„Te uita cum ninge decembre
Spre geamuri, iubito, priveste
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste.”
Poetul isi indeamna iubita sa priveasca la tipm „cum ninge decembre” si „s-aduca jaratec” pentru ca vrea foc: „focul s-aud cum trosneste”.
Tot vorbind cu cea apropiata de suflet, o roaga sa „mane fotoliul spre soba”, de parca ar vrea sa-si tina trupul la cald, pentru a-l incalzi, dar nu, acesta vrea „la horn sa asculte vijelia” pe care o egaleaza cu zilele sale prin cuvantul „totuna” si-si continua gandul dupa o linie de pauza, „as vrea sa le-nvat simfonia”.
Ce vroia Bacovia sa zica prin ceea ca vrea sa invete simfonia vijeliei sau a zilelor sale, nu pot sti, pot doar sa presupun ca „uratul” iernii era mai frumos decat „amarul”
vietii sale.
Poetul are nevoie de atentie, cald, dragoste si insista prin:
„Mai spune s-aduca si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape –
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ninga zapada ne-ngroape. ”
Daca eroul liric va fi incalzit de un ceai, daca o va avea alaturi pe cea, care il intelege si-i ca citi „de la poluri”, va fi indiferent: „si ninga ”, atat de neinteresat, incat sa da mortii imagineare de iarna: „zapada ne-ngroape”. Va fi fericit:
„Ce cald e aicea la tine.
Si toate din casa mi-s sfinte; - ” (si din nou de iarna:)
„Te uita cum ninge decembre.
