Fundamentele evaluarii activelor financiare

Cuprins

1.1.  Piata activelor financiare

1.2.  Concepte. Tipologia instrumentelor financiare

1.3.  Principii de evaluare a activelor financiare

1.4.  Abordari in evaluarea activelor financiare

1.1. Piata activelor financiare

Piata activelor financiare este piata pe care se tranzactioneaza active de tipul actiunilor, obligatiunilor, efectelor comerciale sau bancare, precum si altor drepturi detinute asupra unor active reale. In cadrul acestei piete se constituie, in functie de sfera, natura si caracteristicile instrumentelor tranzactionate o serie de piete specializate. Astfel:

in functie de perioada de investire, se delimiteaza:

o      piete monetare – piete financiare pe termen scurt, cu scadente mai mici de un an,

o      piete de capital – piete pe care se tranzactioneaza actiuni si obligatiuni pe termen lung;

in functie de momentul emiterii instrumentelor financiare, se delimiteaza:

o      piete primare – pe care se achizitioneaza capital nou si se emit valori mobiliare noi;

o      piete secundare – pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare intre detinatori;

in functie de momentul livrarii, se disting:

o      piete “spot” –  pe care activele sunt livrate imediat;

o      piete “futures” – pe care activele sunt livrate dupa anumite perioade de timp specificate;

in functie de modul de tranzactionare, se delimiteaza:

o      piata tranzactiilor over-the-counter – unde se negociaza fie direct, intre cele doua parti contractante, fie prin intermediari, in afara bursei;

o      bursa – piata organizata unde tranzactionarea unor titluri listate are loc prin intermediari specializati, in cadrul unui program delimitat.

in functie de sfera de cuprindere, se pot distinge piete globale, regionale, locale.

Aceste piete, la randul lor, se fragmenteaza, constituindu-se piete specializate pe tipuri de instrumente financiare (piata actiunilor, piata obligatiunilor, piata ipotecilor, piata optiunilor) sau operatiuni.

Piata de capital reprezinta „ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora capitalurile disponibile si dispersate in economie sunt dirijate spre solicitatorii de fonduri”[1]. Principalele caracteristici ale acestei piete constau in urmatoarele:

este o piata deschisa pe care tranzactiile sunt publice si la care au acces toti investitorii,

tranzactiile pe aceasta piata sunt intermediate;

produsele acestei piete sunt negociabile si transferabile de la un detinator la altul,

produsele tranzactionate sunt instrumentele financiare pe termen lung sau mediu.

Piata de capital a aparut din nevoia de fonduri, ca o alternativa de investire si respectiv, de atragere de capital, cu incidenta dispersata pana la nivel de individ,  in conditii mai riscante dar si mai bine recompensate. Principalele functiuni ale pietelor de capital rezida din faptul ca mobilizeaza resursele disponibile si le orienteaza spre cele mai eficiente investitii, asigurand informatii suficiente si actualizate de evaluare a riscurilor si castigurilor legate de alocarea capitalului (inclusiv in proiecte noi). Alternativa investirii in valori mobiliare reprezinta pe de-o parte o diminuare a cererii pentru fonduri bancare si, in consecinta, o reducere a pretului acestor produse, iar, pe de alta parte, permite mentinerea unei structuri financiare optime la nivelul intreprinderilor.

Piata eficienta

Pietele dezvoltate de capital au doua caracteristici importante:

divizibilitatea (atomicitate), care presupune o reprezentare a activelor printr-un  numar mare de actiuni care pot fi cumparate pentru sume diferite. in consecinta un activ poate fi detinut in proportii diferite de un anumit numar de investitori si invers un investitor poate repartiza banii sai in mai multe tipuri de actiuni.

lichiditatea, care presupune faptul ca un investitor poate imediat schimba anumite actiuni cu altele, fara costuri prea mari. Aceasta implica faptul ca orice investitor poate sa-si constituie, in orice moment, portofoliul, prin arbitrarea pozitiilor.

In aceste conditii interesul fiecarui investitor este de a obtine informatii cu privire la actiunile diverselor societati cotate pe piata. Aceste informatii vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecarei oportunitati de investire si includerea in portofoliu a celor care prezinta cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obtine informatiile sunt situatiile financiare anuale, informatiile bursiere privind cursurile si volumele tranzactiilor, publicatiile specializate si jurnalele financiare, care evalueaza si interpreteaza noutatile financiare, precum si institutiile financiare care apreciaza perspectivele societatilor cotate. Aceste canale de informatii sunt eficiente in masura in care informatia se raspandeste rapid si unde fiecare noua informatie devine repede publica.

1.2. Concepte. Tipologia activelor financiare

Standardele Internationale de Evaluare trateaza activele financiare ca reflectare a proprietatii si a dreptului de proprietate:

Proprietatea poate fi in mod legal divizata pentru a crea asocieri. Acestea vizeaza detinerea proprietatii, impartirea profiturilor sau pierderilor si asumarea obligatiilor, diferentiat in functie de tipul asocierii. In societatile „in nume colectiv” partenerii isi impart si castigurile si pierderile ce decurg din proprietatea detinuta si fiecare este responsabil de toate obligatiile. In societatile „in comandita simpla” comanditatii administreaza si isi asuma responsabilitatile, iar comanditarii sunt parteneri pasivi, obligatia lor constand numai in investirea unui anume capital. Investitorii „sindicalizati” sunt parteneri intr-un contract limitat de strangere de fonduri pentru dezvoltarea unor proiecte. „Asociatiile in participatiune” sunt, de asemenea, limitate in timp si ca scop al parteneriatului.

O alternativa la proprietatea directa o constituie investitia imobiliara prin detinerea de valori mobiliare sau de alte instrumente de datorii sau capital. Instrumentele de investitie mobilizate includ: fonduri imobiliare, fonduri ipotecare etc.

Activele financiare sunt active necorporale care includ urmatoarele drepturi:

drepturile inerente detinerii unei intreprinderi sau proprietati. Dreptul de proprietate are urmatoarele atribute: posesia, folosinta si dispozitia;

drepturile inerente din cadrul unui contract care garanteaza optiunea de a cumpara;

drepturile inerente detinerii unui pachet de actiuni sau obligatiuni.

Sfera de cuprindere a instrumentelor financiare este foarte larga si se refera atat la instrumente specifice pitelor monetare, cat si celei de capital.

Diversificarea extraordinara a instrumentelor financiare, tipologia, elementele componente si posibilitatile de combinare a acestora ca si frecventa utilizarii lor necesita un management riguros la nivelul investitorului pentru alocarea judicioasa a resurselor,  exploatarea conjuncturilor de pe pietele de capital, gestionarea riscurilor induse de aceste instrumente si monitorizarea permanenta a raportului dintre acestea si rentabilitatile scontate.

Investitia capitalurilor disponibile in instrumentele financiare are multiple obiective:

plasarea capitalurilor conjuncturale sau a celor programate pentru utilizari viitoare in instrumente generatoare de castiguri (dobanzi, dividende, crsteri ale preturilor), pe peioade determinate. Un exemplu il constituie acumularile pe care un investitor le face in vederea unor utilizari viitoare pentru care se cunosc etapele de realizare. Plasamentele vizate difera in functie de stabilitatea si dezvoltarea pietei financiare;

realizarea unui portofoliu de instrumente financiare care sa reduca ricurile si sa asigure un randament ridicat al investitiilor;

contracarearea inflatiei prin investirea in active fiananciare performante;

reducerea amplitudinii variatiei fluxurilor de numerar expectante;

sincronizarea fluxurilor de intrare cu cele de iesire de numerar din perioadele in care eforturile financiare sunt considerabile;

mentinerea unui portofoliu de instrumente financiare lichide permite exploatarea unor conjuncture favorabile sau acoperirea necesarului in perioade de urgente.

Instrumentele financiare[2] sunt contracte care genereaza simultan:

un activ financiar pentru o entitate si

o datorie financiara sau un instrument de capitaluri proprii pentru alta entitate.

Activul financiar, conform IAS 32 , este „orice activ sub forma:

disponibilitatilor banesti (de exemplu: depozitul la o banca, numerarul etc.);

dreptului contractual de a incasa bani sau alte active financiare (de exemplu: o creanta si un instrument derivat);

dreptului contractual de a schimba instrumente financiare in conditii potential favorabile;

un instrument de capital propriu al altei intreprinderi.”[3]

Exemple de active financiare care reprezinta drepturi contarctuale de a incasa numerar in viitor sunt: creantele, efectele comerciale, imprumuturile, obligatiunile.

O datorie financiara, conform aceluiasi standard, este orice datorie contractuala de a:

varsa numerar sau alte active financiare unei alte entitati;

schimba instrumente financiare cu alta entitate, in conditii care sunt potential favorabile.

Exemple uzuale de datorii financiare: datoriile pe termen scurt comerciale, efectele comerciale, imprumuturi, obligatiuni.

Instrumentul de capital propriu este orice contract care demonstreaza existenta unui interes rezidual in activele unei entitati dupa deducerea tuturor datoriilor sale. Obligatia de a emite un instrument de capital propriu nu este o datorie financiara, deoarece are ca rezultat o crestere a capitalului propriu si nu poate genera o pierdere pentru intreprindere.

Exemple de instrumente de capitaluri proprii sunt: actiunile comune, unele tipuri de actiuni preferentiale, bonurile de subscriere de active sau optiuni pentru subscrierea sau cumpararea de actiuni.

Un instrument derivat[4] este un instrument financiar sau alt contract pentru care:

valoarea se modifica drept raspuns la schimbarile unei rate specifice a dobanzii, ale cursului de schimb valutar, pretului unor marfuri, pretului unui titlu sau a unei clasificari de credit;

nu necesita nicio investitie neta initiala sau cel mult o investitie neta initiala de valoare mica si

se deconteaza la o data stabilita in viitor.

Un instrument derivat incorporat[5] este o componenta a unui instrument hibrid care include, de asemenea, si un contract gazda nederivat, avand ca efect faptul ca modul de variatie a unor fluxuri de numerar generate de instrumentul combinat este similar cu cel al unui instrument derivat de sine statator. Un instrument derivat care este atasat unui instrument financiar, dar care, in temeiul unui contract, poate fi transferat independent de acel instrument sau care are un co-contract diferit de cel al respectivului instrument, nu este un instrument derivat incorporat, ci un instrument financiar separat.

O operatiune de leasing financiar este considerata instrument financiar.

Diversificarea activelor financiare a condus la aparitia unui nou tip de drepturi contractuale care decurg din anumite clauze specificate cu privire la momentul si pretul de livrare a instrumentului.

Conform Standardelor Internationale de Evaluare, „O optiune este o intelegere de a mentine o oferta de a cumpara, a vinde sau a inchiria o proprietate imobiliara intr-o anumita perioada si la un pret dat”, reprezentand, asadar, un drept contractual ce va fi exercitat in functie de indeplinirea unor conditii specificate. Detinatorul poate alege sa-si exercite sau nu optiunea.

O optiune de rascumpararea a propriilor instrumente de capital nu este un activ financiar.

Standardele de contabilitate mentioneaza in acelasi context ca: un angajament ferm  este un acord irevocabil intre doua parti de a schimba o cantitate specificata de resurse la un pret specificat, la o data sau mai multe date viitoare specificate.

Estimarea continua a valorii fluctuante a instrumentelor financiare este necesara pentru aprecierea rentabilitatii si oportunitatii mentinerii plasamentului.

Evaluarea activelor financiare este necesara in mai multe situatii:

pentru stabilirea valorii totale a activelor unui investitor;

stabilirea impozitelor sau stabilirea unei hotarari judecatoresti la vanzarea participatiei unui investitor;

stabilirea influentei unor optiuni de cumparare a unei proprietati inchiriate, care reduc vandabilitatea si influenteaza valoarea de piata a acesteia;

garantarea emisiunilor si emiterii rating-ului valorilor mobiliare ale unui investitor.

In sens exhaustiv, activele financiare reprezinta drepturi asupra activelor reale iar achizitia lor este motivata de capacitatea de a genera fluxuri de numerar [6], la un anumit termen si nivel. Estimarea fluxurilor de numerar viitoare pe care aceste active le vor genera constituie baza de atribuire a unor valori. In consecinta, valoarea oricarui activ financiar se determina prin aplicarea unei rate de actualizare, ajustata in functie de risc, seriei de fluxuri de numerar viitoare generate de activul respectiv. Riscul uni activ se defineste prin variabilitatea probabila a rentabilitatii viitoare a activului. Gradul de incertitudine asupra rentabilitatii previzionate poate fi definit si masurat prin distributiile de probabilitate ale predictiei; cu cat distributia este mai ingusta cu atat sansele de atingere a rentabilitatii asteptate sunt mai mari si riscul este mai mic.

Valoarea este un concept economic referitor la pretul cel mai probabil, convenit de cumparatorii si vanzatorii unui bun sau serviciu disponibil pentru comercializare.

Valoarea ansamblului tuturor activelor financiare asupra unei proprietati poate fi mai mare sau mai mica decat suma participatiilor individuale asupra acelei proprietati; valoarea portofoliului unui fond mobiliar, care reprezinta ansamblul a diferite proprietati, poate diferi de suma valorilor tuturor proprietatilor, datorita specificului asamblarii proprietatilor in portofoliu. Din aceasta cauza trebuie sa fie estimate mai  intai valoarea totala a unei proprietati si dupa aceea participatiile fragmentare. In cazul activelor financiare este necesara identificarea drepturile de proprietate, din punct de vedere al pozitiei majoritare sau minoritare intr-o intreprindere, sau un drept majoritar sau minoritar asupra unei investitii imobiliare mobilizate.

Valoarea de piata se defineste ca suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbata, la data evaluarii, intre un cumparartor decis si un vanzator hotarat, intr-o tranzactie, cu pret determinat obiectiv, dupa o activitate de marketing adecvata, in care ambele parti au actionat in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangere.

Valoarea de piata:

reflecta perceptiile si actiunile colective de pe piata;

este baza pentru evaluarea majoritatii resurselor in economiile de piata;

este o evaluare obiectiva a drepturilor de proprietate asupra anumitor bunuri, la o anumita data;

este o estimare fundamentata pe piata, efectuata in conformitate cu standardele de evaluare.

Standardele internationale de contabilitate (IAS 32 – instrumente financiare: prezentare si descriere) trateaza activele financiare din punctul de vedere al patrimoniului intreprinderilor si a naturii acestor active (imobilizari sau active circulante). Acest standard international de contabilitate impune valoarea justa pentru cvasitotalitatea instrumentelor financiare.

Valoarea de  piata si valoarea justa sunt in general compatibile, insa nu intotdeauna echivalente.

Valoarea justa este suma cu care poate fi vandut/cumparat un activ sau stinsa o datorie intr-o tranzactie incheiata in conditii obiective, intre parti in cunostinta de cauza si prin exprimarea liberei vointe a acestora.

Tipologia instrumentelor financiare

Instrumentele financiare reprezinta fie o creanta, fie o investitie.

Instrumentele financiare cu scadenta de pana la un an, tranzactionate pe piata monetara[7]

Depozitele, certificatele de depozit si aranjamentele de rascumparare sunt cunoscute ca instrumente cu cupon sau purtatoare de dobanda si se caracterizeaza prin plati de dobanda asociate.

Instrumente cum sunt cambiile, efectele de comert sunt cunoscute ca instrumente cu discount care nu mentioneaza explicit dobanda, in schimb sunt emise si/sau tranzactionate cu un discount fata de valoarea nominala. Acest discount (ca diferenta dintre pretul instrumentului la cumparare si pretul aceluiasi instrument la scadenta) constituie, de fapt, dobanda sau castigul pe care-l genereaza.

Principalele instrumente tranzactionate pe piata de capital sunt:

valorile mobiliare:

valori mobiliare cu venit variabil  - actiunile ordinare;

valori mobiliare cu venit cert – obligatiunile, actiunile preferentiale;

instrumente financiare derivate – contracte la termen standardizate de tip futures, optiuni si combinatii ale acestora.

Instrumentele financiare de capital propriu, care constituie investitii pe termen lung, tranzactionate pe piata de capital, sunt clasificate dupa drepturile de interventie asupra gestiunii intreprinderii emitente:

titluri de participatie sunt active financiare a caror posesie durabila da dreptul interventiei in gestiunea entitatii la care sunt detinute;

interesele de participare -  titluri detinute in vederea obtinerii unor venituri fara interventii in gestiunea entitatii emitente.

Actiunile reprezinta fractiuni de capital social si carcterizeaza raportul juridic dintre detinator si societatea emitenta.

Principalele caracteristici ale actiunilor constau in:

- sunt fractiuni egale ale capitalului social al emitentului,

- sunt indivizibile,

- au o anumita valoare nominala,

- sunt instrumente negociabile,

- fluxurile de numerar generate de actiune depind de rezultatul net si de repartizarea sa pentru dividende,

- durata de viata poate fi nelimitata, ca a capitalului social, sau limitata, in cazul unor actiuni preferntiale,

- incumba riscuri ce decurg din gestiunea afacerii emitentului, riscuri de piata si riscul pierderii fondurilor investite in caz de faliment.

Principalele tipuri de actiuni sunt:

actiuni ordinare – fractiuni egale de capital social care confera drepturi egale detinatorilor: drept de vot, drept la dividend;

actiuni preferentiale – fractiuni egale de capital social care asigura o rentabilitate minima pe baza unui dividend prioritar (fata de cel pentru actiunile ordinare), conferind si alte drepturi: rata fixa a dividendului, cumulativitatea dividendului (pentru anii in care entitatea nu are profit, dividendul se cumuleaza si este acordat cu prioritate cand se trece pe profit), prioritate la incasarea interesului rezidual in caz de faliment, convertirea la un moment dat in actiuni ordinare, rascumparare la un pret prestabilit etc.

Actiunile pot fi: nominale si la purtator.

Actiunile se caracterizeaza prin:

valoare patrimoniala – exprimata prin vaoare contabila si valoare intrinseca:

valoare contabila – determinata ca raport intre activul net si media ponderata a numarului de actiuni aflate in circulatie;

valoare intrinseca – determinata ca raport intre activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente (provizioane pentru riscuri si cheltuieli ce nu au aparut in exercitiul financiar incheiat) si media ponderata a numarului de actiuni aflate in circulatie;

valoare de rentabilitate – exprimata prin valoare financiara si  valoare de randament:

valoare financiara – determinata ca raport intre dividendul pe actiune si rata medie a dobanzii pe piata;

valoare de randament – determinata ca raport intre profitul net pe actiune si rata medie a dobanzii pe piata;

valoare negociata – determinata ca suma a valorii nominale cu prima de emisiune;

valoare de piata – reprezinta pretul la care se tranzactioneaza respectiva actiune.

Obligatiunile sunt valori mobiliare reprezentand creante ale detinatorilor asupra emitentului, ce constau in plata unei dobanzi si rascumpararea titlului.

Principalele caracteristici ale obligatiunilor sunt:

reprezinta o fractiune dintr-un imprumut,

- au o anumita valoare nominala care va fi rascumparata la scadenta;

- nu confera drepturi de vot, nici de ingerinta in gestiunea emitentului;

- au durata de viata limitata pana la scadenta pentru care au fost emise;

- fluxul de numerar generat sub forma dobanzilor este stabilit la emitere si nu depinde de rezultatele gestiunii emitentului;

- sunt instrumente negociabile;

- au un risc mai scazut, avand dobanda stabilita indiferent de rezultatele emitentului; in caz de faliment obligatiunile au prioritate fata de actiuni;

Principalele elemente caracteristice ale obligatiunilor constau in:

valoarea nominala (VN) – raportul dintre suma imprumutata de pe piata si numarul de obligatiuni emise;

valoarea de subscriere (VS) sau pretul de emisie -  situatia in care:

VS < VN poate interveni in doua cazuri:

cand castigul este exprimat ca diferenta dintre valoarea nominala si valoarea la rascumparare;

cand se acorda prima de emisune pentru cresterea atractivitatii;

termenele:

o      de emisie – punere in vanzare;

o      de plata  - a dobanzilor (pot avea compuneri anuale, semestriale, trimestriale sau se pot plati la scadenta);

o      de rambursare sau de maturitate – scadenta imprumutului;

ratele dobanzilor:

o      rata nominala este rata aplicata asupra valorii nominale pentru calcularea cuponului dobanzii;

o      rata dobanzii la termen -  rata dobanzii poate avea o anumita configuratie pana la maturitatea obligatiunii:

rata plata – cand nivelul se mentine constant pana la maturitate;

rata ascendenta – daca nivelul ratei creste pe masura maturitatii;

rata descendenta – daca nivelul ratei descreste;

rata complexa – daca sunt combinate cele de mai sus;

cuponul de dobanda – ca fructificarea plasamentului concretizata in dobanda caculata prin aplicarea ratei nominale la valoarea nominala.

Investitorii in instrumente financiare au exigente de cunoastere a semnificatiei acestora pentru aprecierea cu maxima acuratete a pozitiei, performantelor si fluxurilor de numerar ale entitatii emitente[8]. Prezentarea si evaluarea instrumentelor financiare in situatiile financiare ale emitentului trebuie sa asigure estimarea cat mai corecta a nivelului sumelor generate de aceste instrumente, a momentului aparitiei acestora, a certitudinii fluxurilor de numerar viitoare induse.

In acelasi timp, investitorii au nevoie de informatii despre gradul de expunere la riscuri la care este supusa o entitate si despre modul de administrare a acestor riscuri”[9]. In contextul acestor constrangeri, se cere entitatilor descrieri care sa permita evaluarea semnificatiei instrumentelor financiare nu numai pentru performanta si pozitia sa ci si sa descrie natura si gradul de expunere la riscuri induse de instrumentele financiare pentru o anumita perioada sau la o anumita data (de regula la intocmirea situatiilor financiare) si modul lor de administrare. Acoperirea la risc presupune utilizarea unui instrument finaciar derivat/nederivat drept compensare a valorii juste sau a abaterilor din fluxul de numerar generate de elementul acoperit.

1.3. Principii de evaluare a activelor financiare

Principiile fundamentale utilizate in evaluarea activelor financiare sunt:  

1.4. Abordari in evaluarea activelor financiare

1.4.1. Abordarile aplicate in evaluarea activelor financiare

Activele financiare pot fi evaluate utilizand cele trei abordari:

abordarea pe baza de comparatie;

abordarea pe baza de venituri;

abordarea pe baza de active.

Abordarea prin comparatie este relevanta pe o piata cu un volum semnificativ al tranzactiilor de active financiare. Aceasta abordare asigura rezultate credibile in masura in care evaluatorul deceleaza gradul de similitudine intre activele finaciare evaluate cu altele care au facut obiectul unor tranzactii recente.

Abordarea pe baza de venituri este fundamentata pe anticiparea fluxurilor de numerar pe care un active financiar le va genera in viitor. Luarea in considerare a valorii in timp a banilor implica aplicarea procedeelor de actualizare cu o rata care reprezinta rentabilitatea scontata de investitor.

Abordarea pe baza de active vizeaza patrimoniul societatii emitente a instrumentului financiar, constituind interesul rezidual al detinatorului de instrument de capital propriu si garantia, in ultima instanta, a imprumutatorului.

1.4.2. Particularitati in evaluarea actiunilor

Abordarea pe baza de comparatie

Conform principiilor specifice acestei abordari, valoarea de piata a unei actiuni este data de cursul bursier al acesteia. Aceasta abordare ofera imaginea cea mai buna a actiunilor, implicand existenta unei piete efciente, in cadrul careia tranzactiile comparabile pot constitui repere credibile.

Abordarea de baza de venituri

In cazul in care pe piata nu pot fi identificate active comparabile sau preturile la care se tranzactioneaza acestea nu sunt relevante se apeleaza la evaluarile bazate pe venituri.

Conform principiilor acestei abordari, valoarea de piata a unei actiuni este reprezentata de valoarea actualizata a castigurilor generate intr-un interval de timp considerat.

unde:   VP_A = valoarea de piata a actiunii;

FNi =  fluxul de numerar ce reprezinta castigul detinatorului actiunii;

a = rata de actualizare, reprezentata de rentabilitatea pretinsa de

investitor;

i = perioada in care actiunea genereaza castig pentru detinator.

Abordarea pe baza de active

Determinarea valorii de piata a actiunii in aceasta abordare presupune raportarea activului corectat al intreprinderii (ANC) la numarul de actiuni emise de societatea respectiva (Na).

Actiunile reprezinta parti din capitalurile proprii ale unei intreprinderi ceea ce justifica includerea in rationamentul evaluarii actiunilor a principiilor de evaluare a intreprinderilor. Din acest punct de vedere se poate recurge la o formalizare simpla de stabilire a valorii de piata a unei actiuni bazata pe raportarea valorii de piata a capitalurilor proprii (VP_CPR) la numarul de actiuni (Na):

Acest procedeu este aplicat rareori

Stabilirea valorii actiunii in cazul aplicarii celor trei abordari impune apelarea la rationamentul profesional, avand in vedere urmatoarele aspecte:

- aplicarea abordarii pe baza comparatiei necesita stabilirea unor similitudini de substanta;

- in cazul aplicarii abordarii pe baza veniturilor o variabila esentiala a modelului o constituie rata de actualizare, in functie de corectitudinea stabilirii acesteia obtinandu-se valori credibile ale actiunilor;

- in cazul aplicarii abordarii pa baza activelor este necesara luarea in considerare a valorii activelor intangibile, care pot conduce la valori superioare ale actiunilor.