QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate arta cultura

Conceptia politico-juridica a lui Platon



Conceptia politico-juridica a lui Platon


Aristotel va separa categoric filosofia de politica. Daca la Platon adevaratul om politic este filosoful, singurul capabil sa conduca cetatea, la Aristotel filosoful este omul destinat contemplatiei, departe de grijile cetatii. De aceea intelepciunea la Aristotel este de doua feluri: intelepciunea speculativa sau intuitiva care poate fi atinsa numai de filosofie si intelepciunea practica in cadrul careia politica ocupa un loc de frunte. intelepciunea speculativa este superioara celei practice pentru ca prima vizeaza universalul, pe cand cea de a doua nu se refera decat la individual; prima are o autoritate asupra celei de a doua pentru ca ea are ca obiect principiile pe cand cealalta nu.



Intelepciunea speculativa este un fel de desprindere a omului de ceea ce este omenesc prin inaltare la divin. De aceea ea nu se intereseaza de cele omenesti. „intelepciunea practica are ca obiect ceea ce este drept, frumos si bun pentru om'. Si totusi, intre acestea doua exista o stransa legatura. in conceptia lui Aristotel intelepciunea practica este pusa in slujba celei spe­culative. Politica are ca obiect actiunea iar actiunea este mijlocul prin care se atinge ceea ce este drept, frumos si bun; toate acestea insa sunt cele care aduc fericirea in cetate si creeaza premisele contemplatiei filosofice. Orice actiune politica trebuie sa aiba ca scop repausul, acel ragaz care il face pe om capabil sa contemple divinul. Aristotel afirma ca „munca se savarseste numai in vederea repausului'.[1] De aceea „omul de stat trebuie sa randu­iasca legile sale dupa cele doua parti ale sufletului si dupa actele lor, dar mai ales potrivit scopului celui mai inalt pe care amandoua il pot ajunge () Trebuie sa fie gata deopotriva si pentru munca si pentru lupta, insa nelucrarea si pacea sunt preferabile; trebuie sa putem implini ce este necesar si util, totusi, frumosul este superior si unuia si altuia'.

Credem ca s-a demonstrat suficient ca scopul politicului este acela al asigurarii conditiilor pentru o viata contemplativa lipsita de griji care, printr-o buna organizare a cetatii, sa favorizeze contemplatia. „Argumentele din Etica Nicomahica in favoarea unei forme de fericire supreme decat aceea a omului de actiune este rezervata filosofului care-si cultiva inteligenta sa () Una este speculativa si n-o intereseaza ordinea; cealalta, din contra, este executiva si reprezinta virtutea proprie sefului politic () ceea ce ne da sa intelegem ca fericirea filosofica constituie norma ultima pentru ordinea instituita prin politica si legeIntelepciunea practica aplicata la cetate prezinta o forma superioara, si anume, cea legislativa. Functia legistaliva este subordonata de catre Aristotel politicului, fiind numai o parte a acestuia. Noi ne vom ocupa mai mult de functia legislativa.

In Etica Nicomahica, Aristotel defineste dreptatea ca „acea dispozitie morala datorita careia suntem apti de acte drepte si datorita careia le infaptuim efectiv'. Datorita faptului ca cel ce incalca legile este un om nedrept iar cel ce le respecta este drept, este evident ca toate dispozitiile legale sunt drepte. Drept este „ceea ce creeaza si mentine pentru o comunitate politica fericirea si elementele ei constitutive', iar fericirea in cetate este data de legalitate si egalitate. Dupa Aristotel, atat legalitatea cat si egalitatea trebuie sa fie coloana vertebrala a cetatii. in general, actele legale au ca punct de constituire virtutea luata in totalitatea sa, legea prescriind sa traiesti in conformitate cu virtutile, inlaturand viciile de orice natura ar fi ele.

Avand ca scop sa realizeze oameni virtuosi, legea este echivalenta cu dreptatea, iar aceasta din urma „este o virtute absolut desavarsita pentru ca exercitarea ei este cea a unei activitati perfecte; si este perfecta pentru ca cel ce o poseda face uz de virtutea sa si in favoarea altora, nu numai pentru sine' Dreptatea, ca si legea, este un termen mediu care asigura echilibrul intre extreme. De aceea, ea este menita sa aduca pacea sociala promovand virtutea, astfel ca „virtutea este prima grija a unui stat care merita calitatea aceasta si care nu este un stat numai cu numele'.

Daca atunci cand se legifereaza nu se are ca scop suprem promovarea virtutii, statul este ca o alianta militara de popoare indepartate, iar „legea din acest moment, este o simpla conventie () ea nu este decat o garantie a drepturilor individuale, fara nici o inraurire asupra moralitatii si justitiei personale a cetatilor'.

Punand in centrul activitatii politice si legiuitoare virtutea, Aristotel va promova conceptul de justitie sociala. in numele acestei justitii el va critica pe cei care promoveaza legi in interes personal neglijand interesele obstesti. „Legiuitorul - va afirma Aristotel - care vrea sa introduca legi perfect juste trebuie sa aiba in vedere binele obstesc. Justitia este aici egalitatea; iar aceasta egalitate a justitiei are in vedere atat interesul general al statului, cat si interesul individual al cetatenilor'. Nu exista justitie deplina atunci cand in numele anumitor prerogative fiecare reclama puterea pentru sine si aser­virea pentru ceilalti. „Justitia nu mai este pentru Aristotel, ca pentru Platon, virtutea in general, ci acea virtute sociala care consista in respectarea timpului altuia'. Aristotel va sustine cu tarie ca „justitia este binele altuia'. Conceptul de justitie va fi intemeiat pe conceptul de prietenie.

Pentru ca legea sa nu fie o simpla conventie si sa fie intemeiata pe ega­litate, trebuie sa reglementeze relatiile dintre prieteni. Atat in Etica Nicomahica cat si in Politica, Aristotel pune un mare accent pe conceptul de prietenie. in conceptia sa legea nu poate avea efect decat daca are la baza relatii de prietenie intre cetateni, pentru ca prietenia este singura care poate asigura egalitatea. Or, egalitatea sta la baza virtutii si asigura pacea in stat, iar legea este mai mult decat o simpla conventie. Conventiile apar si dispar, dar prietenia ramane, ea fiind singura care permite ca legea sa fie dreapta, iar dreptatea nu se poate realiza decat intre oameni egali. Teoria lui Aristotel despre prietenie ca temei al egalitatii si legalitatii ni se pare mai profunda in semnificatii decat teoriile moderne care pun la baza coeziunii sociale si a legalului contractul social.

Toate acestea devin posibile daca legea este bazata pe ratiune, singurul mod de a aduce fericirea in stat. Legea bazata pe ratiune se preocupa ca totul sa fie subordonat fericirii sufletului si nu unor pasiuni trupesti cum ar fi goana dupa avere, putere, glorie etc.

Studiind diferitele moduri de guvernare, Aristotel se intreaba cine trebuie sa detina suveranitatea in stat. Concluzia la care ajunge este aceea ca in stat suverana trebuie sa fie legea, asa ca „trebuie deci preferata suveranitatea legii'.

Baza organizarii statale este Constitutia care izvoraste din natura sociala a omului. Legile trebuie sa fie elaborate in conformitate cu principiile consti­tutionale „caci legile trebuie facute pentru Constitutii, toti legiuitorii recunosc bine acest principiu, or nu Constitutiile pentru legi. Constitutia in stat este organizarea magistraturilor, indepartarea puterilor, atribuirea suveranitatii, intr-un cuvant, hotararea scopului special al fiecarei societati politice. Legile, din contra, distincte de principiile sociale, esentiale si caracteristice ale Constitutiei, sunt norma magistratului in exercitiul puterii si in reprimarea delictelor care infrang aceste legi'.



Trecand de problematica originii statului, Aristotel arata ca „Constitutia este ceea ce determina in stat organizarea sistematica a tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane; iar suveranul cetatii, in toate locurile este guvernamantul. Guvernul este insasi Constitutia'. Constitutiile care au in vedere interesul obstesc sunt pure si sunt conforme dreptului abstract. Cele care au in vedere numai folosul celor ce guverneaza sunt defectuoase si sunt forme corupte ale constitutiilor bune. Primele guverneaza peste oameni liberi, celelalte sunt despotice, tratandu-i pe guvernanti ca pe niste sclavi. Constitutiile bune sunt izvorul administrarii bune a statului, care va asigura fericirea cetatenilor.

Exista - dupa Aristotel - trei specii de constitutii pure, carora le corespund tot atatea forme de guvernamant: regalitatea, aristocratia si republica. Exista alte trei specii, deviatii ale celor dintai: tirania pentru regalitate, oligarhia pentru aristocratie si demagogia pentru republica. in toate aceste forme de organizare a statului, „Constitutia nu este altceva decat repartitia ordonata a puterii, care se imparte totdeauna intre asociati, fie potrivit cu insemnatatea lor particulara, fie potrivit oricarui principiu de egalitate obsteasca'.

Regalitatea este forma de guvernamant care se bazeaza pe superio­ritatea absoluta a individului care domneste, superioritate data de virtute. Atunci cand se conduce despotic, regalitatea devine tiranie.

Aristocratia este forma de guvernamant in care aristocratii sunt alesi dupa merit, cel putin tot atat cat si dupa avutie.

Oligarhia este forma de guvernamant in care suveranitatea apartine celor bogati. Tirania apare acolo unde puterea este concentrata in mana unei singure persoane care nu detine nici virtute, nici avere si care conduce in mod despotic.

Aristotel va cerceta in Politica ce nu este democratia. Astfel, democratia nu este acolo unde oamenii liberi in minoritate comanda unei multimi care nu se bucura de libertate. Nu va fi democratie nici acolo unde suveranitatea apartine bogatilor, chiar daca ei ar forma majoritatea. Democratie va fi decat acolo unde niste oameni liberi dar saraci, formeaza majoritatea si sunt suve­rani, cu o conditie insa, aceea ca in cadrul ei suverana sa fie legea, iar cetatenii cei mai respectati sa aiba conducerea afacerilor. „Daca libertatea si egalitatea - sustine Aristotel - sunt, dupa cum se spune adesea, cele doua baze fundamentale ale democratiei, cu cat aceasta egalitate a drepturilor politice va fi mai completa, cu atat democratia va exista in toata puritatea sa; caci poporul fiind aici in majoritate si parerea majoritatii formand legea, Constitutia aceasta este in mod necesar o democratie'.

Aristotel va pune un accent foarte mare pe respectarea legii de catre cei carora ea li se adreseaza. Niste legi bune nu constituie prin ele insele un guvernamant bun, ci intereseaza foarte mult ca ele sa fie respectate. Nu este un guvernamant bun decat acela unde legea este respectata si acolo unde legea careia i se supun toti este bazata pe ratiune. Trebuie ca legea sa fie bazata pe ratiune pentru ca sunt situatii cand legea poate fi irationala, cand intalnim forme deviate de guvernamant, cum ar fi, spre exemplu, tirania.

Filosoful din Stagira se va intreba care este cea mai buna organizare a vietii pentru state in generai si pentru majoritatea oamenilor, care sa le aduca fericirea. in Etica Nicomahica, Aristotel sustinea ca fericirea consta in deprinderea statornica a virtutii, aceasta din urma fiind media intre extreme, ceea ce ne duce la concluzia necesara ca viata cea mai inteleapta va fi aceea care tine aceasta linie de mijloc. De la expunerea teoretica din Etica, Aristotel va trece la aplicarea sa practica in organizarea statului. Statul cuprinde trei clase deosebite si anume: oameni foarte saraci, oameni foarte avuti si oameni cu oarecare stare care sunt la mijloc intre aceste doua extreme.

Pentru ca se recunoaste ca masura si calea de mijloc este tot ceea ce este mai bine in lucruri, este evident ca aceasta stare este cea mai buna. Ea asculta cel mai bine de ratiune pentru ca este greu ca cineva sa se bucure de avere, frumusete, forta, sau care sa sufere de inferioritate excesiva, de saracie, obscuritate si sa se supuna in mod neconditionat legii, in primul caz, au loc cele mai multe atentate, din aviditate de putere, in cel de al doilea caz, perversitatea se iveste in jurul delictelor particulare iar crimele se savarsesc intotdeauna, fie din trufie, fie din perversitate. Cele doua clase - bogatii si saracii excesivi - sunt deopotriva periculosi pentru cetate. Bogatia excesiva duce la insubordonare; saracia injoseste si-l invata pe om sa asculte ca un sclav. in felul acesta „in tot statul cineva nu vede decat sefi si sclavi si nici un om liber. Aici invidia pizmasa, dincolo vanitatea dispretuitoare, atat de departe si una si alta de aceasta fratie sociala care este urmarea prieteniei'. Concluzia fireasca este aceea ca statul este puternic atunci cand se sprijina pe starea mijlocie. „Ceea ce trebuie mai ales cetatii sunt fiinte egale si asemanatoare, calitati care se gasesc mai lesne ca oriunde in clasa mijlocie, iar statul este in mod necesar mai bine guvernat cand se compune din aceste elemente care formeaza dupa noi, baza naturala a acestuia'.




[1] Aristotel, Politica, op. cit., p. 145.

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }