Este indeobste cunoscuta sarcina de socializare pe care, atat prin caracterul punitiv, cat si prin cel educativ, o presupune jurisprudenta. De aceea, este firesc ca, deopotriva cu caracterul juridic, sa se manifeste si caracterul social al unei norme.
In termeni formali, socializarea este procesul prin care individul isi interiorizeaza normele grupului in care traieste.
Din momentul nasterii, copilul este supus unor norme care ii modeleaza personalitatea. Fiecare cultura determina un set de influente care variaza foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate sa functioneze eficient, membrii sai trebuie sa-si insuseasca acelasi model cultural. Oamenii sunt controlati in special prin socializare, astfel incat acestia sa-si joace rolul conform modelului impus prin habitudini si preferinte.
Fiecare persoana trebuie sa invete sa indeplineasca anumite roluri in societate in conformitate cu statutul pe care il are.
Acest proces de socializare incepe din copilarie, cand se formeaza o anumita atitudine fata de rolurile si statusurile aferente. In procesul de socializare, fiecare individ se raporteaza la mediul social, la sistemul normativ al societatii si, in cursul dezvoltarii sale ontogenetice prin mai multe etape ale cunoasterii, interiorizarii si transformarii in motive a propriului comportament, a cerintelor practicii sociale, a regulilor de conduita, precum si a diferitelor valori sociale.
Procesul de formare si de afirmare sociala a individului este caracterizat prin raportarea personalitatii sale la societate, la sistemul normativ si valoric al acesteia.
Insusindu-si anumite reguli juridice, odata cu aspectul punitiv al acestora, omul isi creeaza anumite constructe personale, ingloband si regulile de conduita si existenta impuse de norma juridica. Astfel, chiar in absenta iminentei pedepsei, omul totusi actioneaza in conformitate cu regulile insusite si adanc intiparite in gandirea lui, constiinta lui si sistemul lui de valori.
Aparitia fiintei rationale, a lui Homo sapiens, a pus aceasta fiinta intr-un raport multiplu: raportul cu natura, raportul cu ceilalti (raportul social), raportul cu sinele (raportul omului cu sine insusi), raportul cu propriile sale creatii materiale si spirituale, raportul cu propria istorie personala si sociala, raportul cu divinitatea si destinul. Pentru fiecare fiinta umana aceste rapoarte rezultate dintr-o privire analitica asupra vietii, constituie un singur "pachet" problematic, fiecare tip de raport avand o pondere mai mare sau mai mica fata de intregul " pachet" [1].
Potrivit bilantului de pana acum al istoriei, calauzit de ratiune, omul a dovedit ca se poate situa deasupra "intelepciunii naturii" tocmai pentru ca si-a faurit un statut uman. In perimetrul acestui statut au aparut, insa, absurditatile comportamentului uman. Din acest motiv, pentru a mentine raporturile interumane in echilibru, omenirea a fost obligata sa adopte reglementari si norme de comportament carora sa li se subordoneze ea insasi. Daca echilibrele din lumea naturala se realizeaza in mod spontan, fara intentii si fara scopuri, echilibrele din lumea umana se realizeaza pe baza unor reglementari ai caror autori sunt oamenii insisi. Toate aceste reglementari poarta sigiliul umanului, atat in bine, cat si in opusul binelui.
Aceste reglementari compun sfera normei sociale, conaturale ratiunii umane. Este vorba de tot ceea ce tine de moralitate, culturalitate, intr-un cuvant de civilizatie umana. Societatea umana, cea de ieri si de astazi, este structurata esentialmente tocmai pe normele sociale unanim recunoscute de toti oamenii, avand un caracter de universalitate.
Dar pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, in decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementarii raporturilor dintre individ si societate. Norma juridica apare ca instrumentul de aplicare precisa, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.
Normele sociale nu se situeaza in afara timpului. Ele depind de parametrii care determina si configureaza colectivitatile umane din punct de vedere cultural, economic, al structurilor sociale, etnic, religios, demografic, al contactelor cu alte comunitati, al organizarii administrative, al puterii militare, al modului in care o comunitate sau alta priveste problemele libertatii, din punct de vedere al ponderii diferitelor generatii in structura comunitatii etc. In fapt, toate articulatiile, de orice gen, ale societatii sunt implicate in profilul ei juridic si toate aceste articulatii sunt mobile istoric, trec prin prefaceri mai mult sau mai putin lente, isi modifica implicarile reciproce si, ca rezultat final, influenteaza continutul si dimensiunile problemelor etice ale comunitatii.
O adevarata forta de presiune asupra persoanei este mediul si "modelele" sale indreptate spre o buna formare morala dezirabila social sau spre una negativa, antisociala. Numarul acestor modele este extrem de mare si se revarsa ca un adevarat torent asupra fiintei umane.
Norma juridica, paradoxal, este constrangatoare si, in acelasi timp, permisiva, incercand prin aceasta sa realizeze un echilibru intre nevoile individului si cerintele sociale.
Atat problemele teoretice ale dreptului, cat si functionarea sa si gradul de satisfacere prin drept a ordinii sociale, pe de-o parte, si aspiratiei subiective de dreptate, pe de alta parte sunt acum in societatea umana de cea mai stricta actualitate.
In Romania comunista [2] au existat uneori dificultati in asimilarea normelor juridice ca norme sociale. O schema ideologica simplista, plecand de la teoria relatiilor economice a lui Marx, decreta ca baza a societatii relatiile economice de productie, restul nefiind decat suprastructura. Daca trebuie legislatie, aceasta este necesara numai pentru a satisface economicul, dar nu intregul economic, nu totalitatea acestor relatii, ci numai relatiile "de productie", nu si relatiile de consum, nu si acele relatii economice care constau in productia de idei, in reproductia fortei de munca prin invatamantul de toate gradele, in reproductia starii de sanatate, in productia de valori in toate ramurile culturii si in toate domeniile - de exemplu servicii, schimb de marfuri, etc. - care determina standarde de viata si de civilizatie ale populatiei.
De-a lungul timpului, obsesia primatului relatiilor economice - din care pe planuri derizorii se gaseau cele amintite mai sus - au avut efecte nocive asupra ideilor de drept si justitie. Astfel, oamenii politici si conducatorii administratiei priveau cu dispret ideea ca raporturile sociale sunt raporturi de drept. Sub "tutela" dreptului se gasesc insa toate domeniile sociale si fireste, cele economice si cele politice. Legea este cea care decide care sunt limitele in care poate sa opereze orice factor de conducere.
