QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Conceptul de personalitate





Conceptul de personalitate


Orice incercare de definire a personalitatii se loveste de enorme dificultati, generate pe de o parte de gradul deosebit de generalitate al notiunii, iar pe de alta parte de nevoia de sinteza pe care orice definitie o presupune.

Personalitatea umana constituie direct sau indirect terenul de intersectie al multor discipline stiintifice, este un univers care incita permanent la cunoastere, dar care niciodata nu poate fi epuizat. Goethe considera ca suprema performanta a cunoasterii stiintifice este cunoasterea omului. Ideea este justificata atat prin complexitatea maxima a fiintei umane, cat si prin faptul ca omul reprezinta valoarea suprema pentru om.

Intre pesimismul lui Nietzsche, care afirma ca omul este animalul care nu poate fi niciodata definit si viziunea axiologica a lui Protagoras care spunea ca omul este masura tuturor lucrurilor, se naste nelinistitoarea intrebare – cum sa evaluezi cu ceva care nu este masurabil?




Daca pentru alte domenii aceasta intrebare poate sa ramana retorica, pentru psihiatrie, psihopatologie si psihologie clinica care opereaza cu modelul medical, ea trebuie cu necesitate sa-si gaseasca un raspuns. Acest raspuns devine extrem de complex in contextul cresterii vertiginoase a volumului informatiilor stiintifice, care determina o viziune multidimensionala, prin care realitatea nu poate fi cunoscuta decat prin interpretarile interdisciplinare, sistemice, ale contextelor, ansamblurilor.

Cu toate ca se pot inventaria aproape tot atatea definitii asupra personalitatii cate teorii psihologice exista, se poate stabili totusi un oarecare consens asupra unui numar de notiuni, care sunt in genere cuprinse in orice definire si descriere si pe care vom incerca sa le trecem in revista:

personalitatea este un concept global, o structura care nu se poate descrie decat prin elementele sale structurale;

ea are un anumit grad de permanenta, o dinamica si o economie proprie;

este rezultanta dezvoltarii potentialitatilor innascute intr-un mediu de dezvoltare precizabil din punct de vedere socio-cultural;

dezvoltarea personalitatii este secventiala.

Subliniem insa inca o data ca abordarea acestor puncte de referinta difera dupa scoala, atat in privinta sensului acordat, cat si a ponderii ce li se aplica in cadrul personalitatii.

Mentinandu-ne punctul de vedere ca pentru o ordonare axiologica trebuie sa preexiste o cunoastere suficienta a notiunii de valorizare, vom trece in revista principalele grupe de teorii cu privire la personalitate, urmarind in principal aspectul structural, aspectul dinamic si genetic puse in evidenta de acestea, situate la interferenta medicinii cu psihologia.

Teorii neobehavioriste – obiectiviste, incearca sa explice fenomenele psihologice prin extrapolarea rezultatelor psihologiei experimentale si psihofiziologiei. Analizand rolul structurant al mediului in constituirea personalitatii, integrand reflexologia pavloviana, behaviorismul watsonian si teoria invatarii a lui Thorndicke, neobehaviorismul elaboreaza prin Dollard si Miller, teorii ale personalitatii de tip stimul-raspuns. Ei considera ca element structurant major al personalitatii – obisnuinta, care ar insemna o legatura intre stimul si raspuns. Rezultatele obisnuintelor invatate in cursul dezvoltarii ar fi personalitatea individuala, a carei dinamica ar fi asigurata de catre pulsiuni; acestea furnizeaza energia necesara activitatii fara sa fie determinate de un scop.

Orientarea catre un scop anumit se datoreaza invatarii, care fixeaza ca scop obiectele a caror obtinere permite scaderea tensiunii pulsionale.

Dezvoltarea personalitatii este vazuta de aceste teorii, ca o modificare a reflexelor specifice prin invatare; elementele caracteristice ale invatarii ar fi: pulsiunea, semnul, raspunsul si intarirea sau recompensa.

Dezvoltarea psihologica se supune printre altele legilor extinctiei (absenta intaririi duce la disparitia obisnuintei) si generalizarii (transferarea unor raspunsuri la semne asemanatoare cu semnul initial).

Folosirea limbajului ca vector al invatarii, leaga personalitatea individuala de factorii sociali si culturali, al caror produs este.

Teoriile neobehavioriste accentueaza rolul determinant al invatarii precoce si al frustrarilor secundare, vazute ca obstacole in calea obtinerii satisfactiei si a notiunii de conflict, vazut ca un obstacol activ, intern sau extern, intr-o situatie frustranta secundara.

Teorii psihodinamice – psihanalitice, care analizeaza personalitatea ca o istorie a devenirii pulsiunilor primare, obtinand o viziune longitudinala a individului, coerenta in dinamica ei.

In sistemul topic elaborat de Freud in 1920, personalitatea este impartita in trei instante:

Id-ul – polul pulsional al personalitatii, rezervorul dispozitiilor ereditare si al energiei pulsionale.

Ego-ul – instanta centrala a personalitatii, domeniul perceptiilor si proceselor intelectuale, avand rol de autoconservare; el functioneaza dupa principiul realitatii si corespunde gandirii colective, rationale si socializante. Este o instanta mediatoare care armonizeaza influentele contradictorii ale Id-ului si Superego-ului si elimina dintre stimulii lumii exterioare pe cei care-i considera periculosi pentru unitatea persoanei.

Superego-ul este constituit din tot ceea ce educatia aduce individului: interdictii, ierarhii de valori, exigente, care-l fac elementul centralizator al personalitatii. El isi manifesta existenta prin constiinta morala, autocritica, sisteme de valori, interdictii, ramanand totusi in parte inconstient.

Dinamica personalitatii este asigurata de modalitatile de distributie a energiei intre cele trei instante psihice enuntate, o distributie corecta asigurand echilibrul personalitatii. Functionarea corecta a Ego-ului care-si utilizeaza energia pentru controlul Id-ului si Superego-ului, adica pentru indeplinirea functiei sale de stingere a conflictelor, este asigurata si de o serie de mecanisme de aparare care il ajuta sa evite angoasa generata de diferitele conflicte cu care este confruntat. Aceste mecanisme ar fi: introiectia, proiectia, refularea, sublimarea, condensarea, fantezia. In aceasta teorie, evolutia personalitatii este vazuta ca stadiala, intr-o evolutie numita libidinala, constand in urmatoarele etape: stadiul oral, stadiul sadic-anal, stadiul falic, perioada de latenta, faza genitala. Fiecare etapa are o anumita dominanta (ale carei caracteristici se gasesc si in etapele ulterioare dar cu o importanta diminuata) evolutia facandu-se progresiv printr-o diversificare a modalitatilor de functionare.



Teorii sociale – considera ca mediul social si cultural sunt factori predominanti ai organizarii personalitatii. Pornind de la datele aduse de observatiile comparative ale interactiunii dintre om si societate (studii pe gemeni, studiile performantelor de grup, studiul unor grupuri etnice, sociale), autorii acestor teorii incearca sa evidentieze si sa cuantifice intr-o oarecare masura influentele socio-culturale din structura personalitatii.

Interventia unor serii de factori sociali, economici, axiologici, etico-morali, microsociologici, si-ar pune amprenta comuna pe toti membrii unei culturi, sub forma unei personalitati de baza (Kardiner A).

Acest fond psihologic comun ar cuprinde:

tehnici de a gandi, explica si intelege realitatea;

sisteme de securitate (apararea contra angoasei nascute din frustrare);

un sistem comun de credinte, ritualuri, mituri.

Dinamica personalitatii ar fi creata de presiunea culturala si de dorinta de securizare a individului in interiorul unei culturi anumite.

Dezvoltarea personalitatii catre “personalitatea de baza”se face prin identificarea treptata cu modelele grupului.

Teoriile moderne asupra personalitatii parasesc in primul rand viziunea statica asupra personalitatii incercand sa o explice prin structurile ei active. Ele abandoneaza determinismul rigid, biologizant sau socializant acordand personalitatii un caracter de sistem biopsihosocial.

Personalitatea umana nu se poate forma si dezvolta armonios fara ereditate naturala, fara influente educationale si culturale corespunzatoare.

In ceea ce priveste primul factor – cel ereditar – nu se poate vorbi de o mostenire a unui continut psihic (asemanarile caracteriale dintre parinti si copii sunt rezultatul influentei durabile constiente sau inconstiente). Exista insa si predispozitii native sau naturale, polivalente care se pot dezvolta in diferite directii.

Mediul social influenteaza dezvoltarea psihica in mod direct, prin contactele personale: in familie, scoala, colectivitati diverse, sau indirect: prin massmedia. Linton A sustine pe buna dreptate, ca din punct de vedere al individului, cultura societatii in care se integreaza constituie ereditatea lui sociala. Parghia de actiune a mediului asupra formarii personalitatii este educatia.

In aceste conditii, dezvoltarea psihica este neliniara, orice experienta umana pe care copilul o asimileaza, nu vine sa se adauge celor anterioare ci le modifica pe acestea si este modificata la randul sau; rezultatul nu este numai o acumulare, ci mai ales o reorganizare, o modificare a raporturilor si perspectivelor. Dezvoltarea psihica poate fi privita ca pe o alternanta temporara de faze de echilibru, de stabilitate, cu perioade de criza caracterizate de modificari profunde.



Ca nivel suprem de exprimare sintetica a existentei psihice, marcata de unicitatea ireductibila si irepetabila a fiintei umane, personalitatea desemneaza o “organizare unitar-dinamica a celor mai reprezentative trasaturi ale individului plenar dezvoltat si integrat” (Pamfil E, Ogodescu D).

Diferentierea continutului de potentialitatea acestuia, a fundalului de imagine, ni se pare logica si intemeiata deoarece personalitatea este structura de rezistenta longitudinala a vietii psihice, actualizata in sectiune transversala de constiinta.

Lazarescu M considera persoana umana ca infinita si insondabila pana la capat atat in esenta cat si in concretetea ei. Cu toate acestea aceasta, ea poate fi circumscrisa folosind diverse perspective in sesizarea unei structuri functionale organizate. Din aceasta perspectiva psihologia si psihopatologia analizeaza si comenteaza arhitectonica acestui sistem.

Scoala romaneasca de psihologie considera personalitatea ca pe un macrosistem al invariantilor informationali si operationali, exprimat constant prin conduita si caracteristicile subiectului (Popescu-Neveanu P).

Notiunea de personalitate capata referiri la organizarea interioara, unitara si individualizata a insusirilor psihologice, cognitive si atitudinale ale individului, reprezentand sinteza particularitatilor psiho-individuale in baza careia ne manifestam specific, deosebindu-ne unul de altul. Tucicov-Bogdan A descrie sub aspect structural-dinamic si actional urmatoarele componente psihice interne ale personalitatii: latura intelectuala (sistem de informatie si prelucrare cognitiva, structuri cognitive si operatii intelectuale ale insului, etc.); latura dinamic-energetica (temperament, afectivitate, motivatie); latura proiectiva (trebuinte, tendinte, dorinte, aspiratii, scopuri, idealuri); latura efectorie sau instrumentala (deprinderi, priceperi, capacitate, aptitudini); latura relationala (trasaturi de caracter si interpersonale) si constitutia fizica biotipologica a individului.

Cuprinzand cele trei insusiri ale oricarei structuri - de totalitate, de transformare si de reglaj (Piaget J, 1973), structura personalitatii si le defineste specific in insasi determinarea individuala.


Insusiri ale personalitatii care ii determina calitatea de structura



Totalitatea

Nici un fapt psihic nu poate fi descris ca strain sau petrecandu-se in afara personalitatii. Istoria si geneza personalitatii este insasi unica istorie a devenirii individului, sub toate aspectele sale-biosomatic, psihic, sociocultural.

Personalitatea este un holon (Koestler A), adica este mai mult decat suma partilor sale si in raport cu fiecare parte care o constituie

Transformarea

Personalitatea este intr-o continua si necasara transformare, lucru pe care inca Jaspers l-a definit ca “dezvoltare a personalitatii”.

“Formele progresive ale constructiei persoanei nu pot fi concepute decat ca nivele dinamice de integrare, in care inferiorul nu este numai integrat, ci si facand intotdeauna parte integranta din ansamblul noii structuri” (Ey H).

Personalitatea isi pastreaza in acest fel, in transformarea ei, caracteristicile fundamentale iar istoria organismului psihic contine si “infasoara” istoriile anterioare, desfasurandu-se ea insasi ca o istorie continua

Reglajul

In dezvoltarea sa personalitatea este supusa in permanenta unei continue determinari exterioare. Ea nu se dezvolta numai in virtutea “entelechiei” (Aristotel) ci si sub influenta mediului cu care este in permanenta confruntare.

Personalitatea se autoconstruieste, se autoformeaza, dar are si capacitatea de a se autodelimita si autoperfectiona, atat in sensul autoindividualizarii sale, cat si in cel al unei tot mai bune adaptari la lume, realizand o veritabila unicitate in libertatea de fiintare


Dar personalitatea poate fi vazuta si ca posedand o arhitectura mai complexa decat aceea a unui sistem. Personalitatea este si un arhem “adica o realitate cu o arhitectura mai completa decat aceea a unui sistem, prin functionari fenomenologice” (Draganescu M, 1984). In acest sens, personalitatea individuala se va dimensiona din conceptia despre om a vremii sale, raportandu-se in sens valoric la ceilalti oameni si existenta umana, capatand constiinta morala.

Personalitatea nu poate fi reprezentata decat ca un sistem hipercomplex, subsumat sistemului socio-cultural cu care este in permanenta interrelatie si intrepatrundere.

Analiza personalitatii a intampinat dificultati infinite, din cauza complexitatii pe care am enuntat-o anterior, ceea ce a dus in practica la cautarea unor posibilitati simplificatoare si reductioniste de descriere.

Este de notat ca autori ca: Eysenck, Cattel si Guilford, au ajuns sa diferentieze in structura personalitatii 300 de factori si peste 10 000 de variabile.

Se pune intrebarea care dintre acesti factori sau care dintre aceste trasaturi ar fi esentiale pentru o descriere a personalitatii.

Notiunea de temperament va reuni particularitatile innascute de reactivitate, la care se vor adauga dispozitia si variabilitatea acesteia. Reactivitatii psihomotorii ii va imprima particularitati de grad, ritm, rapiditate, amploare care in general sunt considerate a fi innascute, apropiindu-se de componenta constitutiv-organica a personalitatii.

Toate acestea sunt considerate constitutive si deci in mare masura ereditare (Allport G). O serie de autori considera temperamentul ca latura dinamico-energetica a personalitatii care ar constitui baza psihofiziologica a caracterului (Ananiev) sau premiza morfofunctionala a aptitudinilor (Tepov).

Subliniem insa ca oricum ar fi, ereditari sau dobanditi, factorii biologici (in care cei mai multi autori includ si temperamentul) constituie numai un aspect al personalitatii si doar una dintre determinarile sale (Delay).






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }