Activitatile vietii zilnice (adl)

ACTIVITATILE VIETII ZILNICE (ADL)

ADL (activities of daily living) reprezinta totalitatea actiunilor unui individ legate de activitatile obisnuite cotidiene:

de autoingrijire (imbracat, spalat, mancat),

de mobilitate (mers, transferuri, deplasare),

de comunicare (vorbit, citit, scris, gestualitati specifice),

de manipulare (obiecte casnice – chei, incuietoare, robinete, intrerupatoare).

Dezvoltarea tehnico-economica accelerata din ultimele decenii a impus adaugarea la activitatile de baza (ADL propriu-zise) a unei noi categorii, ADL instrumentate - I-ADL -  activitati complexe care necesita o participare mai mare a proceselor cognitive, deprinderi sociale mai avansate si interactiuni cu mediul inconjurator. [23]

Exemple de I-ADL:

casnice: cumparaturi, ingrijirea copiilor, prepararea mancarii, reciclarea deseurilor etc

comunitare: conducerea autoturismului, utilizarea transportului in comun, utilizarea banilor si automatelor bancare, accesul la activitati de recreere etc

medicale: utilizarea medicamentelor, cunoasterea riscurilor vitale, stabilirea programarii la medic

de securitate: notiuni de protectie contra incendiilor, identificarea situatiilor periculoase si sesizarea lor

manipularea de aparatura electronica: aspirator, frigider, cuptor cu microunde, masina de gatit etc.

ADL se desfasoara in mediul ambiental obisnuit al individului. Posibilitatea de a performa sau nu ADL confera individului independenta fizica, psihica si sociala. Pierderea capacitatii de a-si asigura nevoile zilnice si de a-si organiza mediul de viata duce la pierderea increderii in fortele proprii si sentimentul de dependenta fata de cei din jur. Incapacitatea de a performa ADL nu este neaparat rezultatul unor invaliditati importante. Un pacient cu lombalgie acuta va fi incapabil sa realizeze anumite activitati (punerea ciorapilor, incaltare, aplecare deasupra lavoarului pentru a se spala etc.).In acest caz dizabilitatea este minora si temporara. Exista insa si cazuri de boli cronice invalidante cu afectare permanenta a abilitatilor de executare a ADL.

In TO ADL au dublu rol:

mijloc de evaluare

metoda terapeutica

I. Evaluarea ADL

Rolurile evaluarii:

Precizeaza nivelul functional existent

Stabileste nivelul de incapacitate, participand la formularea diagnosticului si prognosticului

Ajuta la incadrarea in grade de invaliditate/incapacitate in conformitate cu legislatia

Este utila la elaborarea programului de recuperare

Permite aprecierea posibilitatilor si nevoilor reale ale pacientului si stabilirea prioritatilor acestuia

In evaluarea ADL se vor aprecia o serie de factori ce tin  de pacient si de mediu:

Factori fizici: mobilitate articulara, forta musculara, anduranta, coordonare, echilibru, abilitati

Functii perceptuale si cognitive: capacitate de intelegere, de comunicare, memorie, atentie, capacitate de concentrare

Capacitate de mobilizare in pat, de a efectua transferuri, de a utilize scaunul cu rotile, capacitate de ambulatie

Mediul de viata: locuieste singur, cu familia sau alte persoane, se va intoarce la locul de munca, va participa la activitati sociale, comunitare

Necesitatea unor adaptari ale locuintei sau locului de munca

Situatia financiara a pacientului

Existenta unui cadru institutional care poate sprijini pacientul

Ca metode de evaluare se folosesc: interviul cu pacientul si familia/anturajul acestuia, chestionare standard, observatia  directa a evaluatorului in mediul natural al pacientului sau/si in conditii simulate in spital.

Se vor folosi chestionare separate pentru: activitati de autoingrijire, activitati casnice, mobilitate/transferuri, evaluarea mediului habitual.

Chestionarele se vor completa prin evaluarea efectiva a activitatilor de autoingrijire in cadrul programului (orarului) zilnic al pacientului – igiena personala si imbracarea de dimineata, alimentarea la locul si ora la care are loc masa etc.. Solicitarea de a efectua aceste activitati in mediu “artificial”, la alte ore decat cele obisnuite poate da informatii incomplete. Chestionarul va incepe de la activitatile simple spre cele complexe si se va completa in mai multe etape, pentru a nu-l obosi pe pacient.

Rezultatele evaluarii vor stabili nivelul de independenta functionala

Tab.2

Mai utilizata este urmatoarea scala de apreciere:

Tab.3

Se va evalua si capacitatea individului de a desfasura activitati casnice. Pacientul trebuie sa-si defineasca responsabilitatile casnice si dificultatile pe care considera ca le are in indeplinirea lor. Se va testa abilitatea pacientului de a performa aceste activitati. Este de preferat ca aceasta evaluare sa se realizeze chiar la domiciliu clientului. Se va incepe cu activitati simple (manevrarea intrerupatorului, a robinetului, stergerea prafului, spalarea unei cesti) progresand spre cele complexe (pregatirea cafelei, a mancarii, aspiratul covoarelor).

Pentru un pacient care locuieste singur sunt necesare cateva ADL si I-ADL minimale pentru protectie si independenta: toaleta, transfer, alimentare, folosirea telefonului pentru a anunta o urgenta, administrarea de medicamente, sesizarea pericolelor.

Evaluarea ADL la nivel de abilitati ale individului trebuie completata cu evaluarea mediului in care acesta traieste (atat mediul material cat si anturajul pacientului, familia acestuia). Aceasta evaluare se face la domiciliul clientului, impreuna cu acesta si familia sa, identificand rolurile pacientului in familie si conceptia anturajului fata de persoana handicapata. Pacientul va demonstra modul in care se realizeaza deplasarea, transferurile, gesturile esentiale ale activitatilor sale.Mediul ambiental poate ridica noi dificultati sau poate prezenta facilitati pentru desfasurarea activitatii pacientului si acestea trebuie avute in vedere. Terapeutul va explica in ce consta modificarile care trebuie aduse in locuinta si va face masuratori ale latimii usilor, inaltimii treptelor, inaltimii patului etc. Modificarile care se vor realiza la domiciliu vor tine seama de posibilitatile financiare ale pacientului si familiei sale. Evaluarea se va incheia prin identificarea problemelor, alegerea modificarilor adecvate si a ecipamentelor aditionale de asistenta si protectie impotriva pericolelor. Daca vizita la domiciliu nu este posibila evaluarea se va face dupa informatiile culese de la pacienti si familia sa.

Evaluarea deprinderilor de viata in comunitate presupune identificarea problemelor financiare si a posibilitatilor de deplasare in societate.

Multi bolnavi cu deficiente fizice au si probleme perceptuale si cognitive care afecteaza capacitatea lor in manevrarea banilor si administrarea resurselor financiare, activitati care trebuie trecute in sarcina altor persoane din anturajul pacientului.

Se vor evalua posibilitatile fizice si cognitive ale pacientului de a se deplasa in comunitate in conditii de siguranta:

Are capacitatea de a se mobiliza in comunitate fara sa oboseasca

Are independenta suficienta cu cadru, carje, scaun cu rotile pentru a se deplasa in afara casei

Are capacitati de orientare geografica

Poate citi orarul autobuzelor, se poate urca in autobus

Are pastrata capacitatea de a conduce masina si ce modificari trebuie aduse acesteia.

II. Antrenamentul pentru executarea ADL

Realizarea ADL este unul din obiectivele prioritare ale TO. Recuperarea ADL presupune:

Antrenarea gestualitatilor care compun diverse ADL pana la obtinerea performarii acestora

Modificari in mediul pacientului care sa diminueze/elimine incapacitatea de a realiza o anumita activitate (pante de urcat pentru scaunul cu rotile, mutarea obiectelor de uz curent la inaltimi accesibile, modificari ale sistemelor de inchidere/deschidere a usilor etc)

Folosirea de mijloace/instrumente ajutatoare:

Ajustari ale obiectelor casnice, de imbracat, de mancat, de igiena personala etc

Obiecte de ajutor - instrumente sau scule cu care pacientii se pot ajuta in desfasurarea anumitor activitati

Metodele de invatare se vor adapta capacitatii intelectuale a pacientului.La un pacient cu intelect neafectat este suficienta o demonstratie scurta insotita de instructie verbala, in timp ce la un pacient cu probleme de perceptie/memorie activitatea se va descompune in pasi mici, progresia etapelor fiind lenta. Instructiunile verbale vor fi acompaniate de atingeri ale segmentului implicat, miscari pasive de ghidare manuala care sunt stimuli cu rol facilitator.

Metoda 'backward chaining' consta in faptul ca terapeutul asista pacientul pana cand acesta poate executa singur ultimul pas al activitatii propuse. Apoi pacientul executa independent ultimul pas avand astfel o satisfactie. La reluarea activitatii terapeutul va lasa pacientul sa execute ultimii doi pasi, procesul continuand astfel pana cand pacientul va executa singur toata activitatea. Aceasta metoda este folosita in special pentru pacientii cu leziuni cerebrale. [15]

Strategia de recuperare a ADL are in vedere mai multe elemente: [23]

ADL nu se antreneaza avand in vedere entitatile nosologice ci deficitele existente (se antreneaza ridicarea de pe scaun indiferent daca este vorba despre o paralizie de nerv crural sau de o anchiloza de sold/genunchi)

Aspectele neimportante ale ADL sau cele care pot fi inlocuite se elimina de la inceput (o pacienta cu PR nu poate manipula o cratita mare cu maner dar va putea folosi una cu doua toarte)

Se vor cauta metode alternative pentru ADL deficitare

Se  vor confectiona piese ajutatoare

Familia si personalul de ingrijire vor fi invatate sa asiste pacientul acolo unde este necesar

Se va incepe cu recuperarea ADL-urilor mai usor de restabilit pentru a creste increderea pacientului

Antrenamentul se va desfasura gradat, incepand cu activitati simple si crescand progresiv numarul si complexitatea lor

Antrenamentul va progresa de la dependent la asistat, supravegheat pana la independent cu sau fara instrumente ajutatoare

In antrenamentul pentru autoingrijire se recomanda secventialitatea de invatare a acestor activitati in copilarie: alimentatie, piptanat, continenta sfincteriana, transferurile, toaleta personala, dezbracatul, imbracatul, baia sau dusul (dezvoltarea normala a independentei autoingrijirii la copil)

Tehnici ADL specifice[28]

1.Imbracarea/Dezbracarea-Limitarea mobilitatii si fortei musculare

Incapacitatea functionala a membrelor si coloanei vertebrale genereaza dificultati in procesul de imbracare/dezbracare. Pentru facilitarea activitatilor se vor folosi o serie de metode si instrumente ajutatoare:

Hainele vor avea deschiderea in fata, vor fi mai largi si comode, de preferinta din material elastic

Sistemele de inchidere vor fi de tip velcro sau fermoare cu cheie mai mare, nasturii vor fi mai mari sau se vor folosi dispozitive speciale pentru inchiderea si deschiderea lor

Fig.6

Incaltamintea nu va avea sireturi (inchidere cu elastic sau velcro)

Pentru punerea sosetelor se vor folosi tije speciale cu carlig

Incaltatorul de pantofi va fi prevazut cu tija lunga sa nu necesite aplecarea

Incatsarea se va realiza de pe un scaunel special

Pentru a lua hainele de pe umeras sau a ridica obiecte de pe podea se va folosi o tija cu carlig

Fig.7

Unele adaptari alese tin si de inventivitatea terapeutului si chiar a pacientului.

2. Alimentarea

Exista sau se pot improviza dispozitive de asistare pentru alimentatie in functie de deficitele functionale existente.

Limitarea mobilitatii si fortei musculare la nivelul mainii duce la deficit de prehensiune care poate fi compensat prin:

ingrosarea manerelor tacamurilor

folosirea unei manuse cu velcro sau buzunar pentru fixarea tacamului (prevazut si el cu banda velcro)

utilizarea unor orteze prevazute cu pense pentru a putea apuca tacamurile

folosirea unor cani cu maner in forma de T sau alt maner care sa permita introducerea celor patru degete pentru stabilizarea prizei pe cana

Fig.8

folosirea unor suporturi prevatute cu un jgheab care permite pacientului sa tina un sandwich

utilizarea unor “spork” (combinatie intre spoon si fork) care combina causul lingurei cu dintii furculitei si se poate folosi ca tacam unic.

utilizarea unor cutite cu maner special: manerul face un unghi de 70-80s cu lama, articulatia RCC poate ramane fixata in pozitie neutra in timpul folosirii

     

Fig.9

Daca exista deficit de mobilitate si forta la nivelul bratului si pacientul nu poate duce mana la gura:

se poate folosi o chinga in care se suspenda bratul sau o placa orizontala de spijin pentru a elimina gravitatia.

se vor folosi tacamuri cu manere alungite sau incurbate (cu cat manerul este mai lung cu atat tacamul este mai putin stabil, de aceea nu va fi mai lung decat este necesar)

se pot folosi paie lungi de plastic fixate pe pahar (acestea se utilizeaza si in cazul redorilor de ceafa cand pacientul nu se poate apleca)

Daca exista probleme de coordonare in locul tacamurilor grele se poate folosi o manseta grea care sa stabilizeze manaa iar pentru lichide se vor folosi cani cu capac cu cioc sau se acopera cana cu o solie de plastic lasandu-se un orificiu pentru pai.

Alte adaptari:

fixarea farfuriei cu ajutorul unei suprafete aderente pentru a nu aluneca

folosirea unor vase adanci pentru ca mancarea sa nu iasa din farfurie

evitarea instrumentelor taioase.

Fig.10

3. Igiena si pieptanatul-Limitarea mobilitatii si fortei musculare

Adaptari pentru baie:

aplicarea unor colacuri speciale pe scaunul de WC sau folosirea unor scaune adaptate

Fig.11

folosirea unui dus mobil cu furtun flexibil si capat cu maner (ce poate fi adaptat unei prize deficitare)

folosirea unor perii sau unui burete cu maner lung  pentru a ajunge la spate si picioare

folosirea unor dispozitive de fixare a sapunului in mana (support, burete cu buzunar)

montarea in vana a unui scaunel special atunci cand pacientul se ridica si se aseaza greu

folosirea unor covorase cu ventuze pentru a evita alunecarea in vana sau in fata vanii

plasarea langa vana a unei banci care sa faciliteze transferal pentru cei care nu pot pasi peste marginea vanii

folosirea unor maneresau unei bare fixe montata in perete care sa faciliteze transferal in vana

folosirea unor robinete cu clapeta, mai usor de manevrat ca cele cu rozeta

 

Fig.12

Pentru lipsa de coordonare se vor folosi :

fixarea aparatului de ras si a periutei de dinti cu un cordon pentru a nu fi scapate pe jos

se prefera aparatul de ras electric

fixarea aparatului de ras sau a periutei de dinti cu o manseta in palma

folosirea deodorantului roll on preferabila spray-ului

Daca prizele sunt ineficiente pentru pieptanat se va folosi un pieptan cu maner ingrosat sau fixat de mana, iar daca mobilitatea este scazuta la nivelul umarului pieptanul va avea un maner alungit sau incurbat.

4.Comunicare si articole de uz casnic

facilitarea  accesibilitatii la aparatul telefonic care trebuie sa fie prevazut cu receptor cu maner sau cu “speaker”pentru a nu fi necesara utilizarea receptorului

folosirea tastelor in loc de disc

folosirea unor creioane cu manere ingrosate sau cu suporturi speciale

Fig.13

folosirea unor dispozitive de fixare a foilor pentru scris pe masa

folosirea unor clante tip levier

adaptarea unor manere speciale la aparatura casnica

folosirea unor echipamente de bucatarie adecvate pentru ca manarea sa nu se verse, vase prevazute cu 2 manere mai usor de manevrat

folosirea cuptoarelor electrice sau a celor cu microunde in locul celor cu flacara

daca este posibil mobilierul de bucatarie se va adapta la inaltimea scaunului cu rotile

folosirea plansetei de bucatarie cu dispozitive de fixare a laimentelor

eliminarea obiectelor ornamentale cu stabilitate mica de pe mobila.

  

Fig.14

folosirea unor dispozitive adaptate pentru curatenie si cumparaturi

Fig.15

5. Transferuri, deplasare si accesul la utilitati

Pentru facilitarea deplasarii se vor aduce urmatoarele modificari:

instalarea unor rampe in loc de trepte in locuinta pentru diferentele de nivel care permit acest lucru

largirea usilor pentru a permite trecerea scaunului cu rotile

indepartarea covoraselor care aluneca sau se aduna

largirea spatiilor prin indepartarea obiectelor de mobilier inutile si rearanjarea celorlalte

adaugarea unor bare fixe pe pereti mai ales in baie si bucatarie

rearanjarea obiectelor pe rafturi  - cele mai utilizate vor fi plasate in locuri usor accesibile

coborarea barei pentru umerase de la dulap

folosirea unor scaune modificate si a unor bastoane modificate la mers

Fig,16

TRANSFERUL PACIENTILOR

Transferul reprezinta procedeul prin care pacientul isi schimba pozitia in spatiu (exemplu: clinostatism - ortostatism) sau se muta de pe o suprafata pe alta (exemplu:din pat in scaunul cu rotile).

In functie de nivelul de participare al pacientului exista mai multe tipuri de transfer:

Independente / active

Asistate / pasivo-active

Dependente / pasive

1. Transferurile independente - pacientul este cel care realizeaza singur transferul, la indicatiile terapeutului. Presupun o perioada de antrenament. Se executa dupa un algoritm bine stabilit.
2. Transferurile asistate – terapeutul ajuta pacientul in anumite faze ale activitatii
3. Transferurile dependente - participarea activa a pacientului la transfer este minimala sau nu exista. Se realizeaza cu ajutorul unuia sau mai multor asistenti sau cu instalatii speciale (cu sau fara scripeti). Ultimele se mai numesc transferuri prin liftare si se folosesc pentru pacientii cu invaliditate totala, de obicei in sectiile de terapie.

Transferurile reprezinta unul din obiectivele majore ale TO atat in ceea ce priveste evaluarea capacitatii de transfer a pacientilor cat si corectarea deficitului prin invatarea pacientului a tehnicilor de transfer adecvate pentru deficitul lor functional

Evaluarea include:

Pacientul - cunoasterea deficientelor fizice ale pacientului, a capacitatii de comunicare si intelegere, a contraindicatiilor de mobilizare.

Locul pe care/ de pe care se realizeaza transferul – scaun rulant, pat, fotoliu sau alt scaun, scaun de toaleta, vana de baie, scaunul de masina etc. – caracteristicile acestuia: inaltime, stabilitate, siguranta, acesibilitate

Selectia modalitatii de transfer si a numarului de asistenti

Tehnicile se bazeaza pe cateva principii generale urmand ca terapeutul sa le adapteze fiecarui pacient tinand seama de necesitatile acestuia.

Cele mai comune tehnici de transfer sunt [15]

• Transfer prin pivotare din pozitie ortostatica (pivot ortostatic)

presupune ca pacientul este capabil sa ajunga in pozitie ortostatica si sa pivoteze pe unul sau ambele membre inferioare

se poate aplica la: hemipareze, reducerea generalizata a fortei musculare, tulburari de echilibru

• Transferul cu ajutorul scandurii de alunecare (scandurii de transfer)

Se utilizeaza in cazul pacientilor cu deficit motor important la nivelul membrelor inferioare, dar cu forta suficienta la nivelul membrelor superioare

Indicatii: paraplegici, leziuni vertebromedulare sub nivelul C6 ASIA, amputatii de membre inferioare

• Transfer prin pivotare cu genunchii flectati (pivot flectat)

Se aplica la pacientii care nu se pot ridica si mentine in ortostatism

Sprijinul pe membrele inferioare flectate asigura o incarcare egala a greutatii si un suport optim pentru trunchi

• Transfer dependent de alte persoane

Se utilizeaza la pacientii cu functii alterate, capacitate functionala minima

Persoana care realizeaza transferul trebuie sa aiba o capacitate fizica adecvata

La pacientii voluminosi, cu greutate mare este nevoie de 2 persoane pentru realizarea transferului

Notiunea de transfer include si secventele de miscare necesare inainte si dupa transfer. Putem astfel vorbi de trei 'faze' ale transferului:

1. pretransfer
2. mobilizare
3. posttransfer (pozitionare in noul plan).

Vom exemplifica transferul pat – scaun rulant, celelalte tipuri de transfer realizandu-se pe aceleasi principii.

Se descriu 2 modalitati de transfer:

1. lateral – scaunul rulant este pozitionat paralel sau la 45s fata de locul transferului
2. frontal - scaunul rulant este perpendicular pe locul de transfer

Nu exista studii referitoare la avantajele unui tip de transfer fata de altul. Alegerea se face de catre pacient sau impreuna cu terapeutul. [17]

In toate formele de transfer pacientului trebuie sa i se explice modalitatea si responsabilitatile sale in timpul transferului.

Pregatirea pacientului pentru transferul pasiv se face in 2 etape. [1]

In prima etapa se explica:

care sunt motivele executiei acestei actiuni

ce pozitie va avea pacientul in timpul transferului

care sunt prizele folosite de asistent si cum asigura acestea siguranta pacientului

cum va participa pacientul la actiune

ce elemente principale trebuie sa urmareasca pacientul

care sunt elementele de siguranta ale transferului si de ce nu trebuie sa se teama

In etapa a doua se va face o demonstratie practica pentru pacient:

se vor demonstra prizele folosite

se vor prezenta timpii transferului: pozitia initiala, timpii intermediari, pozitia finala

Pentru pacientii mai dificili demonstratia se poate face de catre mai multe persoane.

Pacientul trebuie sa fie imbracat adecvat, pielea sa fie protejata, uneori este necesar sa se poata atasa o curea de sustinere la nivelul taliei.

Metodologie

A.     Pozitionarea pacientului

1. Ridicarea pacientului pe marginea patului

• Din decubit dorsal, cu ajutorul unui asistent :

Prin tractiune:

pacientul este culcat cu genunchii flectati si talpile sprijinite pe pat, cuprinde asistentul cu un bratele (unul trecut pe sub axila asistentului, celalalt prin fata pe dupa gat) si isi inclesteaza mainile,

asistentul il ridica prin extensia trunchiului (pozitie de fandare anterioara spre pacient din care se redreseaza), cu sprijinul membrelor superioare pe pat

la comanda pacientul trage de brate si impinge cu picioarele in pat,

in timpul ridicarii pacientul mentine trunchiul rigid si capul usor flectat inainte

daca pacientul prezinta deficit important la nivelul membrelor inferioare asistentul fixeaza genunchii pacientului cu o mana, cu cealalta sprijinindu-se pe pat si se deplaseaza prin fandare laterala

Cu ajutor simplu:

pacientul tine bratele incrucisate pe piept

asistentul cuprinde cu o mana pacientul pe sub umeri sprijinindu-i capul cu antebratul, celalta o plaseaza sub sezutul acestuia

pacientului i se cere ca la comanda „si” sa se impinga cu picioarele in pat

asistentul il ridica prin mutarea greutatii de pe un picior pe celalalt

pacientul este instruit ca in timpul actiunii sa ridice capul de pe pat, sa nu vorbeasca

• Redresarea independenta:

Pacientul este initial in decubit dorsal, se intoarce in decubit lateral (pe partea sanatoasa la un hemiplegic) cu genunchii in afara marginii patului cu sprijin pe cot antebrat si mana, cealalta mana se plaseaza pe marginea patului, aproape de bazin

Deplasand membrele inferioare pe marginea patului si impingand in brate pacientul se ridica.

Asistentul urmareste miscarile pacientului fiind gata pentru a interveni

2. Pozitionarea pacientului la marginea patului

• pacientul este pozitionat la marginea patului in pozitie sezanda
• pacientul se apleaca proiectand centrul de greutate anterior pentru un echilibru mai bun
• trunchiul trebuie echilibrat pe linia mediana, inclinarea  de o parte si de alta poate dezechilibra atat pacientul cat si asistentul
• membrele inferioare sunt pozitionate in tripla flexie (coapsa, gamba, picior la 90s), cu usoara abductie a coapselor pentru marirea suprafetei de sprijin, calcaiele se vor fixa spre suprafata pe care pacientul va fi transferat
• membrele inferioare vor fi mutatate fie inainte, fie dupa transferul sezutului, in functie de supletea ischiogambierilor (spasticitate)

B.     Pregatirea scaunului rulant

• scaunul trebuie sa fie cat mai aproape de spatiul de transfer
• sezutul scaunului sa fie la nivelul planului de transfer
• franele scaunului rulant sa fie puse
• daca picioarele sunt sprijinite pe suporturi rotile mici din fata trebuie sa fie drepte (asigura stabilitatea scaunului), daca transferul se face cu picioarele pe podea nu are importanta pozitia rotilor (nu este risc ca fotoliul sa basculeze)
• suporturile de brate se ridica – obligatoriu cel din directia de transfer a pacientului
• suportul de sezut nu trebuie sa fie inclinat

C.     Transferul

E Transferul cu 2 ajutoare de pe pat in scaunul rulant

• pacientul este asezat la marginea patului, cu genunchii indoiti, talpile pe pat, bratele incrucisate pe abdomen
• un asistent se plaseaza in spatele pacientului cu un genunchi pe pat, plasat la nivelul bazinului si cu piciorul in afara marginii patului; el isi trece mainile pe sub axilele pacientului si le prinde in fata, priza pe antebrate
• al doilea asistent este plasat lateral, cu fata spre pacient, si trece un brat pe sub coapse iar celalalt la nivelul spatiului popliteu sau pe sub gambe
• la comanda „si” asistentii ridica usor pacientul si il transfera in scaun

E Transferul de pe pat in scaunul rulant (persoane paraplegice, cu forta suficienta in brate)

• pacientul este asezat la marginea patului, bratele asigurand mentinerea corpului la verticala
• pacientul prinde cu un bratul suportul indepartat al scaunului, iar cu celalalt, prin spate, suportul dinspre pat
• impingand in brate ridica trunchiul si se deplaseaza pe scaun, apoi indoaie bratele si se aseaza pe scaun
• pacientul ridica membrele inferioare pe rand cu ajutorul celor superioare si le aseaza usor pe suporturile de picioare.

Acest tip de transfer independent presupune antrenament si tonifierea trenului superior.

Fig. 17

E Transferul cu ajutorul unei placi de alunecare, fara ajutor

• se foloseste o placa dreptunghiulara de aproximativ 23 cm/65 cm, cu marginile rotunjite.
• se plaseaza scandura sub sold prin inclinare spre partea opusa sau tragand membrul inferior
• pacientul se apleaca inainte cu capul flectat si greutatea corpului inaintea genunchilor
• se impinge de-a lungul scandurii
• cand este pe scaun, se trage scandura si se aseaza intr-un loc accesibil

Masuri de autoprotectie pentru asistent

1. manevrele se executa dupa ce asistentul adopta  pozitia cea mai adecvata situatiei, din care poate sa execute corect si eficient toate manevrele
2. baza de sustinere sa fie cat mai larga pentru a asigura stabilitatea in timpul manevrelor
3. la aplecare flecteaza genunchii, coloana vertebrala ramane dreapta
4. se va evita rasucirea coloanei in timpul manevrelor
5. corpul pacientului sa fie apropiat de al asistentului, centrul de greutate al ambelor corpuri proiectandu-se in poligonul de sustinere al asistentului
6. prizele sa fie ferme, sa nu jeneze pacientul
7. daca pacientul este dificil de manevrat de o singura persoana se solicita ajutor

Prescrierea scaunului rulant

EScaunul rulant reprezinta un mijloc principal de deplasare pentru un pacient cu disfuctie permanenta sau progresiva (paralizii infantile, traumatisme vertebro-medulare sau cranio cerebrale, scleroza multipla, distrofii musculare), respectiv un mijloc de deplasare temporar pentru pacienti cu probleme ortopedice sau deficiente motorii reversibile.

Obiectivele principale in prescrierea scaunului rulant:

sa asigure o performanta optima in sfera mobilitatii care sa imbunatateasca gradul de independenta functionala al pacientului

sa asigure un aliniament corporal corect

sa promoveze starea de bine a pacientului.

EEvaluarea scaunului rulant

• Evaluarea pacientului presupune:

Varsta

Diagnosticul si prognosticul

Statusul functional – bilant articular si muscular, spasticitate, deformari, abilitate si coordonare

Nivelul cognitiv – nivelul de intelegere, cunostiintele tehnice

• Evaluarea mediului de viata:

Accesul in locuinta (numarul si inaltimea treptelor, daca poate fi amplasata o rampa, daca exista lift)

Largimea usilor

Spatiul necesar pentru manevrarea scaunului

Locurile unde pacientul foloseste scaunul (acasa, la scoala, la locul de munca, in comunitate)

Daca participa la sporturi care necesita folosirea scaunului

Ce mijloace de transport foloseste pacientul si daca acestea sunt compatibile cu scaunul rulant

Ce posibilitati de plata si intretinere a scaunului rulant are pacientul

ECaracteristicile scaunului rulant [3]

Acronimul SEAT ×2, format din 2 S, 2 E, 2 A, 2T este o formula de mnemotehnica pentru ceea ce trebuie sa avem in vedere la prescrierea unui scaun rulant. In continuare vom dezvolta aceste componente.

Lista SEAT ×2

Support (SCALPS): Safety, Comfort/Cosmesis, Arms, Legs, Pelvis, Spine and head

Skin

Easy propulsion

Easy transfers

Alteration of tone

Accomodation (GrOW FAST): Growth, Other, Worsening medical condition, Functional  Activities, Structural deformities, Technology

Transportability

Terrain

Support - Suportul trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

sa confere siguranta (safety) in ceea ce priveste stabilitatea statica si dinamica, dispozitivele de blocare a rotilor (frane),

sa fie comfortabil si estetic (comfort/cosmesis),incluzand aici si aspectul silentiozitatii

sa asigure un sprijin adecvat al bratelor (arms),

picioarelor (legs),

bazinului (pelvis),

coloanei vertebrale si capului (spine and head),

Aceste deziderate sunt exprimate tot sub forma unui acronim - SCALPS.

In cazul unor deformari medii obiectivul este ca sprijinul sa fie simetric, cu pastrarea aliniamentului corporal normal. Pentru pacientii cu dizabilitati majore, sprijinul simetric nu este totdeauna cel mai comfortabil impunandu-se modificari adaptative ale suprafetelor de sprijin.

Skin - Tegumentele– sunt susceptibile la aparitia escarelor in zonele cu presiune crescuta datorita faptului ca pacientul isi va petrece o mare parte a timpului in scaunul rulant. Pentru evitarea acestora este necesar sa se asigure pozitii ce permit distributia uniforma a presiunilor, folosirea de materiale moi in zonele de contact cu tegumentele, reducerea fortelor de frecare. Tapiseria trebuie sa fie confectionata din materiale non-alergene si care sa nu se supraincalzeasca.

Easy propulsion - Propulsare

In functie de modul de propulsare scaunele rulante pot fi cu propulsare manuala si cu propulsare electrica.

Tipul de scaun va fi ales in functie de capacitatea fizica a pacientului:

• Scaunul cu propulsare manuala este indicat atunci cand:

Pacientul are forta si rezistenta necesare pentru manevrarea scaunului

Manevrarea manuala a scaunului asigura independenta functionala a pacientului

Manevrarea manuala a scaunului favorizeaza antrenamentul pentru forta si rezistenta al musculaturii membrelor superioare ca si antrenamentul cardio-respirator

Pacientul nu are o capacitate cognitiva suficienta pentru a putea utiliza un scaun cu propulsare electrica in conditii de securitate

Pacientii hemiplegici pot propulsa scaunul cu mana si piciorul sanatos

Este necesara prezenta unei alte persoane care sa asiste pacientul la deplasarea cu scaunul rulant

• Scaunul cu propulsare electrica se va recomanda in urmatoarele situatii:

Pacientul nu are capacitatea fizica adecvata pentru propulsarea manuala (tetraplegie cu leziune medulara superioara C6)

Pacientul sufera o degradare functionala progresiva si energia sa fizica trebuie conservata

Pacientul are nivelul cognitiv si abilitatile necesare manevrarii unui scaun electric

Easy transfers - Transferuri

Scaunul rulant trebuie sa permita realizarea cu usurinta a transferurilor: suporturile de brate si picioare sa fie rabatabile, sa se poata folosi o scadura de alunecare sau mecanisme de liftare.

Alteration of tone - Modificarea tonusului muscular

Scaunul rulant trebuie sa permita strategii de scadere a spasticitatii – stabilitate pentru ca pacientul sa se simta in siguranta, pozitionarea corecta, distributia uniforma a presiunilor.

Hipotonia necesita elemente de sustinere/fixare – centuri.

Accomodation - Adaptabilitate

Scaunul trebuie sa poata fi adaptat la o serie de conditii:

Dezvoltarea copilului cu varsta, cresterea greutatii unui adult

folosirea unor dispozitive de respiratie, hranire

agravarea unor bolii si degradarea fizica a pacientului

participarea pacientului la ADL, activitati profesionale, recreative

existenta unor deformatii structurale, a contracturilor

dezvoltarea tehnologica

Transportability – Transport – sa fie usor de transportat

Terrain - Teren– scaunul trebuie sa aiba suspensii adecvate si dispozitive de amortizare a socurilor.

Masuratori necesare pentru prescrierea scaunului rulant [14] [15]

Tab.4