QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate geografie

Concepte fundamentale ale ecologiei moderne





CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE ECOLOGIEI MODERNE

Conceptul de ecosistem

Termenul de 'ecosistem' a fost inventat in 1930 de catre Roy Clapham, dar ecologul britanic Sir Arthur George Tansley a fost primul care a descris sistemele naturale ca o continua interactiune dintre componenta vie si nevie a acestora, conferind termenului semnificatia sa actuala. Sensul acestui cuvant deriva din componentele sale: oikos, din greceste cu intelesul de sat sau casa si systema, din latineste cu sensul de ansamblu de elemente.

Prin ecosistem intelegem unitatea elementara a biosferei formata dintr-un biotop, ocupat de o biocenoza. Un ecosistem cuprinde intreaga materie vie dintr-un spatiu finit, deci toate animalele, plantele, microorganisme (ciuperci, bacterii si virusuri), impreuna cu toata substanta organica moarta existenta in acel teritoriu. Ecosistemul se caracterizeaza printr-o organizare specifica, fiind alcatuit din doua structuri functionale: structura de biotop (mediul neviu sau componenta abiotica) si structura de biocenoza (mediul viu sau componenta biotica):


Ecosistemul este un sistem complex format din vietuitoare si mediul lor de viata fizico-chimic. Vietuitoarele, reprezentate de ansamblul de organisme vegetale si animale care traiesc pe un teritoriu determinat, alcatuiesc biocenoza. Conditiile de mediu incluzand spatiul in care traiesc aceste vietuitoare cu factorii de mediu fizici si chimici (lumina, temperatura, umiditatea, sarurile minerale, etc.), care influenteaza viata acestora, constituie biotopul.

Plantele produc prin fotosinteza hrana care constituie sursa de materie si energie pentru celelalte specii. La randul lor, plantele depind de conditiile de mediu: umiditate, temperatura, lumina, fertilitatea solului etc. Aspectul exterior al unui ecosistem este puternic influentat de speciile de plante care il populeaza.

Functionarea ecosistemului depinde de relatiile dintre speciile biocenozei, cat si de interactiunea dintre acestea si factorii de biotop. Pe baza acestor relatii, ecosistemul poate asigura desfasurarea a trei functii esentiale: functia energetica, functia de circulatie a materiei si functia de autoreglare. Prin urmare, se poate considera ecosistem doar prin combinatia viata mediu in care intre formele de viata si mediu au loc permanente schimburi de energie si materie. Aceasta circulatie interna realizata prin intrari si iesiri continue de substanta si energie, asigura o anumita stabilitate a sistemului. Intrarile sunt alcatuite in principal din energia solara, precipitatii si substante organice si minerale. Iesirile sunt reprezentate in principal de: caldura, dioxid de carbon, oxigen si materiile pe care le antreneaza apa.

In acest sens se poate spune ca: orice unitate care include toate organismele de pe un teritoriu dat, care interactioneaza cu mediul si care are o anumita structura trofica, o diversitate de specii si un circuit de energie si substante in teritoriul sistemului, reprezinta un ecosistem (fig.3).

Invelisul viu al Pamantului, biosfera, este format dintr-o retea de ecosisteme care se intrepatrund si se influenteaza unele pe altele.

Ecosistemele nu sunt sisteme izolate (inchise), ci sunt legate prin interconditionari reciproce. Aceste legaturi fac ca efectele negative aparute intr-un ecosistem sa se propage in lant si in ecosistemele alaturate.

Legaturile ecosistemului cu biosfera ca intreg sunt realizate prin fluxul de materie si energie care formeaza ciclurile biogeochimice. Aceste cicluri leaga componenta vie (biocenoza) de componenta nevie (biotopul) a unui ecosistem.

Uneori delimitarea a doua ecosisteme este destul de evidenta, asa cum se delimiteaza ecosistemul unui lac fata de ecosistemul pajistilor din jur.

Alteori, delimitarea a doua sau chiar mai multe ecosisteme este foarte greu de facut, ca urmare a modificarii treptate a biotopului si a interferentei mai multor ecosisteme vecine. Un astfel de exemplu il constituie ecosistemele de campie.

Ecosistemele se pot clasifica in doua grupe: ecosistemele naturale si ecosisteme artificiale sau antropice. Ecosistemele naturale sunt extrem de putine deoarece ele reprezinta locurile neexplorate de om in care nu este sesizabila influenta umana. Acest tip de ecosisteme sunt prezente in padurile tropicale umede, in abisul oceanelor, in tinuturile inzapezite ale Groenlandei si Antarcticei.

Ecosistemele artificiale (antropogene) sunt acele ecosisteme in care interventia omului este resimtita partial sau total. Ele au fost transformate de oameni prin modificarea biotopului natural pentru a crea conditii corespunzatoare anumitor soiuri de cultura sau anumitor specii de animale.

Atunci cand omul tine sub control toate legaturile dintre componentele vii si mediul inconjurator (cazul unei ferme zootehnice), interventia omului asupra modificarii biotopului este totala.

Ecosistemele sunt foarte variate ca dimensiune si complexitate. Conceptia ecologica moderna stabileste mai multe categorii de structuri ale ecosistemului. Acestea sunt determinate de o varietate de factori care se manifesta interrelational, dintre care cele mai importante componente sunt solul, atmosfera, radiatia solara, apa - toate acestea caracterizand biotopul si organismele vii care ocupa acest biotop.

In ecologie, un ecosistem este o unitate de functionare si organizare a ecosferei alcatuita din biotop si biocenoza si capabila de productivitate biologica. Ecosistemul cuprinde si relatiile dintre biotop si biocenoza.

Biotopul reprezinta totalitatea factorilor abiotici (apa, vantul, energia solara, clima, umiditatea) si relatiile dintre ei.

Biocenoza reprezinta un nivel de organizare a materiei format din populatii legate teritorial, si pe studiul interactiunii acestor populatii.

Un ecosistem nu are granite definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari (desertul Sahara), sau dimensiuni foarte mici (un iaz).

Ecosistemele sun considerate a fi naturale, in cadrul carora interventia omului este nesemnificativa (deserturile, taigaua, zonele muntoase inalte) si antropice, in care activitatea umana a modificat puternic componentele si procesele naturale.

Dupa locul in care se gasesc, ecosistemele sunt in general clasificate in:

  • Ecosisteme acvatice;

Ecosistemul acvatic este un ecosistem al carui biotop este strans legat de mediul acvatic. Aceste ecosisteme pot fi de diferite marimi, de la mari pana la iazuri mici. Ecosistemele acvatice sunt clasificate in:

  • ecosisteme acvatice cu apa dulce (lacuri, iazuri);
  • ecosisteme acvatice cu apa sarata (mari).

Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatica.

Biotopul acvatic. Mediul acvatic se caracterizeaza prin o serie de factori specifici:

  • Cantitate de oxigen mica;
  • Presiunea mare a apei;
  • Temperatura joasa;
  • Luminozitate mica.

Ecosistemul are 4 zone:

       Zona de mal;

  • Zona litorala este fasia care se intinde in lungul coastelor si tarmurilor marine, partial ocupata de apa (adancimea 0 20 m). Ea reprezinta hotarul dintre uscat si mare.
  • Zona pelagica. Zona pelagica sau zona abisala este o zona situata in mari si in oceane, care se intinde de la 2.000 m pana la cele mai mari adancimi. Zona abisala ocupa peste 3/4 din suprafata marilor oceane (Pacific, Atlantic si Indian). In aceasta zona se depun maluri fine cu globigerine, argile rosii etc. Animalele abisale sunt animale care traiesc in zona abisala (pesti, crustacee, cefalopode, echinoderme etc.), adaptat unor conditii speciale : intuneric complet, presiune ridicata etc. Animalele abisale prezinta modificari ale organelor vizuale (care sint atrofiate sau, dimpotriva, exagerat de mari) si ale organelor tactile (antene, tentacule, care sunt puternic dezvoltate); au adesea organe luminoase; sunt carnivore sau se hranesc cu namol bogat in substante organice in descompunere.
  • Zona bentonica.

Lacurile se pot clasifica in doua categorii importante:

  • Lacuri naturale
  • Lacuri artificiale - realizate in urma unor activitati umane.

Lacuri naturale pot fi de diferite tipuri:

  • Lacuri de natura glaciara:
  • lacuri vulcanice create ca efect al unor activitati vulcanice. La randul lor acestea se pot imparti in:
  • lacuri tectonice sau lacuri de rift, situate in urma subsidentei in lungul unei falii geologice. Exemple de lacuri tectonice sunt: lacurilor din Marele Rift African, Lacul Baikal din Siberia, Rusia, Lacul Superior situat intre Statele Unite ale Americii si Canada sau lacurile din lungul faliei Great Glenn din Scotia, Regatul Unit
  • lacuri de baraj natural formate prin bararea unor vai in urma unor fenomene naturale:
    • lacuri formate prin alunecari de teren in care barajul natural al vaii este format prin alunecari de teren de pe versanti.
    • lacuri morenice in care barajul natural este format de morene transportate de ghetari.
  • lacuri alpine, situate in depresiuni naturale din zone montane, avand alta origine decat cele glaciare sau vulcanice;
  • lacuri meteoritice formate in cratere create de meteoriti, de exemplu lacului Elgagatgan din Regiunea Ciukotka, Rusia
  • lacuri de lunca - situate in depresiunile din luncile inundabile ale cursurilor de apa. Alimentarea lor se realizeaza in cea mai mare parte in perioadele de revarsare ale raului in lunca caruia sunt situate.
  • lacuri endoreice situate in zone depresionare fara efluenti importanti de suprafata care sa evacueze afluxurile in lac. Apa din lacurile endoreice este evacuata din sistem, fie prin evaporatie, fie prin inflitratie. Exemple ale unor asemenea lacuri sunt Lacul Eyre in Australia centrala sau Marea Aral in Asia centrala.
  • lacuri de deflatie sau lacuri eoliene, localizate in depresiuni formate prin eroziune eoliana, cum sunt cele din regiunea Languedoc din Franta;
  • Lacuri subterane formate sub suprafata scoartei terestre, asociate de caverne sau straturi acvifere.

In ceea ce priveste lacurile artificiale se pot distinge:



  • lacuri de baraj -
  • lacuri excavate - in care depresiunea in care se formeaza lacului a fost creata prin sapaturi. Adesea, materialul rezultat din sapaturi este depozitata astfel incat sa creeze un dig de contur. Acest tip de lacuri este creat fie prin excavatii speciale pentru realizarea lacului, fie prin inundarea unor amplasamente excavate in alte scopuri: cariere, mine s.a.
  • lacuri de inchidere a unor golfuri maritime

Ecosisteme terestre.

Ecosistem terestru este un ecosistem,a carui biotop este strans legat de mediul terestru. Exemple de ecosisteme terestre sunt:

  • padurile;
  • deserturile;
  • stepele;
  • savanele;
  • campiile.

Biocenoza acestor sisteme este una tipic terestra.

Ecosistemul unei paduri de stejar

Padurile de stejar se intind in zonele cu altitudine de pana la 700-800 m. In zonele de campie, aceste paduri sunt formate din stejar brumariu si stejar pufos. In zonele joase, ele sunt formate din stejar in amestec cu cer sau garnita (rude cu stejarul). In zona dealurilor inalte se intalneste gorunul care formeaza paduri intinse numai de gorun (numite gorunete) sau in amestec cu alte specii de foioase.

Fauna si vegetatia padurilor de stejar

  • Fauna: radasca, arici, salamandra, cuc, caprioara etc.
  • Vegetatia: ghiocel, porumbar etc.
  • Caracteristici ale biotopului:

-soluri: brune si brun-roscate de padure;

-temperatura medie anuala in jur de 10 C;

-lumina care ajunge pana la suprafata solului, filtrata printre coroanele arborilor; de aceea exista numeroase plante erbacee si arbusti.

  • Componente ale biocenozei:

-arbori : carpen, ulm, tei, frasin, paltin de campie, artar, cires salbatic;

-arbusti: maces, paducel, soc, lemn cainesc, corn, porumbar, gherghinar;

-plante erbacee: golomat, paius etc.

-animale nevertebrate: viermi, paianjeni, melci, insecte, etc.

-animale vertebrate: broasca bruna, brotacel, soparla, sarpe, cuc, lup, vulpe, etc

Ecosistemul unei paduri de fag

Padurile de fag, (numite si fagete), sunt raspandite in zonele cu altitudini de 600-1300 m. Padurile de fag se intalnesc insa si la altitudini mai mici, pe versanti umbriti (400m) sau la altitudini de 1500 m, pe versantii insoriti.

Fauna si vegetatia padurilor de fag

  • Fauna: viezure, veverita, ras, mistret, cerb, huhurez, etc.
  • Vegetatie: alun, ciuperci etc.
  • Caracteristici ale biotopului:

-soluri: brun-acide, brune de padure si soluri podzolice;

-temperatura medie anuala de 6-8 C;

-precipitatii abundente 600-700 mm anual;

-lumina slaba

  • Componente ale biocenozei:

-arbori: fag, mesteacan, paltin de munte, carpen, ulm de munte, tei, molid, brad;

-arbusti: alun, muru, corn;

-plante erbacee: feriga, muschi, licheni, mierea-ursului, paius;

-animale nevertebrate: insecte (carabus de padure, croitorul fagului);

-animale vertebrate: ciocanitoare, gaita, huhurez, cerb, urs brun, jder, ras, veverita, mistres, pisica salbatica.

Ecosistemul unei paduri de molid

Padurile de molid, (numite si molidisuri), ocupa regiunile inalte ale muntilor nostri, de la limita superioara a fagului pana in zona subalpina. Ele sunt instalate la altitudini de 1200-1800 m. In nordul Carpatilor, limita inferioara a padurilor de molid atinge, in unele locuri, 600 m.



Fauna si vegetatia padurilor de molid

  • Fauna: omida molidului, ciocanitoare, pitigoi de bradet, forfecuta, soarece vargat, jder, cocos de munte, etc.
  • Caracteristici ale biotopului:

-soluri: podzolice brune;

-temperatura medie anuala de 3-5 C;

-precipitatii de 800-1300 mm anual;

-lumina foarte slaba, padurile sunt intunecoase;

-vanturi, uneori, puternice.

  • Componente ale biocenozei:

-arbori: molid, zada, zambr, pin, brad, fag, mesteacan, paltin de padure, etc

-arbusti: afin, merisor, zmeur, coacaz de munte;

-plante erbacee: ciuperci, muschi, licheni (matreata bradului), feriga;

-animale nevertebrate: insecte (omida, viespe ,etc);

-animale vertebrate: soparla de munte, naparca, pitigoi de bradet, cocos de munte, ciocanitoare, veverita, jder, mierla, etc.

Desertul sau pustiul este o zona care primeste foarte putine precipitatii, aproximativ 250 mm pe an. Deserturile au reputatia de a sustine foarte putine forme de viata desi, la o comparatie mai atenta cu un mediu mai umed, formele de viata din desert sunt de cele mai multe ori variate si raman in general ascunse pentru a-si pastra umiditatea. Aproximativ o treime din suprafata Terrei este acoperita de deserturi.Desetul are o mare diferenta de temperatura: ziua este mai cald, noaptea este mai rece.

Stepa reprezinta o zona de vegetatie in care flora este reprezentata de plante ierboase si conditiile climaterice sunt semiaride. Stepele sunt caracteristice regiunilor euroasiatice, dar pot fi intalnite, cu unele modificari, si in Africa, Australia, in America de Nord si in America de Sud. In Romania, regiuni de stepa sunt cele din estul Campiei Romane, o parte din Dobrogea si un sector din sud-estul Podisului Moldovei.

Biotop: Biotopul stepei este unul diferit de cel al padurilor. Cad putine precipitatii, nu mai mult de 400-600 mm pe an. Luminozitatea este ridicata. Temperatura medie iarna este de -10C-5C, iar vara poate ajunge pana la 3035C. Flora este dominata de graminee si din plante cu rizomi (care se dezvolta rapid dupa ce apar conditii favorabile), dar si din tufarisuri si plante spinoase. Exemple: ovaz, salvie, etc. Arborii si arbustii lipsesc din cadrul stepelor. Fauna este reprezentata de diferite:

  • rozatoare:
    • Popandau;
    • soarece-de-camp;
    • hermina;
  • lagomorfe:
    • iepure;
  • carnivore:
    • lup.

In stepe sunt comune rozatoarele si ierbivorele, diverse specii de antilope, cai salbatici si camila cu doua cocoase; dintre pasari se remarca dropia. In Asia de Est, componenta si ea a regiunii biogeografice palearctice, fauna este originala, cu tigrii siberieni, ursul panda urias (in muntii din estul Tibetului). Animalul specific Asiei este dromaderul, originar fiind din stepele din jurul Marii Caspice. In India, fauna este in cea mai mare parte tropicala si se aseamana cu cea a Africii. Se intalneste: leul (in peninsula Kathiawar si sud-estul Iranului), tigrul (arhipelagul indonezian), sacalii si hienele (India). Maimutele specifice sunt gibonul (prezent in nord-estul Indiei si in Myanmar) si urangutanul (prezent in insulele Sumatera si Borneo).

Savana este un tip de stepa africana, semiarida, situata in partea centrala a Africii.

Biotopul este diferit de cel al altor stepe. In savana cad mai putine precipitatii decat in stepa europeana. Clima in savana este mai calda, iar anual sunt inregistrate secete. Solurile sunt mai putin fertile, iar luminozitatea este maxima. Sunt 2 anotimpuri principale: sezonul secetos si sezonul umed. Flora savanei este una adaptata conditiilor climaterice neprielnice din savana. Astfel in savana se intalnesc asa arbori, precum baobabul, care ofera faunei fitofage a savanei hrana necesara. Insa vegetatia dominanta este cea ierboasa. Astfel, pentru a supravietui, arborii si arbustii depoziteaza in trunchi apa pentru a supravietui sezonului secetos, iar plantele ierboase isi usuca partea superioara a corpului (situata deasupra solului), transportand substantele hranitoare si apa la radacini, si astfel reduc evaporarea apei.

Fauna

Fauna este reprezentata de mai multe tipuri de animale:

  • carnivore:
  • primate:
  • cornute:

Campia este un tip de relief caracterizat prin altitudini joase (pana in 300m), interfluvii netede (campuri), vai slab adancite. Campiile au origini diferite:

  • campii de acumulare (piemontane, lacustre, deltaice, glaciare etc.);
  • campii de eroziune (rezultate prin erodarea completa a unor munti sau dealuri; poarta numele de peneplena sau pediplena).

O alta clasificare a ecosistemelor:

  • ecosistem autotrof - ecosistem in care predomina activitatea plantelor verzi, si care se poate autosustine.
  • ecosistem heterotrof - ecosistem in care predomina activitatea organismelor consumatoare.
  • ecosistem tanar - ecosistem in care productia plantelor verzi intrece consumul organismelor heterotrofe.
  • ecosistem matur - ecosistem in care productia plantelor verzi este aproximativ egala cu cea a organismelor consumatoare.
  • ecosistem natural - ecosistem care a aparut spontan, prin lupta pentru existenta a speciilor vegetale si animale, in care omul nu a avut nici un rol in modificarea densitatii, abundentei si diversitatii organismelor.
  • ecosistem antropogen - ecosistem in care interventia omului este partiala sau totala.
  • ecosistem uman - ansamblul planetar in interactiune al populatiilor umane, impreuna cu factorii de mediu.

Zona de intrepatrundere a doua ecosisteme, de exemplu o pasune naturala si un ecosistem agricol, se numeste ecoton.



Totalitatea ecosistemelor formeaza ecosfera, sau biosfera

Din cele prezentate anterior se stie deja ca ecosistemul este alcatuit din doua structuri functionale: structura de biotop (mediul neviu sau componenta abiotica) si structura de biocenoza (mediul viu sau componenta biotica).

BIOTOPUL

Pentru a definii notiunea de biotop trebuie sa pornim de la semnificatia celor doua cuvinte grecesti care intra in componenta acestui cuvant: bios = viata, topos = loc. Biotopul este deci, locul ocupat de o biocenoza, cuprinzand mediul abiotic (solul, apa, aerul, factori climatici etc.) st toate elementele necesare aparitiei si dezvoltarii organismelor.

In sens restrans, prin biotop intelegem spatiul in care traiesc vietuitoarele precum si factorii de mediu care conditioneaza viata acestora.

Factorii de mediu sunt denumiti factori abiotici si se pot grupa in patru mari categorii: factori climatici, factori geografici, factori mecanici si factori chimici.

Factorii climatici principali sunt: temperatura, lumina si umiditatea. Ei determina compozitia si evolutia biocenozelor. Temperatura depinde de intensitatea radiatiilor solare si influenteaza viata animalelor si plantelor. La nivelul solului, temperatura este influentata de covorul vegetal, de tipul de sol precum si de prezenta apei. Astfel, solul umed se incalzeste mai greu decat solul uscat. Temperatura determina repartitia diferentiata a vietuitoarelor si plantelor dupa preferintele termice, iar la anumite vietuitoare determina anumite adaptari morfologice. Din punct de vedere ecologic se poate vorbi de urmatoarele tipuri de temperaturi:

  • temperatura zero, la care incepe dezvoltarea si activitatea imediata a unei specii;
  • temperatura eficienta, la care dezvoltarea se produce in ritm normal;
  • temperatura optima, la care procesele metabolice, cresterea si dezvoltare se produc cu randament maxim.

Lumina depinde de cantitatea de radiatii solare care cade pe unitatea de suprafata, de pozitia geografica, precum si de densitatea si inaltimea vegetatiei. Alaturi de temperatura, lumina asigura in ecosistem functia energetica influentand productivitatea ecosistemelor, respectiv cantitatea de biomasa vegetala si animala. Lumina determina ritmurile biologice circadiene, lunare, sezoniere si anuale.

Cantitatea de vapori din atmosfera (umiditatea) influenteaza puternic repartitia plantelor pe glob, in functie de rezistenta si adaptarea acestora la conditiile de seceta sau umiditate excesiva. Intr-un biotop terestru principalele surse de apa sunt: precipitatiile, care depind de pozitia geografica, de relief, de vanturi si de covorul vegetal; apa inglobata in porii solului; apa scursa de la suprafata in spatiile mari din sol sau subsol.

Factorii geologici, edafici si geografici (relieful, structura si compozitia solul, altitudinea s.a.) influenteaza biocenoza fiecarui ecosistem.

Relieful si solul determina structura, compozitia si distributia populatiilor de plante si animale in biotop. La o aceeasi latitudine si longitudine, altitudinea determina conditii climatice diferite, prin scaderea pronuntata a presiunii oxigenului, cu influente puternice asupra biocenozelor. Altitudinea si relieful schimba foarte mult fizionomia unui biotop, influentand in mod direct structura si dinamica compozitiei specifice a biocenozei.

Factorii mecanici cuprind : curentii de aer, cursurile si caderile de apa, puterea de eroziune a apelor curgatoare, prezenta valurilor etc. Ei actioneaza direct asupra biotopului si prin interrelatie si asupra biocenozei. Astfel spre exemplu, curentii de aer (vanturile) produsi din cauza diferentelor de presiune atmosferica datorate incalzirii inegale a aerului din vecinatatea scoartei terestre, influenteaza cresterea si dezvoltarea, chiar si aspectul exterior al plantelor. La randul lor padurile pot modifica viteza coloanei de aer. Curentii de aer calzi si uscati pot provoca aparitia deserturilor.

Factorii chimici sunt reprezentati de substantele organice rezultate in urma descompunerii organismelor moarte, din excretiile si secretiile organismelor vii, cat si de substantele minerale (compusi azotati, fosfati, sulfati etc.) eliberate in sol de microorganisme. Acestea servesc drept materie prima in sinteza biomasei vegetale de catre producatorii primari (plante si microorganisme fotosintetizatoare). Substantele organice si minerale circula din mediul lipsit de viata in materia vie, contribuind la realizarea ciclurilor biogeochimice in natura.

Structura minerala a biotopului difera de la o zona la alta influentand foarte mult biocenoza respectiva. Astfel, pe o roca calcaroasa se va forma un sol alcalin foarte uscat (rendzina) pe care sa va putea dezvolta o flora si fauna foarte bogata, variata si abundenta. Pe un sol acid (podzol) se va dezvolta o vegetatie uniforma de buruieni care se vor asocia cu un numar mic de specii de animale. Solurile aluvionare, cernoziomurile si solurile humice sunt cele mai productive.

BIOCENOZA

Este componenta vie a ecosistemului reprezentata de comunitatea de plante si animale care traiesc pe un teritoriu sau habitat fizic determinat.

Astfel, spre exemplu, totalitatea populatiilor dintr-o padure (plante, animale, microorganisme) alcatuiesc o biocenoza de padure. In cadrul vietuitoarelor care alcatuiesc o biocenoza, precum si intre acestea si mediul lor de trai (biotopul) exista relatii bine statornicite prin intermediul carora se asigura functionarea intregului ecosistem.

Biocenoza este unitatea structurala si functionala, autoreglabila a ecosistemului. Ea are o anumita fizionomie determinata de gradul ei de dezvoltare, infatisare, raportul numeric dintre specii si o structura data de felul populatiilor si tipul biotopului. Dupa modul in care sunt distribuite diferite specii in teritoriu biocenoza poate avea o stratificare supraternara (specii care traiesc pe suprafata scoartei: sol, mine, pesteri, ape etc.) sau subternara (specii care traiesc sub suprafata scoartei).

Structura biocenozei este data de diversitatea speciilor de plante si animale care o alcatuiesc. Din punct de vedere al functiilor pe care le indeplinesc, biocenoza cuprinde urmatoarele grupuri de organizare:

􀂾 producatori organisme autotrofe capabile sa-si sintetizeze substantele necesare vietii pornind de la elemente minerale, apa si energia luminoasa (marea majoritate a plantelor). O mica parte dintre organismele autotrofe utilizeaza energia rezultata din unele procese chimice fiind denumite chemosintetizatoare (unele bacterii).

􀂾 consumatori organisme heterotrofe care nu pot sintetiza direct substantele organice proprii pornind de la componentele simple abiotice (apa, saruri minerale si energie). In functie de hrana folosita acestia se grupeaza in:

- fitofage sau consumatori primari - care se hranesc cu plante;

- carnivore sau consumatori secundari care se hranesc cu alte animale si

- detritivore sau consumatori micsti care se hranesc cu resturi de natura vegetala si animala (viermi, unele protozoare, insecte). Tot in categoria consumatorilor micsti intra si animalele omnivore, care consuma atat plante, cat si animale. Acestea pregatesc actiunea descompunatoare a microorganismelor, fragmentand detritusul (resturi vegetale si animale in descompunere) in elemente de dimensiuni mici.

- descompunatorii sau consumatori tertiari (bacteriile si ciupercile)- sunt organisme care prin procese de oxidare sau reducere, transforma substanta organica moarta pe care o descompun pe cale enzimatica, in compusi anorganici si organici simplii.

Structura biocenozei dintr-un ecosistem este mentinuta prin interactiunile complexe care se stabilesc intre specii diferite (relatii interspecifice) sau intre indivizii aceleasi specii (relatii intraspecifice).

Dupa modul de realizare relatiile interspecifice pot fi grupate in patru categorii:

1. relatii trofice relatiile de nutritie care apar intre speciile unei biocenoze;

2. relatii topice apar atunci cand un animal traieste in adapostul altui animal;

3. relatii fabrice apar atunci cand un animal utilizeaza ca material de constructie pentru adapost, parti ale unui organism din alta specie;

4. relatii de transport apar cand o specie transporta alta specie (insectele transporta bacterii).





{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat