QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Ancheta pe baza de chestionar








ANCHETA PE BAZA DE CHESTIONAR

Intre mijloacele de culegere a datelor din teren, ancheta pe baza de chestionar este, fara nici o indoiala, metoda cea mai des utilizata, metoda despre care numerosi autori considera ca a dominat si inca mai domina spatiul socioumanului.

Dupa cum evidentia Francois de Singly (1998, pag. 21), ancheta pe baza de chestionar „serveste la producerea unor date explicative', care pun in evidenta atat faptele sociale, cat si factorii care le determina.





Chestionarul este un mijloc foarte bun de explicare a comportamentelor umane si de identificare a factorilor care le determina.

1. Specificul anchetei pe baza de chestionar

Tehnica complexa de cercetare sociologica, presupunand numeroase etape, ancheta prin chestionar „este aproape intotdeauna o ancheta de opinie' (V. Miftode, 1995, pag. 245). Cu ajutorul chestionarului, ca instrument de investigare, se pun intrebari si probleme care determina diverse raspunsuri din partea persoanelor anchetate. Raspunsurile, respectiv comportamentele oamenilor, pot fi influentate de numerosi factori, dintre care putem aminti: personalitatea celui care ancheteaza dar si a celui anchetat, tema anchetei, mediul in care are loc, timpul de desfasurare a acesteia, structura chestionarului, precum si modul lui de aplicare etc.

Ancheta prin chestionar se distinge de celelalte tehnici de cercetare printr-o serie de aspecte care o individualizeaza . Aceste aspecte tin, fie de natura formala (adica de modul de realizare a cercetarii), fie de natura continutului (adica de natura problemelor abordate), fie de natura populatiei investigate (in ceea ce priveste reprezentativitatea, numarul etc. ).

In primul rand, trebuie mentionat faptul ca subiectii sunt anchetati cu privire la un anumit domeniu al realitatii sociale cu care nu intra in contact direct, ei situandu-se in afara mediului social al problemei. Din acest motiv, unii autori definesc chestionarul ca un „instrument secundar de investigatie, [] un simplu instrument printre altele.' (V. Miftode, 1995, pag. 246).

In al doilea rand, ancheta prin chestionar are un caracter standardizat, deoarece intrebarile sunt formulate clar dinainte, la fel si numarul si ordinea acestora; mai mult decat atat, este stabilit si numarul persoanelor cu anumite caracteristici (sex, varsta, nivel de pregatire etc.), carora li se adreseaza intrebarile, fara a se putea interveni sau abate de la aceasta schema de organizare a anchetei.

In al treilea rand, spre deosebire de alte instrumente de cercetare (ghid de interviu, ghid de observatie etc.), chestionarul beneficiaza de tehnici specifice de constructie, structurare, aplicare sau exploatare, tehnici care vor fi analizate pe parcursul acestui capitol.

Nu in ultimul rand, ancheta pe baza de chestionar se realizeaza, de cele mai multe ori, pe un numar mare de persoane, deci pe esantioane mari (de ordinul sutelor sau chiar miilor), impunandu-se astfel cerinta de repre-zentativitate a acestora in raport cu populatia vizata de cercetare, precum si necesitatea utilizarii unor metode statistice de prelucrare a datelor obtinute prin chestionar. Daca tinem cont de acest model de abordare a realitatii, putem afirma ca ancheta prin chestionar face parte din categoria metodelor cantitative, si nu calitative (cum este cazul interviului). Intrebarile cuprinse intr-un chestionar surprind diverse aspecte si probleme din viata oamenilor si din mediul lor inconjurator, ele sunt relativ simple si generale, in timp ce interviul merge in profunzimea tuturor acestor aspecte si incearca descifrarea mecanis­melor care dirijeaza actiunile, comportamentele si motivatiile oamenilor.

2. Clasificarea chestionarelor

Septimiu Chelcea sublinia intr-una din lucrarile sale (1998) necesitatea descrierii si clasificarii riguroase a tuturor instrumentelor de cercetare utilizate in sociologie si propunea, in acest sens, o schema de clasificare a chestionarelor in functie de trei mari criterii: continutul, forma intrebarilor si modul de aplicare a chestionarelor.

a) Dupa primul criteriu de clasificare, anume continutul informatiilor obtinute, chestionarele se impart in patru mari categorii : chestionarele de date factuale (sau de tip administrativ), chestionarele de opinie, chestionarele speciale si cele omnibus. Primele doua tipuri vizeaza natura, calitatea informatiei, in timp ce ultimele doua vizeaza cantitatea informatiei, respectiv numarul de teme abordate.

Chestionarele de date factuale (sau de tip administrativ) se refera la fapte si situatii obiective, care pot fi observate uneori direct si verificate prin alte mijloace sau de catre alte persoane.

Aceste tipuri de chestionare nu sunt in mod neaparat complexe din punct de vedere al modului lor de concepere, orice formular tip fiind, in fond, un astfel de chestionar.

Informatiile obtinute prin intrebarile factuale se refer la anumite elemente si situatii ce caracterizeaza viata celor anchetati sau a unei anumite populatii, aspecte ale comportamentelor lor etc. Intrebari care urmaresc, de exemplu, cate carti a citit timp de un an, care este ultimul film vizionat, care este bugetul de cheltuieli al unei familii pe o anumita luna, sunt intrebari factuale. Ele reprezinta, de fapt, niste indicatori, acopera o gama extrem de larga si se regasesc in majoritatea chestionarelor.

Chestionarele de opinie, spre deosebire de cele anterioare, se refera la date care nu pot fi observate in mod direct. Ele incearca sa surprinda nu numai opiniile oamenilor, dar si motivatiile, atitudinile, inclinatiile, asteptarile lor. Intrebarile de opinie vizeaza aspecte care tin de ceea ce cred oamenii, de universul lor interior. Datele de acest gen nu pot fi obtinute decat prin comunicare verbala cu subiectii, sunt intrebari care detin o pondere foarte mare in cadrul unui chestionar si, de asemenea, implica mari dificultati in privinta aprecierii acuratetii lor, a verificarii gradului de concordanta intre opiniile reale si cele exprimate prin raspunsurile date de catre subiecti. In cadrul acestor tipuri de intrebari nu exista raspunsuri bune sau rele, ci doar raspunsuri adevarate, sincere sau nu.

In ceea ce priveste gradul de concordanta dintre raspunsul dat la intrebare si opinia reala, pot exista mai multe situatii si factori care il influenteaza:

  subiectul exprima foarte clar si sincer opinia pe care o are asupra unei anumite probleme;

  desi are formata opinia respectiva, subiectul refuza sa o dezvaluie din diferite motive: dezinteres fata de tema abordata in chestionar, teama ca raspunsul sau sa nu fie considerat gresit, ridicol sau contrastant fata de parerea majoritatii etc.;

    intervievatul nu are formata inca o opinie asupra problemei care intereseaza anchetatorul, dar din jena sau din motive de prestigiu social nu recunoaste acest lucru si, ca urmare, ofera raspunsuri false;

    subiectul nu are nici o opinie si recunoaste deschis acest lucru. Situatiile descrise mai sus pot fi verificate, intr-o oarecare masura, prin

proceduri si metode specifice, cum ar fi introducerea in cadrul chestionarului a unor intrebari de control (vezi paragrafele urmatoare), compararea raspunsurilor, analiza lor etc.

Septimiu Chelcea (1998, pag. 187) este de parere ca nu trebuie trase concluzii analizand doar raspunsurile oamenilor la o singura intrebare, ci „totdeauna trebuie prevazut un sistem de intrebari care sa permita stabilirea pozitiei indivizilor fata de una sau alta din problemele puse in discutie.'

Chestionarele speciale sunt chestionare care au ca punct de plecare numarul temelor abordate, ele caracterizandu-se prin existenta unei singure teme. Se aplica in special in studiul pietei, mai mult pentru a pune in evidenta un anumit fenomen si mai putin pentru a-l masura, sau in studiul comportamentului electoral. Insa, fenomenele si procesele sociale, fiind foarte complexe, acest gen de chestionare este greu de utilizat in practica; in majoritatea cazurilor si problemelor studiate vor exista si alte teme strans legate de primele (spre exemplu, un chestionar privitor la stilurile manageriale poate da informatii referitoare si la comunicarea in cadrul unei organizatii).

Totusi, dupa cum aprecia Septimiu Chelcea (1998, pag. 191), aceste chestionare sunt utile in special daca ele sunt aplicate prin intermediul presei scrise, in vederea descoperirii parerilor cititorilor despre revistele si ziarele lor preferate sau despre modul lor de procurare.

In sfarsit, chestionarele omnibus sunt chestionarele care abordeaza mai multe teme de cercetare si sunt cel mai des intalnite in cercetarile sociologice. Ele ofera o mare cantitate de informatii cu privire la procesele sociale, mai mult decat atat, ele pot surprinde chiar interactiunile si interconditionarile dintre acestea. Chestionarele omnibus sunt specifice pentru cercetarile fundamentale in sociologie.

b) Cel de-al doilea criteriu de clasificare al chestionarelor este forma intrebarilor, dupa care distingem : chestionare cu intrebari inchise, chestionare cu intrebari deschise si chestionare cu intrebari mixte.

Chestionarele cu intrebari inchise (sau precodificate) sunt acele tipuri de chestionare care contin intrebari la care variantele posibile de raspuns sunt dinainte fixate, persoana intervievata urmand doar sa o aleaga pe cea care corespunde opiniei sale.

Cel mai simplu sistem de raspuns la o intrebare inchisa este cel dihotomic (cu doua variante de raspuns), in termenii DA / NU sau masculin / feminin.

Uneori i se ofera subiectului si o a treia varianta de raspuns, de exemplu NU STIU / NU RASPUND, caz in care intrebarile poarta denumirea de trihotomice.

Opiniile si atitudinile sunt, insa, elemente extrem de complexe, motiv pentru care se prefera intrebari cu un evantai larg de raspunsuri. Ca exemplu, putem oferi urmatoarea intrebare:

„Cu cine va petreceti, de regula, timpul liber ?'

„ 1. Cu familia;

2. Cu colegii de munca;

3. Cu prietenii;

4. Singur;

5. Nu am timp liber;

6. Nu stiu / Nu raspund.'

Opiniile oamenilor sunt variabile ca intensitate, ele pot oscila de la o valoare minima la una maxima sau de la una negativa la una pozitiva. Iata cateva exemple:

„Cat de multumit sunteti de conditiile de la locul dv. de munca ?

„1. Nemultumit;

2. Nici multumit, nici nemultumit;

3. Multumit;

sau

1.  Foarte putin;

2.  Putin;

3.  Mult;

4.  Foarte mult'

Acestea sunt intrebari scalate si se poate observa faptul ca ele pot avea un element neutru, o pozitie de mijloc (primul exemplu), sau este o scala echilibrata, cu perechi de raspunsuri (al doilea exemplu). Cercetarile de teren au demonstrat faptul ca oamenii sunt tentati sa evite raspunsurile extreme si sa se situeze pe pozitii neutre atunci cand li se ofera scale de acest gen, situatie care a dus la utilizarea, in mod special, a celui de-al doilea tip de scala, pentru a „forta' subiectii sa aleaga o varianta pozitiva sau una negativa.

Avantajele intrebarilor inchise sunt numeroase, iar noi nu oferim decat cateva din acestea :

usurinta consemnarii raspunsurilor;

rapiditatea si usurinta prelucrarii (statistice) a rezultatelor;

usurinta in alegerea raspunsului potrivit din partea subiectilor (deoarece se stie ca oamenilor le este mai usor sa recunoasca, decat sa-si aminteasca ceva);

diminuarea, chiar evitarea erorilor care ar putea fi generate de operatiile de postcodificare.

Desi avantajele acestor tipuri de intrebari nu sunt deloc neglijabile, totusi, exista si neajunsuri in utilizarea lor:

gradul de libertate al subiectului in redarea raspunsului este redus (el trebuind sa se incadreze doar in variantele propuse de cercetator);

saracia informatiilor care se obtin prin utilizarea unor astfel de intrebari;

intrebarile inchise presupun existenta unor opinii foarte bine conturate ale subiectilor, o buna cunoastere a realitatii socioumane din partea cercetatorului, lucruri nu intotdeauna realizabile.

Chestionarele cu intrebari deschise (libere, postcodificate) cuprind intrebari la care raspunsurile nu sunt dinainte stabilite, ci lasa subiectilor libertatea de exprimare a opiniilor.

Maurice Duverger (dupa Septimiu Chelcea, 1998, pag. 199) surprindea foarte bine faptul ca „intrebarile deschise si inchise au avantaje si dezavantaje, respectiv inverse.'

In concluzie, intrebarile deschise :

permit obtinerea unor informatii bogate asupra temelor abordate de chestionare;

nu exista riscul sugestibilitatii din partea cercetatorului, prin oferirea de raspunsuri etc.

Dezavantajele principale ale acestui tip de intrebari constau in :

dificultati de consemnare fidela a raspunsurilor;



dificultati de analiza si prelucrare a datelor (sunt necesare operatii de codificare ulterioara a raspunsurilor, in vederea unei analize cantitative, statistice);

    riscul aparitiei erorilor datorate, fie operatorilor de interviu, fie subiectilor anchetati (probleme legate de coerenta si logica in exprimarea opiniilor, nivelul de pregatire, memorie etc.) .

Pe langa tipurile deja mentionate, mai exista si chestionare cu intrebari mixte (semiinchise sau semideschise), in care sunt oferite variante de raspuns, dar nu se epuizeaza intreaga gama de posibilitati, ci se lasa si libertatea subiectului de a raspunde la intrebare. Exemplu :

„De ce va temeti cel mai mult ?

1.  De somaj;

2.  De scaderea nivelului de trai;

3.  De nivelul veniturilor;

4.  De coruptie;

5.  De privatizarea intreprinderilor;

6.  De inflatie;

7.  Alta situatie, si anume

c) In sfarsit, cel de-al treilea criteriu de clasificare propus de Septimiu Chelcea este modul de aplicare al chestionarelor, dupa care distingem: chestionare autoadministrate si chestionare administrate prin intermediul operatorilor de ancheta.

Chestionarele autoadministrate se particularizeaza prin faptul ca subiectii inclusi in esantionul investigat inregistreaza singuri raspunsurile cuprinse in chestionar, iar dupa consemnarea lor, chestionarele trebuie returnate celor care le-au transmis.

Chestionarele autoadministrate pot fi de mai multe feluri: ele sunt fie chestionare postale, fie chestionare publicate in ziare, reviste, carti.

Chestionarele postale, dupa cum ne sugereaza chiar denumirea, sunt chestionarele expediate prin posta si constituie o modalitate rapida de obtinere a unor informatii. Utilizarea unor astfel de chestionare presupune, insa, o serie de aspecte si elemente fara de care ancheta nu s-ar putea desfasura in bune conditii.

In primul rand, chestionarul postal trebuie sa fie insotit de o adresa din partea institutiei care realizeaza cercetarea, in care se prezinta scopul investigatiei, importanta temei studiate, rugamintea de a raspunde sincer si la toate intrebarile, precum si instructiuni despre modul de completare a chestionarului.

In al doilea rand, in aceasta nota subiectii sunt asigurati in privinta confidentialitatii raspunsurilor.

Pe langa aceste lucruri, trebuie acordata o foarte mare atentie punerii in pagina a intrebarilor, pentru a evita sau a limita la maxim posibilitatea de a omite vreo intrebare. Pentru a se asigura un procent ridicat de raspunsuri, 56 intrebarile trebuie sa fie clare, simple, prin continutul lor sa nu deranjeze subiectul (fapt ce l-ar putea determina sa refuze colaborarea), iar chestionarul este bine sa contina un numar mic de intrebari.

In final, chestionarul este insotit de un plic timbrat, cu adresa exacta a institutiei responsabile de realizarea cercetarii, in vederea returnarii acestuia.

Chestionarele publicate in ziare si reviste sau ca anexa la diferite marfuri vandute, reprezinta o modalitate nu tocmai potrivita de a studia piata.

Andrei Stanoiu sublinia intr-un curs al sau, aparut in 1993, faptul ca preocuparea de baza, in cazul aplicarii acestui procedeu de anchetare, este recuperarea chestionarelor intr-un numar cat mai mare posibil, el apreciind ca 50% din chestionarele returnate sunt suficiente pentru analiza si raportare; 60 % din chestionare inseamna o rata de recuperare buna, iar 70% si peste - o rata de returnare foarte buna.

Chestionarele administrate de catre operatorii de ancheta se carac­terizeaza prin faptul ca operatorul ia contact cu fiecare subiect in parte, comunica direct cu acesta si consemneaza cu fidelitate raspunsurile primite, asigurand, totodata, subiectii cu privire la confidentialitatea si anonimatul raspunsurilor. Trebuie mentionat faptul ca acest procedeu de culegere a informatiilor este cel mai des utilizat in investigatiile sociologice.

Avantajele chestionarelor administrate prin intermediul operatorilor de interviu pot fi redate, fara a avea pretentia unei prezentari exhaustive, in urmatoarele aspecte:

    obtinerea unei rate mari a raspunsurilor, ceea ce asigura si reprezentativitatea esantionului; chiar in cazul in care un subiect refuza participarea la interviu, operatorul are posibilitatea, prin respectarea unor reguli stabilite de catre organizatorii anchetei, de a inlocui acea persoana cu o alta, cu caracteristici asemanatoare (sex, varsta etc.);

    se pot obtine informatii suplimentare de catre subiectii participanti la interviu, limitand riscul ca intrebarile sa nu fie bine intelese, iar raspunsurile sa fie, astfel, irelevante;

    pot fi chestionati si oameni care au un nivel de scolarizare scazut;

    operatorul de ancheta poate, pe langa consemnarea raspunsurilor, sa observe si diferite reactii, modul cum este receptat interviul de catre subiecti, interesul manifestat fata de acesta, intrebarile la care s-au intampinat retineri sau alte comentarii pe care intervievatul le face in afara anchetei (toate aceste elemente vor fi consemnate intr-o fisa speciala sau o rubrica aparte din chestionar);

    se asigura caracterul personal si individual al raspunsurilor;

    se obtin raspunsuri spontane, spre deosebire de chestionarele autoadministrate;

    in final, prin aceasta modalitate de aplicare a chestionarelor se obtine o paleta bogata de informatii, date complete si de mare acuratete.

Chiar daca exista atat de multe avantaje in utilizarea acestui tip de chestionar, nu trebuie omis faptul ca el prezinta si numeroase limite, care, in esenta, sunt urmatoarele:

    utilizarea operatorilor sporeste considerabil costul anchetei;

exista riscul aparitiei erorilor si distorsionarii raspunsurilor, datorita trasaturilor de personalitate ale operatorilor de ancheta, comportamentului acestora sau modului in care realizeaza interviul;

apar dificultati in formarea unor retele de operatori de interviu care sa raspunda anumitor cerinte absolut necesare: o buna pregatire profesionala, seriozitate, capacitate de adaptare la diferite situatii intalnite in teren, abilitate si flexibilitate in abordarea oamenilor etc.

Cu toate aceste neajunsuri, chestionarul administrat prin intermediul operatorilor de interviu este modalitatea cea mai frecvent utilizata in investigatiile sociologice.

Mai trebuie specificat faptul ca, pe langa cele doua modalitati de aplicare a chestionarelor, mentionate mai sus, exista si situatii in care el poate fi aplicat si telefonic, insa aceasta este o modalitate mai rar utilizata (vezi capitolul referitor la interviu).

3. Tipuri de intrebari

De-a lungul timpului s-au incercat diverse clasificari ale intrebarilor utilizate in cadrul chestionarului sociologic; criteriile in baza carora s-au realizat astfel de clasificari sunt multiple, motiv pentru care nu ne vom opri decat asupra a trei dintre ele. Este vorba de: continutul intrebarii, forma intrebarii si pozitia acesteia in cadrul chestionarului.



a) Dupa primul criteriu de clasificare, continutul intrebarii sau natura informatiei solicitata prin intrebarea respectiva intalnim: intrebari factuale, intrebari de opinie, intrebari de cunostinte si intrebari de motivatie.

Primele doua tipuri, cele factuale si de opinie, au fost deja discutate in paragrafele anterioare, motiv pentru care vom trece la prezentarea celorlalte doua tipuri.

intrebarile de cunostinte urmaresc masurarea corecta a nivelului de cunostinte ale oamenilor, in diferite domenii vizate de cercetare. Exemplu: „Care sunt problemele de care trebuie sa se ocupe sindicatul intr-o intreprindere?'; se pot oferi variante de raspuns, din care subiectii trebuie sa aleaga sau se lasa ca intrebare libera, deschisa.

Aceste intrebari pun in evidenta preocuparile oamenilor pentru anumite domenii, gradul de cunoastere a unor aspecte ale vietii sociale, permit evaluarea interesului oamenilor pentru acestea etc.

Intrebarile de cunostinte pot furniza, chiar, informatii cu privire la anumite comportamente, la „sistemul lor de valori, credinte, atitudini' (Traian Rotariu, Petru Ilut, 1997, pag. 75). Cu toate acestea, ele nu sunt folosite decat in situatii speciale, deoarece oamenii nu le agreeaza in mod deosebit, ei putan-du-se emotiona sau bloca, lucruri nedorite in cazul chestionarului.

Tot o categorie aparte de intrebari si cele de motivatie, care solicita explicarea logica sau psihologica a raspunsului la o intrebare anterioara; ele patrund intr-o zona a subiectivitatii umane, cea motivationala, care fundamenteaza actiunile umane, deciziile, comportamentele etc. In cadrul chestionarelor aceste intrebari apar sub forma : „De ce ?', „Motivati raspunsul', Ce v-a determinat sa ?' etc.

Septimiu Chelcea (1998, pag. 234) spunea ca „valoarea informativa a intrebarilor «De ce ?» pare a fi foarte scazuta' si aceasta deoarece, in majoritatea cazurilor, motivatia nu este o alegere „gandita' dintr-o gama mai larga de argumente, ci este „primul argument ce-i vine omului in minte'.

b) Al doilea criteriu de clasificare a intrebarilor, respectiv forma intrebarii, modul cum raspunde subiectul la acea intrebare, releva urmatoarele tipuri : intrebari inchise, intrebari deschise, intrebari mixte si intrebari scalate (toate aceste forme au fost discutate anterior) .

c)  In final, al treilea criteriu de tipologizare a intrebarilor este pozitia in cadrul chestionarului. De fapt, este vorba despre structura chestionarului si, dupa cum sublinia Septimiu Chelcea (1975, pag. 187), „a vorbi despre structura chestionarului inseamna a vorbi despre diferitele tipuri de intrebari ca elemente ale structurii si despre raporturile dintre aceste intrebari ca legaturi intre elementele structurii.'

Pornind de la functia pe care o intrebare o indeplineste in structura chestionarului, distingem mai multe tipuri de intrebari.

intrebarile introductive - sunt acele intrebari care permit acomodarea subiectului cu tema anchetei si au rolul de a stabili o prima legatura, relatie, intre anchetator si anchetat. Ele sunt intrebari simple, de cele mai multe ori inchise (pentru ca subiectul sa poata raspunda cu usurinta) si nu se refera la date personale. Exemplu :

„In ce situatie considerati ca se afla in prezent intreprinderea in care lucrati ?

1. Foarte proasta;

2. Proasta;

3. Acceptabila;

4. Buna;

5. Foarte buna.'

Aceasta poate fi considerata o intrebare de contact, daca avem in vedere o cercetare privind starea actuala a intreprinderilor romanesti, din punct de vedere sociouman. Este o intrebare pe care oamenii si-o pot pune in mod curent si ea nu intra, de fapt, in esenta cercetarii, care urmareste aspecte legate de calitatea muncii, de sistemul informational existent sau de stilul de conducere.

Tocmai pentru ca aceste intrebari ating anumite probleme generale, asupra carora oamenii formuleaza opinii care ii intereseaza in mod deosebit, ele vor capta atentia subiectilor fata de tema propusa de cercetare.

intrebarile de continut - sunt intrebarile care constituie substanta chestionarului, oferind o bogatie de date si informatii, necesare atingerii obiectivelor propuse in cercetare.

intrebarile de trecere - sunt specifice chestionarelor care abordeaza mai multe teme si au drept scop marcarea acestora, adica delimiteaza o grupa de intrebari referitoare la o anumita problematica si permit trecerea (o trecere fireasca, nu brusca) la o grupa de intrebari, referitoare la o alta problema. Intrebarile de trecere permit o usoara relaxare a subiectului, in vederea concentrarii lui asupra intrebarilor ulterioare.

Exista si situatii in care temele sau grupele de intrebari sunt delimitate intre ele prin introducerea unor linii, chenare sau chiar spatii in pagina.

intrebarile filtru, spre deosebire de cele anterioare, au rolul de a opri trecerea unor categorii de subiecti la unele intrebari ulterioare. De exemplu, daca la intrebarea: „Ati participat la ultimele alegeri prezidentiale?' raspunsul este „Nu' , atunci urmatoarea intrebare : „Cu cine ati votat ?' nu mai are nici un rost pentru subiectul respectiv.

intrebarile bifurcate - sunt, in opinia lui Septimiu Chelcea (1975, pag. 192), foarte utile atunci cand se urmareste „separarea sensurilor pro si contra ale raspunsurilor subiectilor'. Daca ne raportam la intrebarile filtru, putem spune 60 ca cele bifurcate nu filtreaza subiectii in vederea redarii raspunsului la o intrebare ulterioara. Pentru a intelege mai bine, oferim urmatorul exemplu :

„4. Ati jucat vreodata jocuri de noroc ?

1. Da;

2. Nu.

(Daca raspunsul este ,Da', se trece la intrebarea 5; daca raspunsul este ,Nu', se trece la intrebarea 6).

5.  Pana in prezent ati castigat la aceste jocuri?

1. Da;

2. Nu.

6.  Care sunt motivele pentru care nu ati jucat ?.

intrebarile de control, un alt tip de intrebari regasite in structura unui chestionar, sunt intrebari care verifica o opinie exprimata de catre un subiect, din punct de vedere al veridicitatii si consistentei acesteia. Exemplul oferit de Septimiu Chelcea (1998, pag. 235) este edificator in acest sens:

„Peste 50 de ani, rolul scolii in formarea oamenilor va fi :

1.  Mult mai mare;

2.  Mai mare;

3.  Ca si astazi;

4.  Mai mic;

5.  Mult mai mic'.

La aceasta intrebare s-a descoperit, in etapa de prestare a instrumentului de lucru, faptul ca majoritatea oamenilor au raspuns cu varianta 1 sau 2. Din acest motiv s-a introdus urmatoarea intrebare, de control, care nu este decat o reformulare a celei anterioare, in vederea testarii fidelitatii raspunsului:

„Credeti ca peste 50 de ani scoala va juca un rol mult mai insemnat in formarea generala a oamenilor ?

1. Da;

2. Nu;

3. Nu stiu.'

In plus fata de acestea, autorul citat mai sus releva faptul ca intrebarile de control ofera si informatii cu privire la intelegerea exacta de catre subiecti a sensului intrebarilor.

In sfarsit, mai putem intalni intrebari de identificare (sau de clasificare), care servesc la analiza, interpretarea si corelarea raspunsurilor din chestionar. Exemple de astfel de intrebari sunt cele privind sexul, varsta, pregatirea scolara, mediul de provenienta etc. Se recomanda ca aceste intrebari sa fie incluse in chestionar la sfarsitul acestuia, deoarece ele sunt foarte putin atractive si interesante pentru cei intervievati, dar au o mare insemnatate pentru cercetatori.

4. Tehnici de structurare a chestionarului

Aspectele discutate mai sus, tipurile de intrebari si raporturile care se stabilesc intre ele, ne conduc la evidentierea unor tehnici in virtutea carora putem alcatui chestionarele. (Septimiu Chelcea, 1998).

O prima tehnica ar fi cea a palniei, tehnica ce se particularizeaza prin aceea ca se trece de la general la particular. Exemplu:

„Ce parere aveti despre vizionarea de catre copii a filmelor care contin scene de violenta?'

Iar urmatoarea intrebare va fi:

„Permiteti copilului dumneavoastra sa urmareasca astfel de filme?'

Ce este important de retinut in cazul acestei tehnici este faptul ca ea pune in evidenta raportul dintre opinia sau comportamentul exprimat si cel real; exista, insa, si riscul ca persoanele intervievate sa raspunda la cea de-a doua intrebare fiind influentati de prima.

Tehnica palniei rasturnate - este in opozitie cu tehnica descrisa anterior, in sensul ca se porneste de la o intrebare particulara si se trece, apoi, la una generala. Exemplu:

„1. Dvs. va inscrieti in categoria fumatorilor?

1. Da;



2. Nu.'

„2. Ce parere aveti despre fumat, in general?'

Se recomanda utilizarea acestei tehnici in special in cazul persoanelor cu un nivel de scolarizare scazut, pentru o mai buna intelegere a sensului vizat de intrebarea generala.

Efectul „halo' se refera la contaminarea raspunsurilor datorate, in special, asezarii intrebarilor in chestionar. Astfel, daca avem o succesiune de intrebari particulare, cu un anumit raspuns, atunci ele pot influenta si raspunsul la urmatoarea intrebare, cu caracter general. Iata un exemplu in acest sens:

„1. Considerati ca ar trebui marite pedepsele in cazurile de viol?

1. Da;

2. Nu;

3. Nu stiu.'

„2. Considerati ca ar trebui marite pedepsele impotriva criminalilor?

1. Da;

2. Nu;

3. Nu stiu.'

„3. Dar in cazul celor care comit furturi?

1. Da;

2. Nu;

3. Nu stiu.'

„4. Considerati ca, in conditiile de astazi, ar trebui marite pedepsele pentru toate cazurile de incalcare a legii?

1. Da;

2. Nu;

3. Nu stiu.'

Primele trei intrebari se refera la niste elemente foarte sensibile pentru majoritatea oamenilor si, ca urmare, vor determina raspunsuri favorabile. In virtutea acestui raspuns repetat, este foarte probabil ca si intrebarea a patra sa primeasca acelasi raspuns, intr-un procent mai mare decat daca ea ar fi plasata in alta parte a chestionarului, la distanta de celelalte trei.

Astfel de contaminari ale raspunsurilor pot fi frecvente si in situatii in care se cer opinii cu privire la oameni apartinand unei anumite categorii: din punct de vedere etnic, religios, al rasei etc. Doar o ordine bine gandita a intrebarilor poate diminua sau elimina acest efect.

Efectul de pozitie, asemanator celui de „halo', poate influenta raspunsurile in cazul chestionarelor cu mai multe teme, in functie de succesiunea lor. In legatura cu acest aspect, trebuie retinut faptul ca la inceputul chestionarului se includ intrebari care sa capteze interesul subiectilor (chiar daca ele au o importanta mai mica pentru cercetator), la sfarsitul chestionarului, dupa cum am mentionat in paragrafele anterioare, pot fi foarte bine plasate intrebarile de identificare, in timp ce in interiorul chestionarului, intre aceste doua extreme, se recomanda alternarea intrebarilor interesate cu cele mai putin interesate, in vederea mentinerii unui anumit echilibru in desfasurarea interviului.

Lungimea chestionarului constituie o problema foarte importanta pentru ancheta sociologica, ea reflectand capacitatea cercetatorului de a alege din multitudinea de indicatori care descriu realitatea sociala sau o anumita problematica, doar pe aceia semnificativi, esentiali. Aceasta selectie determina, in final, lungimea si durata de aplicare a unui chestionar.

Nu exista un numar standard de intrebari in cuprinsul unui chestionar: exista chestionare cu 15 intrebari (itemi), dar pot exista si chestionare cu 300 de itemi. Totusi, Septimiu Chelcea (1998) propune un numar de 25 pana la 50 de intrebari (se observa o marja destul de mare), ca numar optim de itemi, care nu obosesc nici pe cel anchetat, nici pe anchetator. In ceea ce priveste durata optima a interviului, chestionarul trebuie astfel dimensionat incat aplicarea lui sa nu depaseasca 45 de minute - 1 ora, dincolo de care incep sa scada atentia, capacitatea de concentrare, coerenta sau interesul interlocutorului.

Desigur, aceste repere pot fi depasite, lungimea chestionarului depinzand de numerosi factori ce trebuie luati in considerare: obiectivele urmarite in cercetare, locul de desfasurare a interviului, modalitatea de aplicare (un chestionar administrat de catre operatorul de ancheta poate fi mult mai scurt decat unul autoadministrat, unul postal sau unul telefonic) sau chiar forma intrebarilor.

Nu trebuie sa uitam existenta unor elemente care tin de design-ul chestionarului si care au o influenta considerabila in derularea unei anchete. Iata cateva dintre ele: in primul rand, chestionarele trebuie sa fie foarte bine imprimate, clare, fara greseli, stersaturi sau omisiuni; codurile este de preferat sa fie ordonate toate in aceeasi parte; caracterele trebuie sa fie suficient de mari, pentru a asigura usurinta si corectitudinea la citirea intrebarilor. De asemenea, in cazul chestionarelor autoadministrate, felul in care arata acestea poate spune multe despre seriozitatea cercetarii si institutiei care o initiaza si poate determina reactii corespunzatoare din partea celor anchetati. Se recomanda utilizarea unei hartii de calitate, imprimarea textului pe ambele fete ale foii (care asigura si economie, dar si usurinta in manevrarea chestionarului). Si nu in ultimul rand, trebuie sa remarcam utilitatea folosirii unor „artificii', pentru a face cat mai atractiv un chestionar: elemente grafice, desene, culori etc.

O problema deosebit de importanta intr-o ancheta pe baza de chestionar o reprezinta formularea intrebarilor, care impune respectarea unor reguli, satisfacerea unor cerinte, care sa poata face posibila utilizarea lui. Fara a incerca o expunere completa a acestor reguli, cele mai importante dintre ele le prezentam in cele ce urmeaza:

    intrebarile trebuie sa fie cat mai clare, pentru ca subiectii sa inteleaga exact sensul lor;

    intrebarile sa fie cat mai scurte posibil;

cuvintele trebuie sa fie simple, accesibile majoritatii oamenilor, directe si familiare pentru subiecti; se vor evita termenii tehnici, neologismele, regionalismele etc.;

trebuie sa fie evitate dublele negatii (de exemplu: „Nu considerati ca nu ar trebui ?')

intrebarile nu trebuie sa fie tendentioase, ele trebuie formulate astfel incat sa nu induca un anumit raspuns (exemplu: „Nu este adevarat ca ?')

nu trebuie formulata o intrebare dubla (exemplu: „Care sunt drepturile si indatoririle pe care le aveti la locul de munca ?').

intotdeauna intrebarile se formuleaza dupa o riguroasa operationalizare a conceptelor utilizate in cadrul cercetarii ;

    nu in ultimul rand, intrebarile trebuie sa fie aplicabile tuturor subiectilor. Alaturi de cerintele enuntate mai sus, utilizarea unei intonatii si a unor

gesturi adecvate, sunt elemente indispensabile reusitei unei investigatii sociologice.

5. Surse de erori in anchetele pe baza de chestionar

Se stie deja ca in foarte putine cazuri se pot realiza cercetari exhaustive (gen recensamant), datorita costurilor mari pe care acestea le implica. De aceea se apeleaza la anchetele pe baza de esantioane, situatie in care se pune acut problema reprezentativitatii acestora, adica a capacitatii lor de a reproduce cat mai fidel structurile si caracteristicile populatiei din care este extras. (sex, varsta, categorie sociala, pregatire profesionala etc. ).

Se intelege faptul ca orice studiu bazat pe esantion presupune si o anumita eroare. Orice actiune umana este supusa unor factori care pot deforma realitatea. Erorile care pot sa apara intr-o cercetare sociologica se impart in doua mari categorii (Traian Rotariu, Petru Ilut, 1997) : erori sistematice (sau distorsiuni) si erori intamplatoare. Daca operatorul de ancheta intelege ca subiectul are 38 ani in loc de 39, aceasta este o eroare intamplatoare. Erorile sistematice pot avea mai multe surse, pe care le vom expune, pe scurt, in cele ce urmeaza:

a) Erorile de esantionare se refera la greseli in constructia esantionului, la nerespectarea unor caracteristici ale populatiei de baza, dar si la situatiile de non-raspuns, adica refuzul de a raspunde la unele intrebari sau chiar la intreg chestionarul. Aceste erori sunt intalnite adesea in cazul chestionarelor aplicate prin telefon sau celor aplicate in diferite ziare si reviste.

b) Erorile legate de constructia chestionarului au fost deja prezentate intr- o anumita forma, in cuprinsul acestui capitol. Ele pot fi datorate mai multor factori :

    formularea intrebarilor (limbajul utilizat, claritatea si concizia intrebarilor etc.);

  numarul si ordinea intrebarilor in chestionar (daca durata unui chestionar depaseste o anumita limita, intervine oboseala, pierderea atentiei lipsa de concentrare etc.; in ceea ce priveste ordinea intrebarilor, am evidentiat tehnicile de structurare a chestionarelor, problema contaminarii raspunsurilor etc. );

  forma de raspuns (se refera la utilizarea unei forme necorespunzatoare de inregistrare a raspunsurilor, respectiv intrebare inchisa, deschisa, mixta, scalata; uneori oamenii aleg la intamplare o varianta de raspuns din paleta care li se ofera, iar alteori, raspunsul la o intrebare deschisa este vag departe de esenta acesteia, incat el nu poate fi utilizat in analiza si interpretarea rezultatelor);

  constructia grafica a chestionarului (delimitarea clara a intrebarilor si a variantelor de raspuns specifice, calitatea tiparului, marimea caracterelor folosite etc. ).

c)  Erorile datorate operatorilor sunt cele mai frecvente erori care pot sa apara in cazul anchetelor pe baza de chestionar. Multi autori insista asupra seriozitatii cu care trebuie sa se faca selectia operatorilor, instruirea lor si controlul activitatii acestora. Acestea sunt elemente care asigura o buna „calitate' a operatorilor de interviu.

Erorile pe care le pot determina operatorii au mai multe cauze. In primul rand, ele pot fi puse pe seama unor trasaturi de personalitate sau insusiri fizice ( aroganta, neseriozitate, anumite caracteristici ale vocii, aspect fizic neplacut si neingrijit). In al doilea rand, operatorii pot sa recurga la scurtarea intrebarilor, la simplificarea limbajului sau, dimpotriva, la utilizarea unui limbaj elevat pentru impresionarea interlocutorului, fapt ce afecteaza raspunsurile. Nu in ultimul rand, operatorii pot sa recurga la sugerarea raspunsurilor, prin anumite intonatii, inflexiuni ale vocii, prin schimbari ale ordinii cuvintelor in cadrul intrebarii etc.

d) Erorile datorate celor care dau raspunsuri sunt tipuri de erori, deloc neglijabile si care apar frecvent, ca si cele datorate operatorilor. Spuneam ca orice actiune umana poate fi supusa influentei unor factori care, in final, duc la modificarea rezultatului acesteia.

Sursele de eroare in cazul de fata nu sunt datorate doar nesinceritatii si refuzului de a colabora la realizarea interviului. Pe langa acesti factori actioneaza si altii, cum ar fi sensibilitatea subiectilor la anumite teme, unele optiuni (politice, religioase) individuale, tendinta subiectilor de a da raspunsuri conforme cu ceea ce este de dorit din punct de vedere social (dezirabilitate sociala), tendinta de a se pune intr-o lumina favorabila etc.

O serie de erori sistematice sunt legate de probleme care tin de nivelul de scolarizare a subiectilor, de capacitatea lor de intelegere, de procesare si interpretare a informatiei cuprinse in intrebari, precum si de limitele memoriei umane.

Chiar daca ancheta pe baza de chestionar prezinta unele neajunsuri, expuse in materialul de fata, totusi ea constituie o sursa importanta de date, o metoda frecvent utilizata in cercetarile sociologice, iar noi nu putem face altceva decat sa-i recunoastem limitele dar si atuurile, sa-i respectam regulile, sa o aplicam in lumina acestora si sa-i atribuim valoarea adevarata.

BIBLIOGRAFIE

CHELCEA, Septimiu, MARGINEAN, Ioan, CAUC, Ion, Cercetarea sociologica, Editura Destin, Deva, 1998.

CHELCEA, Septimiu, Chestionarul in investigatia sociologica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.

MIFTODE, Vasile, Metodologia sociologica, Editura Porto-Franco, Galati, 1995.

MOSER C. A., Metodele de ancheta in investigatia fenomenelor sociale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1967.

ROTARIU, Traian, ILUT, Petru, Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Editura Polirom, Iasi, 1997.

SINGLY, Francois de, BLANCHET, Alain, GOTMAN, Anne, KAUFMANN, Jean-Claude, Ancheta si metodele ei, Editura Polirom, Iasi, 1998.

ZAMFIR, Catalin, VLASCEANU, Lazar (coord.), Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993.




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat