UNIUNEA EUROPEANA SI CONFLICTUL TRANSNISTREAN: POZITII, ACTIUNI SI PERSPECTIVE

Pozitia Uniunii Europene fata de conflictul transnistrean.

Extinderea UE si a NATO constituie un context favorabil reconsiderarii atitudinilor Occidentului asupra problemei transnistrene. In conditiile in care Moldova se va afla in cativa ani la hotarele UE si NATO, iar tara mai ramane un factor de instabilitate regionala, problemele interne ale Moldovei legate de existenta regiunii separatiste din est capata o noua dimensiune internationala. Institutiile europene nu mai percep conflictul transnistrean conform vechii paradigme in care Rusiei i se recunosteau anumite "drepturi speciale" in gestionarea crizelor din Comunitatea Statelor Independente. Acest lucru este valabil in special in cazul conflictului transnistrean, care afecteza mai mult securitatea Uniunii Europene largite, decat securitatea Rusiei. Procesul de reglementare transnistreana cunoaste un transfer din categoria unui conflict post-sovietic "eurasiatic" in care Rusia ar avea un rol special, intr-un conflict "european" in care UE ar trebui sa joace un rol mai activ pentru ca interesele sale sunt afectate direct.

In conditiile in care formatul pentalateral de negocieri nu a reusit sa contribuie decisiv la rezolvarea problemei transnistrene, Uniunea Europeana s-a aratat tot mai interesata sa contribuie la rezolvarea conflictului transnistrean. Schimbarea de atitudine a UE a devenit vizibila incepand cu decembrie 2002, cand UE s-a angajat intr-o serie de declaratii si actiuni prin care isi arata disponibilitatea de a contribui direct la rezolvarea conflictului transnistrean.

Interesul UE a fost cauzat de mai multi factori, cum sunt:

elaborarea unei politici a UE pentru "Europa largita", in care UE ar fi mai activa in solutionarea crizelor de la periferia sa. In discutiile privind "Europa largita" Transnistria este mentionata drept un conflict in care UE trebuie sa se implice. Comunicarea Comisiei Europene privind relatiile cu noii vecini mentioneaza ca "UE trebuie sa isi asume un rol mai activ pentru a facilita rezolvarea disputelor in Palestina, Sahara de Vest si Transnistria . O implicare mai mare a UE in gestionarea crizelor . ar fi o demonstratie directa a dorintei UE de a-si asuma responsabilitati mai mari in rezolvarea conflictelor din statele vecine. Odata cu rezolvarea disputelor, capabilitatile militare si civile UE de gestionare a crizelor pot fi activate in aranjamentele de securitate interna in situatia post-conflict. Surse aditionale de finantare pentru reconstructia si dezvoltarea post-conflictuala ar fi necesare".

lansarea de catre UE a primelor operatiuni de gestionare civila si militara a crizelor in Bosnia, Macedonia si Congo, fapt ce confirma capacitatea operationala a UE de a contribui direct la gestionarea crizelor de la periferia sa si statutul UE de actor in domeniul securitatii. Faptul ca UE este implicata direct in gestionarea a trei crize confirma credibilitatea UE in calitate de actor care poate contribui la stabilizarea si rezolvarea unor situatii conflictuale. Spre deosebire de situatia anilor '90, cand unica reactie a UE, ca institutie, fata de evenimentele din fosta Iugoslavie erau declaratiile politice si actiunile de ordin economic (blocada sau ajutor financiar), acum UE detine si capacitatile militare si civile de a influenta anumite situatii de conflict. Acum, credibilitatea UE in probleme de securitate este sporita pentru ca deciziile si declaratiile politice ale UE pot avea consecinte directe pentru actorii implicati in anumite situatii de conflict;

neretragerea trupelor ruse din Transnistria pana la finele anului 2002 conform prevederilor OSCE de la Istanbul (OSCE Istanbul summit delaration, Art.19, 19.11.1999), care a aratat ca UE nu poate conta pe alte state atunci cand securitatea periferiei UE este afectata. Cu alte cuvinte, daca UE doreste sa aiba vecini stabili, democratici, viabili si prosperi, atunci UE trebuie sa se implice direct in atingerea acestor obiective. Neretragerea trupelor ruse din Transnistria a aratat Uniunii Europene ca pentru rezolvarea acestei probleme e nevoie de actiuni mai largi decat cele ce pot fi intreprinse in cadrul OSCE;

eforturile de internationalizare a reglementarii transnistrene, in conditiile in care "parteneriatul strategic" cu Rusia, activizat in 2001, nu a contribuit vizibil la solutionarea problemei transnistrene. Oficiali de la Chisinau au ridicat tot mai insistent problema transnistreana in relatiile cu institutii ocidentale precum UE sau NATO. Moldova a aratat ca asteapta o implicare mai activa a Occidentului in problema transnistreana la summitul NATO de la Praga (noiembrie 2002), in timpul vizitei ministrului de externe Nicolae Dudau la Bruxelles (februarie 2003), la reuniunea comitetului de cooperare Moldova-UE si vizita prim-ministrului Tarlev la Bruxelles (martie 2003), in timpul intrevederii presedintelui Voronin cu Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) Javier Solana la Atena (Aprilie 2003), la reuniunea comitetului de cooperare parlamentara Moldova-UE (iunie 2003) si al vizitei presedintelui Voronin la Bruxelles (iunie 2003). Totodata Rusia a demonstrat ca nu va renunta la pozitia sa "traditionala" in procesul de reglementare transnistreana in pofida "parteneriatului strategic" moldo-rus promovat de guvernarea comunista. Vizitele la Chisinau ale vice-ministrului de externe rus Veaceslav Trubnikov, fost vice-director al Serviciului de Informatii Externe rus (SVR) sau retorica trimisului cu misiuni speciale al MAE rus Novojilov la Chisinau si Bruxelles au aratat principala preocupare a Rusiei este sa isi asigure prezenta in regiune, si nu sa contribuie la stabilizarea, modernizarea si democratizarea Moldovei si entitatii transnistrene.

Problema transnistreana preocupa statele si institutiile de securitate occidentale. Comisarul UE pentru relatii externe, Chris Patten, declara ca UE nu doreste sa aiba la hotarele sale un stat impotmolit in conflict (Infotag, 19.03.03). Este recunoscut si faptul ca Transnistria constituie o problema de securitate pentru Uniunea Europeana largita (Vahl, 2001). In primul rand Transnistria este o sursa directa de sfidari la adresa securitatii regionale. Sub protectia regimului autoritar de la Tiraspol, in Transnistria infloreste fabricarea de arme, traficul de persoane si droguri, crima organizata si contrabanda. O alta dimensiune a conflictului transnistrean, care creeaza problemele de securitate indirecte Uniunii Europene, tine de faptul ca existenta acestui conflict incapaciteaza emergenta Moldovei in calitatea unui stat viabil si stabil. UE recunoaste faptul ca lipsa unei solutii in problema transnistreana este "cel mai important impediment pentru dezvoltarea politica si economica a Moldovei, si una din cauzele cheie a saraciei" (EU -Moldova Cooperation Council, 18 March 2003). In plus, UE recunoaste faptul ca "Transnistria este un magnet pentru crima organizata, si poate destabiliza sau submina complet procesul de edificare a statului, consolidarea politica si dezvoltarea durabila [a Moldovei-n.a.]. UE are un interes clar in a asigura ca aceste sfidari comune sunt rezolvate" (European Commission, 11.03.2003:9). Astfel UE nu numai isi declara interesul pentru stabilizarea hotarului sau, dar si confirma faptul ca problemele Moldovei, rezultate din existenta Transnistriei, sunt comune cu preocuparile UE. Un document intern elaborat de catre Comisia Europeana afirma ca "stabilitatea Moldovei conteaza pentru UE. In cativa ani, Moldova se va afla la hotarul Uniunii largite. Aceasta tara a fost destabilizata de guvernare slaba, de un conflict armat si secesionism, o stare aproape de un colaps economic, crima organizata si coruptie . UE trebuie sa ajute Moldova sa rezolve aceste probleme" (EU approach on Moldova, 2002).

Incepand cu luna decembrie 2002, a devenit evidenta o schimbare de pozitie a UE fata de problema transnistreana (Interviu A), prin care UE doreste sa contribuie la stabilizarea unei regiuni care pe viitor ar putea afecta securitatea Uniunii largite. Schimbarea de pozitie a UE se refera nu numai la rezolvarea propriu zisa a conflictului, dar si la rolul Rusiei, Ucrainei si OSCE in reglementarea transnistreana.

UE a ridicat problema transnistreana de o maniera tot mai categorica in dialogul sau cu Ucraina si Rusia, si a sugerat ca nu mai considera OSCE relevanta pentru rolul care ii revine in reglementarea transnistreana. O analiza comparativa a declaratiilor si actiunilor UE de pana si dupa iarna 2002/2003, indica o schimbare de atitudine a UE in problema transnistreana.

O retrospectiva a pozitiei si actiunilor UE de pana in 2003 fata de problema transnistreana releva o serie de caracteristici. UE era gata sa sprijine eventualele progrese in reglementarea transnistreana, dar nu era gata sa contribuie decisiv pentru a impulsiona procesul de reglementare. Uniunea recunoastea formatul pentalateral de negociere drept unul adecvat, sprijinea rolul OSCE si demonstra dorinta de a-si promova viziunea asupra reglementarii transnistrene prin intermediul OSCE (EU approach on Moldova, 2002). In plus, UE ridica problema transnistreana in cadrul relatiilor sale cu Ucraina si Rusia, "indemnand" aceste state sa contribuie la solutionarea conflictului, insa abordarea UE era mai curand formala. Unul din cazurile care ilustreaza atitudinea reticenta a UE fata de problema transnistreana tine de includerea Moldovei in Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-est (PSESE). Una din conditiile pentru a accepta Moldova in PSESE era ca guvernul de la Chisinau sa nu ceara includerea problemei transnistrene in lucrarile Pactului de Stabilitate. In 2001 UE dorea sa evite chiar si o implicare indirecta in problema transnistreana.

La inceputul anului 2002, intr-un document UE despre politica fata de Moldova, se afirma ca prin intermediul OSCE, Uniunea ar trebui sa mareasca sprijinul pentru reglementarea transnistreana, si sa "mentina Moldova printre prioritatile OSCE". Deasemenea, UE ridica problema transnistreana in relatiile sale cu Rusia si Ucraina. In mod normal, UE "accentua" importanta OSCE in reglementarea transnistreana si "incuraja" mediatorii - Rusia, Ucraina si OSCE - in procesul de negocieri (Declaratiile Comune UE - Rusia de la 3.10.2001 si 29.05.2002; Declaratiile comune UE - Ucraina de la 11.09.2001 si 5.07.2002).

Catre sfarsitul anului 2002, UE si-a modificat vizibil atitudinea fata de reglementarea transnistreana. Institutiile europene au ajuns la concluzia ca fara o impulsionare din partea UE si o implicare mai activa in procesul de reglementare transnistreana, rezolvarea problemei nu va fi atinsa, astfel fiind periclitata securitatea Uniunii largite. UE a mai concluzionat ca vointa politica a Rusiei de a rezolva conflictul transnistrean este insuficienta pentru a realiza o stabilizare durabila a Moldovei. Realizarea acestor fapte a fost conditionata si de procesul de elaborare a unei politici UE pentru noii vecini din "Europa largita".

Incepand cu decembrie 2002, schimbarea pozitiei UE fata de problema transnistreana este atat cantitativa cat si calitativa. Uniunea a lansat o serie intreaga de declaratii dedicate problemei transnistrene (4 decembrie 2002; 29 ianuarie 2003; 18 februarie 2003; 27 februarie 2003). La 11 martie 2003 la initiativa Comisarului European pentru relatii externe Chris Patten au avut loc negocieri trilaterale dintre Moldova, Ucraina si UE privind crearea posturilor vamale mixte moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al hotarului dintre Moldova si Ucraina. UE a sprijinit pozitia Moldovei, care doreste sa isi asigure controlul integral al hotarelor sale externe. Sprijinul UE este semnificativ, in conditiile in care problema posturilor vamale mixte nu a putut fi solutionata nici in plan bilateral intre Chisinau si Kiev, nici cu un eventual sprijin din partea Rusiei sau al OSCE, fapt care indica inca odata rolul pozitiv pe care il poate avea UE in rezolvarea multiplelor aspecte ale problemei transnistrene, aspecte care nu sunt suficient de "importante" pentru Rusia, Ucraina si OSCE.

Schimbarea calitativa a abordarii de catre UE a conflictului transnistrean inseamna mai mult decat frecventa declaratiilor facute. Incepand cu decembrie 2002, tonul declaratiilor UE a cunoscut o evolutie considerabila. Pentru a putea sesiza aceasta schimbare vom cita cateva exemple de atitudine tipica a UE fata de problema transnistreana. De exemplu in octombrie 2001 UE era de acord ca o solutionare a conflictului transnistrean trebuie sa aiba loc cat mai curand posibil (Declaratia comuna UE-Rusia, 3.10.01). In mai 2002, UE afirma ca va coopera cu partile implicate in solutionarea conflictului transnistrean (Declaratia comuna Rusia - UE, 29.05.2002). Deasemenea UE incuraja eforturile mediatorilor si isi declara angajamentul de a intensifica eforturile UE pentru a spijini procesul de reglementare al conflictului (Declaratia comuna UE-Ucraina, 05.07.2002). Acest tip de declaratii indicau sprijinul UE fata de formatul pentaletaral de negocieri, creat din Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina si OSCE. In plus, "interesul" UE fata de problema transnistreana era destul de abstract si formal. Limbajul utilizat de UE incepand cu decembrie 2002 este foarte diferit, mult mai precis si sustinut de actiuni concrete, astfel marcand o distantare de politica traditionala a UE fata de problema transnistreana .

Noul discurs politic al UE fata de problema transnistreana.

La 4 decembrie 2002, printr-o declaratie privind problema transnistreana, UE s-a declarat "gata sa examineze masuri prin care ar contribui [la stoparea activitatilor ilegale legate de conflict si] la sustinerea unei solutii politice" a conflictului transnistrean (Declaratie a Uniunii Europene, 4.12.2002). La 29 ianuarie 2003, UE a reiterat faptul ca "este gata sa considere anumite masuri" care ar contribui la impulsionarea procesului de negocieri in problema transnistreana, "in plina conformitate cu integritatea teritoriala a Moldovei" (Declaratie a UE, 29.01.2003)

Confirmand disatisfactia cu starea actuala a negocierilor privind problema transnistreana si rolul mediatorilor din acest conflict, la reuniunea Troicii UE cu oficiali rusi in ianuarie 2003, diplomatii europeni au afirmat ca "se pare ca Rusia are mai multe parghii in problema transnistreana, decat pare a utiliza". In plus, oficiali europeni si-au declarat ingrijorarea in privinta "diferentei contrastante dintre evolutiile pozitive din Balcani si nedorinta continua a Rusiei de a influenta in mod pozitiv evolutiile din Moldova" (RFE/RL 05.02.2003). Deasemenea, reprezentantii UE s-au declarat interesati de o "cooperare concreta" cu Rusia pentru a contribui la rezolvarea problemei transnistrene (ibid.).  

Dupa ce si-a declarat disponibilitatea de a contribui la activizarea procesului de reglementare transnistreana, Uniunea Europeana si-a anuntat si intentia de a "juca un rol mai activ in facilitarea negocierilor" dintre partile aflate in conflict, in conditiile in care situatia din jurul conflictului transnistrean a devenit "urgenta" pentru Inaltul Reprezentant pentru PESC, Javier Solana (EU High Representative for the CFSP, Statement, 19.02.2003).

Pe langa faptul ca au recurs la un limbaj din ce in ce mai concret si uneori categoric, declaratiile UE invocate mai sus, nu mentioneaza deloc OSCE. Aceasta contrasteaza cu limbajul tuturor declaratiilor UE privind Moldova de pana in decembrie 2002, care reiterau atasamentul UE fata de rolul OSCE si al mediatorilor. Pe fundalul unei anumite activizari in problema transnistreana, UE, in special Consiliul, si-a declarat aproape deschis scepticismul fata de rolul mediatorilor si al OSCE in reglementarea conflictului.

O analiza a discursului politic al UE sugereaza faptul ca incepand cu sfarsitul anului 2002, UE si-a redefinit pozitia fata de problema transnistreana. Interesul crescand al UE este legat si de discutiile din cadrul institutiilor europene privind viitorul relatiilor cu noii vecini ai Uniunii. Printre aspectele relatiilor dintre UE si vecini se mentioneaza si necesitatea "unei implicari mai active a UE in prevenirea si gestionarea conflictelor" de la periferia Uniunii largite. (Comisia Europeana, 11.03.03).

Actiunile UE in spirjinul reglementarii transnistrene.

Activizarea UE in problema transnistreana nu s-a manifestat doar prin discursul politic al instititutiilor europene, dar si printr-o serie de actiuni. Aceste actiuni sunt percepute drept o contributie a UE la solutionarea conflictului tinand cont de principiul integritatii teritoriale si independentei reale a Republicii Moldova. Este important sa se tina cont si de faptul ca actiunile intreprinse de UE vis-à-vis de reglementarea transnistreana nu au fost directionate prin OSCE sau prin cadrul de relatii UE-Rusia. Uniunea a actionat ca un actor international independent, si nu in sprijinul actualului format de negocieri.

In conformitate cu declaratiile privind "disponibilitatea" de a contribui la solutionarea conflictului transnistrean, UE a lansat o serie de actiuni concrete pentru a impulsiona procesul de reglementare al crizei.

In primul rand, Uniunea Europeana si Statele Unite au aplicat sanctiuni liderilor transnistreni (17 persoane, majoritatea fiind cetateni rusi) impunand restrictii privind calatoriile in Europa si SUA. Cu acest prilej UE a declarat ca "in sprijinul unei implicari mai active a UE in procesul de reglementare politica, Consiliul UE a decis implementarea unor sanctiuni" indreptate impotriva liderilor transnistreni, prin care acestora le este interzis accesul in statele UE. Cu aceasta masura s-au solidarizat SUA si statele candidate la UE. In plus, UE si-a "rezervat dreptul de a considera masuri restrictive aditionale" indreptate impotriva liderilor transnistreni, in cazul in care nu se vor inregistra progrese in negocieri (Council Common Position, 27.02.2003). "Noile masuri" ar insemna o eventuala inghetare a conturilor bancare a liderilor transnistreni in Occident, si acest avertisment a fost reiterat de catre Inaltul Reprezentant pentru PESC, Javier Solana, in cadrul intrevederii sale cu presedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin la Atena in aprilie 2003. Solana a declarat ca in cazul in care liderii transnistreni vor impiedica procesul de negocieri, UE va fi dispusa sa examineze si alte masuri de constrangere, inclusiv de ordin economico-financiar impotriva acestora (Presedintia RM, 17.04.2003). In conditiile in care parghiile Moldovei asupra liderilor separatisti sunt extrem de limitate, Chisinaul trebuie sa realizeze un parteneriat cat mai intens cu UE, pentru a putea beneficia de parghiile politice si economice ale UE in reglementarea transnistreana. In cazul sanctiunilor UE fata de liderii transnistreni s-a demonstrat ca UE poate si doreste sa sprijine guvernul de la Chisinau, insa exista o lipsa de coordonare intre UE si Moldova in acest sens, lucru care dezavantajeaza eforturile de reglementare transnistreana ale Chisinaului.

O a doua actiune a UE privind problema transnistreana a fost lansata de Comisia Europeana. La propunerea Comisarului European pentru Relatii Externe, Chris Patten, la Bruxelles au avut loc negocieri trilaterale dintre Moldova, Ucraina si UE privind crearea posturilor vamale mixte moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al hotarului dintre Moldova si Ucraina. UE a sprijinit pozitia Moldovei, care doreste sa isi asigure controlul integral al hotarelor sale externe. Controlul deplin al frontierelor sale ar ajuta Moldova sa gestioneze mai bine astfel de fenomene negative ca migratia ilegala, contrabanda, traficul de arme si droguri, care afecteaza securitatea atat a Moldovei, cat si al Uniunii largite. UE a insistat de mai mult timp asupra necesitatii de a asigura "un regim de frontiera eficient" pe intregul hotar moldo-ucrainean (EU - Ukraine Joint Statement, 05.07.2002; EU Presidency Work Plan on Ukraine, 15.07.2002). In plus, UE ridica constant problema frontierelor in relatiile cu Ucraina, ajungandu-se pana la faptul ca problema posturilor vamale moldo-ucrainene mixte a ajuns sa afecteze dialogul dintre Kiev si Bruxelles (Interviul D, 04.2003). Insistenta cu care UE revenea asupra acestei probleme a facut Ucraina sa accepte in sfarsit un dialog cu Moldova pe aceasta problema. Faptul ca acest dialog a fost lansat in format trilateral (Moldova-Ucraina-UE) avantajeaza Moldova, pentru ca limiteaza capacitatea Ucrainei de a amana nefondat atingerea unui compromis care ar permite securizarea frontierei de est a Moldovei. Deasemenea, UE si-a declarat disponibilitatea de a "contribui la gestionarea frontierei si a controlului vamal pe portiunea transnistreana a hotarului [Moldovei] cu Ucraina" (EU- Moldova Cooperation Council, 18.03.03). Primul ministru al Moldovei si-a exprimat speranta ca instituirea controlului mixt pe aceasta portiune de hotar va fi realizat "in termenele cele mai restranse si cu participarea reprezentantilor UE" (Comunicat de presa, 18.03.03). O implicare mai activa a UE in problema gestionarii hotarului de est a tarii ar fi binevenita din doua motive. In primul rand ar ajuta Moldova sa stabilizeze acest hotar, considerat un "element cheie atat in procesul de solutionare al conflictului transnistrean" (ibid)., cat si in actiunile de contracarare a noilor riscuri de securitate in care Moldova si UE au interese identice. In al doilea rand, participarea directa a UE la securizarea hotarului de est a tarii, va fi un pas in directia integrarii europene a Moldovei, prin faptul ca ar fi o actiune concreta de integrare sectorala (pas cu pas) in politicile UE. Prin invitarea UE la monitorizarea hotarului de est, Moldova ar putea initia procesul de armonizare legislativa si functionala si apoi integrare treptata in politicile de Justitie si Afaceri Interne UE (Pilonul III), cu atat mai mult ca insasi ideea de integrare sectorala a statelor vecine UE a fost lansata de Comisia Europeana prin propunerile sale pentru Europa largita (The European Commission, 11 March 2003)

Drept efect al actiunilor Comisiei Europene si eforturilor de internationalizare a problemelor bilaterale moldo-ucrainene, in mai 2003 Chisinau si Kiev au semnat un acord prin care Ucraina se angaja sa nu mai recunoasca decat marfurile exportate in Ucraina cu stampilele vamale ale autoritatilor legale de la Chisinau. Urmatorul pas pentru Chisinau este obtinerea crearii unor posturi vamale mixte moldo-ucrainene cu participare a UE pe segmentul transnistrean al frontierei. Institutiile europene si-au exprimat sprijinul pentru acest obiectiv. Moldova ar trebui sa recurga din nou la medierea si sprijinul Comisiei Europene/Directoratului General pentru Relatii Externe (DG Relex) pentru a ajunge la un numitor comun cu Ucraina si in problema posturilor vamale mixte. Acestea ar putea fi create cu sprijinul logistic si financiar al UE, si cu reprezentanti UE la aceste posturi, care vor monitoriza gestionarea frontierei si a implementarii acordului moldo-ucrainean privind posturile vamale mixte.

O a treia actiune a UE in problema transnistreana este participarea unui observator UE la lucrarile Comisiei de elaborare a proiectului noii Constitutii a Moldovei, la care participa si reprezentanti transnistreni (EU-Moldova Cooperation Council, 18.03.03). Comisia respectiva substituie intr-o anumita masura formatul pentalateral de negocieri in problema transnistreana. Faptul ca UE va participa in calitate de observator la lucrarile Comisiei este un pas inainte, dar totusi importanta acestuia nu trebuie supraestimata. Moldova ar trebui sa incurajeze contributia UE la lucrarile noii comisii nu doar prin expertiza juridica realizata de expertii UE, ci prin implicare si mediere politica in lucrarile acestei comisii. In conditiile in care UE are parghii (economico-financiare) de influenta asupra liderilor transnistreni, rolul de mediator al UE la lucrarile Comisiei va ajuta Moldova sa isi promoveze mai bine propria viziune a solutionarii conflictului transnistrean. Pentru a fi acceptata, participarea politica, nu doar tehnica a UE, la lucrarile Comisiei Constitutionale ar trebuie sa fie promovata promovata de catre Moldova sub forma unei dorinte de "a consolida actualul mecanism, iar implicarea UE ar putea contribui la aceasta", dupa cum afirma chiar Jan Marinus Wiersma, presedintele Delegatiei UE in Consiliul de Cooperare Parlamentara UE-Moldova (Serviciul de presa al MAE, 19.02.2003).

Setul de masuri luate de catre UE pentru a contribui la solutionarea problemei transnistrene indica o tendinta pozitiva, aceste masuri sunt insuficiente, si relativ limitate. Pentru a contribui la solutionarea intregului complex de probleme legate de conflictul transnistrean, Moldova trebuie sa promoveze pe langa institutiile UE necesitatea de a intreprinde si alte masuri prin care UE ar putea contribui la stabilizarea vecinatatii sale. Un prim pas pe care trebuie sa il faca guvernul de la Chisinau este sa invite reprezentanti ai UE la toate sedintele sau rundele de negocieri dintre Moldova si Transnistria, fie ca este vorba de Comisia constitutionala, Comisia unificata de control (CUC) sau formatul pentalateral de negocieri. La primele etape UE ar fi invitata in calitate de observator, care pe termen mediu va avea interese de securitate foarte clare in regiune.

Uniunea Europeana si sistemul de garantii in conflictul transnistrean.

Eventualitatea unei solutii in conflictul transnistrean ridica problema garantilor acestei solutii. Rusia, Ucraina si OSCE sunt atat mediatori in negocierile privind reglementarea conflictului. Rusia si Ucraina sunt presupusii viitori garanti ai solutiei. Conform asumptiilor curente, mecanismul de garantii al reglementarii transnistrene va avea, probabil, si o dimensiune militara care va presupune existenta unei forte de pace in Transnistria. Intr-un fel sau altul se subantelege ca o astfel de forta ar fi sub mandatul OSCE, si ca Rusia ar asigura partea covarsitoare a acestei forte de mentinere a pacii. Aceste asumptii nu mai sunt atat de incontestabile in conditiile extinderii UE si NATO, si al interesului crescand fata de problema transnistreana.

Acum perceptia viitoarei operatiuni de mentinere a pacii este diferita atat in UE si OSCE, cat si in Moldova. Un model de reglementare al conflictului transnistrean in care Rusia ar juca un rol dominant, chiar quasi-monopolist, nu ar asigura o solutie durabila fara implicarea constanta a actorilor din exterior in afacerile interne ale noului stat. In fond nici la Chisinau, nici la Bruxelles, nu se doreste ca Republica Moldova reunificata sa devina un nou protectorat in Europa (de tipul Kosovo sau Bosnia) cu diferenta ca ar fi un protectorat al Rusiei si Ucrainei, fara perspective de integrare europeana. Totodata, situatia in care Rusia ar fi principalul garant (pe fundalul slabiciunii OSCE si Ucrainei) in reglementarea transnistreana ar ignora o serie de factori indispensabili stabilizarii reale a Moldovei. Criteriul de baza al analizei evolutiilor in reglementarea conflictului transnistrean trebuie sa fie eficacitatea si durabailitatea solutiei. Este in interesele Moldovei ca reglementarea transnistreana, oricare ar fi forma sa, sa fie durabila. Insa, durabilitatea reglementarii ar fi sub semnul intrebarii atat timp cat mecanismul de garantii nu ar tine cont de: (1) interesele Uniunii largite, care spre deosebire de Rusia va avea hotar comun cu Moldova, si va fi afectata in primul rand de instabilitatea regionala; (2) necesitatea de a asigura o independenta reala a Moldovei, inclusiv capacitatea de a promova o politica externa independenta; (3) necesitatea de a ajunge la o solutie "durabila" a conflictului, nu la "congelarea" problemei. Toti acesti factori sustin necesitatea reconsiderarii formatului de reglementare al conflictului si in special al mecanismului de garantii.

Oficiali europeni si-au exprimat deja parerea ca ar fi "oportuna examinarea experientei pozitive acumulate de catre UE in alte state sud-est europene" (Serviciul de presa al MAE, 19.02.2003) atunci cand vine vorba de rezolvarea problemei transnistrene. Experienta UE de gestionare a crizelor in Europa de Sud-est include mentinerea Fortei de Politie UE in Bosnia, si operatiunea de mentinere a pacii in Macedonia, dar si lansarea Procesului de Stabilizare si Asociere.

La sedinta Consiliului de Cooperare Moldova - UE din 18 martie 2003 a fost lansata ideea unei eventuale contributii a UE la rezolvarea problemei transnistrene conform modelelor testate in Bosnia si Macedonia (EIS/European Report 20.03.2003; Interviu D). Posibilitatea implicarii UE in reglementarea transnistreana prin trupe de pace nu este noua. Intr-un mod sau altul aceasta eventualitate s-a discutat atat in Moldova cat si in cadrul UE.

In ianuarie 2003 seful Misiunii OSCE din Moldova, William Hill, declara ca nu exclude participarea nici unei tari membre OSCE la operatiunea de mentinere a pacii in Transnistria, si ca aceasta operatiune "trebuie sa fie realmente una internationala, sa fie asigurata de un contingent cu adevarat international, care sa difere esential de formula actuala" (BASA press, 1.02.2003). In plus reprezentantul special al Presedintiei in Oficiu al OSCE detinuta de Olanda, Adriaan Jacobovits, declara ca "trebuie sa ne gandim chiar astazi la componenta si la statutul viitoarelor forte de pace din regiune" (Infotag 28.02.2003). 

In 2002 in cadrul Secretariatului General al Consiliului UE condus de Inaltul Reprezentant pentru PESC, Javier Solana, s-a discutat problema unei eventuale participari a UE cu trupe de pace in Transnistria (Interviu A). Atunci aceste discutii au fost suspendate din cauza unor divergente de ordin birocratic din cadrul UE (Lynch 2003:89). Insa in lumina evolutiilor politice ale UE fata de problema transnistreana, problema a revenit pe agenda Consiliului. La momentul actual discutiile din cadrul UE nu se mai axeaza pe necesitatea unei implicari in reglementarea transnistreana, ci asupra modalitatilor concrete de implicare.

Presedintia greaca a UE a propus Transnistria drept unul din conflictele din "Europa largita" in care UE trebuie sa se implice. Problema transnistreana a fost discutata si in Comitetul Politic si de Securitate al UE in mai 2003 (Interviu H, Berlin 2003). In plus, Declaratia Finala al Comitetului de Cooperare Parlamentara Moldova -UE din 11 iunie 2003 semnata de catre copresedintii Jan Marinus Wiersma si Victor Stepaniuc saluta "o participare mai activa a UE in implementarea unui acord [in problema transnistreana - n.a.], inclusiv prin posibilitatea de a trimite trupe de pace [UE]" (EU-Moldova Parliamentary Cooperation Committee, 11 June 2003:5). 

Tinand cont de aceste evolutii, Republica Moldova are tot interesul sa ridice problema mecanismelor exacte de garantie a unei eventuale solutii al conflictului transnistrean, si a contributiei principalelor institutii europene. In general experienta anterioara in gestionarea conflictelor a actualilor mediatori in problema transnistreana indica necesitatea ca eforturile OSCE, Rusiei si Ucrainei sa fie plasate intr-un context mai larg al actiunilor comunitatii internationale.

De ce e nevoie de imlicarea UE in procesul de reglementare transnistreana?

Dov Lynch, expert la Institutul de Studii de Securitate al UE mentiona ca:

"Reglementarea acestui conflict [transnistrean-n.a.] necesita un impuls politic major. Aici se observa avantajul UE fata de OSCE. Bruxelles poate intreprinde un set de masuri politice si economice care nu sunt accesibile OSCE-ului. In plus, problema este mult mai urgenta pentru UE decat pentru OSCE. Scopul UE trebuie sa fie lansarea unei noi dinamici in regiune" (Lynch 2003:88).

Un mecanism care ar facilita rezolvarea si garantarea durabilitatii reglementarii conflictului transnistrean, ar putea fi atragerearea UE, prin Politica Externa si de Securitate Comuna/PESC (pilonul II), si Cooperarea in domeniul Justitiei si a Afacerilor Interne/JAI (pilonul III). Incepand cu 2003 UE detine "capacitatea necesara pentru a intreprinde operatiuni de tip Petersberg" (printre care si mentinerea pacii) in cadrul Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA).

Dupa o perioada de cativa ani in care a fost definitivat cadrul politic si juridic al PESA, in 2003 Uniunea Europeana pentru prima data s-a angajat direct in gestionarea unor crize de la periferia sa. La 1 ianuarie 2003 a fost lansata Misiunea de Politie a Uniunii Europene in Bosnia-Hertegovina, drept dovada a faptului ca capabilitatile civile de gestionare a crizelor prin PESA sunt operabile. Iar la 1 aprilie 2003, UE a preluat de la NATO operatiunea de mentinere a pacii in Macedonia, aceasta marcand prima actiune internationala de ordin militar al UE. Astfel, UE detine si capacitatea operationala, si vointa politica de a fi implicata in actiuni de stabilizare a crizelor din Europa.

Un urmator pas ar putea fi implicarea UE in procesul de reconstructie a regiunii afectate de conflict (Moldova, inclusiv Transnistria), asa cum se intampla in Bosnia, Kosovo, Macedonia, si chiar Orientul Mijlociu. UE ar avea o contributie importanta in mecanismele de "motivare" politico-economica a Tiraspolului si Chisinaului pentru a mentine impreuna viitorul stat Moldova.

Factori care vorbesc in favoarea implicarii UE in reglementarea transnistreana sunt:

a)   Interesul UE in eliminarea riscurilor de securitate ce prolifereaza in conditiile instabilitatii ce are drept sursa regiunea transnistreana.

b)   UE este singurul actor ce detine intregul spectru de capacitati economice, politice si de securitate pentru a sustine o reglementare pe termen lung al conflictului transnistrean. In cazul stabilizarii situatiei din Macedonia, dar si pentru a mentine aparenta integritatii teritoriale in cazul Serbiei si Muntenegru, UE a recurs la mecanisme politice si financiare pentru mentine integritatea acestor state. Este vorba de promisiunea de asociere la UE, prin includerea in Procesul de Stabilizare si Asociere (care ii este refuzat Moldovei la etapa actuala), si de asistenta economica. Nu exista ratiuni evidente care ar exclude si pentru o RM reintregita aplicarea aceleeasi strategii - asocierea la UE - care implica atat facilitati economice, cum ar fi fonduri de dezvoltare si comert asimetric; cat si politice - perspectiva integrarii europene. Un astfel de rezultat va servi interesele ambelor parti aflate acum in conflict;

c)    UE are vointa politica de a-si asuma misiuni de securitate in Europa, inclusiv in Transnistria, fapt reiterat de catre Consiliul UE, Comitetul Politic si de Securitate si de Comisia Europeana, inclusiv in Comunicarea privind relatiile cu noii vecini din 11 martie 2003 unde se face referinta la o "responsabilitate comuna pentru prevenirea conflictelor dintre UE si vecinii sai" (European Commission, 11.03.2003:9), si la contributia UE la realizarea mecanismelor de stabilizare interna a statelor prin mecanismele UE de gestionare a crizelor (ibid: 12).

d)   Prin Forta de Politie (Police Action Plan) declarata operationala acum un an UE are capabilitatile civile necesare pentru asigurarea securitatii in regiunile afectate de conflicte. Moldova este mult mai expusa riscurilor non-militare (crima organizata, lipsa de facto a frontierelor, traficul de droguri, arme si persoane etc.) la adresa securitatii decat celor militare (pericolul unui razboi). Deaceea e nevoie de o operatiune civila de amploare care ar urma sa lupte cu crima organizata, traficul de persoane, arme si droguri, contrabanda si proasta gestionare a frontierei. Trupele militare sub egida OSCE nu ar putea face acest lucru. Numai UE are experienta necesara acumulata in administrarea civila a orasului Mostar in Bosnia (1994), in Albania (1998) prin "Elementul multinational de Consiliere a Politiei" si prin Misiunea de Politie a UE in Bosnia (din 1 ianuarie 2003). In plus, exista si experienta atragerii statelor terte in aceste operatiuni civile. Rusia si Ucraina iau parte la operatiunea civila din Bosnia sub comandament UE.

e)    Perceperea UE in calitate de o putere civila, nu ar trezi asociatii atat de negative in randul populatiei din stanga Nistrului, sau al clasei politice ruse, precum in cazul NATO. In plus, Rusia a avut traditonal o atitudine favorabila fata de dezvoltarea capacitatilor militare si civile de gestionare a crizelor a UE, chiar dorindu-si o cooperare mai intensa cu UE in domeniul gestionarii crizelor. Transnistria ar trebuie sa fie un prim test in acest sens;

f)    Nu poate fi neglijata nici preocuparea UE de democratizare, pe care o va promova si o va sustine odata cu o eventuala implicare in sustinerea reunificarii Moldovei. Rusia si Ucraina nu vor promova a priori democratia in Transnistria, iar OSCE a avut un deceniu pentru a promova aceasta cauza in Transnistria si progresele sunt ca si inexistente. Daca se doreste o democratizare a Transnistriei e nevoie de alte forte internationale capabile sa promoveze democratizarea nu doar prin presiuni asupra Transnistriei, dar si asupra altor mediatori.

Un aparent dezavantaj este lipsa unor mecanisme institutionale UE de cooperare in probleme de securitate cu Rusia si Ucraina. Insa o implicare a UE in reglementarea transnistreana ar fi acel impuls care ar dezvolta un cod de cooperare in domeniul securitatii dintre UE, Rusia si Ucraina, astfel realizand dorinta mai veche a Rusiei de a crea institutii comune cu UE responsabile de probleme de securitate in Europa. In plus o cooperare in problema transnistreana dintre UE si Rusia poate mari increderea reciproca intre partile implicate, si ar contribui la cristalizarea unor mecanisme de cooperare in sfera securitatii, de care pana acum s-a vorbit doar, si pe care si Rusia si le doreste. Cazul Transnistriei trebuie sa devina o realizare in practica a intentiilor de cooperare in sfera securitatii dintre UE si Rusia.

O implicare a UE in reglementarea transnistreana cu Forta de Reactie Rapida, dar mai ales cu corpul de politie se va face in stransa cooperare cu Federatia Rusa si Ucraina. Ambele state, in relatiile cu UE, detin mecanismele necesare si/sau promisiuni acordate reciproc de a colabora in rezolvarea conflictelor. Este vorba de alinierea unilaterala a Ucrainei la Politica Externa si de Securitate Comuna a UE (anuntata in cadrul summitului Ucraina-UE la 11.09.2001); si de intelegerile dintre Rusia si UE privind cooperarea in rezolvarea conflictelor (reiterate cu ocazia fiecarui summit incepand cu reuniunea UE-Rusia de la Paris din octombrie 2000). In plus exista si experienta cooperarii pe teren in ameliorarea situatiei din Bosnia in care Rusia si Ucraina fac parte din corpul de politisti condus de catre UE (EUPM.org; MAE al Federatiei Ruse 05.07.2003). Dezvoltarea acestor experiente in Moldova ar fi benefica pentru parteneriatul strategic dintre UE si Rusia si asupra stabilitatii regionale.

In noua conjuctura internationala de dupa Praga si Copenhaga (unde s-a anuntat extinderea NATO si UE respectiv), atat Rusia, cat si Ucraina pot testa viabilitatea aranjamentelor de securitate in cooperare cu UE si NATO (prin Consiliul Rusia-NATO), iar Vestul poate testa sinceritatea partenerilor sai din Est, in special al Rusiei. Moldova are tot interesul ca reglementarea tranistreana sa devina una din sferele de cooperare mai intensificata dintre Rusia si Occident, fapt care va contribui la o reunificare durabila a Moldovei.