Eugen lonescu 1909-1994

Eugen lonescu

1909-1994

Marele dramaturg s-a nascut la 26 noiembrie 1909, Slatina si a murit la 28 martie 1994, la Paris.

Debut in Revista literara a Liceului „Sf. Sava', in 1927, cu poezia J Copilul si clopotele.

Debut editorial: Elegii pentru fiinte mici (1931). :&   Liceul „Sf. Sava', bacalaureatul in 1928, la Liceul Central din Craiova, in   intre 1929-l932, cursurile Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti.

in 1934, Premiul pentru scriitori tineri needitati, pentru volumul dej eseuri critice intitulat Nu.

Profesor de limba franceza la Liceul din Cernavoda si la liceele „Sf. Sava' si „Gheorghe Lazar' din Bucuresti.

in 1938 se stabileste la Paris, unde plecase cu o bursa pentru doctorat.

Dupa o activitate dramaturgica de notorietate, in 1970 este ales membru al Academiei Franceze.

Gelu lonescu si Ion Vartic sustin anularea „prejudecatii unui L autor a numai doua opere izolate, Elegii pentru fiinte mici (1931) si M/ (1934), dimensiunea romaneasca' a operei sale fiind mult mai bine conturata decat au aratat-o studiile critice.

Elegiile pentru fiinte mici influentate de Francis Jammes, Maurice Maeterlinck si Albert Samain, modele renegate la maturitate, au fost caracterizate ca „poezie minora'. „Observatia e, in mare masura, eronata. Caci poeziile acestea au exact tonul pe care trebuie sa-l aiba cele scrise cu fiinte mici pentru fiinte mici.' (Gelu lonescu si Ion Vartic)

Astfel se justifica si populatia numeroasa de obiecte si fiinte din recuzita teatrului de papusi:

in tara ceea nu deosebesti piatra de pasare sau duh: sunt de vata si carton.

Cine vrea isi scoate sufletul,

il pune alaturi

si-l priveste ca pe o fiinta streina:

am zarit duhuri de pomi, de pasari, de oameni.

Oameni-papusi canta rugaciunea muta:

Dumnezeul lor are barba alba.

Oameni papusi si duhuri de vata!

Zambete de pasta!

Pomi de cauciuc!

Ochi candizi si ficsi!

Culorile sunt palide, nu tipa.

Spatiul are doi metri cubi.

Focul e o carpa rosie si il iei cu mana.

Tara asta a mazgalit-o, pe carton, un copil.
                          Copilul viseaza: nu-l trezi.

(Tara de carton si vata)

in Nu, volum de eseuri critice distins cu premiul Fundatiilor Regale, se ridica impotriva lui Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu si sustine ca in critica se poate demonstra orice, pentru ca „orice carte iti place daca vrei'. A fost judecat pentru „neseriozitatea' afirmatiilor. Violentele de limbaj, spiritul ludic si impertinentele specifice, cabotinismul agresiv reprezinta o masca a criticului constient de efemeritatea curentelor literare:

            A face de pilda arta inseamna a te supune conventiilor prestabilite.

 A innoi (deoarece totul se petrece inauntrul cercului si jucand asupra vesnic acelorasi elemente, materialuri, peisajii) inseamna nu a sparge, nu a largi pentru ca atunci nu ai mai face arta; ai depasi, ai rupe sfera notiunii, ai face arta plus altceva; a innoi inseamna, de fapt, a repartiza altfel elementele.

(Nu)

in Nu se gasesc toate elementele ce vor configura poetica absurdului, lonescu poseda, prin intuitie, conceperea limbajului ca Langue la modul saussurian si, ca urmare, intelege actul scriiturii ca un rezultat al activitatii combinatorii pe care scriitorul o va exercita asupra unor forme de expresie preexistente.

Teoretizeaza avangarda deceniului sase, fiind recunoscut ca unul dintre creatorii anti-teatrului si teatrului absurdului, o reactie la proliferarea formulei conventionale, dar si o implicare a propriei revolte impotriva totalitarismului. Se naste astfel un teatru de situatie, ce releva absurdul existential, surprinzand si automatismele limbajului (Cantareata cheala si Lectia). Scaunele, Rinocerii, Regele moare, Jocul de-a macelul, Foamea si setea sunt piese de mare succes pe scenele lumii, evaluand ca foarte important gradul de depersonalizare si dezumanizare a fiintei umane.

Persifland aventura vietii, I. releva nelinistea metafizica, tragismul

existentei omului contemporan (insinguratul - roman). Memorialistica: Note si contranote, Prezent trecut si trecut prezent, Jurnal in farame. (Dictionar enciclopedic, voi. III).

Eroii teatrului lui I. nu au functie si statut de personaje, nu au contur psihologic, social etc., ei functionand aproape ca niste mecanisme. Paul Vernois ii imparte in „personaje-pivot' si „personaje - mecanisme'.

Rinocerii, Regele moare, Tueur sans gages, Amedee au personaje ce confirma clasificarea facuta de Vernois:

„Corespund celor doua feluri de personaje, o dubla miscare anima j piesele lui L: o miscare ascensoriala, verticala, spre inaltimi; o miscare! descendenta, de cadere, de prabusire in gol. Nu numai interpretarea dar si punerea in scena trebuie sa tina seama ca e vorba, permanent, de proiectarea unor imagini interioare () Pentru I. imaginea este singura cale de comunicare a autorului cu spectacolul. Caracterul ei oniric, ambiguitatea iemnificatiei, spontaneitatea, faptul ca poate fi reprodusa pe multiple planuri decor, costum, limba) dau posibilitate autorului sa se indrepte spre realizarea unui teatru total. Folosirea procedeului teatru in teatru trebuie considerata ca un mijloc de realizare a aceluiasi scop. [] Victimele datoriei rebuie considerata ca o parodie a diferitelor sisteme dramatice, dar si ca b parodie a propriului sistem ionescian.' (Al. Dumitriu-Pausesti, lonesco Eugene in Mic dictionar. Scriitori francezi, 1978).