Ohm si-a reluat cercetarile originale in fizica in anul 1825, dovedindu-se a fi un mare experimentator. Primele experiente le-a facut in cabinetul de fizica al gimnaziului din Koln; folosind aparate modeste si imperfecte, el a verificat tot ce se cunostea pana atunci cu privire la efectele curentului electric. In 1826 a obtinut un an de concediu pentru a merge la Berlin, unde si-a continuat cercetarile in electricitate, ale caror rezultate, inclusive descoperirea legii fundamentale care-I poarta numele au fost prezentate in lucrarea sa "Die Galvanische Kette mathematisch bearbeitet" (Circuitul galvanic investigat pe cale matema
tica), publicata in 1827. Pentru masurarea intensitatii curentului electric el a folosit un galvanometru rudimentar cu ac magnetic, iar pentru masurarea tensiunii electrice (diferentei de potential) intre diferitele puncte ale unui fir metallic conectat la un element Volta, a folosit electroscopul. Ulterior, din cauza instabilitatii tensiunii electromotoare a elementului Volta si a rezistentei interne de asemenea variabile a acestuia, la sfatul lui Poggendorf, l-a inlocuit cu un termocuplu din sarme de bismuth si respective cupru pentru care genera o tensiune electromotoare constanta, un capat al termocuplului fiind cufundat intr-un vas care continea un amestec de apa si gheata
, iar celalalt capat era introdus intr-un vas in care fiebea apa. Cu toate ca nu dispunea de aparate de masura precise, a facut o verificare riguroasa a legii, bazata pe masuratori cat mai exacte, luandu-si masurile de siguranta necesare (asigurarea unei temperature constante a firului metallic prin cufundarea lui intr-o baie, prin care trecea un current de apa). Tot el a introdus notiunea de rezistenta electrica a unui conductor liniar, a aratat ca ea este proportionala cu lungimea conductorului invers proportional cu sectiunea lui.
