QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Eminescu si Macedonski (două spirite complementare ale poeziei românesti)







(doua spirite complementare ale poeziei romanesti)



Pe cand Macedonski isi publica al doilea volum de versuri (Poezii), avand constiinta geniului sau precum si sentimentul nerecunoasterii adevaratei sale valori de catre contemporani, Eminescu exista deja ca personalitate artistica prin realitatea operei sale exceptionale, consacrate si prin mitul care se crease in jurul personalitatii poetului national.

Dominat de spiritul eminescian, de forta seminala a acestui model, Macedonski, creator al Noptii de decemvrie si al Rondelurilor, nu poate fi pus in afara acestei dominante poetice. Deosebit temperamental de genialul sau rival, el a avut totusi multe asemanari cu Eminescu, dintre cele mai evidente fiind afinitatile sale cu modernismul. Desi a respins constant eminescianismul, coloanele edificiului sau poetic raman marii romantici precum Byron, Musset, Hugo. Prezenta vie a creatiei eminesciene a influentat perfectiunea formala a versurilor macedonskiene precum si temele din ciclul Noptile, replica in stil macedonskian la Scrisorile lui Eminescu.




Tabloul poeziei sociale a lui Macedonski e bogat colorat. Poeziile lui, mai ales cele din prima parte a activitatii literare, grupeaza ideile, afectele si reactiile poetului intr-o dualitate complementara alcatuita din mizantropie si avant, din scepticism si entuziasm, din neancredere, revolta sau dispret fata de oameni si iubire patetica fata de formele nealterate ale naturii, pentru viata in expresiile ei elementare.

Indeosebi in ciclul Noptilor, cu unele ecouri din Noptile poetului francez Alfred de Musset, Macedonski surprinde tablouri vii ale mizeriei, suferintei si nedreptatii, proprii societatii in care zeitate suprema este:

Castigul ce se-nalta pe-acelasi piedestal

Moral intotdeauna si vecinic imoral

Castigul ce-n picioare calcand virtute, lege

Trufas inainteaza pe tronul sau de rege

Dealtfel, Noptile macedonskiene sunt suita de puternice replici critice indreptate impotriva a tot ce este nedrept, meschin si josnic in lume. Viziunea poetului este extrem de cuprinzatoare.

In Noaptea de noiembrie, una dintre cele mai frumoase "nopti " ale poetului, in care Macedonski isi descrie propria inmormantare, defileaza, ca intr-un mars grotesc, viciile si degradarea morala a societatii. Totul se ordoneaza intr-un tablou realizat cu o viguroasa culoare, in care se amesteca tragicul cu umanul. In Noaptea de februarie, poetul surprinde, in viziunea macabra a casei de perditie, atat disolutia inevitabila in lumea capitalista a celui mai pur sentiment, iubirea, cat si degradarea dureroasa a femeii, ca imagine a puritatii si nobletei morale. In Noaptea de ianuarie, Macedonski desemneaza si condamna, ca Eminescu in Scrisoarea III mercantilismul si demagogia guvernatorilor:

Grasi pedanti, burdufi de carte si de-nvataturi goi

Bogatasi ce cu piciorul dati la inimi in gunoi,

Parveniti fara rusine, mizerabili ce la carma

Faceti salturi de paiate pe franghie sau pe sarma

N-am cu voi nici un amestec, caci in lume de-ati trait

Este-o satira intreaga faptul ca v-ati zamislit.

Relatia geniului cu societatea e si subiectul Scrisorilor, Scrisoarea III dezvolta imaginea geniului militar, intruchipat de Mircea cel Batran. Acesta e nu numai inzestrat cu talent de conducator, dar e mai ales un model de contopire a individualitatii sale, cu dorintele ei, cu aspiratia de libertate si nazuinta de neatarnare a poporului roman. Conducatorul, poporul si natura, insufletiti de sentimentul patriotic al apartenentei la pamantul si neamul daco-romanilor vor constitui un zid insurmontabil in calea cotropitorilor.

Scrisoarea IV infatiseaza geniul in ipostaza de indragostit ce vede in femeia iubita un ideal, un mijloc de accedere in zona inefabilului. Dar in mijlocul unui univers ce sta sub semnul curgerii eterne , un univers in care nimic nu dureaza, ci se transforma (raul este Demiurg - curgerea e suveran eterna, desi undele sunt trecatoare) indragostitul se loveste in cautarea patimasa a esentei fiintei iubite de conventiile sociale, de zdrobitoarea lipsa de intimitate pe care o confera conditia de om in contact cu societatea:

Azi n-ai chip in toata voia in privirea-I sa te pierzi

Cum iti vine, cum iti place pe copila s-o dezmierzi [ . ]

As! abia ti-ai intins mana, sare ivarul la usa,

E-un congres de rubedenie, vre-un unchi, vreo matusa .

Scrisoarea V e o satira virulenta la adresa femeii ce nu se poate inalta la nivelul aspiratiei poetului. Eminescu descrie atmosfera saloanelor moderne in care curtezana e centrul atentiei, ucigator de frumoasa si de superficiala; ea nu are profunzimi, vorbaria spumoasa si goala a fantilor si a crailor de mahala pretuiesc in ochii ei mai mult decat linistea meditativa a unei fiinte pline de ganduri.

Macedonski creeaza poemul Imn la Satan, satanismul fiind pe atunci o tema la moda, cantata si de poeti ca Byron, Lermontov, Baudelaire si accidental chiar si la Eminescu, in poeme precum Mortua est:

De e sens intr-asta

E-ntors si ateu

Pe palida-ti frunte

Nu-I scris "Dumnezeu "

sau Inger si demon, unde iubita este vazuta in ipostaza ingerului, iar el in ipostaza rebelului, demon insurgent instigand la nesupunere.

Totusi exista in credinta eminesciana un grup de poezii in care se simte vibratia poetului cand traieste sacralitatea. Oda Rugaciune se adreseaza Preasfintei Fecioare, in calitatea ei de Doamna a Cerului (Craiasa alegandu-te), de Maica Preacurata (O, Maica Preacurata), de Regina peste ingeri, de aparatoare:

Fii scut de intarire

si zid de mantuire

sa inalte si sa antuie neamul romanesc: Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie.

Sentimentul dominant e de adoratie ca forma elevata a temei iubirii (Privirea-ti adorata


Asupra-ne coboara), fiindca adreseaza Preasfinta Fecioara este ocrotitoarea poporului roman, este Maica noastra Preacurata, prin care trebuie sa dobandim cea de-a doua nastere din Duh Sfant (Ingenunchiem rugandu-te).

Erotica la Macedonski nu este expresia unui sentiment suav melancolic, care se multumeste cu un suras usor sau o delicata strangere de mana. Iubirea lui e, dimpotriva, o dezlantuire de forte elementare, care se manifesta brutal si la care se mai adauga si satisfactia unui desavarsit triumf. Iubirea e un act creator de viata pe care poetul o soarbe cu o sete niciodata potolita, asa cum patima apare in poezii ca Stepa sau Faunul (volumul Excelsior).

Eminescu a dat cea mai pura intruchipare a sentimentului iubirii, desavarsind ceea ce incepuse Bolintineanu si Iancu Vacarescu, talentul precursor ce canta dulce a iubirii primavara. Poetul e serios in iubire; ca si in natura, pune in ea o zguduitoare si ereditara incordare: Caci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti
Ce mi-i lasara din batrani
Parintii din parinti.

Femeia, mijloc de accedere in absolut, in sfera ideala a iubirii, se asociaza la inceputul creatiei lui Eminescu cu imaginea unor semidivinitati (Valhaida, Ondina), si ele reprezentau o intruchipare directa, imediata, a gandirii. Femeia inseamna in prima etapa a creatiei eminesciene principiu component al armoniei cosmice, ea este eternul feminin care intalneste eternitatea poeziei. Din acest nucleu se vor dezvolta doua ipostaze fundamentale ale eroticii eminesciene: angelitatea femeii, cultivata indeosebi in poezia din tinerete (Inger palid, Basmul ce l-as spune ei, Din noaptea) si o a doua ipostaza caracteristica eroticii lui Eminescu e conceperea frumusetii feminine ca o imagine in lumea fundamentala a frumusetii absolute, asociind iubirea cu poezia, caci iubirea apare in Scrisoarea V sub forma visului apolinic al daimonului.

Portretul de tanar demon e aproape obligatoriu pentru eroii eminescieni, eroinele sale au o statornica infatisare angelica, marcata de o cvasiimobilitate ce ii confera statut si aparenta de tablou sau de statuie. Gestica eminesciana e stilizata si ritualizata. In idile, iubita rasare, plutind, dintre trestii, cazand lin pe pieptul iubitului. In Sarmanul Dionis plutirea devine zbor cosmic, iar in Scrisoarea IV, Muresanu, Sarmis e o plutire leganatoare de ape.

Iubirea insasi capata in erotica eminesciana multiple valente. In Inger si demon fiecare din termenii cuplului reprezinta negatia violenta a celuilalt:

Ea un inger ce se roaga - El un demon ce viseaza;

Ea o inima de aur - El un suflet apostat .

Astfel, iubirea care-i lega devine sinonima cu dorul iesirii de sine. In Luceafarul diferenta dintre cei doi e de ordin antologic si dorul lui Hyperion ce cauta iubirea principesei muritoare devine sete de repaos, se confunda cu dorinta de intrare in haos, nefiinta, moarte: Ingerul sau demonul din poezia de tinerete, ca si Hyperion din Luceafarul, par astfel a iubi, in imaginea celuilalt, propria lor moarte precizeaza Ioana Em. Petrescu.

Cand nu este sete de extinctie, sentimentul iubirii se inscrie in tipologiile a doua scenarii. Cel dintai scenariu e expresia dorului de dragoste din ideile sau iubirea fericita, plenara, asa cum apare in putine creatii: Fat-Frumos din tei, Povestea teiului, Calin (file din poveste). Iubirea e vazuta ca un ritual de reintegrare in armonia cosmica, de recuperare a starii de farmec, a timpului echinoxial. Floare albastra, Lacul, Dorinta, Lasa-ti lumea infatiseaza ritul magic intr-un cadru vegetal paradisiac, specific romanesc, dominat de toate elementele-motive specific populare: codrul (Hai in codrul cu verdeata . -Floare albastra), izvorul, luna, lacul, teiul, florile de tei, salcamul.

Iubitul isi cheama aleasa in codrul cu verdeata, unde vor pluti pe lacul codrilor albastru, sub lumina blandei lune si flori de tei deasupra noastra
Or sa cada randuri-randuri. Natura este salbatica, paradisiaca si in consonanta cu sentimentul de fericire ce insoteste intalnirea indragostitilor. Eminescu nu este un peisagist conform esteticii romantice, natura devine stare sufleteasca, cadrul exterior punctand si potentand sentimentul: Stelele nasc umezi pe bolta senina
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara
Sufletul meu arde-n iubire ca para (Sara pe deal).

Natura se manifesta asemenea unei forte cosmice si se individualizeaza de poet prin cateva caracteristici specifice. Intalnirea se desfasoara conform unui scenariu, cu gesturi ritualizate: chemarea, asteptarea, gesturile de iubire, culminand cu acea recuperare a unei stari erotice pe care poetul o numeste farmec. Spre deosebire de poezia lui Macedonski, erotica lui Eminescu se elibereaza de senzualitate, tinzand spre o spiritualizare a dragostei. Imbratisarea e casta, sarutul e inocent si dulce ca florile ascunse. Poetul nu evoca aproape niciodata prezenta iubitei ca realitate imediata; e vorba de o celebrare a fostei iubiri in amintire sau vis, o invocare adesea magica.



Se face astfel trecerea la al doilea scenariu al eroticii eminesciene care include poezii ce au ca tema durerea, deznadejdea, nostalgia iubirii pierdute. Femeia cantata e intotdeauna o absenta. Fiinta acesteia e actualizata prin forta amintirii, ea este recuperata din neguri reci unde au dus-o departarea, instrainarea, moartea. Exista si aici un ritual ce aspira sa fixeze magic prezenta iubitei: Cand insusi glasul gandurilor tace, cand atitudinea de evlavie si piosenie precumpaneste, atunci poetul recheama prin incantatie magica prezenta iubitei. Aceasta isi are consistenta din umbre, e diafana, vaporoasa, inainteaza plutind. Aparitia e fantomatica, puterea ei de seductie sta in vrja ochilor mari si aducatori de pace. E marcata de cvasiimobilitate, plutire nemiscata si are gesturi de o finete spirituala: Cu geana m-atinge pe pleoape.

In acest caz natura se manifesta negativ, prin ploaie, vant, chiciura, bruma. Peisajul e dezolant si pare a intruchipa sentimentul dominant de disperare si tristete al indragostitului: Afara-i toamna, frunza-mprastiata, iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri . . Astfel debuteaza Sonetele, semnificativ de altfel pentru mesajul poeziei.

La Eminescu tema naturii mai este ilustrata in poezii dupa modelul folcloric, insa profund originale, avand o tensiune filozofica care lipseste poeziilor folclorice. Astfel in Revedere, gasim ideea opozitiei intre natura vesnica si mereu tanara si om, forta perisabila, supusa:

Ce mi-I vremea cand de veacuri

Stele-mi scanteie pe lacuri ( . )

Numai omu-i schimbator

Pe pamant ratacitor.

Codrul face teoria spetelor vesnice infatisand spectacolul cosmic in succesiunea anotimpurilor, iar glasul acestuia se adreseaza eului poetic, devenind un mod de comuniune intre fiinta cosmica si fiinta umana. Localizarea in spatiul fizic romanesc este facuta in doua cuvinte cheie: Dunare si doina. Doina si oamenii care canta doina sunt tot atat de vesnici ca si codrul care o asculta si ei se tin locului ca si elementele lumii fizice.

In poezia Ce te legeni, codrule, Eminescu orienteaza imaginile dupa ideea calendaristica a rotatiei timpului. Pasarile care se duc cu gandurile sunt copii padurii, puterea latenta a germinatiei care va deveni eficienta cu intoarcerea cerului de primavara.

Primavara, anotimpul maximei vitalitati este cantat de Macedonski in Noaptea de mai, cum nu facuse nimeni altul pana atunci in literatura noastra, in versuri de mare suflu liric, memorabile prin cadenta si exuberanta. Intre suflul eufonic al poemului si betia dionisiaca a lunii se mai stabilesc corespondente profunde, de ordin vital, culminand cu impulsul zborului si al elevatiei care spiritualizeaza fiinta din mijlocul unei orchestratii de tip romantic: E mai si inca ma simt tanar sub inaltimea instelata.

Accentuand asupra caracterului efemer, a schimbarii aproape cotidiene, fizice si psihice a firii omenesti, pe de o parte, iar pe de alta parte, asupra imuabilei imagini a naturii, chiar in ipostazele spectaculoasei sale reveniri in fiecare primavara, poetul ne ofera cheia de bolta a relatiilor eterne dintre om si natura.

Frumusetile, minunile naturii, ale universului intreg au o putere tonifianta asupra sufletului poetului. In fata acestor splendori, care-i insenineaza viata, poetul repeta eufonic, cu exuberanta continua, versul devenit laitmotiv al intregii poezii: Veniti: privighetoarea canta si liliacul e-nflorit!

In natura reanviata in luna mai poetul descopera inepuizabile resurse de regenerare morala, conditii care il smulg din mijlocul jalnicelor nevroze, indemnandu-l sa evadeze intr-o lume senina, deasupra maruntelor framantari ale contemporanilor sai.

Poemul Noaptea de mai reprezinta nu numai o fericita invocare a unei naturi balsamice si pure, abil gradata si cu o limpede viziune clasica, ci si o stare emotiva aproape unica. Dar, desi ascensiunea sufleteasca a poetului nu pare a porni dintr-un sentiment dezinteresat, admiratia lui nefiind pur contemplativa, natura prezentandu-se in poem ca refugiul trecator al unei nemultumiri personale (Iubirea si prietenia dac-au ajuns zadarnice..), totusi optimismul sau funciar isi regaseste rapid elanul caracteristic spre pacea sublima a naturii mereu renascatoare.

O tema romantica comuna la Macedonski si Eminescu este conditia creatorului de geniu Noptile - dintre ele se desprind printre cele mai stralucitoare Noaptea de mai si Noaptea de decemvre - constituie un capitol important nu numai in opera lui Macedonski, ci si al intregii noastre literaturi.

Inspirat din parabola Meka si Meka (13 ianuarie 1890 - Romanul), Macedonski a dezvoltat in Noapte de decemvre ideea fundamentala a statorniciei si credintei intr-un ideal, al caii drepte, neabatute a omului superior hotarat sa infranga toate piedicile care I-ar sta in cale. Poezia simbolizeaza drama geniului (vedem tragedia idealului in veci neatins - E. Lovinescu), asemenea Luceafarului eminescian, intr-o evocare de elevata inflacarare, reprezentativa pentru intreaga conceptie a poetului si poate si mai mult, pentru drama propriei sale existente, fascinata de vis, himera si ideal irealizabil ca orice absolut.

Putem compara situatia emirului cu a Luceafarului care n-a putut sa-si realizeze visul unei iubiri curate, iar victoria in dragostea lui Catalin, rezultat al neantelegerii omului de geniu de catre firile mediocre. Intre emir si Luceafar exista apropieri temetice sugestive, si unul si altul simbolizand conditia omului de geniu. Deosebirea dintre ei consta in faptul ca geniul macedonskian sfarseste tragic in timp ce geniul eminescian renunta la gestul suprem, titanic constient de superioritatea sa. Hiperion si Emirul finalizeaza o superba victorie asupra fiintei efemere, comune, dornica de placeri immediate obtinute fara sacrificii. Emirul alergand de-a lungul imensitatii desertului arab este simbolul foarte limpede al sufletului omenesc in setea de absolut, atras de o sfanta cetate a idealului, care in poemul macedonskian este Meka.

Tema geniului cunoaste o vasta exemplificare in capodoperele filozofice eminesciene.

Scrisoarea I infatiseaza geniul in ipostaza sa de savant, de om de stiinta preocupat sa afle adevarul, adunand cunoastere de prin manuscrisele invechite ale vechilor invatati. Poetul surprinde universul gandurilor, intrebarile fundamentale ce framanta mintea batranului capabil sa-si imagineze inceputul si sfarsitul lumii:

Dar deodat-un punct se misca . cel dintai si singur. Iata-l

Cum din chaos face muma, iara el devine Tata .

Cautarii infrigurate adevarului i se opune superficialitatea si lipsa de recunoastere autentice a unei societati meschine si ignorante:

Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia subtire

Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vre un lucru mare .

Scrisoarea II reda amaraciunea si dezgustul poetului de geniu care toarna in forma noua limba veche si-nteleapta si care vede in societatea contemporana degradarea valorilor si lipsa de traire si de talent autentic: Oare glorie sa fie a vorbi intr-un pustiu?

Scrisoarea III ne infatiseaza geniul politic, voievodul exemplar, adevaratul patriot in antiteza cu valoarea politicienilor din epoca contemporana poetului.

Glossa poate fi privita ca un cod etic, nu numai al geniului ci si al omului in general. Vocea impersonala a Demiurgului se recunoaste in strofa - tema, veritabil compendium al filozofiei schopenhaueriene:

Vreme trece, vreme vine

Toate-s vechi si noua toate

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate.

Nu spera si nu ai teama

Ce e val ca valul trece

De te-ndeamna, de te cheama

Tu ramai la toate rece.

Apar numeroase concepte eminesciene, menite sa sprijine ideea fundamentala a necesitatii detasarii: phanta rhei: Ce e val ca valul trece, mimesis: lumea-ntinde lucii mreje, fortuna labilis: Nu spera si nu ai teama
Ce e val ca valul trece, apare binecunoscutul concept schopenhauerian de ataraxia-fuga de orice manifestare a vietii care ar stimula vointa de a trai.

In Epigonii, poetul reda o definitie metaforica a poeziei, exprimandu-si ideile conform carora aceasta trebuie sa fie element al sacrului: Inger palid cu priviri curate, joc, delectare cu imagini: Voluptos joc de icoane si cu glasuri tremurate, transfigurare a realitatii: Strai de purpura si aur peste tarana cea grea. Elogiul scriitorilor pasoptisti are drept scop elogierea sinceritatii si a elementului patriotic autentic care ii insufletea. In opozitie cu acestia, poetul si creatorul contemporan e intruchiparea tuturor trasaturilor negative ce lipseau inaintasilor si care compromit intreaga viata spirituala si de creatie.

Criticilor mei, replica imediata la un eveniment concret, devine expresie a aceleiasi poetice eminesciene, care accentueaza necesitatea unui continut valoros de idei in tiparele poeziei: E usor a scrie versuri
Cand nimic nu ai a spune
Insirand cuvinte goale
Ce din coada au sa sune . Autoevaluarea propriei opere trebuie sa fie critica, neinduplecatoare, aceasta e ideea pe care poetul o comunica utilizand metafora: ne-nduratii ochi de ghiata.





Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }