Vasile Alecsandri – PASTELURI - comentariu literar

Vasile Alecsandri – PASTELURI - comentariu literar

Vasile Alecsandri (1818-1890) a fost cel mai mare scriitor al epocii preeminesciene,insusi Maiorescu numindu-l ,, cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta”. Poet, prozator, dramaturg (in ultimul domeniu avand calitatea de ctitor al dramaturgiei nationale), Alecsandri reprezinta, dincolo de trecerea timpului, cea mai pregnanta personalitate Iiterara a epocii pasoptiste.

Inca de la aparitie, poeziile au fost structurate in cicluri tematice unitare. Astfel, ciclul de ,,Doine' (1853) are ca teme dragostea si haiducia, motivele folclorice fiind tratate in metru popular; aI doilea grup de poezii (adunate sub titlul ,,Lacrimioare') cuprinde texte erotice alcatuind un jurnal poetic al iubirii pentru Elena Negri; urmatoarele doua cicluri (,,Suvenire' si ,,Margaritarele' - 1863) releva si caracterul ocazional al unora dintre creatiile  acestui poet militant.

Ciclul de ,,Pasteluri' (1868-1869) reprezinta ,,o lirica a linistii si a fericirii rurale '(Calinescu), prin contemplarea senina a curgerii anotimpurilor si prin frumusetea clasisa a versului, Titu Maiorescu aprecia ca aceste poezii constituie ,,cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste”. Scrise dupa varsta de 40 de ani si publicate, in majoritate, in revista Convorbiri literare (1868-1869), ,,Pastelurile' reconstituie succesiunea anotimpurilor intr-un peisaj romanesc de coline si campii animate de prezenla oamenilor. Spatiul ciclului de ,,Pasteluri' este mosia de la Mircesti ale carei repere sunt: conacul, malul $iretului, lunca din Mircesti. Este un topos al contemplatiei senine, care se constituie la interferenla dinlre lumind gi umbrd, real qi fabulos, existent si iluzoriu, in tu$e delicate ca intr-un tablou impresionist. Exista, in acest topos, mai intai un spatiu interior al intimitatii $i al visarii senine: conacul din Mircesti. In serile de iarna perdelele ,,lasate' confera camerei atributele unui loc magic, propice jocului imaginatiei.

Ochiul contemplativ se fixeaza asupra unor intinderi largi, ale caror repere scot la iveala ipostaze arhetipale:

* pamantul ca substitut al marii germinative din mit, devine spatiu al incoltirii miraculoaselor seminte, loc in care se repeta, in fiecare primivara, Creatia dintai.

* Siretul (,,care-n veci curge') devine o ipostaza, a raului heraclitic, pentru ca, pe malurile lui, se aud pasii timpului.

In pastelul ,,Iarna”, ninsoarea capata proportii de potop biblic: ,,Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!', iar autorul traieste spaima golului, ca si cand s-ar fi intors in pre-lume. (Uneori, spatiul descris in ,,Pasteluri' este static, elementul insufletit aparand abia in final (,,Miezul iernei', ,,Sfarsit de toamna', ,,Iarna' s.a.). In aceste cazuri, pastelul este alcatuit din doua tablouri (neinsufletit / insufletit) privite, parca, de departe. Alteori, mai ales in pastelurile inchinate 'Verii, impresia este de spatiu plin (,,Balta', ,,Concertul in lunca').

Poetul descrie toate anotimpurile anului, dar se limiteaza la terestru, lui Alecsandri lipsindu-i fiorul cosmic din poezia eminesciana. Un loc bine definit in rotatia anotimpurilor il ocupa omul, aflat in permanenta comunicare cu natura si infatisat in ipostazele primordiale ale muncii pamantului. Ca si Virgiliu in ,, Georgice', Alecsandri aduce, in fiecare pastel, un elogiu existentei rustice, infatisand taranul intr-o stare de fericire deplina.

Stilul pastelurilor prezinta mai multe trasaturi specifice; printre acestea, ar trebui sa fie mentionata plasticitatea imaginilor artistice (care alcatuiesc, impreuna, o viziune senina, calma si gratioasa asupra naturii); de asemenea, multimea figurilor de stil (cu deosebire a epitetelor ornante), echilibrul compozitiei, claritatea, simplitatea si armonia fac din aceste opere o categorie privilegiata.