Gustave Flaubert 1821-1880

Gustave Flaubert 1821-1880

Cantariti cu grija urmatorul fapt: un maestru de talia a lui
Flaubert reuseste sa transforme ceea ce a conceput drept o lume
sordida locuita de escroci, si filistini, si mediocritati, si brute, si
cucoane fandosite intr-una din cele mai desavarsite lucrari de
fictiune poetica cunoscute, iar acest lucru a fost posibil prin
armonizarea tuturor partilor, prin forta interna a stilului, prin
toate aceste dispozitive ale formei ca o contrapondere a trecerii
de la o tema la alta, prin nuantare si ecouri. Fara Flaubert nu ar
fi existat in Franta Marcel Proust si nici James Joyce in Irlanda,

iar Cehov in Rusia nu ar ji fost tocmai Cehov. Aceasta este influenta literara a lui Flaubert.

Vladimir Nabokov, „Madame Bovary', in Lectures on Literature

Flaubert a purtat povara responsabilitatii de a fi creat romanul mo­dern, de a fi definit rolul romancierului ca artist si de a fi micsorat formula printr-o filozofie estetica atat de rafinata, incat viata romanului este secatuita pentru a se crea un proiect static, desi foarte frumos, in care stilul si nu angajamentul si preferintele autorului devine precumpanitor. Ambele viziuni asupra contributiei literare a lui Flaubert sunt valabile, dar cea dintii -rolul lui Flaubert ca initiator al unui nou tip de beletristica - este predominanta. Madame Bovary reprezinta o piatra de hotar in istoria literaturii beletristice care pune romanul pe un nou fagas, ceea ce l-a determinat pe HENRY JAMES [58] sa-i acorde autorului calificativul de „romancier al romancierilor' si romanului statutul de respectabilitate si seriozitate rezervat pana atunci numai poeziei, tragediei si epicii.

Flaubert a ridicat standardul romanului si a militat pentru realism si controlul artistic strict al romancierului asupra materialului de lucru, angajandu-se intr-o lupta inversunata cu propriul temperament divizat, care oscila intre evadarea imaginativa de tip romantic si pretentiile unei lumi ce i se parea adesea dezamagitoare si ingrozitoare. Lupta lui Flaubert de a modela ambele elemente contradictorii - romantismul si realismul -intr-o singura arta face obiectul uneia dintre marile povestiri eroice ale literaturii.

Nascut la Rouen, Flaubert provenea dintr-o familie burgheza pe care a analizat-o cu meticulozitate si a descoperit ca este limitata si ingusta. Tatal lui era medic-sef la spitalul Hotel-Dieu, iar mama lui, fiica unui medic dintr-un mic orasel, inzestrat cu un talent literar precoce, Flaubert a inceput sa scrie povestiri romantice inca de la varsta de saisprezece ani. Familia lui era insa decisa sa-l faca avocat, iar Flaubert si-a petrecut un an la Universitatea din Paris, unde si-a neglijat studiile, astfel ca a cazut la examene. O depresie l-a adus inapoi la mosia familiei din Croisset, din apropiere de Rouen, unde, dupa moartea tatalui survenita in 1846, a locuit cu mama si nepoata sa tot restul vietii, dedicandu-se exclusiv scrisului.

Originea capodoperei lui, Madame Bovary, se afla in reactia negativa a prietenilor la excesele romantice ale versiunii timpurii a romanului Ispitirea Sf. Anton. Acestia l-au sfatuit pe Flaubert sa-si disciplineze imaginatia scriind o povestire inspirata din viata obisnuita. I-au sugerat ca posibil subiect incidentul real al sotiei unui medic din Normandia care a murit dupa ce si-a inselat si ruinat sotul, in pofida subiectului sordid si a atmosferei sale filistine, pe care o gasea atat de dezgustatoare, Flaubert a inceput o munca ce avea sa dureze cinci ani pentru a infatisa cu scrupulozitate viata dintr-un orasel francez si pentru a intra in vietile personajelor sale imaginare.

Povestea relateaza viata maritala a lui Charles si Emma Bovary. Acesta este un medic de tara marginit; Emma se afla in cautarea unei evadari romantice pe care o gaseste initial in lecturi. Visul ei se traduce in doua aventuri amoroase penibile, datorii crescande si in cele din urma sinucidere. Un element central al dramei casnice este atmosfera inconjuratoare de meschinarie si ipocrizie burgheza care domina intregul roman. Efortul creator al lui Flaubert de a creiona personajele si mediul acestora, descrise in extraordinara lor corespondenta, a dus la dezvoltarea unui nou gen de realism si maiestrie literara. Disociindu-se de romanele anterioare in care autorul indruma cititorul pentru a interpreta in mod corespunzator personajele si povestirea, Flaubert afirma: „Autorul, in munca sa, trebuie sa fie precum Dumnezeu in Univers, prezent pretutindeni si nicaieri vizibil'. Romanul lui Flaubert, care abunda in modele si alternative aidoma unui univers imaginar, se remarca prin redarea fidela a realitatii, cautand expresia perfecta (le mot juste) pentru a face legatura intre semnificatie si limbaj, ajungand la frumusete si adevar dincolo de cotidian si banal. Efortul lui creator, zilele intregi pe care le-a petrecut cautand fraza cea mai potrivita si vomitand intr-o oala de noapte dupa ce a descris moartea Emmei Bovary prin otravire ilustreaza incercarea romancierului de a-si subordona propria personalitate procesului artistic, ceea ce justifica pe deplin explicatia de mai tarziu pe care a dat-o originii personajului sau principal: ,JMadame Bovary c'est moi'.

Terminat in 1856, romanul Madame Bovary a starnit imediat un imens

scandal in urma caruia Flaubert a fost judecat si achitat cu mare greutate de acuzatia de „ultragiu la adresa moralei publice si a religiei'. A ilustrat realismul vietii franceze in exoticul si tulburatorul Salammbo (1862), un roman istoric plasat in vechea Cartagina, pentru care a calatorit in Tunisia ca sa stringa materialul de baza. Urmatorul lui roman, din nou o oscilatie intre romantism si realism, este o ampla panorama sociala a unei Educatii sentimentale (1869), povestea pasiunii lui Frederic Moreau pentru sotia mai in virsta a unui om de afaceri. A scris apoi versiunea finala a lucrarii sale mai timpurii, Ispitirea Sf. Anton (1874) si Trei povestiri, inspirate din vietile unor sfinti. Una dintre ele, O inima simpla, despre care Ezra Pound a spus ca „inglobeaza tot ceea ce se stie despre scris', a fost considerata ca un model de tehnica de proza scurta. Flaubert a murit pe neasteptate in urma unui accident cerebral, lasand neterminat un roman satiric, Bouvard si Pecuchet.

Mostenirea fundamentala lasata de Flaubert o reprezinta extinderea asupra beletristicii a exigentelor artei celei mai inalte. Daca inainte de el romanul avea reputatia deloc magulitoare a unei forme de divertisment facil, Flaubert a contribuit la schimbarea ei atat prin subiect, cat si prin stil. Respingand conceptul romantic de arta pentru arta, Flaubert a creat un nou standard artistic pentru roman in care consecventa si unitatea proiectului prevaleaza asupra asteptarilor conventionale ale cititorului. El a inlocuit structura episodica, discontinua a romanelor timpurii cu o metoda de constructie imprumutata din poezie, cu contrapunct si imagistica in care cititorul trebuie sa vibreze la un model elaborat de asociatii menite sa dezvolte naratiunea romanului. Criticii au atacat detasarea clinica a lui Flaubert si dezgustul evident fata de viata pe care o dezvaluia cu atata scrupulozitate. Declaratiile lui de felul: „Viata este ceva atat de hidos incat singura modalitate de a o suporta este sa evadezi din ea. Si una dintre evadari o reprezinta arta', precum si „singurul adevar din lume este o propozitie bine facuta' par sa confirme parerea potrivit careia Flaubert a schimbat orientarea romanului indepartandu-l de identificarea cu viata, inlocuind vigoarea si vitalitatea lui cu admirabila - desi evident, limitata - arta a miniaturii exclusiviste.

O astfel de reducere a artei la un artificiu este mai mult un risc asumat de Flaubert prin adoptarea metodei respective decat o cucerire. Nimeni nu poate confunda Madame Bovary cu arta miniaturii, dar compozitia chinuita a lui Flaubert, sentimentele lui de esec si inadaptabilitate ii coloreaza opera si contribuie la configurarea unui arhetip de romancier alienat. Chiar Si Flaubert, maestrul stilisticii, recunostea ca „[oamenii mari] nu trebuie sa fie inrobiti stilului; ei sunt puternici in pofida esecurilor si din cauza lor. Dar noi, oamenii marunti, descoperim valoarea numai in executia perfecta a lucrarii noastre Oamenii mari scriu adesea foarte prost, si cu atat mai bine pentru ei. Nu in lucrarile lor trebuie sa cautam arta formei, ci printre acelea ale autorilor de mana a doua', in ciuda analizei amare la

care supune propriile nereusite, cuceririle lui Flaubert sunt clare, sigure si w reprezinta un indiciu al excelentei artistice derivata din imbinarea romantismului cu realismul, evidentiind totodata riscul romanului care atinge o frumusete formala, dar este secatuit si stors de viata. Tensiunile creatoare pe care Flaubert le-a trait din plin amintesc in mare masura de cele cu care continua sa se lupte romancierul modern.

194