QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Componentele educatiei








Componentele educatiei

            Perceputa ca fenomen si actiune sociala, educatia se manifesta printr-o multitudine de forme si dimensiuni, opinii nu intru-totul  impartasite de toti specialistii domeniului. Exista opinii contradictorii cu referinta la aceasta delimitare tematica si functionala, unii dintre pedagogi limitand componentele educatiei la un numar mai restrans de domenii, spre exemplu germanul Paul Barth distingand numai trei asemenea componente ale educatiei: educatia vointei, sentimentelor si spiritului sau G. Antonescu, sub influenta lui Fr. Paulsen, o limiteaza la patru componente: educatie intelectuala, morala, estetica si educatie fizica. In acelasi spatiu geografic I. Wagner delimiteaza patru componente sau cultivari, identificand educatia prin cultura, stabilind: cultura intelectuala, cultura emotionala sau a sentimentelor, cultura volitionala, cultura motrica si cultura corporala.




            Intr-un alt spatiu geografic, in Franta, R. Hubert si H. Gouhier, luand drept criteriu integrarea individului in societate si in viata, delimitau doua componente de educatie cu domenii distincte: educatia familiala si educatia publica, iar alti autori tinand seama de alte criterii desprind cinci componente ale educatiei: una intelectuala, alta morala, alta a sentimentelor, alta fizica si una practica sau manuala. Dupa alti autori componentele educatiei ar face referinta si s-ar regasi in spatiul fizic, cum ar fi educatia corpului si educatia sexuala, sau educatia etica, religioasa cu anumite subtipuri in functie de cultul sau biserica la care se face referinta, urmand educatia cetateneasca si educationala, educatia lingvistica, educatia stiintifica, educatia artistica, educatia manuala, educatia profesionala, educatia familiala, fiecare dintre aceste componente delimitandu-se in functie de domeniul de referinta, cu implicatiile evidente de ordin biologic, psihic si somatic asupra carora intervine educatia.

            De data relativ recenta s-a desprins un asa-numit curent al pedagogiei sau al educatiei sau „pedagogiilor noi” care au ca obiect de analiza problematica lumii contemporane, intre educatie si aceasta realitate instituindu-se raporturi de interconditionare. S-ar delimita in acest sens „noile educatii”, cum ar fi:

Ø   educatia relativa la mediu sau educatia ecologica;

Ø   educatia pentru pace si pentru cooperare;

Ø   educatia pentru participare si pentru democratie;

Ø   educatia in materie de populatie (demografica);

Ø   educatia pentru o noua ordine economica internationala;

Ø   educatia pentru comunicare si pentru mass-media;

Ø   educatia pentru schimbare si dezvoltare;

Ø   educatia nutritionala;

Ø   educatia economica si casnica moderna;

Ø   educatia pentru timpul liber (loissir).

Din cele prezentate mai sus se desprinde caracterul omniprezent si omnipotent al educatiei, precum si raportul acestuia cu toate domeniile si sferele de activitate in continua lor evolutie si modernizare. Educatia devine un fenomen social in continua schimbare si transformare in functie de schimbarile si transformarile petrecute in subsistemele sistemului social. Vom prezenta succint continutul si obiectivele acestor noi educatii, in conformitate cu programele UNESCO – ONU-ului adoptate in cele peste 160 de state membre ale acestei institutii culturale. In continuare le vom analiza pe cele mai importante.

Educatia relativa la mediu sau educatia ecologica

Educatia  relativa la mediu  isi  propune  sa  conduca  pe  elev, deci pe viitorul  cetatean,  spre formarea unui punct de vedere mai obiectiv asupra realitatii  (al carei fundament este  relatia  om-oameni-mediu), sa-l incite la participare, sa devina constient de viitor, de faptul ca viata generatiilor viitoare, calitatea ei, depind intr-o mare masura si de optiunile sale.

       Scopurile generale ale educatiei relative la mediu, izvorate si din priza de constiinta asupra cresterii accelerate a cantitatii si gravitatii problemelor, au  fost  precizate de Conferinta interguvernamentala care a avut loc pe aceasta tema in 1977 la Tbilisi, sub egida UNESCO: „educatia relativa la mediu trebuie, inainte de toate, sa urmareasca dezvoltarea gradului de constiinta si a simtului responsabilitatii  tuturor  oamenilor  fata de mediu si problemele sale. Oamenii trebuie sa dobandeasca cunostintele, atitudinile, motivatia, angajarea  si instrumentele  necesare  pentru a actiona, individual si in colectiv, in vederea solutionarii problemelor actuale si prevenirii aparitiei unor noi probleme”.

Obiectivele vizeaza deci in egala masura cunostintele, achizitia de  atitudini, clarificarea valorilor si  demersul  practic. In perspectiva scolara, elevul trebuie ajutat sa:

Ø   inteleaga ca omul este inseparabil de mediul sau si ca efectele negative ale actiunilor sale se repercuteaza asupra lui insusi;

Ø   obtina cunostintele de baza necesare solutionarii problemelor mediului sau imediat;

Ø   judece responsabilitatile individuale si colective, sa se angajeze in obtinerea cooperarii pe linia rezolvarii unor probleme;



Ø   dezvolte  instrumente  de  analiza,  reflectie  si  actiune  pentru  a intelege,  preveni  si corecta neajunsurile provocate mediului (actiuni concrete dar si reflectie aprofundata asupra solutiilor preventive, de perspectiva).

Focalizarea  interventiei pedagogice pe obiectivele educatiei relative la mediu s-a realizat pe baza optiunii motivate anterior si avandu-se in vedere un set  de  principii  pe care  Claude  Sauchon si Lester Brown le convertesc in caracteristici ale acestei educatii si respectiv in conditii ale unei actiuni eficiente in domeniu:

Ø   In  legatura  cu  problemele  mediului  trebuie  obligatoriu stabilite interdependentele  intre  factori  si  efectele  in  lant, mergandu-se pana la o analiza critica globala.

Ø   In consecinta, educatia relativa la mediu trebuie sa se realizeze in conditii de  interdisciplinaritate, toate fatetele unei probleme fiind examinate intr-o viziune de ansamblu, cu aportul disciplinelor clasice, dar depasindu-le.

Ø   Punctul de plecare il reprezinta mediul care-l intereseaza realmente pe elev, deci mediul sau imediat.

Ø   Folosirea metodelor de actiune (anchete, cercetarea documentelor, discutiile-dezbatere)  este utila formarii judecatilor de valoare. Profesorul se integreaza echipei,  ca  ghid, consilier, ajutor si ii sprijina pe elevi, putand in acelasi timp satisface cerintele de rapiditate si eficacitate, fiind solicitat ca sursa de nou si claritate.

Ø   Obiectivele educative de ordin afectiv, cognitiv si actional se ating prin modalitati  specifice. Pe planul comportamentului se urmareste dezvoltarea constiintei problemelor, a  atitudinilor care tin cont de valorile sociale. In domeniul cognitiv se furnizeaza elevului cunostinte care-i permit accesul la documentare, la intelegerea aspectelor tehnice, la instrumente de analiza si de aplicare a cunostintelor. „Savoir faire”-ul se dezvolta in directia actiunilor concrete asupra mediului.

Ø   Educatia relativa la mediu nu-si va atinge scopul daca actiunile pe care le sugereaza elevului, le induce, nu se difuzeaza si in jurul acestuia, in familie, in comunitatea in care traieste (clasa, scoala, cartier).

Ø   Eficienta educatiei relative la mediu se poate aprecia numai prin efectele pe termen  lung asupra comportamentului viitorului cetatean, ramanand insa in vigoare si obligatia de a avea o utilitate imediata (prin aplicatiile practice, prin interventia elevului in situatii concrete).

Avand propria sa unitate bazata pe convergenta finalitatilor educative si pe coerenta  demersurilor pedagogico-metodologice utilizate, tratam educatia relativa la mediu nu ca pe o  disciplina, ci ca pe o modalitate pedagogica de atingere a unor scopuri  precise si, in acelasi timp, ca pe un mijloc de sporire a eficacitatii invatamantului.

Educatia pentru pace

Din punct de vedere practic, „educatia pentru pace corespunde sirului de activitati educative de la simpla mentionare in clasa a nivelurilor diferite ale conflictului si ale problemelor internationale, pana la integrarea mai comprehensiva a cercetarii, predarii,  activitatii la toate nivelurile procesului educative, care are drept scop pregatirea oamenilor la  participarea sau consolidarea unei lumi mai drepte si a unei ordini sociale in care violenta directa sau structurala sunt reduse pe cat posibil”.

Johan  Galtung, socotit unul dintre  promotorii pacii ca disciplina educativa, deosebeste patru aspecte esentiale care trebuie avute in vedere:

1. dezvoltarea - care ofera posibilitatea de a prezenta  valori  de baza, tendinte esentiale si starea evolutiilor internationale;

2. pacea - care ofera posibilitatea de a discuta modul in care dezvoltarea si abordarea in mod creator a conflictului se pot uni impotriva violentei directe sau structurale;

3. conflict - care ofera posibilitatea de a discuta modul in care valorile sau interesele vin in conflict, dinamica lor si oprirea conflictului;

4. viitor - care ofera posibilitatea de a proiecta toate aceste tendinte pe un ecran al viitorului, analizand tendinte, facand propuneri pentru actiune.



Educatia pentru pace se constituie, prin urmare, ca o educatie a atitudinilor si mentalitatilor, a conduitei in societate, in scoala, in familie.

Ea isi propune, ca finalitate, autoconstientizarea facultatilor si proceselor fiecarui  individ,  pentru  a  putea  fi utilizate apoi in activitatile sale, in sfera relatiilor interpersonale din scoala, familie, societate. Intre obiectivele urmarite de o cercetare intreprinsa la Liceul National din Iasi, Scoala pilot a Asociatiei  Internationale a Educatorilor  pentru  pacea lumii (I.A.E.W.P.) se remarca urmatoarele:

Ø       respectul fata de om ca valoare sociala suprema;

Ø       respectul  fata de valorile culturale si acceptarea diversitatii culturilor;

Ø       receptivitate la ideile si sugestiile altora;

Ø       capacitatea de a dobandi contacte satisfacatoare si de a dialoga;

Ø       toleranta, acceptarea unor comportamente diferite;

Ø       descurajarea agresivitatii si violentei;

Ø       formarea spiritului critic si autocritic;

Ø       protejarea florei si faunei.

Educatia pentru pace presupune cultivarea unor atitudini superioare si formarea oamenilor in vederea evitarii conflictelor si a promovarii dialogului constructiv, cultivarea  receptivitatii si flexibilitatii, a respectului fata de valori si de aspiratii, fata de sine si fata de altii, a priceperii de a identifica punctele comune si de a respecta diversitatea situatiilor si stilurilor de  viata. Aceste obiective ale educatiei pentru pace sunt piatra de incercare in procesul de formare a fiecarei personalitati.

Profesorul Stefan Barsanescu propune constituirea unei „pedagogii a pacii”, care trebuie sa urmareasca:

Ø   educarea copiilor astfel incat acestia sa se debaraseze de impulsuri agresive si de  comportamente ostile si sa devina sensibili la ordine, liniste, echilibru, dreptate;

Ø   formarea  tinerilor  in  spiritul  ideilor  de  intelegere  mutuala,  cooperare, toleranta;

Ø   educarea tinerilor in spiritul unei conceptii despre lume care sa le permita sa se entuziasmeze de valorile spirituale ale omenirii.

In conceperea acestei pedagogii a pacii isi gaseste loc ideea ca disputele se solutioneaza prin discutii, argumentari, demonstratii, iar apelul la ratiune implica increderea in capacitatea  omului de a invata sa-si exercite spiritul de intelegere mutuala.

Finalitatile educatiei pentru pace pot fi convertite la nivelul educatiei scolare, in  strategiile formarii unui comportament de cooperare. Aceasta inseamna, in primul rand, evitarea clasificarilor si ierarhizarilor, a intrecerii si  competitiei  care  poate  avea  consecinte negative asupra relatiilor dintre elevi, acestia invatand astfel sa se sprijine, sa se ajute reciproc. Cooperarea - s-a remarcat - asigura o relatie deschisa si onesta intre parteneri, stimuleaza concurenta in grup, dezvolta comportamente si atitudini bazate pe incredere, face ca forta comuna sa devina obiectiv al grupului. Proiectata in timp mai lung, cooperarea  dezvolta  dorinta  de informare si ajutor reciproc, angajarea in schimburi de idei, nevoia tinerilor de a „imprumuta” sau de a practica roluri de parteneri.

Educatia  pentru  participare  si  democratie.

Este o directie noua a educatiei si este formulata pentru prima oara in cadrul manifestarilor unor sesiuni si seminarii premergatoare  Anului  International al Tineretului 1985 unde s-a discutat semnificatia triadei „Participare, Dezvoltare, Pace” si s-a subliniat cu  insistenta rolul participarii si dimensiunile semantice ale acesteia, si anume faptul ca prin participare se intelege nu numai posibilitatea de a desfasura o activitate creatoare, care face apel  la  capacitatea  totala a individului si care este socialmente utila, ci semnifica si sansa oferita tinerilor de a-si defini si delimita aspiratiile si nevoile, de a inova, de a dobandi capacitatea de autogestiune. Prin participare, tinerii  isi  pot exprima optiunile in domeniul educatiei, culturii, productiei, timpului liber.



Participarea coreleaza pozitia cu coeziunea, increderea reciproca, respectul fata de om si realizare. Solicitarea la participare inseamna implementarea principiilor democratiei in comportamentul cotidian, in munca, in viata.

Educatia pentru noua ordine economica internationala.

Un model de abordare a acestui gen de educatie in scoala ni-l ofera David Ilics  si  Simon Fischer,  prin aceea ca ei denumesc „World Studies 8-13: A.U.K. Curriculum Project”.

Termenul de „World Studies” (Studii mondiale) - subliniaza autorii citati - poate fi folosit pentru a desemna un subiect in sine, dar este mai mult utilizat cu sensul de o  latura a problemei.  Este o expresie stenografica care se refera la:

a. studierea  culturii  din diversele tari ale lumii si a aspectelor prin care acestea difera de Marea Britanie sa se asemene cu ea;

b. studierea problemelor care apar din interactiunea dintre tari diferite si culturi diferite,  de exemplu pacea, dezvoltarea, drepturile omului, mediul inconjurator.

Proiectul a identificat 10 concepte de baza (cheie). Folosirea acestor concepte ajuta profesorii la selectarea materialului, ajuta copiii sa inteleaga pe parcurs mai multi termeni si le  da  posibilitatea sa faca generalizari referitoare la comportamentul uman si la problemele actuale.

Educatia economica si casnica moderna. 

Aceasta noua componenta educationala rezulta din raporturile instituite dintre educatie si relatiile economice care se rasfrang in mod determinant asupra individului si colectivitatii, avand astfel un rol important in formarea omului, fapt ce ne obliga sa mentionam si sa evidentiem rolul educatiei economice in sfera noilor educatii.

Cerintele economice determina calificarea fortei de munca si, in acelasi timp, impun atitudini si orientari productive in toate sectoarele de activitate. Initierea in teoria si practica economica favorizeaza dobandirea constiintei si conduitei economice ca temei al unei vieti echilibrate si cu o buna integrare in planul vietii sociale. Cunoasterea si intelegerea faptelor economice in substratul lor cauzal ajuta la cresterea calitatii productiei de bunuri si prin aceasta la imbunatatirea  calitatii vietii.  Avem  in vedere atitudinea fata de bunuri, spiritul de cooperare si respect fata de munca, capacitatea de participare directa la infaptuirea proiectelor economice ale societatii.

Pregatirea economica pentru viata individuala si initierea in problematica economiei  casnice constituie un prim pas in directia formarii capacitatii de autogestiune.  Efectul  acesteia  asupra  perfectionarii  activitatii  in planul productiei sociale este de necontestat.

Daca unele din noile educatii sunt destul de bine conturate, altele fac obiectul  unor  discutii  in  vederea  precizarii  si  delimitarii  lor; oricum, abordarea noilor educatii sau a noilor continuturi ramane o problema deschisa.

Un domeniu asupra caruia se resimte din ce in ce mai mult necesitatea interventiei educatiei este familia si, de aici, o noua componenta educationala, educatia familiala. Se numeste educatie familiala, dupa cum afirma P. Durning, actiunea de a creste si educa unul sau mai multi copii, desfasurata cel mai adesea in grupuri familiale de catre adulti, parintii copiilor respectivi. In acest sens se are in vedere educatia copiilor si, in mai mica masura, educatia celorlalti membri chiar daca se impune si o educatie a educatorilor. Intr-un studiu scris in colaborare cu H. Kellner intitulat „Marriage and the Construction of Reality”, P. Berger reia teza importantei familiei in producerea sinelui pe care a abordat-o mai inainte cu Th. Luckmann avand in vedere, de aceasta data, rolul cuplului conjugal: orice mariaj poate fi analizat ca un proces de socializare secundara in care fiecare partener construieste in interactiunile cotidiene cu celalalt propria realitate subiectiva (sinele) in cali-tate de componenta a realitatii familiale. Reusita mariajului depinde de reusita acestei constructii, ea insasi fiind dependenta de achizitiile anterioare ale fiecaruia si de eficienta comunicarii intrafamiliale.

Continutul si sfera conceptului de educatie familiala s-au largit fara ca acestea sa afecteze raporturile prioritare dintre parinti si copii. Inteles in sens larg, ca practica sociala si domeniu al cunoasterii, conceptul enuntat se refera la trei tipuri de activitate sociala:

1.     activitate desfasurata de parinti in vederea educarii copiilor lor;

2.     activitate de interventie sociala rezultata in scopul pregatirii, sprijinirii sau suplinirii parintilor in activitatea lor de educare a copiilor;

3.     activitate de cercetare stiintifica si de invatamant avand ca obiect educatia familiala.

Din acest concept s-au desprins ulterior prin intermediul functiilor educationale si sociali-zatoare ale familiei anumite „strategii educative ale familiilor” (utilizate mai mult de catre sociologi), astfel conceptul de educatie familiala are conotatii plurisemantice si, totodata, un caracter pluridisci-plinar, fiind utilizat indeosebi de psihologi, pedagogi, sociologi si alti specialisti in interventia sociala. Acest concept de strategie educativa permite dezvaluirea finalitatilor continuturilor (valori, atitudini, moduri de a gandi si moduri de a face), metodelor, proceselor educative care ii au ca actori pe membrii familiei (parinti si copii) in conditiile in care educatia familiala se realizeaza preponderent ca pedagogie implicita si nu ca pedagogie explicita (constienta). Tot prin strategie educativa sociologii intrevad pluralismul modelelor familiale pe de o parte si al modelelor educative, pe de alta parte. De aceea astazi sunt mai putin utilizate expresiile „model educativ” sau „mod de socializare”, ci este mai mult utilizata sintagma „strategii educative ale familiilor” care cuprinde in continutul sau pluralismul modelelor familiale si al celor educative in interdependenta lor functionala.


loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







loading...


Cauta referat