QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate arta cultura

Robert Borwning 1812-1889



Robert Borwning

1812-1889

in arta, numai Browning poate uni actiunea cu psihologia

Oscar Wilde, Letters

Reputatia lui Robert Browning, al fel ca si cea a lui Tennyson, s-a prabusit brusc o data cu tot ceea ce era victorian in reevaluarea modernista a adevarurilor si obiceiurilor de gindire ale secolului al XlX-lea. Elementele de ginditor optimist victorian din opera lui Browning, deosebit de evidente in ultimii sai ani, l-au transformat intr-o tinta inevitabila. Browning a perfectionat si tehnica poetica a monologului dramatic, care avea sa devina una din principalele mosteniri ale poeziei moderne. Descoperind o metoda de a controla autoexprimarea romantica prin dramatizarea starilor psihologice interioare, Browning prefigureaza drumul catre Cintecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock de T. S. Eliot [16] si Hugh Selwyn Maulberley al lui Ezra Pound, in timp ce Cercul si cartea, romanul sau] psihologic complex in versuri este precursorul preocuparii literaturii moderne pentru povestitorii si stilurile narative schimbatoare, respingindj poezia declaratiei explicite, poeziile lui Browning actioneaza indirect,! intr-un mod in care este de asteptat ca cititorul sa participe la descoperirea discrepantelor complexe dintre ceea ce spune un personaj si ceea ce este de fapt, precum si o problema inca si mai dificila: ce intentioneaza poetul, i Browning a sacrificat stilul declamativ in favoarea ambiguitatii, ceea ce il face foarte modern, chiar cu pretul unei audiente populare largi pentru opera sa, ceea ce ii confera o alta legatura cu poetii moderni. Asa cum observa Browning in 1868:



Nu am decit foarte putine dubii cu privire la faptul ca scrierile mele au fost, in ansamblu, prea grele pentru multi dintre cei cu care mi-ar fi facut placere sa comunic; dar nu am incercat niciodata in mod intentionat sa epatez oamenii, asa cum au presupus unii dintre criticii mei. Pe de alta parte, nu am avut niciodata intentia sa ofer o literatura care sa fie un fel de substitut pentru un trabuc sau o partida de domino pentru un om trindav. Asa ca probabil, in general, mi-am priit desertul si inca ceva in plus - nu o multime, ci citiva pe care ii pretuiesc mai mult.

orowning nu a inventat monologul dramatic si nici puzzle-ul poetic, dar le-a adus pe amindoua la o noua competenta printr-o metoda si un stil care au dominat tehnica poetica de atunci incolo.

Browning s-a nascut la Londra si era fiul unui functionar de la Banca Angliei. A studiat la Londra la o scoala particulara si la Colegiul Universitar, a citit foarte mult si a fost sustinut de parintii lui in dorinta de a deveni poet. Avea doisprezece ani cind tatal lui a considerat ca prima lui culegere de poezii, Incondita, merita sa fie publicata, dar nu s-a gasit nici un editor. Printr-un volum piratat, Browning a intrat sub influenta lui Shelley [72], din care s-a inspirat pentru primele lui lucrari publicate, Pauline (1833) Paracelsus (1835) si Sordello (1840). Toate sint drame monolog care se ocupa de indivizi de geniu care, in pofida aparentului lor esec, in ultima instanta ajung la un succes spiritual. Aceste lucrari de ucenicie ilustreaza evolutia stilului personal al lui Browning, care isi estompeaza treptat personalitatea prin personajele dramatice si isi corecteaza tendinta spre prolixitate prin stilul fragmentat al conversatiei si al constiintei insasi. Rezultatul este adesea incomprehensibil pentru multi dintre primii lui cititori. Se spune ca atunci cind Douglas Jerrold, redactorul de Punch, a citit Sordello, era bolnav si n-a inteles nimic; a fost apoi cuprins de panica, inspaimintat la gindul ca boala ii afectase mintea.

Browning s-a indreptat catre scena ca un mijloc mai bun de a-si demonstra metoda dramatica, dar introspectia intensa a personajelor si auto-examinarea erau greu de transpus in teatru, caci ducea la mai multa reflectie, decit actiune. Browning in cele din urma a dezvoltat o forma corespunzatoare si si-a perfectionat tehnica de monolog dramatic, ceea ce a culminat cu Lirica dramatica (1842) si Romante si Lirica dramatica (1845) si primele triumfuri poetice ale lui Browning, in poeme ca Ultima mea ducesa, Iubitul Porphyriei, Solilocviu despre o manastire spaniola si Episcopul isi comanda mormintul la Biserica Sf. Praxed, Browning isi prezinta metoda caracteristica folosind un singur vorbitor pentru a se adresa ascultatorului tacut intr-o situatie care dezvaluie, adesea in contradictie cu ceea ce este rostit in mod explicit, valorile si personalitatea vorbitorului. In Ultima mea ducesa, cea mai cunoscuta poezie a lui Browning, Ducele de Ferrara isi expune maretia sa de criminal, care prefera un portret in locul sotiei lui in viata, pe care a chinuit-o pina la moarte in timp ce ducea negocieri pentru o noua mireasa, in Episcopul isi comanda mormintul, Browning ofera o imagine revelatoare a valorilor Renasterii in psihologia complexa a unui episcop mai preocupat de imortalitatea artei decit a propriului suflet. Ambele poeme sint de o subtilitate remarcabila, portrete psihologice in care auto-reflectia dobindeste o forma dramatica viu intr-un limbaj potrivit pentru conversatie dar sugerind o complexitate considerabila ascunsa in profunzimi.

in 1845, Browning a cunoscut-o pe Elizabeth Barrett, poetesa invalida am secolul al XlX-lea. In 1846, cei doi s-au stabilit in Italia, principala lor resedinta pina in 1861, cind Elizabeth a murit. La Casa Guidi, vila lor din Florenta, au intretinut un flux continuu de vizitatori englezi si americani, iar Brown­ing a inceput sa-si insuseasca detaliile istoriei si obiceiurilor italiene care au servit drept fundal pentru multe din poemele sale. Principala lui lucrare, Barbati si femei (1855) contine citeva dintre cele mai marete poeme in metoda lui dramatica, cum ar fi Iubire printre ruine, Fra Lippo Lippi, Andrea del Sarto, Apologia episcopului Bloughram. Toate reprezinta explorari rafinate ale unor teme intelectuale si psihologice, pline de eruditie. Inteligenta lui Browning se misca atit de rapid, incit uneori cititorii lui il urmareau cu dificultate, iar reticenta lui Browning fata de declaratiile directe sau perspectivele narative clare accentueaza si mai mult obscuritatea. Chiar si Henry James, care nu este strain de meandre si opacitate, se plingea ca „la domnul Browning ideea se rostogoleste afara in lume in forma cea mai groteasca si ascunsa; e ca un cal naravas care merge cu spatele in stanoaga lui, calcind in picioare si strivind totul in calea lui. Gindirea lui nu cunoaste forma simpla - chiar in clipa nasterii lui este o chestiune teribil de complicata.'

Probabil ca testul ultim al manierei alunecoase a lui Browning este monumentala lui lucrare Inelul si Cartea (1866-l869), o poezie cu douazeci si una de mii de versuri in patru volume, bazate pe un proces pentru omor din secolul al XVII-lea. Povestea se deruleaza cu ajutorul relatarilor adesea nu foarte demne de incredere din partea a noua naratori, ceea ce creeaza o ametitoare dar si luminoasa relativitate a perspectivei, concluzia fiind ca experienta nu poate fi separata de ceea ce vedem sau de ceea ce sintem. Poemul lui Browning este un tur de forta a metodei lui mature de integrare a invataturilor, ideilor, adevarurilor psihologice intr-o structura dramatica complexa.

In 1861, dupa moartea sotiei sale, Browning s-a intors in Anglia si a continuat sa scrie foarte prolific pina la moarte, devenind mare intelept respectat la epocii victoriene, al carui optimism s-a afirmat in confruntarea cu marile probleme ale zilei adesea in contrast cu grotescul intunecos al poeziei lui. Alaturi de Tennyson, reprezinta un element fundamental in realizarea poetica cea mai mareata a epocii victoriene in curentul literar central care ii leaga pe romantici de moderni. Browning a pus bazele metodei dramatice care avea sa defineasca poezia moderna din secolul al *CX-lea, cerind din partea cititorului cea mai mare competenta daca vrea ;a inteleaga pe deplin aspectele schimbatoare si felurite ale experientei pe ;are o exploreaza cele mai bune dintre poeziile lui.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }