QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate geografie

Dezvoltarea regionala in romania








DEZVOLTAREA REGIONALA IN ROMANIA (I)

1. Principii, obiective, probleme cheie; 2. Axele politicii de dezvoltare regionala; 3. Perspectiva istorica asupra dezvoltarii regionale in Romania.

1. Principii, obiective, probleme cheie

Analiza socio-economica a gradului si potentialelor de dezvoltare, precum si a problemelor existente, scoate in evidenta urmatoarele aspecte importante, care au fost luate in considerare in procesul de structurare a politicii romanesti de dezvoltare regionala regionala in context european. In procesul crearii si consolidarii unor structuri economice regionale competitive, exista si trebuie indepartate unele obstacole. Este necesar sa se acorde prioritate acelor proiecte care au o importanta majora pentru dezvoltarea economica a regiunilor. Se impune adoptarea de masuri concrete, rapide, chiar in cazul unor proiecte  de mai mica amploare, subregionale sau chiar locale. Pentru a sprijini in mod eficient procesul de integrare a Romaniei in UE si de apropiere a tarii noastre de nivelul statelor vest europene, este necesara o concentrare a sprijinului financiar al statului si al fondurilor europene pe cateva directii de actiune. Apreciem ca ritmul de crestere economica depinde de modul in care se reuseste mobilizarea potentialului endogen de dezvoltare al tarii si al fiecarei regiuni componente, precum si de marimea sprijinului financiar acordat prioritatilor de dezvoltare stabilite prin Planul National de Dezvoltare. Procesele referitoare la transformari  economice structurale trebuie sa fie insotite de masuri de protectie sociala corespunzatoare.



Cresterea economica regionala are un suport fundamental in sectorul particular. Pentru acest motiv, intarirea capacitatii concurentiale a sectorului privat trebuie sa  reprezinte o prioritate esentiala in acesti ani. Aparitia unor noi locuri de munca si obtinerea unor venituri mai mari depind si de masura in care firmele si intreprinzatorii obtin rezultate bune pe plan regional, national si international, de modul in care acestia reusesc sa cucereasca pozitii pe pietele invecinate sau sa recucereasca pietele proprii. Pentru a se realiza aceste premise este nevoie de consolidarea  intreprinderilor viabile existente, precum si de crearea altora noi.

Un sprijin financiar eficient trebuie sa conduca la diminuarea lipsurilor diagnosticate in capacitatea productiva proprie a sectorului privat. Lipsurile privind dotarea cu capital se reflecta in rezultatele slabe obtinute si foarte adesea in investitii  proprii reduse. Din aceasta cauza, perspectiva sprijinirii investitiilor,  mai ales a celor efectuate de intreprinzatori particulari, are un rol determinant  in procesul revigorarii economiei romanesti, pe plan national si regional. In acest sens, se impune sprijinirea acelor investitii de la  care se asteapta un aport substantial in ocuparea fortei de munca si mobilizarea  potentialelor de dezvoltare regionala. Sprijinul financiar trebuie sa urmareasca, mai ales, intarirea capitalului din agricultura, industrie si serviciile adiacente. O strategie de dezvoltare care  urmareste  revigorarea  bazei industriale trebuie sa tina seama de traditiile industriale regionale specifice. Profilul industrial al regiunilor tarii trebuie sa aiba aspecte specifice, in fiecare regiune urmand a fi dezvoltate acele sectoare industriale pentru care se ofera cele mai bune avantaje relative. Intreprinderile mici si mijlocii au un rol pozitiv in cresterea ofertei de bunuri si servicii.

6.2. Axele politicii de dezvoltare regionala

Prin strategia sa, Planul National de Dezvoltare a Romaniei  urmareste cea mai buna utilizare a resurselor umane, materiale si financiare, pentru dinamizarea si optimizarea activitatilor in domeniile relevante pentru dezvoltarea regionala.

In concordanta cu cerintele etapei actuale, politica regionala in Romania se inscrie pe urmatoarele axe: I - Imbunatatirea structurii economice regionale; II - Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii regionale si locale; III - Dezvoltarea resurselor umane;  IV - Dezvoltarea turismului; V - Stimularea cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si crearea societatii informationale; VI - Dezvoltarea economico-sociala a spatiului rural. Sa le prezentam pe rand:

Axa I.  Imbunatatirea structurii economice regionale prin dezvoltarea celor mai adecvate structuri economice, corespunzatoare cerintelor economiei de piata, care sa permita crearea si asigurarea de locuri de munca competitive in toate regiunile tarii si,  in mod special, in regiunile, zonele sau judetele structural deficitare. Pentru atingerea in mod eficient a acestui scop, un mijloc important il reprezinta sprijinirea investitiilor productive si a investitiilor in infrastructura regionala.

Dupa 1990, Romania a cunoscut o diminuare semnificativa a capitalul total investit in industria prelucratoare. Avand in vedere potentialul economic al tarii este necesara promovarea unei politici investitionale active si a unei rate inalte de formare a capitalului fix. Aceasta politica investitionala trebuie orientata spre cresterea mai rapida a ramurilor si sectoarelor cu valoare adaugata ridicata, inalt dotate tehnologic, care sa ridice nivelul de eficienta si competitivitate interna si externa a economiei romanesti si sa creeze locuri de munca. Sprijinirea investitiilor productive reprezinta pentru tara noastra o prioritate a politicii nationale  de dezvoltare economica regionala.

Guvernul considera stimularea investitiilor straine directe ca o parghie esentiala pentru finantarea dezvoltarii. Volumul investitiilor in intreprinderi productive este cheia pentru crearea de locuri de munca stabile si, totodata, pentru micsorarea diferentei de productivitate dintre Romania si tarile dezvoltate. Sprijinirea investitiilor productive, luand in considerare factorii de mediu, conduce la folosirea eficienta a resurselor, la cresterea eficientei economice si a capacitatii concurentiale, cat si la crearea si pastrarea locurilor de munca.

Initiativa privata, ca expresie a functionarii mecanismelor economiei de piata, poate fi stimulata prin diverse parghii, macro si microeconomice. De asemenea, sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii are ca scop sprijinirea restructurarii zonelor aflate in declin industrial, protejarea infrastructurii acestor regiuni si pregatirea teritoriilor lor pentru primirea de noi activitati. IMM-urile pot fi considerate “locomotivele” in ceea priveste crearea de locuri de munca, avand flexibilitatea necesara pentru a se putea adapta mai bine la cerintele unei economii de piata dinamice.  Pana in prezent, dezvoltarea IMM-urilor a fost impiedicata, indeosebi in mediul rural, de o serie de factori cum sunt accesul dificil la surse de finantare si lipsa serviciilor specifice. Daca sectorul IMM-urilor este bine dezvoltat, el constuie  un element de maxima importanta pentru asigurarea unei cresteri economice echilibrate si crearea de oportunitati pentru ocuparea populatiei in toate regiunile tarii.

Axa II.  Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii regionale si locale

O importanta tot mai mare in actuala etapa de evolutie a tarii, o dobandeste infrastructura regionala si locala, reprezentata de cladirile, mijloacele de productie, caile de transport si telecomunicatii etc., ce trebuie sa fie modernizate, innoite si adaptate tehnologic pentru a corespunde cerintelor implantarii economiei de piata. Este problema cea mai complicata de rezolvat, care depinde strans de functionarea normala a economiei de piata, la nivel national, regional si local in tara noastra.

Axa III. Dezvoltarea resurselor umane

Desi rata somajului a crescut in ultimii ani, ca urmare a disponibilizarilor care au avut loc in sectorul minier si intreprinderile de stat, se asteapta noi cresteri ale nivelului somajului si subocuparii, datorita accelerarii procesului de restructurare economica a tarii, indeosebi in acele regiuni cu judete care au industrii in declin (industrie extractiva, chimica si constructii de masini).

In Romania exista o mare lipsa de experienta a populatiei pentru a lucra corespunzator cerintelor economiei de piata. Cea mai mare problema o constituie anticiparea cat mai exacta a cerintelor viitoare de calificare si asimilarea mentala a ideii de invatare pe tot timpul vietii. Recalificarea nu inseamna neaparat o meserie noua ci adaptarea, ajustarea la cerintele noi ale pietei.  Dezvoltarea resurselor umane vizeaza trei directii importante de actiune: a) calificarea si recalificarea nu numai a somerilor, dar si a celor care lucreaza in intreprinderi de stat, care urmeaza sa se restructureze; b) utilizarea unor politici active de ocupare a resurselor umane disponibile; c) gasirea de locuri de activitate pentru persoanele dezavantajate sau cu probleme speciale.

Axa IV. Dezvoltarea turismului

             Turismul  trebuie perceput  in general ca reprezentand o sursa potentiala de crestere economica. In ultimii ani insa, turismul romanesc a inregistrat o diminuare  importanta a numarului turistilor, atat romani, cat  si straini (in termeni de innoptari si cheltuieli totale). Potentialul turistic al Romaniei se bazeaza pe mostenirea culturala unica si frumusetea peisajului. Ca urmare, turismul are potentialul de a crea un numar substantial de locuri de munca, putand contribui la bunastarea economica a regiunilor. Restructurarea industriei traditionale a turismului necesita masive investitii private, precum si dezvoltarea turismului alternativ (turismul rural, turismul cultural, turismul pentru vanat si pescuit, circuitele turistice pentru 'vin si mancaruri traditionale'). Consideram ca efectele multiplicatoare asupra economiilor regionale si locale ale acestor forme de turism sunt  mai rapide decat ale turismului traditional. 



Axa V. Stimularea cercetarii stiintifice, a dezvoltarii  tehnologice, introducerea societatii informationale

Daca inainte de 1990 acest domeniu se gasea la un nivel competitiv ridicat, in prezent o mare parte din capacitatea de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica s-a diminuat sau a disparut, din cauza lipsei de finantare sau a inchiderii unor importante intreprinderi de stat. Drept  urmare, in ultimii 11 ani, in tara s-a inregistrat un declin accentuat in ce priveste introducerea si utilizarea inovatiilor si a noilor tehnologii.

Pentru dezvoltarea pe termen lung a economiei romanesti, sprijinul acordat cercetarii, dezvoltarii si transferului de tehnologie are o insemnatate deosebita. Trebuie sa se tina cont de specificul potentialului de cercetare si dezvoltare, inca existent, ca factor pentru localizarea regionala a acestuia, profilarea, specializarea si intensificarea activitatilor in acest domeniu. De asemenea, utilizarea larga a posibilitatilor societatii informationale reprezinta un aspect important pentru sprijinirea economiei. Un alt aspect este reprezentat de intarirea potentialelor regionale pentru informatica si telecomunicatii.

Axa VI. Dezvoltarea economico-sociala a spatiului rural

Principalele probleme cu care se confrunta in prezent spatiul rural sunt: existenta unor dezechilibre demografice, ponderea populatiei varstnice fiind mai mare decat a copiilor; existenta unei accentuate imbatraniri demografice; numarul redus de locuri de munca si slaba diversificare a activitatilor economice; agricultura neperformanta – predomina exploatatiile agricole de dimensiuni mici, lipsite de dotarile necesare, care pot asigura numai subzistenta familiala; pondere ridicata a cladirilor de locuit realizate din materiale nerezistente (cca 62 la suta din total); starea precara a drumurilor – marea majoritate a drumurilor comunale sunt nemodernizate si peste 61 la suta din populatia rurala nu are acces direct la reteaua majora rutiera si feroviara; retea de alimentare cu apa potabila insuficienta si necorespunzatoare – 57 la suta din numarul total de comune nu beneficiaza de instalatii de alimentare cu apa in sistemul public, iar acolo unde exista instalatii, acestea se afla, de regula, in satul resedinta de comuna; reteaua de canalizare este aproape inexistenta.

In privinta infrastructurii sociale si serviciilor aferente, reteaua de invatamant este foarte putin diversificata, iar starea constructiilor si dotarea acestora cu aparatura de specialitate este nesatisfacatoare; mortalitate infantila este ridicata, ca urmare directa a nivelului de trai scazut si a asistentei sanitare precare.

Ca urmare a acestei subdezvoltari, care persista pe cea mai mare parte a suprafetei tarii si vizeaza peste jumatate din populatie, se impune ca obiectiv al dezvoltarii regionale, realizarea de actiuni in sprijinul populatiei din aceste zone, in sprijinul economiilor acestor zone. Scopul principal al acestor actiuni este diminuarea decalajelor dintre nivelul de dezvoltare a spatiului rural si cel al spatiului urban.

In vederea atingerii acestui scop, trebuie realizata o dezvoltare integrata a spatiului rural, fiind necesare actiuni complexe care sa vizeze toate domeniile vietii la sate: dezvoltarea potentialului uman pentru a face fata unor noi cerinte de dezvoltare; asigurarea accesului populatiei din zonele rurale la servicii de sanatate si invatamant de calitate; dezvoltarea infrastructurilor edilitare, de transport, comunicatii si energetice; promovarea si diversificarea activitatilor economice; dezvoltarea unei agriculturi performante si diversificate; crearea unor conditii favorabile dezvoltarii activitatilor de turism; crearea unor intreprinderi mici si mijlocii cu profil agricol, industrial, artizanal, comercial si de prestari servicii.

3. Perspectiva istorica asupra dezvoltarii regionale in Romania

3.1. Situatia pana in 1945

Romania a cunoscut disparitati economico-sociale la nivel regional, de-a lungul intregii ei evolutii statale. In timp ce activitatea industriala era concentrata in anumite regiuni ale tarii, preponderent acolo unde se aflau si resursele minerale si energetice accesibile, alte regiuni se caracterizau prin dominanta activitatilor agricole si de servicii.

3.2. Situatia in timpul guvernarii comuniste

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, conducerea comunista a urmarit in procesul de implementare a politicii de industrializare a tarii, o serie de principii majore, privind amplasarea noilor obiective industriale, precum: amplasarea in apropierea surselor de materii prime sau a principalelor aglomeratii urbane; utilizarea la maximum a resurselor de munca  disponibile, mai ales in zonele subdezvoltate; valorificarea prin industrializare si prelucrare a materiilor prime locale; sprijinirea cresterii si dezvoltarii de noi platforme industriale in arii urbane. Astfel, in judetele cele mai sarace ale tarii, precum Bistrita-Nasaud, Buzau, Ialomita, Mehedinti, Olt, Salaj, Vaslui, au fost dezvoltate ramuri ale industriei grele si usoare: constructii de masini, chimie, metalurgie, textile si confectii-textile etc.

In 1967, conducerea Partidului Comunist Roman a promovat o noua impartire administrativ-teritoriala a tarii, transformand cele 16 regiuni administrative, cu raioanele componente, in 41 judete, plus municipiul Bucuresti. Plenara ideologica a Comitetului Central al PCR din 1971 si apoi alegerea lui Nicolae Ceausescu in 1974, ca presedinte al tarii au condus la hipercentralizarea deciziilor de politica economica, sociala si culturala, cu consecintele respective la nivelul intregii tari si al fiecarui judet din componenta sa. Cu fiecare congres sau plenara ideologica a partidului unic se afirma ca se urmareste dezvoltarea armonioasa a tuturor zonelor tarii, in stransa legatura cu resursele naturale si umane specifice acostor zone. Fiecare plan cincinal prevedea noi obiective economice, sociale si culturale, care se ridicau in fiecare coltisor al tarii, incercand obtinerea dezvoltarii armonioase anuntate.




In anul 1975, conducerea politica a tarii a definit, in termeni foarte precisi, obiectivele politicii de dezvoltare teritoriala in cadrul procesului de industrializare. Acestea se exprimau prin stabilirea pragului minim de 10 milarde lei productie industriala anuala, ca obiectiv si sarcina la nivelul fiecarui judet. Planificarea realizata pe baza Planului National Unic de Stat elaborat la nivel national a inclus, incepand cu 1976, si planificarea in profil teritorial, bazata pe impunerea de la centru a unui model economic de dezvoltare. Obiectivul urmarit era diminuarea diferentelor de dezvoltare intre judete, avind ca unic criteriu, nivelul dezvoltarii industriale. Rezultatul a fost o industrializare fortata a tuturor judetelor si diminuarea substantiala a disparitatilor regionale, neglijandu-se insa criteriile de eficienta economica. Rezultatul a fost contradictoriu: o exagerata diversificare a tipurilor de industrii amplasate in judete, dar si aparitia multor localitati dependente de o singura mare sau mai mica intreprindere industriala, de regula din industriile grea, chimica, constructoare de masini. In 1980, pragul de 10 miliarde lei productie industriala anuala a fost modificat, fiind corelat cu marimea fiecarui judet. Urmarea procesului de industrializare a fost crearea unei baze de productie industriala in fiecare judet al tarii. Motivatia si obiectivul acestei dezvoltari au fost de a utiliza integral potentialul resurselor de munca  si de a diminua disparitatile inter-judetene. Acest mod de redistribuire a resurselor nationale globale a condus in cele din urma la o incetinire a ritmului de dezvoltare economica pe ansamblul tarii. In procesul industrializarii, nu s-a reusit crearea de structuri industriale proprii fiecarui judet,  acestea dobandind o structura industriala foarte diversificata. Astfel, in toate judetele s-a dezvoltat industria alimentara, a confectiilor, a pielariei si incaltamintei, precum si industria materialelor de constructii si a exploatarii si prelucrarii lemnului. Toate judetele aveau intreprinderi de constructii de masini si prelucrarea metalelor. O serie de ramuri industriale cu pondere mai mare conturau profilul industrial al judetului respectiv.

In conditiile economiei centralizate, subevaluarea si subaprecierea importantei factorului spatiu in calculul economic a determinat o crestere extensiva a potentialului productiv si concentrarea industriei grele in putine intreprinderi mari, localizate, in principal, in marile aglomeratii urbane,  protectia mediului fiind complet neglijata. Populatia activa din agricultura a scazut in mod artificial, fiind atrasa in activitatile  industriale din zonele urbane. Amplul fenomen de migratie a populatiei  din mediul rural spre mediul urban a provocat perturbari sociale grave  si o presiune uriasa asupra oraselor in proces de industrializare. 

Analizand retrospectiv aceasta situatie, s-a apreciat ca accentul excesiv pus pe reducerea disparitatilor cu orice pret, la care s-a adaugat o politica de investitii bazata in principal pe disponibilitatea fortei de munca, a constituit una din cauzele diminuarii cresterii economice pe parcursul deceniului al noualea al secolului trecut. Rata de crestere a productiei industriale in judetele traditional subdezvoltate ale Romaniei de-a lungul celor doua decenii anterioare fusese impresionanta. In aceste zone mai putin dezvoltate ale tarii s-au inregistrat cresteri de productie de zeci de ori. In anii ′80, judetele mai putin dezvoltate erau obligate sa atinga un nivel global al productiei pe cap de locuitor egal cu media nationala. Aceasta masiva realocare de resurse a dus in cele din urma la incetinirea procesului de dezvoltare economica. Este interesant de semnalat ca, in ciuda acestui proces de industrializare fortata si a cresterii economice astfel induse, judetele traditional sarace ale tarii (Botosani, Vaslui, Maramures, Bistrita-Nasaud, Dolj, Olt, Giurgiu, Teleorman) au continuat sa fie afectate de fenomenul migratoriu al populatiei, care s-a mentinut la valori ridicate pe  parcursul intregii perioade a anilor ′70 si ′80.

Astfel evoluand lucrurile, Romania a ajuns sa aiba o situatie unica in peisajul economic al tarilor central europene. Urmarile negative ale acestei politici economice falimentare, promovate de partidul unic s-au resimtit inca din anii '70; ele s-au agravat in anii '80 si s-au amplificat dupa 1990. Consecintele nefaste se simt practic si in prezent, cind practic toate judetele tarii se confrunta cu probleme de restructurare economica si, mai ales, industriala.

3. Dezvoltarea regionala in anii tranzitiei de la plan la piata

In conjunctura schimbarilor economice si politice care au avut loc in Europa, dar si in Romania, dupa 1989 s-a impus si deja s-au facut pasi importanti in fundamentarea unei noi conceptii si a unei noi politici de dezvoltare regionala. Politica de dezvoltare economica regionala in Romania este in prezent o componenta  importanta a Programului Guvernului.  Ea este definita in concordanta cu noul concept dezvoltat de UE, fiind o etapa a procesului de aderare la structurile europene. Bulversarea intregii economii a tarii si declinul acesteia dupa 1989 au facut ca problema prioritatilor teritoriale, care constituie principala preocupare a unei politici de dezvoltare regionala sa devina destul de greu de sustinut. Pe langa zonele traditional subdezvoltate au aparut zone de declin industrial, care ridica acum probleme deosebite prin somajul ridicat pe care il provoaca restructurarea. Practic toate judetele, dar, mai ales, cele dezvoltate industrial au ridicat si ridica probleme deosebite de restructurare economica.

Dupa introducerea sistemului economiei de piata, resursele tind sa se orienteze catre acele regiuni unde maximizarea utilizarii lor este posibila. Ca urmare, regiunile cele mai sarace, care au cunoscut o dezvoltare industriala artificiala, suporta in prezent un impact sever al procesului de tranzitie si al ajustarii structurale.

Procesul de restructurare industriala dupa 1990 a avut un ritm lent, care nu a solutionat decat partial problema marilor intreprinderi de stat cu pierderi. Nu a aparut acea alternativa necesara care sa inlocuiasca vechea industrie energofaga, ineficienta si neconcurentiala, cu structuri economice adecvate economiei de piata. Pe de o parte, s-au mentinut marile combinate generatoare de pierderi, iar pe de alta parte, au fost inchise, fara discernamint, intreprinderi industriale mici si mijlocii care puteau fi in parte restructurate si salvate. O parte din aceste intreprinderi puteau constitui nucleele pentru o modernizare care ar fi cuprins treptat o mare parte a industriei Romaniei. In acest fel, s-a deteriorat nu numai structura economica a acestor centre dar s-au inregistrat plecari ale personalului specializat, migrarea lor in alte meserii si, in ultima instanta, descalificarea lor.  In afara catorva exemple de intreprinderi cu capital integral strain, noile intreprinderi industriale aparute dupa 1990 nu au specializari bine conturate, capabile sa reziste la masiva concurenta externa si nu detin un grad corespunzator al tehnologiei moderne.

Un mare pericol in cazul zonelor industriale supuse restructurarii l-a reprezentat pierderea, prin migratie, a fortei de munca calificate. Daca unele zone industriale raman o perioada mai indelungata de timp fara activitate economica viabila, pina la restructurare, care este un proces de durata, s-a constatat ca acestea pierd, in detrimentul unor regiuni sau a tarii, populatia bine pregatita si capabila de activitate novatoare. Odata cu innoirea, sau dupa caz refacerea structurii economice, precum si a infrastructurii, apar sperantele in legatura cu stabilizarea fortei de munca, diminuarea poluarii mediului, in special in zonele industrializate si dens populate. Probleme deosebite ridica in acelasi timp zonele rurale, atat in ce priveste ocuparea populatiei, cat si infrastructura de toate tipurile: de la infrastructura drumurilor si tehnico-edilitara la infrastructura afacerilor etc.

In economia tarii,  agricultura reprezinta principala ramura din punct de vedere al ocuparii populatiei (42 la suta din resursele umane active la inceputul acestui deceniu). Agicultura a dobandit aceasta pozitie, in principal, ca urmare a reducerii ponderii populatiei ocupate in industrie si constructiii. Agricultura si silvicultura domina economia romaneasca la nivel regional (numai in trei regiuni - Vest, Centru si Bucuresti-Ilfov - populatia ocupata in industrie si constructii este mai mare decat cea ocupata in agricultura. Regiunile in care populatia ocupata in agricultura depaseste 2/3 din populatia ocupata sunt in ordine: Nord-Est, Sud-Vest si Sud. Aceste regiuni au un grad scazut de dezvoltare si se confrunta cu fenomene severe de depopulare. Practic, insa, toate regiunile tarii si fiecare judet au un sector agricol bine reprezentat, care ocupa aprox. 70 la suta din forta de munca existenta in mediul rural, evidentiind clar dependenta acestor zone de activitati agricole. Toate regiunile si in cadrul acestora toate judetele se confrunta cu probleme economice deosebite, atat in termeni  cantitativi cit si calitativi.

Situatia actuala continua deci sa reflecte conditiile artificiale create in timpul regimului comunist. Daca se compara situatia Romaniei cu cea a statelor membre ale UE sau cu a altor tari cu economie de piata, se observa ca nivelul disparitatilor inter-regionale in cazul Romaniei este relativ scazut. Astfel, in procesul de “construire” pe harta a acestor regiuni a rezultat in final crearea unor regiuni cu nivel de dezvoltare relativ omogen. Singurele exceptii notabile sunt reprezentate de regiunile Bucuresti-Ilfov, relativ dezvoltata comparativ cu celelalte si Nord-Est, care este cea mai putin dezvoltata economic si social. Astfel, in conditiile in care nivelul mediu al PIB pe locuitor in Romania atinge 22% din media europeana, regiunea Bucuresti-Ilfov atinge numai 38 la suta (la paritate cu puterea de cumparare), in timp ce regiunea Nord-Est doar 20 la suta din media europeana. In termeni relativi, aceasta situatie este similara celei intalnite in Grecia, Portugalia sau Spania la inceputul anilor '90: un raport al disparitatilor intre regiunea cea mai dezvoltata si cea mai putin dezvoltata si o diferenta scazuta in termeni procentuali fata de media europeana. Este important de observat ca, in afara regiunilor Bucuresti-Ilfov si Nord-Est, care reprezinta exceptii, toate celelalte regiuni din Romania prezinta niveluri medii ale veniturilor similare, in contextul unui nivel ceva mai ridicat de dezvoltare al partii vestice a tarii, comparativ cu estul.



O harta ad-hoc a disparitatilor regionale din Romania permite localizarea spatiala a saraciei si subdezvoltarii, in doua arii principale ale tarii: nord-estul, care include practic in totalitate regiunea istorica a Moldovei si sudul, respectiv cea mai extinsa zona agricola a tarii - Campia Romana. Spre deosebire de aceste doua arii,  Vestul si Centrul tarii se contureaza drept zonele mai bogate si mai puternic dezvoltate, din punct de vedere al veniturilor din gospodariile populatiei, precum si al echiparii si dotarii tehnico-sociale si a potentialului economic. Dincolo de disparitatile generale si globale, analizele au relevat o serie de aspecte de detaliu, simptomatice pentru tipologia problemelor specifice diferitelor arii. Drept principale concluzii pot fi amintite urmatoarele:

1. Judetele cu cel mai scazut nivel de trai sunt localizate in cele doua principale zone ale saraciei: prima, cu o situatie deosebit de critica, este situata in nord-estul Moldovei si cuprinde judetele Botosani si Vaslui, iar a doua in zona de campie din sudul tarii si cuprinde judetele Teleorman, Giurgiu, Calarasi si Ialomita. Despre judetele Botosani si Vaslui se poate spune ca se caracterizeaza printr-o stare de saracie, avand resurse materiale foarte reduse si niveluri inalte ale mortalitatii infantile, ale migratiei si somajului. Judetele din sudul tarii si, mai ales, Calarasi, Giurgiu si Teleorman sunt exemple tipice de saracie culturala, dupa cum sustin sociologii, caracterizate printr-un nivel educational scazut si printr-o rata inalta a mortalitatii infantile datorata precaritatii conditiilor sanitare.

2. Subdezvoltarea infrastructurii si saracia din gospodariile populatiei sunt puse in evidenta de unele cazuri tipice, precum cel al judetului Gorj, caracterizat prin nivelul scazut de dezvoltare a infrastructurii (tehnice si sociale). Urmeaza situatia din judetele Hunedoara si Constanta, unde nivelul scazut al calitatii vietii din gospodariile populatiei contrasteaza cu nivelul ridicat al activitatilor economice, exprimat ca atare de indicatorii specifici.

Studiul disparitatilor regionale si al evolutiei acestora trebuie sa fie insotit si de analize privind schimbarile petrecute in structura ocupationala a populatiei si in sectorul antreprenorial. Aceste analize adauga noi aspecte si semnificatii in vederea unei mai bune intelegeri a disparitatilor regionale. Principala corelatie intre fenomenele de natura economica si aspectele vietii sociale, la nivel regional, o reprezinta declinul numarului locurilor de munca  din industrie. Scaderea numarului de salariati din industrie a fost de peste 50 la suta din totalul scaderilor inregistrate pe ansamblul economiei.

Peste 45% din numarul total al firmelor inregistrate in Romania se concentrau la inceputul acestui decenoiu in cele mai dezvoltate 8 judete, cu un total de 30% din populatia tarii. Valori mai ridicate ale somajului se inregistrau in judetele cu un nivel mai scazut de dezvoltare si cu o rata ridicata a declinului numarului de salariati din industrie (Bistrita-Nasaud, Botosani, Tulcea, Vaslui etc). Sub aspectul distributiei spatiale se observa, de asemenea, o grupare a disparitatilor nationale, cu diferente majore intre estul si sudul tarii, pe de o parte si zonele centrale si de vest, pe de alta parte. Cele mai multe dintre judetele slab si foarte slab dezvoltate se afla in Moldova si Muntenia, in timp ce majoritatea celor cu nivel ridicat si foarte ridicat de dezvoltare se afla in Transilvania si Banat. Regiunile istorice ale Olteniei si Maramuresului se caracterizeaza printr-un nivel mediu de dezvoltare. Una dintre ariile cele mai putin dezvoltate se afla in jurul Capitalei, exceptie facand doar zona puternic industrializata si urbanizata a judetului Prahova.

Disparitatile regionale ating valori remarcabile pentru anumiti indicatori, evidentiind decalajele din domeniile economic, social, ale echiparii tehnice sau in ceea ce priveste caliatea vietii, in general. Schimbarile cele mai dinamice au fost evidentiate in randul indicatorilor care ilustreaza categoriile infrastructura si socio-demografie. Schimbarile pozitive cele mai dinamice au putut fi observate la indicatorii cresterea numarului de autoturisme proprietate personala si a numarului abonamentelor telefonice. Nivelul de urbanizare, exprimat ca procent al populatiei urbane din populatia totala a unui judet, a ramas relativ constant, indicand lipsa unor deplasari majore de populatiei din mediul rural catre mediul urban sau invers.

Cele mai relevante scaderi ale nivelelor de dezvoltare au fost inregistrate in judetele Mehedinti, Caras-Severin si Hunedoara, in timp ce judetele Braila, Dambovita si Ialomita au cunoscut unele cresteri. Maximum de stabilitate s-a inregistrat atat in cazul judetelor bine dezvoltate (Sibiu, Brasov, Cluj si Timis), cat si in cazul celor mai slab dezvoltate (Giurgiu, Botosani, Vaslui, Calarasi, Teleorman). Dinamicile regionale in Romania s-au caracterizat printr-o crestere a disparitatilor economice in conditiile unui declin general al economiei nationale, mai ales in deceniul trecut. Schimbarile regionale au evoluat dupa modele diferite in cazul resurselor gospodaresti, al infrastructurii sau al structurilor economice. Productia intreprinderilor industriale a suferit cel mai acut declin, dovedind ca aceste structuri au fost cel mai putin capabile de a se adapta la schimbarile specifice economiei de piata. Viteza cu care se desfasoara reforma economica este cea care influenteaza, in ultima instanta, cresterea, mai lenta sau mai rapida, a disparitatilor regionale.

Avand in vedere progresele realizate de Romania in adoptarea aquis-ului comunitar si in implementarea institutionala si reala, pe teren, a acestuia, tinand cont de politica sa de sprijin a regiunilor mai putin dezvoltate aflate in componenta statelor membre sau in curs de aderare, Comisia Europeana a decis sa sprijine mai mult implementarea politicii regionale specifice UE si in tara noastra. Potrivit estimarilor Comisiei Europene, prin programele de dezvoltare regionala pe o perioada de 10 ani s-ar putea crea in tara noastra cca 50.000 noi locuri de munca, in special in sectorul privat, sustinut cu precadere in dezvoltarea sa de catre Uniunea Europeana. Contributia guvernului roman la derularea programelor, in parteneriat cu Uniunea Europeana, trebuie sa fie – in functie de tipul programului - de 20-40 la suta din totalul fondurilor europene alocate.

Din cele 449 de proiecte aprobate pentru finantare in anii 1996-2000, 261 au fost pentru dezvoltarea initiativei locale (cu fonduri europene de peste 12 milioane euro), 107 proiecte s-au adresat pregatirii resurselor umane (3,4 milioane euro), iar 81 s-au derulat in turism (3,6 milioane euro). 74% din aceste proiecte au fost aplicate in mediul urban si doar 26% in mediul rural. In mediul rural au fost aplicate 118 proiecte, cu un buget de 5,4 milioane euro si care au dus la crearea a cca 2.700 noi locuri de munca. Pana la sfarsitul anului 2001 s-au mai derulat, de asemenea,  investitii cu sprijin financiar din partea UE, de 8,6 milioane euro pentru dezvoltarea industriei locale, a turismului si a resurselor umane, sectoare in care s-au creat cca 3.500 noi locuri de munca, iar peste 4.300 de persoane au beneficiat de instruire.

Incepand din 2001, Ministerul Dezvoltarii si Progonozei a elaborat si Guvernul Romaniei a aprobat prin hotarare propunerea privind concentrarea fondurilor PHARE 2001 - componenta coeziune economica si sociala  - si a fondurilor de confinantare corespunzatoare de la bugetul statului, in 11 zone de restructurare industriala cu potential de crestere economica. Populatia acestor zone reprezinta circa o treime din populatia Romaniei. Din localitatile apartinand celor 11 zone s-au selectat, cu prioritate, conform procedurilor PHARE, proiecte de investitii in sectorul public si privat, care se inscriu in  prioritatile nationale de dezvoltare regionala, conform Planului National de Dezvoltare, prioritati agreate si de Comisia Europeana: dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, a infrastructurilor locale si regionale, dezvoltarea serviciilor sociale si a turismului.

Criteriile recomandate de Comisia Europeana, care s-au aflat la baza identificarii zonelor mai putin dezvoltate economic sunt: existenta unor areale - concentrate geografic - cu intreprinderi aflate in dificultate din diferite motive (inchidere, restructurare, privatizare), avand somaj ridicat si grave probleme sociale, probleme de poluare a mediului, dar care au si potential de crestere economica. Directionarea fondurilor PHARE, a unor fonduri structurale si de coeziune ale UE,  spre zonele stabilite sustine si completeaza programul general de dezvoltare a Romaniei, alaturi de masurile luate pentru imbunatatirea mediului de afaceri - prin acordarea unor facilitati intreprinderilor mici si mijlocii, dezvoltarea si modernizarea infrastructurilor, accelerarea privatizarii, intensificarea actiunilor de protectie sociala etc. 




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat