Tendinte de evolutie a sistemelor militare

TENDINTE DE EVOLUTIE A SISTEMELOR MILITARE

1. Aspecte de ordin general

1.1. Sistemul militar - continut (definitie)

In general, societatile umane evolueaza istoriceste prin corelarea (functionala, cvasifunctionala sau nefunctionala) a factorilor endogeni cu factorii exogeni. Dincolo de faptul ca factorii endogeni ca atare (economici, politici, spirituali) prezinta, de-a lungul timpului si cu diferentieri de la etapa la etapa, grade diferite de corelare intre ei, este de retinut ca factorii exogeni pot constitui (in raport cu cei endogeni) un context favorizant sau defavorizat. Nu in putine situatii, ci dimpotriva, de-a lungul istoriei, actiunea defavorizanta a factorilor exogeni a imbracat forma violentei, a agresiunii armate.

In acest context generic, sistemul militar, sub latura genezei sale, s-a instituit drept ansamblul fortelor umane-sociale si a mijloacelor tehnico-economice adecvate, necesare pentru apararea intereselor societatilor umane constituite si pentru respingerea (prevenirea si contracararea) actiunii agresive violente a factorilor exogeni (exteriori unei societati umane constituite, inchegate). In acest sens, geneza si functionalitatea sistemului militar au devenit extrem de clare odata cu constituirea si consolidarea entitatilor statal-nationale.

In perspectiva structural-functionala, raportat la sistemul social de ansamblu, la sistemul global, sistemul militar reprezinta atat un subsistem al acestuia (alaturi de celelalte subsisteme - economic, politic, cultural), cat si un cosistem (functionalitatea sistemului militar fiind intim interdependenta, influentand si fiind influentata, cu functionalitatea sistemului social-global).

1.2. Structura sistemului militar

Privit in calitate de sistem (subsistem si cosistem social), sistemul militar cuprinde:

structuri (militare si social-militare, in a doua categorie incluzandu-se institutii si organisme sociale care, fara a fi propriu-zis militare, in situatii conflictuale realizeaza functii militare);

relatii (intre componentele structurii militare, intre acestea si celelalte structuri sociale);

procese (acte si actiuni) si functii specifice, in primul rand, utilizarea violentei in relatiile dintre state si natiuni;

valori si norme (adecvate specificului actiunii militare).

Din punct de vedere intrinsec militar si la nivelul unei priviri general-sociale, structura Sistemului National de Aparare este alcatuita din mai multe clase de forte ale actiunii militare:

clasa fortelor armate care include fortele armate combatante din structura Sistemului National de Aparare. Acestea sunt impartite la randul lor in categorii de forte armate: forte terestre, fortele aviatiei si apararii antiaeriene si fortele navale care au in dotare armament si o sustinere logistica adecvate;

clasa fortelor armate din structura celorlalte componente ale Sistemului National de Aparare;

clasa fortelor umane de ansamblu (rezervistii, tinerii cu statut militar potential, cat si totalitatea populatiei civile care, in situatii conflictuale, poate fi angajata in actiuni militare directe sau indirecte);

clasa fortelor socio-economice de ansamblu (totalitatea institutiilor si resurselor economico-sociale apte de angajare in caz de razboi).

1.3. Functiile sistemului militar - caracterizare generala

Derivand din geneza sa istorica, afirmate pregnant odata cu generalizarea existentei entitatilor statal-nationale, functiile sistemului militar sunt:

actiunea militara (functie clasica, realizata in registrul bipolar 'aparare/atac', aceasta presupune, intr-o succesiune graduala, cu interferente inevitabile, parcurgerea unor etape ale actiunii militare precum: prevenirea agresiunii, stavilirea acesteia, infrangerea agresorului pe terenul agresat si, in ultima instanta, realizarea raspunsului la agresiune prin infrangerea agresorului pe terenul acestuia);

sustinerea si exprimarea unor optiuni si atitudini de politica externa ale statului national (intr-un registru ce merge de la descurajarea unei potentiale agresiuni pana la facilitarea concilierii si bunei intelegeri intre state, realizarea de aliante si coalitii militare);

apararea si consolidarea consensului national al politicii interne a statelor (in caz contrar, riscandu-se rupturi si disolutii ce pot pune in pericol securitatea national-statala, favorizandu-se direct sau indirect, agresorii potentiali).

Functiile clasice ale sistemului militar inregistreaza transformari, nuantari si completari, ca urmare a evolutiilor geopolitice, a proceselor de schimbare calitativa in acumularea armamentelor si a schimbarilor in alcatuirea si in optiunile de politica interna a statelor.

1.4. Tendintele de evolutie a sistemelor militare derivate din:

1.4.1. Evolutiile contextului geopolitic

Contextul geopolitic contemporan se caracterizeaza, in esenta prin:

corelarea intensa si explicita a expansiunii economice cu mijloacele in continua diversificare ale expansiunii militare;

multiplicarea si tendinta de generalizare a actiunii militare (de regula preventiva, dar cu manifestare violenta oricand posibila) a unor organizatii internationale cu vocatie planetara (Organizatia Natiunilor Unite), dar si a unor organizatii continentale (precum Uniunea Europeana);

practicarea unor corelatii mult mai stranse decat in etapele anterioare intre securitatea nationala, securitatea regionala si continentala si securitatea mondiala.

In consecinta, in conditiile mondializarii proceselor politico-militare, sistemele militare nationale (inclusiv cel romanesc) isi asuma tot mai explicit, simultan cu functia clasica a apararii nationale (in raport cu o agresiune posibila) si o functie externa, de implicare internationala, in conditiile legilor nationale si in acord cu angajamentele si acordurile internationale ale statelor.

1.4.2. Nivelurile actuale si de perspectiva ale armamentelor

Dupa cum este stiut, odata cu si dupa cel de-al doilea razboi mondial, razboiul si-a adaugat o clasa calitativ noua de instrumente de lupta - armamentele nucleare. Sub latura doctrinara, in aceasta perioada s-a elaborat si a fost intens propagata teoria 'descurajarii nucleare', in virtutea careia acumularea si fabricarea a noi generatii de armamente nucleare se justifica prin dezideratul micsorarii probabilitatii unui conflict nuclear cu consecinte, evident, catastrofale pentru intreaga planeta. Teoria, de fapt mai veche, a descurajarii agresorului prin acumularea si perfectionarea mijloacelor de riposta explica, intr-adevar - cu toate ca reversul ei nu este mai putin adevarat, riscul materializarii tendintei de utilizare a armamentelor nucleare existente nemicsorandu-se, improbabilitatea relativa a unui razboi nuclear.

Efectul paradoxal al acestei situatii rezida in cresterea probabilitatii de desfasurare a unor conflicte purtate cu arme clasice, conventionale.

Fapt este ca, in ultimul timp, s-au multiplicat si sincronizat conflictele si zonele de conflict ce evolueaza sub pecetea razboiului clasic. In asemenea conditii, sistemele militare nationale isi asuma (in urma optiunii, de regula, a factorilor de diriguire politica) consecinte si deziderate precum:

in cazul statelor posesoare de arme nucleare este depistabil efortul, extrem de sustinut, de perfectionare si innoire tehnologica a armamentelor conventionale, adesea performantele acestora apropiindu-se de puterea de distrugere a armelor nucleare;

in situatia statelor lipsite de arme nucleare, din considerente economice sau ca urmare a tratatelor internationale la care sunt parte, este vizibila actiunea depasirii 'handicapului nuclear' atat prin dezvoltarea unor arme de nimicire in masa nenucleare (chimice sau biologice), cat si prin sporirea, prin toate mijloacele, a capacitatii de riposta activa si completa la eventualele agresiuni militare desfasurate cu armament conventional.

1.4.3. Tranzitia politico-economica si sociala a unor sisteme national-statale

In conditiile in care termenii tranzitiei, caracteristici pentru un numar semnificativ de state in  aceasta etapa, descriu optiunea pentru instaurarea statului de drept si a economiei de piata, in contextul in care tranzitia, prin complexitatea si globalitatea ei, genereaza tensiuni si convulsii sociale, sistemul militar realizeaza - in aceste conditii, deci - noi dimensiuni si noi valente ale functionalitatii sale. Astfel, sistemul militar exprima la nivelul corelatiei cu celelalte subsisteme sociale, 'o functie de sustinere a stabilitatii sociale'. In mod natural, apararea si consolidarea sensului national al politicii interne a statelor impune din considerente de strategie a apararii nationale, stabilitatea interna a statelor si natiunilor. Societatile instabile sunt, fapt verificat de istorie, vulnerabile si, tocmai prin vulnerabilitatea lor, expuse tendintelor agresive ale unor factori externi.

Totodata, schimbarile sociale globale determina schimbari si in sistemele militare (in principal, in sensul modernizarii acestora). Ritmul si coordonatele schimbarii in societatea globala sunt insa, de regula, contradictorii si relativ lente (datorita complexitatii lor si intereselor sociale contradictorii  angajate in proces).

Armata, in sistemul militar, trebuie sa proiecteze si sa realizeze propriile directii si procese de schimbare, de modernizare, in ritmuri mai rapide. In caz contrar, devin reale riscurile nerealizarii de catre sistemul militar a functiei de aparare nationala la nivelul de performanta si de eficienta, dezirabil si posibil.

2. Sistemul politico-militar al S.U.A.

Statele Unite ale Americii, conform Constitutiei sale, este o republica Federala, democratica, o unitate indivizibila de 50 de state suverane. La nivel local, statal si national exista guvernare democratica pentru ca poporul este cel care guverneaza, este reprezentativa pentru ca poporul este cel care isi alege delegatii prin  scrutin liber si secret si este republicana pentru ca puterea guvernului deriva din vointa populara.

Constitutia reprezinta pilonul de baza al Uniunii si, de la adoptarea ei in anul 1787 de catre Conventia de la Philadelphia, i-au fost aduse 27 de amendamente, dintre care mai sunt in vigoare 25, doua dintre ele (18 si 21, referitoare la perioada prohibitiei) fiind anulate.

Constitutia proclama principiul separatiei puterilor in stat: Puterea Legislativa, Puterea Executiva si Puterea Juridica-Slide 2.

a. Puterea legislativa este reprezentata de Congresul S.U.A. - compus din Senat (100 membri alesi pe o perioada de 6 ani) si Camera Reprezentantilor (437 membri alesi pentru 2 ani) - Slide 3,4,5,6.

b. Puterea executiva federala este condusa de Presedintele SUA si consta intr-o varietate de entitati si organizatii cu larg caracter administrativ, de control si de implementare a politicilor statului-Slide 7.

Presedintele - Slide 8,9.

- seful statului (si comandantul suprem al Fortelor Armate);

- seful guvernului.

Guvernul - Slide 10

Este condus de presedinte si executa dispozitiunile acestuia;

Departamentul Apararii - in cadrul Cabinetului - Slide 11,12,13,14,15,16.

Consiliul Securitatii Nationale a fost creat in 1947, avand rolul de a consilia Presedintele, in particular pe probleme de politica si strategie-Slide 17.

c. Puterea judecatoreasca

Curtea Suprema - organul cel mai important investit cu exercitarea puterii judiciare.

Puterea judiciara este elementul cel mai stabil al separatiei puterilor.

Functionarea principiului separatiei puterilor in cazul declansarii

unor conflicte internationale cu implicarea SUA

Potrivit Constitutiei, Congresul 'declara razboiul', iar executivul 'face razboiul'.

Daca Congresul are dreptul sa declare singur razboiul, Presedintele poate, prin declaratiile, initiativele si aprecierile sale in domeniul politicii externe, sa aduca votul razboiului in Congres. Diversele reactii ale Presedintelui Wilson dupa torpilarea pachebotului englez 'Lusitania' de catre germani, la 7 mai 1915, care s-a soldat cu moartea a mai mult de 100 de cetateni americani, a oferit Presedintelui un pretext de a sustine intrarea SUA in primul razboi mondial[1].

Tot la fel, Presedintele Roosvelt a luat in cursul anilor 1931-1941 o serie de decizii care au apropiat SUA de razboi. Astfel, el proclama la 8 septembrie 1939 existenta unei stari de urgenta limitata; la 2 septembrie 1940 a transferat in Anglia 50 de distrugatoare in schimbul bazelor din Terra-Nova, Bermude, Bahama, Jamaica, Sfanta Lucia, Antiqua, cu titlul de imprumut pe 99 de ani; la 30 martie 1941 a ordonat fara consultarea Congresului sechestrarea in porturile americane a 65 de nave straine, la 9 aprilie a incheiat un acord cu ministrul Danemarcei, la Washington, pentru a include Groenlanda in sistemul de aparare al SUA, in emisfera de vest; la 10 aprilie, in acelasi an, el a declarat ca Marea Rosie nu ar mai fi considerata ca zona de lupta, ceea ce permite navelor americane sa transporte in aceasta regiune materiale de razboi pentru trupele britanice, fara sa violeze 'Actul de neutralitate' din 1939; la 27 mai 1941 el a proclamat existenta unei stari de urgenta nelimitata pentru apararea emisferei vestice; la 7 iulie 1941 a incheiat un acord cu Islanda in virtutea caruia fortele americane inlocuiau fortele britanice in insula; in fine, la 14 august, in acelasi an, Presedintele semna cu Winston Churchill 'Carta Atlanticului' si instituia un sistem de aparare comuna[2].

Au fost situatii in timp de criza cand Presedintele a recurs la o serie de decizii fara a consulta in prealabil Congresul. Cateva exemple sunt edificatoare: in mai 1914 presedintele Wilson a ordonat Departamentului Marinei sa bombardeze si sa ocupe portul Vera Cruz fara a avea aprobarea Congresului; in  1917, tot Presedintele Wilson a ordonat aceluiasi departament, in ciuda opozitiei Congresului, sa acorde protectia militara navelor comerciale .

Raspunzand senatorului Taft care tagaduia Presedintelui dreptul de a trimite trupe in Coreea fara a consulta Congresul si fara aprobarea sa, presedintele Truman declara la conferinta sa de presa din 11 ianuarie 1951 ca el avea dreptul de a trimite trupe in orice parte a lumii, ca, fara indoiala, el ar consulta Congresul inainte de a trimite trupe in Europa, desi el nu a avut nevoie de autorizatia sa, deoarece, a adaugat el, tribunalele Statelor Unite au confirmat intotdeauna dreptul constitutional al presedintelui de a trimite trupe acolo unde securitatea tarii ii parea ca o cere[4].

Asadar, Constitutia a creat o functie executiva dar prevederile referitoare la Presedinte sunt generale, nedefinite si ambigue. In virtutea Constitutiei, Presedintele este 'comandant suprem al armatei si marinei Statelor Unite'. Dar constitutia il numeste doar ca prim general si amiral al statului sau il imputerniceste doar sa foloseasca fortele armate in asa fel incat sa angajeze natiunea in razboi?

Lipsa unei specificari si amanunte concrete in Constitutie reprezinta caracteristica principala a acestui document. Woodrow Wilson declara ca: Presedintele are libertatea, atat dupa lege cat si dupa constiinta lui, sa fie un om cat de mare poate, indicand astfel gama larga a posibilitatilor sale in exercitarea functiei chiar daca se incalca principiul separatiei puterilor.

3. Sistemul politico-militar din Franta

3.1. Necesitatea apararii

Franta este o tara iubitoare de pace. Ea nu nutreste nici o ambitie teritoriala si nici nu cunoaste vreun inamic declarat. Orice actiune a sa vizeaza mentinerea pacii. Dar ea are de aparat unele interese, are de asumat unele responsabilitati si de jucat un rol mondial.

v   Primul obiectiv al politicii Frantei din domeniul apararii rezida in aptitudinea de a fi in masura sa fie asigurata apararea intereselor franceze vitale impotriva oricarei surse de amenintare. Nu mai mult decat in trecut, frontiera dintre interesele vitale si cele strategice nu poate fi definita in avans. Si unele si altele trebuie aparate cu hotarare. In esenta, interesele strategice constau in mentinerea pacii pe continentul european si in zonele ce-l delimiteaza (Marea Mediterana, Orientul Mijlociu) inclusiv in spatiile de importanta esentiala pentru activitatile economice si libertatea schimbului.

Pe de alta parte, Franta are interese, ce corespund responsabilitatilor sale internationale si rangului sau in lumea contemporana; un rang rezultat ca si in privinta altor tari, din combinarea factorilor istorici, politici, strategici, militari, inclusiv a celor economici, stiintifici si culturali. Fara a dispune de o aparare adaptata, nu ar putea fi asigurata perenitatea intereselor sale.

v   Al doilea obiectiv al politicii Frantei in domeniul apararii este constructia Europei si a mentinerii stabilitatii ordinei mondiale. Mentinerea rangului Frantei in lume, in cea mai mare parte, va fi legata de aptitudinea sa de influentare asupra constructiei europene si a dezvoltarilor ulterioare ale continentului. Aceasta alegere europeana a politicii franceze se impune atat din ratiuni strategice, cat si economice. Constructia progresiva a acestui ansamblu constituie bazele unei identitati politice, ce ar fi incompleta daca nu s-ar exprima si in domeniul politicii de aparare.

Restaurarea Europei in dimensiunile sale politica, istorica, culturala impune asumarea unei misiuni: afirmarea unei identitati europene de aparare in conformitate cu obiectivele Uniunii Europene, in cadrul unei Aliante atlantice renovate.

Pe de alta parte, daca Franta ramane libera sa aprecieze conditiile de mentinere a securitatii sale si sa aleaga mijloacele necesare acestui scop, ea recunoaste in Alianta Atlanticului de Nord factorul esential de legatura dintre europeni si americani, inclusiv in domeniul mentinerii pacii, sub egida ONU si a OSCE. De aceea, se impune crearea capacitatii unei Aliante atlantice renovate - rezultata dintr-o mai buna diviziune a responsabilitatilor intre Statele Unite si Europa - in serviciul misiunilor de mentinere a pacii, sau de reglementare a situatiilor de criza.

v   Al treilea obiectiv al politicii Frantei in domeniul apararii este realizarea unei aparari globale, care nu se limiteaza doar la aspectele militare si strategice. Mai mult ca niciodata, apararea trebuie sa cuprinda ansamblul activitatilor interne ale tarii si sa se inscrie in permanenta vietii nationale si internationale.

3.2. Organizarea apararii nationale

Situatiile de risc carora trebuie sa le faca fata Franta sunt extrem de diverse, ca natura si de intensitati variabile. Iata de ce apararea statului francez trebuie sa fie globala si permanenta, inca din timp de pace.

Patru principii stau la baza organizarii generale a apararii Frantei:

Principiul perspectivei globale - intreaga populatie si toate sectoarele vietii economice si sociale ale tarii sunt implicate in domeniul apararii;

Principiul permanentei - apararea este organizata si pregatita din timp de pace;

Principiul unitatii - apararea este condusa si coordonata de catre guvernul francez;

Principiul descentralizarii - in fiecare esalon de pe teritoriu exista cate o autoritate responsabila pentru aparare.

Aceasta organizare rezulta din ierarhia puterilor politice:

a. Presedintele republicii este responsabilul suprem pentru politica din domeniul apararii. In aceasta calitate, el este garantul independentei nationale, integritatii teritoriale si respectarii tratatelor. El este seful tuturor armatelor si unicul in masura sa dea ordin de angajare a fortelor nucleare.

Presedintele Republicii Franta, care detine si presedintia mai multor consilii (Consiliul de Ministri, Consiliul Apararii si Comitetul Apararii restrans), ia decizii majore si stabileste orientarile generale in materie de aparare.

b. Parlamentul stabileste prin legi organizarea apararii. Mijloacele care sunt utilizate in acest scop, constrangerile impuse cetatenilor (de exemplu Codul Serviciului National), legile de finante (bugetul anual pentru armatele tarii), legile programarii militare prin care el este solicitat sa se pronunte periodic asupra orientarilor majore pentru politica militara a Frantei (inzestrarea armatelor pe mai multi ani).

c. Guvernul Frantei asigura punerea in aplicare a masurilor oficiale hotarate de catre consiliul si comitetul de aparare prezidate de catre Presedintele Republicii.

Primul ministru, care raspunde de apararea nationala, asigura conducerea acestei aplicari; el dispune, in acest scop, de Secretariatul general al apararii nationale (SGDN).

Fiecare ministru este responsabil de pregatirea si executarea masurilor din domeniul apararii ce implica ministerul condus de el; de asemenea, el este ajutat, in acest scop, de un inalt functionar din aparare.

d. Ministrul apararii executa politica militara a apararii; raspunde de organizarea si antrenamentul (pregatirea) fortelor armate, de recrutarea si gestionarea personalului, de realizarea armamentelor, de infrastructurile necesare apararii. In domeniul intrebuintarii fortelor, pregatirea pentru viitor, relatii militare internationale, ministrul apararii nationale este ajutat de catre seful statului major al armatelor, sefii de state majore ale armatelor terestra, aerului si maritima, directorul general al jandarmeriei nationale si de catre directorul insarcinat cu sarcini strategice.

Organizarea generala a apararii

3.3. Politica de aparare si de securitate

Politica de aparare a Frantei este bazata pe doua principii:

Principiul autonomiei: Franta adopta singura deciziile privind viitorul sau;

Principiul solidaritatii: Franta este gata sa isi ajute aliatii, cu care este solidara si gata sa-si respecte angajamentele, atat in spatiul european, cat si in restul lumii.

De patruzeci de ani, strategia militara franceza este strict defensiva. Ea se bazeaza pe forte nucleare si pe forte clasice, ale caror capacitati si roluri se completeaza si se valorifica reciproc.

Astazi, a disparut, probabil pentru mult timp, orice amenintare majora, ce ar putea pune in pericol insasi supravietuirea natiunii. In schimb, riscurile legate de proliferarea si diseminarea armelor de distrugere in masa s-au inmultit si au pondere intr-un mod difuz si insidios, asupra mediului strategic francez. In acest context de nesiguranta se impune aplicarea unei politici de descurajare a oricarui agresor, care ar aduce atingere intereselor statului francez, intereselor sale vitale. De aceea, se impune pastrarea unor capacitati suficiente de riposta nucleara, suficiente sa-i cauzeze eventualului agresor, la nevoie, pagube mult superioare, prin comparatie cu castigurile pe care acest agresor le-ar putea sconta prin agresiunea contra natiunii franceze.

In paralel, chiar daca nu sunt puse in pericol interesele vitale ale natiunii franceze, au crescut riscurile la adresa stabilitatii si ordinii internationale. Daca aceste riscuri sunt prost gestionate, ar putea duce la unele conflicte majore cu consecinte grave asupra conditiei de putere europeana a Frantei. Fortele conventionale franceze urmeaza sa fie profesionalizate, gata sa se angajeze in orice misiuni de prevenire, in exterior, avand un rol de ordin esential strategic si de aparare a pacii mondiale.

3.4. Diferitele domenii ale strategiei nationale franceze de aparare

v   Descurajarea continua sa stea in centrul strategiei de aparare a Frantei.Ea constituie garantia ultima fata de orice amenintare la adresa intereselor sale vitale, oricare ar fi originea si forma acesteia, in lumea de astazi, cand vigilenta se impune mai mult ca oricand. Domeniul de descurajare trebuie, totusi, adaptat la noul mediu strategic. In conformitate cu orientarile strategice fixate de catre principalul factor politic de decizie, Presedintele Republicii Franceze, descurajarea se bazeaza pe doua componente, reduse si modernizate:

o componenta submarina, constituita din patru submarine nucleare lansatoare de rachete de ultima generatie, tactice;

o componenta aeriana, care pune in functie, de catre aeronave ale Armatei Aerului sau ale aeronauticii navale, lansatoare de rachete sol-aer, cu portanta medie mult imbunatatita.

v   Prevenirea beneficiaza, in cadrul strategiei nationale franceze, de prioritate. Ea are ca preocupari anticipate si impiedicarea aparitiei unor situatii generatoare de conflicte. Ea impune o putere de analiza si intelegere prompta a situatiei, mai inainte ca aceasta sa evolueze.

modurile de actiune sunt, mai intai, de natura politica: se urmareste consolidarea democratiei, reducerea dezechilibrelor economice si sociologice, mentinerea echilibrelor strategice, prin intermediul incheierii de aliante, inclusiv prin lupta impotriva proliferarii armelor de distrugere in masa;

de asemenea, modurile de actiune sunt de natura militara: invatamantul militar de toate gradele, controlul executarii tratatelor de cooperare tehnica si asistenta pentru armatele amice, predispunerea de forte terestre, aeriene si maritime. Cele trei armate si Jandarmeria nationala au de jucat un rol in domeniul prevenirii, fie ca este cazul unei cooperari tehnice, unei asistente tehnice sau predispunere a fortelor.

v   Trimiterea de trupe in exterior are loc in cazul in care masurile de prevenire si este impusa de situatia operativa. In acest caz, trupele trebuie sa fie capabile de actiune la mari distante fata de teritoriul national francez, impreuna cu sustinerea si logistica necesare. Mai jos sunt date urmatoarele capacitati si nivele de deplasare in prezent:

Armata terestra: peste 50.000 de oameni, in cadrul unor angajamente majore pentru Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, din care 30.000 de oameni intr-un teatru principal de operatii, cu rotatii ciclice de o data la un an, si cate 5.000 de oameni in fiecare alte teatre secundare, cu rotatii pe lungi durate.

Armata maritima: un grup aeronaval si escorta pentru acesta inclusiv o forta submarina, la distanta de mai multe mii de mile marine.

Armata aerului: o capacitate de transport tactic cu raza lunga de actiune, circa o suta de avioane de lupta, inclusiv aeronave pentru realimentarea in zbor, inclusiv mijloace de detectare si control aerian si bazele aeriene necesare.

Jandarmeria nationala: subunitati specializate si de insotire a fortelor.

Unele capacitati de comanda inter-armate: concentrate in cadrul unui centru de comanda inter-armate din teatru, cu posibilitatea de a fi integrat intr-o forta multinationala.

Dobandirea acestei capacitati de a trimite in exterior forte constituie o prioritate incredintata fortelor clasice franceze. In acest scop, personalului armatei nationale franceze i se pretinde urmatoarele calitati:

un inalt grad de disponibilitate;

un nivel excelent de pregatire;

o capacitate de inserare rapida in medii diverse de actiune, cel mai adesea inter-armate si multinationale.

v   Protectia: teritoriului este un obiectiv permanent. Ea se concretizeaza in urmatoarele domenii de actiune:

Controlul cailor terestre, aeriene si maritime spre teritoriul national, prin mijloace de detectie si interventie;

Dezvoltarea unor mijloace de supraveghere si de protectie fata de diversele tipuri de amenintari, ce ar putea sa se exercite in interiorul frontierelor nationale franceze.

In situatii normale, in esenta, sarcinile de supraveghere si protectie le revin fortelor de politie si de securitate civila, precum si jandarmeriei nationale, in cadrul misiunilor ce-i revin acestei structuri, pentru securitatea nationala si serviciul public.

In caz de necesitate, elemente provenind de la cele trei categorii de armate, suplimentate, la nevoie, de forte de rezerva, vor asigura protectia teritoriului national si ordinea publica.

De asemenea, armata nationala franceza este chemata sa intervina si in cazuri de catastrofe sau calamitati naturale, cu prim obiectiv de a i se asigura populatiei civile sinistrate ajutorul necesar.

4. Sistemul politico-militar al Federatiei Ruse

4.1. Rusia in lumea contemporana

Dimensiunile tarii, potentialul ei economic, demografic si industrial, pozitia unica pe continentul euroasiatic si existenta practic a tuturor tipurilor de materii prime si resurse au facut din Rusia unul din cele mai importante centre ale lumii. Odata cu destramarea URSS si constituirea noilor state independente cu disparitia CAER si a Organizatiei Tratatului de la Varsovia, a aparut o situatie total noua - sistemul mondial este in cautarea unui nou echilibru, simultan in trei directii, geopolitic, geostrategic si geoeconomic. Ca unul din centrele importante ale lumii, Rusia participa la aceasta miscare evoluand catre o noua stare de echilibru mondial. Capacitatea Rusiei de a asigura o inalta calitate a vietii pentru cetatenii sai si de a influenta desfasurarea evenimentelor in lume vor spori cu conditia inaintarii cu succes a acestei tari pe calea dezvoltarii democratice.

In prezent, Rusia pastreaza patru cincimi din teritoriul fostei URSS, are cu putin peste 50% din populatia acesteia iar productia ei globala nu depaseste jumatate din cea a predecesoarei sale. Ea trece prin dificultati economice de proportii. Cu toate acestea prin importanta ei politica, prin potentialul sau economic, tehnic si militar, Rusia isi pastreaza in continuare caracteristicile care permit definirea ei ca o mare putere.

In pozitia SUA fata de relatiile cu Rusia se constata un anume dualism. Pe de o parte SUA nu este interesata de aparitia pe pietele lumii si in sferele politicii la scara globala a unui nou concurent militar puternic, pe de alta parte in perspectiva mai indepartata vor avea o nevoie stringenta de o Rusie puternica in plan economic si politic, care sa actioneze ca un factor de stabilitate in zona europeana si asiatica. De altfel, in lucrarea sa 'Diplomatia', H.Kissinger mentiona -'Viitorul nu rezida din relatiile est-vest ci din ajutorul dat de primele pentru a putea contracara fenomenele secolului XXI'. Aceasta previziune a marelui diplomat american s-a confirmat din plin in situatia creata dupa lovirea Americii de catre retelele teroriste in 11 septembrie 2001 care a generat o solidaritate si o unitate de vederi privind actiunile militare din Afganistan. Potentialele nucleare puternice ale Rusiei si SUA si noile probleme regionale de securitate internationale le determina in mod obiectiv, sa stabileasca si sa dezvolte relatii bilaterale de parteneriat. Rusia si SUA au in domeniul militar si interese care coincid, ambele nefiind de acord cu o crestere excesiva a puterii militare a noilor centre de putere potentiala.

4.2. Politica Federatiei Ruse in domeniul militar

Politica in domeniul militar defineste principalele obiective si directii de asigurare a securitatii militare a Federatiei Ruse si de realizare a intereselor acesteia cu mijloace armate. Potentialul de aparare al Rusiei este determinat de capacitatea economica, tehnico-stiintifica si demografica a tarii si nu trebuie sa depaseasca nivelul suficient pentru respingerea si contracararea amenintarilor existente sau prognozate la adresa securitatii Rusiei.

Federatia Rusa renunta la principiul paritatii militar strategice cu SUA in acceptia sa anterioara si se mentine in limitele principiului rezervei realiste, bazat pe recunoasterea existentei pericolului unui razboi si a posibilitatii evolutiei acestuia in amenintarea cu razboiul. Ea denunta principiul confruntarii de pe pozitii opuse si se va conduce dupa cel al retinerii de la amenintari militare concrete, cu precadere in limitele sistemelor de securitate colectiva la nivel regional si global. Rusia doreste sa-si optimizeze efortul de aparare care trebuie sa fie adecvat pericolului mult diminuat al unei opozitii sau confruntari directe. Federatia Rusa militeaza pentru crearea unui sistem de securitate colectiva in spatiul militar strategic al CSI pe baza Acordului privind securitatea colectiva din 5 mai 1992 si acordurilor bilaterale cu statele componente ale comunitatii. Politica militara a Federatiei Ruse are un caracter pasnic. Ea este in conformitate cu prevederile Cartei ONU, Acordurilor de la Helsinki din 1975 si 1992, Documentului de la Paris din 1990 si cu celelalte acorduri, tratate si intelegeri internationale.

Federatia Rusa isi mentine statutul de putere nucleara in vederea preintampinarii unui atac nuclear sau a unei agresiuni de proportii cu intrebuintarea armamentului conventional impotriva sa sau a aliatilor sai precum si pentru a oferi noilor state independente din CSI garantii nucleare, ca element al conventiilor pe probleme militare. Totodata este gata sa continue reducerea radicala a armamentului sau nuclear - bilateral cu SUA sau multilateral cu toate puterile nucleare - cu mentinerea echilibrului general de forte, la niveluri care sa asigure stabilitatea strategica necesara. Rusia militeaza pentru limitarea in continuare a fortelor armate si armamentului de tip conventional, bazandu-se in organizarea structurilor militare pe principiul suficientei pentru aparare.

O problema prioritara in politica militara a Federatiei Ruse este reforma militara complexa. Structura militara din Rusia trebuie astfel organizata incat fortele armate, celelalte trupe si industria de aparare sa poata asigura suveranitatea si integritatea teritoriala a tarii, creand conditii pentru dezvoltarea pasnica a Federatiei Ruse, ca stat democratic, federativ, un stat de drept, care sa-si indeplineasca obligatiile internationale, inclusiv in domeniul realizarii si mentinerii pacii. In conditiile greutatilor economice prin care trece Rusia este necesara concentrarea resurselor limitate pentru mentinerea pregatirii pentru lupta a fortelor sale armate, inzestrarea lor cu cele mai eficace modele de armament si tehnica de lupta si mentinerea unui potential militar-industrial corespunzator.

Rusia urmareste perfectionarea controlului societatii civile democratice asupra fortelor armate si a celorlalte institutii ale statului la nivel legislativ, executiv si judecatoresc. Rusia isi constituie fortele armate avand in vedere sistemele regionale si cel global de securitate internationala, la care doreste sa participe in mod activ.

4.3. Situatia politico-militara a Federatiei Ruse

Procesele de dezintegrare au inrautatit mult situatia politico-militara din toate tarile provenite din C.S.I. inclusiv Rusia. A disparut potentialul militar insumat (total). Este in curs de formare o noua situatie geopolitica, are loc o reasezare a fortelor in defavoarea Rusiei care-si pierde pas cu pas influenta avuta anterior in zona. S-a conturat in mod evident tendinta de opozitie in ceea ce priveste apropierea lumii musulmane din fostele republici sovietice fata de Rusia, pozitie agreata si sustinuta de Occident.

Potentialul politic si economic real al statelor suverane Kazahstan, Uzbechistan, Kirkizia, Turkmenia si Tadjikistan nu le permite deocamdata sa evolueze pe deplin independent.

Ele devin tot mai mult obiect al pretentiilor unor terte tari. Situatia din zona este caracterizata de lupta inversunata pentru pozitii dominante de influenta intre China, Turcia, Iran, Pakistan, Arabia Saudita si tarile din N.A.T.O. (indeosebi Germania).

In general insa evolutia problemelor si evenimentelor din Asia Centrala si Caucaz, nu are un caracter strict regional, si constituie un intreg nod de probleme contradictorii in plan international larg, inclusiv in contextul relatiilor strategice dintre Rusia si Occident. Aceasta se confirma si prin linia speciala urmata de S.U.A., de sprijin deschis fata de aspiratiile Turciei de a juca un rol mai semnificativ in regiune. Ankara plateste aceasta atentie prin promovarea intereselor occidentale, fiind purtatoare de cuvant si reprezentantul intereselor tarilor musulmane din C.S.I., in 'veriga de legatura' dintre ele, S.U.A. si Europa Occidentala. De-a lungul frontierelor Federatiei Ruse s-a format un fel de arc al instabilitatii care a cuprins practic, toate noile state independente. Conflictele militare deschise, contradictiile grave intre etnii, destramarea economiei si pierderea pietelor de desfacere - toate aceste probleme din tarile limitrofe se reflecta in mod negativ si asupra situatiei din Rusia.

In varianta cea mai rea, poate fi vorba de formarea posibila a unei noi zone tampon, compuse din state deloc favorabile in sud-est. Produce de asemenea o puternica neliniste tendinta de extindere a N.A.T.O. Tarile care au compus grupul de aliati ai U.R.S.S. in cadrul Tratatului de la Varsovia, se orienteaza in prezent tot mai mult catre Vest, inclusiv in domeniul politico- militar, unele dintre ele fiind deja tari membre N.A.T.O. creand in acest fel o noua situatie geopolitica in Europa. Aceasta stimuleaza in mod obiectiv realizarea unei noi balante de forte in Europa, duce la apropierea de facto a frontierelor N.A.T.O. de Rusia, genereaza pericolul izolarii militare a acesteia. Rusia se pronunta pentru crearea unui mecanism general european de securitate, cu participarea tuturor statelor, inclusiv a Federatiei Ruse, ca cel mai mare stat din Europa. Numai pe aceasta baza se poate evita o noua scindare pe continent si poate fi sporita eficienta procesului general european. Este evidenta slabirea pozitiilor Rusiei in zona Asia-Pacific. Rusia poate ramane in afara procesului de constituire a noului mecanism de cooperare euro-asiatica, problema in discutie fiind prezenta ei strategica in aceasta zona. In legatura cu aceasta este ingrijoratoare ruperea preconizata a Extremului Orient si Siberiei de Est de partea europeana a tarii, din punctul de vedere economic si al infrastructurii, reflexul populatiei ruse, reorientarea acestor tari spre tarile invecinate. In acest sens cel mai mare pericol potential il constituie China care a si inceput sa-si puna in aplicare expansiunea economica si demografica in Extremul Orient. Nu poate sa nelinisteasca intreruperea dialogului politic cu Japonia, lipsa unui progres in normalizarea relatiilor ruso-japoneze si incheierea tratatului de pace dupa al doilea razboi mondial.

4.4. Principalele domenii ale reformei militare in Federatia Rusa

Reforma militara trebuie sa cuprinda toate domeniile legate de structura armatei si sa prevada masuri menite sa asigure o evolutie a sistemului militar in concordanta cu realitatile actuale ale Rusiei.

Intre acestea merite subliniate urmatoarele:

perfectionarea sistemului de control politic al statului si control civil asupra structurilor militare in ceea ce priveste atmosfera de colaborare intre societate si armata;

elaborarea conceptiei de securitate nationala a Rusiei precum si a doctrinei militare ca parte componenta a acesteia conform realitatilor actuale si regionale;

elaborarea unei politici de stat in domeniul cooperarii militare cu alte state, organizatii de securitate si aliante politico-militare, inclusiv de prezenta Rusiei in afara hotarelor sale;

elaborarea conceptiei de structurare a armatei si a bazelor juridice ale functionarii fortelor armate si a celorlalte trupe in timp de pace si in timp de razboi;

definirea locului si rolului fortelor armate si a celorlalte trupe in stat si societate;

definirea si formularea misiunilor fortelor armate si celorlalte trupe la pace si razboi;

schimbarea sistemului de conducere de catre stat a sferei militare la pace si razboi;

elaborarea unei noi politici de stat in domeniul pregatirii de mobilizare a economiei nationale;

elaborarea bazelor teoretice ale actiunii trupelor in urmatorii 20-50 de ani;

optimizarea structurii, compunerii si efectivelor fortelor armate si celorlalte trupe;

elaborarea sistemelor si bazelor juridice ale serviciului militar;

schimbarea sistemului de pregatire a cadrelor;

realizarea unei conceptii de stat a serviciului militar;

schimbarea sistemului de instruire si educare a trupelor;

perfectionarea sistemului de completare a efectivelor si de formare a corpului ofiterilor inferiori;

modificarea sistemului de inzestrare a fortelor armate si celorlalte trupe cu tehnica militara si armament;

crearea sistemului de asigurare materiala si sociala care garanteaza prestigiul social al serviciului militar;

realizarea structurii de stat pentru conducerea reformei militare si a constructiei fortelor armate in totalitate.

Reforma militara din Federatia Rusa, este un model principal nou de interactiune a domeniului militar cu economia, politica si societatea in totalitate, in care reforma fortelor armate ale Federatiei Ruse este doar o parte componenta a acestui proces.

4.5. Sistemul politico-militar al Federatiei Ruse in context european si mondial

Federatia Rusa oscileaza intre vechiul mesianism slav care sustinea ca Rusia este predestinata sa fie o superputere si intre aspiratia de a se integra in Europa si de a respecta regulile democratiei liberale. In acelasi timp, pentru reafirmarea Rusiei ca o mare putere militara si recucerirea zonelor de influenta, se incearca revitalizarea pan-ortodoxiei si pan-slavismului. Moscova a readus in actualitate doctrina asa-numitei 'vecinatati apropiate' potrivit careia Rusia are dreptul de a domina orice teritoriu ex-sovietic. In acest context Moscova are o atitudine negativa fata de extinderea spre est a Aliantei Nord-Atlantice si este preocupata de aplicarea oricaror mijloace care sa duca la blocarea acestui proces.

Este posibil ca S.U.A. sa continue dezvoltarea relatiilor cu Rusia aplicand principiul 'rusii pretind ca sunt o mare putere si noi pretindem ca ii consideram o mare putere'. Rusia se va afla in relatii de cooperare si dialog critic cu Europa si in raporturi speciale cu SUA. Prin aceste relatii unilaterale, Rusia va ramane probabil sub influenta si controlul discret al polului european de putere.

Prin revitalizarea asa-numitei doctrine de 'vecinatate apropiata' Rusia isi aroga dreptul de a domina in mod deosebit Bazinul Caspic si al Marii Negre.

Fata de eforturile Rusiei de a realiza un consens, in statele C.S.I. sunt multiple contrareactii, astfel:

11 din cele 12 state C.S.I. (cu exceptia Tadjikistanului) au semnat programul N.A.T.O., Pf.P., acest lucru aratand o crestere a influentei N.A.T.O. la granitele de sud ale Rusiei;

rezistenta fata de orice incercare a Rusiei de a-si reface dominatia asupra C.S.I. ramane extrem de puternica, mai ales in zona Caucazului, care este permanent amenintata de explozia unor noi conflicte etnice sau miscari separatiste;

atitudinea puternica antirusa este semnalata in zone ale Federatiei Ruse locuite de populatii compacte apartinand altor etnii, de unde si pericolul ca in aceasta zona sa se aplice o politica de rusificare (vezi Moldova) fortata a celor peste 100 de nationalitati din interiorul Federatiei (28% din populatie).

Relatiile bilaterale dintre Rusia si China sunt diversificate si deosebit de complexe astfel:

pozitie comuna privind amestecul Occidentului in afacerile interne ale altor state;

nu se agreeaza extinderea NATO si patrunderea structurilor occidentale (politice, economice, militare) in regiuni considerate vitale pentru interesele lor geostrategice;

se exprima pentru formarea unui sistem international multipolar care sa nu fie dominat de autoritatea SUA;

exista sustinerea reciproca a pozitiilor adoptate in cadru C.S.I. al O.N.U.

Argumentul Chinei pentru o alianta cu Rusia il constituie preocuparea SUA de a desfasura pe continentul asiatic un sistem de aparare antiracheta in colaborare cu Japonia si Taiwan si sporirea vizibila a influentelor americane in aceasta zona. Totusi, avandu-se in vedere rivalitatile istorice dintre Rusia si China, rivalitatile lor pentru a ajunge la mijloacele tehnologice de aparare occidentale si divergentele obiectivelor strategice ale acestora se estimeaza ca o astfel de alianta se va realiza foarte greu.

In cadrul O.N.U. - Rusia este activa si uneori actioneaza in forta sau agresiv in dorinta de a-si redobandi prestigiul de mare putere. In cadrul O.N.U. Rusia a initiat proiectul Conventiei de lupta impotriva terorismului nuclear. Rusia are relatii de parteneriat strategic cu NATO. Cu toate acestea Moscova are in continuare o atitudine negativa fata de extinderea spre est a Aliantei Nord Atlantice. Ideea acceptata in cadrul NATO este ca relatiile cu Federatia Rusa trebuie sa fie de parteneriat si de cooperare in realizarea stabilitatii si securitatii continentale, dar fara ca Moscova sa beneficieze de dreptul de veto asupra deciziilor Aliantei.

In ceea ce privesc relatiile politico-militare cu O.S.C.E. si U.E., Rusia actioneaza pentru cresterea rolului ideologic militar al acesteia in detrimentul importantei NATO in Europa. In viziunea Rusiei, O.S.C.E. trebuie sa devina singura organizatie in masura sa se ocupe de prevenirea, gestionarea si solutionarea crizelor in 'spatiul unic de securitate militara europeana' definindu-si pozitia pentru elaborarea 'Cartei asupra securitatii europene'.

Raporturile cu U.E. sunt pe o traiectorie ascendenta simtindu-se o ameliorare si apropiere considerabila de atitudini si opinii.

Europa de Sud-Est reprezinta un mare interes politico-militar pentru Rusia. Aceasta se gaseste la punctul de intersectie a trei zone geostrategice si geopolitice europene de importanta deosebita - Europa Centrala, Europa de Sud-Est, Europa Rasariteana - toate in apropierea Orientului Mijlociu.

De asemenea, zona ofera iesire la oceanul planetar pentru Romania, Bulgaria, Ucraina si tarile transcaucaziene, incluzand viitoarea magistrala energetica TRACECA precum si preconizatele rute pentru transpotul hidrocarburilor din Caucaz.

Relatiile politico-militare cu SUA au cunoscut o transformare evidenta dupa atacurile teroriste din 11.09.2001 asupra teritoriului american. In plan politico-militar dialogul ruso-american este ingreunat de pozitiile si interesele diferite ale partilor in problemele ce vizeaza securitatea, cooperarea si noua ordine internationala.

Este previzibil ca SUA vor continua dezvoltarea relatiilor cu Rusia aplicand principiul: 'rusii pretind ca sunt o mare putere si noi pretindem ca ii consideram o mare putere'.

Rusia nu este de acord cu ceea ce in mod generic se denumeste 'Doctrina Clinton' in special cu ideea ca natiunile au dreptul de a interveni in afacerile altor state pentru a preveni violari grave ale drepturilor omului; gradul de incredere dintre cele doua state, atins dupa mai mult de 10 ani de cooperare continua, a fost indeajuns de mare pentru ca relatiile bilaterale desi afectate, sa nu poata fi complet distruse de situatia din Yugoslavia, ba mai mult acestea s-au ameliorat dupa interventia din Afganistan.

5. Sistemul politic al Regatului Unit al Marii Britanii

COROANA

Marea Britanie este o monarhie constitutionala. Regina guverneaza dar nu conduce direct. Suveranitatea consta in faptul ca Regina promulgheaza legile inaintate de cele doua camere ale Parlamentului. In practica, Parlamentul este institutia suprema. Odata ce o lege trece prin cele doua camere, Regina o promulgheaza. Monarhia nu poate supravietui oricarei tendinte de a bloca legislatia.

Regina este Seful Statului, seful executivului si seful judiciarului. Ea este de asemenea seful commonweath-ului.

Coroana are puterea de a:

dizolva Parlamentul;

numi Primul Ministru;

declara razboi si de a face pace;

recunoaste state si guverne;

semna tratate si de a anexa sau ceda teritorii.

PARLAMENTUL

functiuni:

face legi;

asigura guvernului mijloacele de desfasurare a activitatii;

urmareste politica si amnistierea guvernului, inclusiv propunerile de cheltuieli;

dezbate probleme majore ale zile;

durata 5 ani;

lucreaza in sesiuni de aproximativ 1 an - deschise de Regina la inceputul lui octombrie.

Camera Lorzilor

este compusa din Lorzii Spirituali si Lorzii Temporali

Lorzii Spirituali sunt Arhiepiscopii de Canterbury si York si episcopii de Londra, Durham, Winchester impreuna cu urmatorii 21 mari seniori episcopi teritoriali din biserica Anglicana

Lorzii Temporali sunt nobilii alesi pe viata inclusiv aceia care asista indatoririlor judiciare 'Lords of Appeal' sau 'law lords' 758 nobili ereditari (inclusiv Printul de Weles) + 408 nobili pe viata din care 20 sunt 'Law lords'.

Nobilimea ereditara are dreptul de a sta in camera de la varsta de 28 ani.

1992-1211 membri, inclusiv 2 arhiepiscopi si 24 de episcopi

lorzii nu au salariu sau cheltuieli decontate

puterea limitata - nu pot respinge o lege ci o pot intarzia cel mult 13 luni.

Camera Comunelor

651 M.P. (524 Anglia, 38 Welwa, 78 Scotia, 17 Irlanda de Nord

Speaker - este seful camerei ales de M.P. pentru a prezida camera.

PRIMUL MINISTRU

responsabil pentru administrarea interna

prin traditie este si Primul lord al Trezoreriei si Ministrul Serviciului Civil

sta in camera comuna

Prezida cabinetul

CABINETUL

20 ministri alesi de Primul Ministru

se intruneste o data pe saptamana cateva ore

poate include si ministri departamentali si nedepartamentali

lucreaza pe comitete.

CONSILIUL PRIVAT

consiliaza pe Regina in probleme guvernamentale

membrii pe viata alesi de Regina la recomandarea Primului Ministru din randul personalitatilor din viata publica sau monarhiile din Commonwealth

400 de consilieri privati

OBIECTIVELE REFORMEI POLITICE

noul sistem de votare pentru Camera Comunelor

anularea dreptului ereditar de a sta si vota in camera Lorzilor

noua camera a Lorzilor, unii numiti, altii alesi indirect, poate pentru perioade determinate.

PLANURILE DEPARTAMENTALE

6. Sistemul politic al Germaniei

Legea de baza pentru R.F.G. a fost adoptata in 1949. Autorii au conceput-o ca un cadru 'temporar' pentru un nou sistem democratic si ca pe o constitutie definitiva. Legea de baza cheama poporul 'sa realizeze in auto-determinare libera unitatea si libertatea Germaniei'.

Pe masura ce a trecut timpul legea de baza s-a dovedit a fi un fundament solid pentru democratie. Cerinta sa de reunificare nationala a fost indeplinita in 1990. Preambulul si articolul final al Legii de baza au fost amendate in concordanta cu Tratatul de Unificare care a format bazele ascensiunii R.D.G. catre R.F.G. Acum, ele statueaza ca prin ascensiunea R.D.G. poporul german si-a atins unitatea. Din 3.10.1990 Legea de baza a fost valabila pentru intreaga natiune.

Continutul Legii de baza a fost in mare masura influentata de experienta personala a autorilor sub dictatura National-Socialista. In multe parti ea indica cu claritate ca ei incercau sa evite greselile care erau partial responsabile de inlaturarea democratiei de la Weimar.

Cadrul in care s-a manifestat constitutia din 1948 erau parlamentele statelor formate in zonele de ocupatie din Vest si Consiliul Parlamentar ales de parlamentele statelor. Acest Consiliu care a fost prezidat de Konrad Adeneauer, a adoptat Legea de baza pe 8 mai 1949. Dupa ratificarea de catre parlamentele statelor, Legea de baza a fost promulgata de Consiliul Parlamentar  23 mai 1949.

Cu ocazia celei de-a 4-a aniversari a R.F.G. in 1989, Legea de baza a fost recunoscuta ca fiind cea mai buna si mai liberala constitutie pe care Germania a avut-o vreodata.

Mai mult decat orice constitutie germana precedenta, Legea de baza e inteleasa si acceptata de popor. A creat un stat si o societate care in continuare a evitat orice crize constitutionale serioase.

6.1. Drepturile fundamentale

Un loc de frunte in constitutie este dat capitolului drepturilor fundamentale dintre care primul obliga statul sa respecte si protejeze demnitatea omului. Aceasta garantie e suplimentata de dreptul realizarii de sine. Ea permite protectia impotriva interferentelor ilegale ale statului. Deopotriva germani si non-germani pot invoca aceste drepturi constitutionale. Libertatile clasice continute in Legea Fundamentala includ libertatea religiei, a expresiei (incluzand libertatea presei) si garantarea proprietatii. Mai sunt, de asemenea, libertatea artei, a invatamantului, a asocierii de a forma coalitii, al secretului corespondentei, postei si telecomunicatiilor, a deplasarii, a ocupatiei si profesiei, protejarea impotriva muncii fortate, inviolabilitatea locuintei si libertatea de constiinta.

Drepturile civile in contrast cu drepturile mai sus mentionate se aplica numai nationalitatii germane in esenta ele includ libertatea de asociere, dreptul de a forma asociatii, parteneriate si corporatii, libertatea e deplasare in exterior, libertatea de a alege si practica o ocupatie sau profesie, interzicerea extradarii si dreptul la vot.

Aceste libertati sunt insotite de drepturi care garanteaza egalitatea. Legea Fundamentala exprima principiul general ca toti oamenii sunt egali in fata legii prin faptul ca nimeni nu trebuie sa fie prejudiciat sau favorizat din cauza sexului, nasterii, rasei, limbii, originii nationale ori sociale, credintei, religiei sau opiniilor politice si ca nimeni nu trebuie discriminat din cauza incapacitatilor (handicapului). Ea statueaza in mod expres ca barbatii si femeile au drepturi egale si ca toti germanii sunt in mod egal eligibili in orice post public.

Legea fundamentala are drepturi care se refera la protejarea si garantarea institutiilor sociale cum ar fi: - casatoria, familia, biserica si scoala.

Un drept fundamental care prin natura sa se aplica numai strainilor este dreptul la azil politic. Legea este primul instrument constitutional german care asigura refugiul in Germania a strainilor persecutati politic. Afluxul a sute de mii de azilanti de-a lungul anilor, marea majoritate nefiind subiect al persecutiilor politice in tarile de bastina si ale caror motive erau in principal economice au iesit de sub control si ameninta sa submineze dreptul fundamental la azil pentru cazurile reale de persecutie.

Dupa o lunga dezbatere intre cei care erau in favoarea nerestrictionarii dreptului fundamental la azil (cazul Germaniei din 1949 incoace si fara precedent in lume) si cei care simteau ca a venit timpul sa aduca legea azilului in limita cerintelor prezente si a legilor similare din alte tari vest-europene cu pastrarea esentei sale. Bundestagul german a adoptat un amendament la legea azilului cu majoritatea necesara de doua treimi. Prin urmare, fara a viola principiul ca 'oricine este persecutat pe baze politice are dreptul la azil' noul articol 16 al Legii Fundamentale a intrat in vigoare in iulie 1993 si face posibila o noua lege a azilului si o noua procedura in domeniu.

Esenta reformularii legii azilului este:

o    strainii care intra in tara din tari membre ale U.E. sau alte tari 'sigure', nu pot invoca dreptul la azil nici nu au dreptul de a sta in tara temporar;

o    este inteles ca strainii din tarile 'sigure' nu sunt subiecti ai persecutiei politice;

o    procedurile privind aplicarea au fost scurtate;

o    solicitantii nu mai pot abuza de sistem prin prezentarea de multiple cereri de bunastare sociala;

o    ca regula generala, azilantii nu primesc beneficii sub forma de bani.

Fiecare cetatean are dreptul, dupa epuizarea oricaror forme legale de remediere, sa se planga/reclame la Curtea Constitutionala Federala dupa orice decizii sau actiuni ale statului prin care el sau ea simt ca li s-au incalcat drepturile fundamentale.

Prin alaturarea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale in 1952, R.F.G. a devenit ea insasi subiect al controlului international (cu efect din 1953). Conform articolului 25 al acestei Conventii cetatenii statelor semnatare au dreptul sa se planga la Comisia Europeana a drepturilor omului chiar daca aceasta insemna tragerea poporului german la raspundere.

In 1973 R.F.G. de asemenea a ratificat conventia internationala a ONU asupra drepturilor omului.

6.2. Caracteristici fundamentale ale statului

Corpul politic se bazeaza pe urmatoarele principii:

o    Germania este o republica si o democratie;

o    este un stat federal bazat pe regula guvernarii de catre lege si justitie sociala.

Sistemul ei republican se manifesta constitutional in denumirea de 'R.F.G.' si in faptul ca seful statului este ales Presedinte Federal.

O democratie se bazeaza pe suveranitatea poporului.

Constitutia spune ca toate autoritatile publice emana de la popor. Prin urmare, a optat pentru democratia indirecta reprezentativa, cu alte cuvinte autoritatea publica trebuie recunoscuta si aprobata de popor, dar el nu are nimic de spus in exercitarea autoritatii, cu exceptia alegerilor.

Aceasta responsabilitate este incredintata organelor speciale stabilite de constitutie in acest scop:

o    legislativul;

o    executivul;

o    puterea judecatoreasca.

Poporul in principal isi exercita autoritatea constitutionala prin alegerea periodica a unui nou parlament.

Referendumuri se pot organiza numai in legatura cu modificarile frontierelor statului.

Autorii Legii Fundamentale au optat pentru un tip de democratie 'adversarial' avand in vedere subminarea Republicii de la Weimar de catre partidele radicale care erau ostile Constitutiei. In acest contest 'adversarial' inseamna ca jocul liber al fortelor politice trebuie stopat cand orice partid sau fractiune atenteaza la democratie sau mijloacele democratice.

Decizia constitutionala in favoarea unui stat federal implica faptul ca nu numai statul ca un intreg dar si cele 16 parti constitutive, Landurile, au cateva caracteristici ale unui stat. Fiecare are propriile puteri desi le sunt interzise anumite sfere, prin care isi exercita propria putere legislativa, executiva si judiciara. Elaborarea legilor este de fapt predominanta in sarcina statului central, Federatia, in timp ce statele constitutive sunt in primul rand responsabile de administratie, cu alte cuvinte de punerea in aplicare a legilor. Diviziunea autor/responsabilitati este un element esential al sistemului de separare si echilibrare a puterilor asigurat de Legea Fundamentala.

In centrul statului constitutional stabilit de Legea Fundamentala este conceptul 'conducere de catre lege' (conducerea legii). Un element esential de realizare este separatia puterilor. Exercitarea autoritatii publice revine parlamentului, guvernului si justitiei, fiecare fiind independent unul de altul. Semnificatia acestei separari a puterilor este ca puterea statului este caracterizata de control si echilibru reciproc. Ea, astfel, protejeaza libertatea individului. Un al doilea element cheie al rolului conducator al legii este ca intreaga actiune a statului este strict incadrata in limitele legii. Este vorba de 'primatul legii'. Orice actiune a statului poate fi examinata de judecatori independenti daca o persoana sau persoane afectate se adreseaza in aceasta problema curtii.

Principiul unui stat social e o  extensie moderna a conceptului traditional de conducere a legii. El obliga statul sa protejeze membrii mai slabi ai societatii si sa asigure justitia sociala.

Amendamente la Legea Fundamentala

Legea Fundamentala poate fi amendata numai cu o majoritate de 2/3 a membrilor Bundestag-ului si 2/3 din voturi in Bundesrat (Consiliul Federal). Necesita un foarte larg consens. Poate fi atins numai cu sprijinul membrilor opozitiei.

Unele prevederi nu pot fi schimbate in nici un fel. Acestea sunt cele legate de democratie, sistemul federal, separarea puterilor, puterea legii si statul social. Tot asa sunt drepturile si libertatile fundamentale ca si angajamentul de a proteja demnitatea omului.

In 15.11.94 au intrat in vigoare amendamente la Legea Fundamentala care angajeaza statul in protejarea mediului, asigura tratament egal barbatilor si femeilor si protejeaza handicatatii. S-au adus de asemenea schimbari in distributia jurisdictiei legislative intre Federatie si state (landuri).

Un alt amendament ca rezultat al Tratatului de la Maasstricht. Noul articol 23 al Legii Fundamentale privind U.E. clarifica faptul ca R.F.G. sprijina o Europa unita bazata pe principiile puterii legii, democratiei federale si sociale.

Art.23 vorbeste despre modul cum Bundestagul si statele trebuie implicate in dezvoltarea pe mai departe a integrarii europene. Alt recent amendament a facut posibila privatizarea Cailor Ferate Federale, a Administratiei Germane a Postei si Telecomunicatiilor.

6.3. Corpurile constitutionale

'Toata autoritatea administrativa emana de la popor' - acest principiu al democratiei e codificat in constitutie.

Corpurile constitutionale care in primul rand au functiuni legislative sunt: Bundestagul si Bundesratul.

Responsabilitatile executive sunt legate in principal de Guvernul Federal condus de Cancelarul Federal si de Presedintele Federal.

Functia judiciara este indeplinita de Curtea Constitutionala Federala.

Presedintele Federal - este seful statului. Este ales de Conventia Federala, un corp constitutional care se intruneste numai in acest scop. Este constituit din membrii Bundestagului si un numar egal de membri alesi de parlamentele statelor. Cateodata personalitati proeminente sunt nominalizate pentru Conventia Federala, desi nu sunt membre ale parlamentelor statelor.

Presedintele federal este ales pe o perioada de 5 ani cu majoritate a voturilor din Conventia Federala. Poate fi reales o singura data.

Presedintele Federal  numeste si demite judecatorii federali, functionarii civili, federali, ofiterii si subofiterii fortelor armate. Poate gratia criminalii. Verifica daca Legile se inscriu in procedurile constitutionale si mai apoi sunt promulgate in 'Gazeta Legii Federale'.

Propune Bundestagului un candidat pentru functia de Cancelar Federal (luand in considerare majoritatea parlamentara) si in urma propunerilor Cancelarului numeste si demite ministrii federali. Daca Cancelarul cere dar nu reuseste sa castige votul de incredere, Presedintele Federal poate, la propunerea Cancelarului, sa dizolve Bundestagul.

Presedintele Federal personifica unitatea politica a tarii intr-un mod special. El face legatura intre toate elementele societatii regasite in diversitatea dintre partide.

Desi principalele lui sarcini sunt de natura reprezentativa el poate exercita o considerabila autoritate personala prin functiunea sa neutra de mediator. Prin angajarea in problemele fundamentale curente, el poate sa se ridice deasupra controverselor dintre partidele politice si stabileste standarde de directionare politica si morala publica.

Bundestagul - este adunarea parlamentara care reprezinta poporul R.F.G. Este ales de catre popor la fiecare 4 ani. Poate fi dizolvat prematur numai in imprejurari exceptionale, decizia finala apartinand Presedintelui Federal. Functiile principale sunt de a adopta legile, de a alege Cancelarul Federal si de a pastra controlul asupra Guvernului.

Bundestagul este scena bataliilor parlamentare, in special, in probleme cruciale ale politicii externe si interne.

Comitetele permanente ale Bundestagului

- Comitetul pentru Buget;

- Comitetul Muncii si Afacerilor Sociale;

-Comitetul Afacerilor Externe;

- Comitetul Educatiei, Stiintei, Tehnologiei;

- Comitetul pentru Afacerile U.E.;

- Comitetul pentru Afacerile Familie, Barbatilor, Femeilor si Tineretului;

- Comitetul pentru Finante;

- Comitetul Afacerilor Interne;

- Comitetul asupra Mediului, Conservarii Naturii si Sigurantei Nucleare;

- Comitetul pentru Transport;

- Comitetul Apararii;

- Comitetul pentru Afacerile Economice;

- Comitetul pentru Hrana, Agricultura si Paduri;

- Comitetul Sanatatii;

- Comitetul pentru Petitii;

- Comitetul Planificarii Regionale, Constructiilor si Dezvoltarii Urbane;

- Comitetul Afacerilor in Domeniul Legii;

- Comitetul Cooperarii Economice si Dezvoltarii;

- Comitetul pentru Turism;

- Comitetul Postei si Telecomunicatiilor;

- Comitetul pentru Sport;

- Comitetul pentru Scrutinul Electoral, Imunitate si Reguli de Procedura.

Institutiile comitetelor nu sunt deschise publicului, aici e facuta munca intensa de pregatire a legislatiei. E vorba de armonizarea intentiilor politice cu cunostintele detaliate in materie oferite de experti.

Comitetele corespund cu departamentele similare ale Guvernului. Comitetul pentru Buget este foarte important pentru ca reprezinta controlul parlamentar al bugetului.

Orice initiativa fie ca provine de la parlamentari, fie de la Guvern este citita de trei ori (studiata), apoi supusa la vot.

Cele care afecteaza functiunile statelor federale necesita si o aprobare de la Bundesrat.

Membrii Bundestagului sunt alesi in general direct, prin vot liber, egal si secret. Se ghideaza dupa propria constiinta si nu sunt supusi unor instructiuni. Formeaza desigur grupuri parlamentare reprezentand un partid sau altul.

Puterea relativa a grupurilor parlamentare determina compozitia Comitetelor. Presedintele Bundestagului este ales din randurile fruntasilor celui mai puternic grup parlamentar in acord cu traditia constitutionala germana.

Membrii Bundestagului sunt platiti astfel incat sa li se asigure independenta si sa reflecte statutul lor de membri ai Parlamentului. Oricine a facut parte din Bundestag timp de opt ani la varsta pensionarii primeste o pensie.

Bundesratul - reprezinta cele 16 state federale si participa in procesul legislativ si administrarea Federatiei. In contrast cu sistemul senatorial din SUA (Elvetia), Bundesratul nu e constituit din reprezentanti alesi de popor ci din membri ai guvernelor statelor sau reprezentanti ai acestora. Depinzand de marimea populatiei lor, statele au trei, patru, cinci sau sase voturi considerate ca un bloc.

Mai mult de jumatate din initiative/proiecte necesita aprobarea formala a Bundesratului, ceea ce insemna ca nu pot ajunge legi impotriva vointei acestuia. Se aplica in general initiativele legislative in legatura cu interesele vitale ale statelor, de exemplu afacerile financiare sau puterile administrative. Nici o propunere de amendare a constitutiei nu poate fi adoptata fara consensul Bundesratului (2/3 majoritate!). In toate celelalte cazuri Bundesratul are numai dreptul la obiectii, dar acesta poate fi depasita de Bundestag. Daca cele doua 'case' ale Parlamentului nu pot ajunge la intelegere, un comitet de mediere compus din membri ai ambelor camere trebuie intrunit si care in cele mai multe cazuri este in stare sa ajunga la un compromis.

Bundesratul isi  alege presedintele dintre ministri-presedinti ai statelor federale pentru o perioada de 12 luni in acord cu un program de rotatie prestabilit.

Presedintele Bundesratului exercita puterile Presedintelui Federal in eventualitatea ca acesta din urma este indisponibil.

STRUCTURA FEDERALA  A GERMANIEI

Guvernul federal - Cabinetul este compus din Cancelarul Federal, care este presedintele Cabinetului si sef al Guvernului, si ministrii federali.

Singur Cancelarul alege ministrii si ii propune Presedintelui Federal pentru numire sau demitere. El determina/hotaraste numarul ministrilor si responsabilitatile pe care le au. Cancelarul are o pozitie puternica in principal datorita faptului ca el da si liniile directoare ale politicii guvernului.

Ministrii federali conduc departamentul independent si pe propria raspundere in cadrul acestor linii directoare.

Intr-un guvern de coalitie, Cancelarul trebuie, de asemenea, sa ia in calcul intelegerile facute cu alte partide din coalitie.

Aceasta explica de ce sistemul de guvernamant german este deseori numit ca 'Democratie a Cancelarului'.

Cancelarul e singurul membru al Guvernului ales de Parlament si singurul care face parte din acesta.

'Votul constructiv de neincredere' introdus in Legea Fundamentala spre deosebire de Constitutia de la Weimar are scopul de a asigura grupurile din opozitie, chiar daca nu sunt la guvernare, ca sunt in stare sa-si spuna parerea si sa introduca alternative.

Un vot de neincredere in Cancelar trebuie sa fie in acelasi timp un vot majoritar in vafoarea unui succesor.

S-a intamplat o singura data in 1982 cand o motiune de neincredere l-a schimbat pe Helmut Schmidh si l-a pus in locul lui pe Helmut Kohl. Legea Fundamentala nu prevede motiuni de neincredere la adresa ministrilor federali luati individual.

Curtea Constitutionala Federala - cu sediul in Karlsruhe este paznicul Legii Fundamentale. Ea hotaraste in disputele dintre Guvernul Federal si statele federale sau intre institutiile federale. Numai aceasta curte este indreptatita si are puterea de a declara ca un partid constituie o amenintare a libertatii si democratiei si prin urmare neconstitutional, caz in care ordona dizolvarea partidului. Ea urmareste daca legile federale sau ale statelor sunt conform cu constitutia. Daca o lege e neconstitutionala, nu va fi aplicata. Curtea se sesizeaza de catre Guvernul Federal, de catre guvernele statelor sau de o treime din membrii Bundestagului sau o curte de nivel inferior. Oricine are dreptul de a adresa plangeri la Curtea Constitutionala Federala daca consiera ca drepturile fundamentale i-au fost luate de autoritatea publica.

Deseori probleme de interes intern sau cu semnificatie internationala fac obiectul rezolvarii de catre curte, cum ar fi daca implicarea fortelor germane in misiuni ale ONU este compatibila cu Legea Fundamentala.

Curtea este alcatuita din 2 senate, fiecare cu 8 judecatori, jumatate din ei sunt alesi de Bundestag si cealalta jumatate de Bundesrat. Judecatoreii servesc pentru 12 ani si nu pot fi realesi.

6.4. Federalism si auto-guvernare

Federalismul e unul din principiile de baza constitutionale care nu pot fi modificate. Aceasta nu insemna ca granitele statelor nu pot suferi modificari. O comisie intrunita pentru Constitutie din guvernele federale si ale statelor poate propune proceduri mai simple in acest caz.

Sistemul are o traditie lunga in Germania care a fost intrerupta numai de Statul Unitar National Socialist (nazist) intre 1933-1945. Germania e unul din statele federale clasice. Este mai usor pentru o tara cu o structura federala decat pentru un stat centralizat sa ia in considerare caracteristicile si problemele regionale.

Beneficiile sistemului federal

Imbina unitatea externa cu diversitatea interna. Traditionala sarcina a sistemului federal este de a pastra diversitatea regionala. Aceasta functie a capatat azi substanta sub forma responsabilitatilor regionale cum ar fi protectia monumentelor si a zonelor istorice, prezentarea traditiilor arhitecturale si promovarea culturii regionale. Dar scopul principal al federalismului este salvardarea libertatii natiunii. Distributia responsabilitatilor intre Federatie si state este un element esential al aranjamentelor de impartire a puterii, controlul si echilibrul permanent prevazut de Legea Fundamentala. Cuprinde si participarea statelor in procesul legislativ la nivel federal prin intermediul Bundesratului.

Structura federala imbogateste principiul democratiei. Ea permite cetateanului sa se angajeze in procesul politic ca: alegeri, referendumuri si propria regiune. Aceasta da democratiei o mare vitalitate. Sistemul lasa cale la o scara mai mica pentru competitia intre state.

O structura federala poate mai bine sa se ocupe de majoritatile regionale diferite. Partidele de opozitie la nivel national pot avea majoritatea in unele state si astfel sa formeze acolo guvernul.

Puterile statelor federale

Legea Fundamentala hotaraste puterile Federatiei in termeni daca legile ar trebui sa fie aceleasi pentru toate statele sau daca statele ar trebui sa aiba permisiunea sa-si faca propriile legi. Aceasta este ilustrata de faptul ca puterile legislative ale Federatiei sunt incadrate in trei categorii diferite: exclusive, concurente sau de cadru comun.

Aria legislatiei care cade exclusiv in puterea Federatiei cuprinde afacerile straine, apararea, probleme monetare, transport aerian si anumite elemente de impozitare.

In cadrul legislatiei concurente, statele pot numi sa legifereze in probleme neacoperite de legea federala. Federatia poate adopta legi in asemenea cazuri daca e necesar a avea o lege uniforma in intreaga tara. In aceasta categorie intra legea civila si criminala, legea comerciala, energia nucleara, a muncii, a pamantului, legea privind strainii, locuintele, navigatia, transportul rutier, poluarea aeriana. Daca se dovedeste necesar a avea legi standard in aceste probleme, statele inceteaza mai mult sau mai putin de a avea jurisdictie in aceste domenii.

Unde federatia nu are putere de a actiona asupra cadrului legislativ, statele au o latitudine mai mare asupra unei sume specifice de legi. Se aplica in domeniul educatiei superioare, conservarii naturii, managementul peisajului, planificarii regionale, managementul apei.

Sunt, de asemenea, un numar de alte sarcini supraregionale, care desi nu sunt mentionate in Legea Fundamentala, sunt azi planificate, finantate de catre Federatie si state. Au fost incorporate in 1969 in Legea Fundamentala ca 'responsabilitati comune' si acopera construirea de universitati, ca si imbunatatirea structurilor economice regionale, structura agricola si protectia coastei.

Administratia federala e mai mult sau mai putin limitata la Serviciul Extern, plasamentul muncii, vami, Garda Federala a Frontierelor si Fortelor Armate Federale. Puterea reala a statelor sta in participarea lor in procesul legislativ la nivel federal in cadrul/prin Bundesrat. Toata administratia interna sta in mana lor si birocratia lor pune in aplicare cele mai multe legi si reglementari federale. Astfel administratia statului este tridimensionala:

o    se ocupa de probleme care cad exclusiv in jurisdictia lor (scoala, politia si planificarea regionala);

o    pun in aplicare legea federala pe responsabilitatea proprie (planificarea pentru constructii, comert si industrie, protectia mediului);

o    cer legi federale din partea federatiei (constructia de autostrazi nationale).

Auto-guvernarea locala

Ca expresie a libertatii civice are o lunga traditie in Germania. Poate fi privita ca venind din provilegiile oraselor libere ale Evului Mediu ('aerul oraselor face oamenii liberi' - se spunea atunci). In timpurile moderne auto-guvernarea locala este in primul rand legata de marile reforme ale ministrului Prusiei Karl Reichsfreiherr von Stein, in particular de Codul Guvernamentului Local din 1808.

Aceasta traditie a libertatii civice este vizibila in auto-guvernarea oraselor, municipiilor si tinuturilor garantate expres de Legea Fundamentala. Au dreptul de a rezolva afacerile locale in cadrul legii. Toate orasele, municipiile si tinuturile trebuie sa aiba o structura democratica. Legea municipala cade in sfera de competenta a statelor federale. Din motive istorice constitutiile municipale variaza mult de la stat la stat, dar in practica sistemul administrativ este in mare acelasi.

Auto-guvernarea se ocupa in particular de transportul local, constructia de drumuri, electricitate, apa si gaz, planificarea urbana ca si de construirea si intretinerea scolilor, teatrelor, muzeelor, spitalelor, facilitatile sportive, bai publice.

Alte responsabilitati locale sunt educatia adultilor si bunastarea tineretului. Aspectele legate de beneficiu-cost al acestor programe sunt in resposabilitatea consiliului local.

Tinutul, de asemenea este parte a sistemului de guvernare locala prin propiile corpuri alese democratic.

Orasele mari nu fac parte din tinut.

Situatia financiara e frecvent subiect de dezbateri publice. Autoritatile locale aplica propriile taxe, care includ taxa reala pe proprietate si taxa pe comert. Sunt indreptatite sa aplice taxele locale pe bunurile de lux. Oricum acestea nu sunt suficiente pentru a acoperi nevoile lor financiare. De aceea primesc de la guvernele federale si ale statelor o parte din veniturile natiunii. Primesc, de asemenea, alocati din aranjamentele de egalizare financiara care se aplica in fiecare stat. Incaseaza taxe si din servicii.

Auto-guvernarea locala da tuturor cetatenilor posibilitatea sa joace partea proprie si sa aiba o influenta de control. Ei pot discuta probleme ca proiecte noi de constructie cu consilierii alesi, la intalnirile orasenesti. Orasele si municipiile sunt cele mai mici celule in sistemul politic. Ele trebuie sa fie in masura sa traiasca si sa se dezvolte ca sursa fundamentala a libertatii si democratiei.

6.5. Partide si alegeri

Intr-o democratie moderna, partidele politice in competitie sunt de o importanta fundamentala. Ele sunt alese pe o perioada determinata in timpul careia fie isi asuma povara guvernarii ori vegheaza asupra activitatilor administratiei curente. De aceea joaca un rol major in conturarea politicii publice. Aceste functii sunt luate in calcul de legea Fundamentala care aloca un articol separat (art.21) partidelor: 'partidele ar trebui sa ajute la formarea vointei politice a poporului'.

Partide in Bundestag

De la primele alegeri generale tinute in Germania (1990) au fost 6 partide in Bundestag:

- Uniunea Crestin-Democrata a Germaniei (CDU);

- Partidul Social-Democrat al Germaniei (SDP);

- Partidul Liber-Democrat (FDP);

- Uniunea Crestin-Sociala (CSU);

- Partidul Socialismului Democratic (PDS);

- Grupul cunoscut ca Alkianta 90/Verzii.

S.P.D.- a fost o recreere a fostului partid orientat in principal spre laburism si care a fost scos in afara legii de regimul lui Hitler in 1933. Celelalte partide sunt complet noi. Partidele crestine CDU si CSU, in contrast cu Partidul de Centru Catolic din vremurile Weimar-ului isi au suportul in cele doua credite crestine ale Germaniei: romano-catolicismul si protestantismul. In ultimii 40 de ani aceste 4 partide au format coalitii sau au fost in opozitie. Azi se simt toate 'partide populare' reprezentand toate segmentele populatiei/comunitatii.

'Verzii' au o istorie interesanta

o    Intre 1983-1990 'Verzii' au avut propriul grup in Bundestag.

o    Au ajuns la nivel national in 1979 si au fost votati pe rand in cateva parlamente ale statelor.

o    Radacinile lui sunt in miscarea ecologista radicala care initial a imbracat forma fractiunilor care se opuneau energiei nucleare si din cele ale grupurilor pacifiste protestatare.

o    In 1990, oricum 'Verzii' au pierdut pragul de 5% dar au fost reprezentati in Bundestag impartind o lista cu Alianta 90 ca rezultat al miscarii pentru drepturile civile care a izbucnit in 1989/1990 1n revolutia pasnica din fosta R.D.G. In 1993 aceste 2 partide au fuzionat sub numele de 'Alianta 90/Verzii'. Acest partid a polarizat destule voturi in 1994 pentru a fi reprezentat in Bundestag.

o    PSD este succesorul fostului Partid al Unitatii Socialiste a Germaniei (SED), partidul comunist care a condus RDG. N-a fost in stare sa devina o forta politica majora in Germania unita. La alegerile din 1994 pentru Bundestag a reusit reprezentarea in Bundestag pe baza a patru locuri constitutionale in Berlin.

Clauza a 5%: Din 36 partide in 1949 au ramas in 1990 patru! E rezultatul 'clauzei de 5% care a fost introdusa in 1953. A fost adoptata de Curtea Constitutionala pentru a reduce numarul de partide nesemnificative.

7. Sistemul politico-militar al Ucrainei

7.1. Date generale

Stat situat in estul Europei, avand o suprafata de 603.700 km patrati.

Frontiere, vecini: se invecineaza cu Marea Neagra si cu:

- Belarus (891 km);

- Ungaria (103 km);

- Moldova (939 km);

- Polonia (428 km);

- Romania (sud-vest + vest 362 km);

- Rusia (1.576 km);

- Slovacia (90 km);

- Lungimea litoralului = 2.782 km.

Cea mai mare parte a teritoriului apartine sectorului sud-vestic al Marii Campii Est-Europene, zonele mai coborate alternand cu cele mai inalte.

Altitudinile sunt sub 200 m in Campia Niprului (in nord) si sub 100 m in nord-vest (Polesia) si sudul tarii; partile mai inalte se gasesc atat in vest (in Podolia, Kamula 472 km), cat si in est (colinele Donetului, 367 m).

In extremitatea vestica, Ucraina transcarpatica apartine, morfologic, Campiei Panonice.

Muntii ocupa suprafete restranse: Carpatii Orientali - in vest (25o km, altitudinea maxima _ 2061 m, varful Goverla) si Muntii Crimeei (15o km, altitudinea maxima = 1545 m).

Aspecte demografice:

Populatia: 49.506.779 la inceputul anului 2000 (1983: 50.460.000).

Natalitate: 12,1 la mie

Mortalitate: 12,9 la mie

Populatia este mai numeroasa in regiunea Kievului (169 loc./km ), in bazinul Donetului (peste 200 loc./km ), in regiunea Harkov, Cernauti, Lugansk si sub media pe tara in nord-vest (Volinia), in nord (regiunea Sumi, 60 loc./km ) si in sud (regiunea Herson, sub 45 loc./km

Structura populatiei:

- ucrainieni: 73%;

- rusi: 22%;

- evrei: 1%;

- bielorusi;

- romani.

Religie:

- Ortodoxa, subordonata Patriarhiei de la Moscova;

- Ortodoxa, subordonata Patriarhiei de la Kiev;

- Ortodoxa, nesubordonata nici unei patriarhii;

- Greco-catolica;

- Protestanta;

- Evreiasca.

Impartirea administrativa a teritoriului:

- Capitala: Kiev (2,6 milioane locuitori);

- 22 de regiuni;

- o republica autonoma: Republica Crimeea (Simferopol);

- 2 municipalitati cu statut de regiune: Kiev si Sevastopol;

- 479 de raioane;

- 415 orase.

Limba oficiala: ucrainiana

Limbi vorbite: ucraineana, rusa, romana, poloneza, ungara.

Tipul de clima

Clima este temperata si prezinta un continentalism in crestere de la vest la est.

Pe litoralul sudic al Peninsulei Crimeea, clima este subtropicala (temperatura medie, in ianuarie = 2-4 C).

Temperat continentala, mediteraneeana doar pe coasta de sud a Crimeei;

Precipitatii distribuite neregulat, mai mari in vest si in nord, mai mici in est si sud-est;

Iernile variaza de la blande, de-a lungul Marii Negre, la aspre in interiorul teritoriului;

Verile sunt calduroase in cea mai mare parte a tarii, fierbinti in sud.

Ucraina este traversata de fluvii importante ale Europei rasaritene: Niprul (dreneaza 1/2 din teritoriul tarii), Nistrul, Bugul de Sud. In est Donetul (afluent al Donului) strabate un important bazin carbonifer al lumii (Donbass), iar in Carpati isi au izvoarele Tisa, Prutul si Siretul.

In sud-vest, Ucraina are iesire la Dunarea maritima.

Economia

Agricultura asigura mari cantitati de cereale, sfecla de zahar (peste 1/2 din productia C.S.I.), floarea soarelui (1/2 din productia C.S.I.), cartofi, legume, tutun.

Viticultura este specifica Peninsulei Crimeea si regiunii Odessa - Herson, iar pomicultura regiunilor transcarpatice si subcarpatice.

Teren utilizat:

Arabil: 50%;

Pasuni: 12%.

Industria prelucratoare este puternic dezvoltata si diversificata, cu accent pe industria grea (siderurgie, constructii de masini, chimie).

Principala concentrare industriala este triunghiul Harkov-Mariupol-Lugansk, suprapus, in parte, bazinului carbonifer al Donetului.

Alte centre industriale importante: Kiev, Odessa, Zaporoje, Dnepropetrovsk, Lvov, Cernauti.

Ucraina dispune de variate resurse minerale, mai importante fiind carbunii (exploatati in Donbass si regiunea Lvov), petrolul si gazele naturale (in regiunea subcarpatica), minereu de fier (Krivoi Rog, Kerci), mangan (Nicopol), saruri de potasiu si sare (Solotvina, Kalis), uraniu (50% din productia C.S.I.).

Resurse naturale: aur, cobalt, mangan, gaze naturale, petrol, sare, sulf, grafit, titan, magneziu, caolin, nichel, mercur, lemn.

Sistemul politic-pluripartitism

Republica prezidentiala, stat membru al C.S.I.

Parlamentul si presedintele tarii sunt alesi prin vot universal.

Presedintele este ales pentru un mandat de cinci ani, iar parlamentarii pentru un mandat de patru ani.

Sistem parlamentar unicameral.

Parlamentul (Rada Suprema) are 450 de membri.

Suveranitatea republicii este votata la 16.07.1990.

A devenit independenta la data de 01.12.1991 (desprinsa din U.R.S.S.).

La 21.12.1991, Ucraina semneaza actul de constituire a C.S.I.

Ziua nationala: Ziua Independentei 24 august (1991).

Constitutia: adoptata la cea de-a cincea sesiune a Radei Supreme la data de 28 iunie 1996.

7.2. Politica militara si de securitate

Politica de stat se determina pornind de la prioritatea intereselor nationale si amenintarilor asupra securitatii Ucrainei si se realizeaza prin elaborarea doctrinelor, strategiilor, conceptiilor si programelor din diferite sfere ale securitatii nationale, in conformitate cu legislatia in vigoare.

In sfera politica:

Crearea mecanismelor de actiune pentru apararea drepturilor cetatenilor Ucrainei, in tara si in lume;

Prevenirea si inlaturarea incercarilor de amestec in treburile interne ale Ucrainei;

Aderarea la sistemele de securitate mondiala si regionala existente sau in curs de constituire;

Inlaturarea extremismului politic, promovarea tolerantei interetnice si a stabilitatii sociale;

Realizarea unui sistem eficient de aparare a principiilor constitutionale prevenirea incalcarilor legislatiei si a ordinii de drept, crearea conditiilor necesare pentru lupta eficace impotriva coruptiei si criminalitatii;

Asigurarea aplicarii corespunzatoare a cadrului legal de catre organele puterii de stat si cele locale de autoconducere.

In sfera economica:

Interzicerea folosirii ilegale a mijloacelor bugetare, a resurselor de stat si scurgerea lor in economia 'din umbra';

Controlul asupra activitatii de import-export,indreptat spre sustinerea prioritatilor Ucrainei si a productiei autohtone;

Lupta cu activitatile economice ilicite, contracararea scurgerilor necontrolate a resurselor materiale, financiare, intelectuale, informationale si de alte feluri.

In sfera sociala

Descoperirea si inlaturarea cauzelor ce duc la stratificarea accentuata a societatii, pe timpul trecerii la economia de piata;

Adoptarea, in mod oportun, a unor masuri de contracarare a crizei procesului demografic;

Crearea unui sistem eficient de protectie a drepturilor omului, de ocrotire si restabilire a sanatatii fizice si morale.

In sfera militara:

Crearea unor mecanisme eficiente si adoptarea unor masuri complexe pentru prevenirea unei posibile agresiuni sau a unui conflict militar, localizarea si lichidarea urmarilor lor;

Prevenirea si interzicerea incercarilor de trecere frauduloasa a frontierelor de stat;

Asigurarea controlului civil, democratic al organismului militar.

In sfera ecologica:

Controlul asupra respectarii normativelor (fundamentate stiintific) de utilizare a naturii si de aparare a mediului inconjurator;

Controlul starii mediului inconjurator, descoperirea si inlaturarea pericolelor asupra sanatatii populatiei;

Utilizarea tehnologiilor nepoluante;

Reducerea urmarilor catastrofei de la Cernobal;

Interzicerea intrarii necontrolate in Ucraina a tehnologiilor, materiilor si materialelor periculoase din punct de vedere ecologic.

In sfera tehnico-stiintifica:

Adoptarea unor masuri complexe pentru apararea si dezvoltarea propriului potential tehnico-stiintific.

In sfera informationala:

Adoptarea unor masuri complexe pentru protectia spatiului informational propriu si accesul Ucrainei in spatiul informational mondial;

Descoperirea si inlaturarea cauzelor discriminarii informationale a Ucrainei;

Crearea unei infrastructuri dezvoltate in sfera informationala.

7.3. Potentialul militar

Fortele militare ale Ucrainei

Conceptul de aparare si formare a Fortelor Armate ale Ucrainei, aprobat la 13.12.1991 de Parlament (Rada Suprema), prevede compunerea, misiunea si conducerea armatei, astfel:

Compunerea Fortelor Armate:

o     Trupele de Uscat;

o     Fortele Aeriene Militare;

o     Fortele de Aparare Antiaeriana;

o     Fortele Maritime Militare.

Misiunea principala a Fortelor Armate:

Principala misiune a fortelor armate consta in respingerea oricarei agresiuni indreptata impotriva Ucrainei, daca un eventual conflict militar nu va fi solutionat prin mijloace politico-diplomatice.

o    Conducerea fortelor armate ucraineene se realizeaza de catre presedintele republicii, care este si comandant suprem al fortelor armate si presedinte al Consiliului Apararii.

o    Deciziile la nivele strategice, atat in timp de pace cat si la razboi se iau in Consiliul Securitatii Nationale si Apararii Ucrainei, ca organ coordonator al problemelor vizand  securitatea nationala, de pe langa Presedintele Ucrainei. Acest organism coordoneaza si controleaza activitatea organelor puterii executive in sfera securitatii nationale si apararii.

o    Ministerul Apararii si Statul Major General al Fortelor Armate sunt institutiile care raspund de aplicarea politicii militare a Ucrainei.

o    Ministerul Apararii organizeaza, conduce si coordoneaza, in mod nemijlocit activitatea in domeniul apararii nationale.

o    Conducerea operativa a fortelor armate se realizeaza de catre Statul Major General, prin comandamentele categoriilor de forte armate.

o    Controlul civil al organismului militar se face prin Comisia pentru Problemele Apararii si Securitatii Nationale din cadrul Parlamentului. Aceasta examineaza toate actele legislative din domeniul apararii nationale.

Dispute teritoriale

Unele teritorii din Moldova si Ucraina (Basarabia si nordul Bucovinei) sunt considerate de Bucuresti, din punct de vedere istoric, parte a Romaniei. Aceste teritorii au fost incorporate in fosta U.R.S.S. ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, in 1940.

Disputa cu Romania privind platoul continental din Marea Neagra, unde exista zacaminte importante de petrol si gaz.

Potentiala disputa cu Rusia in privinta Crimeei.

Nu a revendicat teritorii in Antarctica, dar isi rezerva drepturile de a face acest lucru si nu recunoaste revendicarile celorlalte natiuni.

Platoul continental: pana la 200 m adancime, cu drept de exploatare.

Zona economica exclusiva: nedefinita.

Marea teritoriala: 12 Mm.