QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Lucian Blaga - scriitor canonic







Lucian Blaga s-a nascut in 9 mai 1895, in 1906 este inscris la liceul „Andrei Saguna” din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debuteaza in filozofie cu insemnari despre Intuitia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se inscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate „Poemele Luminii” de catre Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul „Pasii Profetului”. In 1923 este publicata drama „Tulburarea apelor”. In anul 1924 apare „In Marea Trecere”, 1929 „Lauda Somnului”, 1933 „In cumpana Apelor”, 1938 „La Curtile Dorului”, 1943 „Nebanuite Trepte”.






Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocatia creatoare in dramaturgie cu opera „Mesterul Manole”, in eseistica, dar mai ales in poezie.

Poezia lui Lucian Blaga isi motiveaza unitatea interioara si dimensiunile prin relatia eului poetic cu universul.

In creatia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic:



I. In primele doua volume : „Poemele luminii” si „Pasii profetului” apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui „Tot” (intregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creatiei armane poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia care ofera in linii mari o schita a viziunii sale poetice.

In poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” poetul Lucian Blaga isi expune conceptia personala despre procesul creatiei, motiv pentru care aceasta opera literara este o arta poetica.

Poetul ii prezinta cititorului, in aceasta poezie o lume vazuta ca o unitate, ipostazele fenomenale constituind adevarate minuni sintetizate de metafora „corola de minuni a lumii” acesta figura de stil este deosebit de sugestiva datorita semnificatiilor corolei se poate vorbi asadar despre ideea de perfectiune a acestor fenomene. Relatia eului cu lumea este acum de protejare a tainelor, eul nu doreste sa profaneze valorile pure ale acestei lumi, dimpotriva acesta se simte dator sa le ocroteasca, aceasta idee este exprimata chiar de titlu.



Eul poetic este adeptul unei lumini aparte si al unui anumit mod de cunoastere, poetic, eul intra in relatie cu lumea prin ratiune si iubire. Astfel acesta nu ucide „cu mintea” tainele lumii fata de care-si manifesta afectiunea spunand ca iubeste „si flori si ochi si buze si morminte” termenii acestei enumeratii nu sunt alesi la intamplare, ei sugerand in mod metaforic cele mai importante taine care-i sunt oferite omului spre cunoastere: florile simbolizeaza natura, ochii omul, buzele cuvantul sau poate chiar iubirea si mormintele bineinteles moartea.



In aceasta poezie lumina apare in doua ipostaze antitetice, prima este „Lumina altora” care rapeste frumusetea lumii, idee sugerata de personificarea „sugruma vraja nepatrunsului ascuns”. Folosind conjunctia adversativa „dar” autorul insista asupra opozitiei fundamentale dinte cele doua ipostaze ale luminii, cea de a doua ipostaza, lumina eului potenteaza, adanceste misterul lumii. Acesta idee este foarte bine ilustrata de comparatia: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taina
. cum cu razele ei albe luna
.
mareste si mai tare taina noptii”

Eul este constient de rezultatul si de importanta actului creator de motiv pentru care acesta spune ca imbogateste ceea ce el metaforic numeste „intunecata zare” astfel sugerand misterul, adica tainele aceste lumi.

Ideea de neanteles apare in aceasta opera literara ca un element cu un farmec aparte care se pierde odata cu gasirea unei explicatii rationale, logice pentru aceasta de aceea eul se disociaza de ceilalti care abordeaza realitatea pe cale rationala, dsitrugand misterul, el preferand sa priveasca aceste neintelesuri in mod subiectiv, eul prefera explicarea lor prin prizma propriilor valori, astfel nascandu-se mult mai multe neintelesuri, ipoteze care sporesc frumusetea lumii.





II. Icepand cu ciclul „Moartea lui Pan” din volumul „Pasii Profetului” varsta edenica a comunicarii depline a omului cu natura se incheie, poetul propunand o alta conditie a eului care traiste drama singuratatii si a ruperii sale de intreg. Eul se simte fragment, izolat de universul caruia ii apartine, ceea ce-i determina starea concretizata in „tristete metafizica”



Daca in primele doua volume eul tindea sa se contopeasca cu intregul, acum acest eu este tulburat de aspiratia spre un orizont de dincolo de realitatea imediata. Nu mai avem de aici un eu stihial, ci un eu interogativ care descifreaza-n permanent realitatea cautand semnele absolutului. Eul acest are constiinta pacatului, pacatul nefiind altul decat gandul care individualizeaza eul, il rupe de lume, dsitantandu-l inevitabil de aceasta.

Eul interogativ din aceasta etapa este chinuit de mari nelinisti existentiale iar drama sa este drama omului care intelege ca este alungat din Edenul biblic.

Pentru acest eu interogativ universul nu mai este o unitate, o „corola de minuni a lumii”, ci un „paradis in destramare”, o lume care intra in declin deoarece i-au murit marile mituri.

Semnificativa pentru aceasta etapa este creatia „Paradis in destramare”

In care poetul surprinde un moment al realitatii moderne in care Lumea isi pierde miturile si isi anuleaza conditia edenica.

Pentru a crea un tablou cat mai expresiv al aceste Lumi decazute poetul apeleaza la o serie de mituri pe care le prelucreaza in functie de necesitatule sale de exprimare. Cel mai important mit al aceste opere literare este cel al Paradisului. Acesta nu este ales la intamplare deoarece, in conceptia lui Lucian Blaga dupa izgonirea din Paradis Divinul s-a retras din lume rupand definitiv legatura cu omul.

Astfel, prelucrand acest motiv, autorul obtine imaginea unei lumi moderne decazute, din care sacrul lipseste cu desavarsire . Pentru a face imaginea si mai expresiva poetul apeleaza la o desacralizare a simbolurilor crestine, este conturata astfel imaginea portarului inaripat care tine in mana un cotor de sabie fara de flacari. Aceasta imagine scoate in evidenta degradarea deoarece portarul nu mai este decat un paznic inutil al unui taram care si-a pierdut de mult calitatile esentiale, cotorul de sabie este deosebit de sugestiv deoarece acesta reprezinta o ramasita inutila a unu obiect sacru. Din intreg textul reiese un puternic sentiment de dezolare, de inutilitate, acel portar nu se lupta cu nimeni insa se simte invins.



Ideea de destramare este scoasa in evidenta in continuare de o tratare materiala a figuatiei biblice: serafimii sunt vazuti in plan teluric, ei se afla pe „pajisti si pe ogor”, acestia au parul nins, astfel autorul sugereaza in mod metaforic ideea ca serafimii au intrat sub zodia devenirii. Modificarile pe care le sufera conditia divina a ingerilor nu se termina aici acestia se afla in cautarea adevarului care le nu le este permis astfel serafimii sunt redusi la o conditie pur umana. Heruvimii sunt si ei umanizati, acestia fiind implicati in regimul utilitarii heruvimii sun surprinsi „arand fara indemn”. Autorul duce ideea de desacralizare a ingerilor si mai departe exprimand ideea ca pentru acestia propria conditie este o povara de vreme ce zborul nu le mai este permis ingerii sunt incomodati de greutatea propriilor aripi.

Sfantul Duh apare in aceasta poezie sub forma unui porumbel care „cu pliscul stinge cele din urma lumini” anuland creatia, astfel accentuandu-se declinul lumii al carui izvor de viata, metaforic numit de catre poet „apa vie”, este anulat de prezenta paianjenilor care sunt un semn al pustiului.

Imaginea ingerilor goi ,care „zgibulind se culca-n fan”, scoate in evidenta ideea ca elementele sacre sufera ca oamenii, autorul continuand aceasta idee exprima declinul elementului divin care va sfarsi ca oamenii, prin moarte, ingerii putrezind sub glie.

Utilizand interjectia: „Vai mie, vai tie!” autorul isi face simtita prezenta exprimandu-si durerea in fata unui destin care impune suferinta.

Finalul poeziei este dominat de o viziune sumbra, deoarece in urma acestei degradari nu dispare numai materia ci si modelul acesteia, povestea (acesta fiind un motiv recurent la Blaga).



III. Cu Volumul „Nebanuitele Trepte” se produce o recuperare a armoniei pierdute, eul depaseste acel sentiment al „tristetii metafizice” traind bucuria solidarizarii cu tot ce exista.

Daca in cea de a doua etapa a creatiei erosul era absent, acum detine o pondere insemnata fiindca este vazut ca o forta regeneratoare, iar iubirea are chiar menirea de a reactualiza timpul genezei.

Lucian Blaga canta acum mirobila samanta, bucuria rodului si a devenirii .

Intreaga poezie dobandeste o nota de calm si de seninatate chiar ideea mortii este acceptata cu o anumita seninatate fiindca moartea este integrata firesc in ordinea lumii.

Semnificativa pentru aceasta perioada este poezia „Oda simplisimei flori "

Aceasta poezie face parte dintre versurile ultimei perioade ale creatiei lui Blaga lasand sa se vada renuntarea la nelinistile si spaimele existentei legate de sentimentul trecerii.

Atitudinea poetului este una de seninatate si de echilibru, eul descopera cu bucurie universul minor care trebuie luat in seama si care merita sa devina obiect al cantecului. Aceasta idee reiese in mod clar din titlu: „Oda simplisimei flori”.

Lucian Blaga canta cu o neretinuta placere lucrurile simple pe care le incarca insa de adanci semnificatii.

Intre eul liric si universul vegetal se stabileste o legatura directa, poetul adresandu-se papadiei : „Papadie, ecumenica floare”. Autorul ii atribuie florii insusiri deosebite prin intermediul epitetului ecumenica.

Eul redimensioneaza lumea ridicand elementul nesemnificativ la dimensiuni solare aceasta idee este sugerata de metafora „aurie ardoare” care desemneaza stralucirea soarelui, ce este aici atribuita papadiei. Astfel eul aparent neinsemnat devine acum un principiu cosmic determinand ordinea lumii.

Papadia este prezentata de catre poet ca un element lipsit de importanta dar care merita totusi sa fie sarbatorit pentru faptul ca este un simbol al rodirii. Utilizand adresarea directa autorul exprima intr-un mod foarte convingator aceste idei, eul astfel numeste papaia „ne luata-n seama, floare de rand
Samanta sa faci pe pamant
e tot ce-ti doresti”.

Finalul poeziei surprinde cu piosenie evolutia si moartea micului univers al florii studiate de eul liric al acestei opere literare si ii ofera prin actul poetic o aureola de sfant.



Lucian Blaga este un poet deosebit de original propunand un limbaj de o indiscutabila expresivitate:

Prin capacitatea de plasticizare a ideilor Blaga propune idei de facura filosofica prin imagini semnificative realizand idei poetice.

Imaginea Blagiana se realizeaza intr-o comparatie ce asociaza elemente abstracte cu elemente concrete ale lumii materiale.

Autorul poemelor Luminii resemantizeaza cuvintele incarcandu-le cu puteri magice si cu o forta mitica.

In toata opera poetica a lui Blaga se intanlesc cele doua tipuri de metafore teoretizate de poet: Este vorba despre Metaforele Plasticizante. Aceste metafore se produc in cadrul limbajul prin apropierea unui fapte altul ambele tinand de domeniul lumii date: Ex. „Pe uliti, subtire si-nalta
ploaia umbla pe cataligi”.

A doua categorie de metafore este cea a Metaforelor Revelatorii. Acestea sunt destinate sa scoata la iveala ceva ascuns, incearca relevarea unui mister prin mijloace pe care le pune la indemna lumea concreta.

In acest caz o metafora revelatorie surprinde ninsoare: „Cenusa ingerilor arsi in ceruri
ne cade fulguind pe umeri si pe case”.

Printr-o metafora revelatorie este prezentata de Lucian Blaga soarele „Soarele lacrima Domnului
cade in marile somnului”

Prin intreaga sa activitate literara Lucian Blaga se contureaza ca un autentic reper valoric in spatiul literaturii romane.





Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }