Emile Zola (1840-1902)

Emile Zola

(1840-1902)

Sa-l invidiem: si-a onorat tara si lumea printr-o imensa opera literara si prin fapte remarcabile. Invidiati-l! Destinul si inima lui au facut ca viata sa sa fie una dintre cele mai marete: a fost un moment al constiintei omului!

Anatole France, din discursul rostit la moartea lui Zola

Scriitor extrem de influent, Emile Zola a modelat constiinta si romanul modern, caci accentul pus pe latura documentului si subiectele sale controversate au deschis un camp nou literaturii beletristice, extinzand sfera de cuprindere a romanului pana la nivelul clasei muncitoare si la adevarurile sumbre ale conditiei umane. Provenit dintr-un mediu obscur, Zola si-a incheiat cariera ca unul dintre cei mai cititi autori contemporani din lume. Scriitor de o energie aparent inepuizabila, animat de dorinta de a surprinde viata in mod veridic, Zola rivalizeaza cu BALZAC [35] in privinta volumului si a sferei de cuprindere a romanelor sale. in Crisma, Germinai, Pamantul, Nana si Dezastrul, metoda lui experimentala care a, codificat naturalismul literar a produs capodopere ale literaturii universalei care continua sa impresioneze si sa ne ofere lectii de viata.

Obiectivitatea si atitudinea detasata a scriitorului care se confunda cuf un om de stiinta, aflat intr-un laborator fictiv, reprezinta numai una din fatetele complexei performante a lui Zola. in faimosul sau manifest artis­tic, Zola a declarat: „O opera literara este un colt de natura vazut prin prisma temperamentului scriitorului', iar in cazul lui era vorba de o combinatie intre patolog si sociolog, intre romantic si vizionar. Influenta lui considerabila a fost dominanta in Franta si Germania, s-a extins pana in Rusia, a contribuit la modelarea teatrului modern prin intermediul lui IBSEN [52] si STRINDBERG [59] si a patruns in romanul englez prin George Moore si George Gissing, iar in cel american prin Frank Norris, Stephen Crane, THEODORE DREISER [68] si Upton Sinclair. Inovatiile si experimentele lui au creat probabil cea mai puternica miscare in constiinta literara moderna, reprezentand o noua modalitate de a privi lumea.

Atacul indraznet al lui Zola impotriva conventiilor literare a fost alimentat de identitatea lui ca om marginalizat si experienta lui directa de viata la periferia societatii si in straturile ei de jos, niciodata infatisate in arta pana atunci, ingropat in prezent in Pantheon alaturi de alti nemuritori ai literaturii franceze, Zola a devenit cetatean francez abia la varsta de douazeci si doi de ani. Tatal lui, Francesco, era italian, inginer raspunzator; de fortificarea Parisului si imbunatatirea sistemului de canalizare din Aix-en-Provence la care lucra in momentul in care a murit pe neasteptate¹ in anul 1847, lasandu-i pe Zola si pe mama acestuia de origine franceza, fara nici un sprijin. Zola a inceput scoala in Aix-en-Provence, unde colegii i; isi bateau joc de el, din cauza accentului sau insuficient de sudic. S-ai< imprietenit totusi cu viitorul artist Paul Cezanne, cu care a ramas multa vreme in relatii apropiate, in 1857, dificultatile financiare i-au manat pe mama si pe fiu la Paris, unde Zola a cazut de doua ori la bacalaureat, examenul obligatoriu pentru inceperea oricaror studii universitare. Perioada 1860-l862 este una dintre cele mai intunecate din viata lui Zola. Locuia singur intr-o incapere neincalzita, stand in pat din cauza frigului si amanetandu-si putinele lucruri pentru a-si procura alimente. O vreme a lucrat ca functionar la departamentul de expeditii al librariei Hachette et Cie, ceea i-a asigurat subzistenta si, in acelasi timp, i-a prilejuit primele contacte literare inainte de a-si incepe cariera de scriitor.

Lucrarile timpurii ale lui Zola cuprind poezii puternic influentate de romantismul lui VICTOR HUGO [37]. Louis Hachette l-a incurajat pe tanarul sau angajat sa scrie proza, si Zola a elaborat o culegere de povestiri scurte care au stat la baza primei sale carti, Povestiri pentru Ninon (1846) si a primului sau roman, Confesiunea lui Claude (1865). Pentru a-si completa veniturile, a lucrat si ca ziarist. Cele dintai carti ale lui Zola sunt autobiografice si sentimentale. Au fost urmate de diverse alte lucrari scrise exclusiv pentru bani. Therese Raquin (1867), cea mai cunoscuta dintre scrierile timpurii ale lui Zola, a reprezentat o piatra de hotar ca subiect, tehnica si ca incercare de elaborare a teoriei sale despre naturalism. Povestea sumbra si socanta a infidelitatii, crimei si sinuciderii este un ecou al realismului lui FLAUBERT [51] din Madame Bovary, dar in acelasi timp evidentiaza fortele anormale si extreme care dirijeaza destinele oamenilor. Asa cum explica Zola in prefata la cea de-a doua editie a cartii:

In Therese Raquin am vrut sa studiez temperamentele si nu personajele. Aceasta este esenta cartii. Aleg oameni care sunt in intregime dominati de nervii si sangele lor, fara o vointa libera, tarati in fiecare actiune a vietii lor de inevitabilitatea fatala a carnii. Therese si Laurent sunt niste bestii umane, atat si nimic mai mult. Am incercat sa urmaresc pas cu pas lucrarea ascunsa a patimii din aceste doua bestii, pornirile instinctuale, ratacirea mintala care urmeaza dupa o criza de nervi.

Aici Zola evidentiaza elementele de baza ale naturalismului cu accent pe determinism si instinct ca prima motivatie a comportamentului uman. De asemenea, recurge la abordarea clinica, concepand romanul ca pe un fel de experiment uman. „Romancierul', scria el mai tarziu, „este in parte observator, in parte experimentator. Ca observator aduna fapte, stabileste puncte de plecare, terenul ferm pe care vor pasi personajele Apoi apare experimentatorul si incepe testele. Cu alte cuvinte, manipuleaza personajele in asa fel incat sa demonstreze ca succesiunea sau ordinea faptelor va fi cea impusa de determinarea fenomenelor aflate in studiu'. Folosind limbajul j unui om de stiinta, Zola propune o noua abordare a romanului si a rolului romancierului, care „opereaza pe personaje', asa cum chimistul si medicul opereaza pe trupuri neinsufletite, iar fiziologul pe cele vii.

Pe baza noii sale metode experimentale, Zola a elaborat o grandioasa schema de douazeci de romane pe care si-a propus sa le scrie sub forma unei saga epice intitulata Familia Rougon-Macquart, istoria naturala si sociala a unei familii din timpul celui de-al doilea imperiu. Desi influentat de Comedia umana a lui Balzac, Zola intentiona sa studieze sistematic o singura perioada istorica, cel de-al doilea imperiu din Franta, din momentul loviturii de stat din decembrie 1851 pana la prabusirea ei in timpu razboiului franco-prusac din 1870-l871. Spre deosebire de Balzac, Zoi avea sa infatiseze intreaga ierarhie sociala, inclusiv clasa muncitoare, p< care predecesorul sau a ignorat-o adesea. La fel ca si Balzac, Zola folosest personaje recurente, dar studiaza si caracteristici recurente, urmarin< influenta ereditatii si a mediului asupra personajelor sale pe parcursul ma: multor generatii. Planul lui ambitios si fara precedent a fost realizat i douazeci si cinci de ani, perioada in care a efectuat cercetari intense, ia intre 1868 si 1893 a scris aproape un roman pe an. Unele romane din seria lui sunt mai bune decat altele, dar cateva dintre ele reprezinta adevarate capodopere. Primul este Crasma (1877), care a facut din Zola un titan al literaturii secolului al XlX-lea si un om bogat. Titlul romanului se refera la o carciuma sau club, numele unei locante ieftine care este locul de desfasurare a povestii sumbre despre clasa muncitoare, inainte de Zola, daca muncitorii apareau in literatura erau in mod invariabil caricaturizati. Zola isi conduce cititorul intr-un mediu nefamiliar pentru a dezvalui tragedia inradacinata in timpul si spatiul acestuia, dar cu o universalitate si o forta care mai impresioneaza si astazi. Urmatoarele mari romane se situeaza la acelasi nivel si introduc aspecte ale vietii contemporane si evenimente care nu au mai fost tratate niciodata cu atata onestitate - minerii in Ger­minai, viata la tara in Pamantul, prostitutia in Nana, Comuna din Paris in Dezastrul -, infatisand cu compasiune drama umana autentica pe baza unei documentatii scrupuloase.

Desi era adesea invesmantat in mantia de narator obiectiv, Zola poseda un puternic zel reformator care a patruns in literatura sa si i-a influentat experimentele. „Sa nu uitati', spunea el, „ca drama ii gatuieste pe cititori. Ei se infurie, dar nu uita. Da-le intotdeauna daca nu cosmaruri, in orice caz carti exceptionale care sa li se intipareasca in memorie'. Pentru a-si capta cititorii, Zola a sfidat conventiile si a promovat controversa de-a lungul intregii sale cariere. Vestita lui scrisoare intitulata „J'Accuse', dezvaluind o manevra politica si militara in cazul de tradare al lui Alfred Dreyfus, este exemplul cel mai cunoscut. Dat in judecata si condamnat, Zola a petrecut un an in exil in Anglia si s-a intors in Franta atunci cand Dreyfus a fost exonerat. Zola a murit in urma a unui accident, asfixiat cu monoxid de carbon din cauza unei sobe defecte. La moartea sa a fost elogiat ca una dintre cele mai marete forte literare si morale ale secolului al XlX-lea, afirmatie ilustrata cat se poate de convingator de opera sa.