QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Corelația dintre capacitatea juridica și capacitatea civila aplicata subiectelor de drept civil








Corelația dintre capacitatea juridica și capacitatea civila aplicata subiectelor de drept civil.

Dispozițiile Decretului 31/1954 definesc capacitatea civila ca fiind „aptitudinea generala și abstracta a persoanelor fizice și juridice de a avea drepturi și obligații civile, precum și de a-și exercita drepturile civile și de a-și asuma obligațiile civile savarșind acte juridice”. Aceasta aptitudine este elementul definitoriu, esențial, al calitații de subiect de drept civil, ea este proprie oricarei persoane fizice și oricarei persoane juridice.

Capacitatea civila este expresia care desemneaza capacitatea juridica in dreptul civil. Ea are ca gen proxim noțiunea de capacitatea juridica care inseamna aptitudinea generala de a fi titular de drepturi și obligații. Capacitatea civila este considerata in literatura de specialitate ca fiind o capacitate de ramura. Atata timp cat se admite autonomia ramurii de drept trebuie acceptate și consecințele care decurg din aceasta autonomie printre care se numara și capacitatea specifica fiecarei ramuri.





A admite atatea capacitați cate ramuri de drept exista inseamna a contrazice in vreun fel unitatea și unicitatea capacitații juridice in sistemul nostru de drept; așa cum divizarea sistemului de drept pe ramuri nu afecteaza unitatea și unicitatea lui, tot astfel nici imparțirea capacitaților juridice in capacitați de ramura nu este de natura a influența negativ unitatea și unicitatea capacitații juridice. Caracteristicile acesteia, unitatea și unicitatea, nu implica indivizibilitatea ei.

Analiza comparativa a diferitelor aspecte ale capacitații juridice, structura, conținut, incetare, scoate in evidența deosebiri semnificative intre capacitatea civila și capacitatea juridica din alte ramuri de drept.

In ceea ce privește structura capacitații, nu in toate ramurile de drept este necesara și posibila o imparțire a acesteia in capacitatea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații prin incheierea de acte juridice. Exista ramuri de drept in care aceasta imparțire este chiar necesara, fiind impusa de necesitatea ca accentul principal sa cada pe interes ori pe voința[1] sau dimpotriva, ramuri[2] in care disocierea nu este necesara, aptitudinea de a avea drepturi și cea de a le exercita fiind inseparabile.

Din punct de vedere al inceputului capacitații, aceste momente variaza atat de la o ramura de drept la alta cat și in cadrul aceleiași ramuri, de la o instituție la alta. Aceasta varietate se manifesta ca o consecința a diferenței de specificitate intre diferitele ramuri ale sistemului juridic.

Sub aspectul conținutului capacitații de drepturi și obligații subiectele raporturilor juridice sunt stabilite prin normele juridice care reglementeaza acele raporturi și aparțin acelei ramuri de drept.

Tot astfel, incapacitațile difera de la o ramura de drept la alta; unele sunt incapacitați in dreptul civil și altele sunt incapacitați in dreptul muncii.

Capacitatea juridica se diferențiaza de la o ramura la alta și din punct de vedere al incetarii ei. Daca in dreptul constituțional este posibila renunțarea la cetațenie, in dreptul civil nu este posibila renunțarea, nici in totalitate, nici in parte, la capacitate.

Exista insa autori[3] care infirma teza potrivit careia capacitatea civila este o capacitate de ramura ce are la baza ideea autonomiei ramurii de drept deoarece criteriile de divizare a dreptului, obiectul reglementarii juridice și metoda de reglementare, au valoare relativa fiind insuficient de precise. Astfel, in ceea ce privește obiectul reglementarii juridice, format din complexul de relații sociale ce intra sub incidența unei pluralitați de norme de drept, nu se poate face o delimitare precisa intre domeniile de relații sociale supuse acțiunii diferitelor grupari de norme aparținand diverselor ramuri de drept. Grupul de relații sociale ce da expresie obiectului reglementarii juridice devine autonom tocmai pentru ca este reglementat de anumite norme de drept. Ceea ce se ințelege de fapt prin caracterul distinct, unitar al relațiilor sociale este de fapt o anumita categorie de norme juridice[4]. Metoda, ca și criteriu de delimitare a ramurilor de drept, creeaza o și mai mare incertitudine in ceea ce privește departajarea acestora deoarece nu in puține cazuri ea este comuna mai multor ramuri de drept.

Mai mult chiar, se constata ca se ignora doua realitați incontestabile și anume: faptul ca intuiția capacitații civile are un caracter complex, fiind comuna mai multor ramuri de drept și imprejurarea ca drepturile și obligațiile civile, in exercitarea respectiv, executarea lor se impletesc inevitabil, adeseori cu drepturile și obligațiile de alta natura. Cu toate acestea, domeniul capacitații civile nu poate fi restrans la cel al dreptului civil; capacitatea civila nu aparține numai dreptului civil, nu este o capacitate de ramura, ci aparține intregului sistem juridic fiind un atribut intim legat de calitatea de participant la viața juridica[5].

 O atare opinie nu poate fi imbrațișata deoarece dreptul civil nu indeplinește rolul de „drept comun” in materia capacitații și ca urmare dispozițiile sale din aceasta materie nu pot fi extinse la alte ramuri de drept, fiecare ramura de drept conține dispoziții proprii cu privire la capacitate.





Capacitatea civila se afla intr-o stransa corelație cu alte concepte juridice ca și capacitatea de folosința, de exemplu, dreptul subiectiv și obligația civila, dar nu se confunda cu acestea. Corelația dintre capacitatea de folosința și cea de exercițiu este asemanatoare relației parte-intreg, capacitatea de exercițiu și cea de folosința fiind componentele capacitații civile. Capacitatea civila nu se identifica nici cu dreptul subiectiv și nici cu obligația civila; ea este o aptitudine generala și abstracta, in vreme ce dreptul subiectiv constituie o facultate concreta a subiectului de a avea o anumita conduita, iar obligația civila este o indatorire concreta a acestuia de a indeplini o prestație determinata.

Cu toate acestea, atat drepturile subiective cat și obligațiile civile pot exista in prezența și contextul capacitații civile și nu in afara ei. Capacitatea civila constituie premisa existenței, dobandirii, exercitarii și executarii ei. Pe de alta parte, drepturile subiective și obligațiile civile dau conținut și valoare acesteia.

Analiza capacitații civile permite distingerea unor trasaturi specifice generale ce pun in lumina specificitatea acesteia ca entitate juridica dar și a unor trasaturi proprii numai uneia sau alteia dintre componentele ei. In literatura de specialitate[6] au fost menționate urmatoarele trasaturi generale: generalitatea, legalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea.

Sursa capacitatii civile este prin excelenta legea, vointa individuala nu poate crea o asemenea capacitate. Legalitatea capacitatii consta in insusirea acestei capacitati de a nu putea fi reglementata decat prin lege care ii determina inceputul, intinderea si ii reglementeaza modurile de incetare.

Indiferent de unghiul sub care este privita, capacitatea civila exprima aptitudinea generala și abstracta a subiectului de drept de a avea drepturi și obligații civile, ca și aceea de a dobandi drepturi și obligații juridice prin acte juridice. Caracterul general consta in faptul ca, prin capacitatea civila se exprima aptitudinea generala și abstracta a persoanei fizice și persoanei juridice de a avea toate drepturile și obligațiile civile, precum și de a-și exercita drepturile civile și de a-și asuma obligațiile civile.

Astfel, in cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosința desemneaza aptitudinea de a avea toate drepturile și obligațiile civile, iar in cazul persoanelor juridice ea se concretizeaza in vocația subiectului de drept de a avea toate drepturile și obligațiile care, potrivit principiului specialitații, se circumscriu scopului pentru care a fost inființat. In ceea ce privește capacitatea de exercițiu, caracterul general și abstract al acesteia rezulta din faptul ca, la persoana fizica exprima aptitudinea de a exercita drepturi și de a-și asuma obligațiile civile incheind acte juridice de orice fel, mai puțin acelea care ii sunt interzise prin lege. In cazul persoanelor juridice o atare aptitudine se pune in valoare de catre organul de conducere careia ii este ingaduit sa incheie orice acte juridice in armonie cu scopul avut in vedere la inființarea ei.

Potrivit art. 6 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 „nimeni nu poate renunța, nici in tot nici in parte, la capacitatea de folosința sau la cea de exercițiu”. Principiul consacrat prin aceasta dispoziție legala este aplicabil in egala masura persoanei fizice și persoanei juridice. Pe cale de consecința, nici un subiect de drept civil nu poate sa renunțe, integral sau in parte, la propria sa capacitate. Tot astfel, nu poate constitui obiect al unor acte juridice de renunțare din partea subiectului de drept caruia ii aparține. Inalienabilitatea capacitații civile nu trebuie confundata cu renunțarea la un drept subiectiv concret sau instrainarea unui asemenea drept. Inalienabilitatea privește deopotriva capacitatea civila in general și pe fiecare din componentele acesteia, capacitatea de folosința și capacitatea de exercițiu.

Prin intangibilitatea capacitații civile se ințelege insușirea acesteia de a nu i se putea aduce limitari, ingradiri decat prin texte exprese de lege.

Consacrand acest caracter, art. 6 alin. 1 din Decret dispune ca:„nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosința și nici lipsit, in tot sau in parte, de capacitatea de exercițiu, decat in cazurile și condițiile prevazute de lege”. Acest caracter este corelat cu legalitatea capacitații civile: ingradirile și limitarile capacitații civile pot fi doar opera legii și ele pot fi admise numai in cazurile și condițiile admise de lege.

Capacitate civila are atat persoana fizica, cat și persoana juridica. Cu alte cuvinte, aceasta aptitudine este inerenta oricarui subiect de drept civil. Cu toate ca, in privința capacitații, intre persoanele juridice și cele fizice exista multe asemanari, totuși aceasta nu este identica. Persoana juridica are o capacitate juridica mai restransa, insa nu sub aspect cantitativ, ci calitativ, decat persoana fizica[7]. In cazul persoanelor juridice nu este vorba de limitarea capacitații, ci de adoptarea acesteia la categoria din care face parte un astfel de subiect de drept. Capacitatea persoanei juridice este speciala[8], aceasta putand lua parte numai la acele raporturi juridice care corespund scopului pentru care acel subiect de drept a fost creat.





In acest caz, calitatea de subiect de drept nu este legata de organismul biologic al ființei umane. Individul nu poate alege, in plan juridic intre a fi persoana fizica sau nu, insa poate alege, daca satisface anumite cerințe și condiții impuse de lege, intre a se constitui sau nu persoana juridica. In mod subiectiv, personalitatea juridica are un caracter facultativ pentru persoana sau persoanele ce o inființeaza.

In timp ce persoana fizica este prezumata a avea acces la realizarea oricarui scop posibil, in masura in care nu impiedica realizarea scopurilor celorlalte subiecte de drept, persoana juridica este de la inceputul existenței sale subordonata realizarii unui scop stabilit in actul constitutiv. Aceasta limitare a campului in care se poate mișca persoana juridica iși gasește exprimarea in principiul specialitații capacitații juridice, proprie acestor subiecte de drept. Capacitatea speciala este deci esența persoanelor juridice care intotdeauna se inființeaza pentru realizarea unui anumit scop determinat. Acest caracter special al capacitații persoanei juridice privește toate elementele sale componente.



[1] De exemplu: drept civil și drept procesual civil;

[2] De exemplu: drept constituțional și dreptul familiei.

[3] Mircea N. Costin, op.cit., p.8

[4] Gheorghe Boboș, Teoria generala a dreptului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 172,

[5] Mircea N. Costin, op.cit., p. 54.

[6] Gheorghe Beleiu, Drept civil, Casa de editura și presa „Șansa” SRL, 1992, p. 255.

[7] Ernest Lupan, D.A. Popescu, Drept civil. Persoana Fizica, Editura Lumina Lex, București, 1993, p.33

[8] In literatura de specialitate s-a conturat opinia conform careia capacitatea persoanei juridice este nelimitata, adica ea poate intra in orice raporturi juridice ca și persoana fizica; in favoarea acestei opinii s-a invocat argumentul ca, atat persoanele fizice cat și cele juridice sunt subiecte de drept, recunoscute ca atare de lege și ca nu ar exista nici o deosebire intre ele in ce privește capacitatea juridica a acestora; aceasta opinie ne conduce la ideea ca persoanele juridice pot dobandi toate drepturile și se pot obliga neingradit.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:






loading...


Cauta referat