QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Sistemul politic francez






Istoria dezvoltarii politice a Frantei prezinta un deosebit interes deoarece in sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernamant. Dupa cum se stie Franta a cunoscut in decursul indelungatei sale istorii atat monarhia absoluta, monarhia constitutionala, imperiul, dar si republica parlamentara, iar in prezent ea este o republica semi-prezidentiala.
Istoria dezvoltarii politice a Frantei demonstreaza o preocupare permanenta pentru gasirea celor mai adecvate forme juridice de exprimare a unor principii constitutionale.
In continuare voi incerca sa infatisez sistemul politic francez intr-o viziune istorica, analizand apoi, in mod succesiv, principalele institutii consacrate de actualul aparat de guvernare.




MONARHIA ABSOLUTA

Franta a cunoscut, odata cu centralizarea statala, un regim de monarhie absoluta exprimat in cunoscutele formule „L’etat c’est moi” si „Apres moi le deluge”. Aceste maxime infatisau intr-o forma concentrata intreaga viziune a monarhiei absolute despre personificarea puterii statului in persoana regelui si despre paseismul conceptiei politice care calauzea monarhia franceza. In pofida luarilor de atitudine ale unor ganditori, ale unor oameni de inalta cultura care atrageau atentia monarhiei asupra necesitatii de a se reorienta in concordanta cu noile schimbari intervenite in viata sociala, puterea absolutista monarhica venea tot mai des ]n conflict cu realitatile sociale, cu cele economice, promovand totodata un sistem care se caracteriza prin abuzuri si incalcarea oricaror libertati cetatenesti.
Desi un ganditor francez atragea atentia monarhiei ca „Nu exista monarhie fara Parlament”, Statele Generale-acele forme de convocare a poporului, in special pentru plata impozitelor-nu fusesera reunite dupa anul 1614.
Ideile revolutionare promovate de iluministi, de teoreticieni care promovau schimbari politice nu aveau sa ramana fara ecou. Jean Jacques Rousseau, exprimand un punct de vedere comun ganditorilor timpului sau, declara: „ A renunta la libertatea ta inseamna a renunta la calitatea ta de om, la drepturile umane, ba chiar si la datoriile tale”.
Sub influenta ideilor inaintate, poporul, dar si o parte a clerului si chiar a nobililor, vedea cu urgenta necesitatea unor schimbari. Revolutia franceza a inspirat remarcabile documente de gandire politica si juridica, printre care cunoscuta Declaratie a drepturilor omului si cetateanului din 1789.

PERIODA REVOLUTIONARA 1789-1799

Perioada revolutiei franceze a fost o perioada extrem de dinamica si complexa caracterizata prin numeroase deplasari ale fortelor politice; ea s-a axat, in esenta, in jurul a trei structuri: a) Adunarea Constituanta, b) Conventia si c) Directoratul, fiecare din aceste structuri reprezentand un anumit moment de echilibru al fortelor politice revolutionare si reflectand chiar unele conceptii diferite despre drept si valorile umane.
a)Constituanta a reprezentat, de fapt, adunarea care refuzase sa se supuna somatiei regelui si care si-a propus sa elaboreze o noua constitutie pentru Franta. Acele cunoscute cuvinte ale lui Mirabeau: „Suntem aici prin forta poporului si nu vom pleca decat prin forta baionetelor” reflectau, de fapt, mentalitatea unor ganditori, a unor oameni de elita care vedeau in emanciparea Frantei nu numai propria lor emancipare, dar si edificarea unui stat nou, intemeiat in mod ferm pe principiile libertatii. Prima Constitutie franceza a fost Constitutia din 3 septembrie 1791, constitutie care mai marca inca mentinerea monarhiei, dar fundamenta asezarea acesteia pe baze democratice si constitutionale.
Refuzul regelui ludovic al XVI-lea de a intelege procesul de schimbari, incercarea acestuia de a fugi peste hotare, complicitatea cu fortele straine care doreau sa intervina in treburile Frantei au dus in final la judecarea si condamnarea sa. Din acest moment, Franta a inceput o epoca noua in care violenta revolutionara era considerata mijlocul cel mai eficace pentru a garanta institutiile unui autentic stat de drept.
Robespierre, unul dintre cunoscutii conducatori ai revolutiei franceze, enunta ideea conform careia „ Guvernul revolutiei este despotismul libertatii contra tiraniei”. Incercand sa fundamenteze ideea violentei revolutionare, acelasi ganditor si om politic declara „ Acela care nu uraste crima nu poate sa iubeasca virtutea”.
b)Conventia. Perioada Conventiei s-a reflectat in adoptarea Constitutiei din 24 iunie 1793, care nu a mai fost insa aplicata in conditiile confruntarilor pe care le cunostea viata politica revolutionara franceza. Efervescenta procesului de schimbari marca aparitia unor numeroase cluburi si organizatii revolutionare, dar si cristalizarea unor cai privind mersul mai departe al transformarilor: calea iacobina, exprimata de Robespirre si adeptii sai, calea care preconiza intransigenta si fermitatea fata de adversarii revolutiei, si calea girondina, vizand efectuarea unor transformari pasnice, democratice.


c)Directoratul a reprezentat o noua forma de organizare politica; ea dorea sa ia locul Conventiei revolutionare, pastrand cuceririle revolutiei, dar instituind o mai mare garantie a libertatii impotriva arbitrarului si eliminand definitiv violenta din arsenalul metodelor politice.
Directoratul s-a dovedit, prin intregul sau sistem de organizare, un regim politic tranzitoriu care cauta, pe de o parte, sa elimine abuzurile savarsite in numele revolutiei, iar pe de alta parte, sa mentina valoarea principiilor revolutiei.

REGIMUL CONSULAR SI IMPERIAL

Regimul consular si imperial marcheaza trecerea centralizarea puterii si subordonarea rolului adunarilor. Beneficiind de un urias prestigiu, primul consul – Napoleon Bonaparte – avea sa-si intareasca puterea in stat, sfarsind prin a se proclama „imparat al tuturor francezilor”.
Infrangerea lui Napoleon si restabilirea monarhiei avea sa duca pentru o scurta perioada, la revitalizarea practicilor „fostului regim”. Cu toate acestea monarhia franceza restaurata prin Carta din 4 iunie 1814 avea sa pastreze, totusi, o anumita imagine a fostelor libertati care nu mai puteau fi ignorate de poporul francez.

MONARHIILE CENSITARE

Ca urmare a miscarilor politice in Franta, in 1830 monarhia accepta principiul „Regele domneste, dar nu guverneaza”. Este vorba de o trecere de la regimul absolutist la un regim democratic, dar bazat pe recunoasterea censului ce fusese deja stabilit ca principiu de vot in 1814.
Sufragiul universal, cucerire a revolutiei franceze, era inlocuit tot mai mult de un sufragiu censitar ce dorea sa asigure sprijinul institutiilor politice de catre o clasa puternica de proprietari.
Daca in 1814 incepeau sa se intrevada potentialitatile edificarii unui regim parlamentar, acesta in 1830 devenea realitate.
A doua revolutie franceza, determinata de evenimentele revolutionare din 1848, avea sa restabileasca sufragiul universal care in 1850 urma sa fie redus datorita inscrierii conditiei domiciliului, pentru ca in 1852 sa fie reintrodus. Regimul politic instaurat in 1848 avea sa fie un regim democratic apropiat de regimul prezidential.

AL DOILEA IMPERIU

Al doilea imperiu, proclamat de Ludovic Bonaparte, dupa ce efectuase o masiva concentrare a puterilor in mainile executivului, avea sa reprezinte o reluare in forme noi, parlamentare, a sistemului monarhic. Imparatul pastra importante prerogative politice si in sistemul de organizare a statului, respectand totusi institutiile democratice ale statului.
Regimul lui Ludovic Bonaparte se deosebea fundamental de cel al predecesorului sau, deoarece legislativul isi mentinea prerogativele sale, puterile imparatului nefiind aceleasi cu cele pe care, la timpul sau, Napoleon I le concentrase in mainile sale.
Regimul-desi autocrat-permitea totusi o marja de libertate politica, iar angajarea tot mai puternica pe plan extern a dus la prabusirea sa ca o consecinta a razboiului franco-german.
Comuna din Paris din 1870 a fost o incercare efemera de a edifica un nou tip de stat proletar, pe ruinele fostului imperiu.

A TREIA REPUBLICA

A treia republica a fost precedata de evenimentele deja amintite ale razboiului franco-prusac care au facut ca imperiul sa nu poata supravietui dezastrului de la Sedan. Un guvern de salvare nationala a fost investit de catre Corpul legislativ pentru a semna armistitiul si a organiza, la 8 februarie 1871, alegerea unei Adunari Nationale. Aceasta adunare, ce avea drept scop sa restabileasca in mod primordial pacea cu Germania, avea sa se consacre in acelasi timp elaborarii unei noi Constitutii. Ea era dominata de figura lui Thiers, cunoscut om politic care avea sa declare ca „ Republica este forma de guvernamant care ne dezbina cel mai putin”.


Institutiile statului definite de Constitutia din 1875 erau: Parlamentul bicameral, compus din Camera Deputatilor, aleasa pe 4 ani, si Senatul alcatuit din senatori numiti pe viata sau recrutati prin scrutin indirect. Spre deosebire de Camera Deputatilor, al carei mandat era de 4 ani, mandatul senatorilor era de 9 ani, o reinnoire a mandatelor efectuandu-se o data la trei ani. Varsta pentru a fi ales deputat era de 25 de ani, iar varsta ceruta pentru ca o persoana sa fie aleasa senator era stabilita la 40 de ani.
Camerele aveau in principal atributia de a vota legile; reunite, ele puteau pune in discutie responsabilitatea guvernului.
Presedintele republicii era ales pe termen de 7 ani, prin scrutin secret, cu majoritatea absoluta a voturilor de catre Camera Deputatilor si Senat, reunite la Versailles ca Adunare Nationala. Presedintele era sef al statului si sef al executivului, dispunand de largi atributii de a desemna ministrii, de a avea initiative legislative, de a opune un veto provizoriu, avand in acelasi timp statutul unui sef de stat parlamentar, nefiind raspunzator pentru actele sale (de care raspundeau ministrii).
Ministrii erau numiti de presedinte, fiecare avand conducerea unui departament.
Ca o consecinta a numeroaselor crize si framantari politice pe care le-a cunoscut in acea perioada viata politica franceza, se produce o trecere de la primatul adunarilor la intarirea executivului. Totodata, are loc si un proces de modernizare a Constitutiei, in 1884 renuntandu-se la institutia senatorilor pe viata si modificandu-se regulile de desemnare a senatorilor.
Cea de-a treia republica a durat pana in 1940, cand prabusirea Frantei in fata atacului german a suprimat institutiile celei de-a treia republici iar maresalul Petain a convocat Adunarea Nationala la Vichy pentru a-l investi cu largi atributii de sef al statului.
Prin legea din 10 iulie 1940, maresalul Petain a dobandit atributii foarte largi, in Franta fiind instituit un regim autocrat apropiat de Germania, care nu exercita decat o autoritate limitata asupra teritoriului sau si care a sfarsit prin a fi, cu timpul, subordonat in intregime autoritatilor germane.

A PATRA REPUBLICA

Cea de-a patra republica franceza isi gaseste originea in institutiile revolutionare create de generalul De Gaulle in timpul luptei de eliberare a tarii. In aprilie 1944 se angajase sa reuneasca o adunare constituanta, cel mai tarziu in anul intregii eliberari a teritoriului, pentru a pune bazele unei edificari noi, democratice, a statului.
Printr-un referendum organizat la 21 octombrie 1945, francezii au fost intrebati daca doreau ca adunarea ce va fi aleasa de ei sa fie si adunare constituanta, si daca apreciau oportun ca o noua Constitutie sa organizeze intr-un mod nou puterile statului.
Organizarea puterilor in sistemul Constitutiei din 1946 consacra Parlamentul bicameral, compus din Adunarea Nationala aleasa prin sufragiu universal direct, pe baza reprezentarii proportionale, si Consiliul Republicii, cea de-a doua Camera, ales prin scrutin indirect, departamental.
Presedintele republicii era ales pe sapte ani. El avea atributii importante, printre care numirea Consiliului de ministrii, promulgarea legilor si desfasurarea raporturilor internationale. Cu toate acestea, in sistemul acestei constitutii presedintele pierdea multe dintre prerogativele esentiale din 1875: dreptul de dizolvare a Parlamentului, initiativa legislativa, responsabilitatea executarii legilor.
Guvernul era format din presedintele de consiliu, care avea importante atributii ce apartinusera anterior presedintelui republicii.
Noul sistem consacra un regim parlamentar, inscriind reguli cu privire la raspunderea politica a guvernului. Dizolvarea Adunarii era mentinuta, dar existau conditii dificile pentru ca ea sa se produca.
Cea de a patra republica avea sa dureze 12 ani si 5 luni; neputinta sa de a face fata problemelor Frantei a dus la discreditarea si la inlocuirea ei cu o alta forma de guvernamant in care presedintele dispune de atributii importante.


SISTEMUL POLITIC FRANCEZ CONTEMPORAN

Dupa insurectia din 13 mai 1958 din Algeria, care pe atunci era colonie franceza, generalul De Gaulle a fost solicitat sa formeze un guvern. La 1 iunie 1958, cu 329 voturi contra 224, generalul De Gaulle a fost investit in calitate de prim ministru al unui guvern care avea sa fie cel din urma al celei de a patra republici. La 2 iunie acelasi an, generalul De Gaulle a obtinut depline puteri, in aceasta privinta Adunarea Nationala dand satisfactie solicitarii sale de a detine puteri depline spre a putea face fata situatiei nou create. Recurgand la aceasta masura, Parlamentul a efectuat o derogare de la prevederile art. 90 din Constitutia din 1946 cu privire la revizuirea Constitutiei, acceptand o procedura de revizuire pentru a transfera puterile constituante generalului De Gaulle, sau mai curand Guvernului.
Ca urmare a masurilor ce au fost adoptate, s-a trecut la elaborarea unei noi Constitutii, care diferea – sub o serie de aspecte – in mod fundamental de Constitutia din 1946.
1.Parlamentul
Constitutia din 1958 a pastrat regimul parlamentar, dar a intarit foarte mult puterile prezidentiale. Adunarea Nationala, prima dintre cele doua Camere ale Parlamentului francez, se compune din 277 de deputati. Ea se constituie prin sufragiu universal direct, pe durata unui mandat de 5 ani. Senatul cuprinde 321 senatori, care sunt alesi pe timp de 9 ani, de catre un colegiu electoral compus in principal din consilierii alesi in fiecare departament. Cea de „a treia Camera” a Parlamentului, cum este ea numita in literatura de specialitate, Consiliul Economic si Social, cuprinde 230 de reprezentanti ai unor variate grupuri, sindicate, uniuni ale muncitorilor, ale fermierilor exercitand un rol consultativ pentru programele pe termen lung, in deosebi.
Bicameralismul francez este inegalitar, Adunarea dispunand de prerogative de care nu dispune Senatul. Acesta se gaseste totusi intr-o pozitie mult mai buna decat Consiliul republicii, organism similar existent anterior constituirii Senatului, dar are o pozitie mai putin importanta decat Senatul din 1875.
Senatul are o situatie cu totul speciala, prin aceea ca nu poate fi dizolvat; mandatul membrilor sai este de 9 ani, pe baza unei reinnoiri la fiecare trei ani; el poate bloca, insa, o propunere de revizuire constitutionala, ceea ce face din el unul din garantii Constitutiei.
In ceea ce priveste cele doua Camere ale parlamentului francez, ele prezinta o serie de reguli comune. Astfel in randul acestor reguli o pozitie dintre cele mai importante o ocupa acelea care se refera la statutul parlamentarului.
Parlamentul lucreaza in sesiuni, care pot fi ordinare sau extraordinare. Initiativa convocarii unei sesiuni extraordinare a Parlamentului apartine primului ministru sau Adunarii Nationale, dar nu Senatului. In cazul in care initiativa apartine primului ministru durata sesiunii nu este limitata. In cazul initiativei Adunarii, masura este adoptata de majoritate, iar sesiunea nu poate dura mai mult de 12 zile, urmand sa fie incheiata inainte de acest termen daca ordinea de zi este epuizata.
Cele doua Camere au regulamentele lor, care stabilesc regimul organizarii interne si desfasurarea activitatii lor.





Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }