Sistemul Resurselor Proprii

Sistemul Resurselor Proprii

Resursele proprii ale Uniunii Europene pot fi definite ca fiind venituri impozabile alocate anual si pentru intreaga Uniune, in scopul de a finanta bugetul Uniunii Europene sau de a ajunge in mod automat in buget, fara a fi nevoie de o decizie ulterioara a autoritatii nationale.

Resursele proprii sunt stabilite, incasate, platite si controlate in conformitate cu regulile Sistemului Resurselor Proprii aflate in vigoare in prezent, respectiv Decizia Consiliului  nr.2000/597/CE, Euratom si cele doua Regulamente de implementare a acesteia: Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr.1150/2000 si Regulamentul Consiliului CE, Euratom) nr.1553/89.

Problema  resurselor proprii este extrem de importanta din punct de vedere politic, deoarece provenienta resurselor proprii determina relatiile intre cetateni, statele membre si organele comunitare, privind in acelasi timp si problema autonomiei financiare a comunitatilor.

Discutiile purtate in jurul resurselor proprii se leaga, din punctul de vedere al Uniunii cu discutiile de ordin general pe marginea integrarii europene, in cadrul carora se disting doua opinii: federalismul si interdependenta guvernelor.

Un scurt istoric al sistemului resurselor proprii este necesar pentru intelegerea evolutiei sistemului de finantare a bugetului Uniunii Europene.

In ceea ce priveste finantarea Comunitatii Economice Europene, Tratatul de la Roma, semnat la 5 martie 1957, prevedea o perioada de tranzitie cu contributii din partea statelor membre si, apoi, trecerea la un sistem de resurse proprii.

Principiul resurselor proprii era deja cuprins in art.201 al Tratatului: Bugetul se finanteaza integral - sub rezerva altor venituri - din resurse proprii".

Resursele proprii pot fi definite ca mijloace proprii de finantare, care sunt independente de statele membre.

Este vorba de resurse cu caracter fiscal, destinate, in transe unitare si definitive, Comunitatii, in scopul finantarii bugetului acesteia, si care ii sunt transmise de drept, fara a fi necesara de fiecare data o hotarare in acest sens din partea fiecarei autoritati in plan national.

Astfel, statele membre erau obligate sa plateasca Comunitatii sumele prevazute pentru finantarea acesteia.

Decizia din 21 aprilie 1970 a legiferat si consacrat tranzitia de la sistemul bazat

pe contributii nationale, prin intermediul caruia statele membre asigurau controlul politicilor comunitare, la un sistem autonom de finantare, prin intermediul resurselor proprii traditionale" (contributii agricole si taxe vamale) si al unei resurse bazate pe impozitarea valorii adaugate.

Resursele traditionale se considera resurse proprii prin natura lor", deoarece sunt  venituri in cadrul politicilor comunitare si nu venituri provenite de la statele membre sub forma contributiilor nationale.

Taxele vamale aferente importurilor se incaseaza potrivit Tarifului vamal adoptat in 68.

Taxele vamale au fost cuprinse in Tratatul de la Roma, ca o resursa acordata

initial Comunitatii Europene, pentru finantarea cheltuielilor acesteia.

Taxele vamale pentru otel si carbune au fost incorporate acestei resurse in anul Contributiile agricole au fost consacrate in 1962 si au fost incorporate in

resursele Comunitatii la 1 aprilie 1970.

Aceste resurse variaza in functie de preturile pietei mondiale si europene. Acestor taxe, care se incaseaza din tranzactiile cu produse agricole cu tarile terte

in cadrul Politicii Agricole Comune (P.A.C.), li se adauga contributiile pentru productia si pastrarea zaharului (rezerve) si a izoglucozei.

Aceste ultime contributii privesc piata interna a Comunitatii, spre deosebire de

taxele pe importul produselor agricole.

Resursa TVA a fost consacrata prin Decizia adoptata la 21 aprilie 1970, intrucat resursele proprii traditionale nu mai erau suficiente pentru finantarea bugetului comunitar.

Dupa precizarea termenilor in care functioneaza acest sistem, resursa TVA, complicata in natura ei, a fost introdusa incepand cu anul 0 si se obtine prin aplicarea unei cote asupra unei baze de impozitare determinate printr-o metoda unitara.

Din anul 1 88 pana in anul 1994, aceasta baza de impozitare nu putea sa

depaseasca % din PNB-ul statelor membre.

Din anul 1995, aceasta limita a fost fixata la 50% din PNB-ul statelor membre, al caror PNB pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media pe ansamblul Comunitatii.

Intre anii 1995 si 1999, aceasta modificare s-a extins progresiv tuturor statelor membre.

Decizia adoptata in 1970 limita cota maxima referitoare la resursa TVA la %

din baza de impozitare predeterminata.

A doua Decizie referitoare la resursele proprii, din 7 mai 1985, a crescut aceasta

cota la 1,4%, cu valabilitate din 1 ianuarie 1986, data aderarii statelor iberice.

Aceasta crestere avea ca scop acoperirea cheltuielile ocazionate de extinderea

Comunitatii.

Consiliul European intrunit la Fontainbleau, in anul 1984, a hotarat introducerea unei corectii in favoarea Marii Britanii.

Prin respectivul mecanism se restituie Marii Britanii echivalentul a 0 % din soldul financiar net al acesteia.

Finantarea corectiei britanice" se imparte intre restul statelor membre, in conformitate cu cota lor la PNB - ul comunitar (cu exceptia Germaniei, a carei cota se micsoreaza cu o treime).

In anul 1988, Consiliul a hotarat sa statueze un al patrulea tip de resurse proprii, pe baza calcularii PNB.

Aceasta resursa urma sa inlocuiasca resursa TVA in rolul acesteia de "echilibru financiar".

Prin aceeasi hotarare din 24 iunie 1988, s-a stabilit limita superioara pentru resursele proprii, ca fiind o cota aplicata PNB.

Aceasta revenea la 1 % in 1 88 si la 1,27% in 19 9.

Resursa PNB provine din aplicarea unei cote, determinata pentru fiecare an financiar in cadrul procedurii bugetare, pe o baza de impozitare care corespunde

sumei PNB al statelor membre la preturile pietei.

Respectiva resursa se calculeaza ca fiind diferenta intre cheltuielile si veniturile celorlalte resurse proprii. Ea reprezinta o resursa cheie", tinand cont de faptul ca determina limitarea superioara a bazei de impozitare TVA, repartizarea corectiei britanice si limita superioara a totalului resurselor in cadrul perspectivelor financiare.

Exista si anumite resurse speciale", provenite din actiunile intreprinse de Comunitate, cum ar fi impozitul pe venit si contributiile personalului angajat, dobanzile, garantiile si diverse alte taxe, contributii si impozite.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana ca membru cu drepturi depline presupune, printre altele, reforma finantelor publice.

In aceste conditii, sunt necesare restructurarea si reorganizarea acestora pentru a spori eficienta structurilor existente, precum si crearea unui nou cadru legislativ, in conformitate cu cerintele Uniunii Europene.

Sistemul resurselor proprii a fost evaluat de catre Comisia Europeana in

Raportul sau din octombrie 19 8.

In baza acestui Raport, Consiliul Europei intrunit la Berlin a hotarat aplicarea, din anul 20 , a unui nou sistem de resurse proprii, cu urmatoarele caracteristici:

. Pastrarea cotei superioare la limita de 1 % din bugetul comunitar;

. Cresterea cheltuielilor de incasare pentru resursele traditionale de la % la ;

. Micsorarea cotei maxime aferente bazei TVA de la 0 % in 2 3 la 0,50%

in 4 si in continuare;

. Germania, Tarile de jos, Austria si Suedia vor achita numai ¼ din cota aferenta

in finantarea corectiei britanice, restul de ¾ va fi achitat de celelalte state membre;

. Pentru corectia britanica, se vor aplica doua adaptari de ordin tehnic, ce vor

echilibra consecintele extrem de preferentiale ale cresterii cheltuielilor de incasare si a cheltuielilor de preaderare.

In prezent, resursele proprii se compun din:

● Resurse proprii traditionale (RPT), respectiv taxe vamale, taxe agricole si taxe privind zaharul.

- Taxele vamale si taxele agricole rezulta din aplicarea legislatiei vamale a

Comunitatii si Politicii Agricole Comune (PAC) privind importurile din tarile terte.

- Taxele privind zaharul se aplica asupra producatorilor din sectorul zaharului

si sunt utilizate pentru a acoperi cheltuielile Comunitatii in acest sector.

Prin Regulamentul Comisiei (CE) nr.1260 20 1 privind organizarea comuna a pietei zaharului (zahar, produse substituibile in stare lichida, izoglucoza si sirop de

inulina), Uniunea Europeana a instituit si organizat o piata comuna in sectorul zaharului cu scopul de a reglementa mecanismele de piata interna si comertul exterior

cu aceste produse.

Principala caracteristica a pietei zaharului este politica interventionista, care se

realizeaza prin preturi de interventie garantate mai mari decat pretul pietei

stabilite la nivel comunitar, precum si prin alocarea de cote.

Exista doua categorii de preturi de interventie, valabile pentru produsele

pure nominalizate, la poarta fabricii, cu caracteristici de calitate bine determinate:

a) pretul de interventie minim garantat, care poate fi obtinut pentru productia

comercializata pe piata interna ;

b pretul de interventie derivat - fixat pentru fiecare zona deficitara din UE. Desi RPT sunt venituri ale Comunitatii ce rezulta din legislatia acesteia, totusi,

cel care colecteaza aceste resurse este statul membru si acesta isi retine un anumit procent care reprezinta o compensatie pentru costurile colectarii acestor resurse.

● Resursa bazata pe "TVA" deriva din aplicarea unei rate uniforme, valabila

pentru toate statele membre, la bazele de evaluare a TVA armonizate, determinate

conform reglementarilor comunitare.

Baza de evaluare a TVA a unui stat membru nu poate depasi 50% din PNB-ul

acelui stat membru.

● Resursa bazata pe VNB" reprezinta o resursa de echilibru bugetar, fiind utilizata pentru a furniza veniturile necesare acoperirii cheltuielilor atunci cand toate

celelalte surse de finantare au fost epuizate si este calculata prin aplicarea unei cote uniforme a sumei VNB- urilor tuturor statelor membre.

O trasatura a Sistemului Resurselor Proprii este corectia Marii Britanii, ce

reprezinta un mecanism de corectie care reduce dezechilibrul bugetar al Marii

Britanii printr-o reducere a platilor legate de TVA si VNB.

Costul acestei corectii este suportat de celelalte state membre in legatura cu

partea lor din VNB-ul Comunitatii.

Oricum, contributia financiara a Austriei, Germaniei, Olandei si Suediei este

restrictionata, cum am aratat, la ¼ din contributia lor obisnuita.

Statele membre sunt responsabile de colectarea Resurselor Proprii Traditionale

(RPT), pentru care stabilesc, justifica, recupereaza si pun la dispozitie Comisiei sumele datorate, in conformitate cu reglementarile stabilite prin Regulamentul (CE, Euratom) nr.1150 20 0.

Pentru aceasta, statele membre trebuie sa aiba o infrastructura adecvata de control pentru a se asigura ca administratiile lor, mai ales Autoritatea Vamala, isi

indeplinesc sarcinile in mod adecvat.

Statele membre retin in mod curent 25%, sub forma costurilor de colectare, din resursele proprii traditionale platite catre Comunitate.

Resursele proprii traditionale sunt puse la dispozitia Comisiei lunar, pana in prima zi lucratoare dupa cea de a 19-a zi din luna urmatoare stabilirii dreptului.

Statele membre informeaza Comisia privind resursele proprii traditionale ce

urmeaza a fi creditate in cont printr-o declaratie detaliata a drepturilor stabilite.

Comisia controleaza administratiile statelor membre pentru a se asigura ca

resursele proprii traditionale au fost colectate in conformitate cu legislatia vamala si

cea referitoare la zahar.

Resursele proprii bazate pe TVA si VNB sunt platite Comisiei in fiecare luna, atunci cand 1/12 din suma continuta in bugetul aprobat sau bugetul rectificativ

aprobat este creditata si in numele Comisiei.

Pana in prezent, nu s-a adoptat nici un tip nou de resurse, dar Comisia este

chemata sa prezinte un raport in acest sens inainte de sfarsitul anului 2 05.

Despre resursa bazata pe TVA este necesar sa fie mentionate sunt urmatoarele

aspecte

Baza unica de impozitare pentru resursa bazata pe TVA

Atunci cand se vorbeste de resursa proprie TVA, predomina impresia ca este

vorba despre o suma de bani", o valoare absoluta ce corespunde unui coeficient aplicat veniturilor obtinute din incasarile TVA ale unui stat membru.

Aceasta perceptie s-a creat probabil din cauza faptului ca prin utilizarea expresiei " . determinarea unei baze unice TVA in vederea calcularii resursei

proprii TVA prin metoda veniturilor" se percepe mecanismul de calcul al bazei TVA

ca pe o notiune care se identifica cu rezultatul aplicarii ei.

Se impune deci sa fie clarificate anumite aspecte:

"Resursa proprie TVA" nu este un procent din veniturile TVA pe plan national,

ci un procent aplicat valorii totale a activitatilor supuse TVA, conform celei de a

6-a Directive si Regulamentului 553 8 .

Totalul acestor valori reprezinta totodata si Baza Resursei TVA care:

- exprima valoarea totala a consumului final intern al domeniului public si

privat precum si al domeniilor scutite de impozitarea TVA din economie;

- este alcatuit din suma valorilor adaugate realizate pe ansamblul activitatii

economice a statelor membre si supuse impozitarii cu TVA conform Directivei a 6-a

si a Regulamentului 1553 89 si nu in conformitate cu legislatiile lor nationale.

Resursa TVA, pentru a constitui o contributie judicioasa si corecta", trebuie sa

rezulte dintr-o baza care se determina in acelasi mod pentru toate statele membre si in

conformitate cu regulile comunitare.

Pentru ca acest lucru sa se intample, ar fi trebuit ca toate statele membre, nu

numai sa-si fi armonizat legislatia conform Directivei a 6-a, dar si sa aplice TVA in

acelasi mod.

Regulile in conformitate cu care trebuie determinata baza TVA rezulta:

● Din Directiva a 6-a TVA a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea cadrului legislativ al statelor membre privind impozitarea cifrei de afaceri - Sistem

comun de impozitare a valorii adaugate: baza de impozitare unica, in care se precizeaza notiunea de baza TVA;

● Din Regulamentul (Uniunea Europeana, Euratom nr.15 3/ 9, care cuprinde dispozitiile necesare pentru determinarea in mod unitar a resursei TVA in situatiile in care Directiva a 6-a prevede ca statele membre pot opta intre impozitarea sau scutirea la impozitare a unor activitati.

Prin urmare, Directiva a 6-a da posibilitatea statelor membre sa se abata de la reguli in mai multe situatii.

Acest lucru determina realizarea mai multor corectii asupra bazei TVA, astfel incat sa se ia in considerare si sa se elimine orice particularitati ale legislatiilor nationale in aplicarea TVA.

Rolul statului membru si al Comisiei in Sistemul Resurselor Proprii

Avand in vedere faptul ca administrarea acestor contributii se realizeaza de catre statele membre potrivit regulilor nationale si ele sunt puse la dispozitia Comisiei Europene in conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE EURATOM) nr.11 0/ 00 din 22 mai 2000 privind punerea in aplicare a Deciziei 94/7 8/CE Euratom referitor la sistemul resurselor proprii ale Comunitatilor, este necesara analizarea in detaliu a celor doua categorii de reglementari, pentru a se putea delimita atributiile care revin in cadrul acestui sistem atat statelor membre, cat si Comisiei.

Statele membre sunt, printre altele, responsabile cu:

- colectarea si punerea la dispozitia Comisiei a resurselor proprii traditionale;

- calcularea bazelor TVA si VNB;

- plata resurselor provenind din TVA si VNB. Comisia este, printre altele, responsabila cu:

- calcularea contributiei statelor membre provenind din TVA si VNB, pe baza cotei uniforme impuse de TVA si cotei uniforme impuse de VNB si reducerii acordate Marii Britanii;

- calcularea sumei reducerii acordate Marii Britanii;

- prezentarea proiectului preliminar de buget, care reprezinta previziunea generala a cheltuielilor si a finantarii Uniunii Europene pentru urmatorul exercitiu financiar, autoritatii bugetare (Consiliul si Parlamentul European). De asemenea, Comisia poate propune amendarea bugetului aprobat prin proiecte de buget preliminare de amendare;

- realizarea de controale pentru a se asigura ca statele membre se conformeaza

legislatiei comunitare in domeniul resurselor proprii ale Comunitatii Europene.

Legatura intre Comisie si statele membre este institutionalizata prin Comitetul

Consultativ al Resurselor Proprii (ACOR) si Comitetul VNB.

Comitetele sunt alcatuite din reprezentanti ai statelor membre si ai Comisiei.