Calitati si cerinte psihologice ale profesiei de profesor-invatator sau educatoare

CALITATI SI CERINTE PSIHOLOGICE ALE PROFESIEI DE PROFESOR-INVATATOR SAU EDUCATOARE

Profesia de cadru didactic este complexa si nobila, dificila, dar si placuta, flexibila si mandra, exigenta si libera, in care mediocritatea nu este permisa, in care a sti nu inseamna nimic fara emotie si forta spirituala

Personalitatea de baza reprezinta o structura interna, mobila si flexibila, partial polivalenta, cu care individul intra in campul profesional psihopedagogic.

Ea contine doua mari dimensiuni:

personalitatea reala care reprezinta un ansamblu de procese, functii si tendinte interne de care dispune un individ intr-o maniera nesimulata, nemascata si care sunt caracteristice, profund reprezentative pentru sine insusi, indiferent daca in existenta sa le cunoaste, le accepta, le exteriorizeaza sau nu;

aptitudinea psihopedagogica reprezinta dispozitiile interne relative care pot permite selectia, concentrarea si directionarea componentelor personalitatii reale, pentru a obtine cele mai bune rezultate in profesiunea didactica. Putem considera aptitudinea psihopedagogica drept energia intelectuala, volitiva si sufleteasca ce sustine activitatea profesionala.

v    Campul psihopedagogic

Profilul psihologic al individului interactioneaza cu mediul profesional specific – campul psihopedagogic. Formele concrete, obiectele de care se uzeaza zilnic, mobilizeaza constiinta si, sub ipostaza cantitatii, a masurii ne regleaza propria personalitate. Acest camp psihopedagogic constituie modalitatea concreta de interactiune interpersonala cadru didactic –

elevi. Pentru profesiunea didactica, actiunea de a raspunde altuia, de a se face inteles de altul precum si alte tehnici dispuse sa faciliteze relatiile  interpersonale – contact corporal, pozitia, proximitatea, gestul, expresia faciala – contureaza specificitatea campului.

Campul psihopedagogic implica un spatiu de viata subiectiv, cu omultitudine de componente :

Statut socio-economic – atitudinea celorlalte institutii fata de gradinita, scoala ori universitate induce o serie de modificari in planul perceptiei cadrelor didactice si implicit asupra structurarii personalitatii acestora;

Influente externe – sociale (perceptia opiniei publice in raport cu profesiunea didactica, asteptarile societatii fata de misiunea cadrelor didactice), politice (pozitia omului de la catedra si gradul sau de acceptare fata de documentele de politica educationala), familiale (relatiile cu parintii, solidaritatea colectivului de parinti);

Factori ergonomici – baza materiala scolara si dotarea cu resurse practice de studiu, dispunerea mobilierului intern in clasa si in scoala;

Norme deontologice – libertatile si interdictiile profesionale prevazute intr-un cod deontologic sau vehiculate permanent in alte documente scolare;

Formele interactionale – relatiile la nivelul colectivului de cadre didactice (o institutie scolara cu un colectiv de cadre didactice solidar si intelept organizat influenteaza pozitiv formarea personalitatii unui tanar absolvent), relatiile cadru didactic-elevi;

Situatiile pedagogice – prezentate in obiective, continuturi, interactiuni, strategii, evaluare, timp.

v    Reprezentarile psihopedagogice

Reprezentarile psihopedagogice sunt variate si in legatura directa cu campul psihopedagogic. Ele pot fi:

a. didactice;

b. socio-educationale;

c. deontologice.

a. Reprezentarile psihopedagogice didactice:

se refera la opiniile, imaginile si atitudinile institutorului fata de proiectare (obiective – accentul pus pe operationalizare, pe varierea dimensiunilor taxonomiei lui Bloom, in special pe dimensiunile superioare ale judecatilor valorice si creativitatii, continuturi – atitudinea institutorului fata de programe si manuale, timp – planificarea, orarul si ritmul de predare);

strategie (preferinta pentru o metoda expozitiva, conversativa, demonstrativa, explicativa sau combinatii dintre acestea);

interactiuni (autoritar, permisiv, alternant, elevii au drept la decizie, numai cadrul didactic este acela care decide, ambivalenta);

evaluare (forme : munca independenta, teste si probe scrise, examinari verbale ; ritmicitatea :evaluare continua, prin sondaj, sumativa, predictiva, complexa ; rezistenta in fata

subiectivitatii :efectele Hallo, Pygmalion, efectele de asteptare, de contaminare, ecuatia personala).

b. Reprezentarile socio-educationale surprind diferentele intre elevi in functie de statutul socio-economic al familiei, pozitia elevului in familie, sexul, rasa, etnia, nationalitate etc

c. Reprezentarile deontologice cuprind semnificatiile pe care cadrul didactic le da normelor prevazute in codurile deontologice scrise ori traditiei si modului in care acestea sunt traduse in comportamente de rol.

v    Credintele psihopedagogice

Credintele psihopedagogice iau fiinta printr-o profunda implantare in structurile interioare afectiv-emotionale a anumitor reprezentari psihopedagogie. Se caracterizeaza prin:

sunt structuri complexe cu multa energie si cu o dinamica proprie, prezentandu-se astfel atat ca proces dar si ca produs;

faciliteaza interactiunea planului ideatic cu cel comportamental, astfel incat cadrul didactic care are o credinta se distinge prin clarviziune, siguranta si constanta in conduita de cei care nu o detin;

din punctul de vedere al carierei didactice se schimba arareori si putin cantitativ, deoarece aceste procese presupun o conversiune interna si o inversiune a planurilor de reprezentare.

Functiile credintelor psihopedagogice sunt :

• dirijare si reglare comportamentala – credinta orienteaza si directioneaza comportamentul cadrului didactic in sensul normativitatii sau principiilor proclamate prin continutul respectiv;
• formativ-educativa – credintele au o contributie pregnanta in devenirea morala si pedagogica a cadrului didactic;
• proiectiv-anticipativa – cunoscand setul de credinte al unui cadru didactic putem realiza predictii asupra manierei sale de comportare si a stilului educational;
• axiologica – prin analiza credintelor se poate caracteriza grila valorica a unui individ, precum si gradul sau de cultura generala si pedagogica;
• simbolica – orientarea spre scop a credintelor

v    Stilul educational

In ceea ce priveste stilul educational, nu exista un stil ideal, cel mult unul mai eficient decat celalalt, datorita variabilelor constitutive ale acestuia : variabila directionala si variabila socio-afectiva. El poate fi flexibil si perfectibil. Pornind de la perfectionarea informationala obtinuta pe diferite cai (cursuri organizate, lecturi particulare, asistenta la activitati, cercuri didactice, discutii ocazionale cu colegii, schimburi de experienta, perfectionari institutionalizate) sunt declansate reprezentari active care, fiind filtrate pe filiera afectiva, sunt supuse validarii practice si in final sunt expuse unei judecati valorice subiective.

STATUT SI ROLURI ALE CADRULUI DIDACTIC

In practica educationala, statutul si rolurile prescrise si asumate ii arata cadrului didactic sarcinile, atributiile care conduc la atingerea cu succes a obiectivelor formarii- dezvoltarii elevilor.

Statutul indica pozitia ocupata de cadrul didactic in structura sociala, pozitie care are asociate drepturi si obligatii

Statutul educatorului are caracter complex si multidimensional. Acesta include:

statutul politico-moral: rezulta din interactiunea exigentelor, prescriptiilor, indatoririlor legate de conduita etico- morala, de totalitatea comportamentelor, atitudinilor, motivatiilor educatorului;

statutul profesional-stiintific: rezulta din cerintele privind nivelul de pregatire psihopedagogica si ansamblul de priceperi, deprinderi, aptitudini ale profesorului;

statutul psihopedagogic: rezulta din interactiunea exigentelor legate de constructia diferitelor componente ale personalitatii educatorului si ansamblul de priceperi, deprinderi, aptitudini care ii apartin acestuia;

statutul psihosocial: rezulta din interactiunea exigentelor legate de interrelationarea umana si ansamblurile de cunostinte, priceperi, deprinderi aptitudini, motivatii ale educatorului, din punct de vedere personal.

Rolul reprezinta aspectul dinamic si situational al statutului de educator in aplicarea drepturilor si indatoririlor care sunt precizate formal in conducerea procesului instructiv-educativ

Rolul este un concept complex care include:

asteptarea celorlalti pentru ca educatorul sa aiba o anumita conduita dedusa din rolul prescris;

perceptia rolului- conduita concreta;

jucarea rolului- actiuni care confirma sau infirma asteptarile;

continutul actiunilor;

intensitatea implicarii;

evaluarile efectelor asupra elevilor;

autoevaluarea;

reglarea pe parcurs.

Invatatorul/ institutorul reprezinta:

autoritatea publica, ca reprezentant al statului;

furnizor de cunostinte;

educator;

evaluator al elevilor;

partener al parintilor in activitatea educativa;

membru in colectivul scolii;

coleg.

Educatorul se afirma ca o personalitate constienta, rationala, responsabila, motivata si competenta. Acest lucru are loc prin invatarea, exersarea si perfectionarea rolurilor derivate din statut.

Rolurile cadrului didactic in activitatea instructiv-educativa:

planificare: activitatile cu caracter instructiv-educativ, determinarea sarcinilor si obiectivelor pe nivele diferite, structurarea continuturilor esentiale, intocmirea orarului clasei;

organizare: activitatile clasei, fixeaza programul muncii, structurile si formele de organizare; constituie si determina climatul si mediul pedagogic;

comunicare: informatiile stiintifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileste canalele de comunicare si repertoriile comune.

Construirea unui climat educational stabil, deschis si constructiv presupune:

conducerea activitatii desfasurate in clasa, directionand procesul asimilarii cunostintelor si dezvoltarii aptitudinilor si deprinderilor elevilor, apelandu-se la normativitatea educationala. Educatorul are rol de „ dirijor”, ajutand constructia sentimentelor si a ideilor comune.

Coordonarea actiunilor clasei in globalitatea lor actiunile instructiv-educative ale clasei. Urmareste mereu o sincronizare intre obiectivele individuale ale elevilor cu cele comune clasei, evitandu-se in acest fel suprapunerile sau risipa. Acest lucru duce la solidificarea relatiilor din clasa-grup.

indrumarea elevilor pe drumul cunoasterii prin interventii punctuale adaptate situatiilor aparute, prin sfaturi si recomandari care si fie potrivite comportamentelor si reactiilor elevilor.

motivarea activitatii elevilor prin formele de intariri pozitive si negative. Se recomanda utilizarea aprecierilor verbale si a reactiilor nonverbale pentru a se ajunge la comportamente pozitive; apelarea la simtul civic pentru corectarea tendintelor negative ivite in comportamentele elevilor; incurajarea si manifestarea solidaritatii cu unele momente de „ suflet” prin care trece clasa sau unii membri ai sai.

consilierea elevilor in activitatile scolare, dar si in cele extrascolare, prin ajutorare prin sfaturi, prin orientare culturala a acestora. Un rol deosebit il are educatorul prin interventia in orientarea scolara si profesionala, dar si in cazurile de patologie scolara.

controlul elevilor in scopul cunoasterii stadiului in care se afla activitatea de realizare a obiectivelor, dar si nivelele de performanta ale acestora. Controlul are un rol reglator si de ajustare a activitatii si atitudinilor;

evaluarea elevilor in concordanta cu obiectivele proiectate intr-o etapa au fost atinse prin instrumente de evaluare (sumativa, prin prelucrari statistice ale datelor recoltate si prin elaborarea sintezei aprecierilor finale).

Eficienta indeplinirii rolurilor ca invatator / institutor depinde si de gradul in care acesta constientizeaza si utilizeaza adecvat faptul ca prescriptiile sunt mai clar definite sau nu, ca au valoare diferentiata, ca permit o libertate variata de aplicare, ca sunt mai mult sau mai putin variate si dorite.

Cu toate acestea, uneori, invatatorul/institutorul se afla in situatii conflictuale.

Situatii conflictuale:

situatie conflictuala apare din raporturile sale cu parintii si cu institutia scolii. Unii parinti solicita acordarea unei atentii speciale pentru copiii lor, dar educatorul trebuie sa acorde aceeasi atentie tuturor elevilor, in egala masura. Invatatorul/ institutorul se orienteaza dupa principiul „stimulare si selectie”, iar acest lucru vine in contradictie cu obligatia de a pretinde performante tuturor elevilor;

un conflict de rol apare si intre transmiterea cunostintelor de specialitate si calitatea de educator a dascalului. La unii invatatori/ institutori predomina preocuparea pentru transmiterea de cunostinte, altii sunt preocupati mai ales de formarea personalitatii elevilor.

Eficienta indeplinirii rolurilor va depinde de relatia constientizata si respectata intre asteptarea celorlalti si perceptia proprie a dascalului.

Exercitarea profesiunii de cadru didactic presupune insusirea a trei competente specifice:

competenta profesionala: o cultura tehnica specifica si o competenta interumana care-i permite sa lucreze cu un public;

capacitatea de a intretine raporturi satisfacatoare cu esaloanele ierarhiei superioare: sunt evaluati periodic de superiori, avansarea se face cu proba practica;

competenta de dezvolta relatii bune cu beneficiarii- elevi, parinti, comunitate.

Pregatirea cadrelor didactice este considerata o investitie in resurse umane, ceea ce conduce spre reconsiderarea statutului sistemului de pregatire a personalului didactic deoarece

educatia este un factor de progres social, iar educatorul o forta propulsiva a spiritualitatii unui popor;

daca formatia lui este buna, temeinica, aceasta forta va actiona pozitiv, daca formatia este inconsistenta, iar profesionalismul sau este incert, forta va actiona ineficient;

dreptul la educatie trebuie sa-l aiba toti copiii. Dreptul de a preda, insa, trebuie sa fie strict limitat, adica sa nu fie acordat decat acelora care au aptitudini, inteligenta si calitati morale care sa le permita sa faca fata cu succes responsabilitatilor.

Activitatea in invatamant presupune o selectie riguroasa. Formarea profesionala a cadrelor didactice presupune doua etape: invatarea profesiunii si exersarea ei.

Selectia, pregatirea si perfectionarea personalului didactic pentru ciclurile incepatoare- gradinita si ciclul primar:

a. se foloseste un sistem de preselectie, constand in trecerea candidatilor printr-o serie de teste de aptitudini, apreciate ca elemente componente ale aptitudinii pedagogice: aptitudini de dictie si comunicare, muzicale, plastice, fizice.

b. Pregatirea psihopedagogica se face atat in plan teoretic, cat si in plan practic:

• Formarea initiala este:

centrata pe achizitii vizand formarea competentelor;

bazata pe o didactica rationala, deoarece practica pedagogica este definitorie pentru calitatea activitatii viitorului cadru didactic;

mult mai buna in institutiile de profil decat formarea pe care o poate da multitudinea posibilitatilor de formare continua in absenta acesteia.

La sfarsitul secventei de pregatire initiala, viitorul educator trebuie sa dovedeasca

stapanirea si utilizarea adecvata a conceptelor, teoriilor, orientarilor stiintifice specifice literaturii de specialitate;

stapanirea cunostintelor de proiectare, conducere si evaluare a proceselor de instruire si educare;

manifestarea unei conduite optim creative in domeniul organizarii situatiilor de invatare;

utilizarea eficienta a metodologiei stiintifice;

manifestarea unor atitudini si motivatii pozitive referitoare la evolutia personalitatii elevilor, asigurandu-se astfel succesul scolar.

Principiile de baza care caracterizeaza procesul de formare initiala a cadrelor didactice sunt:

continuitatea;

dimensiunea evolutiva;

progresia;

flexibilitatea;

mobilitatea.

Institutiile de invatamant care ar putea sa se implice in formarea initiala a cadrelor didactice, ar fi recomandabil sa fie facultatile de psihologie si stiintele educatiei:

colegiul universitar pedagogic de institutori cu durata de 3 ani, cu posibilitati de comprimare (certificarea specializarilor sa se realizeze prin diploma de absolvire; dezvoltarea profesionala sa permita accesul la toate gradele didactice);

sectie pedagogica pentru pregatirea profesorilor din invatamantul primar si prescolar cu o durata e 4 ani, cu posibilitatea de comprimare (certificarea studiilor sa se poata face prin diploma de licenta; dezvoltarea profesionala sa se realizeze prin accesul la toate gradele didactice);

• Formarea continua:

se va realizeaza pe baza solida a unei pregatiri initiale temeinice, intre cele doua procese stabilindu-se un raport de continuitate;

decurge din specificul evolutiei fiintei umane, care pe masura ce dobandeste cat mai multe cunostinte, aspira tot mai mult si tot mai sus.

Invatatorul / institutorul nu are alt rol decat acela de a fi un “manager destept”, care sa se poata imbogati atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere sufletesc. Intreaga sa activitate va avea la baza o motivare, o dorinta de mai bine, atat pentru propria lui persoana, dar si pentru beneficiarii de educatie.

DEONTOLOGIA PEDAGOGICǍ

• Functiile pe care le indeplineste profesorul-dascalul:

a) organizator al procesului de invatamant;

b) educator;

c) partener al educatiei;

d) membru al corpului profesoral.

a) Ca organizator al invatarii

dascalul imbina aspectele obiectiv logice ale transmiterii cunostintelor cu aspectele psihologice. este un antrenor care prin intrebari analitice stimuleaza gandirea elevilor, acestia gasind independent raspunsurile si intelegand mai bine problemele;

gaseste metodele cele mai adecvate, construieste secvente instructive bazate pe logica obiectiva a disciplinei, trezeste interesul elevilor si stimuleaza performantele;

creeaza o atmosfera prielnica studiului, dozeaza dificultatile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor.

b)Functia de educator:

este dependenta de conceptia care sta la baza semnificatiei care se acorda scolii si organizarii ei, de felul in care profesorul isi intelege misiunea, de atitudinile parintilor;

se exprima prin indeplinirea statutului de model, partener, sfatuitor;

se indeplineste prin crearea unei atmosfere generale de securitate si incredere in clasa, prin incurajarea succeselor fiecarui elev, prin crearea unui flux de simpatie intre dascal si elevi.

folosirea unor metode care sa formeze elevilor inclinatia pentru munca independenta, dezvoltarea de virtuti sociale. Elevii trebuie indrumati sa priveasca cu ochi critici propriile aptitudini si performante, stabilind astfel contacte pozitive si analizand critic propriile prejudecati.

c)Conceptul de partener al educatiei:

se refera la raporturile institutorului cu alti factori educativi, in special cu parintii, si la conceptia conform careia dascalii si elevii formeaza impreuna o comunitate scolara;

poate juca rolul de consultant al parintilor, impartind cu familia raspunderea formarii copiilor.

d)Ca membru al corpului profesoral

se gaseste intr-o stransa interdependenta cu colegii, cu directorii si alti educatori;

pentru a eficientiza actiunea de formare a clasei de elevi, este necesar ca toti cei care predau la acea clasa sa lucreze in echipa. Ideea de a lucra in echipa in vederea unei actiuni convergente presupune discutii intre profesorii respectivi, pregatirea comuna pentru procesul

instructiv, repartizarea functiilor in cazul unor sarcini speciale, organizarea unor discutii in grup.

• Rolurile profesorului-dascalului:

reprezentant al statului;

transmitator de cunostinte si educator;

evaluator al elevilor;

partenerul parintilor in sarcina educativa;

membru al colectivului scolii, coleg;

are obligatia de a observa si evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instruire;

mediaza si rezolva situatii conflictuale, provenite din raporturile sale cu parintii si cu institutia scolii. Parintii solicita adesea o atentie speciala copiilor lor, iar profesorul este obligat sa-si distribuie impartial atentia tuturor elevilor. In relatiile sale cu elevii, dascalul se orienteaza dupa principiul „stimulare si selectie”, ceea ce poate veni in contradictie cu obligatia de a pretinde performante din partea tuturor elevilor. La unii profesori predomina preocuparea pentru transmiterea de cunostinte, altii sunt preocupati cu precadere de a forma. Starile tensionale sunt inevitabile. Solutia este organizarea unui „invatamant educativ” articuland cele doua tendinte: educatia fara instructie e imposibila, componenta educativa stimuleaza si motiveaza instructia;

este un planificator al activitatilor de grup, un facilitator al interactiunii elevilor si un consultant;

realizeaza activitati agreabile in clasa, intr-un mediu afectiv, cald si securizant;

• Stilurile profesorului:

stilul democratic este indicat, avand ca rezultate relatiile amiabile dintre elevi, performantele inalte si acceptarea profesorului de catre clasa;

stilul autoritar se dovedeste si el util: cand sarcina este structurata, liderul se bucura de simpatia elevilor si are puterea de a recompensa si pedepsi; conducerea autoritara poate determina obtinerea unui randament excelent.

Profesorii eficienti sunt cei ce stiu sa mentina un echilibru intre controlul strans si exigent si deplina libertate de decizie a clasei.

Intr-un invatamant modern , dascalul trebuie sa reprezinte un MODEL si MEDIATOR, fara a exclude rolul sau de manager si conducator al procesului de instruire. Ca MODEL, acesta trebuie sa demonstreze cum sa gandeasca elevul intr-o anumita sarcina, iar ca MEDIATOR, trebuie sa se interpuna intre elevi si mediul de invatare pentru a-i ajuta pe elevi sa invete si sa se dezvolte, sa anticipeze problemele care pot sa apara in procesul invatarii si sa propuna solutii de depasire a acestora, sa indrume elevii de la fazele initiale ale invatarii pana la invatarea independenta.

O analiza comparativa a activitatii cadrului didactic intr-un invatamant traditional si unul modern  este foarte sugestiva.