Notiunea,
clasificarea si importanta cercetarii locului faptei
" Locul savarsirii
infractiunii are pentru orice anchetator un caracter magic, nu pentru
credinta unora ca sufletul
victimei (atunci cand avem de-a face cu o crima , fireste) s-ar afla
inca acolo si ar urmari ce se intampla, ci pentru ca
anchetatorul stie ca aici se afla urmele latente care
asteapta tacute sa fie descoperite pentru a-l demasca pe criminal" Procedeul probator, denumit de Codul roman de
procedura penala cercetarea
locului faptei e cunoscut in legislatiile occidentale si ca
cercetarea scenei infractiunii sau scena crimei, cum este cazul sistemului
judiciar de tip anglo-saxon, ori american - reprezinta actul de debut al investigatiilor in fapte cu
periculozitate deosebita.
Aceasta activitate importanta, care
contribuie la realizarea scopului procesului penal, in vederea stabilirii
adevarului si in care se inscrie, este si cercetarea locului
faptei, termen care in practica judiciara are un continut mai larg,
respectiv investigarea criminalistica a locului faptei. Locul faptei este cel mai important pentru
ancheta penala, el fiind de cele mai multe ori punctul de plecare al
investigatiei criminalistice.
" Locul faptei constituie locul unde s-a
consumat, in total sau in parte o activitate infractionala ori locul
unde s-a produs rezultatul acesteia si unde se gasesc probele care
vor servi la incriminarea celor care au infaptuit actul criminal".
O prima clasificare a locului faptei , rezultata din art. 30
al Codului de procedura
penala, se deduce de la sine principal
( in total ) si secundar ( in parte ). Sintagma loc principal se refera la locul unde s-a consumat primul act
criminal, iar ca locuri secundare
sunt considerate celelalte locuri unde s-au desfasurat alte
activitati infractionale . Potrivit prevederilor legale si
din practica organelor judiciare se poate concluziona ca locul
savarsirii infractiunii difera de la caz la caz, in raport
cu natura faptei savarsite, cu multitudinea de metode si
mijloace folosite in acest scop, cu urmarile activitatii ilicite
desfasurate de catre faptuitori.
Locul savarsirii unei fapte este cel
mai bogat in urme sau date referitoare la fapta si la autorul
acesteia, astfel ca de modul in care se desfasoara intreaga
cercetare, cautare si ridicare a urmelor sau probelor materiale,
precum si de fixarea rezultatelor investigatiilor, va depinde intr-o
mare masura descoperirea infractiunii si identificarea
autorului.
In literatura de specialitate
anglo-saxona, locul faptei este definit si ca macroscopic, cand include mai multe locatii, inclusiv corpul
victimei si al suspectului si microscopic,
cand locul faptei este considerat un
obiect sau urme care au o legatura esentiala in
investigarea infractiunii cum ar fi : urmele biologice,
muscaturi gasite pe corpul victimei sau ale suspectului, amprente
digitale, fire de par, mucuri de tigara, etc.
Un caz poate contine mai multe locuri
macro si microscopice care trebuie investigate intr-o legatura
cauzala deoarece fiecare poate furniza informatii care impreuna
pot duce la identificarea faptuitorului.
"Cadavrul
trebuie sa fie considerat el insusi un loc al faptei, deoarece poate
contine o multitudine de tipuri de probe" .
Locul faptei mai poate fi clasificat , conform
autorilor citati, si in raport cu infractiunea comisa:
locul unui omor, al uni viol, al unui jaf, etc., sau in functie de
locatia faptei: banca, tren, autoturism, vapor, casa de
locuit.
Deasemenea, o alta clasificare
priveste caracterul organizat sau
dezorganizat al locului faptei, care
este tot mai des intalnita in practica in contextul utilizarii
psihologiei judiciare in anchetele penale: locul faptei poate fi activ-pasiv; organizat sau dezorganizat. In literatura de specialitate se
subliniaza si importanta deosebita ce trebuie acordata
fiecarui caz in scopul
solutionarii lui
corecte . Apelarea la cei cu puteri
paranormale, prezicatori sau clar-vazatori, nu poate si nu trebuie sa inlocuiasca cercetarea riguros
stiintifica a fiecarei portiuni de la locul faptei,
chiar si atunci cand suspectul a recunoscut fapta cu lux de amanunte.
Cercetarea
locului faptei, conform art. 129 din Codul de procedura penala, se efectueaza atunci cand
este necesar:
sa se faca constatari privind situatia locului savarsirii infractiunii;
sa se descopere si sa se fixeze urmele
infractiunii;
sa se stabileasca pozitia si starea
mijloacelor materiale de proba si
imprejurarile in care a
fost savarsita infractiunea.
Cercetarea locului faptei,
reprezinta activitatea procedurala si de tactica
criminalistica al carui obiect il constituie perceperea
nemijlocita a locului unde s-a savarsit infractiunea;
cautarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea si examinarea
urmelor si a altor mijloace materiale de proba; precizarea
pozitiei si starii acestora; determinarea traseului parcurs de
infractor ( iter criminis ), avand ca scop stabilirea naturii si imprejurarile
comiterii faptei, precum si a datelor necesare identificarii
faptuitorului.
Cercetarea locului faptei se impune si in
scopul perceptiei nemijlocite a scenei infractiunii, chiar
daca a trecut un anumit timp de la comiterea acesteia, iar campul
infractional a suferit modificari.
