Personalitatea si vocatia

Personalitatea si vocatia

Realitatea sistemului personalitatii echivaleaza cu prezenta unui model interior al persoanei, care intr-un anumit mod ii vectorializeaza conduita acesteia, schitandu-i un unghi de deschidere fata de lume si viata, iar in mod propriu o vocatie profesionala in campul productiei.

Cercetarile in materie conduc spre urmatoarele constatari:

personalitatea insati, care nu-i un dat, ci o rezultanta a concurentei unei multitudini de factori, depinde de luarea sau neluarea in consideratie a unor indici, ce se manifesta inca din copilarie. In timp ce respectarea in evolutia persoanelor a liniilor sale interne conduce spre construirea unei personalitati armonioase, nerespectarea poate sa concureze la obtinerea unui sistem deficitar. Se evidentiaza astfel ca, pe cand o corespunzatoare dirijare a puberilor spre scoli potrivite cu modelul lor interior, se soldeaza cu o foarte buna integrare in campul psiho-social, echilibru optim, succes scolar, o orientare necorespunzatoare constituie o cauza a unui echilibru precar, o sursa a unor impedimente de adaptare;

orice persoana prezinta o anumita disponibilitate auto-socio-reglatoare fata de structurile de activitate productiva, in functie de gradul de corespondenta sau necorespondenta dintre modelul personalitatii si o structura de activitate productiva, se ajunge la un gradient de integrare in rolul profesional; asa se explica de ce unele persoane au un randament mediu sau sub medie in unele profesii, rezultand ca integrarea in productie e in stransa corelatie cu vocatia;

respectarea vocatiei reprezinta pentru persoana umana, in plus, un factor de sanogeneza cu implicatii individuale si sociale, sanatatea fiind definita ca o stare de plenitudine fizica, psihica si sociala, o corespunzatoare incadrare vocationala, genereaza sentimentul de excelenta functionare a organismul, determina un tonus psihic perfect si conduce la o integrare sociala optima;

se stie ca vocatia este un rezultat al unui lung proces de definire, in promovarea ei dandu-si concursul institutiile de educatie si invatamant; o defectuoasa indrumare, contrar vocatiei, poate fi pentru acesta o cauza a unei conduite ineficiente, precum si a unor tulburari psihice, de obicei din categoria nevrozelor;

fata de constatarile de mai sus, in raportul dintre om si profesie se impune activarea principiului vocational.

Orientarea vocationala da satisfactie persoanei umane, aceasta prin intermediul unei incadrari vocationale realizandu-se optimal, atingand cel putin in parte ceea ce se intelege prin notiunea de fericire: serveste deci principiul individual. In egala masura satisface si principiul social. Printr-o orientare vocationala se promoveaza valorile, acestea constituind promisiunea ridicarii nivelului material si cultural al societatii, asigurarii cresterii bunastarii sociale.

Beneficiarii orientarii vocationale sunt, ca atare, individul si societatea, intelegandu-se atat societatea civila cat si statul.

Individul apare ca beneficiar intrucat printr-o integrare vocationala intr-o activitate productiva munca devine pentru el un complement al personalitatii sale; societatea, deoarece printr-o incadrare vocationala a persoanei a persoanei in procesul productiv factorul social, isi imbunatateste calitatea, iar elementele sale de risc scad la minimum.