QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Adunarile populare (comitia) -romane








Adunarile populare (comitia) -romane

 Spre deosebire de cetatile grecesti, la Roma existau patru tipuri de adunari populare (comitia), care erau specializate in diferite domenii, cu competente distincte. Initial, poporul aproba hotararile Senatului (decreta), insa, cu timpul, atributiile sale s-au restrans la votarea magistratilor (suffragium). Votul nu era hotarat prim deciziile indivizilor, ci acelea ale grupurilor (triburi, centurii si curii). Insa, in fiecare grup, decizia era luata prin decizia majoritatii.

1. Comitia curiata



Comitiile curiate (comitia curiata) sunt cea mai veche adunare populara de la Roma. Atributiile sale erau legate de aspectele sacre, iar originile sale trebuie cautate intr-o perioada anterioara crearii Romei.

In epoca Regalitatii, comitia curiata ii cuprindea pe toti barbatii adulti ai cetatii, cu exceptia clientilor si a sclavilor. Se pare ca, in aceasta perioada, ele se confundau cu comitia calata (calare – a chema, calator – herald) care erau convocate de catre rege pentru a asculta deciziile acestuia in legatura cu calendarul. Ulterior, comitia curiata se vor reuni sub presedintia marelui pontif (pontifex maximus), pentru a reglementa problemele legate de calendar, de ordin juridic sau religios. Comitia curiata nu avea nici o initiativa legislativa, singurul sau rol fiind acela de a alama legile prezentate de rege. De asemenea, comitia curiata il investeau pe rege (creatio), cu toate prerogativele, in momentul numirii sale. Competentele comitiilor curiate priveau problemele ale comunitatii (sacrul, organizarea gintilor, structura familiei si dreptul privat, mai ales in dimensiunea sa sacra).

Comitia curiata ratificau testamentele, sau ii ingaduiau unui cap de familie, lipsit de mostenitori naturali, sa isi desemneze un mostenitor (heres), pentru ca riturile sacre ale familiei sale sa nu inceteze odata cu moartea sa.

De asemenea, comitia curiata ratifica negarea, de catre o gens, a traditiilor sale sacre (detestatio sacrorum) si procedurile de adoptie (adoptatio), care presupuneau trecerea unui cetatean dintr-o familie in alta.

Una din cele mai importante atributii ale comitiilor curiate era investirea cu imperium a magistratilor superiori. In pofida faptului ca Lex curiata de imperio devenise o simpla formalitate, era absolut indispensabila, chiar in perioada Imperiului. Odata investiti cu imperium, magistratii puteau lua auspiciile si exercita comanda militara.

De asemenea, comitia curiata judecau crimele grave si votau declararea razboiului si incheierea pacii.

Comitiile erau convocate in prima zi a fiecarei luni (kalendae) pentru stabilirea calendarului religios pe luna curenta si de doua ori pe an pentru ratificarea testamentelor. In aceste doua cazuri, ele erau numite comitia calata. Alcatuite din membrii celor 30 de curii (curiae) de cetateni romani, ele au cazut, treptat, in desuetudine, astfel ca romanii nu mai participau la aceasta adunare. Cu toate acestea, spiritul roman, profund formalist, a mentinut comitia curiata, al caror singur rol era de a-i investi pe principe, pe consuli si pe pretori cu imperium si intronau pe rege, devenit doar seful cultului (rex sacrorum). Majoritatea cetatenilor nu mai stiau carei curia ii apartineau, astfel ca, in epoca Principatului, comitia curiata mai erau reprezentate doar de cei 30 de lictori (lictores).

2. Comitiile centuriate

Comitiile centuriate (comitia centuriata) se bucurau de cel mai mare prestigiu, Cicero denumindu-le chiar „adunarea cea mai mare” (maximus comitatus) (De Regibus, 3, 11, 44). Infiintarea acestora i-a fost atribuita de traditie celui de-al saselea rege al Romei, Servius Tullius. Sistemul centuriat reprezenta impartirea poporului in „clase” (classis) si avea o finalitate militara, dupa cum a observat istoricul francez Claude Nicolet. Se pare ca termenul classis deriva din cuvantul calare („a chema”). Asadar, classis a reprezentat, la origine, „apelul” in special „apelul tinerilor” apti sa poarte arme (classis iuvenum) (Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 4, 18, 2; Quintilianus, 1, 6, 33). Ulterior, termenul classis va desemna „flota”, in timp ce pentru armata de uscat era utilizat cuvantul exercitus.

Classis ii reunea, la origine, pe tinerii care alcatuiau infanteria grea. Aripa combatanta era formata de tinerii intre 17 si 45 de ani (iuniores), in timp ce rezerva era alcatuita de barbatii intre 45 si 60 de ani (seniores). Astfel, classis ii cuprindea pe „oamenii asezati” (adsidui), care dispuneau de mijloacele necesare pentru a-si procura un echipament militar complet si care ocupau un loc de seama in cadrul Comunitatii. Acestia erau mai putini numerosi decat infanteristii usor inarmati, care proveneau din randul cetatenilor mai saraci. Toti erau grupati in unitati formate din aproximativ 100 de oameni (centuriae), capabili la nevoie, sa devina luptatori. Comandantul unei centurii se numea centurion (centurio), in timp ce responsabilul cu votul se numea rogator. In perioada regilor etrusci, centuriilor de hopliti (infanteristi greu inarmati) li s-au adaugat 6 si, ulterior, 18 centurii de cavaleri. Asadar, pozitia unui cetatean in classis era determinata de cens (census). Initial, census reprezenta trecerea in revista a trupelor de catre rege, ceea ce implica un recensamant al cetatenilor si impartirea lor pe centurii. Desi, in aceasta perioada, sistemul centuriat nu era timocratic, in infanteria grea si in centuriile de cavaleri nu puteau patrunde decat cetateni bogati.

Grosul efectivelor armatei era furnizat de catre cetatenii din classis. Infanteria era organizata intr-o legiune (legio), care numara 3.000 de hopliti, comandati de trei ofiteri cu gradul de tribun (tribuni militum, la singular tribunus militum). La acestia se adaugau centuriile de cavaleri, comandate de tribuni celerum (celer – „rapid”) si infanteria usoara, formata din cei mai prejos de clasa (infra classem). In scurt timp au fost infiintate noi legiuni.

Sistemul centuriat cuprindea asadar, poporul aflat sub arme si constituia cadrul pentru recrutarea in armata. In ultima perioada a epocii Regalitatii, comitia centuriata servea si drept cadru pentru dezbaterea problemelor de ordin militar. Abia in epoca Republicii va capata si atributii legislative, asumandu-si alegerea magistratilor superiori.

Desi sursele antice ii atribuie lui Servius Tullius crearea sistemului centuriat (Titus Livius, Ab Urbe condita, I, 42-43; Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 4, 17), istoricii moderni contesta acest fapt. Organizarea sistemului centuriat in functie de clasele censitare nu poate fi datat, in realitate, anterior anilor 455-450 i.Hr. Titus Livius (op. cit., I, 43, 1-10) a facut descrierea comitiilor centuriate si a criteriilor dupa care au fost ierarhizate clasele censitare care le alcatuiau. Masa de cetateni era grupata in 193 de centurii, impartite dupa cum urmeaza:

Equites/Cavaleri

(cetatenii cei mai bogati)

Iuniores

Seniores

Total

18 centurii (6+12)

Clasa I

(cens minim 100.000 asi)

40 centurii



40 centurii

80 centurii

Clasa a II-a

(cens minim 75.000 asi)

10 centurii

10 centurii

20 centurii

Clasa a III-a

(cens minim 50.000 asi)

10 centurii

10 centurii

20 centurii

Clasa a IV-a

(cens minim 25.000 asi)

10 centurii

10 centurii

20 centurii

Clasa a V-a

(cens minim 11.000 asi)

15 centurii

15 centurii

30 centurii

La aceste 188 de centurii se adaugau doua centurii de genisti (Titus Livius, I, 43, 43, 3) (fabri), doua centurii de muzicanti (ibidem, I, 43, 7) in timp ce oamenii fara avere (capite censi) erau grupati intr-o singura centurie.

In primele secole ale Republicii, comitiile centuriate au reprezentat cadrul institutional pentru mobilizare, insa ulterior a asumat functii politice. Printre acestea se numarau declararea razboiului si distribuirea pamanturilor cucerite. De asemenea, comitiile centuriate aveau atributii „in hotararile judecatoresti emise de popor, in dreptul de a elabora legi si in numirea magistratilor” (Cicero, De divinatione, 2, 35, 74; De legibus, 3, 3, 10). Cu timpul, comitiile centuriate au capatat atributii electorale, care au devenit tot mai importante. Ele ii alegeau pe magistratii superiori: consuli, pretori, cenzori si tribuni militari cu puteri consulare. In aceste circumstante, comitiile centuriate erau prezidate intotdeauna de consuli. In general, erau prezidate de un magistrat superior (consul, pretor, dictator si, in absenta consulilor, de un interrex).

Legile votate de adunarea centuriata (leges centuriae) erau valabile pentru intregul popor roman. Pana la sfarsitul Republicii, acestea au ramas sanctissimae („cele mai sacre”) si maxime salubres („sanatoase in cel mai inalt grad”). Orice lege care trebuia votata in mod solemn era incredintata comitiilor centuriate.

Comitiile centuriate avea si competente juridice importante mai ales in procesele penale. Aceasta adunare era convocata pentru votarea pedepselor capitale, in caz de paricid (parricidium) si de inalta tradare (perduellio), in pofida faptului ca o pare din atributiile lor juridice au fost preluate de tribunalele permanente, incepand din secolul II i.Hr. In secolul urmator, comitiile centuriate au devenit corupte si conservatoare, fiind controlate de oligarhi. Multi romani au incetat sa mai participe la acestea, motiv pentru care o parte din atributiile lor au trecut asupra comitiilor tribute. Cu toate acestea, comitiile centuriate si-au pastrat prestigiul intact si in epoca imperiala, convocari ale acestora fiind atestate si in secolul III d.Hr. De asemenea, potrivit Lex Valeria de provocatione, emisa in 509 i.Hr., comitia centuriata aveau competenta de a judeca apelurile introduse impotriva sentintei de condamnare la moarte de un magistrat superior.

Comitia centuriata erau convocate de un magistrat superior, care urma sa indeplineasca functia de presedinte (rogator) al adunarii. Adunarea se intrunea in afara teritoriului sacru al Romei (extra pomerium), pe Campul lui Marte (Campus Martius). Pe terenul respectiv era ridicat un templum, unde presedintele adunarii lua auspiciile pentru a consulta vointa zeilor. Daca auspiciile erau nefaste, convocarea adunarii era amanata. Intrunirile nu puteau avea loc in zilele nefaste, de sarbatori si in zilele de tar

Daca auspiciile erau favorabile, poporul era convocat printr-o goarna (classicum), iar pe Capitoliu era inaltat un stearosu (signum).

Dupa ce se strangea adunarea, presedintele lua cuvantul pentru a prezenta ordinea de zi a adunarii si motivul pentru care fusesera convocate. Urma adunarea preliminara (contio) in cursul careia aveau loc luarile de cuvant, iar candidatii la magistraturi isi sustineau, pentru ultima oara inainte de votare „platforma electorala”. Apoi avea loc intrunirea finala si se trecea la vot.

In prima perioada a Republicii procedura de vot era mai simpla. Consulii in exercitiu ii desemnau pe candidatii pentru anul urmator, iar rolul comitiilor se reducea la a-i vota (creatio) sau la a-i respinge prin aclamatii (renuntiatio).

Pentru validarea rezultatului votului, nu era necesara intrunirea unui quorum. Din acest motiv, cetatenii care locuiau departe de Roma nu participau niciodata la adunare. Oricum, procedura de vot nu incuraja mobilizarea tuturor cetatenilor cu drept de vot.




Votul se desfasura pe centurii, nu individual. Intotdeauna, centuriile de cavaleri votau primele. Prima centurie care vota (centuria praerogativa) era trasa la sorti din cele 18 centurii de cavaleri. Optiunea acesteia era foarte importanta, ea fiind urmata, de obicei, si de celelalte centurii. Urmau centuriile din prima clasa, apoi cele din clasele inferioare. Insa rareori era nevoie sa mai fie chemate clasele inferioare deoarece cavalerii si prima clasa intruneau majoritatea simpla (98 din cele 193 de centurii). Odata obtinuta aceasta majoritate, scrutinul era oprit. Incepand cu secolele III sau prima parte a secolului II i.Hr., centuria praerogativa era desemnata dintre iuniores apartinand primei clase.

Cetatenii chemati sa voteze erau grupati pe centurii, intr-un spatiu imprejmuit (saepta). Ordinea la votare a celorlalte centurii era stabilita, de asemenea, prin tragere la sorti dintr-o urna (sitella) din care erau extrase bile (pilae) colorate diferit si numerotate. Centuriile erau chemate sa isi exprime votul (in suffragium vocare sau mittere). Scrutinul era vocal si deschis. Fiecare cetatean chemat la vot traversa pe un pod de pamant (pons suffragi) distanta dintre saepta si templum. Presedintele adunarii (rogator) marca votul pe o tablita (tabula) pe care era inscris numele candidatilor, printr-un puntum. Dupa ce vota intreaga centurie, cel care obtinuse cele mai multe puncte era desemnat alesul centuriei, pentru ca fiecare centurie exprima doar un vot.

Cu toate acestea, cel mai devreme in 214 i.Hr., sau, cel mai tarziu, in 179 i.Hr., a avut loc o reforma in sensul comitiilor centuriate. Acest lucru s-a infaptuit prin coordonarea numarului de triburi teritoriale, care de la cele patru initiale, create de Servius Tullius ajunsesera la 35 cu cel al centuriilor. Astfel, populatia fiecarui trib a fost impartita in cele cinci clase. Fiecare clasa avea un numar egal de centurii de iuvenes si de seniores. Numarul centuriilor ecvestre a ramas la 18. Adunarea centuriata, arata, dupa aceasta reforma, in modul urmator:

Clasa

Iuniores

Seniores

Total centurii

Cavalerii

-

-

18

Clasa I

35

35

70

Clasa a II-a

35

35

70

Clasa a III-a

35

35

70

Clasa a IV-a

35

35

70

Clasa a V-a

35

35



70

La acestea se adaugau 4 centurii de specialisti (fabri, gornisti, genisti) si o centurie de capite censi, astfel ca totalul a ajuns la 373 de centurii. Pentru a se intruni quorum-ul, trebuiau sa se intruneasca primele 3 clase (228 centurii).

In 139 i.Hr. a fost introdus votul secret pentru alegeri, din 137 i.Hr. pentru completele de judecata si din 129 i.Hr. pentru adoptarea legilor. Ordinea de votare nu a fost modificata, in pofida dorintei lui Caius Gracchus care a dorit sa impuna promulgarea unei legi prin care centuriile ar fi fost chemate la vot prin tragerea la sorti, indiferent de clasa careia ii apartineau. Propunerea sa nu a fost acceptata niciodata.

In timpul Imperiului, cei care isi depuneau candidaturile (professio) pentru o candidatura trebuiau sa o faca in fata magistratilor si, mai ales, a imparatului. Prin procedura zisa nominatio, numele candidatilor era comunicat adunarii centuriate. Urma campania electorala (suffragatio). Imparatul Augustus a emis in anul 5 d.Hr., urmata de o a doua, emisa de imparatul Tiberius, in anul 15 d.Hr., care stabileau setul de proceduri (destinatio) in cazul alegerilor. Destinatio era efectuata de o adunare preliminara formata din senatori si cavaleri, grupati in zece centurii proveniti din decurii (complete de judecata). Aceasta adunare controla listele de candidati pentru posturile de consuli si de pretori si ii desemnau pe cei alesi. Centuria prerogativa a adunarii preliminare era desemnata, de asemenea, prin tragere la sorti. Lista cu candidatii desemnati de adunarea preliminara erau proclamati alesi de comitiile centuriate. Incepand cu domnia lui Tiberius, Senatul si-a asumat direct desemnarea magistratilor inferiori, iar cavalerii au fost indepartati din adunarile preliminare. In anul 19 d.Hr. Tiberius a ridicat la 15 numarul centuriilor adunarii preliminare.

Insa aceasta forma de designatio a fost asumata, in intregime, de catre Senat, si mai ales, de imparat inca din secolul I d.Hr. Rolul comitiilor centuriate si a celor tribute a devenit, astfel, formal, ele rezumandu-se la renuntiatio (confirmarea formala a magistratilor desemnati de adunarea preliminara, formata, in exclusivitate din senatori).

3. Conciliile plebei

Adunarile plebei (concilia plebis, la singular – concilium plebis), au aparut, dupa toate probabilitatile, in secolul V i.Hr., in timpul luptelor acestora cu patricienii.

Patricienii erau exclusi dina ceste adunari si, prin urmare, adunarile plebei nu puteau purta numele de comitia, care ii reuneau pe toti membrii poporului (populus) roman. In cadrul acestora, plebea isi alegea proprii magistrati, tribunii plebei (tribuni plebis) si edilii (aediles). Acestia nu erau magistrati ai statului roman, in primele secole ale Republicii. De asemenea, deciziile adunatorilor plebei (scita), nu ii priveau decat pe plebei, nefiind obligatorii pentru intrepoporul roman. Insa prin Lex Valeria Horatia, din 449 i.Hr., si mai ales, prin Lex Hortensia, din 287 i.Hr., deciziile adoptate in concilia plebis (plebiscita) au capatat o putere executorie egala cui cea a legilor emise de comitiile centuriate, devenind obligatorii pentru intrepoporul roman.

Conciliile plebei nu au ajuns sa se confunde cu comitia tribute, iar in secolul III i.Hr., distinctia dintre aceste doua adunari a devenit si mai evidenta. Adunarile plebeilor erau convocate si prezidate, in exclusivitate, de magistratii plebei (tribuni si edili).

In timpul Imperiului, concilia plebis au fost absorbite de comitia tributa.

4. Comitiile tribute

Adunarile tribute reprezentau cel mai popular tip de comitia. Comitia tributa erau o adunare civila, care se reunea in interiorul teritoriului sacru al Romei (pomerium). Ele ii grupau pe cetatenii romani in functie de domiciliul lor. Se pare ca au aparut in 471 i.Hr. (Titus Livius, Ab Urbe condita, 2, 55, 10; Dionysios din Halicarnas, Romaike Archaiologia, 43-49), dar sunt atestate cu certitudine abia in 446 i.Hr.

Traditia ii atribuie regelui Servius Tullius crearea celor patru triburi teritoriale: Suburana, Esquillina si Palatina. Acesta spera, astfel, sa slabeasca structura traditionala gentilica, a caror influenta era foarte puternica in hinterlandul rural al Romei. In 491 i.Hr. existau deja 21 de triburi, din care 17 erau rustice (Titus Livius, 2, 21, 7; Dionysios, 7, 64, 6).

Triburile erau structuri teritoriale care il integrau pe individ unui grup, acestea avand o pronuntata dimensiune colectiva. Asadar, fiecare trib avea propria sa autonomie si beneficia de o solida coeziune interna. In anul 241 i.Hr., numarul triburilor a ajuns la 35, cifra care nu a mai fost depasita ulterior.

Teritoriile reunite mai tarziu au fost atribuite triburilor existente, astfel ca influenta acestora din urma se extindea mult mai departe fata de nucleul lor teritorial. La Roma exista un mare numar de emigranti din zonele rurale, dar care ramaneau inscrisi in triburile rustice. Astfel, existau triburi care numarau zeci de mii de cetateni (in special cele urbane), in timp ce unele triburi rustice nu aveau mai mult de cateva sute de membri. Cetatenii din triburile rustice emigrati la Roma, care in general, nu aveau un loc de munca, formau o masa de manevra utila celor cere manipulau alegerile in cadrul comitiilor tribute. In triburile urbane au fost inscrisi, incepand din secolul al III i.Hr., libertii de la tara, deoarece erau considerati a fi turbulenti.

Comitiile tribute erau prezidate, de regula, de un magistrat superior sau de un aedilis curulis (edil al poporului roman); ulterior si tribunii plebei vor avea dreptul de a convoca adunarea, de a-i propune legi si de a prezida dezbaterile.

Comitiile tribute aveau atributii de ordin legislativ, electoral si juridic. In ultima perioada a Republicii ele alegeau pe magistratii inferiori (cvestorii, unii edili, tribunii militari) sau pe magistratii cu statut exceptional (triumvirii si decemvirii insarcinati cu problemele agrare). Se pare ca in ultimul secol al republicii, comitiile tribute ii alegeau si pe magistratii plebei (tribuni si edili).

Atributiile legislative ale comitiilor tribute erau mai importante. Adunarile tribute au emis numeroase legi (leges), inspirate de tribunii plebei.

Fiind mai putin timocratice si accesibile si cetatenilor saraci, ele erau mai dinamice dispuse, intr-o mai mare masura, la votarea unor masuri radicale.

In materie de procese penale, comitia tributa aveau jurisdictie asupra cazurilor mai putin grave, care presupuneau de obicei, condamnari la plata unor amenzi. procesele de perduellio (inalta tradare) dreptul de a retrage cetatenia romana, aspectele juridice legate de legile cele mai venerabile, precum si alegerea magistratilor superiori (cenzori, consuli si pretor) au ramas in exclusivitate, apanajul comitiilor centuriate.

Spre sfarsitul Republicii diferentele dintre concilia plebis si comitia tributa au inceput sa se estompeze.

Comitiile tribute si-au pastrat, pana in secolul II d.Hr., competente formale si foarte limitate. Atributiile lor electorale au continuat sa existe pana in secolul urmator, dar s-au rezumat la simpla aprobare a magistratilor inferior (renuntiatio). La fel ca si comitia centuriata, comitiile tribute nu au avut niciodata, initiativa legislativa.

Comitiile tribute se reuneau in interiorul Romei, la inceput, in Comitium unde se intruneau si comitiile curiate. In perioada 145-124 i.Hr., ele s-au reunit in forum, iar apoi au inceput sa se intruneasca pe campul lui Marte.

Fiecare trib avea dreptul la un vot. Scrutinul era obtinut dupa ce un candidat obtinea majoritatea absoluta. La intrunirile cu caracter judiciar sau legislativ, votarea continua si dupa atingerea majoritatii.

Ultima lege votata de comitia tributa a fost o lege agrara, in timpul imparatului Nerva (96-98).




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat