Anxietatea - Definirea anxietatii si formele anxietatii, Evolutia anxietatii

Anxietatea

1. Definirea anxietatii si formele anxietatii

Dezvoltarea neurostiintelor cu focalizare prediclecta pe studiul afectivitatii negative (iritare, anxietate, depresie, ostilitate, agresivitate) a permis o investigare interdisciplinara a anxietatii si elaborarea unor instrumente eficiente de diagnoza si terapie.

Din ratiuni metodologice s-au elaborat o serie de definitii ale anxietatii, avand ca elemente esentiale sentimentul iminentei unui pericol, atitudinea expectativa in fata pericolului, invadarea personalitatii de starea de alerta si trairea sentimentului de neputinta,

Dictionarul de psihiatrie si psihopatologie clinica Larousse (1998, p. 66) defineste anxietatea ca o stare de neliniste in care predomina perceperea unei situatii care, desi in general nedeterminata, s-ar putea dovedi dezagreabila sau chiar periculoasa.

Pentru unii autori anxietatea si angoasa sunt identice aducand ca argument faptul ca anxietatea este insotita de manifestari fizice, iar angoasa se resimte si ea pe plan psihic. Majoritatea autorilor accepta alegerea termenului de angoasa atunci cand predomina tulburarile somatice, iar pe cel de anxietate atunci cand nelinistea este traita de individ predilect in plan psihic. De aici deriva definitia care se da angoasei, o senzatie de indispozitie profunda, caracterizata prin neliniste externa, o frica irationala. Angoasa este insotita de modificari neurovegetative evidente: palpitatii, transpiratie, tremuraturi ale membrelor, cu efecte dezorganizatoare asupra memoriei si a gandirii datorita parazitarii actului perceptiv.

Cauzele angoasei se afla in situatia reala (reprimarea agresivitatii, experiente dureroase traite de copil, abuzul) sau in fantasmele copilului, in reprezentarile imaginare ale unei situatii conflictuale inconstiente.

O alta notiune inrudita cu anxietatea este frica sau teama, ce apare atunci cand capacitatea de adaptare a subiectului este depasita. Astfel, frica are un caracter rational si dispare odata cu depasirea pericolului. Frica are functie de alarma pentru subiect si determina mobilizarea capacitatilor de confruntare cu pericolul.

La copil ne intalnim cu un intreg cortegiu de temeri (frici) considerate normale in dezvoltarea preadolescentului si adolescentului: teama de raniri fizice, de hoti, de a fi pedepsit de parinti sau profesori, teama de esec la treburile scolare, expunerea la situatii sociale penibile, teama de a fi ironizat de colegi etc. Cand pericolul este extrem apare sentimentul de groaza ce anihileaza capacitatea cognitiva a subiectului de a-si organiza resursele.

Daca frica copilului este nejustificata si foarte intensa cu referire la o situatie determinata atunci vorbim despre fobie. Se considera ca intre frica, anxietate, fobie exista fenomene de tranzitie. In psihologia comportamentala fobiile sunt considerate conduite dobandite ca rezultat al unor experiente nefericite sau deriva dintr-un sentiment al insecuritatii instalat prin absenta mamei.

Se considera ca anxietatea de performanta (tracul) rezulta din ecuatia pe care subiectul o dezvolta in actul autoevaluarii propriilor resurse si a supraestimarii sarcinii in care este implicat. Ea deriva din dorinta de reusita si teama de esec a subiectului, avand doua componente de baza: emotivitatea si ingrijorarea. Emotivitatea reprezinta accentuarea manifestarilor individuale afective in conditii normale de solicitare a subiectului, iar ingrijorarea (nelinistea) vizeaza indoiala subiectului punand propria eficienta (autoeficacitate) in raport cu dificultatea sarcinii si consecintele eventualului esec. Cele doua componente sunt operationalizate in scalele de evaluare a anxietatii (STAI, CMAS, etc.).

Anxietatea-trasatura este asimilata conceptului de anxietate cronica ce are o constanta de manifestare si permite predictii asupra subiectilor asistati.

Dupa Sims&Snaith (1988) anxietatea ca stare comporta o serie de caracteristici:

emotionalitate negativa (frica, spaima, panica);

anticipari pesimiste ale evenimentelor;

manifestari motorii si de hiperactivare a sistemului nervos vegetativ inclusiv manifestari psihice de instabilitate;

incapacitate de concentrare si relaxare, inconstientizarea trairilor declansand mecanismele de coping si defensive ale subiectului.

Anxietatea ca trasatura este vazuta ca o dispozitie a persoanei de a avea stari de anxietate anormala. Ea reprezinta emergente ale istoriei individului si determina diferentele individuale in evaluarea situatiilor ca amenintatoare si starile de anxietate .

Persoanele cu scoruri ridicate la anxietatea-trasatura sunt mai vulnerabile la stres decat cele cu anxietate scazuta. Anxiosii se disting prin modul de evaluare a situatiilor, dar si prin strategiile comportamentale pe care le dezvolta in situatii care depasesc resursele personale.

Cu cat acest sistem este mai reactiv la stimulii aversivi din ambianta, cu atat nivelul anxietatii este mai ridicat.

2. Evolutia anxietatii

Psihologul Hans Zulliger (1972) in cartea sa “L’angoisse de nos enfants” relateaza cazul unor copii admonestati, abuzati emotional de dascalii lor. El constata ca acesti copii erau atat de infricosati incat randamentul lor scolar era extrem de scazut. Pe baza unui studiu longitudinal privind anxietatea, Zulliger constata ca intre 12-18 ani apar cote de varf ale anxietatii la populatia de adolescenti asistati. Momentul maturitatii il considera decisiv pentru evolutia ulterioara a copilului, spre atenuarea cotelor anxioase sau spre accentuarea lor imbracand aspecte patologice.

Activismul reprezinta o necesitate constitutionala, iar copilul daca este stopat, blocat in conduita sa de catre adultii ce-l inconjoara, va trai un sentiment de frustrare. Reactia primara la frustrare duce la o crestere a nivelului activarii generale, crestere ce provoaca dereglari in echilibrul functional. Astfel, se pot instala conduite de tip nevrotic.

Cu privire la dezvoltarea anxietatii la copil se disting 3 etape:

excitatia somatica-difuza (caracterizata printr-un cortegiu de manifestari fizice);

anxietatea psihica (avand un impact major asupra personalitatii subiectului);

anxietatea ca simptom (intalnita in starile de supraanxietate sau in fobii, in alte tulburari psihice comorbide, in maltratarea copilului, in tulburarile de stres postraumatic).

Pe baza studiilor clinice s-a constatat:

a)   ca inhibitia anxioasa prezinta continuitate din copilarie pana la adolescenta;

b)   ca anxietatea de separatie reapare in adolescenta sub forma fobiei scolare;

c)   ca fobiile simple (fobia de sange, de inaltime, de serpi, fobia de a se rani corporal etc.) sunt regasite atat in adolescenta, cat si la varsta adulta;

Aceste trei manifestari ale anxietatii prezinta o anumita continuitate, din copilarie pana la varsta adulta.

In mod frecvent anxietatea, la adolescenti, se manifesta in conjunctie cu depresia, in sindromul anxio-depresiv (criza anxio-depresiva).

Criza anxio-depresiva are urmatoarea simptomatologie:

puseu de anxietate care ia forma grava este insotit de manifestari somatice (cefalee, palpitatii, transpiratia palmelor);

dispozitie trista insotita de anxietate (crizele de plans ale adolescentului);

tulburari alimentare (bulimia si anorexia);

sentimentul devalorizarii (teama de a nu face fata solicitarilor scolare).

Unii autori adauga acestor simptome ideatia suicidara si tentativele de suicid la adolescent, asociata frecvent cu factori psihoindividuali, de mediu si contextuali.