Familia Rickettsieae

Familia Rickettsieae

Genul: Rickettsia

Specii: Rickettsia rickettsii, Rickettsia prowazeckii

Coxiella burnetti

1. Habitat

Rickettsiile infecteaza multe specii incluzand artropode, pasari si mamifere. Se transmit la om prin muscaturile de artropode infectate.

2. Caractere morfologice

Rickettsiile sunt organisme pleomorfice, mai mici decat bacteriile dar cu care se aseamana structural si metabolic inclusiv formarea de perete celular; au forma cocoida sau cocobacilara, cu diametrul de 300 nm, imobile, uneori cu capsula. Se coloreaza prin coloratii speciale: Giemsa, Machiavello, Gimenez. Elementele pot fi dispuse izolat, in perechi sau in lanturi.

3. Caractere de cultura

Rickettsiile au un parazitism obligatoriu intracelular. De aceea, ele nu pot fi cultivate in absenta celulelor vii. Cultivarea se efectueaza:

- in vivo – pe animale receptive: cobai, soarece alb

– pe oul embrionat de gaina

- in vitro – in culturi de celule

– intr- un mediu continand fragmente de tesut viu.

4. Caractere metabolice

Rickettsiile sintetizeaza enzime destul de variate; oxideaza metaboliti intermediari si pot converti acidul glutamic in acid aspartic. Pierd activitatea biologica la 0^o C sau dupa incubare de cateva ore la 36^o C.

5. Rezistenta – sensibilitatea la agenti fizici si chimici

R. prowazeckii moare dupa 30 min la 56sC si instantaneu prin fierbere; dupa 1h la fenol 5‰, 2h la fenol 2‰, iod 3‰, apa oxigenata 3‰.

C. burnetti este mai rezistenta: distrusa de formol 5‰ in 3-4 zile, mertiolat 1‰ in  7 zile.

Au o rezistenta timp indelungat la temperatura ambianta daca sunt incorporate in diverse produse biologice.

In laborator se conserva bine prin liofilizare.

6. Structura antigenica

- antigene solubile cu specificitate de grup;

- antigene corpusculare – diferentieri intre tulpini in cadrul aceluiasi grup;

- antigen polizaharidic comun cu anumite serotipuri de Proteus (OX19, OX2, sau OXK).

- C. burnetti – unica – fenomenul variatiei de faza.

Antigenele raspunzatoare de fenomenul variatiei de faza sunt situate in peretele rickettsian, antigenul de faza I fiind situat exterior fata de cel de faza II; ele sunt de natura polizaharidica.

7. Patogenitate

Rickettsiile se caracterizeaza print-o mare capacitate de invazie (cu tropism pentru endoteliul vaselor mici) si prin elaborarea de toxine si hemolizine.

8. Patogenie. Aspecte clinice

Rickettsiile produc lezarea endoteliului vascular cu formarea de infiltrate perivasculare (noduli Frankel) cu limfocite, monocite, histocite si plasmocite, mai ales in tegument, SNC si mai rar in glomerulul renal si cord; se asociaza frecvent cu tromboze vasculare si hemoragii in organele interne (splina, rinichi). Leziunile vasculare sunt produse prin elaborare de toxine si hemolizine.

Cele mai cunoscute boli produse de catre rickettsii includ tifosul (boala febrila acuta cu rash maculopapular si tulburari nervoase) si febra patata Rocky-Mountain.

C. burnetti produce febra Q: pneumonie non-bacteriana si leziuni in creier si alte organe (inima).

9. Imunitate

Persistenta timp indelungat a rickettsiilor in organismul infectat confera acestuia o stare de imunitate de tip special denumita imunitate de premunitie. Imunitatea este mediata celular si este intretinuta prin persistenta infectiei latente. Rolul anticorpilor umorali este limitat protector.

10. Tratament

Antibiotice cu spectru larg (tetraciclina, cloramfenicolul).

11. Epidemiologie. Profilaxie

Epidemiologie

Cea mai cunoscuta boala la om este tifosul care se raspandeste salbatic in conditii de malnutritie si saracie, sau in cursul razboaielor. Sursa de infectie este omul bolnav, vectorul: paduchele uman (pediculus humanus).

Profilaxie – prin combatarea vectorilor.

Vaccinul inactivat prin formol are eficienta limitata.

Vaccinul atenuat asigura imunitate pentru 5 ani.