Efectele desfacerii casatoriei in relatiile dintre fostii soti

Efectele divortului asupra relatiilor personale dintre fostii soti. Odata cu pierderea calitatii de sot, inceteaza drepturile si obligatiile personale reciproce dintre acestia. Prin urmare, fostii soti nu mai sunt tinuti sa-si acorde sprijin moral, se sting indatoririle de fidelitate, de coabitare, precum si cele conjugale.

Cat priveste numele dobandit prin incheierea casatoriei, dupa caz, acesta se va pastra in continuare sau va fi redobandit numele de la data incheierii casatoriei, potrivit cu optiunea partilor si conform celor stabilite de instanta de divort.

Desfacerea casatoriei nu are consecinte asupra capacitatii depline de exercitiu a femeii minora la data ramanerii irevocabile a hotararii de divort.

2. Efectele divortului asupra relatiilor patrimoniale dintre fostii soti. Urmare a desfacerii casatoriei, inceteaza obligatia reciproca de sprijin material, obligatia soti-lor de a contribui la sustinerea cheltuielilor casniciei, precum si obligatia legala de intretinere intre soti – luand nastere in conditiile art. 41 alin. (2)-(5) C.fam., o noua obligatie de intretinere, intre fostii soti; vocatia succesorala reciproca se stinge odata cu pierderea calitatii de sot.

Cel mai de seama efect priveste insa comunitatea de bunuri a sotilor. Art. 36 alin. (1) C.fam. stabileste ca „la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.”

Explicit sau implicit, rezulta urmatoarele optiuni posibile: partajarea in intregime a masei bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei prin invoiala partilor; partajarea tuturor bunurilor comune pe cale judiciara; impartirea bunurilor in parte prin invoiala partilor, in parte prin hotarare judecatoreasca; partajarea partiala a comunitatii, fie conventionala, fie judiciara, masa neimpartita ramanand in continuare in stapanirea ambilor soti; stabilirea cotelor cuvenite prin buna invoiala, urmand ca instanta sa decida cu privire la stabilirea loturilor si repartizarea bunurilor; determinarea cotelor pe cale judiciara, astfel ca partile sa stapaneasca impreuna masa de bunuri, in calitate de coindivizari, sau sa le imparta potrivit cotelor-parti anterior stabilite, fara interventia instantei; fostii soti nu au niciun fel de initiativa, adica nu realizeaza si nici nu solicita impartirea bunurilor comune sau determinarea cotelor cuvenite fiecaruia dintre fostii devalmasi.

Sa punctam cateva idei pe marginea textului invocat, art. 36 alin. (1) C.fam.

Mai intai, este limpede ca, spre deosebire de partajul bunurilor comune din timpul casatoriei, conceput ca masura extrema exclusiv judiciara, la desfacerea casatoriei este permisa (si preferabila) imparteala conventionala. Ceea ce nu rezulta cu aceeasi claritate este momentul in care poate fi realizat partajul prin invoiala sotilor, fiindca, sa ne reamintim, o conventie in acest sens realizata in timpul casatoriei este nula [art. 30 alin. (2) C.fam.], ori casatoria este desfacuta pe data ramanerii irevocabile a hotararii instantei. Cheia este sintagma „la desfacerea casatoriei” intrebuintata de art. 36 alin. (1) C.fam. S-a spus ca formula indica momentul din care o atare conventie (avand ca obiect impartirea bunurilor comune) isi produce efectele si nu acela in care ea ar putea fi realizata. Cu alte cuvinte, expresia „la desfacerea casatoriei” trebuie inteleasa in sensul „pentru momentul desfacerii casatoriei” sau „in vederea desfacerii casatoriei , deci conventia sotilor realizata in timpul casatoriei nu ar avea nimic ilicit, de vreme ce ar urma sa-si produca efectele dupa desfacerea casatoriei.

Intr-o alta interpretare, s-a sustinut ca o atare invoiala a sotilor poate avea loc numai dupa desfacerea casatoriei, cand inceteaza comunitatea de bunuri a sotilor.

Situata intre cele doua pozitii extreme – cea dintai excesiv de permisiva, cea de-a doua mult prea restrictiva, opinia dominanta este favorabila conventiei de impartire a bunurilor comune realizata ulterior promovarii actiunii de divort si se intemeiaza pe interpretarea implicita a dispozitiilor art. 36 alin. (1) C.fam. cuprinsa intr-una din Deciziile de indrumare ale fostei instante supreme , potrivit careia cu ocazia solutionarii proceselor de divort instantele de judecata sunt datoare sa atraga atentia partilor cu privire la posibilitatea, prevazuta de lege, de a se proceda la impartirea bunurilor comune ale sotilor prin invoiala. Solutia este consacrata fara echivoc de practica judiciara, statuandu-se ca o conventie a sotilor avand ca obiect impartirea bunurilor comune nu are nimic ilicit atunci cand este incheiata dupa introducerea cererii de divort si urmeaza sa-si produca efectele dupa desfacerea casatoriei.

Concluzionand, pentru a fi producatoare de efecte juridice, invoiala sotilor trebuie sa intervina fie consecutiv introducerii cererii in desfacerea casatoriei, oricand in cursul judecatii, inclusiv in fata instantei de divort investite cu rezolvarea cererii accesorii de partajare a bunurilor comune sau a instantei sesizate pe cale principala cu o cerere de partaj, fie ulterior ramanerii irevocabile a hotararii de divort.

In al doilea rand, desi nu este exclus ca legiuitorul sa fi intentionat mai mult decat un simplu indemn adresat sotilor de a-si reglementa intr-un fel sau altul situatia bunurilor comune odata cu desfacerea casatoriei, mai mult sau mai putin explicit, chestiunea partajului este receptata in doctrina si jurisprudenta ca o facultate recunoscuta sotilor, subzistand si varianta mentinerii comunitatii. Asa fiind, este posibil ca intre desfacerea casatoriei si conventia ori hotararea care stabileste drepturile patrimoniale ale fostilor codevalmasi sa se interpuna o perioada, in care determinarea regimului juridic aplicabil masei de bunuri stapanite impreuna de fostii soti intereseaza in cel mai inalt grad, acesta fixand regulile aplicabile raporturilor patrimoniale dintre ei, precum si dintre acestia sau unul dintre ei, pe de o parte, si terte persoane, pe de alta parte, in legatura cu bunurile comune. Se intelege, este vorba despre patrimoniul comunitar „inghetat” la dimensiunile sale de la data desfacerii casatoriei, bunurile dobandite ulterior nemaifiind prezumate comune potrivit art. 30 C.fam., cum nici obligatiile asumate numai de unul dintre fostii soti nu vor fi comune, cel putin nu in baza art. 32 C.fam.

In fine, intr-o parere impartasita si de noi, foarte apropiata in continut de cea afirmata de adeptii comunitatii devalmase, pe timpul cuprins intre desfacerea casatoriei si impartirea bunurilor sotilor comunitatea de bunuri imbina elemente ale devalmasiei si ale indiviziunii de drept comun, infatisandu-se ca „proprietate comuna de tranzitie intre proprietatea comuna in devalmasie si proprietatea comuna pe cote-parti” , care s-ar putea numi „comunitate postmatrimoniala de bunuri” sau „indiviziune postcomunitara”. Dreptul de proprietate comuna in devalmasie trece peste momentul desfacerii casatoriei, mentinandu-se si ulterior divortului, fiindca pana la infaptuirea partajului sau determinarea cotelor-parti cuvenite fiecarui fost sot drepturile acestora sunt numai determinabile, ceea ce este insuficient pentru o stare de indiviziune, caracterizata prin aceea ca intinderea dreptului fiecaruia dintre titulari este exprimata sub forma unei cote ideale din dreptul de proprietate asupra masei bunurilor comune. Subliniem si noi ca prezumtia mandatului tacit reciproc de reprezentare in privinta actelor de administrare, de folosinta si de dispozitie asupra bunurilor comune inceteaza, dar nimic nu impiedica imputernicirea conventionala a unuia dintre fostii soti de a savarsi, in numele ambilor, acte determinate cu privire la unul sau mai multe bunuri aflate in indiviziune postcomunitara. Cat priveste obligatiile contractate de fostul sot pana la realizarea partajului, nemaiputand fi considerate comune, nu vor fi garantate cu bunurile comune.

Efectele desfacerii casatoriei in relatiile dintre parinti si copii

Consecinte ale divortului se produc si in privinta copiilor rezultati din casatoria partilor sau a celor care beneficiaza de un regim juridic asimilat (este cazul minorului adoptat de ambii soti, a copilului firesc al unuia dintre soti adoptat de celalalt), fata de care, pana la desfacerea casatoriei, sotii au exercitat impreuna drepturile si indatoririle parintesti. Ele se rasfrang atat asupra relatiilor personale dintre parinti si copii, cat si asupra relatiilor de natura patrimoniala.