Integrarea și sistemul educațional

Integrarea și sistemul educațional

Integrarea si includerea reprezinta una dintre cele mai mari provocari pentru sistemul educational romanesc, atat cel normal, care va trebui sa se adapteze criteriilor educationale europene, cat si pentru sistemul educational romanesc special, care, indiferent de solutia de dezvoltare aleasa, se va modifica definitiv.

In principiu, optiunile posibile sunt trei la numar:

In primul caz sistemul de educatie speciala va supravietui si va functiona in paralel cu sistemul de educatie mainstream, dar va trebui fie sa faca dovada unei eficiente sporite in educarea copiilor cu cerinte educative speciale, fie sa se modifice astfel incat sa cuprinda toate categoriile de copii cu CES. Modificarile vizeaza modalitati noi de predare, adaptari ale mediului educational, modificari in maniera depistarii si interventiei in cazul copiilor cu CES, o infuzie masiva de specialisti si resurse.

A doua optiune o reprezinta educatia integrata, care asigura supravietuirea sistemului educational special, dar care implica un efort enorm de pregatire de specialisti, profesori de sprijin, de formare de centre de resurse etc. Avantajul ar fi o aliniere la standardele europene in materie, deci o compatibilitate la normele comunitare. Copii cu tulburari usoare si medii ar fi scolarizati in scoli normale, cu toate avantajele si dezavantajele ce decurg din aceasta situatie.

Ultima optiune este includerea, care inseamna desfiintarea sistemului educational special, scolarizarea tuturor copiilor in scoli mainstream. Dezavantajele in acest caz sunt faptul ca intreg sistemul educational trebuie schimbat, la fel si modul de a evalua calitatea educatiei. Avantajele in schimb ar decurge din cresterea nivelului educatiei pentru toate categoriile de copii (nu numai cei cu CES). Un alt avantaj ar fi acela ca in momentul in care se va ajunge la definitivarea acestui sistem, el va fi compatibil cu cel al tarilor 'avansate' in acest domeniu, in care s-au facut deja primii pasi catre un astfel de sistem. Cu alte cuvinte, trecerea la sistemul inclusiv ar reprezenta o 'ardere a etapelor' in domeniul educatiei speciale.

Lucrarea noastra isi propune o analiza a posibilitatilor si limitelor de realizare a celor trei optiuni, luand in considerare aspecte multiple, printre care politicile educationale, calitatea invatamantului, structura comunitatii etc.

Vom analiza conditiile necesare integrarii si includerii si le vom compara cu situatia din Romania, pentru a forma o imagine a posibilitatilor si limitelor existente la ora actuala.

In aceasta lucrare nu vom face apel la statisticile existente referitor la acest domeniu in Romania (Vrasmas, Daunt, Musu, 1996) pentru ca ele sunt incomplete si nu acopera totalitatea aspectelor necesare in evaluarea conditiilor existente pentru integrare si includere.

Prima intrebare legitima este de ce trebuie ca sistemul educatiei speciale sa fie reformat?

Desi este o intrebare simpla raspunsul nu este tot atat de simplu. In functie de raspunsul la aceasta intrebare putem anticipa care vor fi principalele cai de reformare si se pot identifica modalitatile optime de reformare a sistemului educational special.

Educatia, prin insasi definitia sa, are un caracter social. Ca si fenomen social, educatia este supusa unor numeroase constrangeri si asupra ei actioneaza un sistem complex de cerinte si presiuni care obliga educatia sa se adapteze la noul mediu social.

In tarile occidentale educatia este in tranzitie de la forma ei moderna la cea postmoderna. Schimbarea tipului de civilizatie, devenita pregnanta in ultimele decenii, a ridicat o serie de probleme sistemului traditional de invatamant.

Intr-o perioada relativ scurta, sistemul traditional de invatamant a fost criticat ca fiind segregationist, exclusiv, injust, ineficient economic si academic, invechit, inechitabil. Fata de aceste acuze, sistemele occidentale de invatamant au trebuit sa se restructureze.

Sistemul romanesc trece si el prin aceiasi faza, dar principalele acuze sunt de natura economica. In plus exista un puternic curent conservator, care incearca pastrarea acestui sistem intr-o forma neschimbata.

O analiza obiectiva si care trece de stereotipurile clasice  nu poate sa nu observe marile disfunctionalitati existente (Miroiu, s.a., 1998).

Reformulata, intrebarea esentiala este: 'Care sunt principalele cerinte si presiuni care determina schimbarea sistemului educational?'

Presiunile si cerintele ce actioneaza asupra sistemelor educationale

O analiza a principalelor cerinte si presiuni exercitate asupra sistemelor educationale occidentale (Bailey, 1995) au relevat ca principala concluzie, faptul ca scoala isi schimba ponderea diferitelor functii pe care le indeplineste.

Desi pregatirea academica ramane prioritara, scoala trebuie sa isi asume, din ce in ce mai mult, rolul de substitut pentru familiile dezorganizate. Astfel, scoala devine responsabila nu numai pentru dezvoltarea academica, ci si pentru dezvoltarea personalitatii elevilor ei, fapt ce necesita o modificare a intregului proces educativ.

Autorul acestui studiu (Bailey, 1995) identifica trei tipuri de cerinte si presiuni educative:

Cerinte si presiuni sociale

Principalul factor de presiune sociala este familia, a carei structura se schimba (cresterea familiilor monoparentale, tranzitorii etc.) si a carei functii se redimensioneaza (un rol din ce in ce mai mare fiind preluat de scoala).

Principalii factori de presiune sociala  de natura familiala identificati sunt:

Cresterea numarului familiilor disfunctionale;

Cresterea numarului familiilor tranzitorii (familii ce trec prin separare, divort, recasatorire)si a aranjamentelor maritale;

Cresterea frecventei abuzului asupra copiilor si a violentei in familie;

Cresterea frecventei criminalitatii si suicidului in randul tinerilor.

Un alt set de presiuni vin din dezvoltarea mediului scolar. Dintre acesti factori trei sunt importanti, pentru ca structureaza noile cerinte sociale pentru scoala.

Revolutia informatica, a produs schimbari decisive in modul de productie, scolarizare, asigurare a serviciilor ceea ce face ca scoala sa trebuiasca sa se adapteze pentru a scolariza copiii in acest tip de mediu.

Somajul pe scara larga a tinerilor are ca efect o masa mare de tineri ce necesita educatie suplimentara pentru a putea deveni competitivi pe piata muncii.

Implicarea parentala in scoli face ca educatia sa devina un serviciu public ce trebuie sa raspunda cerintelor celor care apeleaza la el.

Principalele cerinte pot fi sintetizate astfel:

Educatia este privita ca un panaceu universal pentru probleme legate de somaj, infractionalitate, eficienta economica etc.

Scoala devine un surogat al familiei pentru familiile disfunctionale. Cu alte cuvinte se asteapta ca scoala sa suplineasca carentele educative din familiile disfunctionale si sa atenueze influentele negative ce provin din aceasta situatie.

Exista o presiune tot mai mare privind scolarizarea obligatorie de 12 ani. Acest deziderat asigura o calificare suficienta pentru piata muncii si previne intrarea minorilor in campul muncii.

O legatura mai puternica intre scoala si piata muncii este necesara.

In Romania, intr-o societate in tranzitie, exista aproximativ aceleasi cerinte si presiuni sociale. Interesant este cazul invatamantului obligatoriu de 12 ani, care in cazul nostru s-a redus la 9. Efectele politicii de reducere a numarului obligatoriu de ani de scolarizare reies clar din variatia populatiei scolare (Miroiu, s.a.,1998):

Tabel 1. Variatia populatiei scolare pe grade de invatamant (1989/1996)

Presiuni si cerinte politice, guvernamentale si legislative

Fortele politice, guvernul si legislativul exercita la randul lor presiuni considerabile asupra sistemului de invatamant, ca expresie a politicilor sociale pe care acestia le angajeaza. Principalele presiuni identificate au fost (Bailey, 1995):

Se observa o interferenta crescanda a guvernului in educatie;

Exista un val descendent de reguli si legi privitoare la educatie;

Presiuni in favoarea unui core-curriculum national;

Presiuni pentru o testare nationala;

Interes crescand in standardele nationale.

Se poate observa necesitatea stabilirii unor standarde unitare, pe intregul sistem de invatamant, care sa fie evaluate in mod identic. Necesitatea acestor standarde deriva din necesitatea evaluarii eficientei educatiei. Desigur ca, pentru a putea stabili astfel de standarde este necesara existenta unui core-curriculum national, care implica o interventie guvernamentala si un numar de reguli si legi speciale. In Romania insa schimbarile de sistem se fac intotdeauna de sus in jos. Singura cale de schimbare a sistemului de invatamant romanesc este cea legislativa, cale care v-a aparea odata cu alinierea la normele europene.

Cereri si presiuni profesionale

Cererile si presiunile profesionale sunt de importanta maxima deoarece la acest nivel se realizeaza efectiv reforma educationala si se evalueaza eficienta educatiei.

Nu de putine ori presiunile profesionale contravin celor guvernamentale, dar acest lucru este normal tinand cont de faptul ca profesorii se vad in mod natural ca fiind cei ce implementeaza reforma si au cel mai rapid si corect feed-back al eficientei acesteia.

Printre presiunile profesionale cele mai importante sunt:

Revitalizarea si reforma scolii de jos in sus;

Cresterea numarului din elevi in clase impune adaptari ale metodelor de predare si angajarea unui numar de profesori de sprijin suplimentar;

Descresterea serviciilor de suport este o alta problema cu care se confrunta profesorii in activitatea cotidiana;

Modificarile frecvente ale curriculumului;

Schimbarile rapide ale tehnologiei informatiei;

Necesitatea unor 'certificate' pentru copii cu CES.

Ca sa se adapteze noilor situatii din invatamant profesorii au numeroase cerinte de la sistemul educational. Printre acestea sunt:

Descentralizarea administratiei educatiei, inclusiv cresterea implicarii parintilor in controlul scolii;

Dezvoltarea unui curriculum propriu scolii (school-based curriculum);

O pregatire preliminara mai indelungata;

Pregatire post-universitara pentru profesori;

Mainstreaming;

Normalizare;

Scoala incluziva;

Planuri educationale individuale;

Evaluare bazata pe curriculum;

Invatare asistata de calculator;

Educatie sexuala;

Educatie contra SIDA.

Pentru invatamantul special reforma ridica cateva probleme majore.

Prima problema este cea a evaluarii performantelor copiilor cu CES. Lipsa unei evaluari adecvate si a unor certificate de competente face extrem de dificila angajarea copiilor cu CES care termina perioada de scoala.

O alta problema este cea a resurselor materiale si umane in educarea copiilor cu CES. Lipsesc investitiile in echipamente si programe educationale, care sa eficientizeze predarea-invatarea la clasele speciale. Serviciile de specialitate, de la cele psihologice la cele  logopedice etc.

Dificultatile din invatamantul special sunt reprezentate si de lipsa modificarilor in metodele de predare la clasele speciale. Desi numarul copiilor in clasele speciale este mai mic, lipsesc profesorii de sprijin care sa preia o parte din atributiilor profesorului, astfel incat sa-i permita acestuia sa monitorizeze mai bine performantele copiilor.

Pentru educatia integrata/incluziva problemele majore provin din lipsa unei structuri clare pe care sa se implementeze, lipsa pregatirii necesare a profesorilor pentru a sustine clase integrate/incluziva.

Adaptarea la noi sisteme de invatamant si la metode educative noi este extrem de lenta si intampina mari rezistente. Cercetarea educationala facuta la nivelul profesorilor este ca si inexistenta, ceea ce face ca profesorii sa nu se implice activ in experimentarea si implementarea unor noi metode si tehnici de predare-invatare. Auto-suficienta in acest domeniu reprezinta o piedica majora in implementarea educatiei integrate/incluzive.

Obiectivele curriculare au rolul lor in definirea obiectivelor dezirabile cerute de societate de la educatie. In SUA, principalele obiective ale educatiei publice se impart in patru categorii dupa cum urmeaza (Udvari-Solner, Thousand, 1996):

1. Socializare

Sa aiba prieteni;

Abilitatea de a forma si mentine relatii;

Socializarea cu ceilalti, inclusiv cu cei din grupul de lucru;

Sa fie membru al comunitatii;

Safie un membru al familiei si parinte responsabil.

2. Academic

Sa aiba succes si sa devina competent intr-un domeniu;

Sa fie un bun rezolvator de probleme;

Sa fie flexibil;

Sa fie motivat;

Sa fie literat;

Sa fie capabil sa foloseasca tehnologii;

Sa devina un autoeducator pe termen lung;

Sa-si atinga potentialul intr-un domeniu.

3. Independenta

Sa aiba posibilitati de alegere in munca, timp liber sau educatie continua;

Sa aiba incredere in asumarea de riscuri;

Sa fie cat mai independent posibil;

Sa-si asume responsabilitati

Sa fie responsabil pentru actiunile si deciziile sale;

Sa fie capabil sa se justifice.

4. Generozitate

Sa fie un membru care contribuie la societate;

Sa aprecieze diversitatea;

Sa fie empatic;

Sa ofere compasiune, atentie si suport altora;

Sa fie un cetatean responsabil.

Se poate observa ca educatia are obiective mult mai largi decat cele academice, ea preluand functii ale familiei si asigurand socializarea si independenta fiecarei persoane.

Necesitatea indeplinirii acestor scopuri au facut sa apara practici multiple in implementarea curriculumului. Trebuie mentionat ca aceste practici sunt in acord cu educatia integrata/incluziva (Udvari-Solner, Thousand, 1996):

Tabel 2. Practicile educatiei incluzive

Dupa cum se observa, exista o paleta larga de optiuni in adaptarea curriculara pentru a eficientiza predarea in conditiile in care exista clase mixte de elevi (normali si cu CES).

Rolul experimentarii acestor modalitati cade in sarcina profesorilor, si numai aceasta experimentare poate sa asigure o abordare optima a integrarii/includerii in contextul actual.