QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate geografie

Caracterizarea generala a deltei dunarii








CARACTERIZAREA GENERALA A DELTEI DUNARII

Rezultat al interactiunii dintre componentele naturale si interventia omului, Delta Dunarii este cea mai tanara si mai dinamica unitate geografica din tara, fiind totodata cel mai complex ecosistem al Romaniei.

1 Dunarea si delta ei



Delta Dunarii, se afla in prezent, sub influenta Dunarii in cea mai mare masura, fiind rezultat al interactiunii fluviului cu marea; regimul sau hidrologic este o transpunere a regimului hidrologic al Dunarii in conditiile locale.

Dunarea are o lungime de 2860 km, o suprafata a bazinului de 817 000 km² si un debit multianual de 6 300 m³/s, ceea ce situeaza Dunarea pe locul doi in Europa dupa fluviul Volga (6500 m³/s).

Zona de varsare a Dunarii se individualizeaza net ca o unitate fizico-geografica, formata din:

·       Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre de la nordul si sudul deltei propriu-zisa)

·       Sectorul marin din fata deltei.

Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre periferice) se intinde:

-        in nord pana la paralela de 46s42´ latitudine nordica (tarmul de nord al lacului Chitai),

-        in sud pana la paralela de 44s24´ latitudine nordica (Gura Buhazului),

-        spre vest pana la 28s14´ longitudine estica (tarmurile vestice ale lacurilor Ialpug si Cugurlui),

-        spre est pana la 29s46´ longitudine estica (gura bratului Noul Stambul).

2 Geneza si evolutia Deltei Dunarii

Conditiile trecute si actuale care au dus la formare zonei deltaice, la care cam toti autorii au ajuns la un numitor comun sunt:

·       Oscilatii nule ale mareelor din Marea Neagra (9 – 12 cm, dupa DRIGA 2004);

·       Existenta platformei continentale bine dezvoltata;

·       Adancimi mici in sectorul marin din fata gurilor Dunarii;

·       Volumul mare de aluviuni adus de Dunare;

·       Existenta curentului maritim litoral de aluviuni cu directia generala NE-SW, la gurile Dunarii;

·       Predominanta vanturilor de nord – est;

·       Golful de tip limanic dintre horstul dobrogean si platforma Bugeacului.

Acestor conditii se adauga miscarile eustatice ale Marii Negre in cuaternar, dar si miscari epirogenetice din partea de nord, complicand procesul de formare.

Delta este situata intr-un vechi golf al Marii Negre, care a fost colmatat.

3 Impartirea teritorial-administrativa a RBDD

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii cuprinde mai multe zone functionale precum:

Ø     Zone strict protejate: sunt 18 cu o suprafata totala de 50600 ha (8,7 % din suprafata totala a RBDD) si cuprind formatiuni fizice si biologice sau grupuri de astfel de formatiuni cu valoare exceptionala din punct de vedere stiintific sau estetic, habitatele speciilor de plante si animale cu o valoare universala din punct de vedere stiintific sau al conservarii lor, situri naturale foarte valoroase stiintific sau istoric.

In aceste zone, ca activitati sunt permise doar cercetarea, paza si controlul.

Ø     Zone tampon: in numar de 13 cu o suprafata totala de 223300 ha (38,5 % din suprafata totala a RBDD). Cuprind: zone cu caracteristici biologice apropiate de cele anterioare, avand rol de limitare a impactului activitatilor umane asupra zonelor cu regim de protectie integrala.

Activitati permise: valorificarea resurselor vegetale prin aplicarea de tehnologii nepoluante, pescuit industrial cu mijloace traditionale, pasunat, turism ecologic, cercetare.

Ø     Zone economice: cu o suprafata totala de 306100 ha (52,8 % din suprafata totala a RBDD) si cuprind teritoriul ramas dupa delimitarea zonelor strict protejate si a celor tampon.

Activitati permise: pescuit industrial si sportiv, valorificarea produselor forestiere si ale produselor accesorii, valorificarea  vegetatiei acvatice sau a potentialului melifer al florei spontane, recoltarea ciupercilor, pasunat, recoltarea fanului si furajelor, vanatoare, agricultura, piscicultura, zootehnie, silvicultura, turism, prestari servicii si a altor activitati ce nu pun in pericol conservarea patrimoniului natural al Rezervatiei.

Ø     Zone de reconstructie ecologica: sunt 6 cu suprafata totala de 15025 ha si cuprind suprafete unde impactul produs de activitatea umana sau de anumite fenomene naturale a dus la degradarea ecosistemelor naturale si in cadrul carora Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii desfasoara activitati de refacere a echilibrului ecologic, de renaturare a zonei afectate.

Se pot desfasura activitati specifice zonei tampon sau economice din care au provenit, cu aplicarea restrictiilor impuse de starea ecosistemului si a normelor tehnologice stabilite de ARBDD, aplicate in procesul de renaturare a zonei.

4 Caracterizarea si evolutia conditiilor ecologice din Delta Dunarii

Delta Dunarii prezinta conditii ecologice caracteristice numai acestui tinut, facandu-l unicat in Romania si un punct de mare atractie al lumii.

4.1 Caracteristici geomorfologice a Deltei Dunarii

Delta Dunarii este considerata un sistem complex si deschis, ce graviteaza intre circulatia apelor si interventia omului.

Delta Dunarii se diferentiaza in trei unitati:

-        unitatea Letea – intre bratele Chilia si Sulina

-        unitatea Caraorman – intre bratele Sulina si Sf. Gheorghe

-        unitatea Dranov – la sud de bratul Sf. Gheorghe si lacul Razim (zona neluata in studiu).

Dupa geneza, hipsometria, relatiile hidrice dintre bratele Dunarii si zonele interioare, diferentierile climatice si variatia de peisaje, se distinge in Delta Dunarii doua sectoare mari:

·       Delta fluviatila – cea mai veche din spatiul deltaic, ea incepe la Ceatalul Chiliei si pana la aliniamentul grindurilor maritime Letea – Caraorman – Crasnicol, cu zone cu paduri de salcii si zone agricole formate in urma retragerii apelor de primavara; depresiunile de aici sunt mici, cu multe lacuri de dimensiuni mici aflate intr-un inaintat grad de evolutie.

Unitatea Letea este formata din mai multe subunitati, dintre care de interes pescaresc este: complexul lacustru Sireasa-Sontea-Furtuna.

Unitatea Caraorman cuprinde aici complexul lacustru Gorgova – Uzlina.

·         Delta fluvio–maritima – intre aliniamentul grindurilor maritime Letea-Caraorman-Crasnicol si tarmul Marii Negre, cu grinduri maritime neinundabile, cu altitudini mari, ce suporta paduri de stejar in amestec si nisipuri, dar de interes pescaresc sunt: complexul lacustru Rosu – Puiu si complexul lacustru Matita – Merhei.

Suprafata totala a Deltei Dunarii este de 4152 km², din care 82 % (3318 km²) este pe teritoriul Romaniei, ocupand locul 24 in lume, a doua delta in Europa dupa Volga. Delta propriu-zisa este cuprinsa intre bratul Chilia si Sf. Gheorghe si acopera 2491 km².

Suprafata RBDD este de 5800 km², din care 3510 km² este delta propriu-zisa din sectorul romanesc (cu insula Dranov), plus 1145 km² complexul Razim-Sinoie, 1030 km² apa marina pana la izobata de -20 m si 13 km² albia Dunarii intre Cotul Pisicii si Isaccea (pe teritoriul Romaniei) si 102 km² lunca inundabila a Dunarii intre Isaccea si Tulcea (zona predeltaica).

Delta Dunarii propriu-zisa de pe teritoriul Romaniei (intre bratele externe ale Dunarii, fara insula Dranov) are 2540 km² si avandelta ei 102 km sunt partile Deltei Dunarii luate in studiu.

4.1.5 Inundabilitatea

Situatia inundabilitatii deltei a fost determinata in functie de nivelurile apei la Tulcea si anume pentru valorile de 150, 300 si 400 cm r.M.N., adica hidrogradele 3, 6 si 8.

Astfel ca pentru 3 hidrograde la Tulcea, suprafata inundabila a deltei reprezinta 65%, pentru 6 hidrograde suprafata inundabila creste la 78%, iar pentru 8 hidrograde suprafata inundabila a deltei ajunge la 92,7%, incat peste aceasta valoare a hidrogradelor raman in delta doar 7,3% suprafata neinundabila (adica grindurile Chilia, Letea, Caraorman si Saraturile)

4.3 Regimul hidrologic

Dunarea aduce la Ceatal Chilia un volum de apa de circa 204,5 km³/an (ceea ce reprezinta un debit multianual de 6473 m³/s intre anii 1921-1980), dar si aluviuni (58,75 mil. t/an), saruri (90 mil. t/an) si energie (2576,1 x 10¹² Kcal la temperatura medie anuala a apei de 12,6sC).

Diferenta dintre debitele de apa ale bratelor Dunarii in varful deltei si gura de varsare nu depaseste ±10%, procent care “se pierde” in complexele lacustre, iar pe bratul Sf. Gheorghe se pierd permanent catre Razim 32,5 m³/s (la debitul mediu al Dunarii in varful deltei).



Tabel 4 Principalele brate ale Dunarii, in delta:

Denumirea

bratului

Lungimea (km)

Latime medie (m)

Panta la nivel mediu (%)

Coeficient de sinuozitate

1870

1983

corectat

In regim natural

Dupa corectari

Chilia

113,0

120,0

-

340

0,015

1,6495

-

Tulcea

19,6

17,5

-

296

0,022

1,3725

-

Sulina

91,9

63,7

-

146

-

1,0241

-

Sf.Gheorghe

104,9

108,2

69,7

348

0,017

1,6590

1,0689

Perioada 1921-1980 a adunat valori ale debitelor Dunarii la Ceatal Chilia: debitul mediu de 6453 m³/s, debitul maxim de 15 500 m³/s, iar debitul minim 1350 m³/s, valori apropiate de hidrologii rusi in perioada 1921-1979 dupa care debitul mediu multianual ar fi de 6 500 m³/s. Luna cu debitul cel mai mare este mai (11,46 %), iar cea cu debitul minim este octombrie (5,51 %).

Repartitia debitelor pe bratele principale este inegala, variind in ultimii 150 ani: bratul Chilia are o tendinta de crestere (de la 63% la 70%) pana-n anul 1890, pe cand bratul Sulina a fost constant (7%), iar Tulcea si Sf. Gheorghe au marcat o descrestere (de la 30% la 23%). Dupa 1910 bratul Chilia a avut o scadere continua incat in 1992 debitul sau s-a redus la 56,4%, bratul Sf. Gheorghe a avut o evolutie nesemnificativa (in 1992 avea 24,1%), iar bratul Sulina a avut o tendinta de crestere pana la 19,7 % in 1992 datorita rectificarii, dragarii permanente si consolidarii malurilor. Totusi, se pare ca datorita taierii meandrelor pe bratul Sf. Gheorghe, rolul acestuia a crescut, iar debitul pe bratul Chilia a scazut cu 2-4 procente (ajungand la 52-54 %).

Anul 1970 este considerat anul cu ape mari, in care la Ceatal Chilia debitul a fost de 9292 m³/s, cu maximum pe 5 iunie 1970 de 14997 m³/s.

Reteaua de garle si canale isi creeaza un sistem circulator propriu, formata dintr-un paienjenis de garle aparute natural si o serie de canale realizate de mana omului (de multe ori aceste canale au aparut fara a tine cont de ratiunea ecologica, dorind doar sa satisfaca cerintele socio-economice).

Harta elaborata de Institutul de Geografie arata ca lungimea totala a garlelor este de 1742 km (din care doar 285 km sunt functionali), iar canalele au 1753 km, dintre care in unitatea Letea (1084 km garle si 772 km canale), iar in unitatea Caraorman (405 km garle si 288 km canale), restul fiind in unitatea Dranov.

Lacurile si complexele lacustre  au rol foarte important, mai ales datorita biocenozelor ce prelucreaza fluxul de energie si materie receptionat din Dunare (aceasta ar reprezenta 5 % din total).

Daca in 1964 (conform hartii topohidrografice elaborata de fostul Comitet de Stat al Apelor) existau 661 lacuri (cu peste 1 ha) avand o suprafata de 31 493 ha (aproape 10 % din suprafata deltei); actualmente mai sunt 479 lacuri (scaderea s-a datorat desecarilor mai ales din zona Pardina si Sireasa) ramanand o suprafata de 25 794 ha (reprezentand 8,06% din suprafata totala a deltei).

Din cele 479 lacuri (25 794 ha), excluzand unitatea Dranov (90 lacuri cu 3528 ha) raman 389 lacuri (Tab. 5) cu suprafata de 22266 ha in delta propriu-zisa (Unitatile Letea si Caraorman).

Tabel 5 Numarul, suprafata si volumul lacurilor din Delta Dunarii, fara unitatea Dranov

UNITATEA

 

Numar




lacuri 

%

 

Suprafata

 

Volum

 

ha

%

metri cubi

%

Letea

214

55

9463,5

42

128593375

44

Caraorman

175

45

12802,5

58

159124000

56

TOTAL DELTA

389

100

22266

100

287717375

100

Complexele lacustre se identifica cu ariile depresionare complexe, in care pe fondul unei hipsometrii cu valori altitudinale reduse, bine delimitate de grindurile inalte, bratele Dunarii sau tarmul marii includ grinduri fluviatile putine si nesemnificative, stufarisuri si plaur extins in care se „deschid” numeroase ochiuri de apa, interconectate printr-o retea de garle si canale care asigura raporturi hidrice cu Dunarea.

Lacurile din Delta Dunarii (care acopereau 10% din suprafata deltei in 1980, exceptand japsele mici) sunt conturate de vegetatie (stuf sau plaur) si mai rar de grinduri emerse sau submerse, care fac incerta stabilirea exacta a perimetrului lacurilor.

Lacurile deltaice au legaturi permanente sau temporare cu bratele fluviului prin reteaua de garle si canale cu functii reversibile sau unice, dar si legaturi prin existenta unui schimb permanent de apa pe sub plaur sau subteran (din cauza permeabilitatii crescute a depozitelor litologice), incat e foarte dificil a se aprecia exact bilantul hidric al unui singur lac, ci mai degraba bilantul intregului complex lacustru depresionar.

Lacurile sunt de mai multe tipuri: oligotrofe, mezotrofe, eutrofe si distrofe. In delta se intalnesc lacurile de tip eutrof si mezotrof. Lacurile eutrofe nu sunt prea adanci, apa bogata in nutrienti, transparenta redusa (datorita substantelor organice foarte multe, planctonului bogat, sarurilor nutritive abundente, flora macrofita bogata), reactia ph-ului este neutru-alcalina, putrescibilitate crescuta, oxigen dizolvat putin, mature ca si stadiu evolutiv, cu o tendinta si evolutie viitoare prin colmatare spre balta. Lacurile mezotrofe sunt intermediare intre oligotrofe si eutrofe, provenind din eutrofizarea celor oligotrofe.

4.5 Caracteristici hidrobiologice

4.5.1 Fitoplanctonul

Fitoplanctonul apelor dulci este mult mai sarac in specii decat cel marin (in marile bogate s-au gasit circa 200 de elemente de fitoplancton la centimetru cub, in schimb cantitativ cel dulcicol este superior celui marin (in lacurile eutrofe s-au gasit circa 200 000 exemplare/cm³).

Relatia, deseori inversa, intre cantitatea de macrofite si fitoplancton influenteaza desfasurarea productivitatii primare, in sensul ca in zonele invadate de macrofite fitoplanctonul e slab dezvoltat.

Odata cu inceputul verii anului 1981, fitoplanctonul din majoritatea lacurilor din delta a marcat puternice procese de inflorire a apei, tradand simptome grave de eutrofizare la nivelul componentelor planctonice ale biocenozelor din ecosisteme. Aceasta dezvoltare a fitoplanctonului a determinat o serie de deteriorari ale lanturilor trofice in sensul ca:

·     valorile mari ale biomasei fitoplanctonului au atras dupa sine o importanta scadere a transparentei apei, conducand la o puternica scadere a penetratiei luminii in apa

·     consecinta acestui fapt, vegetatia submersa a fost dezavantajata, saracind pana la disparitie totala;

·     functia de producator primar a revenit astfel exclusiv fitoplanctonului;

·     regimul de oxigen solvit in apa se afla sub controlul functionarii fitoplanctonului exprimandu-se prin cantitati excesive in timpul zilei si scaderi in timpul noptii.

Desfasurarile cantitative ale fitoplanctonului au fost insotite de modificari in structura calitativa a fitoplanctonului. Astfel, daca pana in 1981 in structura fitoplanctonului era determinanta abundenta relativa a diatomeelor, odata cu aparitia fenomenelor de inflorire a apei a crescut semnificatia cianoficeelor – baza trofica de calitate inferioara a fitoplanctonului.

Fitocenozele acvatice sunt reprezentate in special de fitoplancton, iar in lacuri s-au identificat pana acum circa 300 specii de alge apartinand grupelor de diatomee, cloroficee (alge verzi), cianoficee (alge albastre-verzui), euglenoficee, dinoflagelate, crisoficee.

Fitoplanctonul Deltei Dunarii, in general, este dominat de diatomee, mai ales primavara, iar inflorirea apei cu diatomee este dominata de o gama variata de taxomi. Cianobacteriile cresc in abundenta mai ales dupa luna iunie, incat infloririle cu cianobacterii si diatomee nu sunt unic reciproce. Alte grupe taxonomice (criptofitele si crisofitele) sunt mult mai putin abundente.

Bazate pe speciilor de diatomee, compozitia tuturor lacurilor din delta este mezo-eutrofica, iar dezvoltarea excesiva a cianobacteriilor  ce provoaca infloriri ale apei (mai ales cu Planktothrix) sugereaza conditii hipertrofice in aceste lacuri, cu cresterea fitoplanctonului de la vest la est si este cel mai abundent in lacurile care nu sunt nici izolate (Cuibul cu Lebede, Radunculet, Lung) si nici in apropierea bratelor fluviului (Iacub, Nebunu), dar au o conectivitate crescuta cu acestea (Furtuna, Uzlina, Isac, Merhei, Rosu, Rosulet).

Calitatea ecologica a lacurilor Deltei Dunarii a fost stabilita in acord cu tipologia lacurilor in 3 categorii (tipul I, II si III) (Tab. 13) bazata pe diferite caracteristici (hidrologie, chimie, vegetatia acvatica, fitoplancton, zooplancton si pesti).

Pe langa aceste elemente sistemul a fost extins incluzand si altele noi: numarul de infloriri / an, limita de inflorire (14 • 100000 celule/litru) si diversitatea fitoplanctonului in acord cu sistemul ECOFRAME.

Tabel 13 Tipologia lacurilor in Delta Dunarii



Tipologia lacului      

Nr. infloriri / an

Diversitatea fitoplanctonului

Tip I

3 – 4

C (scazut)

Tip II

1 - 2

B (mediu)

Tip III

0

A (crescut)

 

Intre cele trei tipuri de lacuri intalnite in delta exista diferente in ceea ce priveste fitoplanctonul: in tipul 1 (mari si tulburi, gen Merhei, Rosu, Rosulet) fitoplanctonul are o diversitate scazuta, insa este cel mai dezvoltat ca biomasa per ansamblu indicand si o biomasa crescuta de zooplancton  ceea ce presupune o abundenta hrana pentru pestii planctonofagi, dar infloririle algale, uneori chiar toxice, mai ales ale algelor albastre-verzui pot provoca distrugeri grave prin procesul de eutrofizare in momentul in care se dezvolta excesiv; in tipul 2 de lacuri (cu conectivitate mare, predispus aluvionarii, gen Furtuna, Nebunu, Uzlina) fitoplanctonul este tinut sub limita, probabil datorita unui timp scurt de retentie hidraulica; iar in lacurile de tipul 3 (izolate, cu incarcatura organica crescuta gen Cuibul cu Lebede, Lung, Radunculet) cresterea algala pare a fi retinuta de concentratia mare de acizi humici in schimb diversitatea e mai crescuta.

4.5.2 Macroflora acvatica

Buruiana apei devine periculoasa pentru  pescuit si dezvoltarea pestilor in momentul in care se dezvolta exagerat de mult, mai ales speciile de Trapa, Elodea si chiar nuferii, plutica pot afecta serios speciile de pesti. De aceea trebuie combatute indata ce prinde a lua proportii prea mari. Indicatoare de conditii biologice favorabile pentru apele pescaresti sunt bradisul si broscarita, pe cand rizacul si cosorul favorizeaza doar anumite specii de ciprinide.

4.5.3 Zooplanctonul

La compunerea zooplanctonului participa reprezentantii  a trei increngaturi: protozoare (rhizopode, flagelate, ciliate), rotifere si crustaceele cladocere si copepode (dintre artropode), iar pe langa acestea se mai intalnesc temporar larve de insecte (larva insectei Corethra), moluste (larva lui Dreissena), viermi, unii hidracarieni.

Cercetarile vizand zooplanctonul, in perioada 1975-1987, a celor mai reprezentative ecosisteme lacustre ale biomului deltaic evidentiaza reducerea drastica cu peste 53% a spectrului taxonomic, concomitent cu cresterea evidenta a numarului de indivizi (de 4,7 ori), a biomasei (de 6,9 ori), a productivitatii (de 4,8 ori) si scurtarea duratei de reciclare a biomasei (cu 15%).

Rotiferele dominau zooplanctonul din punct de vedere numeric, dar ca biomasa reprezentau a 20-a parte din cea a intregului zooplancton.

Larvele veligere de Dreissena apar in numar redus in cursul verii (iunie-septembrie).

Cladocerele sunt de dimensiuni mici si domina biomasa zooplanctonica in sezonul cald, iar copepodele (intalnite sub forma de nauplii si copepoditi) domina biomasa planctonica in sezonul rece.

Mutatiile inregistrate in evolutia raportului macrofite/fitoplancton au generat, in structura zooplanctonului analizat in perioada 1975-1995, reducerea cu aproape 38% a spectrului taxonomic initial (cu impact maxim de 53% in perioada 1975-1987), cresterea de 3,5 ori a densitatii numerice (de la 258 indivizi/litru la 916 indivizi/litru) si de 5,3 ori a biomasei.

In conditiile proliferarii fitoplanctonului si a disparitiei macrofitelor submerse (mai ales dupa anul 1981), raportul procentual consumatori primari / consumatori secundari se modifica de la 92/8 la 85/15. Dominanta structurala a zooplanctonului reflecta aportul determinant al rotiferelor (cu maxim in iulie si minim in octombrie), copepodelor si ciliatelor.

Se evidentiaza prezenta unui amplu spectru taxonomic zooplanctonic ce insumeaza un numar de 546 taxoni gasiti in ansamblul perioadei 1975-2003 in lacurile din Delta Dunarii, iar intr-o perioada mai scurta de studiu alt autor identifica 348 de specii de zooplanctonice apartinand la 32 de familii, dintre care rotiferele erbivore (consumatorii primari), spre exemplu fam. Brachionidae, sunt cele mai abundente in lacurile din Delta Dunarii.

Cresterea efectivelor numerice de fitoplancton atrag dupa sine si cresterea numeric a populatiilor zooplanctonice; astfel rotiferele prosper timpuriu odata cu diatomeele, iar Cladocerele si copepodele mai tarziu, curand dupa aparitia si dezvoltarea algelor albastre-verzi.

Tinand seama ca puietul tuturor speciilor de pesti din delta este zooplantonofag, s-ar putea ca in anumite situatii, dezvoltarea zooplanctonului sub o anumita valoare sa devina un factor limitant al dezvoltarii puietului de pesti.

4.5.4 Fauna bentonica

Analiza dinamicii numarului de grupe, a speciilor corespunzatoare si a abundentei in biomasa evidentiaza un proces de simplificare nu numai prin reducerea numarului de grupe (6 in 1982 la 4 in 1989), dar si prin reducerea numarului de specii in cadrul grupelor (in lacul Rosu, chironomidele au fost reprezentate prin 12 specii in 1976 si de numai 5 specii in 1989).

In 1976-1979, productia zoobentosului (in esenta, oligochetele si chironomidele constituiau 80-90% din biomasa totala) fiind de 143,6 kcal/m²/an reprezentand principala baza trofica a pestilor .

Structura faunei bentonice in perioada 1992-1994 confirma datele deja existente in literatura conform carora, ca urmare a avansarii procesului de eutrofizare in ecosistemele acvatice, are loc o simplificare pronuntata a biocenozelor integrate in acest ecosistem lacustru. Pe fondul unei structuri calitative si cantitative simplificate a faunei bentonice, chironomidele, oligochetele si molustele sunt grupele de organisme bentonice care asigura in cea mai mare masura functia de acumulare si transfer de energie catre nivelul trofic superior (pesti bentonofagi).

Chironomidele domina ca biomasa, iar oligochetele si gordiidele sunt prezente in numar nesemnificativ.

Privite comparativ cu rezultatele anului 1993 si intervalul 1982-1995 raspunsurile in plan structural nu reflecta o tendinta evidenta de redresare a faunei bentonice, aceasta fiind caracterizata printr-o structura simplificata, alcatuita dintr-un numar restrans de grupe taxonomice, dominata numeric de chironmide si oligochete, iar gravimetric de moluste si chironomide.

Fauna bentonica in balti este alcatuita din numeroase forme fixe, afundatoare si taratoare, dintre care: spongieri de apa dulce, briozoare, melci, planarii, viermi, crustacei, moluste, larve de insecte, etc.

4.6 Tipuri de ecosisteme din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

Diferentierea spatiului deltaic, de la prima bifurcatie catre tarmul marii si de la bratele principale spre interior, este rezultatul evolutiei in timp, care a dus la formarea grindurilor, lacurilor, garlelor si terenurilor amfibii si, respectiv, a ecosistemelor. Deoarece ecosistemele din delta sunt in stransa interactiune si toate determinate de fluviul Dunarea si de energia primita de la soare, acest angrenaj abiotic este considerat ca un sistem, un nivel supraecosistemic de organizare a materiei.

Avand in vedere configuratia morfohidrografica, asociatiile floristice si faunistice, impactul activitatii antropice in decursul timpului, in Delta Dunarii, la care asociem Complexul lacustru Razim-Sinoie si lunca Dunarii dintre Isaccea si Tulcea, ca parti componente ale Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, s-au delimitat pe harta in sc. 1 : 50 000 doua categorii mari de ecosisteme, si anume: ecosisteme naturale partial modificate de om si ecosisteme antropice.

In cadrul primei categorii s-au identificat 23 de ecosisteme, incepand cu bratele Dunarii si incheind cu plajele litorale putin consolidate.

In cea de-a doua categorie ne-am limitat la 7 tipuri de ecosisteme incluzand aici tipurile de amenajari (agricole, piscicole, silvice), amenajari complexe, culturi agricole izolate cu extindere mica, plantatii de plop pe grindurile fluviale, asezarile umane (urbane si rurale).

5 Unitatile Deltei Dunarii

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii are o suprafata totala de 580 000 ha (5800 km²), din care ariile luate in studiu sunt: Delta Dunarii propriu-zisa de pe teritoriul Romaniei are 2491 km² si avandelta (complexul lacustru Somova-Parches) 107 km²).

Unitatile Deltei Dunarii propriu-zise (intre bratele Dunarii (Figura 9) sunt: delta fluviala (complexele lacustre Sontea-Furtuna, Gorgova-Uzlina, Matita-Merhei) si delta fluvio-maritima (complexul lacustru Rosu-Puiu).

Avandelta (zona predeltaica) este formata din complexul lacustru Somova-Parches.

Figura 9 Complexele lacustre din Delta Dunarii




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat