QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente medicina

Tehnici kinetologice de baza



Tehnici kinetologice de baza


Tehnicile care stau la baza realizarii unui program de kinetoterapie se clasifica in doua mari categorii: tehnici akinetice si tehnici kinetice.



Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: Imobilizarea (de punere in repaus, de contentie, de corectie); Posturarea (corectiva si de facilitare).

Din categoria tehnicilor kinetice fac parte: tehnici kinetice statice (contractia izometrica, relaxarea musculara); tehnici kinetice dinamice: active (reflexe si voluntare) si pasive (prin tractiuni, prin asistenta, sub anestezie, autopasiva, pasivo-activa, prin manipulare).

In afara de aceste tehnici de baza, exista tehnici speciale sau tehnici combinate, cum ar fi: tehnici de stretching, tehnici de transfer, tehnici de facilitare neuromusculara.


1. Tehnici akinetice

Tehnicile akinetice au doua caracteristici de baza: absenta contractiilor musculare voluntare; nu determina miscarea segmentului.


a. Imobilizarea

Imobilizarea se caracterizeaza prin mentinerea si fixarea artificiala, pentru anumite perioade de timp, a corpului in intregime sau doar a unui segment intr-o pozitie determinata, cu sau fara ajutorul unor instalatii sau aparate.

Imobilizarea suspenda, in primul rand, miscarea articulara, ca si contractia dinamica voluntara, dar permite efectuarea contractiilor izometrice a muschilor din jurul articulatiilor respective.

Imobilizarea poate fi totala, daca antreneaza intregul corp, sau poate fi regionala, segmentara, locala, daca implica parti ale corpului.

Imobilizarea totala are ca scop obtinerea repausului general in: politraumatisme, arsuri intinse, boli cardio-vasculare grave, paralizii etc.

Imobilizarile regionale, segmentare sau locale realizeaza imobilizarea completa a unor parti ale corpului, concomitent cu pastrarea libertatii de miscare a restului organismului. In functie de scopul urmarit, pot fi:

imobilizare de punere in repaus - indicate in: traumatisme craniocerebrale, medulare, toracice, procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite etc.) precum si alte procese ce determina algii intense de mobilizare. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv si se realizeaza pe pat, pe suporturi speciale, in esarfe, orteze etc.

imobilizare de contentie - consta in mentinerea 'cap la cap' a suprafetelor articulare sau a fragmentelor osoase; blocheaza un segment sau o parte dintr-un segment intr-un sistem de fixatie externa (aparat gipsat, atela, plastice termomaleabile, orteze, corsete etc.). Tehnica este utilizata pentru consolidarea fracturilor, in luxatii, artrite specifice, discopatii etc.

imobilizare de corectie consta in mentinerea pentru anumite perioade de timp a unor pozitii corecte, corective sau hipercorective in vederea corectarii unor atitudini deficiente: devieri articulare prin retracturi (genu flexum, recurbatum etc. posttraumatic, paralitic, degenerativ etc.) deviatii ale coloanei vertebrale in plan frontal sau sagital (scolioze, cifoze etc.).

Imobilizarea de corectie se realizeaza cu aceleasi sisteme ca si cea de contentie. Nu pot fi corectate decat posturile defectuoase, care tin de tesuturi moi (capsula, tendon, muschi etc.). Doar cand osul este in crestere, anumite tipuri de imobilizare pot influenta forma sa. Imobilizarile de contentie si corectie urmeaza in general unor manevre si tehnici fie ortopedo-chirurgicale, fie kinetologice (tractiuni, manipulari, miscari pasive sub anestezie etc.).


b. Posturarea

. Posturarile corective sunt cele mai utilizate in kinetologia terapeutica sau de recuperare. In multe cazuri se recomanda preventiv in boli a caror evolutie este previzibila, determinand mari disfunctionalitati

(de exemplu spondilita ankilopoietica). Din patologie amintim cateva afectiuni in care posturarea reprezinta o tehnica de baza a kinetoterapiei: reumatismul inflamator cronic si in general artritele, indiferent de etiologie, coxartroza, lombosacralgia cronica de cauza mecanica, paraliziile de cauza centrala sau periferica, deviatiile de coloana sau ale altor segmente etc. Posturarile corective se adreseaza doar partilor moi, al caror tesut conjunctiv poate fi influentat. Corectarea devierilor osoase nu este posibila decat la copii si adolescenti in crestere. Uneori se recomanda ca postura (mai ales cea libera) sa fie adoptata dupa o incalzire prealabila a respectivei zone sau, eventual, sa fie aplicata in apa calda.

De un mare interes in recuperarea functionala sunt posturile seriate care se fixeaza cu orteze amovibile, pe masura ce se castiga din deficitul de corectat. Se considera ca noaptea este cel mai potrivit interval pentru posturi - imobilizari in diverse aparate, in scop corectiv sau de pastrare a amplitudinilor de miscare castigate prin kinetoterapia din timpul zilei.

Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi:

libere (posturi corective) sau autocorective; Acestea sunt atitudini impuse pacientului si adoptate voluntar de acesta, pentru corectarea progresiva a limitarilor amplitudinilor articulare. Sunt indicate, mai ales, in hipertonii reversibile. Posturarile autocorective folosesc greutatea unui segment sau a intregului corp, realizand posturari segmentare, mentinute prin greutatea unui membru sau a unui segment al acestuia.

liber-ajutate (prin suluri, perne, chingi etc.) sau realizate manual;

fixate (posturi exterocorective; instrumentale) cu ajutorul unor aparate sau instalatii. Acestea restabilesc mobilitatea articulara utilizand greutati (incarcaturi): directe (saculeti de nisip, suluri, perne) plasate proximal sau distal de articulatia mobilizata; indirecte, aplicate prin intermediul montajelor cu scripeti.

Aceste posturari solicita intens articulatia, de aceea se folosesc mai ales pentru articulatiile mari -genunchi si sold, pentru celelalte putand fi chiar nefaste. Mentinerea nu depaseste 15-20 de minute. .   Posturari de facilitare: Posturarile induc efecte de facilitare asupra organelor interne. In vederea facilitarii unui proces fiziologic perturbat de boala, pozitionarea corpului intr-o anumita postura poate reprezenta un tratament de mare valoare.

Posturarile cu efect asupra aparatului cardiovascular:

Antideclive (proclive) faciliteaza circulatia de intoarcere venoasa si limfatica la nivelul extremitatilor si au rol profilactic sau curativ in edemele de staza.

Declive (antigravitationale) faciliteaza circulatia arteriala in capilare si se obtin prin mentinerea extremitatilor in sens gravitational.

Posturarile cu efect asupra aparatului respirator:

Profilactice - previn instalarea unor afectiuni pulmonare secundare scaderii ventilatiei bazelor pulmonare si zonelor hilare.

Terapeutice, de drenaj bronsic - favorizeaza eliminarea secretiilor bronsice din lobii si segmentele pulmonare afectate in caz de: bronsite cronice, bronsiectazii, abces pulmonar etc. Asocierea percutiilor toracice si a masajului vibrator creste eficienta drenajului bronsic.

Posturari de drenaj biliar


2 Tehnici kinetice

Tehnicile kinetice statice se caracterizeaza prin modificarea tonusului muscular fara sa determine miscarea segmentului.

A. Contractia izometrica reprezinta o contractie musculara in care lungimea fibrei musculare ramane constanta, in timp ce tensiunea musculara atinge valori maxime, prin activarea tuturor unitatilor motorii ale grupului muscular respectiv. Contractia izometrica se realizeaza fara deplasarea segmentelor, contra unei rezistente egale cu forta maxima a muschiului respectiv sau cand se lucreaza contra unei greutati mai mari decat forta subiectului, dar imobile. In realitate, se produce o microdeplasare, neglijabila, intre momentul cresterii tensiunii musculare si cel al relaxarii.

B. Relaxarea musculara: se realizeaza cand tensiunea de contractie a muschiului respectiv scade, muschiul se decontractureaza. Relaxarea poate fi considerata ca o atenuare a tensiunii de orice natura (nervoasa, psihica, somatica) cu schimbarea centrului de atentie, de concentrare sau de efort. Relaxarea reprezinta un proces psihosomatic, pentru ca se adreseaza concomitent atat starii de tensiune musculara crescuta, cat si starii psihice tensionate, vizand o reglare tonico-emotionala optimala.

Relaxarea musculara poate fi:

generala - proces in legatura cu relaxarea psihica

locala   - se refera la un grup muscular

Relaxarea ca tehnica kinetica statica se refera la relaxarea locala.


Tehnicile kinetice dinamice se realizeaza cu sau fara contractie musculara - ceea ce transeaza de la inceput diferenta dintre tehnicile active si cele pasive. Miscarea activa: reflexa; voluntara

Mobilizarea activa se caracterizeaza prin implicarea contractiei musculare proprii segmentului ce se mobilizeaza.

A.   Miscarea activa reflexa este realizata de contractii musculare reflexe, necontrolate si
necomandate voluntar de pacient; miscarile apar ca raspuns la un stimul senzitivo-senzorial in cadrul
arcurilor reflexe motorii. Contractia reflexa se poate produce prin reflexe medulare si supramedulare.

B. Miscarea activa voluntara - caracteristica acestei tehnici este miscarea voluntara, comandata, ce
se realizeaza prin contractie musculara si consum energetic. In miscarea voluntara contractia este
izotonica, dinamica, muschiul modificandu-si lungimea prin apropierea sau departarea capetelor de
insertie

Obiectivele urmarite prin mobilizarea activa voluntara, sunt: cresterea sau mentinerea amplitudinii miscarii unei articulatii; cresterea sau mentinerea fortei musculare; recapatarea sau dezvoltarea coordonarii neuromusculare;

Modalitatile tehnice de mobilizare activa voluntara sunt urmatoarele:

Mobilizarea libera (activa pura) - miscarea este executata fara nici o interventie facilitatoare sau opozanta exterioara, in afara, eventual, a gravitatiei.

Mobilizarea activa asistata - miscarea este ajutata de forte externe reprezentate de: gravitatie, kinetoterapeut, montaje cu scripeti etc., fara ca acestea sa se substituie fortei musculare mobilizatoare. Miscarea este denumita activo-pasiva atunci cand pacientul initiaza activ miscarea, insa nu o poate efectua pe toata amplitudinea, motiv pentru care este necesara interventia unui ajutor spre finalul miscarii.

Denumim miscare pasivo-activa in cazul in care pacientul nu poate initia activ miscarea, dar odata ce este ajutat in prima parte a miscarii, executa liber restul amplitudinii de miscare. Se utilizeaza:

cand forta musculara este insuficienta pentru a mobiliza segmentul contra gravitatiei;

cand miscarea activa libera se produce pe directii deviate, datorita rotatiei capetelor osoase articulare sau suferintelor neurologice, care perturba comanda sau transmiterea motorie;

Mobilizarea activa cu rezistenta - in acest caz forta exterioara se opune partial fortei mobilizatoare

proprii.

Tehnica mobilizarii active cu rezistenta are ca obiectiv principal cresterea fortei si / sau rezistentei musculare. In miscarea voluntara muschii actioneaza ca agonisti, antagonisti, sinergisti si fixatori. Agonistii sunt muschii care initiaza si produc miscarea, motiv pentru care se mai numesc 'motorul primar'. Antagonistii se opun miscarii produse de agonisti; au deci rol frenator, reprezentand frana elastica musculara, care intervine de obicei inaintea celei ligamentare sau osoase. Muschii agonisti si antagonisti actioneaza totdeauna simultan, insa rolul lor este opus:

cand agonistii lucreaza, tensiunea lor de contractie este egalata de relaxarea antagonistilor, care controleaza efectuarea uniforma si lina a miscarii, prin reglarea vitezei, amplitudinii si directiei;

cand tensiunea antagonistilor creste, miscarea initiala produsa de agonisti inceteaza.

Astfel, prin jocul reciproc, echilibrat, dintre agonisti si antagonisti rezulta o miscare precisa coordonata. Agonistii si antagonistii desemneaza o miscare concreta, dar actiunea lor se poate inversa in functie de grupul muscular considerat. Interactiunea dintre agonisti si antagonisti mareste precizia miscarii, cu atat mai mult cu cat este angrenat un numar mai mare de muschi. In cazul unui muschi agonist normal, cu cat relaxarea antagonistilor este mai mare, cu atat miscarea agonistului este mai rapida si mai puternica. Sinergistii sunt muschii prin a caror contractie actiunea agonistilor devine mai puternica. Acest lucru se poate observa in cazul agonistilor bi- sau poliarticulari. Sinergistii confera si ei, precizie miscarii, prevenind aparitia miscarilor aditionale, simultan cu actiunile lor principale. Fixatorii actioneaza ca si sinergistii, tot involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor, antagonistilor si sinergistilor. Fixarea nu se realizeaza continuu, pe intreaga cursa de miscare a unui muschi.

Muschii pot lucra cu deplasarea segmentului (producerea miscarii) realizand contractii izotonice, sau fara, realizand contractii izometrice.

Contractia izometrica, fiind o tehnica kinetica statica, a fost tratata in subcapitolul respectiv.

Contractia izotonica este o contractie dinamica prin care se produce modificarea lungimii muschiului determinand miscarea articulara. Pe tot parcursul miscarii, deci al contractiei izotonice, tensiunea de contractie ramane aceeasi.

Modificarea lungimii muschiului se poate face in 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale, deci prin scurtare (contractie dinamica concentrica) si prin indepartarea capetelor de insertie, deci prin alungire, (contractie musculara excentrica).

Miscarea dinamica (izotonica) cu rezistenta este cel mai utilizat tip de efort muscular pentru cresterea fortei si obtinerea hipertrofiei musculare.

Miscarile active cu rezistenta pot fi realizate in:

cursa interna, sau interiorul segmentului de contractie - cand agonistii lucreaza intre punctele de insertie normala; Miscarea executata in interiorul segmentului de contractie se realizeaza atunci cand muschiul se contracta si din pozitia lui normala de intindere se scurteaza apropiind parghiile osoase de care este fixat. O astfel de contractie scurteaza muschiul si-i mareste forta si volumul.

cursa externa, sau exteriorul segmentului de contractie - cand agonistii lucreaza dincolo de punctele de insertie normala, in segmentul de contractie pentru antagonisti. Miscarea in afara segmentului de contractie se realizeaza numai cu acei muschi care pot fi intinsi peste limita de repaus. La acesti muschi avem la inceput o contractie pana revin la pozitia lor de repaus, dupa care contractia continua in interiorul segmentului de contractie. Este cazul miscarilor ce se fac in articulatiile: sold, umar, mana, picior si coloana vertebrala. O astfel de contractie dezvolta elasticitatea, lungeste muschiul si mareste amplitudinea miscarii.

Limita dintre curse se gaseste la punctul zero anatomic, in care unghiul dintre segmente este zero, agonistii sunt maxim alungiti (zona lunga), iar antagonistii maxim scurtati (zona scurtata).

cursa medie, cand agonistii au o lungime medie, situata la jumatatea amplitudinii maxime, pentru o miscare data.

Contractia izotonica poate fi:

a. Concentrica - cand agonistii inving rezistenta externa; muschiul se contracta pentru a invinge o rezistenta din afara, se scurteaza apropiindu-si atat capetele de insertie, cat si segmentele osoase asupra carora actioneaza. Acest fel de contractie scurteaza muschiul dezvoltandu-i tonusul si forta.

Contractiile concentrice se executa in:

interiorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva este initiata din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri articulare pozitive, se desfasoara in sens fiziologic (muschiul se scurteaza reusind sa invinga rezistenta) si se opreste la amplitudini mai mari sau la sfarsitul cursei.

Pe parcursul miscarii, agonistii isi apropie capetele de insertie, se scurteaza progresiv, pentru ca la sfarsitul cursei de miscare sa fie maxim scurtati.

exteriorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva, initiata din diverse unghiuri articulare ale miscarii opuse, numite unghiuri negative, se desfasoara in sens fiziologic si se opreste la unghiuri articulare negative mai mici sau la punctul zero anatomic.

Prin repetare, miscarile concentrice produc hipertrofie musculara, urmata de cresterea fortei, iar la nivel articular cresc stabilitatea.

b. Excentrica - se realizeaza cand agonistii, desi se contracta, sunt invinsi de rezistenta externa.
Contractia excentrica se realizeaza atunci cand muschiul fiind contractat si scurtat cedeaza treptat unei
forte care-l intinde si-i indeparteaza atat capetele de insertie, cat si segmentele osoase asupra carora
lucreaza muschiul respectiv. Prin actiunea ei dezvolta elasticitatea si rezistenta muschiului.

Contractiile excentrice se executa in:

interiorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva, initiata din diverse unghiuri pozitive se desfasoara in sens opus celui fiziologic (rezistenta externa invinge muschiul, care se alungeste treptat) si se opreste la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic.

Pe parcursul miscarii, agonistii isi indeparteaza capetele de insertie, se alungesc progresiv, in punctul zero anatomic fiind maxim alungiti.

exteriorul segmentului de contractie, cand miscarea respectiva, initiata din punctul zero anatomic sau din diverse unghiuri negative, se desfasoara in sens opus celui fiziologic si se opreste la unghiuri negative mai mari.

Prin repetare, contractiile excentrice produc lucru muscular rezistent sau negativ; cresc elasticitatea musculara, iar la nivel articular mobilitatea.

Daca luam in considerare cele 3 tipuri de efort muscular, generatoare de forta musculara (izometric, izotonic concentric si izotonic excentric cu rezistenta) raportul dintre acestea este dupa cum urmeaza:

In functie de capacitatea de a genera forta exista ordinea: contractia excentrica > contractia izometrica > contractia concentrica

In functie de raportul dintre efect si consumul energetic exista ordinea: randament izometric > randament excentric > randament concentric

Sub raportul presiunilor determinate in articulatie exista ordinea: contractia excentrica > contractia concentrica> contractia izometrica

c. Pliometrica - capetele musculare se indeparteaza, dupa care se apropie intr-un timp foarte scurt.
Pliometria presupune solicitarea unui muschi mai intai printr-o faza excentrica, lasand apoi sa se
desfasoara faza concentrica ce urmeaza in mod natural. In contractiile pliometrice se utilizeaza ceea ce
fiziologii denumesc 'ciclul intindere - scurtare' ('the strech-shortening cycle').

Contractia pliometrica poate fi considerata ca fiind constituita din 3 elemente:

faza excentrica;

un scurt moment de izometrie;

faza concentrica.

Contractia pliometrica reprezinta cea mai frecventa forma de contractii in activitatea sportiva; intervine in sarituri, alergare, flotari etc.

Contractia izokinetica este contractie dinamica, in care viteza miscarii este reglata in asa fel incat rezistenta aplicata miscarii este in raport cu forta aplicata pentru fiecare moment din amplitudinea unei miscari. Pentru o corecta izokinezie trebuie ca rezistenta sa varieze in functie de lungimea muschiului, pentru a se solicita aceeasi forta. Se realizeaza cu aparate speciale numite dinamometre.

Variantele tehnice de realizare a miscarii active contra unei rezistente sunt urmatoarele: Rezistenta prin scripete cu greutati / segmente mari de membre superioare si inferioare; Rezistenta prin greutati (metode de crestere a fortei muschilor De Lorme); Rezistenta prin arcuri sau materiale elastice (gimnastica sportiva); Rezistenta prin materiale maleabile ex: lut, chit, plastelina - utilizate in recuperarea mainii si a degetelor; Rezistenta prin apa; Rezistenta realizata de kinetoterapeut; Rezistenta executata de pacient (contrarezistenta) - cu membrul sanatos sau utilizand propria greutate a corpului.

Efectele exercitiilor fizice dinamice:

Efecte asupra tegumentului: favorizeaza resorbtia edemelor (datorate transudarii plasmei in partile moi) prin facilitarea intoarcerii venoase; realizeaza intinderea tegumentului; cresc afluxul de sange catre tesuturi.

Efecte asupra elementelor pasive (oase, articulatii, tendoane, ligamente) si active (muschi) ale miscarii: intretin suprafete articulare de alunecare; previn sau reduc aderenta si fibroza intraarticulara, care se dezvolta in structurile periarticulare si in cavitatea articulara; mentin sau cresc astfel mobilitatea articulara; alungesc progresiv elementele periarticulare, cu atat mai mult cu cat acestea se gasesc in stare de contractura; conserva sau redau elasticitatea musculara, mentinand mobilitatea articulara; imbunatatesc forta si durata contractiei musculare; regleaza antagonistii miscarii; cresc forta si rezistenta musculara.

Efecte asupra aparatului circulator: cresc intoarcerea venoasa; cresc tonusul simpatic, cu adaptarea circulatiei la solicitarile de efort; cresc debitul cardiac.

Efecte asupra sferei neuro-psihice: dezvolta constientizarea schemei corporale si spatiale; cresc motivatia; imbunatatesc coordonarea musculara.

Miscarea pasiva se fac cu ajutorul unei forte exterioare, subiectul neefectuand travaliu muscular. Mobilizarea pasiva se utilizeaza numai in kinetologia terapeutica si de recuperare (neavand rost ca exercitiu fizic).

Modalitati tehnice de realizare ale miscarii pasive:

A.Tractiunile - consta in intinderi ale partilor moi ale aparatului locomotor; se fac in axul segmentului sau articulatiei, putandu-se executa manual sau prin diverse instalatii.

Tractiunile continue (extensii continue) se executa cu instalatii, cu contragreutati, arcuri, scripeti, plan inclinat etc. Sunt utilizate mai ales in serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat sau pentru deplasari ale capetelor articulare, iar in serviciile de recuperare, pentru cercetari ale articulatiilor blocate si deviate in flexie, extensie etc. Un efect important al acestor tractiuni este obtinerea decoaptarii articulare determinate de contractura musculara puternica. Presiunea crescuta intraarticular este generatoare de durere. Instalarea unei tractiuni continue reduce durerea, intinde muschii, decontractandu-i. Aplicarea tractiunii continue se face fie prin brose transosoase, fie prin benzi adezive la piele, fie prin corsete de fixatie, mansoane, ghete etc. Aceste ultime modalitati sunt metodele obisnuite in serviciile de recuperare medicala.

Tractiunile discontinue se pot executa atat cu mana - de catre kinetoterapeut, cat si cu ajutorul unor instalatii, intocmai ca cele continue.

Se indica in: articulatii cu redori ce nu ating pozitia anatomica; articulatii dureroase cu contractura musculara; discopatii - tractiuni vertebrale; procese inflamatorii articulare - se realizeaza tractiuni cu forta moderata, care au si rolul de a decoapta.

Tractiunile - fixatii alternante sunt mai mult o varianta a tehnicii de posturare exteroceptiva, dar se mentin pe perioade mai lungi. Tehnica se aseamana si cu ortezele progresive pentru corectia devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi de tesuturi moi. Tractiunea nu se executa in ax, ci oblic, pe segmentele adiacente articulatiei. Sistemul de tractionare este realizat prin tije cu surub sau alte sisteme de tractionare treptata, prinse in aparate rigide amovibile, confectionate din plastic, piele sau chiar gips, care imbraca segmentele respective. Reglajele progresive de tractiune cresc la un interval de cca 48 de ore. Tehnica este utilizata pentru corectia devierilor determinate de cicatrice retractile sau redori articulare generate de retracturi ale tesuturilor moi.

B. Mobilizarea fortata sub anestezie este o tehnica executata in general de catre specialistul ortoped. Prin anestezie generala se realizeaza o buna rezolutie musculara, care permite, fara opozitie, fortarea redorilor articulare, cu ruperea aderentelor din partile moi.

Aceasta tehnica se executa in etape succesive, la un interval de cateva zile, fiecare etapa fiind urmata de fixarea unei atele gipsate pentru mentinerea nivelului de amplitudine castigat.

C. Mobilizarea pasiva pura asistata este cea mai obisnuita tehnica de mobilizare pasiva executata
de mainile kinetoterapeutului, in timp ce pacientul isi relaxeaza voluntar musculatura. Kinetoterapeutul
initiaza, conduce si incheie miscarea cu presiuni sau tensiuni lente, dar insistente, pentru a ajunge la
limitele reale ale mobilitatii. Miscarile pasive cu tensiuni finale ating de obicei amplitudini mai mari decat
miscarile active.

In realizarea acestei tehnici trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele:

a)  Pozitia pacientului este importanta atat pentru a permite confortul si relaxarea sa, cat si pentru o cat mai buna abordare a segmentului de mobilizat. Pacientul este pozitionat in decubit dorsal, decubit ventral sau asezat. Pozitia kinetoterapeutului se schimba in functie de articulatie, pentru a nu fi modificata cea a bolnavului, dar trebuie sa fie comoda, neobositoare, pentru a permite un maximum de tehnicitate si eficienta.

b)  Prizele si contraprizele - respectiv pozitia mainii pe segmentul care va fi mobilizat si pozitia celeilalte maini care va fixa segmentul imediat proximal acestuia. Priza in general este distantata de articulatia de mobilizat, pentru a crea un brat de parghie mai lung. Exista si exceptii: in redorile postfractura se utilizeaza prize scurte, apropiate de articulatia respectiva, pentru a nu solicita focarul de consolidare; in redorile de origine articulara se utilizeaza brate mari ale parghiei, prin plasarea cat mai distala a prizei, permitand realizarea unei mobilizari eficiente, fara efort.

Contrapriza este facuta cat mai aproape de articulatia de mobilizat, pentru o mai buna fixare. In cazul sprijinului pe un plan dur al segmentului proximal, contrapriza poate fi abandonata sau facuta doar partial. Deoarece segmentul care urmeaza sa fie mobilizat trebuie perfect relaxat si suspendat, priza cere destula forta din partea kinetoterapeutului, mai ales pentru trunchi si segmentele grele. De aceea se recomanda suspendarea in chingi a segmentului in timpul executarii mobilizarii pasive.

Forta si ritmul de mobilizare

Forta aplicata de catre kinetoterapeut la nivelul maxim de amplitudine este de obicei dozata in functie de aparitia durerii, dar si de experienta acestuia in cazurile unor pacienti cu praguri la durere fie prea inalte, fie prea coborate.

Viteza imprimata miscarii este in functie de scopul urmarit: miscarea lenta si insistenta scade tonusul muscular, pe cand miscarea rapida creste acest tonus.

Ritmul miscarii poate fi simplu, pendular (in 2, sau in 4 timpi), la capetele cursei mentinandu-se intinderea.

Durata unei miscari este de aproximativ l-2 secunde, iar mentinerea intinderii la capatul excursiei, de 10-15 secunde.

O sedinta de mobilizare pasiva a unei articulatii dureaza in functie de articulatie (la cele mari maxim 10 minute), si in functie de suportabilitatea bolnavului. Sedinta se repeta de 2-3 ori pe zi. Este indicat ca, inainte de inceperea mobilizarii pasive, regiunea de mobilizat sa fie pregatita prin caldura, masaj, electroterapie antialgica, eventual prin infiltratii locale. De asemenea, in timpul executarii miscarilor pasive poate fi continuata aplicarea de caldura si, din cand in cand, oprita miscarea pentru un masaj de l-2 minute. Cand apar reactii locale: durere, contractura, pierdere de amplitudine sau generale: febra, stare de enervare sau oboseala, pauza dintre sedinte va fi mai mare sau chiar se vor suspenda pentru cateva zile.

D. Mobilizarea pasiva mecanica - utilizeaza diverse sisteme mecanice de mobilizare tip Kineteck -
adaptate pentru fiecare articulatie si tip de miscare in parte.

Aceste aparate permit miscarea autopasiva, sau realizeaza miscarea prin motorase electrice sau prin manevrarea de catre kinetoterapeut.

E. Mobilizarea autopasiva - prezinta mobilizarea unui segment cu ajutorul altei parti a corpului,
direct sau prin intermediul unor instalatii (de obicei scripeti). Aceasta autoasistenta este o buna metoda de
aplicat de catre bolnav la domiciliu sau in intervalele dintre sedintele de kinetoterapie organizate la sala.

Exemplu de mobilizari autopasive:

prin presiunea corpului - (sau a unui segment al corpului) - de exemplu: in cazul unui picior equin, prin apasarea cu greutatea corpului pe piciorul posterior etc.

prin actiunea membrului sanatos - de exemplu: intr-o hemiplegie, pacientul, cu mana sanatoasa, va mobiliza membrul superior si mana paralizata;

prin intermediul unei instalatii 'coarda-scripete' - de exemplu: mobilizarea bratului in redori de umar cu mana opusa, care trage de o coarda prevazuta cu o chinga de prins bratul si trecuta peste un scripete;

prin intermediul unei instalatii de mecanoterapie mobilizata prin manivela sau roata de catre insusi pacient.

F. Mobilizarea pasivo-activa, denumita si 'mobilizare pasiva asistata activ' de bolnav, pentru a o
diferentia de 'mobilizarea activa ajutata', sau pe scurt, 'mobilizarea activo-pasiva', prezentata in cadrul
mobilizarii active. Metoda este utilizata pentru reeducarea fortei musculare, ca si pentru reeducarea unui
muschi transplantat, in vederea perfectionarii noului rol pe care il va detine in lantul kinetic. In cazul unei
forte musculare de valoare sub 2, cand muschiul se contracta fara sa poata deplasa segmentul, eventual
doar in afara gravitatiei, mobilizarea pasivo-activa se indica pentru a ajuta efectuarea unei miscari sau a
intregii amplitudini de miscare, conservand capacitatea de contractie pentru un numar mai mare de
repetitii.

G. Manipularea, in principiu, este o forma pasiva de mobilizare, dar prin particularitatile de
manevrare, de tehnica, este considerata ca facand parte din grupul metodelor si tehnicilor kinetologice
speciale.

Efectele miscarilor pasive:

Asupra aparatului locomotor: mentin amplitudinile articulare normale si troficitatea structurilor articulare in cazul paraliziilor segmentului respectiv; mentin sau cresc excitabilitatea musculara (legea lui Vekskull: 'excitabilitatea unui muschi creste cu gradul de intindere'); diminua contractura musculara prin intinderea prelungita a muschiului ('reactia de alungire' Kabat); cresc secretia sinoviala; declanseaza 'stretch-reflex-ul' prin miscarea pasiva de intindere brusca a muschiului, care determina contractie musculara.

Asupra sistemului nervos si a tonusului psihic: mentin 'memoria kinestezica' pentru segmentul respectiv; mentin moralul si increderea pacientului.

Asupra aparatului circulator: efect de 'pompaj' asupra vaselor mici musculare si asupra circulatiei venolimfatice de intoarcere; previn sau elimina edemele de imobilizare; pe cale reflexa -declanseaza hiperemie locala si tahicardie.

Asupra altor aparate si sisteme: mentin troficitatea tesuturilor de la piele la os; maresc schimburile gazoase la nivel pulmonar si tisular; creste tranzitul intestinal si usureaza evacuarea vezicii urinare; influenteaza unele relee endocrine.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }