QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate turism

Proiect atestat tehnician in turism - imporanȚa resurselor mediului inconjuratot in industria ospitalitaȚii





GRUP SCOLAR ECONOMIC DE TEURISM, IASI





Proiect pentru sustinerea
examenului de certificare a competentelor
profesionale-Nivel III





Calificare: TEHNICIAN IN TURISM


TEMA: IMPORANȚA RESURSELOR MEDIULUI INCONJURATOT IN INDUSTRIA OSPITALITAȚII


Argument



Capitolul I.
Mediul inconjurǎtor


Prin mediu inconjurator sau mediu ambiant se intelege ansamblul de elemente si fenomene naturale si artificiale de la exteriorul Terrei, care conditioneaza viata in general si pe cea a omului in special. Sensul dat acestei notiuni in cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, in complexitatea relatiilor lor, constituie cadrul, mijlocul si conditiile de viata ale omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimtite. O alta definitie o gasim in Legea protectiei mediului, in care mediul inconjurator este ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale si spirituale.

Mediul inconjurǎtor apare ca o realitate pluridimensionalǎ care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupand o dublǎ pozitie: de “component” al mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de “mediu inconjurǎtor” are un caracter dinamic, care cautǎ sǎ cunoascǎ, sǎ analizeze si sǎ urmareascǎ functionarea sistemelor protejate in toatǎ complexitatea lor.

“Mediul natural”, adicǎ aerul, oceanele, mǎrile, lacurile, apele curgǎtoare, solul si subsolul si formele de viatǎ pe care aceste ecosisteme le creeazǎ si le sustin este imaginea cea mai comunǎ pe care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul inconjurǎtor.

In concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a rǎspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din naturǎ a unor resurse si prelucrarea lor pentru a deservi populatia (pentru a satisface dorintele acestora). Aceastǎ dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datoritǎ faptului ca nevoile umane se adapteazǎ intr-o mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ mediului.

Mediul inconjurǎtor este impǎrtit in douǎ categorii:

-resurse naturale

-resurse antropice


I.1. Resursele naturale

Resursele naturale reprezinta totalitatea zǎcǎmintelor de minerale si de minereuri, a terenurilor cultivabile, a pǎdurilor si apelor de care dispune o anumita tarǎ.

Resursele naturale sunt substante care apar in mod natural dar care sunt considerate valoroase in forma lor relativ nemodificata. O materie este considerata o resursa naturala atunci cand activitatile primare asociate cu ea sunt extragerea si purificarea, ele fiind opuse creatiei. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul si silvicultura sunt in general considerate industrii ale resurselor naturale, in timp ce agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei audiente largi de catre E.F. Schumacher in cartea 'Small Is Beautiful' din anul 1970.

Prin “resurse naturale” se intelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului inconjurǎtor ce pot fi folosite in activitatea umanǎ:

-resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;

-resurse regenerabile – apǎ, aer, sol, florǎ, faunǎ salbaticǎ;

-resurse permanenteenergie solarǎ, eolianǎ, geotermalǎ si a valurilor.

Resursele negenerabile sunt in general resursele vii care pot sǎ se refacǎ dacǎ nu sunt supravalorificate. Odatǎ ce resursele regenerabile sunt consumate la o ratǎ care depǎseste rata lor naturalǎ de refacere, ele se vor diminua si in cele din urmǎ se vor epuiza. Rata care poate fi sustinutǎ de o resursǎ regenerabilǎ este determinatǎ de rata de refacere si de mǎrimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale regenabile ce nu sunt vii includ solul, apa, vantul, mareele si radiatia solarǎ.

I.1.1. Vegetatia

Se asociazǎ de regula altor componente de peisaj completandu-le(carstic, montan, de dealuri etc.) dar reprezintǎ si un valoros potential turistic in toate regiunile tǎrii. Avem in vedere pajistile alpine sau montane, care conferǎ farmec muntilor inalti si medii, dar mai ales pǎdurile. Alǎturi de functiile economice sau naturale, acestea au un rol important in practicarea turismului.

Este evidentǎ valoarea pentru turism a pǎdurilor de conifere si foioase din munti si de pe dealuri, dar mai ales a celor din jurul statiunilor balneoclimaterice( Felix, Sovata, Amara, etc.), din campie(Vlǎsia, Bucuresti, Timisoara, Craiova, Pitesti, Oradea etc.), care conferǎ conditii pentru recreere si agrement. Valoarea turisticǎ a vegetatiei creste si prin existenta unor specii declarate monumente ale naturii, ca si a rezervatiilor cu caracter stiintific(fǎgetele seculare din Semenic, codrii de la Slǎtioara si din Ciumalǎu, pǎdurile Ciornuleasa, Comana, Frǎsinu- din Campia Romanǎ ect.). Un cert interes turistic prezintǎ vegetatia submediteraneanǎ din defileul Dunǎrii, muntii Banatului si Valea Cernei, ca si pǎdurile de liliac de care se leagǎ sarbatorile foclorice de la Carasova si Eftimie Murgu(jud. Caras Severin).

Vegetatia variatǎ, luxuriantǎ si specificǎ din zona Deltei Dunǎrii reprezintǎ, de asemenea, un element important de atractie turisticǎ.



I.1.2. Fauna

Sub aspect turistic, prezintǎ importantǎ prin valoarea sa cinegeticǎ sau esteticǎ. Fondul cinegetic este reprezentat pe plan international prin varietate, densitate dar mai ales prin valoarea trofeelor premiate in numeroase expozitii internationale. Animalele de interes vanǎtoresc – ursul, mistretul, cerbul, caprioara, cocoselul de munte etc. se concentreazǎ in unitǎtile montane(Calimani- Harghita, Rodna- Maramures, Ceahlǎu- Bistritei-Tarcǎu, Godeanu- Tarcu etc.), dar si in pǎdurile de deal si campie- cǎprior, mistret, iar bǎltile si Delta Dunǎrii constituie paradisul pǎsǎrilor.

Fauna acvaticǎ in general, dar mai ales ihtiologicǎ, prezintǎ o mare atractivitate, constituind o componentǎ principalǎ de potential. Lacurile si raurile de munte detin un important fond salmonicol(pǎstrǎv, lipan), iar lacurile si apele de dealuri si campie sunt populate cu clean, mreanǎ, dar si crap, stiucǎ, biban,caras.

Dunǎrea, mai ales Delta Dunǎrii, detine o bogatǎ si variatǎ faunǎ ihtiologicǎ: de la crap, stiucǎ, salǎu, etc. panǎ la sturionide-nisetru, cega, pǎstruga, etc.

Fauna tǎrii noastre are si o valoare stiintificǎ, sporindu-i interesul turistic(turism profesional, stiintific) prin specii rare(cele mediteranene), endemice sau pe cale de disparitie(dropia, lostrita etc.), toate ocrotite de lege sau cuprinse in rezervatii stiintifice, dupǎ cum sunt cele din Delta Dunǎrii(ornitologice), Carpatii Orientali(pentru lostrita si cocosii de mesteacan), Campia de Vest etc.

I.1.3. Solul

Rezultat al unor procese complexe, prin care materia inertǎ, de origine mineralǎ, a rocilor, a devenit mediu natural de viatǎ, solul, in cuprinzǎtoarea definitie a lui C. Chiritǎ, reprezintǎ ’’ stratul sperficial afanat al litosferei, care, indelung si continuu transformat prin actiunea formatiilor vegetale succesive, a agentilor atmosferici si a altor factori naturali, in conditii caracteristice mediului geografic din care face parte, a acumulat treptat elementele insusirii specifice numite fertilitate si este astfel capabil sǎ intretinǎ

Viata plantelor superioare.’’

Element esential in geneza solului si constituient indispensabil, apa este factorul dinamic fundamental al procesului de solificare. Ea provoacǎ atat reactiile fizice cat si chimice, care au ca efect alterarea substantei minerale. Agent dizolvant, dar si mijloc de transport, ’’apa solului este sursa de aprovizionare a plantelor cu apǎ; intretinand viata acestora ea face posibilǎ existenta formatiunilor vegetale superioare si a microorganismelor, impreunǎ cu care determinǎ formarea si evolutia solului.’’

I.1.4. Relieful

Relieful, in ansamblu, reprezintǎ suportul tuturor elementelor mediului inconjurǎtor; orice schimbare care se produse in evolutia lui se reflectǎ diferentiat in toate celelalte componente ale mediului.

Transformǎrile cele mai importante in evolutia formelor de relief au loc atunci cand se modificǎ brusc conditiile stǎrii de echilibru dinamic. Schimbarea acestei stǎri se poate datora atat unor cauze naturale(tectonice, climatice) cat si interventiei omului.

I.1.5. Hidrografia Romaniei

Se refera la totalitatea apelor de pe teritoriul tarii noastre. Romania beneficiaza de toate tipurile de unitati acvatice: fluvii si rauri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particulariltatile hidrografice si hidrologice ale Romaniei sunt determinate, in principal, de pozitia geografica a tarii in zona climatului temperat-continental si de prezenta arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificari ale acestor particularitati.

Componente ale hidrografiei Romaniei:Dunarea, raurile interioare, apele subterane, lacurile si Marea Neagra.

a.      Raurile interioare

b.     Lacurile

c.      Apele subterane



I.1.6. Dunǎrea si Marea Neagrǎ


Marea Neagrǎ este o importantǎ cale navigabilǎ, legand regiunile riverane cu Marea Mediteranǎ si prin aceasta cu oceanul planetar. Principalele porturi: Constanta, Odesa, Herson, Tuapse, Novorossiisk, Poti, Batumi, Trabzon, Sinop, Varna, Burgas. Litoralul Mǎrii Negre constituie o importantǎ zona balneoclimatica; de-a lungul s-au dezvoltat numeroase statiuni de renume international: Mamaia, Eforie, Mangalia, Yalta, Soci, Suhumi, Batumi, Varna. Marea Neagrǎ reprezintǎ cea mai importantǎ zonǎ turisticǎ a tǎrii noastre cu o fauna si flora deosebit de atractive atat pentru turisti cit si pentru pescarii sportivi pe care-i intalnim in numǎr impresionant pe faleze, diguri sau in mici ambarcatiuni. In totalitatea lui, litoralul romanesc al Mǎrii Negre se intinde pe o distantǎ de circa 245 km (153 de mile), de la rezervatiile naturale ale Deltei Dunǎrii la modernele centre de vacante. In timp ce suprafata Deltei este protejatǎ, partea sudicǎ, cu o lungime de 72 km (45 de mile) a fost transformatǎ intr-un lant de statiuni de litoral si balneoclimaterice. Clima marinǎ, cu veri fierbinti (temperatura medie in luna iulie de peste 22°C) si ierni blande fac ca aceastǎ zonǎ sa fie atractivǎ pe tot parcursul anului.

Raul Dunǎrea este al doilea ca lungime intre fluviile Europei (dupǎ Volga), fiind singurul fluviu european ce curge de la vest la est. Acesta izvorǎste din muntii Pǎdurea Neagrǎ (Germania) sub forma a doua rauri numite Brigach si Breg ce izvorǎsc de sub varful Kandel (1241m), si se unesc in Donaueschingen (678m) in curtea castelului Fürstenberg. Dunǎrea curge cǎtre sud-est pe o distanta de aproximativ 2860 km, panǎ la Marea Neagrǎ. La varsarea raului in Marea Neagrǎ s-a format Delta Dunǎrii.



Dunǎrea este un important drum fluvial international, curgand prin 10 tǎri (Austria, Bulgaria, Croatia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, Romania, Ucraina, Serbia) si are afluenti in alte sapte tari. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad. Inca din antichitate, Dunarea avea mai multe nume: Istros / Istru / Hister / Danaistru, pentru sectorul inferior, in scrierile grecesti si Danubius in cele latino-romane. Denumirea data de romani 'Danubius' (Zeul fluviilor) a fost mai tarziu preluata de alte popoare, si modificata, devenind Donau in germana, Dunaj in limba slovaca, Duna in limba maghiara, Dunav in limba sarbocroata.


I.2. Resursele antropice

Reprezentǎnd creatia umanǎ resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice, culturale si economice, cat si elementele materiale si spirituale ale oamenilor de pe vǎile ce strǎbat muntii Apuseni, manifestandu-se de-a lungul timpului intr-o imbinare armonioasa cu natura.

In zona Muntilor Apuseni se aflǎ un tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitecturǎ sau de artǎ, ca si un inestimabil patrimoniu care atestǎ evolutia si continuitatea de muncǎ si de viatǎ pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii si artei poporului roman. Tot acest fond cultural-istoric constituie o parte insemnatǎ a ofertei turistice potentiale si o componentǎ a imaginii turistice nationale si internationale a muntilor Apuseni. Intre componentele resurselor antropice ele zonei muntilor Apuseni, cele mai reprezentative sunt:

vestigiile arheologice legate de geneza poporului roman si paternitatea sa pe aceste meleaguri: cetǎtile dacice, ruine ale unor cetǎti milenare etc.

monumente istorice, de arhitecturǎ si de artǎ cu valoare de unicat, unele de notorietate mindiala ca: bisericile si mǎnǎstirile cu fresce interioare, bisericile si cetǎtile tǎrǎnesti fortificate din Transilvania; monumentele istorice din principalele orase vechi, capitale sau orase medievale.

muzeele si casele memoriale, multe dintre ele de interes international sau national: muzeele judetene si orǎsenesti.

mǎrturiile civilizatiei si culturii populare(elemente de etnografie si folclor); arhitectura si tematicǎ popularǎ traditionalǎ, creatie artisticǎ: mestesuguri, artizanat, ceramicǎ, port popular, folclor literar, muzical si etnografic. Aceste elemente se concentreazǎ in principalele puncte etnografice ale zonei cercetate.

satele turistice, care prin specificul lor, originalitatea si valoarea turisticǎ, cultural-istoricǎ, prin ambianta cadrului natural si bogǎtia resurselor sale pot sǎ se constituie ca un produs turistic inedit satisfǎcand o gamǎ variatǎ de motivatii in turismul intern si international.

resursele turistice legate de activitatea economicǎ care includ la randul lor lucrǎri ingineresti si arhitectonice cu valoare turisticǎ ineditǎ cum sunt barajele si acumulǎrile economice. Desigur sunt si alte obiective economice si sociale care pot fi integrate intr-o formǎ de turism specializat.

Din multimea atractiilor antropice de interes pentru turism precizǎm:

elemente de arhitectura populara intalnite la bisericile si casele de lemn specifice Țǎrii Motilor, zonei Buciumului si a mocǎnimii din Muntele Mare si la unele constructii tehnice (piue de apa sau mori), intalnite in mare numǎr pe vǎile din Muntii Metaliferi, Muntele Mare etc. Toate variantele de case din cursul superior si mijlociu al Ariesului se caracterizeazǎ prin monumentalitate datoritǎ acoperisului lor tuguiat si mai inalt, fǎcut din sindrilǎ si din paie.

portul popular, deosebit de pitoresc, purtat incǎ in mod frecvent, in special in zona Ocolis-Salciua si in Lupsa, sau in toatǎ zona, cu ocazia sarbǎtorilor si targurilor.

elementele de artǎ popularǎ caracterizate prin simplitate, sobrietate si functionalitate, specifice Țǎrii Motilor; este vorba in special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, dolnite, ciubere etc.), unelte cu decoratii ornamentale, sumane, tesǎturi, pieptare ornate cu piele, cusǎturi.

manifestǎri folclorice dintre care prezintǎ interes datinile si obiceiurile traditionale ce se tin la date calendaristice fixe, anuale, saptǎmanale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Gǎina (iulie), Poiana Calineasa (14 iulie), Poiana Negrileasa si Salciua de Jos.

monumente si locuri legate de trecutul istoric al locuitorilorȚǎrii Motilor, foarte numeroase si importante fiind cele care amintesc de luptele duse de iobagi impotriva impilǎrii, sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan, de eroicǎ lupta a lui Avram Iancu impotriva exploatǎrii austro-ungare sau cea a Ecaterinei Varga.

monumente de arhitecturǎ religioasǎ, remarcabile prin valoarea artisticǎ si vechimea lor, prezente in majoritatea localitǎtilor din teritoriu. Amintim de asemenea muzeele etnografice si memoriale valoroase prin bogǎtia, valoarea si autenticitatea exponatelor.

Un element antropic deosebit de complex, specific zonei studiate, se refera la faptul ca meleagurile Muntilor Apuseni pastreaza urme de straveche locuire, prin numeroasele marturii arheologice. Astfel in pesterile de la Sohodol (Lucia Mare si Lucia Micǎ), de langǎ Salciua (Poarta Zurcilor din Masivul Bedeleu) si din Cheia Turzii au fost descoperite urme datand din paleolitic. In aceeasi cheie se mai aflǎ 'Pestera Calastur', situatǎ la cea mai mare cotǎ, 'Pestera Morarilor' (660 m) si 'Pestera Binder' (520 m) care au fost populate de cǎtre omul primitiv in paleoliticul mijlociu.

I.3. Potentialul turistic – Concept si Terminologie



Intr-o aceptiune generalǎ, potentialul turistic al unui teritoriu dat este definit ca ansamblul elementelor naturale, cultural-istorice si tehnico-economice care prezintǎ anumite posibilitǎti de valorificare turisticǎ, sau determinǎ o anumitǎ functionalitate pentru turism. Cu alte cuvinte, un teritoriu dat intereseazǎ, sub aspect turistic, in mǎsura in care acesta oferǎ resurse turistice naturale sau antropice a cǎror valorificare, pe fondul unor amenajǎri tehnice poate determina o activitate de turism, deci poate intra in circuitul turistic.

Elementele naturale sau antropice sunt privite ca ’’atractii turistice’’ sau ’’resurse turistice’’, termeni a cǎror continut diferǎ.

Notiunea de atractie turisticǎ defineste mai mult latura afectivǎ a diferitelor componente ale potentialului turistic, referindu-se mai ales la ceea ce se impune atentiei si produce impresii de o intensitate ridicatǎ de naturǎ esteticǎ, cognitivǎ etc.

Elementele cultural-istorice, tehnico-economice si chiar o parte din cele naturale(peisaje, forme de relief, lacuri, specii de plante si animale etc.) ar putea fi desemnate ca atractii turistice.

Termenul de ’’resursǎ turisticǎ’’ este mai complet si redǎ mai bine implicatiile acesteia in activitatea turisticǎ, in domeniul economic. Prin specificul, continutul si valoarea lor, resursele turistice, mai ales cele naturale, reprezintǎ, pe de o parte, atractii turistice, pretabile pentru vizitare(peisaje, pesteri etc.), iar pe de altǎ parte, pot fi valorificate direct in activitatea de turism ’’ca materie primǎ’’, constituind in urma unei activitǎti umane de amenajare si de valorificare, diferite produse turistice si generand anumite forme de turism (ex. resursele de ape minerale, gaze si nǎmoluri terapeutice, stratul de zǎpadǎ si domeniul schiabil neamenajat, acumulǎri de apǎ etc.).

Si alti cercetǎtori dau acelasi sens notiunii de potential turistic ca: ’’totalitatea elementelor cadrului natural si social-istoric care pot fi valorificate intr-o anumitǎ etapǎ, iar vorbind numai de cel natural, il definesc ca ’’totalitatea posibilitǎtilor, capacitǎtilor, conditiilor, si inclusiv a rezervelor materiale, pe care le oferǎ cadrul natural al peisajului geografic pentru oricare formǎ de activitate turisticǎ’’.

In literatura de profil, notiunea de ’’potential turistic’’ este redatǎ si prin expresiile de ’’fond turistic’’ si ’’patrimoniu turistic’’ reuneste totalitatea resurselor naturale si culturale de naturǎ turisticǎ, ce constitue baza ofertei turistice potentiale, a unui teritoriu, considerat ca o destinatie turisticǎ, ceea ce pentru alti cercetǎtori ar fi similar cu patrimoniul turistic. In acest caz potentialul turistic ar cuprinde fondul turistic, echipamentele tehnico-edilitare si serviciile turistice.

Varietatea resurselor turistice, ale tǎrii noastre, specificul actiunii si influenta lor in activitatea turisticǎ face necesarǎ delimitarea a douǎ categorii de potential turistic, si anume: natural si antropic.

Potentialul turistic natural reprezintǎ totalitatea resurselor turistice pe care le oferǎ cadrul natural al Romaniei prin componentele sale: relief si structurǎ geologicǎ, conditii climatice, ape, vegetatie si faunǎ etc. inclusiv modificǎrile acestora ca urmare a interventiei omului.(vezi anexa . .)

Potentialul turistic antropic cuprinde elementele cultural-istorice, tehnico-economice si social-demografice ale tǎrii noastre, care prin valoarea lor intrisecǎ intereseazǎ activitatea de turism si genereazǎ anumite fluxuri turistice.

In literatura de specialitate existǎ si alte opinii, unii autori deosebind trei categorii de potential(natural, economic si cultural administrativ) sau numai douǎ si anume(natural si social istoric), fie cǎ separǎ alǎturi de acestea din urmǎ, o categorie care include elemente naturale modificate de om.

I.4. Principalele actiuni de protectie si conservare a mediului si a potentialului turistic


Protectia si conservarea potentialului turistic si a mediului se contureazǎ ca o activitate distinctǎ, avand probleme specifice, care solicitǎ colaborarea specialistilor din domenii variate. Aceastǎ actiune poate avea o eficientǎ satisfǎcǎtoare, numai in conditiile asigurǎrii unui cadru de desfǎsurare juridico-administrativ care impune organizarea administrativǎ,existenta unor resurse economice, un suport legislativ eficient si o sustinutǎ activitate de educatie cetǎteneascǎ.

Pe plan international, tǎri cu vechi traditii turistice adoptǎ o planificare turisticǎ la nivel national fundamentatǎ pe aspectul protejǎrii resurselor turistice proprii. In vederea dezvoltǎrii unui turism durabil, ele au luat in calcul trei obiective principale:

economic- esential in identificarea, valorificarea si cresterea gradului de exploatare a resurselor turistice;

social – deosebit prin permanentizarea populatiei, cresterea gradului de ocupare a fortei de muncǎ, sustinerea practicǎrii unor meserii traditionale si atragerea populatiei in practica turismului;



ecologic – important pentru evitarea degradǎrii, a poluǎrii mediului si asigurarea unei exploatǎri echilibrate si pe termen lung a resurselor turistice.

In concordantǎ cu aceste cerinte, a apǎrut necesitatea elaborǎrii si adoptǎrii unor planuri nationale de dezvoltare a turismului, menite sǎ permitǎ conjugarea experientei si pozitiei principalilor agenti economici: administratie publicǎ, organizatiile patronale, asociatii si organizatii patronale, sociale, sindicale, specialisti in cercetarea de profil.

Planurile de dezvoltare turisticǎ care au la baza prognoze pe termen lung, globale, pe forme de turism, in concordantǎ cu tendintele pietelor externe si planuri concrete, realizate pe termen mediu(4-5ani) sau scurt (1-3 ani), elaborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt fundamente pe standardele si normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea si modernizarea structurilor si serviciilor turistice.

Elaborarea prognozelor si a planurilor de dezvoltare turisticǎ reprezintǎ principalul punct de sustinere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, intre altele:

conservarea resurselor turistice naturale si antropice in scopul unei utilizǎri continue si in perioada viitoare;

cresterea nivelului de trai al comunitǎtilor locale;

o buna cunoastere si constientizare, atat de populatia localǎ, cat si de vizitatori, a ideii de conservare a mediului.

Planificarea turismului reprezintǎ o forma de control al viitorului, legat de strategia de planificare a mediului. Planificarea ecologicǎ presupune supravegherea si analiza tuturor elementelor de mediu, in scopul determinǎrii celor mai adecvate modele de dezvoltare si amenajate teritorial.

Principalele prognoze si planuri de dezvoltare la nivel national au rol orientativ, de informare si estimare a perspectivelor viitorului. Prin sprijinul direct al statului se poate aprecia cadrul general de protectie a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a unor investitii deosebite.

I.5. Aspecte ale degradǎrii mediului prin turism


Actiunile distructive ale unor activitǎti turistice se manifestǎ, in principal prin folosirea necorespunzǎtoare a mediului ambiant, in scopuri recreative si de agrement, dublatǎ de o interventie brutalǎ a omului asupra peisajului si resurselor naturale. Aceste practici nocive se intalnesc mai ales in zonele de mare atractivitate, situate in spatiile populate, sau in imediata apropiere a marilor aglomerǎri urbane. De asemenea, absenta unor reglementǎri privind comportamentul vizitatorilor, insotite de o monitorizare a zonei sau obiectivelor, favorizeazǎ desfǎsurarea activitǎtilor care afecteazǎ calitatea mediului si pun in pericol integritatea si conservarea obiectivelor.

Astfel de cazuri se intalnesc, mai frecventr in urmatoarele situatii: in zonele sau la obiectivele turistice situate in afara traseelor marcate si special amenajate, care atrag fluxuri importante de vizitatori, in principal in perioadele de week-end, si unde se deruleazǎ o circulatie turisticǎ necontrolatǎ. Prejudiciile pricinuite sunt profunde si, adesea, pot avea un caracter ireversibil. Este de semnalat, de asemenea, disparitia unor specii floristice, cauzatǎ de colectarea abuzivǎ a florei, in special a plantelor declarate monumente ale naturii, si totodatǎ de necunoasterea, de cǎtre turisti a gravelor implicatii pe care le pot avea actiunile necontrolate asupra factorilor de mediu. In aceastǎ situatie se aflǎ o serie de specii de plante ocrotite de lege si aflate pe cale de disparitie, cum sunt: Floarea de Colt, Garofita de Munte cu varietatea ei, Garofita de Piatra Craiului. s.a.

Circulatia turisticǎ necontrolatǎ efectuatǎ la obiectivele turistice naturale sau antropice, provoacǎ de cele mai multe ori, distrugerea ireversibila a unora din elementele care le-au consacrat ca atractii turistice, dar care le si asigurǎ valoarea intrinsecǎ, uneori avand caracter de unicat.

Fenomenul poluǎrii naturii s-a amplificat odatǎ cu pǎtrunderea turismului automobilistic in locuri panǎ nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport. Abǎtandu-se de la traseele amenajate de acces, turistii pǎtrund pe drumuri ocolite, oprinde-se in poieni pitoresti si provocand distrugerea pajistilor, a arbustilor si a florei, in general prin strivirea acesteia sau sub influenta gazelor de esapament, scurgerilor de ulei etc. Efectul nociv al turismului automobilistic se face resimtit si prin intensificarea circulatiei in statiunile balneoclimaterice. In absenta unor restrictii de acces in statiuni, a unor zone amenajate de parcare, turismul automobilistic altereazǎ calitǎtile aerului ori ale factorilor de curǎ, influentand negativ si tratamentele balneare specifice.

Conceptia gresitǎ de valorificare a resurselor naturale, si in special a factorilor naturali de curǎ afecteazǎ potentialul turistic, prin exploatarea nestiintificǎ si nerationalǎ a acestuia si realizarea necorespunzǎtoare a obiectivelor de investitii cu caracter turistic, care se concretizeazǎ prin:

supradimensionarea statiunilor din punctul de vedere al capacitǎtilor de primire si tratament, comparativ cu capacitatea potentialului resurselor destinate unei exploatǎri rationale;

evitarea exploatǎrii zǎcǎmintelor panǎ la epuizare, protejarea si evitarea altor actiuni care pot conduce la degradarea factorului de curǎ, asigurarea perimetrelor hidrogeologice si sanitare ale resurselor impotriva unor agenti poluanti.


Dezvoltarea nesistematizatǎ a localitǎtilor turistice, in special a statiunilor, neajuns ce se caracterizeazǎ prin:

proiectarea necorespunzǎtoare a obiectivelor de investitii cu caracter turistic

stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materialǎ turisticǎ

realizarea de constructii inestetice, neadaptate specificului arhitectonic traditional sau specificului etnografic si natural al zonei

ocuparea intensivǎ a spatiului cu constructii turistice

Amenajǎri deficitare pentru vizitarea pesterilor- obiective de mare atractivitate turisticǎ, executate farǎ respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrǎri. Efectele rezultate constau in degradarea totalǎ sau partialǎ a acestora, cum este cazul pesterilor: Muierii(Muntii Parang), Ialomitei(muntii Bucegi)etc.



Capitolul II Industria Ospitalitǎtii

II.1 Definirea industriei ospitalitatii

Chiar daca turismul se bazeaza, pe prestarea unor servicii de ospitalitate,totusi, industria ospitalitatii nu se suprapune cu cea turistica. intre cele doua exista insa o retea de legaturi, intre cateva componente mai importante, care transforma sectorul ocupat de cele doua intr-unadintre cele mai largi sectoare dintr-o economie. De asemenea, industria ospitalitatii nu inseamna numai hotelurile si restaurantele, asa cum ne-am imagina la prima vedere,intr-o definitie data de catre Organizatia Mondiala a Turismului (WTO), prin termenul de industriea ospitalitatii sunt definite totalitatea organizatiilor, firmelor si institutiilor care ofera ca primserviciu cazare si alimentatie, atat pentru turisti, cat si pentru populatia din zona respectiva,locala.

Industia ospitalitǎtii este comsideratǎ de cǎtre Organizatia Mondialǎ a Turismului(WTO) ca fiind pe primul loc in ceea ce priveste contributia la ocuparea fortei de muncǎ, asigurand cele 262 milioane de locuri de muncǎ la sfarsitul anului 1997, estimandu-se cǎ in 2007 ca ajunge la 383 de milioane. Astfel, pesonalul angajat in industria ospitalitǎtii reprezinta 11% din totaluk fortei de muncǎ ocupate la nivelul economiei mondiale.

II.2.   Definirea conceptului de ospitalitate

Conceptul de ospitalitate, respectiv frunizarea generoasǎ si cordiala de servicii este principiul fundamental al industriei. Ospitalitatea este extrem de importantǎ atat pentru client cat si pentruintreprinzǎtor. Fiecare client se asteapta si merita sǎ primeascǎ un tratament ospitalier. Furnizarea de ospitalitate conform nevoilor si dorintelor clientilor implicǎ nu numai o atitudine pozitivǎ ci si o zonǎ mai larga de servicii diferentiale care sǎ facǎ sejului clientului mai plǎcut.

II.2.1.  Rolul managerial in coordonarea ospitalitǎtii

Prin cunoasterea in detaliu a intregii oferte si prin atitudinea sa, fiecare lucrǎtor va putea sǎ ii recomande clientului avantajele hotelului sau pur si simplu sǎ il salute inainte de a servi clientul, sǎ il asculte si sǎ ii stea la dispozitie, facandu-l sǎ se simtǎ bine. Chiar dacǎ managerul nu intrǎ in contact direct cu clientul la furnizarea unor servicii, totusi el este principalul responsabil de calitate si ospitalitate. El este cel care poate sǎ dezvolte norme, reguli si planuri de dezvoltare a ospitalitǎtii la nivelul personalului din subordine, de asemenea, el trebuie sǎ asigure respectarea acestora. Managerul verificǎ dacǎ efortul angajatilor in aceastǎ directie este continuu si profesionist. Principalele reguli de comportament se referǎ la salut, tinutǎ fizicǎ si vestimentarǎ, conversatie, gesticǎ.

II.2.2 Cultura organizationalǎ pentru ospitalitate

Cunostintele pe care le detin angajatii firmei constituie una dintre celemai importante competente ale firmei si stau la baza dobandirii avantajului concurential. Ritmlui in care firmele dobandesc cunostinte noi si isi dezvoltǎ aptitudinile angajatilor pentru a actiona in economia de piatǎ constituie o sursǎ esentialǎ a avantajului concurential, intrucat, in sectorul hotelier succesul depinde in mare mǎsurǎ de performantele resursei umane, firmele trebuie sǎ se preocupe pentru a oferi angajatilor oportunitǎti de invatare continuǎ.



II.2.3    Brandigul in firmele din industria ospitalitǎtii

Una dintre cele mai importante abilitǎti ale specialistului de marketing este aptitudinea sa de a crea, mentine, proteja si imbunǎtǎti mǎrcile. In industria ospitalitǎtii, fiecare companie are cateva obtiuni in ceea ce priveste prezentarea mǎrcilor sale.

In industria ospitalitǎtii, marca joacǎ un rol esential in atragerea si fidelizarea clientelei, fiind cea mai vizibilǎ fatetǎ a unei companii hoteliere. Marca unui hotel nu inseamnǎ doar steagul hotelului, uniforma portarului de la intrare sau comportamentul chelnerilor, ci si programele de fidelizare a clientilor sau rezervarea on-line de camere. Brandingul a devenit un factor de crestere a competitivitǎtii intreprinderilor din industria ospitalitǎtii.


II.3. Ospitalitatea – obiectiv major al unitǎtilor de alimentatie


Cu toatǎ diversitatea de profile ale unitǎtilor de alimentatie, la toate se remarcǎ o trasǎturǎ caracteristicǎ comunǎ: aspiratia de a se distinge de alte unitǎti competitoare printr- o imagine cat mai personalizatǎ sau prin introducerea, cultivarea si mentinerea relatiilor de ospitalitate profesionalǎ cu clientela lor.

Printre multiple sarcini ale managementului unitǎtilor ce presteazǎ servicii de alimentatie, un loc important revine deci directionǎrii si controlului acestor relatii de ospitalitate, relatii care determinǎ latura intangibilǎ a calitǎtii serviciilor. Cu alte cuvinte, esenta problemei in asigurarea unui nivel constant al calitǎtii serviciilor de alimentatie constǎ nu numai in valoarea intrisecǎ a calitǎtii consumului de producere(latura tangibilǎ a prestatiilor), ci in egalǎ masurǎ si in arta ospitalitǎtii.

Aceasta artǎ este menitǎ sǎ structureze relatii cu clientii in favoarea unitǎtii prestatoare intr-o astfel de manierǎ, incat consumatorul produselor si serviciilor sǎ simtǎ realmente cǎ este tratat ca un oaspete dorit.

Nu trebuie uitat deci cǎ in economia liberǎ, „Clientul este rege”, „Clientul are intotdeauna dreptate” sau „ Clientul este stǎpanul nostru”, uitate si desconsiderate in conditiile economiei centralizate- nu numai cǎ nu si-au pierdut importanta, ci chiar mai mult, devin comandamente pentru managerii si pentru personalul societǎtilor comerciale private.

Ospitalitate profesionalǎ a unei unitǎti de alimentatie poate fi definitǎ ca procesul de asigurare a confortului si securitatii psihologice si fiziologice a clientului, in timpul de consumare a produselor solicitate, in incinta acesteia, in schimbul banilor pe care clientul respectiv este dispus sǎ cedeze prestatorului ofertant drept contravaloare a produselor si serviciilor primite.

Ospitalitate se circumscrie deci diferentiat in limitele categoriei de confort si ale calitǎtii obiectului de consum a clientului, cu conditia ca acest obiect de consum(preparate culinare) sǎ satisfacǎ nevoile sale fiziologice si psihologice de alimentatie. Analiza calitǎtii prestatiilor in sectorul serviciilor de restaurant presupune, in consecinta, cunoasterea prealabilǎ din partea ofertantului a macanismului procesului de ospitalitate.

In acest proces se disting 3 compartimente majore:

  • Ospitalitatea serviciilor oferite de prestat

  • Transferul ospitalitǎtii  de la ofertantul serviciilor cǎtre beneficiarul serviciilor solicitate(T);
  • Beneficiarul ospitalitǎtii- primitorul si consumatorul serviciilor(B)

II.4.  Politica de protectie a mediului in industria ospitalitǎtii


Fiecare unitate hoteliera trebuie sa-si creeze propriile politici de protectie proactiva a mediului ambiant, indiferent daca face parte dintr-o companie puternica sau este o afacere de familie. Politicile corporative respectiv cele ale lanturilor hoteliere, nationale sau internationale, nu pot sa nu tina seama de zona de localizare a unitatii hoteliere, de climatul, conditiile specifice de operare, constrangerile legale din punct de vedere al politicilor de mediu din tara respectiva. Daca aceste politici oficiale lipsesc, operatorii acestor corporatii au datoria morala de a le introduce. Oricum, fiecare unitate hoteliera are identitatea ei, particularitatile ei si, de aceea, este necesar sǎ se foloseasca creator si sa se aplice concret informatiile despre mediul ambiant.

Experientele pozitive de succes, trebuie sǎ tina seama — in procesul aplicarii lor in practica curenta - de legislatia nationala si de constrangerile la care sunt supusi in momentul dat, pentru a functiona in parametri de performanta, pastrand nealterat mediul ambiant si calitatea serviciilor oferite.

Experientele pozitive de succes, trebuie sa tina seama — in procesul aplicarii lor in practica curenta - de legislatia nationala si de constrangerile la care sunt supusi in momentul dat, pentru a functiona in parametri de performanta, pastrand nealterat mediul ambiant, personalul, chiar si clientii.

Politica de protectie a mediului urmata de un hotel trebuie urmarita in permanenta alaturi de realizarea indicatorilor de incasari sau gradul de ocupare. Rezultatele se pot observa numai daca se mentin standardele de operare, cu reducerea consumurilor nejustificate de: apa, energie sau combustibili, cu evacuarea resturilor menajere la canal. Rezultatele se mai pot observa si prin masurare: raportarea consumurilor la alte perioade din trecut dar si la reactia clientilor fatǎ de atitudinea „prietenoasǎ” cu mediul.

Studiu de caz: Turismul rural, ecologic si natural in comuna Moeciu


Atat in practica turiticǎ internationala cat si in literatura de specialitate se constatǎ o indreptare a populatiei oraselor spre recreere cǎtre mediul rural. In acelasi timp se remarcǎ faptul cǎ formele de turism organizate in mari centre aglomerate, cu programe fixe, rigide, monotone, cu deplasari dintr-un mediu aglomerat in altul (adeseori mai aglomerat si mai trepidant) nu mai satisfac aspiratiile, motivatiile, optiunile turistilor, ale unei insemnate parti din randul populatiei urbane, ca urmare cautarea mediului rural pentru odihna si recreere este o tendinta generala in practica mondiala a turismului si in ultimii ani si in Romania.
Treptat insa, turismul rural a inceput sa fie privit ca o posibilitate concreta de dezvoltare a perimetrelor rurale. Aceasta s-a dovedit a fi o sansa reala pentru zonele rurale defavorizate, dar si pentru toate regiunile rurale: valorificarea unui bogat potential natural si cultural, descongestionarea zonelor turistice aglomerate, imbunatatirea nivelului de trai al populatiei acestor perimetre, stabilizarea fortei de munca locala prin crearea de noi locuri de munca in domeniul serviciilor, constructiilor, cresterea rapida a echipamentelor de cazare datorita cheltuielilor mici necesare dotarii lor, accesul unor categorii sociale defavorizate la aceste oferte de petrecere a concediilor.

Comuna Moeciu este situatǎ in centrul tǎrii la estremitatea sudicǎ a judetului Brasov intre masivele Piatra Craiului si Bucegi, in culoarul Rucar Bran. Afalatǎ la o altitudine cuprinsǎ intre 800 si 1200 m, ocupǎ o suprafatǎ de 103.4 km, cu o populatie de 5.575 locuitori si dispune de o suprafatǎ impǎduritǎ de 5482 ha.

Aceastǎ asezare a fost atestatǎ documentar in anul 1405 in cadrul acesteia existand ca monumente istorice de artǎ si arhitecturǎ. Biserica ortodoxǎ romanǎ ” Sf. Nicolae” din sec. XVIII si ” Adormirea Maicii Domnului” din 1818.

Comuna Moeciu face parte din unitatea geograficǎ social-economicǎ a localitǎtilor branene. Este situatǎ la 30 km distantǎ de resedinta de judet Brasov.

Profilul de baǎ al comunei este unul agricol, in special zootehnic, si este dat de ocupatiile pastorale ale locuitorilor, de astfel vestiti crecǎtori ai ovinelor si bovinelor. De-a lungul timpului locuitorii acestei asezǎri si-au castigat un bun renume cu produsele lactate fabricate din retete strǎvechi.

Comuna este slab industrializata, sectorul de stat fiind reprezentat in trecut de trei societati ce activau in domeniul transportului de calatori, intretinerii pasiunilor si exploatarii fondului forestier.
Clima din zona Moeciu este temperata de depresiune intramontana caracterizata prin veri racoroase si ierni reci. Temperatura medie anuala este de 5°C, iar in zonele vecine se inregistraza valori cuprinse intre 4°C (Rucar), 7°C (Brasov), 8°C (Campulung). In luna iulie, care este cea mai calduroasa din an, temperatura ajunge la 25-27°C, iar in luna ianuarie temperatura variaza intre -10 si -15°C. Zona Moeciu este bogata in precipitatii, numarul mediu al zilelor ploioase fiind de 120 zile/an. In sezonul rece, numarul mediu de zile cu ninsoare este de 60 zile/an, iar grosimea stratului de zapada este de 40-50 cm. Vanturile predominante in zona au o viteza de 3-5 m/s.
Deschiderea depresiunii catre capete conditioneaza permanenta miscare a maselor de aer, inversiunile termice fiind prezente pe vaile adanci ale raurilor. Sunt prezente si brizele de munte-vale. Din analiza factorilor climatici reiese amplitudinea termica redusa, adapost de vanturi puternice, umezeala relativ redusa, strat de zapada bogat si indelungat, insolatie ridicata cu valente turistice deosebite.
Reteaua hidrografica este bogata, caracterizata in general de prezenta cursurilor de apa temporara. Intreg teritoriul se incadreaza in bazinul hidrografic al raului Turcu, afluent al raului Barsa.
Fauna: pe crestele montane cu deosebire in Bucegi si Piatra Craiului turistii pot admira capra neagra. Dintre mamiferele cu valoare cinegetica amintim: ursul, lupul, vulpea, mistretul, veverita, capriorul, rasul, toate fiind ocrotite.
Avifauna este reprezentata de cocosul de munte, acvila de munte, ciocanitoarea, mierla, cinteza, pitigoiul. In apele de munte traiesc pastravi, scobari, clean si boistean.
Flora: altitudinea culoarului incadreaza Moeciul in zona padurilor de fag, care la limita inferioara se afla in amestec cu gorunul iar la partea superioara cu coniferele. Paduri compacte de molid sau in amestec cu fag, brad apar in masivul Leaota, Piatra Craiului, Muntii Bucegi indeosebi in versantii nordici. Ca urmare a popularii indelungate, regiunea a fost puternic despadurita, pajistile si fanetele luand locul codrilor de altadata.
Dintre plantele medicinale care se gasesc in zona sunt: sunatoarea, musetelul, coada soricelului. Pentru iubitorii de zmeura si mure, Moeciu este o destinatie ideala. Nu lipsesc nici livezile de pomi fructiferi: meri, peri, visini, ciresi.
Cadrul natural prezinta particularitati deosebite, datorita imbinarii armonioase a diferitelor forme de relief (munte inalt, platou, forma valurita de-a lungul raurilor si vaIlor ce strabat terenul modelat de o retea hidrografica bogata), toate acestea creand un valoros potential economic si turistic, slab exploatat pana in prezent. Zona montana in care este amplasata comuna Moeciu, intre cele doua parcuri nationale Bucegi si Piatra Craiului, creeaza conditii favorabile organizarii si dezvoltarii turismului rural. Ca puncte de atractie pentru turisti se enumera obiectivele: Pestera Liliecilor, Cheile Moeciului, Prapastiile Magurei, etc.
















Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }