Conceptul de cultura

Conceptul de cultura

Termenul de cultura a fost introdus in antropologia sociala, devenind un termen tehnic, de catre Eduard B. Tylor, pionierul britanic al acestei discipline. In Introducerea la Cultura Primitiva(1871), el descrie cultura ca "acel complex care include cunoasterea, credintele, artele, dreptul, morala, obiceiurile pe care si le-a insusit omul ca membru al societatii". Insa extraordinara proliferare a conceptului si, implicit, a termenului de cultura ne obliga la o sistematizare dupa criterii axiologice, functionale, structurale si tehnice ale acestuia.
Definitiile date culturii vizeaza, in esenta, saltul calitativ de la existenta naturala la cea
bazata pe valori. "Cultura este ridicarea omului deasupra starii
naturale prin dezvoltarea si exercitarea puterilor sale spirituale si morale" (W. Lewis). In anul 1952, antropologii americani Alfred Louis Kroeber si Clyde Kluckhohn au primit sarcina, din partea UNESCO, sa inventarieze diferitele semnificatii ale termenului de cultura; ei au descoperit nu mai putin de 146! Din punct de vedere traditional, conceptul de cultura este legat de notiunea "cultura
spiritului"(cultura animi), prin analogie cu ideea de cultura a ogoarelor, prezenta la Horatiu si Cicero, (cultura agrorum, agricultura). Aceasta conceptie presupune ideea unui patrimoniu cultural, compus din bunuri si valori universale transmise de la o generatie la alta. Educatia devine tot mai mult intentionata si programata si are functia de a face posibil accesul la acest patrimoniu cultural. Cultura ia nastere si se
defineste in raport cu natura, opozitie valabila nu numai pentru cultura exterioara, obiectiva, dar si pentru cea interioara, subiectiva, deoarece omul insusi, in alcatuirea sa specifica, este o unitate dintre biologic si spiritual, dintre natural si cultural. Cultura este detasare de natura iar etapele culturii sunt etape ale umanizarii, ale ridicarii spirituale a omului.Invatatul domnitor Dimitrie Cantemir sublinia superioritatea omului inzestrat cu binefacerile culturii.
Ralph Linter definea conceptul de cultura ca fiind totalitatea cunostintelor, aptitudinilor si modelelor obisnuite de comportament pe care le au in comun si pe care le transmit membrii unei societati. Intr-o alta acceptiune, termenul de cultura reprezinta un fenomen colectiv, aceasta fiind acceptata de toti indivizii care traiesc in acelasi mediu social. Cultura este un fenomen care se dezvolta in timp si care presupune o continuitate fluida trecut-prezent-viitor. Filosoful francez iluminist Voltaire ingloba in conceptul de cultura: comert, industrie, idei, credinte si datini, obiceiuri, aspiratii si prejudecati. Generatia marilor filosofi germani Kant, Fichte si Hegel defineste cultura ca fiind perfectiune si disciplina a ratiunii, libertatea spiritului, intruchiparea in activitatea practica a spiritului obiectiv.

"Cultura numim intreaga suma a acelor dezvoltari ale spiritului, care se nasc spontan si nu au nici o pretentie la o valorificare universala sau constrangatoare' - sustine Jacob Burckhardt, care nu e numai celebrul istoric al Renasterii italiene, dar si un admirabil filosof al istoriei. Caracterul de spontaneitate atribuit creatiilor de cultura in aceasta definitie ne arata legatura lor intima cu insasi esenta spiritului, care e libertatea. Cultura nu se decreteaza, ea se naste. Nasterea aceasta, care se numeste de obicei inspiratie, e de-a pururea o taina vecina cu divinitatea, ce scapa incercarilor de explicatie. Cand Burckhardt ii atribuie mai departe lipsa de pretentie la universalitate si neconstrangere, o face in primul rand pentru ca defineste cultura in raport cu statul si cu religia. Dupa el, trei mari puteri caracterizeaza istoria: statul, religia si cultura. Statul si religia sunt constantele istoriei, fata de care cultura e o putere in necontenita miscare, in creatie continua: totusi neprevazuta. Lipsa de universalitate vine de asemenea din caracterul cel mai izbitor al unei culturi, care e limba. 'in fruntea tuturor culturilor - afirma Burckhardt - sta o minune: limbile!' Si cum limba e certificatul de autenticitate al geniului etnic, se intelege ca fizionomia unei culturi o da originalitatea nationala. Suma tuturor creatiilor spirituale, ce alcatuiesc cultura, e specificata de Burckhardt in felul urmator: artele in numar de cinci: poezia, muzica, pictura, sculptura si arhitectura, plus stiintele si filosofia.

Dimitrie Gusti pune in evidenta trei caracteristici ale culturii:

1. cultura obiectiva reprezentata printr-un sistem de bunuri culturale care determina stilul unei epoci;
2. cultura institutionala care cuprinde statul, biserica, scoala, organizatiile economice, obiceiurile;
3. cultura personala, cu referire la atitudinea si comportamentul indivizilor fata de cultura, respectiv raportul statuat.

Lucian Blaga si Tudor Vianu, filosofi si teoreticieni ai culturii, considera cultura o permanenta, a continuitate, exprimata printr-o matrice stilistica.
Indiferent de abordarea adoptata in definirea culturii, se pot identifica urmatoarele elemente specifice de baza: Cultura este un fenomen intelectual colectiv, in sensul ca reflecta in plan spiritual modul specific de existenta al unui grup uman, al unei comunitati sau a unei natiuni. Ea este formata dintr-un ansamblu de valori, comportamente si simboluri care disting membrii unui grup de cei ai unui alt grup.
Cultura prezinta urmatoarele caracteristici:
a) are un caracter dobandit, ea se dobandeste prin invatare si experienta si caracterizeaza omul ca fiinta sociala;

b)are un caracter colectiv, este impartasita de membrii unei comunitati, grup social;
c) are caracter simbolic, reprezinta reflectarea spirituala a raporturilor interumane si a relatiilor societate-natura;

d)are un caracter structurat, prezinta un model specific;
e) are caracter persistent, se transmite pe fondul unor acumulari treptate de la o generatie la alta;
f) are caracter dinamic, se schimba in timp, se adapteaza gradual si continuu, chiar daca individul sau fortele sociale incearca sa se opuna schimbarii.

Cultura este influentata de actiunea mai multor factori, care delimiteaza clar sferele culturii:
A) cultura nationala - definita prin raportare la un spatiu national determinat, se afla in interactiune cu culturile regionale si subregionale, configurate de factori geografici si istorici, de forte politice si economice, de limba si religie;

B)cultura industriala - evidentiaza specificul unei ramuri sau al unor subramuri, fiind determinata de factori precum: natura procesului decizional, dinamica tehnologica, gradul de inovare etc;

C) cultura functionala - exprima valorile unei anumite specializari functionale din cadrul organizatiilor: productie, contabilitate, marketing, financiar etc;

D) cultura profesionala - exprima modul in care persoana este educata, pregatita, instruita si motivata pentru realizarea unui efort de munca specific;

E) cultura organizationala - este determinata de un sistem de credinte si valori impartasite de catre toti membrii unei organizatii, care se formeaza in interiorul ei si care orienteaza comportamentul angajatilor.

Sociologul Ioan Mihailescu, in lucrarea "Sociologie generala"(2000), defineste cultura ca fiind "ansamblul modelelor de gandire, atitudine si actiune care caracterizeaza o populatie sau o societate, inclusiv materializarea acestor modele in lucru". Relatia dintre cultura si societate este una de interdependenta. Legatura dintre cultura si societate este atat de puternica, incat specialistii pun semnul egalitatii intre ele. Totusi, prin cultura intelegem produsele ideatice si spirituale ale unui grup, iar prin societate intelegem un grup relativ autonom care se autoreproduce, ocupa acelasi teritoriu si participa la o cultura comuna. Asadar, nu exista cultura in afara unei societati si nici societate fara o anumita cultura. Adesea, cultura este desemnata prin termeni generali, ca de exemplu, cultura americana, cultura engleza, franceza, germana s.a.m.d.. In prezent, conceptul este folosit la nivel organizational pentru a contura politica unei corporatii. Astfel, se poate vorbi de cultura IBM, cultura Shell, cultura MacDonald's, e.t.c.. Dar nu e mai putin adevarat ca o cultura moare cu poporul care a zamislit-o. Sunt cazuri insa cand ea supravietuieste ca putere fecunda pentru alte culturi si aceste cazuri le determina rasa si religia.

Poate mai mult decat orice alt domeniu, negocierea internationala are ca premisa diversitatea culturala. Exista mii de culturi si subculturi care nu pot fi integrate intr-un tot unitar. Abordarea unei negocieri internationale trebuie sa aiba ca punct de plecare recunoasterea diferentelor culturale, gasirea punctelor comune si acceptarea limitelor acestora din urma. Diferentele pot apare nu numai la nivel de natiune sau regiune, ci si la nivel de grup de persoane, departament sau organizatie. Ele privesc comportamentul si aptitudinile si au calitatea de a fi observabile si cunoscute de catre negociatori. Dar exista si diferente legate de valori, atitudini, credinte si identitati care nu pot fi sesizate decat prin contact direct cu o alta cultura si care, de obicei, sunt "ascunse".  Punctele comune pot constitui un avantaj important in negociere, care trebuie exploatat. Gasirea lor presupune, insa, o buna cunoastere a unei culturi. De asemenea, trebuie respectate limitele pana la care acestea pot fi folosite pentru a evita incalcarea principiului diversitatii culturale. O greseala facuta adesea de negociatorii neexperimentati este considerarea partenerului ca fiind "egal" in ceea ce priveste valorile culturale.

Cultura reprezinta un intreg complex ce include cunostinte, convingeri, arta, morala, lege, obiceiuri cat si alte capacitati si obisnuinte dobandite de om ca membru al societatii. De asemenea, cultura reprezinta un sistem istoric determinat de modul de viata ce tinde sa fie impartasit de toti membrii unui grup. Cultura include limbajul grupului, traditiile, obiceiurile si institutiile inclusiv ideile motivatoare, convingerile si valorile cat si implementarea lor in instrumentele materiale si artefacte.