QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Finalizarea urmaririi penale prin trimiterea in judecata a inculpatului








FINALIZAREA URMARIRII PENALE PRIN TRIMITEREA IN JUDECATA A INCULPATULUI

Sectiunea a I-a

Consideratii cu caracter general





            Codul de procedura penala reglementeaza aceasta institutie in sectiunea a VII-a a capitolului IV din titlul I al Partii speciale privind urmarirea penala – „Terminarea urmaririi penale. Urmarire penala fara punere in miscare a actiunii penale” (art.255-260). Prin terminarea urmaririi penale legea s-a referit la momentul, cand organul judiciar a indeplinit toate activitatile de cercetare si a administrat probele din care si-a format concluzia trimiterii in judecata a invinuitului sau a inculpatului, inaintand dosarul procurorului pentru a se pronunta asupra acestei ultime chestiuni.

            Cand urmarirea penala este efectuata de procuror dispozitiile art.255-260 se aplica pe baza suplimentului analogic.

            Terminarea urmaririi penale este reglementata in mod diferentiat dupa cum in cursul urmaririi respective a fost pusa sau nu in miscare actiunea penala.

            Urmarirea cu actiunea penala pusa in miscare. Poatrivit art.258 C.p.p. cercetarea penala se considera terminata daca cercetarile sunt complete si a avut loc, prezentarea materialului de urmarire penala. In aceasta situatie, organul de cercetare nemaiavand de indeplinit alte activitati legate de probatiune sau alte acte de urmarire penala inainteaza dosarul la procuror, insotit de un referat pentru ca procurorul sa decida potrivit art.262 C.p.p.

            Organul de cercetare intocmeste referatul in conformitate cu art.259 C.p.p. Referatul cuprinde o apreciere a organului de urmarire asupra cauzei, in el manifestandu-se concluzia necesitatii tragerii la raspundere penala a inculpatului prin trimiterea in judecata a acestuia. In acelasi timp, referatul redactat de organul de cercetare are un caracter general de sinteza, cuprinzand in rezumat si intr-o forma concisa principalele aspecte ale cauzei (fapta care a format obiectul punerii in miscare a actiunii penale, persoana inculpatului, ultima incadrare juridica).

            Referatul organului de cercetare trebuie sa se refere si la probele administrate si analiza lor.

            Daca sunt retinute mai multe fapte sau implicati mai multi inculpati, mentiunile aratate mai sus se fac cu privire la toate faptele si toate persoanele. Cand in urma cercetarilor organul propune cu privire la unele fapte sau unele persoane incetarea urmaririi, scoaterea de sub urmarire sau suspendarea urmaririi penale, aceasta se va specifica de asemenea in referat. De asemenea, in conformitate cu art.260 C.p.p. referatul trebuie sa cuprinda date suplimentare privind: mijloacele materiale de proba si masurile luate referitor la ele in cursul cercetarii penale, masurile asiguratorii privind reparatiile civile sau cele luate in vederea garantarii executarii pedepsei amenzii, cheltuielile judiciare.

            Urmarirea fara punerea in miscare a actiunii penale. Terminarea urmaririi penale cuprinde intr-o asemenea ipoteza urmatoarele operatiuni: a) ascultarea invinuitului; b) intocmirea referatului de terminare a cercetarii; c) inaintarea dosarului la procuror. La aceste activitati se adauga prezentarea materialului de urmarire penala de catre procuror (art.255-257).

            Dupa efectuarea actelor de urmarire penala potrivit art.232 C.p.p., cand exista suficiente probe pentru trimiterea in judecata a invinuitului, organul de cercetare penala procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, prilej cu care trebuie sa i aduca la cunostinta din nou invinuirea si sa-l intrebe daca are alte probe in aparare. Daca invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori daca cercetarea a fost completata potrivit propunerilor facute, cercetarea penala se considera terminata.

            De indata ce s-a incheiat cercetarea, organul intocmeste referatul de terminare a urmaririi penale prin care concluzioneaza asupra rezultatelor acesteia (art.256). Referatul are cuprinsul mentionat in art.259-260 C.p.p. care se aplica in mod corespunzator.

            Dupa intocmirea referatului, dosarul cuprinzand referatul si celelalte lucrari se inainteaza procurorului pentru ca acesta sa decida in conformitate cu art.262 C.p.p.

            Potrivit art.257 C.p.p. modificat prin Legea nr.281/2003, inainte de trimiterea in judecata, procurorul il cheama pe invinuit si ii prezinta materialul de urmarire penala  in conditiile art.250 si urm. C.p.p.

            Anterior modificarii, prezentarea catre invinuit a materialului de urmarire penala era facultativa fiind lasata la aprecierea procurorului.

            Cand urmarirea penala este efectuata de procuror acesta nu este obligat sa intocmeasca referat de terminare a urmaririi penale potrivit art.256 sau art.258 C.p.p.

Sectiunea a II-a

Trimiterea in judecata

            Trimiterea in judecata reprezinta ultimul moment al fazei de urmarire penala. De indata ce trimiterea in judecata se realizeaza, urmarirea este complet epuizata, iar organele de urmarire penala se dezinvestesc. Prin inaintarea dosarului la instanta se realizeaza sesizarea acestui organ judiciar si incepe faza judecatii.

            Cel indreptatit sa dispuna trimiterea in judecata a inculpatului este procurorul, aceasta decurgand din imprejurarea ca procurorul este titularul actiunii penale.

            In cazul infractiunilor aratate la art.279 pct.2 lit.a C.p.p. plangerea prealabila a persoanei vatamate adresata instantei de judecata constituie act de sesizare a instantei cat si act de inculpare (vezi capitolul X).

            In urma introducerii in Codul de procedura penala a institutiei plangerii la instanta impotriva solutiilor de netrimitere in judecata a fost prevazuta o noua modalitate de sesizare a instantei – art.2781 alin.8 lit.c, text introdus prin Legea nr.281/2003 (vezi capitolul IX).

            Procurorul este obligat ca in termen de 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de cercetare, potrivit art.256 sau art.258 C.p.p. sa procedeze la verificarea lucrarilor de urmarire si sa se pronunte asupra acestora (art.261 C.p.p.).

            Termenul de 15 zile este un termen de recomandare, insa este de dorit ca el sa nu fie depasit decat in cazuri extreme. In cauzele cu arestati activitatea de verificare a procurorului se face de urgenta si cu precadere.

            Pentru a proceda la rezolvarea cauzei procurorul trebuie sa constate ca sunt indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii:

            a) au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului;

            b) urmarirea penala este completa;

            c) exista probe necesare si legal administrate.

            Din continutul prevederilor art.262 rezulta urmatoarele modalitati de rezolvare a cauzei de catre procuror:

            1) cand din materialul de urmarire penala rezulta ca fapta exista, ca a fost savarsita de invinuit sau inculpat si ca se poate angaja raspunderea penala a acestuia:

a) procurorul dispune trimiterea in judecata a inculpatului prin rechizitoriu cand actiunea penala a fost pusa in miscare in cursul urmaririi penale;

b) daca urmarirea penala s-a desfasurat fara actiune penala pusa in miscare, procurorul prin acelasi rechizitoriu, pune in miscare actiunea penala si dispune trimiterea in judecata a inculpatului.

2) cand procurorul nu este de acord cu aprecierea organului de cercetare ca cel in cauza trebuie trimis in judecata, constatand vreuna din situatiile prevazute de art.10 C.p.p., dispune prin ordonanta, dupa caz. incetarea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire sau clasarea cauzei.

            Daca procurorul dispune scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art.10 lit.b1, aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazut de art.91 C.p.

3) daca in momentul verificarilor procurorul constata ca sunt intrunite conditiile legale prevazute de art.239 C.p.p. dispune suspendarea urmaririi penale.

            Activitatea  organului de cercetare penala poate prezenta lipsuri fie in sensul nerespectarii dispozitiilor legale care asigura aflarea adevarului, fie in legatura cu caracterul complet al urmaririi. In acest caz, procurorul ia masuri in vederea completarii sau refacerii urmaririi penale prin restituirea cauzei la organul care a efectuat cercetarea; de asemenea procurorul poate trimite cauza, potrivit dispozitiilor art.217 C.p.p., la un alt organ de urmarire penala; daca urmarire penala a fost efectuata de un organ necompetent procurorul ia masuri ca urmarirea penala sa fie efectuata de un organ competent (art.265-art.268).

            Datorita caracterului complex al unor cauze, completarea sau refacerea urmaririi penale se poate dispune cu privire numai la anumite aspecte. Pentru a nu intarzia solutionarea chestiunilor care se pot rezolva de indata, procurorul va disjunge cauza, restituind sau trimitand la alt organ de urmarire penala numai materialul de urmarire penala cu privire la unele fapte sau la unii invinuiti/inculpati, iar pentru restul faptelor si persoanelor cercetate dispunand trimiterea in judecata, ori o alta solutie in conformitate cu art.262 C.p.p. Daca disjungerea nu e posibila, cauza se va trimite in intregime in vederea completarii sau refacerii urmaririi penale.

            Asupra celor de mai sus, procurorul dispune prin rechizitoriu, in cazul trimiterii in judecata si prin ordonanta in celelalte situatii.

            Ordonanta prin care procurorul dispune oricare alta solutie potrivit art.262 C.p.p. cuprinde mentiunile corespunzatoare tipului respectiv de ordonanta.

            Ordonanta de restituire la organul de cercetare sau de trimitere la alt organ va cuprinde pe langa mentiunile aratate in art.203, indicarea actelor ce trebuie efectuate sau refacute, a faptelor sau imprejurarilor ce urmeaza a fi constatate si a mijloacelor de proba ce vor fi folosite (art.266 C.p.p.).

            Rechizitoriul se intocmeste de procurorul care supravegheaza urmarirea penala, iar decizia de trimitere in judecata a inculpatului produce efecte juridice, fara ca actul sa fie supus confirmarii din partea conducatorului parchetului.





            In cauzele penale in care urmarirea se efectueaza in mod obligatoriu de procuror acesta terminand urmarirea penala intocmeste el insusi rechizitoriul, in asemenea cazuri nefiind incidente reglementarile referitoare la supravegherea exercitata de procuror asupra actelor organului de cercetare penala. Potrivit art.209 alin.5 C.p.p. in acest caz rechizitoriul este supus confirmarii conducatorului parchetului de care apartine cel care a intocmit actul de trimitere in  judecata, iar cand urmarirea penala este efectuata de insusi conducatorul parchetului, confirmarea se face de catre procurorul ierarhic superior.

            In termen de 24 de ore de la darea rechizitoriului sau confirmarea rechizitoriului, procurorul inainteaza instantei dosarul impreuna cu numarul necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicat inculpatilor arestati (art.264).

            In fiecare cauza se intocmeste un singur rechizitoriu chiar daca urmarirea penala priveste mai multe fapte ori mai multi invinuiti sau inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvari diferite.

            Rechizitoriul se limiteaza la faptele sau persoanele pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute in art.203 C.p.p., date privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia (art.263 C.p.p.). Daca din dosar lipseste referatul de terminare a urmaririi penale, cauza fiind de competenta obligatorie a procurorului, rechizitoriul va cuprinde si datele suplimentare prevazute de art.260 C.p.p. In rechizitoriu se vor mentiona persoanele care trebuie citate la instanta, cu indicarea calitatii lor procesuale (parti, martori etc.) si a locului unde urmeaza a fi citate.

            Rechizitoriul are o functionalitate multipla. Astfel, potrivit art.264 rechizitoriul este actul de sesizare a instantei de judecata, iar din continutul art.262 mai rezulta ca rechizitoriul reprezinta un mod de rezolvare a cauzei si in anumite situatii, act de inculpare.

            Sesizarea instantei se face de catre procurorul care a intocmit rechizitoriul.

            Rechizitoriul se intocmeste de procurorul de la parchetul corespunzator instantei care potrivit legii judeca cauza in prima instanta.

Cand urmarirea penala este efectuata de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau de catre parchetele de pe langa curtile de apel ori de parchetele de pe langa tribunale, procurorul, prin rechizitoriu stabileste careia dintre instantele prevazute de art.30 C.p.p. ii revine competenta de a rejudeca tinand seama ca in raport de imprejurarile cauzei sa fie asigurata buna desfasurare a procesului penal.

            Potrivit art.267 C.p.p., procurorul verificand dosarul inaintat de organul de cercetare penala in vederea trimiterii in judecata, este obligat la intocmirea rechizitoriului sa dispuna asupra mentinerii sau revocarii, masurilor de siguranta, altele decat cele prevazute de art.113, art.114 C.p., masurilor asiguratorii, luate in cursul urmaririi penale. Daca este cazul, procurorul poate lua asemenea masuri. In cazul masurilor preventive prevazute de art.145, art.1451 C.p.p. procurorul, dupa caz, ia aceste masuri, dispune revocarea lor sau solicita instantei plangerea masurilor respective.

            De asemenea, procurorul poate solicita instantei arestarea preventiva a inculpatului si luarea masurilor de siguranta prevazute de art.113, art.114 C.p. In aceasta ipoteza rechizitoriul se inainteaza instantei in termen de 24 ore.

            In cazurile prevazute de art.262 pct.2, art.265 si art.268, dosarul se trimite instantei pentru a se pronunta asupra prelungirii sau revocarii masurilor de siguranta (art.113, art.114 C.p.) sau masurii arestarii preventive, dispuse in cursul urmaririi penale.

JURISPRUDENTA

DECIZIE PENALA   Nr. 4220 din 31 octombrie 2000

Rechizitoriu. Nulitate. Necomunicarea copiei de pe actul de sesizare a instantei inculpatului aflat in detentie

EMITENT:      CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - s. penala

Revista Dreptul nr.4/2002

    Netrimiterea de catre procuror a copiei de pe rechizitoriu odata cu inaintarea dosarului la instanta, pentru a fi comunicata inculpatului arestat si lipsa acestei comunicari constituie o nulitate relativa ce se acopera prin citirea actului de sesizare a instantei in sedinta de judecata, in prezenta inculpatului arestat; daca acesta cere, judecata se amana si i se inmaneaza o copie a actului.

    Prin sentinta nr. 8 din 19 ianuarie 2000, Tribunalul Militar a condamnat pe inculpati pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a si e Cod penal.

    Prin decizia nr. 57 din 16 mai 2000, Curtea Militara de Apel a respins apelurile inculpatilor.

    In recursurile declarate, inculpatii au cerut casarea hotararilor, intre altele, pentru motivul ca nu li s-a comunicat, potrivit legii, copie de pe rechizitoriu.

    Recursurile nu sunt fondate.

    Potrivit art. 264 alin. final Cod procedura penala, procurorul inainteaza instantei dosarul impreuna cu numarul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpatilor aflati in detentie, conform art. 313.

    Chestiunea necomunicarii actului de sesizare este reglementata in articolul nr. 318 din acelasi cod, potrivit caruia, la termenul de judecata in cazul in care inculpatul este arestat, presedintele se incredinteaza daca a primit copia actului de sesizare a instantei. Cand actul nu a fost comunicat, daca inculpatul cere, judecata se amana iar presedintele ii inmaneaza copie de pe actul de sesizare a instantei.

    Inculpatii, arestati si prezenti in instanta, nu au cerut amanarea cauzei, au luat cunostinta de continutul actului de sesizare, care le-a fost citit in sedinta publica, si au dat declaratii recunoscand faptele.

    Asa fiind, de vreme ce nu au fost incalcate dispozitii dintre cele prevazute in alin. 2 al art. 197 Cod procedura penala, iar incalcarea dispozitiilor art. 313 nu a fost invocata la primul termen de judecata, nu a produs o vatamare inculpatilor si anularea actelor nu este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, recursul a fost respins.

DECIZIE PENALA   Nr. 4220 din 31 octombrie 2000

Nulitate. Necomunicarea copiei de pe actul de sesizare a instantei inculpatului aflat in detentie

EMITENT:      CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - s. penala

NEPUBLICATA

    Netrimiterea de catre procuror a copiei de pe rechizitoriu odata cu inaintarea dosarului la instanta, pentru a fi comunicata inculpatului arestat si lipsa acestei comunicari constituie o nulitate relativa ce se acopera prin citirea actului de sesizare a instantei in sedinta de judecata, in prezenta inculpatului arestat; daca acesta cere, judecata se amana si i se inmaneaza o copie a actului.

    Prin sentinta nr. 8 din 19 ianuarie 2000, Tribunalul Militar a condamnat pe inculpati pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a si e Cod penal.

    Prin decizia nr. 57 din 16 mai 2000, Curtea Militara de Apel a respins apelurile inculpatilor.

    In recursurile declarate, inculpatii au cerut casarea hotararilor, intre altele, pentru motivul ca nu li s-a comunicat, potrivit legii, copie de pe rechizitoriu.

    Recursurile nu sunt fondate.

    Potrivit art. 264 alin. final Cod procedura penala, procurorul inainteaza instantei dosarul impreuna cu numarul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpatilor aflati in detentie, conform art. 313.

    Chestiunea necomunicarii actului de sesizare este reglementata in articolul nr. 318 din acelasi cod, potrivit caruia, la termenul de judecata in cazul in care inculpatul este arestat, presedintele se incredinteaza daca a primit copia actului de sesizare a instantei. Cand actul nu a fost comunicat, daca inculpatul cere, judecata se amana iar presedintele ii inmaneaza copie de pe actul de sesizare a instantei.

    Inculpatii, arestati si prezenti in instanta, nu au cerut amanarea cauzei, au luat cunostinta de continutul actului de sesizare, care le-a fost citit in sedinta publica, si au dat declaratii recunoscand faptele.

    Asa fiind, de vreme ce nu au fost incalcate dispozitii dintre cele prevazute in alin. 2 al art. 197 Cod procedura penala, iar incalcarea dispozitiilor art. 313 nu a fost invocata la primul termen de judecata, nu a produs o vatamare inculpatilor si anularea actelor nu este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, recursul a fost respins.

DECIZIE PENALA   Nr. 74 din  8 octombrie 2001

Sesizarea instantei. Fapta descrisa in partea expozitiva a rechizitoriului, dar nementionata in dispozitivul de trimitere in judecata

EMITENT:      CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - s. penala

Revista Dreptul nr.6/2002

    Pentru sesizarea instantei cu judecarea unei infractiuni nu este suficienta descrierea acesteia in expunerea facuta in rechizitoriu; sesizarea este legala numai in cazul in care in dispozitivul de trimitere in judecata a rechizitoriului este mentionata fapta, cu incadrarea ei juridica.

    Prin Sentinta penala nr. 70 din 1 martie 2001 a Tribunalului Arad, inculpatul C.A a fost condamnat pentru savarsirea infractiunilor de omor deosebit de grav si de talharie prevazute in art. 174 raportat la art. 176 lit. d si art. 211 alin. 1 Cod penal.





    Instanta a retinut ca inculpatul, la 31 iulie 1999, a ucis pe casiera de la o casa de schimb valutar, dupa care si-a insusit sume in lei si valuta straina apartinand unitatii.

    Apelul si recursul inculpatului au fost respinse prin Decizia penala nr. 175/A din 5 mai 2000 a Curtii de Apel Timisoara si, respectiv, prin Decizia nr. 3935 din 13 octombrie 2000 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia penala.

    Impotriva hotararilor pronuntate in cauza s-a declarat recurs in anulare, intemeiat pe dispozitiunile art. 410 alin. 1 partea I pct. 1 Cod procedura penala, sustinandu-se ca, desi s-a retinut prin rechizitoriu si faptul ca in noaptea de 5 august 1999, la cateva zile dupa savarsirea infractiunilor de omor si de talharie inculpatul a trecut fraudulos frontiera in Ungaria, cu scopul de a se ascunde, prima instanta nu s-a pronuntat asupra acestei fapte.

    S-a motivat ca, din moment ce aceasta fapta a fost descrisa in cuprinsul rechizitoriului si rezulta din probele administrate, instanta trebuia sa se considere sesizata cu judecarea ei, in conformitate cu prevederile art. 317 Cod procedura penala, chiar daca s-a omis sa se faca referire la incadrarea ei juridica si nu s-a facut, in dispozitivul rechizitoriului, mentiunea expresa a trimiterii inculpatului in judecata si pentru aceasta infractiune.

    Recursul in anulare nu este fondat.

    In conformitate cu art. 317 Cod procedura penala, judecata se margineste la fapta si la persoana aratate in actul de sesizare a instantei, iar in caz de extindere a procesului penal si la fapta si persoana la care se refera extinderea.

    Prin urmare, obiectul judecatii, care este, in acelasi timp, obiectul investirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat si ca act de investire.

    Potrivit articolului mentionat, judecata se margineste asadar la fapta si la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea in judecata si investirea instantei.

    Pentru a determina ce se intelege prin 'fapta' si 'persoana' aratate in actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 sa fie raportat la cel al art. 263 Cod procedura penala, care se refera la cuprinsul rechizitoriului.

    In art. 263 alin. 1 se prevede ca rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute in art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta in sarcina sa, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia, precum si dispozitia de trimitere in judecata.

    Este de observat ca, dintre aceste mentiuni pe care trebuie sa le cuprinda rechizitoriul, art. 317 Cod procedura penala, care fixeaza obiectul judecatii, adica limitele investirii, se refera numai la fapta si persoana.

    Dar, in acceptiunea acestui text de lege, prin fapta aratata in actul de sesizare nu se poate intelege doar simpla referire la o anumita fapta mentionata in succesiunea activitatilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte intr-un mod susceptibil de a produce consecinte juridice, si anume de a investi instanta, o atare conditie neputand fi indeplinita decat in cazul cand fapta aratata prin rechizitoriu este insotita de precizarea incadrarii ei juridice si de dispozitia de trimitere in judecata pentru acea fapta.

    Altfel s-ar putea ajunge la efectuarea urmaririi penale cu asigurarea garantiilor procesuale inscrise in lege numai pentru o singura fapta sau un numar restrans de fapte, pentru ca in final, pe calea exercitarii apelului sau recursului de catre procuror, ori a recursului in anulare, sa se ceara condamnarea si pentru alte fapte, uneori mai complexe, fara a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garantii menite sa asigure aflarea adevarului si dreptul de aparare a celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de baza ale dreptului procesual-penal, precum si obligatiei inscrise in art. 5 pct. 2 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, la care Romania a aderat, potrivit careia orice persoana arestata trebuie sa fie informata asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa.

    In speta, din moment ce prin rechizitoriu nu s-a facut nici o referire la incadrarea juridica a faptei de trecere frauduloasa a frontierei, mentionata in partea sa descriptiva, si nici nu s-a precizat, prin dispozitia de trimitere in judecata, ca acesta priveste si infractiunea de trecere frauduloasa a frontierei, nu se poate considera ca procurorul si-a manifestat vointa de a trimite in judecata pe inculpat si pentru savarsirea acestei infractiuni. Este de mentionat ca in cursul judecatii nu s-a cerut extinderea procesului penal in conformitate cu art. 336 alin. 1 Cod procedura penala, incat se impune a se constata ca instanta nu a fost sesizata si cu judecarea infractiunii prevazute in art. 65 din Legea nr. 56/1992.

    De aceea, judecarea inculpatului pentru savarsirea acestei infractiuni nu poate avea loc decat in conditiile sesizarii instantei cu un nou rechizitoriu, emis in urma punerii in miscare a actiunii penale potrivit art. 235 Cod procedura penala si a efectuarii actelor obligatorii de urmarire penala cu privire la infractiunea de trecere frauduloasa a frontierei.

    Asa fiind, cu privire la infractiunea pentru care nu s-a indicat incadrarea si nici nu a fost manifestata vointa procurorului de a dispune trimiterea inculpatului in judecata prin dispozitivul rechizitoriului sau in fata instantei, pe calea extinderii procesului penal pentru alte fapte, judecarea nu poate avea loc decat ca urmare a unui nou act de sesizare a instantei.

    In consecinta, motivul invocat nefiind fondat, recursul in anulare a fost respins.

           

            In sens contrar: Tribunalul Suprem, Completul de 7 judecatori, decizia nr.43/1976 (V.Papadopol. M.Popovici. Repertoriul alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1976-1980. Bucuresti 1982); Tribunalul Suprem, decizia nr.210/1977 in Culegere de decizii pe anul 1977; Tribunalul Suprem, decizia nr.511/1979 in Culegere de decizii pe anul 1979.

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

Decizia nr. 709 din 5 februarie 2004

Nepublicata

            Rolul si functiile probelor stranse in cursul urmaririi penale. Temei de sesizare a instantei. Necesitatea verificarii lor de catre instanta, pentru a se putea aprecia asupra acestora si a se pronunta solutia. Art.200 si art.287 si urm. C.pr.pen.




CURTEA

Asupra recursurilor de fata

in baza lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr.454 din 28 august 2003 a Tribunalului Cluj au fost condamnati inculpatii MARUSKA LUBOMIR (fiul Iui Viliam si Helena, nascut la 6 august 1950 in Slovacia, domiciliat in Slovacia, Banska-Bistrica) si BELVONNCIK JURAJ (fiul lui Frantisek si Ana, nascut la 14 mai 196S in Slovacia, domiciliat in Slovacia. Banska-Bistrica) la cate 3 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.7 alin.1 si 3 din Legea nr 39/2003 si la cate 5 luni inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art 26. raportat la art 289 Cod penal. pentru ambele cu aplicarea art.74-76 Cod penal, iar pentru ultima si cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, dispunandu-se sa execute fiecare, pedeapsa cea mai grea de cate 3 ani inchisoare cu consecintele prevazute de  art.64 si 71 Coc penal.

Din pedepsele rezultante aplicate s-a dedus perioada retinerii si arestarii preventive de la 16 martie 2003.

Totodata, prin aceiasi sentinta a fost condamnata inculpata AVRAM ANA (fiica lui Gneorghe si Berta, nascuta la 6 iunie 1962 in Popesti, jud Bihor, domiciliata in Cluj-Napoca, str.Manastur nr 30, jud.Ciuj) la 2 ani si 6 luni inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.7 alin. 1 si 3 din Legea nr 39/2003 si la 4 luni inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art.26. raportat la art.289 Cod penal, cu aplicarea art. 74 - 76 Cod penal dispunandu-se ca executarea pedepsei celei mai grele de 2 ani si 6 luni inchisoare sa fie suspendata sub supraveghere pe un termen de incercare de 5 ani conform art 852 Cod penal si cu obligatia de a se supune unor masuri concrete stabilite prin dispozitivul sentintei.

In esenta, s-a retinut urmatoarele:

Inculpatii, de comun acord, au initiat si constituit un grup infractional in scopul comiterii unor infractiuni aducatoare de beneficii materiale





In acest sens. in cursul lunilor iulie 2002 - martie 2003, cei 3 inculpati, au introdus in mod mincinos in cuprinsul tichetelor de joc la pariurile sportive, elemente nereale (privind ora de intocmire; rezultatele corecte ale meciurilor, etc )

Curtea de Apel Cluj, prin decizia cenala nr.244 din 23 octombrie 2003, a respins ca  nefondate apelurile inculpatilor

Prin recursurile declarate inculpatii Belvonncik Juraj si Maruska Lubomir au solicitat, in principal, casarea hotararilor atacate si restituirea cauzei pentru refacerea si completarea urmaririi penale, iar, in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond invocand neregularitati ale urmaririi penale, lipsa unui interpret de limba slovaca in prima parte a urmaririi penale, nerespectarea cererilor aparatorilor de a participa la administrarea probelor, incalcarea dispozitiilor art.263 din Codul de procedura penala, privind sesizarea instantei prin neindicarea concreta in rechizitor a tuturor actelor materiale care intra in continutul constitutiv al infractiunii de fals intelectual: nestabilirea clara si concreta a infractiunilor - scop pentru care s-a constituit grupul infractional; antepronuntarea instantei prin incheierea din 5 februarie 2003, existenta unor contradictii intre expozitivul si dispozitivul sentintei, omisiunea instantei de a se pronunta asupra tuturor actelor materiale de fals intelectual retinute in rechizitoriu, etc.

Inculpata Avram Ana prin recursul declarat, a solicitat casarea hotararilor pronuntate si in principal achitarea, iar in subsidiar, schimbarea incadrarii juridice in infractiunea prevazuta de art 7 alin. 1 si 2 din Legea nr 39/2003 si reindividuaiizarea pedepsei.

Recursurile inculpatilor sunt fondate, dar,  prioritar, pentru alte motive decat cele invocate.

Potrivit art.200 din Codui de procedura penala urmarirea penala are  ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, Ia identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Din examinarea textului de lege sus-mentionat rezulta, asadar, ca probele descoperite si stranse in cursul urmaririi penale - faza nepublica si auxiliara procesului penal - pot servi numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a constitui temeiul pronuntarii unei hotarari judecatoresti probele descoperite si stranse in cursul urmaririi penale pe baza carora a fos sesizata instanta, prin rechizitor, trebuie verificate in cursul cercetarii judecatoresti prin administrarea lor in mod nemijlocit, in sedinta publica, oral si contradictoriu potrivit dispozitiilor art.287, 288, 289, 290 si urmatoarelor din Codul de procedura penala.

Numai dupa efectuarea unei asemenea verificari, printr-o cercetare judecatoreasca temeinica, cu respectarea celor 4 principii fundamentale ale fazei de judecata (nemijlocirii, oralitatii, publicitatii si contradictorialitatii) si dupa administrarea oricaror alte care vor apare necesare pentru stabilirea adevarului, instanta isi poate forma, motivat, convingerea cu privire la faptele si vinovatia persoanelor trimise in judecata si in consecinta, va putea pronunta o hotarare judecatoreasca temeinica si legala.

Or, din examinarea lucrarilor efectuate de instanta, rezulta urmatoarele:

-   la termenul din 10 iulie 2003   in conditiile in care traducatorul
de limba slovaca nu a fost prezent  s-a acceptat, gresit, traducerea
dezbaterilor de catre inculpata Avram Ana (fila 9 dos. Tribunalul Cluj);

-   la termenul din 5 august 2003  cand s-a constatat din nou lipsa
traducatorului de limba slovaca, inculpata Avram Ana a invocat ca nu
mai  este de acord  sa  asigure traducerea   intrucat  nu  cunoaste
termenii juridici si exista posibilitatea de a fi inteleasa gresit  de cei 2
inculpati'  (fila 24 dos. Tribunalul Cluj):

-   la termenul din 8 august 2003, a fost examinata numai cererea
de liberare pe cautiune.

-   la termenul din 21 august 2003 desi cercetarea judecatoreasca
nu   se  efectuase,   iar  reprezentantul   parchetului  a  solicitat  sa   se
dispuna darea si ascultarea martorilor aratati in rechizitor, instanta a
declarat,  gresit,   terminata  cercetarea judecatoreasca si  contrar
concluziilor procurorului de sedinta  a dispus nejustificat disjungerea
cauzei fata de inculpatul Szombatn loan.

Ulterior, dupa ce a amanat pronuntarea, instanta a pronuntat sentinta de condamnare a celor 3 inculpati, mentinuta de instanta de apel prin respingerea apelului acestora.

Procedand in acest mod instanta de fond a pronuntat o hotarare judecatoreasca de condamnare fara ca procesul penal sa fi parcurs faza cercetarii judecatoresti  cu incalcarea dispozitiilor art.287,


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat