Contractul de depozit
Depozitul este un contract prin care o persoana
numita deponent incredinteaza un lucru unei alte persoane, numite depozitar,
care se obliga sa-l pastreze pe o perioada determinata si sa-l restituie la
cerere in natura. Depozitul este un contract real care se formeaza numai din
momentu predarii lucrului. Poate fi cu titlu oneros sau gratuit. Depozitul cu
titlu gratuit este unilateral. Depozitul este de doua feluri: depozitul propriu
zis si sechestru. Depozitul propriu zis nu poate avea ca obiect decat lucruri
mobile si corporale, individual determinate. Deponentului se cere capacitatea
necesara pentru actele de administrare iar depozitarului i se cere capacitatea
necesara pentru actele de dispozitie. Se cere ab probationem forma scrisa a
contractului de depozit. Depozitarul trebuie sa se ingrijeasca de paza lucrului
depozitat si sa-l restituie in natura. Depozitarul trebuie sa restituie bunul
depozitat in natura impreuna cu fructele pe care le-a perceput. In caz de
nerestituire depozitarul datoreaza daune-interese deponentului pentru
prejudiciul suferit. In caz de moarte a depozitarului obligatia de restituire
revine mostenitorilor, iar in caz de moarte a deponentului bunul trebuie
restituit mostenitorilor sai. Restituirea se va face la locul depozitarii si
deponentul are dreptul de a cere restituirea oricand chiar daca s-a stipulat un
termen. Daca depozitarul refuza restituirea bunului deponentul poate alege
intre actiunea personala care deriva din contractul de depozit sau actiunea
reala in revendicare. Sumele cheltuite de depozitar cu bunul trebuie restituite
de deponent si trebuie sa ridice bunul la data si locul convenite. Depoitarul
are drept de retentie asupra bunului pana la plata sumelor la care are dreptul
din cauza depozitului. Depozitul necesar exista cand deponentul fiind sub
amenintarea unei intamplari neprevazute si care reprezinta un pericol real este
nevoit sa incredinteze lucrul sau spre pastrare unei alte persoane, fara a avea
posibilitatea sa aleaga liber persoana depozitarului si sa intocmeasca un
inscris constatator al contractului. Se poate dovedi prin orice proba admisa de
lege. In aceasta categorie este inclus si depozitul hotelier, dar raspunderea
hotelierului este apreciata mai sever. Depozitul neregulat se caracterizeaza
prin faptul ca are ca obiect lucruri fungibile si consumptibile care nu trebuie
sa fie restituite in indivizibilitatea lor, ci prin alte lucruri asemanatoare.
In acest caz depozitarul devine proprietarul bunului, in acest caz nu se aplica
dreptul de retentie. Cel care invoca caracterul neregulat al depozitului este
obligat in caz de indoiala sa-l dovedeasca.
