QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Bacovia - Cuptor



Stigmatul mortii se extinde si asupra celor vii, care se misca descompusi, in decorul infiorator al cadavrelor in putrefactie. Acest simbol central al cadavrului tese in jurul sau o plasa morbida si infecta a mortii chinuite, a mortii blestemate, o tortura pentru fiinta umana care isi ispaseste pacatele inca inainte de a muri. Fiintei umane ii este ridicat un piedestal, acel catafalc, insa nu pentru a fi preamarita. catafalcul acesta este un catafalc al condamnarii si al chinului. Speta umana e sortita pierii in mediul sau urban, citadin, in care esenta naturii sale este pierduta. S-ar putea face o conexiune cu ideea de desacralizare a lui Eliade. Omul si-a pierdut radacinile si legaturile cu arhaicul, implicit cu natura si cu viata plina de seva, mediul pe care si l-a creat este profan si murdar, il ucide pe creatorul sau incetul cu incetul. Insa in viziunea bacoviana, exprimata in a doua secventa poetica, conditia primara a fiintei umane nu este pierduta intru totul. In ultimele zbateri ale vietii, natura de fiinta creata a omului se reafirma, cei vii nu intra in catalepsie si in uitare chinuita, ci lutul lor asuda. Moartea este deci nu numai un blestem, ci si o purificare. Dezumanizarea si desacralizarea sunt descompuse de moarte, iar lutul primar, lutul biblic redevine conditia in care omul se afla neajutorat in fata sortii sau in fata lui Dumnezeu, care acum a ales moartea pentru creaturile sale. Atmosfera poemului se aseamana cu plagile abatute asupra Egiptului, moartea si mirosul pestilential al cuptorului bacovian se alatura in anatema lor broastelor, intunericului si molimelor lui Moise. In acest cadru apocaliptic, eul liric bacovian, sub semnul depresiei si disperarii, isi vede propria iubita deformata de topirea acida a organicului, sanul ei este mai lasat, frumusetea paleste si se descompune. Dar, in ultima strofa a poemului, depresia mortificarii citadine nu este deplin profunda, iar eul liric renunta la resemnarea sa intr-o ultima zbatere, apeland la iubita sa, la refugiul sufletului sau si cerandu-i ajutorul. Dorinta sa ca parfumuri sa fie turnate pe covoare si ca fata sa se acopere cu trandafiri este un strigat ascuns de revolta impotriva mortii. Parfumurile tari ar trebui sa fie antidotul impotriva mirosurilor pestilentiale ale mortii, iar rozele, atat prin culoare, cat si prin constitutie, ar trebui sa improspateze ofilirea organica a lumii. Prin iubita, prin jumatatea fiintei sale cosmice, eul liric incearca sa se elibereze din universul mortii, se zbate disperat si trist sa rupa cercul macabru al mortii. Insa incercarea esueaza precum in "Plumb", fiindca moartea este conditia finala si absoluta a fiintei umane, conditie care nu poate fi combatuta, cu atat mai putin evitata la nesfarsit. Cadavrele continua sa se descompuna in acelasi oras, citadela a mortii si a sfarsitului.


Discursul poetic este construit in jurul simbolului central al cadavrului. Cadavrul este moartea intrupata, intruneste boala, mizeria, putrefactia, degradarea. Este un simbol apocaliptic, cu atat mai macabru, cu cat nu are valente doar vizuale, ci si olfactive si auditive. Imaginile vizuale ale mortii devastatoare sunt similare tablourilor eschatologice ale lui Hieronymus Bosch, cadavrele descompuse, corpurile inca vii care deja se descompun, precum acei zombie fara pace, evoca o imagine haotica a pieirii lumii. Imaginile olfactive potenteaza atmosfera disperata. Mirosul de cadavre devine sufocant si apasator, reduce spatiul deschis al citadinului pana provoaca senzatia de claustrofobie. Mirosul mortii impregneaza totul in jur, moartea e mai mult decat o certitudine, este un blestem si o molima de care nu se poate scapa. Im
aginile auditive pun in contrast ultima farama de viata cu morbidul. Vocea eului liric este ultima voce umana din lumea care moare, el vine sa spuna, simplu si omeneste, unei alte fiinte presupus vii, ca lumea moare. Constatarea este deprimanta si dezolanta prin simplitate si prin disperare. Acestei voci umane i se opune colcairea mortii, colcaire murdara si putrezinda, precum o sfaraire a descompunerii chimice. Moartea, candva un spectru amenintator, este o prezenta organica devoratoare. Recurenta sintagmei "sunt cativa morti in oras" amplifica angoasa si teama de acest spatiu morbid, este ca o repetitie transeatica pe care omul ce si-a pierdut mintile o rosteste neincetat, pierdut.

Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }