QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Ingrijirea bolnavilor cu probleme de mobilitate fizica








ISTORICUL BOLII



Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului uman este denumit aparat locomotor”, iar functia complexa a acestui aparat se numeste de “locomotie”.
Organismul in miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un intreg, nu ca o manifestare izolata a unor mecanisme ale unor aparate si sisteme care ar actiona complet independent .
La baza miscarilor stau factori morfofunctionali rezultati din miscarea insasi si care nu sunt altceva decat organele aparatului locomotor (oase, articulatii, muschi) si organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, maduva spinarii, encefal, nervi motori, placi motorii, sisteme gama).



Organismul in miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un intreg, miscarea fiind rezultatul intrarii in actiune a tuturor factorilor morfofunctionali amintiti. Intrarea in actiune a acestor factori si mecanismul lor sunt stereotipe si pot fi considerate ca niste principii .
Din istoricul anatomiei se desprind cateva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trait la Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disectiei corpului omenesc.
Anatomia omului, ca si celelalte ramuri ale stiintelor naturii, a cunoscut in secolele urmatoare dupa infrangerea prejudecatilor religioase, un remarcabil progres si a ajuns sa stea la baza studiului a numeroase activitati stiintifice si artistice.
Scoala romaneasca de anatomie a adus o importanta contributie la dezvoltarea acestei ramuri a biologiei. Numele lui Fr.Rainer, Gr. T.Popa, V. Papilian, Z. Iagnov, E. Repciuc, D. Riga, T. Rusu si al multor altora vor ramane strans legate de evolutia anatomiei, in general, si a anatomiei functionale, in special.
Definitia lui Fr. Rainer - “Anatomia este stiinta formei vii”-concretizeaza conceptia scolii romanesti de anatomie.




CAPITOLUL II

ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR



Aparatul locomotor, aparat specializat care indeplineste functia locomotorie a organismului, este alcatuit dintr-un complex de organe cu structuri si functii diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muschi striati si peste 310 articulatii trebuie adaugate reteaua nervoasa (cu caile aferente si eferente) si reteaua vasculara care iriga toate aceste organe.

2.1 OASE

Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme si dimensiuni diferite, ceea ce demonstreaza relatia dintre aspectul lor exterior si functiile care le revin.
Din punct de vedere al aspectului exterior, oasele se impart in trei tipuri :
• oase lungi
• oase scurte
• oase plate

Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanta osoasa compacta, avand in centru un canal medular si la cele doua extremitati, mai mari ca volum, cate un bloc de substanta spongioasa, inconjurata de un strat de substanta compacta.
Ele actioneaza ca parghii si prin intermediul lor se vor realiza miscari rapide si de mare amplitudine, motiv pentru care alcatuiesc scheletul membrelor.

Oasele scurte sunt blocuri de substanta spongioasa acoperite de un strat de substanta compacta. Rolul lor este de a suporta elastic greutatea corpului (oasele tarsiene), de a contribui la mentinerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale (vertebrele), sau de a permite executarea miscarilor complexe si delicate ale mainii (oasele carpiene).



Oasele plate sunt late si subtiri si participa la alcatuirea unor cavitati care protejaza organele importante (cutia craniana) sau la realizarea unor suporturi stabile (oasele bazinului), sau ofera muschilor suprafete intinse si mobile de insertie (omoplatul).
Indiferent de tipul lor, suprafata oaselor nu este perfect neteda decat in anumite portiuni. In rest, prezinta numeroase neregularitati, linii, suprafete rugoase, apofize, tuberozitati, spine etc., care servesc drept zone pentru insertiile musculare. Forma si dimensiunile acestora sunt dependente de fortele cu care trag grupele musculare si directia acestor forte.

Osul-organ are rol atat in sustinerea corpului, cat si in locomotie. Statica si locomotia, sub toate formele lor, determina si in os, prin greutatea corpului si prin jocul fortelor musculare (tonusul si contractia), o stare de tensiune (de eforturi unitare), tranformand osul intr-o mecanostructura de tipul “constructiilor minime absolute”.

Organizarea osului, in care intra o cantitate minima de material, s-a dovedit constructia cea mai economica si in acelasi timp cea mai adaptata ca rezistenta si ca elasticitate.
Pentru a se obtine sfaramarea unui os normal trebuie sa se apese asupra lui cu o forta foarte mare. Clasicele calcule ale lui Boigey arata ca pentru sfaramarea unei vertebre lombare sunt necesare 1000 kg, pentru un femur 2000 kg si pentru o tibie 4100 kg.


2.2 MUSCHI

Corpul omenesc dispune de un numar de peste 430 muschi striati care reprezinta in totalitatea lor 40-45% din greutatea intregului corp.
Un muschi striat este alcatuit din mai multe elemente:corpul muscular, tendonul, jonctiunea tendinomusculara, insertia muschiului, tecile sinoviale, bursele seroase anexate, vasele si nervii muschiului.
Marea majoritate a muschilor au forme si dimensiuni diferite, ceea ce reprezinta, de la inceput un indiciu al relatiilor dintre formele organelor contractiiile si functiile lor diverse. In ansamblu, toti muschii se pot grupa dupa forma lor in:
• muschi scurti
• muschi lungi
• muschi lati
• muschi inelari

Muschii scurti realizeaza impreuna ansambluri musculare. Prototipul muschilor scurti este reprezentat de muschii santurilor vertebrale, care contribuie la mentinerea coloanei in extensie . Datorita numarului si independentei elementelor, ei mentin coloana, asigurandu-i in acelasi timp suplete prin jocul contractiilor lor.



Muschii lungi sunt, dupa forma lor de trei tipuri: muschi fuziformi, muschi cilindrici si muschi mixt.

Muschii lungi fuziformi, de forma unor fuse, au ca prototip muschii gatului si ai membrelor. Produc miscari de forta relativ mare si de amplitudine mare .

Muschii lungi cilindrici au aproximativ aceeasi latime pe toata intinderea lor si se intalnesc tot la membre. Produc miscari de amplitudine mare, dar de forta mica si contribuie mai mult la mentinerea directiei de miscare.

Muschii lati sunt, dupa grosimea lor, de doua tipuri:
• muschi lati si subtiri
• muschi lati si de dimensiuni mai mari.

Muschii lati si subtiri alcatuiesc centurile care inchid marile cavitati ale corpului. Prototipul lor este reprezentat de muschii abdominali, care sustin greutatea viscerelor. Sunt dispusi in planuri suprapuse si fasciculele lor sunt orientate in sensuri diferite .

Muschii lati si de grosimi mai mari au ca prototip muschii care acopera cavitatea toracica si mobilizeaza membrele superioare. Sunt, in general, de forma triunghiulara, baza inserandu-se larg pe coloana vertebrala torace si bazin, iar varful, reprezentat de un tendon puternic, se insera pe un punct al membrului superior .

Muschii inelari au forma circulara si permit prin contractia lor, deschiderea sau inchiderea anumitor orificii. Exemplu: orbicularul ochilor, orbicularul buzelor etc. Tot un muschi inelar, dar cu totul deosebit ca dimensiune si importanta, poate fi considerat si muschiul diafragm, care alcatuieste plafonul cavitatii abdominale si planseul cavitatii toracice.


2.3 ARTICULATII

Catre extremitatile lor segmentele osoase sunt legate intre ele prin parti moi,participand astfel la formarea articulatiilor.

Articulatiile in functie de gradul lor de mobilitate se clasifica in:

1. prima grupa o formeaza sinartrozele (articulatiile fixe), in care miscarile sunt minime sau inexistente. Aceste articulatii sunt lipsite de o cavitate articulara, iar functia lor de mobilitate diminua pana la disparitie,nemai ramanand decat niste zone interosoase, cu un tesut intermediar, care poate fi transformat chiar in tesut osos, ceea ce face ca delimitarea dintre oase sa dispara. In functie de stadiul de evolutie al mezenchimului care se interpune intre oase, deosebim:
• sinfibrozele (extremitatile oaselor sunt unite prin tesut fibros)
• sincondrozele (legatura se face prin tesut cartilaginos)
• simfizele (tesut interpus este fibrocartilaginos)
• sinostozelor (mezenchimul se osifica)

2. a doua grupa de articulatii o formeaza articulatiile semimobile, cu miscari ceva mai ample, denumite amfiartroze (hemiartrozele,schizartrozele) in care zona intermediara prezinta o fanta incompleta, aparuta sub influenta unor miscari de amplitudine redusa.

3. a treia grupa, cea a adevaratelor articulatii, este reprezentata de diatroze (articulatiile mobile), caracterizate prin prezenta unei cavitati articulare, care apare intre extremitatile oaselor.

Astfel, intr-o prima categorie ar intra articulatiile cu un singur grad de libertate:
a) articulatiile plane (artrodiile) au suprafetelele articulare congruente; miscarea lor este numai de alunecare, cum se intampla intre apofizele articulare cervicale sau intre oasele carpiene.
b) articulatiile cilindroide sunt asemanatoare balamalelor. Un capat articular are forma unui cilindru plin sau a unui mosor (trohlee), iar celalalt este scobit si configurat corespunzator. Se deosebesc doua variante: articulatia trohleana, ca o balama, cum este articulatia cotului si articulatia trohoida, sub forma de pivot, in jurul careia se face miscarea, cum este articulatia radiocubitala superioara.

A doua categorie o formeaza articulatiile cu doua grade de libertate:
a) articulatia elipsoidala are una din extremitatile osoase in forma de condil, cu sectiunea anteroposterioara elipsoidala (genunchi) sau un condil si o cavitate scobita corespunzatoare (articulatia radiocarpiana).
b) articulatia selara (in forma de sa) cu o suprafata convexa si alta concava in sens invers, ca cea trapezometacarpiana a policelui.

A treia categorie este reprezentata de articulatiile cu cea mai mare libertate de miscare, adica articulatiile cu trei grade de libertate:
Articulatiile sferoidale (enartrozele) sunt alcatuite dintr-un cap articular aproape globulos, mai mic sau sau mai mare decat o jumatate de sfera, si dintr-o cavitate mai intinsa sau mai scobita.




Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }