QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate asistenta sociala

Valorile si practica asistentei sociale





VALORILE SI PRACTICA ASISTENTEI SOCIALE


definitii ale valorilor;

tipuri de valori (ale sistemului asistat, ale asistentului, specifice diferitelor medii sociale);

valori fundamentale pentru practica asistentei sociale: respectarea unicitatii si individualitatii celui asistat, respectarea autodeterminarii acestuia;



modalitati de operationalizare a valorilor;

dilemele etice.


Alaturi de teorii, de modelele de interventie si de relatia de acordare a ajutorului, valorile figureaza ca fundamente ale asistentei sociale. Este necesara o examinare a conceptului de valoare, identificarea valorilor specifice practicii asistentei sociale, abordarea valorilor fundamentale si a unor dileme etice.


Conceptul de valoare


Problema valorilor este deosebit de controversata. Exista o „teorie a valorilor” (axiologia), insa nu este cazul sa intram in detalii. Pentru profesiunea de asistent social trebuie sa se raspunda la cateva intrebari: Care este semnificatia valorii? Cum poate fi ilustrat rolul valorilor in practica? Exista o valoare fundamentala pe care ar trebui sa o accepte si sa o respecte toti asistentii sociali?

Valoarea reprezinta ceva care este pretuit, care este considerat dezirabil. Intr-o cultura complexa, exista diferite valori, fiind posibil ca unele sa se afle in conflict cu altele. In raport cu o anumita profesie, valoarea poate fi considerata ca o credinta nedemonstrata (probabil nedemonstrabila) referitoare la natura umana; aceasta credinta se reflecta in activitatea de zi cu zi a practicianului, asigurandu-i un punct de referinta in practica profesionala. In fiecare act al practicii, asistentul social este influentat de valorile personale, de cele profesionale, de cele ale sistemului asistat, ca si de cele generale ale societatii. Chiar si apelul la teorie, structurarea cunoasterii se afla in relatie cu valorile.

Problemele de ordin social pot fi tratate in diferite moduri. De pilda, un parinte abuziv ar putea fi pus la zid si executat; un parinte care isi abandoneaza copilul ar putea fi trimis la inchisoare; un „copil al strazii” ar putea fi pus la stalpul infamiei; o persoana cu handicap mintal sever ar putea fi imbarcata pe „corabia nebunilor”. Chiar daca in trecut, in anumite contexte sociale si culturale puteau fi aplicate astfel de tratamente, in momentul de fata ele par inacceptabile. Cunoasterea si experienta ne sugereaza ca asemenea comportamente sunt indezirabile, dar si ca ele trebuie tratate altfel.

In asistenta sociala, valorile reprezinta acele instrumente esentiale care ajuta la selectarea elementelor cunoasterii, la identificarea acelora consistente cu credintele referitoare la ceea ce trebuie intreprins si la modul in care trebuie actionat. Astfel, valorile orienteaza practica, ii asigura acesteia punctele de reper. Valoarea se afla intr-un raport de opozitie cu cunoasterea. Notele distinctive ale valorilor sunt urmatoarele:

a)     prezinta un element conceptual, fiind mai mult decat senzatii, emotii, reflexe ori asa-numitele nevoi; ele sunt abstractii, conturate pe baza fluxului experientei nemijlocite a individului;

b)     poarta o incarcatura afectiva, reprezentand o mobilizare reala sau potentiala;

c)     nu sunt obiective concrete ale actiunii, ci mai degraba „criterii” in functie de care se stabilesc obiectivele;

d)     sunt importante, nu „banale” ori ceva superficial.


Valoarea reprezinta un anumit tip de credinta, situata in cadrul sistemului total al credintelor cuiva si se refera atat la modul in care trebuie sau nu trebuie sa se comporte, ca si la anumite stari ale existentei care ar trebui ori nu ar trebui atinse.

Valorile pot fi privite si sub urmatoarele aspecte:

drept conceptii preferate ale oamenilor;

ca rezultate preferate ale oamenilor;

ca instrumentalitati, ca mijloace preferate ale oamenilor.

Asistenta sociala exista in cadrul unui context cultural mai larg; pentru a-si realiza functiile sale specifice, este necesar sa identifice si sa operationalizeze valorile care exista deja in societate. Pentru ca valorile implicate in activitatile profesionale din sfera asistentei sociale sa tinda catre un grad de unicitate, este necesar un proces de operationalizare a acestora.

Exista doua valori esentiale, care pot fi privite ca premise ale practicii asistentei sociale:

a)     credinta in unicitatea si demnitatea persoanei asistate;

b)     credinta in autodeterminarea persoanei asistate.


A.    Respectarea demnitatii si unicitatii persoanei asistate


Dezvoltarea gandirii filosofice a dus la diferite perspective asupra naturii umane. Una dintre acestea, formulata cel mai adecvat de I. Kant se refera la acceptiunea oamenilor ca scopuri in sine, care nu pot fi tratati ca obiecte sau ca mijloace utilizate pentru atingerea altor scopuri. De aici, pentru asistenta sociala rezulta cerinta respectarii demnitatii si unicitatii celor aflati in cautare de ajutor.

Exista mai multe cai fundamentale de operationalizare a acestei valori in practica asistentei sociale:



tratarea solicitantilor de ajutor ca individualitati, evitarea utilizarii clasificarilor;

prevederea si incurajarea participarii lor la procesul de acordare a ajutorului;

identificarea si valorificarea calitatilor, a fortelor, a aspectelor pozitive care le sunt caracteristice;

tratarea fiintelor umane (inclusiv a asistentului social) ca fiind responsabile;

comunicare directa si indirecta a cerintelor 1-4.

Sa incercam sa examinam ce inseamna fiecare dinte aceste cai de operationalizare.

Demnitate prin individualizare

Este vorba de asigurarea unui echilibru intre nevoia de clasificare si responsabilitatea de a trata persoanele ca individualitati.

Clasificarea se refera la nevoia de generalizare, de trecere dincolo de individualitati si de organizare, de structurare a unor fapte, fenomene pe baza caracteristicilor lor comune. Fara clasificare ar fi de neconceput progresul stiintei, iar oamenii au facut dintotdeauna eforturi de elaborare a unor clasificari, mai mult sau mai putin adecvate. De pilda, Borges cita cu umor nedisimulat dintr-o veche enciclopedie chineza, unde animalele erau impartite in: „a) animale apartinand imparatului; b) imbalsamate; c) imblanzite; d) purcei de lapte; e) sirene; f) animale fabuloase; g) caini in libertate; h) incluse in prezenta clasificare; i) care se agita ca nebunii; j) nenumarate; k) desenate cu o pensula foarte fina din par de camila; l) etc.; m) care tocmai au spart ulciorul; n) care de departe par muste” .

Stiintele naturii au beneficiat de diferite taxonomii elaborate de Linne, Darwin s.a. Dar ce se intampla cand utilizarea acestui procedeu al clasificarii este aplicat oamenilor? Rezulta diferite categorii, apare riscul de etichetare si apar conditii pentru dezvoltarea unor predictii creatoare. Este posibil ca, prin atribuirea de etichete, sa rezulte o canalizare a destinelor: considerata ca „irationala”, o persoana va tinde sa se comporte ca atare; catalogata ca „periculoasa”, persoana va deveni periculoasa etc.

De aici, necesitatea ca asistentul social sa evite utilizarea clasificarilor si sa se concentreze asupra individualitatii persoanei asistate, cu toate ca aceasta poate prezenta similaritati cu alte cazuri.

Demnitate prin participare

Respectarea demnitatii persoanei asistate se poate promova si prin participarea acesteia din urma la luarea deciziilor ce tin de planificarea i realizarea interventiei.

Sa ne gandim la ceea ce se intampla in momentul internarii cuiva intr-un spital; cel internat pierde (sau isi diminueaza semnificativ) controlul deciziilor care se iau in legatura cu sine. Ervin Goffman a realizat o analiza de exceptie a „carierei de pacient mintal” care ajunge sa fie internat intr-o institutie psihiatrica („Asylums”).

Demnitatea oricarei persoane este aparata si respectata in masura in care se implica in luarea deciziilor care o afecteaza.

Din acest punct de vedere, asistenta sociala difera semnificativ de alte profesii, unde autoritatea luarii deciziilor nu apartine persoanei care solicita ajutorul, ci specialistului, considerat expert (ex: medicul, avocatul).

O cale de asigurare a participarii solicitantului de ajutor este modificarea accentului de la „nevoi”, la „dorinte”. Adesea, cand se vorbeste despre nevoie, se are in vedere nevoia normativa, adica punctul de vedere al unor specialisti, referitor la ceea ce se considera adecvat intr-un anumit context. Conceptul de „dorinte” este mai potrivit, intrucat desemneaza un eveniment cognitiv-afectiv relativ la ceea ce este dezirabil si a carui absenta genereaza un sentiment de tensiune. In acest mod se asigura conditiile pentru motivarea solicitantului de ajutor.

Daca se au in vedere dorintele acestuia, atunci devin legitime urmatoarele intrebari: Ce doreste persoana? Ar fi indicat sa-i inducem dorinte pe care nu le are? Daca da, prin ce mijloace? Nu pot fi oferite raspunsuri cu usurinta la asemenea intrebari, insa ele pot clarifica pozitia asistentului social.

Toate eforturile de satisfacere a dorintelor trebuie sa respecte libertatile umane.

Incurajarea participarii persoanei asistate ii asigura respectarea si intarirea demnitatii sale umane.

Demnitate prin accentul pus pe calitati, pe aspectele pozitive

Concentrarea asistentei sociale asupra populatiilor dezavantajate creeaza riscul profesional al abordarii deficientelor, slabiciunilor, concomitent cu neglijarea calitatilor, a aspectelor pozitive. De pilda, la ce ne gandim mai intai cand rostim cuvintele: somer, alcoolic, infractor, sarac, copil al strazii, parinte abuziv?

Desigur, nu pot fi neglijate deficitele, caci ele reprezinta motivele pentru care persoanele intra in contact cu asistenta sociala, insa un accent deosebit trebuie pus pe modalitatile de identificare, mobilizare si utilizare a ceea ce este pozitiv la nivelul persoanei si al mediului.

Demnitate prin raspundere si responsabilizare

Atunci cand persoanele sunt considerate responsabile pentru gandurile, actiunile si comportamentele lor, exista conditii in care demnitatea lor poate fi intensificata. Destul de frecvent, aceasta dimensiune este neglijata.



De pilda, uneori se incearca impunerea consecintelor. In justitie, conceptul de raspundere a fost deformat, ca justificare pentru impunerea unor pedepse mai aspre. In alte domenii, este posibil un control sistematic al consecintelor de catre specialisti, in scopul orientarii comportamentului intr-o directie dorita. Astfel de acceptiuni ale responsabilitatii, ca justificare pentru cresterea severitatii sanctiunilor sau ca desemnare a controlului sistematic al consecintelor nu sunt adecvate domeniului asistentei sociale. La fel, asistenta sociala nu trebuie sa incerce sa protejeze solicitantul de ajutor fata de consecintele sau rezultatele care ar putea decurge din situatia sociala a acestuia.

Promovarea si intensificarea demnitatii prin intermediul responsabilizarii se pot realiza prin dezvoltarea unei relatii de parteneriat. O asemenea relatie presupune ca fiecare dintre parti sa aiba asteptari legitime fata de cealalta. Partea ale carei comportamente nu corespund cu asteptarile celeilalte, poate fi considerata raspunzatoare. Uneori este nevoie de utilizarea tehnicii confruntarii atunci cand se constata discrepante intre exprimari si comportamente.

In acelasi timp, parteneriatul presupune si responsabilitate din partea asistentului social, in raport cu asteptarile persoanei asistate. Daca un asistent nu respecta cele stabilite de comun acord (nu respecta momentul intrevederilor, nu aduce informatiile promise etc.), atunci nu se poate vorbi de asumarea responsabilitatii.

Atunci cand persoana asistata nu este tratata ca fiind responsabila, se creeaza conditiile de aparitie a dependentei.

Demnitate prin comunicare

Argumentele de mai sus arata ca operationalizarea acestei valori se poate realiza prin individualizare, prin evitarea clasificarilor, prin identificarea calitatilor, prin participare si prin intarirea responsabilitatii persoanei asistate; toate aceste elemente devin manifeste in comunicarea dintre aceasta si asistentul social. Prin urmare, asistentul social trebuie sa fie in permanenta constient cu privire la mesajele pe care le emite interlocutorului, mesaje care contin elemente referitoare la demnitatea acestuia.

Diferitele contributii ale psihologiei sociale si ale sociologiei (ex: interactionismul simbolic) atesta ca oamenii isi structureaza imaginea de sine in procesul comunicarii cu ceilalti, in raport cu mesajele receptate. Persoana care se simte confortabil in relatiile cu ceilalti tinde sa se perceapa intr-o perspectiva pozitiva, sa aiba incredere in sine si sa se raporteze in mod constructiv fata de mediu.

Prin urmare, asistentii sociali, ca si alti specialisti, trebuie sa fie avizati despre nevoia constanta de a fi sensibili la mesajele pe care le emit si care trebuie sa arate persoanelor asistate ca sunt fiinte umane care merita toata atentia. Gesturile, actiunile asistentului social emit mesaje referitoare la respectul demnitatii si unicitatii persoanei asistate. De exemplu, o vizita la domiciliul persoanei asistate are o anumita semnificatie daca este stabilita in prealabil si cu totul alta, daca este neanuntata.

In consecinta, asistentul social trebuie sa isi adreseze permanent intrebarea: Ce comunica aceasta actiune a mea interlocutorului, referitor la perceptia mea despre el?



B.    Autodeterminarea


Autodeterminarea presupune necesitatea ca persoanele asistate sa aiba posibilitatea sa ia decizii referitoare la ele. Asemenea decizii trebuie sa fie consistente cu bunastarea colectivitatii.

In conceptul de autodeterminare a persoanei asistate este inerenta ideea de alternative. Autodeterminarea implica alegeri, decizii. Persoana care nu efectueaza alegeri nu are sansa autodeterminarii. O componenta importanta a asistentei sociale consta in incercarea de extindere a sanselor de autodeterminare ale persoanelor asistate. Aceasta poate lua forme variate: ajutor pentru ca persoana asistata sa poata identifica posibile solutii, resurse, ajutor pentru dezvoltarea unor noi forme de raspuns fata de solicitarile impuse de mediu etc.

Unele persoane cu dificultati cred ca nu pot evita victimizarea. Daca ele ajung sa creada ca nu pot influenta deloc evenimentele sau deciziile care au impact asupra situatiilor lor, posibilitatile de autodeterminare sunt reduse ori chiar absente. Autodeterminarea apare odata cu perspectivele care pot fi modificare si cu posibilitatea de exercitare a alegerilor. Uneori se dezvolta blocaje interne, cum ar fi structurile cognitive sau sentimentele negative care impiedica persoana sa ia in considerare posibilitatile de depasire a dificultatilor.

Respectarea valorii de autodeterminare a persoanei asistate implica in acelasi timp respectarea orientarilor de valoare ale acesteia; de aici, rezulta anumite probleme pentru asistenta sociala:

daca se porneste de la credinta in autodeterminarea tuturor fiintelor umane, care trebuie sa fie pozitia asistenti in cazul in care unele persoane efectueaza alegeri care constrang pe altii sau care interfereaza serios cu drepturile unei persoane vulnerabile?

alta problema este legata de insasi natura alegerii; care este sensul autodeterminarii daca alternativele sunt serios limitate sau, practic, lipsesc? Poate cineva sa se autodetermine, sa ia decizii referitoare la sine,  in mod real, daca nu intelege consecintele alegerii, ori daca nu are o baza adecvata a deciziei?

Una dintre cele mai dificile probleme in asistenta sociala tine de aparitia unor conflicte cu cei care ar dori sa-si exercite autodeterminarea in moduri care sunt distructive atat pentru ei, cat si pentru ceilalti cu care interactioneaza.

Pot aparea situatii cand conceptia unui asistent social privind modul de operationalizare a notiunilor de demnitate umana si autodeterminare difera sau se afla in raport de opozitie cu orientarile de valoare ale solicitantilor de ajutor; asemenea diferente trebuie clarificate prin negociere. Uneori valorile solicitantului de ajutor sunt adevarate obstacole in fata alternativelor, limitand autodeterminarea.



Este important sa se clarifice ca drepturile personale pot fi extinse pana la limitele drepturilor celorlalti.

Principiul autodeterminarii il orienteaza pe asistentul social spre angajarea persoanelor asistate in trei tipuri de actiuni:

  1. analiza modului in care valorile pot limita progresul spre atingerea obiectivelor dorite de solicitantul de ajutor;
  2. analiza optiunilor posibile si a consecintelor lor pentru atingerea obiectivelor;
  3. analiza drepturilor si a nevoilor celorlalti.

Conceptul de autodeterminare operationalizat ca exercitiu al luarii deciziilor implica sporirea sanselor celor asistati de a lua hotarari cu privire la ei insisi. In aceasta privinta, asistenta sociala ca profesie difera semnificativ de altele. In general, oamenii se adreseaza specialistilor pentru a li se acorda sfaturi, asteptand sa li se precizeze cum ar trebui sa procedeze. De pilda, se adreseaza medicului, pentru diagnostic si tratament, sau unui avocat, cand este vorba de o problema ce tine de legislatie. Evident, in ambele cazuri, celor care solicita ajutorul le ramane un element de autodeterminare; in ultima instanta, pot decide daca vor respecta sfatul specialistului, desi aceasta nu inseamna rezolvarea problemei. Asistentul social nu este un astfel de expert care ar sti intotdeauna cum ar fi mai bine de procedat in cazul solicitantilor de ajutor si nici nu are in primul rand un rol de sfatuitor. Mai degraba asistentul este un specialist care conduce un proces, implicandu-l pe solicitantul de ajutor in rezolvarea problemei cu care se confrunta, inclusiv in modificarea valorilor, in cazul in care acestea contribuie la existenta problemei. Aceasta nu inseamna ca asistentul nu ofera parerea sa, ori sugestiile sale. Asa cum trebuie evitata extrema luarii deciziilor si realizarii lor de catre asistent fara implicarea celor aflati in dificultate, tot asa trebuie evitata cealalta extrema, cand asistentul nu ar avea nici un punct de vedere. Asistentul are obligatia de a impartasi solicitantilor de ajutor propriile puncte de vedere, propriile experiente. Furnizarea de informatii nu inseamna limitarea sanselor de autodeterminare ale acestora, ci o forma de ajutor.

Un alt aspect legat de aceasta valoare se refera la autodeterminarea asistentului social; acesta are responsabilitatea de a-si limita autodeterminarea in interesul persoanei asistate. De pilda, va apela la stilul de comunicare si la cel de vestimentatie care sa fie adecvate interlocutorilor.

In concluzie, respectarea acestei valori implica cinci aspecte importante:

  1. angajarea asistentului social si a solicitantului de ajutor in cautarea de alternative, fara de care nu ar exista sansa luarii deciziilor corecte si nici cea a autodeterminarii;
  2. asistentul social este responsabil de cresterea posibilitatilor de luare a deciziilor la nivelul persoanei asistate. El nu este un expert care ar cunoaste intotdeauna ceea ce ar fi mai bine, care ar fi cea mai buna solutie si in consecinta, ar trebui sa ia deciziile in locul persoanei asistate; in schimb, este un specialist care asista oamenii in procesul comun de luare a deciziilor;
  3. asistentul are obligatia de a-si prezenta propriile puncte de vedere si propriile sugestii, ca alternative, fara a incerca sa le impuna;
  4. demersurile care incearca sa modifice valorile nu contravin conceptului de autodeterminare;
  5. trebuie sa se faca distinctie intre autodeterminarea persoanei asistate si cea a asistentului social. In virtutea responsabilitatii profesionale, asistentul isi va limita autodeterminarea, comportandu-se in modurile cele mai potrivite intereselor solicitantilor de ajutor.

Valori si dileme etice

Am vazut ca valorile au acceptiunea de ipoteze nedemonstrabile. Intrucat asistentului ii revin simultan mai multe categorii de obligatii, cel putin conceptual, apare posibilitatea conflictului dintre acestea, ca si a dilemelor etice.

Codurile deontologice prevad responsabilitatile asistentului social fata de persoanele asistate, fata de alti specialisti si fata de colectivitate in general.

Atunci cand apar incongruente ale solicitarilor, cum va proceda asistentul social? Pot fi stabilite ierarhii ale valorilor? De pilda, cum va fi tratata problema confidentialitatii in diferite situatii?

Principalele categorii de dileme la care este expus asistentul apar la urmatoarele niveluri:

a)     in serviciile directe, in relatiile nemijlocite cu solicitantii de ajutor, intre obiectivele tratamentului si diferite reglementari, intre confidentialitate si nevoia de comunicare, ca si in cazul furnizarii de servicii impotriva dorintei persoanei. In asemenea cazuri, se va actiona in acord cu reglementarile formale si cu interesele persoanei asistate;

b)     in programele si politicile de suport, care impun diferite criterii de distribuire a resurselor si de eligibilitate;

c)     intre specialistii care lucreaza in acelasi tip de serviciu social, dar care

tind sa se raporteze diferit la problemele celor asistati.

Codurile deontologice sugereaza modalitati de rezolvare ale diferitelor categorii de dileme.







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }