Constructia europeana - de la "comunitatea europeana a carbunelui si otelului" la moneda unica europeana

CONSTRUCTIA EUROPEANA - DE LA "COMUNITATEA EUROPEANA A CARBUNELUI SI OTELULUI" LA MONEDA UNICA EUROPEANA

De la "Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) la Comunitatea Economica Europeana (CEE) (1951-1957)

Anul 1950 devine crucial din perspectiva constructiei europene. Acum este elaborat si prezentat Planul Schuman.

Acesta a fost acceptat de catre ministrii de Externe ai Frantei, R.F.G., Italiei, Belgiei, Olandei si Luxemburg-ului, care au semnat in anul 1951 Tratatul de la Paris. Se infiinteaza primul instrument de integrare europeana care introduce un "sistem federal" - Comunitatea europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Statele semnatare instituiau o supranationalitate limitata prin delegarea unora dintre prerogativele lor catre CECO.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, luau fiinta cinci institutii supranationale:

Inalta Autoritate (organ executiv), compus din noua membri desemnati de statele membre;

Consiliul Consultativ, pe langa Inalta Autoritate;

Consiliul de Ministri, format din ministri de Externe ai statelor membre;

Curtea de justitie.

Aceste institutii functionau exclusiv in problemele legate de productia de carbune si otel.

In octombrie 1954 s-a format Uniunea Europei Occidentale, o alianta politica la care a aderat si Anglia, alaturi de celelalte sase tari din CECO.

Tot acum, dupa succesul politic si economic al CECO, s-a incercat organizarea unei armate europene, Comunitatea Europeana de Aparare (CEA), ca o alternativa la o armata germana unita. Cunoscut sub numele de Planul Pleven, proiectul armatei europene unice esueaza, mai ales datorita formatiunilor politice din Franta. Planul a esuat si datorita primirii R.F.G. in NATO.

In anul 1957, la Roma este semnat tratatul de constituire a comunitatii Europene (CEE) si, tot atunci, a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Tratatul de la Roma a fost semnat in 1957 de catre reprezentantii R.F.G., Frantei, Italiei, Belgiei, Olandei si Luxemburgului. El a vizat pentru CEE urmatoarele politici:

uniunea vamala (prin eliminarea taxelor vamale intracomunitare);

politica comerciala comuna;

politica concurentei;

politica agricola comuna.

Principiile de baza ale Comunitatii Economice Europene se regasesc sintetic in articolul 3 al Tratatului de la Roma:

eliminarea, intre statele membre, a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si la iesirea marfurilor, precum si toate celelalte masuri cu efect echivalent;

stabilirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale fata de statele terte;

abolirea, intre statele membre, a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalurilor;

instituirea unei politici comune in domeniul agriculturii;

instituirea unei politici comune in domeniul transporturilor;

stabilirea unui regim care sa garanteze veritabila concurenta pe piata;

apropierea legislatiilor nationale care sa asigure functionarea pietei comune etc.

Prin cele trei Comunitati: CECO, CEE si EURATOM, era parcursa prima etapa a procesului de integrare europeana.

Constructia europeana dupa anul 1957

Tratatul de infiintare a Comunitatii Economice Europene din 25 martie 1957 a permis inlaturarea barierelor vamale intracomunitare si stabilirea unui tarif vamal comun fata de tarile din afara CEE. Acest obiectiv a fost atins la 1 iulie 1968.

Alaturi de politica economica, se lanseaza pe plan comunitar si politica sociala. Astfel, in 1960, a luat fiinta Fondul Social European. La acesta se adauga in anii '70 o adevarata politica regionala. Astfel, in 1973 s-a constituit Fondul European de Dezvoltare Regionala.

Dupa anul 1957, constructia europeana a intampinat opozitii din partea unor state occidentale:

la initiativa Marii Britanii, OECE creeaza, in octombrie 1957, un comitet intraguvernamental prezidat de Regina Maudling, ministrul englez al Afacerilor Europene. Acest comitet incerca sa amane ratificarea Tratatului de la Roma;

generalul de Gaulle, ajuns la putere in 1958, nu repune in discutie apartenenta Frantei la CEE, desi tratatul fusese semnat.

Criza constructiei europene se va accentua intre anii 1963-1967, cand Franta condusa de generalul de Gaulle se va opune candidaturii Marii Britanii. Dupa ce Franta refuzase sa aplice clauzele Tratatului CEE (Tratatul de la Roma) in privinta votului majoritatii calificate, s-a ajuns la "Compromisul de la Luxemburg" (1966) care admite ca, in anumite cazuri de interes national major, un stat membru poate refuza sa se supuna votului majoritar.

Cu toate dificultatile intampinate, institutiile CEE, avand competente bine determinare, au reusit sa depaseasca temerile legate de o incalcare a suveranitatii nationale. In 1973 s-a reunit Conferinta pentru Securitate si Cooperare Europeana (C.S.C.E.), care in 1975 a adoptat Actul final de la Helsinki, vazut ca o parte a procesului de extindere. Tot in anul 1973 are loc extinderea C.E.E. de la 6 la 9 tari prin aderarea Marii Britanii, Danemarcei si Irlandei.

In 1974, a fost creat consiliul European, compus din sefii de guverne si ministrii pentru problemele discutate la ordinea zilei. Deciziile importante sunt luate numai in unanimitate. Parlamentul European a luat fiinta in anul 1979 si are sediul la Strasbourg. El are rol consultativ si aproba bugetul. Este ales prin vot universal, jucand un rol din ce in ce mai important. Curtea de Justitie, cu sediul in Luxemburg, judeca diferendele dintre guverne si Consiliu. Examinarea problemelor politice este facuta periodic prin "reuniuni la varf" ale sefilor de state si de guverne.

Ideea de unitate europeana va fi relansata (dupa dificultatile energetice - primul soc petrolier din 1974), in perioada 1985-1989. Pana la caderea "Cortinei de Fier", comunitatea europeana se va extinde spre sud si spre centru. Dupa abolirea regimurilor dictatoriale din tarile respective, trei tari mediteraneene au aderat la CEE, reechilibrand dispozitia Comunitatii in raport cu Europa geografica. Este vorba de Grecia (1981), Spania si Portugalia (1985). Aceste evolutii vor fi ulterior completate de noi extinderi spre nordul si centrul Europei.

Constructia Europeana dupa caderea Cortinei de Fier

Pentru foarte multi istorici, inceputul secolului XXI a fost prevestit de evenimentele anului 1989. Acesta s-a caracterizat nu numai prin confruntari ideologice, ci si prin schimbari politice cruciale pentru destinele Europei. Miza lor o reprezinta o Europa regasita in democratie, este o cauza care trebuie sa fie comuna tuturor, pentru ca riscul este egal pentru toti.

In anul 1985 Consiliul Europei, reunit sub mandatul francezului Jacques Delors, a redefinit Europa ca "spatiu fara frontiere". In acelasi plan de idei, dupa reuniunea de la Madrid din 1989, s-a pus in aplicare Planul Delors de uniune economica si monetara, iar in 1990 s-a trecut la liberalizarea circulatiei capitalurilor.

La 10 decembrie 1991, a fost negociat Tratatul de la Maastricht care a dus la crearea Uniunii Europene. Semnat la 7 februarie 1992, el a reprezentat a doua mare revizuire a Tratatului de la Roma. Intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, Tratatul a consolidat integrarea economica si monetara dintre cele 12 state membre. Finalizarea unificarii monetare era prevazuta pentru inceputul anului 1997, cel mai tarziu pentru 1 ianuarie 1999 (vezi statele care indeplinesc criteriile). De asemenea, Tratatul de la Maastricht a pus bazele unei proceduri complicate, prin care statele membre pot decide ca anumite probleme de politica externa ar trebui rezolvate de comun acord. Cu toate acestea, in doi ani, procedura a produs numai sapte initiative modeste, printre care trimiterea de observatori la alegerile din Rusia si Africa de Sud si infiintarea unei administratii UE in orasul bosniac Mostar. Cel mai ambitios program al sau, asa numitul "Pact de stabilitate" (prin care tarilor balcanice li se cere sa faca angajamente bilaterale fata de vecinii lor ca vor respecta frontierele si drepturile minoritatilor etnice, ca nu trebuie sa depuna cereri pentru admiterea ca membru pana cand nu se rezolva aceste probleme) a avut un oarecare efect. Anul 1994 a fost deosebit de bogat in evenimente din perspectiva constructiei europene. Sunt semnate acum tratatele de aderare a Austriei, Suediei si Finlandei. Tot acum, Consiliul European de la Essen defineste strategia de pre-aderare a tarilor Europei centrale si orientale.

Daca in 1996 s-a realizat liberalizarea transporturilor rutiere, anul 1997 a produs cea de-a treia revizuire majora a tratatului de la Roma prin Tratatul de la Amsterdam. Acesta a deschis noi perspective Uniunii Europene, comunitatii europene, la granita dintre mileniile II si III. In 1998, cinci state fost-comuniste (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia si Estonia) au inceput procesul de aderare la UE, care a durat cativa ani.

Aceasta decizie a fost modificata la Helsinki in 1999, cand negocierea a fost extinsa la 12 state candidate si in plus Turcia.