QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate asistenta sociala

Metodologia investigatiilor de asistenta sociala





METODOLOGIA INVESTIGATIILOR DE ASISTENTA SOCIALA


Interviul


In cercetarea socioumana romaneasca s-a facut de-a lungul timpului distinctia intre interviu si convorbire, dar in prezent cei doi termeni se considera ca au acelasi inteles fiind folositi ca referinta pentru aceeasi tehnica de cercetare. Putem spune, asadar, ca interviul este o conversatie fata in fata, in care o persoana obtine informatii de la alta persoana. Persoanele care converseaza schimba frecvent rolurile de emitator si de receptor. Informatia nu este directionata intr-un singur sens, nu exista un conducator al discutiei, asa cum stau lucrurile in cazul interviului.



Interviul reprezinta mai mult decat un dialog pentru ca nu totdeauna dialogul are drept scop obtinerea de informatii . Interviul este o tehnica de obtinere, prin intrebari si raspunsuri, a informatiilor verbale de la indivizi si grupuri umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socioumane. Interviul are la baza comunicarea verbala si presupune intrebari si raspunsuri ca si chestionarul. Spre deosebire insa de acesta, unde intrebarile si raspunsurile sunt scrise, interviul implica totdeauna obtinerea unor informatii pe cale verbala/orala.

Utilizarea interviului in asistenta sociala  are mai multe scopuri:

- in primul rand, un scop explorator, de identificare a variabilelor si relatiei dintre variabile; cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante si valide.

- in al doilea rand, poate constitui instrumentul principal de recoltare a informatiilor in vederea testarii ipotezelor; in acest caz, fiecare intrebare reprezinta un item in structura instrumentului de masurare;

- cel de-al treilea scop al utilizarii interviului este cel de recoltare a unor informatii suplimentare celor obtinute prin alte metode.

Avantajele si dezavantajele interviului ca tehnica de investigatie in asistenta sociala.

Avantaje:

• flexibilitatea, posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare;

• rata mai ridicata a raspunsurilor, asigurata de obtinerea raspunsurilor si de la persoanele care nu stiu sa citeasca si sa scrie, ca si de la persoanele care se simt mai protejate cand vorbesc decat cand scriu;

• observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeste cantitatea si calitatea informatiilor;

• asigurarea standardizarii conditiilor de raspuns, lucru imposibil de realizat in cazul chestionarelor;

• asigurarea controlului asupra succesiunii intrebarilor, fapt ce are consecinte pozitive asupra acuratetei raspunsurilor;

• colectarea unor raspunsuri spontane, stiut fiind ca primele reactii sunt mai semnificative decat cele realizate sub control normativ;

• asigurarea unor raspunsuri personale, fara interventia altora;

• asigurarea raspunsului la toate intrebarile si prin aceasta furnizarea informatiilor pentru testarea tuturor ipotezelor cercetarii;

• precizarea datei si locului convorbirii, fapt ce asigura comparabilitatea informatiilor;

• studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare, chestionare sau ghiduri de interviu mai amanuntite, cu mai multe intrebari, de o mai mare subtilitate.

Dezavantaje:

• costul ridicat,

• timpul indelungat necesar pentru identificarea persoanelor,pentru obtinerea acordului si desfasurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe vizite la aceeasi adresa;

• erorile datorate operatorilor de interviu in ceea ce priveste punerea intrebarilor si inregistrarea raspunsurilor, asa-numitul „efect de operator“;

• imposibilitatea consultarii unor documente in vederea formularii unor raspunsuri precise;

• inconveniente legate de faptul ca se cere indivizilor sa raspunda, indiferent de dispozitia lor psihica, de starea de oboseala etc.;

• neasigurarea anonimatului,

• lipsa de standardizare in formularea intrebarilor, ceea ce limiteaza comparabilitatea informatiilor;

• dificultati in accesul la cei care sunt inclusi in esantion.

Tipuri de interviuri

Interviul directiv si cel nondirectiv.

Interviurile nondirective se caracterizeaza prin:

- numar redus de intrebari

- formularea lor spontana

- durata (teoretic) nelimitata

- volum mare de informatii

- raspunsuri complexe

- centrare pe persoana intervievata cu posibilitati de repetare a intrevederii

Interviurile directive se considera ca:

- au intrebari prestabilite, structurate intr-o ordine rigida,

- se desfasoara intr-un interval de timp limitat,

- dispun de o singura intrevedere

- se centreaza pe problema de studiu.

O alta clasificare functie de nivelul de profunzime:

1. Interviul clinic

2. Interviul in profunzime

3. Interviul cu raspunsuri libere sau ghidat



4. Interviul centrat sau focalizat

5. Interviul cu intrebari deschise

6. Interviul cu intrebari inchise

Interviul clinic

Intr-un interviu clinic pe primul loc ca obiectiv il reprezinta stabilirea unui raport interuman si o intelegere reciproca intre participanti.

Interviul de grup

In situatia de grup indivizii ofera raspunsuri care cred ei ca sunt asteptate de grupul lor de apartenenta, in timp ce in interviurile personale ei dezvaluie reactiile proprii. Din aceasta cauza in interviurile de grup opiniile sunt exprimate cu mai multa intensitate, in timp ce opiniile minoritare sau individuale disparate risca sa ramana neexprimate.

H.Stahl - „Regula de aur a oricarui asistent  social este tacerea. E bun anchetatorul care vorbeste putin, dar stie sa faca pe altii sa vorbeasca “.

Focus-grupul

Se afla la intersectia interviului focalizat cu interviul de grup, fiind denumit si interviu de grup in profunzime.Este  tehnica de colectare a datelor prin interactiunea dintre membrii grupului, referitoare la o problema stabilita de catre asistentul social.

Aceasta tehnica este utilizata in conexiune cu alte metode in special cu ancheta pe

baza de chestionar si cu interviurile individuale.  Din aceasta perspectiva, David Morgan (1993, apud Chelcea) a subliniat modalitatile de combinare a metodelor:

a. Se efectueaza mai intai un focus grup pentru identificarea problemelor si a intrebarilor care vor fi apoi incluse intr-un chestionar;

b. Focus grupul este modalitatea principala de studiu, iar ancheta sociala vine sa stabileasca procedeele de alcatuire a grupurilor si sa determine problemele de detaliu care trebuie analizate prin interviurile de grup in profunzime;

c. Ancheta reprezinta metoda principala, ea fiind asociata cu focus grupul care ofera sugestii pentru interpretarea datelor;

d. Focus grupul este utilizat ca metoda principala, iar ancheta devine metoda ajutatoare care verifica relevanta problemelor stabilite de cercetator pentru discutiile de grup.

Interviul cu copii

Interviurile cu copii ridica unele probleme cel putin din urmatoarele puncte de vedere

- vocabularul limitat al copiilor;

- specificul relatiei adult-copil;

- dificultatea copiilor de a intelege „situatia de interviu”.

In perioada anteprescolara (1-3 ani) copilul intampina dificultati de intelegere a limbajului, desi cerinta subiectiva a comunicarii verbale este constituita la 16 luni. La varsta de 1 an copilul poate pronunta circa 100 de cuvinte, alcatuind propozitii de 2-3 cuvinte. In acest momement al dezvoltarii psiologice nu se poate realiza un interviu propriu-zis si abia in perioada prescolara (3-6 ani), date fiind progresele in dezvoltarea comunicarii verbale, se pot realiza astfel de interviuri cu copiii (la 3 ani vocabularul mediu numara 2000 de cuvinte). La sfarsitul perioadei scolare mici copiii poseda un vocabular de 4000-4500 de cuvinte, vocabularul activ fiind de aproximativ 1500 de cuvinte, astfel incat copii sunt capabili sa formuleze raspunsuri la unele tipuri de interviu special proiectate pentru investigarea lor.

Dificultatea realizarii interviurilor cu prescolarii si cu scolarii mici nu rezida numai in vocabularul limitat al acestora, ci si in specificul relatiei adult-copil. La varstele mici, copiii ii percep pe adulti ca pe propriii lor profesori sau parinti de la care invata ce este bine si ce este rau, cum sa raspunda la anumite intrebari s.a.m.d. In situatia de interviu le este greu sa inteleaga de ce adultii, care „le stiu pe toate“, ii intreaba pe ei „ce si cum “. O alta mare problema o reprezinta sugestibilitatea inalta a copiilor in comparatie cu adultii: formularea intrebarilor, intonatia, mimica pot influenta puternic raspunsurile.

Pe de alta parte, imaginatia copiilor este necontrolata: adesea distinctia dintre realitate si vis, dintre ceea ce s-a intamplat efectiv si ceea ce ar fi dorit sa se intample ridica bariere serioase in interpretarea interviurilor de tip psihosocial. In plus, relatia adult-copil trebuie sa ia in considerare stadiile raporturilor dintre sexe, pentru ca, spre exemplu la varsta de 7-12 ani baietii manifesta o anumita aversiune fata de fete, astfel incat se recomanda ca interviurile cu scolarii mici sa fie facute de persoane de acelasi sex.

Evident, in interviurile cu copiii trebuie creata o situatie de interviu care sa-i ajute sa inteleaga ce se asteapta de la ei, recomandandu-se utilizarea unor elemente ajutatoare: papusi, jucarii, desene, personaje din filmele sau animatiile preferate etc.



Interviul telefonic

Se considera ca deceniul opt al secolului trecut a reprezentat momentul de explozie al dezvoltarii acestei tehnici de cercetare, cel putin in SUA.  Fata de interviul direct, fata in fata, interviul telefonic prezinta unele particularitati, datorate in primul rand situatiei de lipsa a contactului vizual. Din acest punct de vedere, capata o importanta mai mare caracteristicile vocii operatorului de interviu (timbru, intensitate, claritate, lungimea pauzelor dintre cuvinte etc.), in detrimentul carcateristicilor de natura vizuala (facies placut, zambet etc.)

Avanatajele majore ale acestei tehnici le constituie costurile reduse (aproape la jumatate fata de interviul fata in fata) si rapiditatea desfasurarii ei, dar dispune si de o serie de dezavantaje destul de mari:

- motivatia scazuta a intervievatului inregistreaza o rata mare a nonraspunsurilor

sau a invalidarii protocolului de interviu;

- lipsa controlului situatie de interviu si mai ales a observatiei vizuale determina neinregistrarea si prin urmare neanalizarea actelor de conduita si a limbajului nonverbal.

Desfasurarea si dinamica interviurilor

In functie de tipul de interviu, modul de desfasurare a convorbirii dintre operatorul de ancheta si persoana intervievata prezinta anumite particularitati: intr-un fel va decurge interviul telefonic si in alt mod interviul fata  in fata, iar acesta din urma nu se va realiza identic in cazul unui interviu nondirectiv si in cel al unui interviu pe baza de chestionar cu intrebari inchise.



Ca metoda de investigatie in asistenta sociala, interviul presupune ascultare activa, interpretare si chestionare. Asistentul social este o persoana specializata in intervievare, iar abilitatile sale tehnice sunt cel mai adesea insotite de cunostinte teoretice, valori adecvate si o considerabila experienta practica.

Ascultarea activa este o sarcina fundamentala a interviului. Un bun interviu se bazeaza pe capacitatea asistentului social de a fi un bun ascultator. Un bun ascultator nu este pasiv, ci arata interes sincer fiind concentrat asupra a ceea ce clientul spune.

Interviurile initiale sunt adesea dedicate unei treceri in revista generale, pentru a vedea daca persoana respectiva are nevoie de interventia profesionista a unui asistent social. In acest caz potentialul client devine utilizator real al serviciului. Pentru asistentul social practicant intervievarea nu trebuie sa devina niciodata o rutina. Doar prin ascultarea si observarea atenta a modului in care oamenii cauta sprijin se poate ajunge ca faptele obiective si sentimentele subiective sa devina parti componente ale unui schimb interpersonal care percepe mesaje deschise sau inchise, le decodeaza si raspunde la diferitele niveluri de comunicare initiate.

Fiecare interviu tinde sa aiba o directionare si o structura (inceput, mijloc si sfarsit). Trebuie sa se reflecteze asupra fiecarui interviu si sa se revada mereu continutul acestuia.

Faza introductiva a interviului – sunt recomandate intrebari sau discutii cu caracter general, pentru o pregatire emotionala a clientului. Cele mai importante abilitati sunt cele de punere a intrebarilor (deschise sau inchise) si de ascultare activa.

In faza introductiva, intrebarile urmaresc:

  • explorarea problemei si a situatiei clientului;
  • socializarea  clientului in rolul de intervievat;
  • incurajarea clientului sa impartaseasca informatii factuale si afective;
  • ajutarea clientului sa se simta respectat si confortabil in relatia de interviu.

Exista si o exersare a altor tipuri de intrebari:

directe: ce implica in mod direct responsabilitatea clientului pentru raspunsul dat;

indirecte: responsabilitatea este difuza;

intrebari de clarificare – concretizare.

Faza de mijloc a interviului – asistentul social va explica scopul si obiectivele intrevederii. Sunt necesare urmatoarele deprinderi:

  • de explorare si insotire (nonverbale si verbale);
  • de orientare spre schimbare;
  • de observare (limbajul verbal, limbajul nonverbal al clientului, contactul vizual, evitarea unor subiecte sensibile pentru client, observarea unor inconsistente sau lipsuri, conjuncturi stresante sau conflictuale);
  • de ascultare (activa, pasiva, etc.);
  • de a pune intrebari (intrebari inchise, deschise, de ghidare, intrebari care urmaresc continuarea raspunsului, intrebari cu raspuns aprobator);
  • de a focaliza, ghida si concentra;
  • de a indruma clientul pentru realizarea obiectivelor propuse;
  • de a parafraza;
  • de a rezuma;
  • de a se confrunta;
  • de a tacea;
  • de dezvoltare a climatului.

Incheierea interviului – are loc atunci cand clientul a depasit problema sau profesionistul nu mai poate lucra cu acesta. Asistentul social va trebui sa aiba deprinderi in a pregati clientul pentru aceasta etapa, sa sumarizeze, sa stie sa identifice clientii care isi exprima ingrijorarile doar in aceasta etapa.

In cadrul interviului, asistentul social trebuie sa se asigure ca este inteles de clientul sau; asistentul social va avea un comportament profesional, va respecta confidentialitatea informatiilor furnizate in cadrul interviului.

Viorel Prelici (2002) a identificat un numar de intrebari care pot eficientiza un interviu in asistenta sociala:

  • unde este mai potrivit locul de desfasurare a interviului? (conditii confortabile pentru client, evitarea unor intreruperi ( ex. telefoane, colegi, etc.);
  • care va fi continutul interviului? (in functie de scopul acestuia);
  • cum se va realiza acomodarea la conditiile interviului? (anticiparea trebuintelor si sentimentelor clientului de catre asistentul social).

Este de recomandat ca tehnica interviului sa fie aplicata numai dupa ce asistentul social a conceput un ghid de interviu. Asistentul social trebuie sa evite confuzia intre interviu si tehnica chestionarului, chiar daca ambele urmaresc inregistrarea unor opinii (chestionarul se utilizeaza pentru identificarea unor opinii pe un esantion mare).

Interviurile din asistenta sociala au caracteristici speciale care le diferentiaza de conversatiile cotidiene. Ele au un anumit context, sunt directionate spre un scop particular, munca are de obicei o durata planificata, iar uneori limitata, in timp ce dezvoltarea de relatii pozitive sau negative, este inevitabil o parte a procesului.

Interviurile incununate de succes nu depind de continut (de ce anume s-a spus) sau de faptul ca clientul a obtinut sau nu ceea ce a solicitat. Un rezultat semnificativ pentru primul interviu este ca asistentul social sa fie perceput ca cineva capabil sa inteleaga preocuparile clientului si sentimentele acestuia cu privire la dificultatile prin care trece.

Un rezultat pozitiv al intervievarii se bazeaza de asemenea pe incercarea de a elimina unele dintre barierele de comunicare care pot duce la neintelegeri. Erorile pe care le comit chiar si intervievatorii experimentati constau in anticiparea a ceea ce are de gand sa spuna persoana respectiva sau presupozitia ca ai inteles sensul unor cuvinte sau semnale non-verbale.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }