Actul comunicarii – modele lineare si dinamice

ACTUL COMUNICARII – MODELE LINEARE SI DINAMICE

In studiul proceselor de comunicare cercetatorii au elaborat diferite modele, ce pot fi grupate in functie de sensul/sensurile schimbului de informatii, de interactiunile rezultate etc.

Spre exemplificare, Ioan Dragan (1996) opereaza cu clasificarea modele matematice (modelul teoriei informatiei, modelul cibernetic), modele lingvistice, modele sociologice (modelul Scharamm, modelul Gerbner s.a.m.d.). Alti autori le clasifica in modele lineare, circulare si interactive (R. Rieffel, 1995). In cele ce urmeaza ne vom opri asupra catorva dintre cele mai reprezentative modele de comunicare.

Modelul Shannon & Weaver (1949)

Inginerii C.E. Shannon si W. Weaver, angajati ai laboratoarelor Bell Telephone din New York au cautat sa maximizeze eficienta transmiterii semnalelor prin telefon si unde radio. Demersul lor a dus la crearea unei teorii matematice a comunicarii, aplicabila si in alte situatii de transfer informational decat cele amintite, punctul de plecare fiind lucrarile lui R.V.L. Hartley, cel care a utilizat pentru prima oara cuvantul „informatie” in sensul sau matematic (1927). In linii mari, modelul propus de cei doi are urmatoarea structura:

Semnal

Sursa de            Mesaj Semnal receptiona Mijloc de Mesaj

informatie                      Emitator receptare a Destinatar

mesajului

Sursa de

bruiaj

Desi modelul se bazeaza pe trei nivele – cel tehnic (A), cel semantic (B) si cel al eficientei transmiterii (C), atentia celor doi a fost centrata indeosebi pe primul nivel (A). C. E. Shannon a avut ideea de a stabili o relatie intre informatie si incertitudine, in sensul ca informatia reduce incertitudinea. Cantitatea de informatie pe care o obtinem cand se produce un eveniment este egala cu cantitatea de incertitudine care era asociata inaintea acestui eveniment. Masurand incertitudinea, Shannon ne ofera o unealta pentru masurarea informatiei (incertitudinea depinde de doi factori – numarul de evenimente posibile, cu cat sunt mai numeroase cu atat incertitudinea celui care se va produce este mai mare, si probabilitatea de producere a fiecaruia dintre evenimente)¹⁴.

Observam ca actul de comunicare este identificat cu informatia, iar informatia, cu transmiterea de semnale. Pe de alta parte, comunicarea este vazuta ca proces linear, unidirectional. Or tocmai aici se afla principala limita a modelului – nu exista feed-back, cel ce modifica atat mesajul cat si relatia comunicationala in sine. Nu exista, de asemenea, nici o referire la importanta contextului in care are loc comunicarea si care o poate influenta. Cu toate minusurile lui, acestui model ii datoram debutul a ceea ce avea sa devina „studiile comunicarii”.

Modelul Lasswell (1948)

Un model oarecum similar (ca reprezentare) cu cel anterior a fost elaborat de Harold D. Lasswell. In conceptia sa, comunicarea se stabileste intotdeauna in acelasi sens: de la emitator la receptor, deci unidirectional, ceea ce face ca receptorul sa aiba un rol pasiv in relatia comunicationala¹⁵.

Schema lui Lasswell prezinta cateva limite majore – limiteaza comunicarea la un proces de persuasiune, netinand seama de context, adica de situatiile concrete in care se desfasoara, si ignora fenomenul de feed-back, altfel spus, veritabilul rol de receptor, de decodificare personala si de capacitate de raspuns.

Modelul Schramm (1954)

Pe baza modelului Shannon & Weaver, Wilbur Schramm a elaborat propriul model, al carui principal merit ramane acela de a fi subliniat natura interactiva¹⁶ a procesului de comunicare. Schramm afirma ca in esenta, procesul de comunicare consta in „punerea in acord a receptorului cu emitatorul, cu privire la un mesaj”, ceea ce implica doua momente importante-codificarea si decodificarea mesajului.

Codificarea consta in faptul de a traduce mesajul intr-un limbaj adecvat atat canalului de transmitere, cat si receptorului, adica transformarea unei idei, a unei opinii, de exemplu, in mesaj, constituit din semnale organizate dupa conventiile unuia sau mai multor coduri (vom reveni asupra notiunii de cod). Altfel spus, a codifica inseamna a pune intr-o forma inteligibila, accesibila si transmisibila semnalele si simbolurile. Decodificarea se refera la „retraducerea” mesajului de catre receptor, la extragerea semnificatiilor necesare, adica intelegerea si interpretarea semnelor codificate ce compun mesajul.

Al doilea model Schramm demonstreaza natura interactiva a procesului de comunicare, ceea ce presupune existenta unui „camp de experienta” atat la nivelul emitatorului, cat si la cel al receptorului, ca o conditie absolut necesara „armonizarii ” celor doi. In desenul de mai jos observam o zona de suprapunere a celor doua campuri de experienta, deci „experienta cumulata” a celor ce comunica. Cu cat aceasta suprafata este mai mare, cu atat comunicarea este mai eficienta.

In completarea modelului sau, W. Schramm releva calitatea de interpret a individului aflat in relatie comunicationala: el este in acelasi timp atat codificator, cat si decodificator de mesaj

Al treilea model Schramm aduce elementul fundamental al comunicarii – feed-back ul (retroactiunea), reactia de raspuns la un mesaj in scopul elaborarii altui mesaj, ceea ce confirma circularitatea procesului comunicational.

Modelul lui W. Schramm

Prima schema generala a comunicarii – W. Schramm

Sursa    Codificare Semnal Decodificare Destinatie

A doua schema generala a comunicarii – W. Schramm

Campul Campul

experientei experientei

Sursa Semnal Destinatar

Codificare Decodificare

A treia schema generala a comunicarii–W. Schramm

Decodificator Interpret Codificator

Codificator Mesaj Decodificator

Interpret Interpret

Decodificator                       Codificator

Mesaj

Modelul Gerbner (1956)

In anul 1956, cercetatorul american George Gerbner a formulat un model in care apar elemente noi, cum ar fi: perceptia, productia si semnificatia mesajelor; mesajul ca unitate a formei si continutului; productia mesajelor si perceptia evenimentelor s.a.m.d. Modelul este linear (pune in relatie evenimentele, productia mesajelor si perceptia acestora) si evidentiaza caracterul subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil al procesului de comunicare.

Modelul poate fi prezentat astfel: 1. cineva; 2. percepe un eveniment; 3. si reactioneaza; 4. intr-o situatie data; 5. utilizand anumite mijloace; 6. pentru a face disponibile mesajele; 7. care au o anumita forma; 8. si se situeaza intr-un anumit context; 9. transmit un continut; 10. si genereaza anumite consecinte.

Modelul lui G. Gerbner

M

E₁ Selectie, context E

perceptie,        accesibilitate, eveniment

S            C_n

forma continut

Tabel

Modelul H.U.B. (1974)

Modelul circular al comunicarii sau modelul concentric, cum mai este numit, apartine unui grup de cercetatori format din Ray Hiebert, Donald Ungurait si Thomas Bohn (HUB).¹⁷El este inspirat de ideea din ce in ce mai raspandita in anii ’70, ca procesul de comunicare nu urmeaza o schema simpla, lineara, ci ca legaturile dintre emitator si receptor sunt mult mai complexe si mai variate decat s-a crezut pana atunci. Prin urmare, s-au propus modele concentrice, in spirala (vezi modelul Dance), in elice s.a.m.d. ale comunicarii, toate insistand asupra capacitatii receptorului de a selectiona, a interpreta si a reinterpreta mesajele. Modelul de fata este aplicabil in cazul comunicarii de masa/mediatizata, care implica in realitate o negociere sau o tranzactie continua intre emitator si receptor (ceea ce justifica reprezentarea intr-o forma dinamica).

Vom observa un ansamblu de elemente concentrice si o serie de actiuni si retroactiuni continue.

Modelul H.U.B. al comunicarii

Controlori

(gate-keepers)

Continuturi

distorsiune

si zgomot

CONTINUTURI Comunicatori CONTINUTURI

Coduri

Mass media

Regulatori

Filtre

Audiente

Efecte

Intr-o prima etapa, comunicatorii (redactia unui ziar ori a unei televiziuni) produc mesaje ce trec mai intai prin diferite stadii de codificare (coduri), sub forma informatiilor scrise ori audiovizuale. Anterior difuzarii, acestea sunt filtrate de controlor („Gatekeepers”), adica de profesionistii ce decid asupra procesului de selectie. In fine, mesajele sunt emise prin media (ziar, televiziune). Intr-o a doua etapa intervin „regulatorii”, ce pot fi grupuri de presiune, institutii (asociatii) ce pot exercita o anumita influenta asupra media, prin urmare pot afecta continutul si eficienta mesajelor. Urmeaza filtrele informationale de ordin fizic (oboseala receptorului, de exemplu) sau psihologic (centrul de interes al receptorului). In fine, mesajele ating audienta si provoaca anumite efecte.

Modelul integreaza in schema „zgomotele” (acestea pot fi specifice canalului de transmitere-imagine sau sunet de o slaba calitate, de exemplu, ori semantice, cum ar fi utilizarea unui limbaj greu accesibil), adica acele elemente care afecteaza calitatea comunicarii (si eficienta ei), retroactiunile (raspunsul receptorilor spre comunicatori ori controlori), precum si amplificarea (acordarea unei mai mari importante unei anumite informatii sau personalitati prin raport cu celelalte.