In sensul ei general, notiunea de motivatie, introdusa in psihologie la inceputul secolului XX, desemneaza aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman. Ea este definita ca "o stare de disociatie si de tensiune care pune organismul in miscare pana ce ajunge la reducerea tensiunii si regasirea integritatii sale".
Prin urmare, nu putem vorbi de existenta unor motive ca forte dinamice numai prin ele insele, ci totdeauna in relatie cu obiectele, rezultatele, situatiile care le satisfac si cerintele carora le corespund, reflectate in mintea omului sub forma de imagini, idei, convingeri, aspiratii.
Dat fiind faptul ca motivul este rezultatul unui proces de reflectare, de constientizare a unei necesitati (innascute sau dobandite), in interactiune cu mijloacele de satisfacere a ei, totdeauna motivul, motivatia va fi de natura interna, intrinseca individului. Existenta acestor relatii creeaza conditiile interne necesare care determina si sustin activitatea omului, asigurand astfel dinamica comportamentului sau.
In activitatea de invatare individul este supus influentei unui sistem larg de stimuli materiali si sociali (spirituali) care intervin in procesul motivarii acestor activitati.
Intre motivul si scopul invatarii elevilor se stabilesc relatii multiple si foarte complexe. Astfel, in general, scopul este subordonat motivului si, odata fixat, intareste motivatia care l-a determinat. De cele mai multe ori insa, in invatarea scolara scopurile sunt fixate din exterior, de catre profesori, parinti (mai ales la varstele mai mici) sub forma unor cerinte care devin sarcini pentru elevi. Problema care se pune este ca elevii sa-si asume aceste sarcini, sa si le constientizeze (proces realizat cu ajutorul functiilor cognitive), acceptandu-le ca si cand ar fi propriile lor scopuri. Aceasta inseamna ca ele trebuie sa corespunda unei motivatii ce tine de natura interna a personalitatii. Daca scopurile fixate de altii din exterior, sarcinile nu indeplinesc aceasta cerinta, activitatea pe care o pretind si rezultatul sau vor ramane mai mult sau mai putin straine elevului; ele nu-i vor da o experienta de reusita sau de esec.
Motivatia reprezinta ansamblul mobilurilor interne ale conduitei, innascute sau dobandite, constiente sau inconstiente, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte.
Astfel definita, motivatia sta in spatele tuturor deciziilor, atitudinilor si actiunilor umane fiind de aceea denumita "cauzalitatea interna" a conduitei umane.
Motivatia are o functie de activare interna, difuza si semnalare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic (trebuinte), de mobil (factor declansator) al actiunii pe care o si justifica, de autoreglare a conduitei, motivatia imprima conduitei un caracter energizant si dinamogen sau orientativ si directional si vectorial, de coechilibrare a raportului dintre om si mediul ambiant.
Organizarea si functionarea motivatiei umane poate fi caracterizata de urmatoarele trasaturi diversitatea motivationala, conflictualitatea motivationala, ierarhizarea motivatiei si variabilitatea motivationala.
Diversitatea motivationala arata ca omul nu actioneaza cel mai adesea sub impulsul unui singur motiv ci sub influenta mai multor motive organizate in subansambluri ("constelatii") motivationale.
Motivatia va dispune de o intensitate, forta propulsiva cu atat mai ridicata asupra conduitei persoanei, cu cat, in acelasi subansamblu motivational vor fi atrase motive tot mai numeroase si diverse. De exemplu, elevul care se pregateste pentru admitere este multiplu motivat: pe de o parte atractia (interesul) pentru materia respectiva si viitoarea profesie (motivatii intrinseci); iar pe de alta parte, asigurarea in perspectiva a unui venit (motivatie extrinseca pozitiva) sau constrangerea parintilor (motivatie extrinseca negativa).
Privind conflictualitatea motivationala, aflat in fata unei decizii sau a angajarii unei anumite activitati, omul poate fi stapanit de un conflict motivational reprezentat prin:
a) motivatii pozitive care il imping si il indeamna in angajarea acelei decizii sau activitati;
b) motivatii negative care il retin, il inhiba.
De exemplu, elevul care trebuie sa invete pentru admitere trebuie sa-si reprime dorinta de a face altceva mai atractiv si placut, de a se distra, etc.
Ierarhizarea motivatiei. Motivatia se organizeaza intr-un sistem ierarhizat in care motivele superioare subordoneaza motivele primare (inferioare). Astfel, in diversitatea lor motivele nu sunt deloc egale sau echivalente intre ele, ca forta (valoare, intensitate) propulsiva pentru conduita umana (vezi piramida motivationala a lui Maslow).
Variabilitatea motivationala scoate in evidenta diferentele motivationale dintre oameni, cat si variatiile "constelatiilor" si ierarhiilor motivationale la una si aceeasi persoana. Astfel:
a) una si aceeasi motivatie determina la oameni diferiti comportamente si activitati diferite. De exemplu necesitatea obtinerii de bani pentru supravietuire si un trai comfortabil determina munca cinstita, afaceri oneroase, activitati ilegale;
b) in spatele unuia si aceluiasi tip de comportament si activitate vom gasi, de la om la om, "constelatii" motivationale diferite. De exemplu comportamentul de invatare motivat divers de la persoana la persoana;
c) "Constelatiile" si ierarhiile motivationale se modifica in timp, la una si aceeasi persoana, fie sub influenta varstei (unele erau "idealurile " adolescentei s, altele cele ale tineretii, etc) sau sub presiunea conditiilor social-istorice.
Prin conceptul de motivatia invatarii scolare desemnam ansamblul factorilor interni ai personalitatii elevului care-i determina, orienteaza, organizeaza si sustin eforturile in invatare. Acesti factori interni sunt motivele, adica acele cauze de ordin mental - imagini, judecati, idei - care apar ca rezultat al reflectarii in constiinta scolarului a obiectelor, situatiilor si cerintelor mediului si care intra in relatie cu trebuintele sale, determinand anumite tensiuni emotionale.
Astfel motivele care ii determina pe elevi sa invete sunt de mai multe feluri: sociale, cognitive, de ordin afectiv, profesionale, ale autorealizarii, succesul sau insuccesul scolar, aptitudinile speciale.
In categoria motivelor sociale intra cele care au scopuri un caracter social: "invat din datorie fata de clasa", "invatand contribui la prestigiul clasei", "vreau sa fiu cat mai folositor oamenilor". Cat si motivul reciprocitatii exprimat de elevi in diferite forme: "imi place sa invat la scoala pentru ca sunt impreuna cu altii"; "cand esti cu colegii inveti mai usor pentru ca este mai placut"; "uneori de la altii inveti mai repede decat singur"; "alti stiu mai multe si poti invata de la ei".
In categoria motivelor cognitive intra dorinta elevilor de a cunoaste (in sens general - curiozitatea) declarata ca factor dinamic de baza al activitatilor de invatare ("invat pentru ca vreau sa cunosc cat mai mult"; "invat la toate pentru ca invatarea imi da satisfactii"; "invatatura ma intereseaza, imi place"), si, in acelasi timp, atractia (interesul teoretic) exprimata de elevi pentru unul sau mai multe obiecte de invatamant ("rezolvarea problemelor la matematica imi da o mare satisfactie"; "fizica ma intereseaza in mod deosebit"; "muzica ma inalta").
Sfera motivelor de ordin afectiv inglobeaza motivele cu o predominanta baza emotionala, atat pozitiva, cat si negativa:dragostea si respectul fata de parinti, sentimentul datoriei fata de parinti, dorinta de a crea multumire (bucurie) parintilor, simpatia fata de profesor, respectul fata de profesor (pentru ca "explica bine", "este intelegator", "ne ajuta mult"), teama de pedepsele aplicate de parinti, anxietatea determinata de atitudinea rigida a unor profesori, sentimentul de regret sau de rusine fata de profesori, parinti sau colegi.
Toate aceste motive constituie trairi afective ale elevilor izvorate din relatiile cu diferiti factori implicati in procesul invatarii lor scolare: profesori, colegi, parinti. Ele reflecta atitudinea elevilor fata de acesti factori, fata de sarcinile si cerintele ce vin din partea acestora, in ceea ce priveste invatarea lor de fiecare zi.
Motivele profesionale sunt aspiratiile elevilor spre un ideal profesional (model de rol) mai mult sau mai putin clarificat, asa dupa cum reiese din insasi modul in care ei se exprima: "invat ca sa devin ceva in viata", "invat pentru ca scoala te pregateste pentru profesiunea pe care ti-o alegi", "invat ca sa devin un bun profesor". Astfel de motive sunt traite de elevi ca tendinte care ii determina sa invete pentru a-si asigura pregatirea necesara in vederea alegerii profesiunii viitoare. Odata cu trecerea de la o clasa la alta, cu cat ei se apropie de situatia de rascruce, cu atat clarificarea si intensitatea acestor motive creste.
