QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Federatia Rusa








LOCUL SI ROLUL FEDERATIEI RUSE IN NOUA SITUATIE INERNATIONALA DE LA DESTRAMAREA URSS PANA IN PREZENT

La 25 decembrie 1991, semnarea declaratiei tripartite ( Rusia, Ucraina, Belarus ), considerata drept data incetarii existentei URSS, fosta Republica Sovietica Socialista Rusa ( RSFSR ) si-a capatat independenta. “Rusia post-comunista se afla in cadrul unor granite care nu au precedent istoric. Ca si Europa, ea va trebui sa consacre cea mai mare parte a energiei sale pentru a-si defini identitatea” (H. Kissinger, “Diplomacy”, pag. 25).
Politica externa a noului stat ex-sovietic a fost sinuoasa in mai multe privinte, ea incercand totusi sa pastreze o constanta: puterea de la Kremlin intruchipata de presedintele Boris Eltin ( conform constitutiei seful statului este si seful puterii executive ), a urmarit promovarea cu consecventa a unor relatii de colaborare cu SUA si marile puteri occidentale. Desigur aceasta politica nu a izvorat din simpatie reala pentru sistemul democratic occidental, ci din dorinta de a reusi sa depaseasca cu ajutorul vestului criza economica si politica, careia trebuiau sa-i faca fata toate republicile ex-sovietice dupa disparitia fostei URSS, fenomen de la care nu face exceptie nici Federatia Rusa.



Dar, chiar daca fortele liberale au cautat, poate in mod sincer, sa-si insuseasca regulile democratice, care sa garanteze derularea vietii politice in mod civilizat, in Rusia a existat si exista inca un potential conservator de sorginte ex-sovietica care actioneaza pentru restauratie. Aceste forte, avand in frunte Partidul Comunist, au blocat adesea procesul democratic, punand in pericol evolutia Rusei spre o reala democratie. De dragul sustinerii gruparii liberale si fortelor democratice marile puteri vestice au facut numeroase concesii Moscovei, tolerand inclusiv pretentiile exagerate ale Federatiei Ruse, de a fi recunoscuta ca unic “ succesor de drept si continuator “ al fostei URSS, desi pretentii similare erau indreptatite sa ridice si celelalte republici ex-sovietice. Incheierea conventiei de baza de colaborare dintre Rusia si NATO, semnata la Paris in 1997 a reprezentat apogeul concesiilor.
Conventia a dat practic Rusiei dreptul de a opune in mod legal “ veto “ la actiunile aliantei. Rezultatul s-a vazut in pozitia Rusiei fata de interventia NATO in Iugoslavia, pentru oprirea procesului de “ purificare etnica “ declansat de presedintele Milosevici in provincia Kosovo, locuita in majoritate de etnici albanezi.
Dincolo de declaratiile pacifiste ale ambelor parti, mai mult sau mai putin oficiale, pozitiile si obiectivele Rusiei si ale celorlalte mari puteri ale lumii au ramas si sunt si in prezent opuse.
Lumea occidentala si in primul rand SUA, urmaresc neutralizarea puterii nucleare a Rusiei. ( indiferent de afirmatiile linistitoare ale liderilor de la Kremlin si de fenomenul de dezagregare reala a industriei de razboi a Rusiei mostenita de la fosta URSS, acest potential ramane inca un pericol real pentru securitatea lumii. )
De asemenea un tel, desi nedeclarat expres, al occidentului este transformarea Rusiei dintr-un stat excesiv totalitar, cu o politica agresiva, imprevizibila intr-o tara moderna, cu o politica rationala, capabila sa se integreze in comunitatea statelor civilizate, in stare sa-si rezolve contradictiile externe nu prin forta ci prin negocieri pasnice. Aceasta ar facilita in primul rand includerea uriaselor bogatii naturale ale Rusiei in circuitul valorilor mondiale, fara ciocniri violente de interese sau conflicte armate ( de aceea Rusia a si fost acceptata in grupul celor 7, G-7 devenind G-8 ).


Rusia, desi constienta de slabiciunea ei ( a pierdut “ razboiul rece “ impreuna cu intregul “ lagar socialist “ ), avand inca multi lideri tributari spiritului restaurator neoimperial ramane inca refractara fata de transformarile dorite de occidentali. Speranta in refacerea puterii imperiale este nu numai prezenta dar chiar intr-o ascensiune, indiferent daca cei care o promoveaza apartin taberei democratice sau fortelor procomuniste. Ea nu ezita sa santajeze asa zisii “ parteneri “ vestici cu potentialul ei nuclear, Boris Eltin vorbind cu mandrie nedisimulata de “grupul celor 8 “ – G-8 – in care chipurile ar fi admisa si Rusia la egalitate cu celelalte 7 mari puteri ale lumii, desi este evident ca tara sa mai are mult pana sa depaseasca stadiul de subdezvoltare si statutul de mai sus e obtinut prin santaj. In ultimii ani lucrurile au evoluat in directia dorita de occidentali. Rusia a ajuns atat de dependenta economic si financiar ( are o datorie externa de cca. 200 miliarde dolari, pe care nu are cum s-o plateasca ) de marile puteri occidentale, incat aspiratiile neoimperiale si nationalismul belicos velicorus, in conditii normale nu-si mai pot pune in practica idealurile revansarde.
Pe fondul de mai sus, in decursul celor aproape 13 ani care s-au scurs de la disparitia URSS, lumea politica in general nu a fost pregatita pentru a percepe la dimensiunile lor reale fenomenele care s-au petrecut pe teritoriul fostei URSS. Cativa ani buni ( cel putin pana la alegerile parlamentare din decembrie 1993 si votarea constitutiei), din pacate, in unele state vestice s-a mentinut mitul atotputernicei Moscovei, Federatia Rusa fiind in continuare confundata cu defuncta URSS. Confuzia aceasta a insemnat in practica considerarea Federatiei Ruse, in ciuda slabiciunii ei, drept un pol de putere capabila inca sa se contrapuna cu succes in SUA si lumii occidentale, si nu cum este de fapt, unul din “ marii invinsi in razboiul rece “.


Procesul de demitificare a fostei URSS a mers lent mai ales in fostele tari socialiste, unde o buna parte din clasa politica nu a crezut multa vreme ca un colos de dimensiunea URSS s-a prabusit atat de repede. In realitate procesul de coroziune exista inca de la formarea URSS. Populatiile din Caucaz nici astazi nu-i accepta pe rusi, ucrainenii s-au considerat totdeauna o rasa aparte in fostul imperiu rus si sovietic, iar “ lagarul socialist “ a fost creat artificial, tarile membre fiind atrase in el in mod fortat cu complicitatea puterilor occidentale invingatoare in razboi, in frunte cu SUA.
Unele evenimente postbelice din fosta URSS, ca destalinizarea si inceputurile timide ale unor reforme democratice, lansate de Hrusciov, au permis de fapt si atragerea URSS si statelor satelite in marele proces istoric, cunoscut sub denumirea de “ conferinta de securitate si cooperare europeana “ ( CSCE ). Acceptand sa participe la acest proces, URSS si-a semnat de fapt “ actul de deces “, deoarece prin implicarea oficiala in dialogul global pe tema drepturilor omului, puterea sovietica si-a subminat propriile-i radacini, ea existand practic exclusiv prin incalcarea grosolana a oricarei libertati individuale si prin negarea proprietatii private si instaurarea terorii ideologice. Primul rezultat al CSCE a fost trezirea “ maselor socialiste “ din letargia comunista prin aparitia primelor miscari dizidente in insasi inima imperiului sovietic. A urmat perioada brejneviana cunoscuta drept “ epoca stagnarii “. Leonid Brejnev l-a debarcat pe Nichita Hrusciov printr-o conspiratie de palat, dar nu a mai putut sa mai readuca tara in starea in care se afla pe vremea lui Stalin. In mod firesc dupa “ stagnarea “ din timpul lui Brejnev, nu putea urma decat “ perestroika “ lui Mihail Gorbaciov. E adevarat ca in buna masura Gorbaciov a fost inspirat, sustinut si incurajat deschis in promovarea politicii sale de deschidere spre vest, de Eduard Sevardnadze, ca secretar al CC al PCUS si ministru de externe. Se spune ca fara Sevardnadze Germania n-ar fi obtinut unificarea.

RUSIA SI STRAINATATEA APROPIATA

Dupa incheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele dificile si dureroase ale tranzitiei. Intr-o tara obisnuita tranzitia a insemnat trecerea de la totalitarism la democratie si de la economia centralizata la cea de piata. In cazul Rusiei, tranzitia a insemnat si trecerea de la statul imperial la cel post imperial.
Este delicata pentru ca de 300 de ani rusii traiesc in minte cu ideea imperiala, care le oferea un gen de compensatie la greutatile si lipsurile vietii cotidiene. De data aceasta, prabusirea imperiului a fost insotita de o prabusire a nivelului de trai, chiar a securitatii personale. A disparut si “aroma ideologica” pe care o raspandea, totusi, existenta imperiului: suferim, dar cel putin suntem mari si chiar temuti. De aceea, populatia este tentata sa priveasca disparitia imperiului ca o pierdere, ca o tragedie, mai mult ca un “complot” deliberat pentru a dezmembra un guvern si o natiune (D. Yergin si T. Gustafson, “Rusia 2010 and What It Means for the World”, pag. 211).


loading...



Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }