Plan de consiliere in situatiile de maltratare ale copilului -toate formele de abuz asupra copilului-

PLAN DE CONSILIERE

IN SITUATIILE DE MALTRATARE ALE COPILULUI

-TOATE FORMELE DE ABUZ ASUPRA COPILULUI-

Cuvant inainte

Planul de consiliere se adreseaza profesionistilor chemati sa intervina in una din cele mai dificile situatii: copilul maltratat (fie prin abuz, fie prin neglijare sau asa cum se dovedeste cel mai adesea, printr-o combinatie periculoasa a celor doua).

Planul de consiliere se axeaza pe psihologia dezvoltarii, teoria atasamentului si neurobiologie. Planul de consiliere nu prezinta aceste teorii ci sugereaza aplicatii ale acestora in practica interventiilor cu copilul maltratat. Dar o buna cunoastere a acestor teorii il va ajuta pe practicianul implicat in solutionarea cazurilor de maltratare a copiilor sa isi organizeze datele cu un efort minim si sa se orienteze rapid spre cele mai adecvate explicatii si solutii.

Planul de consiliere nu ofera tipare de interventie (tiparele de interventie ar putea fi periculoase tinand seama de complexitatea si particularitatile fiecarei situatii de maltratare a copilului) ci sugereaza cai posibile pentru gasirea solutiilor celor mai adecvate.

Specificul interventiei cu cazurile de maltratare ale copilului

Interventia (consilierea) in cazul maltratarii copilului difera de oricare alte forme de interventie (Muntean, 2001). Cateva aspecte specifice ale acestui tip de interventie sunt:

necesita echipa multidisciplinara,

necesita timp, deoarece "ceea ce a aparut intr-un timp indelungat, nu poate disparea brusc . " (Ionescu, 1999),

se face in virtutea principiului salvgardarii interesului superior al copilului (al recunoasterii si satisfacerii nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala),

tinteste prevenirea transmiterii la generatia urmatoare a comportamentelor abuzive sau de neglijare,

necesita interventie in mediul de viata (sistemul familiei, gradinita, scoala, institutie de protectie) a copilului,

necesita interventii pentru crearea spatiilor fizice si mentale adecvate (securizante),

abuzul si neglijare sunt procese interactionale si multifactoriale (Killen, 1993) necesitand interventii multiple, diverse si de durata,

vizeaza asigurarea dezvoltarii copilului, prevenind devieri, stagnari, incetiniri sau intreruperi ale dezvoltarii (se face din perspectiva dezvoltarii copilului),

descoperirea recenta a domeniului, in relatie cu psihologia developmentala, teoria atasamentului si neurofiziologia creierului,

cauza se afla in relatia cu adultul avand responsabilitate de a proteja copilul,

este prezenta perspectiva juridica in interventie (drepturile copilului).

Nevoia de individualizare a interventiei in cazurile de maltratare a copilului

Nu exista un tipar unic de reactie imediata sau/si de lunga durata la maltratarea produsa in copilarie. Asadar fiecare copil, si mai tarziu adult, va dezvolta comportamente adaptative diferite ca raspuns la situatiile de maltratare.

Referitor la abuzul psihologic, cel care reprezinta fundalul oricarei forme de abuz si care este cel mai dificil de relevat si de influentat, acesta "se asociaza cu slabirea apetitului, minciuna si furt, encopresie si enurezie, stima de sine joasa sau o conceptie negativa despre sine, instabilitate emotionala sau maladaptare emotionala, sensibilitate emotionala scazuta, incapacitate de a deveni independent, incompetenta si nereusite, incapacitate de a avea incredere in ceilalti, depresie, prostitutie, incapacitate de a prospera, demisii, suicid si homicid." (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001). Aceeasi autori avertizeaza asupra faptului ca "Pana si cea mai subtila forma de neglijare emotionala are un efect dramatic asupra dezvoltarii copilului, mai ales daca se produce in primii ani de viata."

Abuzul emotional si fizic au o manifestare de criza in vreme ce abuzul sexual are o latura adictiva (genereaza un comportament ciclic) si este un comportament planificat (de regula) (Furniss, 2001). Abuzul sexual este de regula  "o relatie" care necesita tratament. Victimei ii poate fi "dor" de agresor si reciproc (mai ales in cazul abuzului intre copii).

Pentru eficienta in interventie este utila o viziune sistemica asupra situatiei de abuz sexual si a factorilor implicati.

Interventia si terapia abuzului sexual trebuie sa vizeze triunghiul care functioneaza intr-o conspiratie a tacerii:

Victima

Agresor Protector absent

Necesita instalarea de la inceput si mentinerea pe tot parcursul interventiei a unui control asupra situatiei, de ansamblu.

Diferentele de severitate a consecintelor maltratarii sunt date de:

Intensitatea, tipul si frecventa actelor de maltratare,

Rezilienta copilului sustinuta de:

sansa copilului de a fi acompaniat de catre o persoana de incredere, pe parcursul maltratarii

calitatea relatiei cu figura de atasament in copilaria mica

inteligenta si nivelul de dezvoltare a copilului la momentul producerii maltratarii,

crearea unui climat de securitate pentru copil, care sa  inlocuiasca mediul cu risc de maltratare,

calitatea acompanierii copilului pe perioada maltratarii si a interventiei,

tipul si eficienta interventiilor (formarea larga a specialistilor astfel incat acestia sa fie capabili "sa aleaga solutia cea mai pertinenta in situatia data" (Ionescu, 1999).

Trauma este un eveniment anormal, care se produce brusc si neasteptat coplesind capacitatea persoanei de a face fata situatiei, producand o stare fiziologica de alerta si generand un sentiment coplesitor de slabiciune si incapacitate, de pierdere a controlului la individul care o traieste.

In interventie trebuie se va tine seama de cateva aspecte specifice ale maltratarii, cum ar fi:

Abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.

Formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual contine abuzul fizic si emotional, abuzul fizic contine  abuzul emotional.

Abuzul emotional se impleteste adeseori cu neglijarea.

Anumite forme de abuz sau neglijare se dezvolta pe fundalul unui abuz societal care tolereaza, nu dezvolta servicii, nu educa, nu dezvolta atitudini,

Abuzul societal accentueaza sau re-victimizeaza copilul maltratat in relatia cu cel care are responsabilitatea de a-l ingriji.

Exista forme specifice de maltratare cum ar fi:

• sindromul Munchausen,
• abandonul copilului,
• vanzarea copilului,
• lipsa de identitate a copilului,
• copiii strazii
• scuturarea sugarului,
• intoxicarea copilului,
• exploatarea copilului avand ca manifestari particulare traficul si prostitutia copiilor,
• copii victime ale violentei domestice,
• sindromul institutionalizarii,
• abandon scolar si analfabetismul copiilor lipsiti de educatie,
• abuz in institutie.

Toate aceste forme insa pot fi descompuse intr-un complex de factori care se incadreaza in: abuzul emotional, fizic, neglijare si abuz sexual.

In interventie (consiliere) metodele de lucru se aleg in functie de:

tipurile de situatii intalnite,

formatia intervenientului,

problemele de atasament si dezvoltare ale copilului victima si ale celor din jurul sau.

Nu orice tehnica de interventie sau tratament este adecvata unei anumite situatii de maltratare a copilului.

Chiar daca tehnica respectiva este indicata in cazuri similare este posibil ca intr-un anumit caz aceasta sa nu fie adecvata.

Eficienta unei anumite tehnici intr-un caz dat tine de:

adecvarea ei la situatie (in special caracteristicile socio-emotionale ale parintilor si copiilor),

confortul practicianului cu tehnica respectiva,

particularitatile relatiei care se stabileste intre terapeut si client.

Scopurile interventiei

de a pune capat maltratarii,

de a repara raul produs (reabilitare) pe plan biologic, psihologic, social,

de a preveni repetarea situatiilor de maltratare,

de a transforma mediul maltratant intr-unul propice dezvoltarii copilului, pregatind intoarcerea copilului (daca este cu putinta).

Colaborarea multidisciplinara ne da sansa (Killen, 2003):

1. Sa ordonam observatiile si informatiile participantilor,
2. in realizam o evaluare generala a situatiei psiho-sociale a familiei si a conditiilor de ingrijire a copilului,
3. sa apreciem daca ingrijirea este suficient de buna, daca poate deveni suficient de buna prin anumite eforturi ale societatii sau daca ar fi necesara plasarea copilului intr-un alt mediu de ingrijire,
4. sa elaboram un plan de actiune si terapie pe o perioada mai scurta si mai indelungata,
5. sa stabilim repartizarea responsabilitatilor, sa clarificam rolul si responsabilitatile individuale  cu privire la familie in ansamblu (ca sistem) dar si cu privire la fiecare membru in parte,
6. sa facem un permanent schimb de informatii cu privire la progresele si demersurile de sprijin si tratament,
7. sa ajustam planurile de interventie in functie de evolutia situatiei,
8. sa clarificam si solutionam problemele inevitabile intampinate pe parcursul interventiei de catre diferitii parteneri.

In situatiile de maltratare mai putin severa, interventia multidisciplinara se poate rezuma la punctele 1,2,4 si 5.

Modelul interventiei psihologice

centrata individual (copil-victima, agresor, familie, institutie in care s-a produs maltratarea),

Dificultati in interventie

Interventia cu cazurile de abuz si neglijare este de maxima dificultate asa cum marturisesc profesionistii care se implica cu cazuri de copii maltratati, datorita:

mecanismelor defensive ale copilului victima,

mecanismelor defensive ale agresorului,

trairile emotionale ale celui care intervine cu cazul,

mecanismelor defensive ale intervenientului,

insuficientei formari a intervenientului ( intervine din dorinta si obligatia de serviciu de a ajuta dar lipsit de stiinta necesara),

riscul de epuizare profesionala a intervenientului,

riscul de re-victimizare (interventii abuzive) a copilului,

dificultatea unei interventii eficiente, la toate nivelele la care se plaseaza complexitatea cazului,

confidentialitatea in interventie/ munca in echipa.

Etica interventiei in criza

Etica interventiei impune intervenientului:

Cunostinte si experienta,

"Nu poate exista un act mai lipsit de etica decat acela de a delega unui proaspat absolvent, lipsit de experienta, responsabilitatea de a solutiona o criza majora. In mod similar, este total lipsit de etica ca un profesionist din domeniul social sa nu depuna eforturi continue pentru a-si forma deprinderile necesare, cunostintele si experienta, astfel incat sa devina apt pentru a face fata crizei."(Lishman,1991).

Imbinarea cunostintelor si a experientei, legate de client si tipul de criza, cu angajarea morala si asumarea responsabilitatii profesionale pentru solutionarea crizei, acompaniata de o reflectie permanenta, reprezinta un principiu de baza al eticii interventiei in situatii de criza.

Reflectia permanenta care conduce la intelegerea propriei vulnerabilitati a intervenientului in situatie de criza va preveni trairea unor emotii si sentimente care pot conduce la trecerea la acte imorale sau ne-profesionale.

Fara un cadru teoretic solid, care sa permita imediat intervenientului sa inteleaga situatia de criza, interventia devine greoaie si ineficienta. O buna formatie in teoria sistemica este fundamentala in interventia in criza. Perspectiva sistemica observa formele de viata in tensiunea dintre crestere si schimbare, dintre fortele morfostatice si cele morfogenice. Prin conceptele si cadrele teoretice pe care le pune la dispozitia practicianului, teoria sistemica faciliteaza:

buna intelegere a unei anumite situatii de criza,

o buna predictibilitate privind evolutia lucrurilor

permite o pregatire a practicianului pentru diferite stadii ale crizei.

In viziunea sistemica un copil este parte a sistemului familiei care este parte a unui sistem alcatuit din familia largita, prieteni, vecini, cunostinte, care sunt parte a sistemului reprezentat de intreaga comunitate.

Increderea intervenientului in capacitatea lui de a interveni depinde in mare masura de buna lui formatie teoretica.

O lansare in interventie fara o buna pregatire teoretica, in virtutea principiului ca trebuie actionat, este sortita esecului si poate fi periculoasa.

Stiinta de a utiliza corect puterea si controlul (autoritatea) pe care ti-o da rolul pe care il joci fata de actorii implicati in criza. Intervenientul are nevoie de  o buna formare care sa nu devalorizeze utilizarea puterii si a autoritatii profesionistului.

Practicienii care actioneaza in criza se afla in situatii urate, haotice, conflictuale, adeseori periculoase. Criza cere actiune imediata din partea intervenientului. Scopul actiunii este de a instaura o oarecare ordine si perspectiva in situatia de criza. Dispozitia si deprinderile intervenientului de a asculta sunt acum de totala  ineficienta.

Daca din punct de vedere fizic intervenientul este incapabil sa actioneze pentru a pune capat situatiei, pentru a o controla, el poate apela la ajutorul unui sau a doi colegi sau a politiei.

Consilierul psihologic:

isi va asuma total responsabilitatea solutionarii situatiei de moment,

va raspunde nevoilor celor implicati in situatie,

va interveni in sensul salvarii victimei,

va formula cereri clare actorilor participanti la situatia de criza,

va controla respectarea acestor cereri.