QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente economie

Probele in materie comerciala



Probele in materie comerciala


. Consideratii introductive


Libertatea contractuala - principiu fundamental al obligatiilor comerciale -are drept corolar libertatea probei in litigiile comerciale.

Instrumentul probatoriu al unui drept comercial trebuie, in primul rand, sa faca deplina credinta, pentru a consolida creditul comercial; in al doilea rand, sa fie usor de confectionat pentru a nu stanjeni celeritatea in circumstantierea bunurilor comerciale; in al treilea rand, proba sa fie usor de administrat.



Asa cum rezulta din art. 46 C. corn., obligatiile comerciale se probeaza cu: acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate, corespondenta, tele­grame, registrele partilor, martori (ori de cate ori instanta judecatoreasca considera ca trebuie sa admita proba testimoniala, si aceasta chiar si in cazurile prevazute de art. 1191 C.civ.), prin orice mijloace de proba admise de legea civila.

Deci, obligatiile comerciale pot fi dovedite cu mijloacele de proba admise de dreptul civil, dar trebuie facuta sublinierea ca in privinta lor judecatorul are o mai mare libertate de apreciere. Este, de asemenea, de observat ca pe langa mijloacele de proba consacrate de legea civila, Codul comercial prevede si unele mijloace de proba specifice impuse de natura operatiilor comerciale.

In ceea ce priveste sfera de aplicare a regimului probator reglementat de art. 46 C. corn., acesta priveste, desigur, in principiu, actele juridice incheiate de co­mercianti. Dar, acelasi regim este aplicabil si actelor comerciale care au acest ca­racter numai pentru una dintre parti.


2. Probele in dreptul comercial


Din analiza prevederilor art. 46 C. corn., care enumera mijloacele de proba in materie comerciala, se pot desprinde doua observatii:

- din faptul ca este facuta o enumerare prin art. 46 C. corn., care include totusi Si mijloacele probatorii admise in civil, nu se poate deduce o autonomie in aceasta privinta, normele privitoare la probe din Codul comercial neputand fi despartite de acelea ale dreptului civil (acestea din urma reprezentand dreptul comun); - deosebirea dintre pozitia Codului comercial si cea a Codului civil este numai de ordin cantitativ (pe de o parte, inlaturand restrictiile impuse de art. 1191 C. civ., pri­vitoare la proba cu martori, legea comerciala admite aceasta proba fara limite; pe de alta parte, Codul comercial sporeste numarul mijloacelor de proba, consacrand noi procedee, necunoscute dreptului civil, cum sunt: telegrama, facturile acceptate, corespondenta etc).


a) Aplicatiunile din dreptul comun

Potrivit art. 1170 C. civ., dovada actelor si faptelor juridice se poate face prin inscrisuri, martori, prezumtii, marturisire, expertiza etc.

Mijloacele de proba ale dreptului comun sunt admise si pentru dovedirea drepturilor rezultate din raporturile juridice comerciale. Ele pot fi folosite in conditi­ile prevazute de Codul comercial.

Proba prin inscrisuri. Multitudinea actelor juridice pe care le incheie co­merciantii, ca si celeritatea incheierii acestora, impiedica pe comercianti sa redac­teze inscrisuri si sa-si preconstituie astfel de mijloace de dovada pentru eventualele litigii. De aceea, in materie comerciala, inscrisurile au un rol mai redus ca mijloc de dovada, fata de situatia din dreptul comun.

Dupa cum am aratat, legiuitorul comercial conserva proba preconstituita (acte autentice, inscrisuri sub semnatura privata etc.), careia ii adauga factura ac­ceptata, corespondenta, telegrama si registrele partilor, care au dobandit in materie comerciala o larga intrebuintare.

Proba prin declaratii de martori, in materie comerciala obligatiile si platile se pot proba cu martori (prin derogare de la prevederile art. 1191 C. civ), indiferent de valoarea lor; se poate proba cu martori si contra si peste continutul unui act scris, daca partile au confectionat un astfel de act. Nu se poate insa face dovada cu mar­tori, cand legea comerciala prevede in mod expres un act scris.

Alte mijloace de proba. Art. 46 C. corn., dupa ce enumera

anumite mij­loace de proba, in partea sa finala consacra principiul potrivit caruia obligatiile co­merciale se probeaza "prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila' (marturisirea, prezumtia, raportul de expertiza etc.).

b)    Probele specifice dreptului comercial


Prin art. 46 C. corn., sunt consacrate si mijloace de proba specifice dreptului comercial si anume: facturile acceptate, corespondenta, telegramele si registrele comerciale.

Facturile acceptate, in practica comerciala, factura este emisa, de regula, cu prilejul executarii unui contract de vanzare-cumparare, dar poate fi emisa si in legatura cu un alt contract cum ar fi, de exemplu, o prestare de serviciu de catre un comerciant sau o predare de marfuri, ca depozit, gaj, comodat.

Legiuitorul nu prescrie nici o conditie de forma, dar din functia sa economica se deduce ca factura trebuie sa contina aratarea cantitatii, calitatii si pretului mar­furilor, modalitatea platii, numele comerciantului care o expediaza, al destinatarului, a datei inscrisului si altele.

Dar, pentru ca factura sa-i fie opozabila emitentului (vanzatorului), cumpara­torul trebuie sa o restituie vanzatorului acceptata.

Acceptarea poate fi expresa, adica sa rezulte din subscrierea facturii de catre cumparator sau din alte comunicari scrise, telefonice, telegrafice, sau transmise prin telex, fax sau chiar si oral, insa, invers, acceptarea tacita nu este admisa (simpla ta­cere nefiind producatoare de efecte juridice decat cel mult in sens negativ).

- Corespondenta comerciala. Sunt numeroase cazurile in materie comer­ciala, cand contractele se incheie intre absenti, pe calea schimbului de propuneri si acceptari, pe calea scrisorilor si a corespondentei.

Se considera ca, din moment ce se recunoaste corespondentei valoarea unui inscris sub semnatura privata, este logic ca ea este suficienta sa satisfaca cerinta legii in acele cazuri in care este reclamata necesitatea unui inscris fie "ad probationem', fie "ad ualiditatem'.

O mentiune speciala se cuvine a fi facuta in legatura cu regula dublului sau multiplului original, considerandu-se ca aceasta regula nu se justifica in cazul cores­pondentei.

Daca destinatarul scrisorii contesta primirea sa, expeditorul este obligat sa faca dovada expedierii ei prin posta, nefiind suficienta prezentarea copiei impreuna cu extrasul din registrul de iesire (trimiterea scrisorii poate fi dovedita cu borderoul de predare a corespondentei la oficiul postal si, de asemenea, cu condica de expe­ditie a expeditorului).

In materie comerciala, dat fiind formalismul cu care legiuitorul a inconjurat tinerea corecta a registrelor comerciale, copia scrisorii reprodusa in registrul copier face dovada in favoarea comerciantului, potrivit regulilor care guverneaza proba cu registrele comerciale (de care ne vom ocupa in mod separat).

- Telegramele reprezinta un mijloc modern prin care se realizeaza cu mare rapiditate operatiunile comerciale, iar legiuitorul ii atribuie, in aceasta materie, rolul de mijloc de proba (art. 47 C. corn.).

Telegrama este un inscris si, in consecinta, face si ea parte din corespondenta comerciala. Art. 47 C. com. prevede ca telegrama face proba ca act sub semnatura privata, dar, datorita principiului ca actele sub semnatura privata isi trag puterea pro-batorie din existenta semnaturii pusa pe inscrisul invocat, acelasi text conditioneaza valoarea probatorie a telegramei, de dovedire ca originalul este subscris de insasi persoana aratata in ea ca transmitator.

Pentru inlaturarea oricaror incertitudini, s-a prevazut ca semnatura originalu­lui telegramei poate fi autentificata, situatie in care autentificarea semnaturii face dovada pana la inscrierea in fals (art. 49 C. com.).

- Registrele comerciale. Codul comercial instituie pentru comercianti per­soane fizice si juridice (cu exceptia micilor comercianti) obligatia de a tine anumite registre. Aceasta, ca o conditie minima si necesara pentru tinerea unei contabilitati ordonate si corecte, care sa reflecte toate operatiunile cu caracter patrimonial, efec­tuate in exercitarea comertului.

Registrele comerciale se bucura de o anumita forta probanta, celeritatea in comert implicand nu de putine ori incheierea de acte juridice fara sa se intocmeasca in inscris, lipsa acestuia putand fi suplinita, in anumite limite, in caz de litigiu, prin inregistrarile facute in aceste registre.

Potrivit Codului comercial si Legii nr. 82/1991 (Legea contabilitatii) registrele pe care trebuie sa le tina comerciantii sunt: registrul-jurnal, registrul-inventar, re­gistrul copier si registrul cartea mare.

Codul comercial prevede si alte registre obligatorii. Astfel, capitanul vasului trebuie sa tina registrul vasului (art. 510 si 511), comisionarul are indatorirea sa tina un registru pentru operatiunile fiecarui comitent (ar. 407), etc.

In ceea ce priveste forta probanta a registrelor comerciale, trebuie distins dupa cum este vorba de raporturile dintre comercianti si necomercianti.

Potrivit art. 1104 C. civ. "registrele comerciantilor se cred contra lor', ceea ce inseamna ca registrele unui comerciant pot fi folosite de catre un necomerciant ca mijloc de proba impotriva comerciantului caruia ii apartin aceste registre.

Regula inversa nu este, bineinteles, valabila, comerciantul neputand folosi registrele comerciale impotriva necomerciantului, art. 1183 C. civ. prevazand expres ca registrele comerciantilor nu fac credinta "in contra persoanelor necomerciante'.

Impotriva comerciantului pot fi invocate atat registrele a caror tinere este obligatorie, cat si registrele a caror tinere este facultativa.

In ceea ce priveste raporturile dintre comercianti este necesar a fi facuta o alta diferentiere, dupa cum este vorba de registre comerciale legal tinute sau registre comerciale nelegal tinute.

Pentru ca registrele comerciale sa poata fi folosite ca mijloc de proba atat con­tra comerciantului, cat si in favoarea acestuia trebuie indeplinite conditiile stabilite de lege si anume: registrele sa fie obligatorii; registrele sa fie legal tinute; litigiul sa se poarte intre comercianti; litigiul sa priveasca operatiuni sau acte juridice care con­stituie fapte de comert (art. 50-52 C. corn.).

In ceea ce priveste registrele comerciale nelegal tinute, art. 52 C. corn., prevede ca "Registrele comerciantilor, chiar netinute in regula, fac proba in contra lor', in mod corelativ ele "nu sunt primite a face proba in justitie, spre folosul celui ce le-a tinut' (art. 51 C. corn.). Acest regim este justificat, deoarece daca nu au fost tinute in conditiile prevazute de lege, aceste registre nu asigura garantiile de veridi­citate necesare si, in consecinta, nu pot fi folosite ca mijloc de proba in favoarea comerciantului care le tine.

Mijloacele moderne de proba, in comertul actual, mai ales, in comertul international se recurge pe o scara larga la: comunicari prin telex si telefax, precum si la inregistrari electronice.

Comunicarile prin telex si telefax constituie mijloace tehnice noi care repro­duc si transmit la distanta cuvinte sau imagini, facand posibila o comunicare extrem de rapida si cel mai adesea directa intre cei interesati (raspunzandu-se astfel cele­ritatii in afaceri).

Sub raportul probatoriu insa, comunicarile prin telex si telefax nu au un regim juridic clar, neexistand o reglementare specifica in aceasta privinta.

In lumina prevederilor Codului civil, un telex sau un fax nu constituie un in­scris sub semnatura privata pentru simplul motiv ca nu poarta semnatura originala a emitentului (dar ele pot fi folosite ca inceput de proba scrisa sau ca prezumtie).

In materie comerciala s-a considerat ca telexul si faxul pot fi asimilate cu tele­grama, cu consecinta insa de a i se aplica, in principiu, regimul juridic la acesteia prevazut de art. 47-49 C. corn. in vederea identificarii postului telex, fiecare teleim­primator este prevazut cu un dispozitiv de transmitere automata a unor combinatii specifice de litere si cifre (indicativul de apel) Prin perforarea mesajelor se poate ve­rifica corectitudinea textului asa cum va fi transmis ulterior, iar corecta receptionare a indicativului de apel si sfarsitul textului constituie o confirmare de primire a acelui text.

In ceea ce priveste comunicarile prin telefax (mijloc de comunicare de docu­mente prin cablu telefonic), certitudinea persoanei emitentului, a transmiterii sau primirii documentului ca si a corectitudinii lui este asigurata prin "raportul de trans­misiune' si "raportul de confirmare'.

Inregistrarile electronice au devenit uzuale nu numai in contabilitate, dar si in alte activitati ale intreprinderilor si in sistemul bancar unde o serie de operatii de viramente si compensari etc., se fac fara a recurge la inscrisuri, in felul acesta s-a ajuns la "dematerializarea' unor titluri prin inlocuirea suportului hartie cu inregistrari electronice.

Un suport electronic nu se incadreaza in categoria inscrisului sub semnatura privata, chiar atunci cand informatiile stocate sunt transpuse prin imprimanta, pe hartie. Un asemenea inscris nu poarta semnatura originala a celui care s-a obligat. De aceea, documentul informatic poate fi considerat fie un inceput de proba scrisa sau, ca prezumtie, fie poate fi asimilata cu copiile neoficiale care, potrivit art. 1188 C. civ., sunt lipsite de putere doveditoare, in aceste conditii, documentele informa­tice nu ar putea fi folosite ca probe independente, ci numai in coroborare cu alte mijloace de proba.

Faptul ca unele mijloace de proba noi nu intrunesc caracterele inscrisurilor nu inseamna ca raportul juridic nu este valabil si ca nu poate fi dovedit cu alte mijloace de proba sau in unire cu noile probe.

Valoarea probatorie, in materie comerciala, a noilor mijloace de proba urmea­za a fi apreciata liber de judecator, in lumina principiilor generale in materie si tinand seama de caracteristicile noilor creatii tehnice.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }