SISTEMUL DE VALORI IN CADRUL SOCIETATII

ARTA LEADERSHIP-ULUI, ELEMENTE ESENTIALE PENTRU CEI CARE VOR SA MODELEZE VIITORUL

Necesitatea analizei mediului organizatiei intr-o viziune dinamica, cuprinzatoare, care sa realizeze o convergenta a evolutiilor, alaturi de semnalarea divergentelor dintre componentele sale, deriva din efectul sau de favorizare sau de blocare a activitatilor microeconomice, din intensitatea raportului dintre organizatie si mediul sau, care, la randul sau, influenteaza conceperea si exercitarea managementului deschis, valorizator de potential extern si intern.Atitudinea adoptata de organizatii fata de mediul extern este diferentiata: unele dintre ele considera ca mediul este necontrolabil, ca este  un factor la care trebuie doar sa se adapteze, acceptand pasiv situatia de facto, fara a incerca sa o modifice; managementul unor asemenea organizatii analizeaza  factorii mediului si elaboreaza acele strategii care sa evite pericolele si sa valorifice oportunitatile ivite in cadrul acestui mediu; alte firme, in loc sa supravegheze mediul si sa reactioneze la mutatiile intervenite, adopta masuri agresive de influentare a factorilor din mediul lor specific.

Organizatia postbirocratica are nevoie de o noua alianta intre conducatori si cei condusi. Organizatiile de azi se dezvolta in federatii, retele, grupari, echipe internationale, sisteme temporare, forte ad‑hoc, module, matrice, aproape orice in afara de piramide cu sistemul lor de conducere orientat de sus in jos. Noul lider va incuraja judecata sanatoasa si va pune pret pe acei discipoli suficient de curajosi pentru a spune 'nu'.Aceasta nu pune capat conducerii, ci impune mai degraba nevoia liderilor de a folosi o noua forma de influenta, mai subtila, pentru ca acestia sa fie eficienti. Noua realitate este aceea conform careia capitalul intelectual (puterea creierului, cunostintele si imaginatia umana) a inlocuit capitalul ca factor critic al succesului; iar liderii vor fi nevoiti sa-si insuseasca un set de abilitati cu totul nou, care nu sunt intelese si predate in scolile noastre de afaceri, motiv pentru care nu sunt nici puse in aplicare.

Noul lider este un visator pragmatic, o persoana cu o viziune originala, dar realista. In mod ironic, liderul va putea sa-si duca la indeplinire visul doar daca ceilalti vor fi lasati sa fie exceptionali in munca lor. De regula, liderul este cel care ii recruteaza pe ceilalti facand viziunea atat de palpabila si ademenitoare, incat o vad si potentialii angajati care, astfel, sunt convinsi sa semneze contractele de angajare.In mod inevitabil, liderul trebuie sa inventeze un stil de conducere care sa se potriveasca grupului. Modelele standard, in special cele de comanda si control, pur si simplu nu functioneaza. Conducatorii de grup trebuie sa actioneze decisiv, dar niciodata arbitrar. Trebuie sa ia decizii fara sa limiteze autonomia perceputa de ceilalti participanti. Crearea si intretinerea unei atmosfere in care ceilalti sa-si poata lasa amprenta asupra universului este actul creator al liderului. Warren Bennis  sustine ca patru abilitati vor determina succesul noii conduceri:

• noul lider intelege si pune in practica puterea aprecierii;

• noul lider le reaminteste mereu angajatilor ce e important;

• noul lider genereaza si mentine incredere;

• noul lider si cei calauziti de el sunt apropiati.

Specialistii in management Robert Goffee si Gareth Jones prezinta urmatoarele abilitati ale liderilor:

• Liderii isi dezvaluie selectiv slabiciunile. Prin expunerea unei anumite doze de vulnerabilitate ei isi expun posibilitatea de apropiere si umanitatea.

• Liderii se bazeaza masiv pe intuitie pentru a determina coordonarea exacta si cursul actiunilor lor. Abilitatea lor de a colecta si de a interpreta date discrete, neprelucrate, ii ajuta sa cunoasca cand si cum sa actioneze.

• Liderii isi conduc angajatii cu ceea ce noi numim empatie dura. Liderii inspirati empatizeaza, personal si realist, cu oamenii si se preocupa intens de munca pe care o efectueaza angajatii.

• Liderii isi dezvaluie caracteristicile care ii diferentiaza. Ei pun accentul pe ceea ce ii face unici. Te poti afla intr-o pozitie de varf fara sa ai aceste calitati, dar putini oameni isi vor dori sa fie condusi de tine.

Dorinta de a intelege, defini si explica esenta leadership-ului a interesat cercetatorii si invatatii majoritatea secolului XX. In eforturile lor de a da o definitie cat mai 'corecta si precisa', au fost publicate sute de studii doar in ultimele decenii. Multe din aceste explicatii s-au concentrat asupra unei singure persoane si a calitatilor si aptitudinilor ei/lui. Oamenii de stiinte sociale au incercat sa identifice ce abilitati, trasaturi, comportamente, surse de putere si aspecte ale situatiei determina cat de eficient va putea un lider sa ii influenteze pe altii.

Contrar credintei populare, termenul 'leadership' este o noua adaugare limbii engleze. De fapt, cuvantul nu a intrat in folosinta inainte de finalul secolului XIX. Desi cuvintele 'lead – a conduce' si 'leader – conducator' au o istorie mult mai mare, ele se refereau, de obicei, doar la figurile autoritare. Nasterea si evolutia ideii de 'leadership' reflecta un concept mult mai complex, care depaseste ideea de unic lider. De fapt, definitiile contemporane resping de cele mai multe ori ideea ca leadership-ul depinde de capacitatile, comportamentul, stilul si carisma liderului. Astazi, invatatii discuta natura de baza a leadership-ului in termeni de 'interactiune' a oamenilor implicati in proces: atat liderii, cat si subalternii. Astfel, leadership-ul nu este munca unei singure persoane, ci poate fi definit ca o 'stradanie de colaborare' intre membrii grupului. Asa ca, esenta leadership-ului nu este liderul, ci relatia.

Profesorul de management Russell E. Palmer sustine ca, indiferent de organizatia pe care trebuie  sa o conduca, un bun conducator trebuie sa domine si sa puna in practica urmatoarele principii de baza ale unui bun leadership:

• Sa demonstreze tot timpul integritatea sa personala, ce reprezinta fundamental leadership-ul sau. Cel care il urmeaza trebuie sa creada ca liderul este intotdeauna corect, atat in sfera publica, cat si in cea privata.

• Sa nu uite ca principiile leadeship-ului sunt intotdeauna aceleasi, dar aplicarea lor este diferita in contexte diferite.

• In vremuri normale, sa profite de oportunitatile mai mature pentru schimbare, in loc sa se concentreze pe zonele cele mai dificile.

• In vremuri de criza, sa stie sa ia decizii dificile, chiar fara consens sau fara explicatii, pentru a evita pericolele ce ameninta organizatia.

• Sa elibereze potentialul uman al celor pe care ii urmareste, acesta trebuind sa fie scopul final al liderului. Acest lucru nu ii ajuta pe ei, ci organizatia in ansamblu.

• In piata globala de azi, sa incurajeze inovatia la toate nivelurile organizatiei, ceea ce inseamna sa asculte angajatii si sa le ofere libertatea de a experimenta, de a gresi si de a cauta produse  si servicii noi, care ar putea concura intr-un peisaj concurential aflat in permanenta schimbare.

• Sa ii mobilizeze pe cei care il urmeaza, descoperind care sunt  scopurile, dorintele si nevoile lor. Sa ii anunte ca intentioneaza sa ii ajute sa le realizeze. In acelasi timp, si pentru a atinge obiectivele organizatiei, sa le alinieze cu scopurile individuale ale celor ce ii urmeaza prin intermediul unui plan strategic.

• Sa aiba o buna judecata. Este tributul cel mai important si esential al unui conducator. Chiar daca este vorba de ceva innascut, poate creste o data cu experienta.

• Sa le transmita incredere celor ce ii urmeaza. La fel ca profesorii fata de elevii lor, liderii trebuie sa stie sa le transmita asteptarile pe care le au fata de cei care ii urmeaza, pentru ca acestia sa poata dezvolta siguranta ca le vor indeplini.

• Sa acorde toata atentia posibila planificarii si executiei sistemelor de remunerare adecvate, pentru a-i motiva mai bine pe cei care ii urmeaza.

• Sa nu isi indeparteze prea mult gandurile de cunostintele celor care ii urmeaza. Este important ca acestia sa isi inteleaga scopurile pentru a le putea urmari.

• Sa intretina comunicarea, conditie fundamentala pentru o organizatie eficienta. Liderii trebuie sa stie sa isi comunice cu precizie obiectivele catre toti membrii grupului.

• Un lider este simbolul organizatiei si, din acest motiv, se afla intr-un plan diferit de al celorlalti. Trebuie sa fie constient de ceea ce este adecvat si inadecvat in comportamentul sau.

• Leadership-ul este principalul element de diferentiere dintr-o organizatie. Cele mai moderne formule de marketing si unelte de gestiune antreprenoriala sunt importante, dar, in definitiv, leadership-ul este cel ce desparte organizatiile ce au succes, de cele confruntate cu esecul.

Principiile leadership-ului prezentate sunt valabile pentru o mare varietate de organizatii, de la fabrici, intreprinderi cu inalta tehnologie si fundatii pana la fundatii artistice, guverne, armate, societati colective, companii de servicii, institutii financiare, educative si altele.

Toate intreprinderile actuale cauta excelenta: aceasta inseamna recunoastere, pozitie pe piata, calitate, certificare. Pentru atingerea acestui nivel este nevoie de un conducator potrivit, de un lider adevarat. De ce este necesara aceasta abordare? De ce nu mai este suficient un manager care sa puna ordine in lucruri si sa se ghideze dupa metodele clasice de conducere? Foarte simplu: vrem-nu vrem, lumea afacerilor este dominata de un zbucium, adesea aflat la limita cu haosul. Astfel, elemente necontrolabile cum ar fi hazardul apar tot mai des. De aceea, indiferent de aparenta stabilitate a pietei pe care activeaza, firmele trebuie sa aiba mereu cel putin un plan de rezerva. Munca inceputului de secol XXI nu trebuie sa fie doar asidua, mai buna, suplimentara, ci inteligenta, diferita si ingenioasa.

Legatura dintre obtinerea excelentei si lider este redata in figura nr.1:

Figura nr. 1. - Modelul diamantului liderului

Sursa: Koestenbaum  Peter, Liderul – fata ascunsa a excelentei,
Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2006, p.36.

Astfel, pentru a atinge excelenta, exista patru strategii pe care liderul trebuie sa le aplice:

• Viziunea – presupune o vedere mai ampla, de ansamblu, adesea pe termen lung si din diferite perspective. Acest lucru poate fi considerat de critici drept o pierdere de timp, deoarece liderul nu se mai centreaza pe problemele curente, ci devine 'visator'; in realitate, incercarea de a surprinde cat mai multe variante situationale este benefica deoarece conduce la actiuni rapide in momentul producerii evenimentului. Mai mult, se dezvolta un anumit tip de gandire, care permite generarea de situatii si solutii intr-un timp din ce in ce mai scurt. Astfel, o generare si analiza a situatiilor posibile nu poate fi decat constructiva.

• Realitatea – presupune reactionarea la fapte si nu la iluzii. Trebuie facuta o demarcatie clara intre viziune si iluzie. Viziunea grefeaza pe situatii si elemente concrete, cu probabilitate mare de realizare, in timp ce iluzia este nociva, deoarece presupune o distorsionare a realitatii. Pe piata actuala, liderul care are iluzii va genera dezastre de proportii.

• Etica – presupune atentie fata de problemele oamenilor. Acest tip de implicare trebuie privit cu atentie: exista situatii in care liderii, in dorinta de a fi sensibili la problemele oamenilor (fie pentru ca nativ au aceasta inclinatie, fie pentru ca au fost instruiti in acest sens) aloca foarte mult timp acestui aspect. Consecinta: scaderea randamentului individual, apoi al firmei si uneori dominarea de catre angajati. Astfel, trebuie stabilite limite ale aplicarii eticii in vederea obtinerii excelentei.

• Curajul – implica asumarea riscurilor, initiativa sustinuta, continuitate. Curajul inseamna sa te ridici dintr-o situatie mai putin favorabila, sa analizezi lucrurile cu calm si sa o iei de la capat cu incredere. Este, poate, o completare a celorlalte trei elemente: un lider are nevoie de curajul viziunii, al realitatii si al aplicarii eticii.

In viziunea lui Koestenbaum, implementarea modelului diamantului in cazul liderului, redat in figura nr.1, conduce la excelenta. Modelul se bazeaza pe patru elemente: viziune, curaj, etica si realitate. Etica liderului presupune in primul rand un anume nivel al eticii la nivel de individ. Este greu de conceput o persoana care este etica doar in relatiile de munca. In general etica se leaga de comportament, de credinte, de valori ce reprezinta 'bagajul' moral al oricarei persoane.

Liderul se poate perfectiona, urmand anumite cai care il conduc spre desavarsirea caracterului sau etic. Important este ca acesta sa constientizeze rolul eticii si sa manifeste disponibilitate pentru a invata. Metodele au in centru oamenii, echipa si increderea acordata acestora. Astfel, punand pret pe oameni, pe parerile lor, in perspectiva viitorului fiecare angajat poate sa devina un lider. Schimbarea sta in noi si in dorinta de a trai mai bine, mai armonios, intr-o lume mai corecta, mai curata, mai linistita.

John W. Gardner considera ca intelegerea contextului in care se afla liderul este atributul cel mai important al acestuia sau 'nucleul leadesrhip-ului'. Liderii eficienti nu numai ca ii motiveaza pe cei care ii urmeaza, dar le si insufla incredere si ii inspira sa devina ei insisi lideri.

In ultima instanta, succesul unei schimbari ce transforma organizatia va depinde de viziunea pe care o are liderul acesteia in legatura cu dezvoltarea unui plan strategic. Acest proces de dezvoltare a planului strategic, in varianta sa cea mai simpla, cuprinde cativa pasi  fundamentali: sa stie sa asculte; sa formuleze planul strategic; sa se asigure ca are echipa potrivita pentru implementare; sa comunice constant continutul acesteia pentru ca toti membrii organizatiei sa aiba o idee clara despre aceasta; sa alinieze scopurile individuale ale angajatilor cu obiectivele planului strategic; sa masoare rezultatele comparativ cu planul; sa il modifice daca situatia o cere; sa elimine obstacolele legate de inertia organizationala si sa sarbatoreasca  fiecare nou succes premiindu-i pe cei care au facut eforturi deosebite.

In zilele noastre, mobilitatea fortei de munca este un fenomen din ce in ce mai frecvent, persoanele se identifica din ce in ce mai putin cu organizatile din cauza faptului ca acestea pot disparea intr-un proces de fuziune sau achizitie. Organizatiile sunt mult mai mari decat in trecut si pierderea identitatii si alienarea angajatiilor sunt foarte mari. Este dificil, desi nu imposibil, sa se foloseasca stimulente pentru a-i motiva.

Marcus Buckingham spune ca 'directorii prosti joaca dame, pe cand cei buni joaca sah'. Un lider bun trebuie sa identifice caracteristicile unice ale fiecarui angajat si trebuie sa le traduca intr-un randament imbunatatit. Stiinta de a intelege dorintele si nevoile indivizilor se poate extinde la grupuri intregi de indivizi in mainile liderilor intelepti, cu suficienta intuitie si empatie. Acesti lideri pot folosi stimulente nerationale pentru a incuraja diverse comportamente pozitive la grupurile pe care le conduc. Acest lucru se poate concretiza in invitarea angajatului lunii la cina cu presedintele, publicarea unui articol despre acesta in revista companiei sau oferirea posibilitatii de a obtine diverse premii.

Abilitatea unui lider de a motiva si inspira incredere depinde si de claritatea discursului sau. Acesta este antidotul impotriva anxietatii si temerii in fata viitorului, motive principale ale lipsei de motivare. Rudolph Giuliani, fost primar al orasului New York, a dat  un bun exemplu de leadeship eficient prin intermediul claritatii cand si-a luat in primire postul in anul 1993. Desi cantitatea de probleme a metropolei era foarte mare, Giuliani a hotarat sa se concentreze pe cateva obiective clare si specifice: reducerea criminalitatii, imbunatatirea calitatii vietii locuitorilor, disparitia stergatorilor de parbrize de la semafoare, curatarea zonei suburbane de graffiti si tinerea vandalilor la distanta. Cand si-a stabilit aceste obiective tangibile  si apoi le-a depasit, Giuliani a reusit sa castige increderea locuitorilor si respectul angajatilor. Dupa aceea, acest lucru l-a ajutat sa depaseasca cu succes provocari si mai mari, cum ar fi impozitele pentru infractionalitate.

Unul dintre beneficiile cele mai mari ale motivatiei efective a angajatilor este pastrarea celor mai buni dintre acestia. In opinia lui Buckingham, nu numai  ca intreprinderile concureaza in a vinde produse si servicii, ci si in a angaja cei mai buni oameni pe pietele cele mai competitive. Desi departamentele de resurse umane s-au concentrat in dezvoltarea de oferte economice atractive pentru a angaja si a pastra cei mai buni oameni, acest lucru nu este deja suficient. Stimulentele nerationale sunt la fel sau chiar mai importante. Cu atitudinile actuale, concentrate pe numarul si masurarea rezultatelor, deseori se trece cu vederea marele avantaj pe care il are organizatia de pe urma catorva membri carora le place ceea ce fac, cred in ceea ce fac si isi duc munca la bun sfarsit intr-un mediu de integritate, leadeship si cultura cu care simt ca se identifica.

Marii lideri sunt produsi de marile grupuri si de organizatii care creeaza arhitectura sociala bazata pe respect si demnitate. Acesti noi lideri nu vor avea cea mai puternica voce, ci cea mai atenta ureche. In loc de structuri piramidale, aceste noi organizatii postbirocratice vor fi construite pe energie si pe idei, vor fi conduse de oameni care isi gasesc bucuria in munca pe care o fac pe moment, in timp ce se accepta unii pe altii si nu se tem sa lase monumente in urma.

SISTEME DE VALORI IN CADRUL SOCIETATII

SPECIAL AL VALORILOR ETICE, RELIGIOASE SI ESTETICE; TEORIA VALORILOR

AXIOLOGIA

Aria de uzanta a termenului, asa cum se intampla de regula in domeniile care angajeaza un numar foarte mare de oameni sau chiar intreaga omenire, s-a extins in sfere mai concrete de activitate umana, si astazi prin axiologie se mai intelege, frecvent, notiunea de valori clasificate sau clasificarea valorilor si sistem de valori, inclusiv ale unei persoane, precum si educatie pe valori (si pentru valori).

AXIOLOGIE -- studiul filosofic al valorilor; teoria valorilor

stiinta despre clasificarea valorilor

-clasificarea valorilor

-sistem de valori (al unei persoane etc.)

-educatie pe valori (si pentru valori

EDUCATIE AXIOLOGICA = educatie pe / prin valori (si pentru valori)

Demersul filosofic sau Ce este Omul?

Desfasurarea educatiei axiologice in cadrul celor trei tipuri de valori – etice, religioase si estetice, nu constituia o limitare a demersului educational, ci un anume mod de a intelege ce este eduactia in general, a raportului educatiei fata de instruire si fata de activitatea practica cotidiana. Etica, religia si estetica constituiau, in trecut, domenii educationale “pure”, fara vreun rezultat practic si/sau utilitar, valori care se suprapuneau pe activitatea practica a omului, o reglementau, dar nu o determinau esential. Determinatia pentru activitatea practica venea din materialitatea lumii, din lumea fizicului, din care face parte si fiinta umana ca organism biologic. Educatia morala, religioasa si estetica, identificata cu educatia axiologica, venea sa innobileze spiritual fiinta umana. Or, fiinta umana devine ca atare doar fiind marcata esential de spirit, de complementarea existentei in sfera fizicului (al detrminatiilor) cu existenta concomitenta in sfera metafizicului sau al suprasensibilului (al autoreflexiilor). S-ar putea astfel afirma ca fiinta umana – OMUL -- reprezinta interactiunea fizicului si a metafizicului, a materiei si a spiritului, a sensibilului si a suprasensibilului, a determinatiilor si a autoreflexiilor.Nu se poate de imaginat un individ care sa nu se gandeasca pe sine, care sa nu-si gandeasca gandurile, un om care nu stie ca gandeste – o constiinta care nu se autoconstientizeaza, adica un individ a carui existenta, asemenea altor fiinte biologice, se desfasoara exclusiv in lumea fizicului, a materiei.

FIINTA UMANA, OMUL exista concomitent in:

a) lumea fizicului                b) lumea metafizicului

a materiei a spiritului

a sensibilului a suprasensibilului

a determinatiilor a autoreflexiilor

Din interactiunea celor doua sfere se produce valoarea umana

Definirea valorii.

Dificultatea definirii termenului valoare este adeverita chiar de faptul ca insasi definitia valorii este … o valoare!

In mod curent se obisnuieste sa se afirme ca valoarea este ceva (un lucru) util, necesar, de pret, sau o calitate a unui lucru, o calitate care corespunde necesitatilor, asteptarilor, idealului uman, national, social etc.

Daca prin lucru intelegem doar ceea ce se afla in afara omului, trebuie sa acceptam ca si valoarea este ceva care se afla in afara omului, prin urmare sensul vietii umane ar fi aproprierea-insusirea-acapararea cat mai multor valori, iar esenta educatiei axiologice ar fi reprezentata de un sistem de actiuni ordonate teleologic pentru formarea-dezvoltarea la indivizii umani a capacitatilor de a-si apropria-insusi-acapara un numar cat mai mare de valori.

Valorile insa nu sunt indiferente fata de indivizii umani, grupurile sociale etc., despre valori se afirma ca acestea, ca sa fie definite ca atare, trebuie sa corespunda asteptarilor, idealurilor omului, grupului etc. Prin urmare, este corect sa se defineasca valoarea ca un lucru care face parte nu doar din exteriorul omului ci si din interiorul acestuia, adica ca pe un lucru care apartine interior-exteriorului omului.

T.Vianu a definit valorile ca pe obiecte ale dorintei, ceea ce inseamna ca valoare in sine nu exista; exista dorinta noastra pentru ceva pe care il definim ca valoare.

In sensul indicat, ar trebui sa se recunoasca ca in afara omului nu exista valori; valorile pot fi numite valori doar prin raportarea lucrurilor la om (in sens filosofic lucruri sunt nu numai obiectele materiale dar si ideile, sentimentele, calitatile etc.). Metalele si pietrele pretioase, de ex., despre care se considera ca sunt valori “in sine”, nu sunt valori decat in contextul acelor conventii care accepta ca acestea sa reprezinte alte obiecte si valori necesare omului pentru viata biologica, sociala si spirituala: in schimbul unei cantitati de aur se poate obtine o cantitate de alimente, necesara vietii biologice; se pot obtine studii profesionale pentru insertia oportuna a individului in societate ca producator de valori materiale si/sau spirituale; se poate obtine dreptul de a citi carti, de a asista la spectacole de teatru, la concerte, de a contempla peisaje indepartate de locul de trai etc.

Faptul ca aurul este unul din metalele care nu se supune coroziei este indiferent fata de om. Insa aceasta calitate a aurului a devenit cu adevarat o calitate abia in momentul in care omul si-a raportat-o la propriile nevoi si idei despre util si frumos.

Astfel fizicul, materia, in interactiune cu metafizicul, spiritul produc valoarea.

Desi in mod curent se obisnueste sa se spuna ca omul “insuseste valorile”, aceasta nicidecum nu inseamna ca actiunea de insusire ar reprezenta o simpla miscare, o deplasare a unei valori dintr-un loc aflat in exteriorul omului -- catre om. Verbul a insusi reda tocmai actiunea omului pentru a face ca ceva, anume in procesul actiunii declansate de om, sa devina o calitate, o insusire a omului. Or, intr-o formula mai simpla, a insusi sau a apropria, echivaleaza cu elaborarea, producerea, crearea valorii de catre om.Esenta valorii este in atitudinea polara a omului: ceva poate reprezenta o valoare doar ca obiect al binelui sau raului, frumosului sau uratului, dreptatii sau nedreptatii, permisivitatii sau interdictiei, utilului sau inutilului etc.

Constatam astfel ca definirea valorii nu este indiferenta nici fata de educatie in general, prin care se intelege un sistem de actiuni ordonate epistemologic, teleologic, continutal (=axiologic) si tehnologic de formare-dezvoltare a fiintei umane, fiecare din componentele definitorii ale educatiei fiind o valoare, ca si actiunea de a educa. Prin urmare educatia este prin definitie o valoare, s-ar putea spune, valoarea umana suprema, caci datorita educatiei omul devine om (I.Kant).

Actual, educatia axiologica presupune nu numai o educatie in interiorul valorilor etice, religioase si estetice, ci in universul tuturor valorilor.

Constituirea valorilor.

Initial, la inceputurile evolutiei sale istorice, omul si-a elaborat doua abordari cu privire la valori. Anumite lucruri materiale (pietrele, crengile, apa, focul, iarba, fructele, pomusoarele, radacinile comestibile, insectele, pasarile si animalele etc.) au obtinut valoare pentru om prin faptul ca acesta le-a descoperit utilitatea vitala, adica au fost constientizate ca lucruri fara de care viata omului nu putea fi.

Fata de aceleasi lucruri, precum si fata de fenomene ale naturii (caldura soarelui si adierea vantului, frigul si intunericul noptii si rasaritul soarelui care le urma, senzatia de racoare si improspatare a apei etc.)fata de fenomene ale propriei vieti (visele, emotiile, sexualitatea etc.) omul si-a creat o atitudine care depasea cadrul strict utilitar, considerandu-le valori contextuale existentei sale.Acestea erau/sunt valorile existente, care au devenit ca atare datorita raportarii omului la lucrurile si fenomenele indicate mai sus.Ulterior, omul a inceput sa creeze valori: au aparut astfel lucruri, obiecte, chiar plante si animale inexistente in natura. Unele aveau utilitate practica si valoare estetica; altele aveau doar valoare estetica, juridica, morala etc.In timpuri diferite oamenii au acordat prioritate si/sau au creat sisteme de valori diferite, fiecare tip de societate fiind marcat si de anumite tipuri de valori.Societatea antica si cea medievala s-au constituit pe valorile/au constituit valorile etern-umane – Adevarul, Binele, Frumosul si sentimentul Sacrului. Societatea acestor timpuri se subordona statului “divin”.Societatea moderna a avansat drept cele mai importante valorile sociale, statul subordonandu-se societatii care reprezenta intreaga umanitate.Societatea socialista a exagerat importanta valorilor politice, carora li s-a subordonat aproape in totalitate.Dezideratul societatii democratice contemporane este acceptarea oricaror valori, in interactiune armonioasa, persoana, grupul social, popoarele fiind in drept sa acorde prioritati acelor valori pe care le cosidera mai importante, fara insa a dauna prin optiunea facuta altor persoane, grupuri sociale, popoare etc.

Structurarea valorilor.

In functie de un sir de criterii (autor/subiect creator, apartenenta nationala, importanta, amploare, frecventa, domeniu de utilizare etc.) valorile au fost structurate in diverse clase de valori – axiologii.

Una dintre cele mai cunoscute axiologii este structurarea valorilor pe criteriul globalitatii – valorile (=atitudinile) fundamentale: Adevarul. Binele. Frumosul. Dreptatea. Libertatea, la care unii autori mai adauga si Sacrul sau Pietatea – valori proprii intregii omeniri, tuturor oamenilor. Cea mai raspandita interpretare a celei de a sasea dintre valorile fundamentale, a Sacrului, este ca primele cinci valori se produc, pentru omul religios, sub semnul Sacrului.

VALORI (atitudini) FUNDAMENTALE

Adevarul

Binele

Frumosul

Dreptatea

Libertatea

Mai intai s-au constituit primele trei valori fundamentale, numite si valori etern-umane:Adevarul. Binele. Frumosul. La acestea s-au adaugat mai tarziu si valorile sociale Dreptatea si Libertatea. Odata cu acestea, revolutiile burgheze au avansat si valorile sociale Egalitatea, Fraternitatea, Legalitatea, care prezinta de fapt decompozari ale primelor cinci valori fundamentale, dar cu aplicatie in domeniul social.

VALORI ETERN-UMANE

Adevarul

Binele

Frumosul

VALORI SOCIALE

Dreptatea

Libertatea

Valorile fundamentale ale omenirii reprezinta si valorile fundamentale ale educatiei si invatamantului. Teleologia educatiei in lumea contemporana se constituie plenar pe valorile fundamentale ale humanitasului, atat ca valori preexistente educatiei cat si ca valori produse/create de educatie.

Humanitas natura umana; cultura spirituala a omului

In anii de scolaritate, ca si pe parcursul intregii vieti, educatii isi apropriaza valorile fundamentale ale omenirii, dar le si produc prin propria activitate. Nu exista Adevar, Bine, Frumos, Dreptate si Libertate decat cu raportare la oameni, la activitatea lor.

Modelul educational contemporan are la baza trei perspective globale:

Cultura nationala

Realitatea scolara

Obictivele general-umane

Principalele relatii ale omului in cadrul culturii sunt definite de trihotomia culturii, care se constituie din:

Relatia omului cu natura

Relatia omului cu omul

Relatia omului cu valoarea

In cadrul relatiilor om—natura individul atinge oerformantele caracteristice personalitatii numai daca devine constient de apartenenta sa la toate sistemele vietii materiale – de la sistemele atomice si celulare pana la Cosmos si Univers.

Relatia om – om presupune atingerea unui astfel de grad de dezvoltare cognitiva, afectiva si psihomotorie care permite individului sa se constientizeze atat ca valoare intrinseca irepetabila cat si ca parte componenta a intregii omeniri. Exemplul cel mai potrivit pentru aceasta teza este balada populara Miorita,mesajul careia este tocmai constientizarea de catre fiinta umana (de catre baciul moldovean) a propriei identitati in identitatea materiala si spirituala a ocupatiei zilnice (pastoritul), a familiei, a plaiului natal, a cosmosului si a universului, deci a lumii materiale si a celei spirituale.

Relatia om – Absolutul nu este o inovatie a pedagogiei contemporane. Acest tip de relatii este calificat de un sir de filosofi – de la Platon, Kant, Hegel si pana la Steiner, Blaga, Eliade si Noica, drept relatie a omului cu Absolutul.Cele mai multe conceptii filosofice – iar odata cu ele si conceptii pedagogice, cu exceptia doar a conceptului materialist-istoric, recunosc caracterul transcedental al existentei spirituale a omului. Aceasta relatie indica asupra faptului ca fiecare om, ca fiinta spirituala, face parte din Spiritul Universal, care doar el singur este absolut, ca Spiritul Universal, deci Absolutul, se manifesta prin viata spirituala a fiecarui individ.

Unitatea si interdependenta celor trei tipuri de relatii este evidenta.

Definirea culturii drept o axiologie a educatiei vine din caractrul dublu-unitar al culturii: obiectiv si subiectiv. “Omul nu este ci devine o fiinta culturala”(Al.Tanase. Introducere in filozofia culturii. Bucuresti, Editura Stiintifica, 1968, p.14). Conform lui Al.Tanase (p.27), continuturile pe care le include fiecare din factorii subiectivi si obiectivi ai culturii sunt:

a)     subiectiv – actiunea si efectul de cultivare a corpului si spiritului;

b)     obiectiv – totalitatea complexului de obiective pe care omul le creeaza, le transforma si umanizeaza – creatii de limbj, de literatura, de arta, de stiinta si morala, de politica si de drept etc. – datorita carora se ridica deasupra starii naturale. Este o lume proprie omului.

Cea mai simpla definitie a culturii (din cele peste 164 atestate) – dar si cea mai completa si departe de a se pretinde exhaustiva, se rezuma la activitatea umana de creare a valorilor. Pedagogia se inscrie in axiologia culturii datorita faptului ca ea constituie acel domeniu de activitate umana care este prin definitie (=in esenta) un domeniu de creare a valorilor umane. Privita din acest unghi de vedere, cultura este o axiologie a educatiei, caci elevul (educatul) nu insuseste doar valori create de omenire, ci, insusindu-le, isi creeaza propriile cunostinte, competente, atitudini, care, pe de o parte, ele insele sunt niste valori, iar pe de alta parte, constituie mecanismele potentiale de creare a noi valori obiectualizate in stiinta, literatura, arta etc.

Scopul principal al activitatii educationale consta in formarea personalitatii umane, deci este o activitate de cultivare.Pentru orice activitate in general, iar pentru activitatea educationala in special, definitorii sunt coordonatele spatiotemporale si axiologice, spatiul si timpul obtinand si ele, in anumite conditii, statutul de valori. De ex.: Pe un picior de plai / Pe-o gura de rai… sau: La 31 august 1989 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea cu privire la decretarea limbii romane limba oficiala a statului. Fiecare individ este existential plasat intr-un timp si un spatiu concret, este “consumator” si creator al unor valori in cadrul materialitatii si spiritualitatii. Oricine devine personalitate nu in cadrul unui spatiu si timp abstracte, ci in cadrul unui spatiu geografic delimitat: casa parinteasca, curtea, localitatea, tara, planeta Terra; activitatea de cultivare a personalitatii se realizeaza intr-o anumita epoca istorica, secol, deceniu, an, luna, saptamana, zi, ora, clipa; valorile puse in circuitul educational nu sunt nici ele abnstracte, ci obiectivate in forma de idei, scopuri, concepte, atitudini, competente, care fac posibila formarea si perfectionarea unui cadru existential concret, a unei fiinte umane concrete.

O clasificare a valorilor in raport cu educatia este posibila si necesara, insa nu atat pe criteriul importantei valorilor cat mai ales pe criterii psihopedagogice, care fac posibila o educatie axiologica corecta.

John Dewey:

Nu putem sa stabilim o ierarhie de valori printre diversele    obiecte de studiu. Este inutil sa le aranjam in ordine, incepand cu cel care are cea mai mica valoare, mergand apoi la cel care are valoare maxima. In masura in care orice obiect d studiu are o functie unica si de neinlocuit in cadrul experientei, in masura in care el marcheaza o imbogatire caracteristica a vietii, valoarea sa este intrinseca sau incomparabila. Deoarece educatia nu este un mijloc pentru a trai, ci se identifica c actiunea de a trai o viata rodnica si inerent semnificativa, singura valoare intima care poate fi stabilita este tocmai procesul insusi al trairii (Democratie si educatie. O introducere in filosofia educatiei. Bucuresti, Editura Didactica si pedagogica, 1971, p.28).

Principiul fundamental de clasificare a valorilor in raport cu educatia este penetrabilitatea universala a valorilor in sistemul educational, conform caruia valorile fundamentale ale omenirii se gasesc, in forme decompozate, orice actiune educationala, dupa formula:

Valorile fundamentale: Adevarul. Binele . Frumosul. Dreptatea. Libertatea

Valorile dominante ale disciplinei scolare

valorile bazei conceptuale (epistemologiei) a disciplinei scolare

valorile sistemelor de obiective (ale teleologiei)

valorile continuturilor educationale

valorile tehnologiilor educationale

valorile evaluarii succesului scolar

Valorile contextuale

valorile care se produc/apar in timpul activitatii educationale, sursa lor fiind una din componentele curriculumului scolar – epistemologia, teleologia, continuturile, tehnologia predarii-invatarii-evaluarii (imaginea unui peisaj creat in opera literara, a unei lupte descrise in manualul de istorie, operatiile de gandire, perceptie, comunicare etc.); fiecare disciaplina scolara dispune de resurse proprii, specifice, de educatie axiologica, si de resurse comune tuturor disciplinelor scolare

Valorile personale (achizitionate de elev)

cunostinte

competente

atitudini (emotii si sentimente, opinii, convingeri, idealuri, acte volitive, aprecieri si autoaprecieri)

Al doilea principiu fundamental de structurare psihopedagogica a valorilor in sistemul si procesul educational este adecvarea valorilor la particularitatile psihologice si de varsta ale elevilor/educatilor.Sinteza unei astfel de structurari este data de Constantin Cucos:

perioada infantila (0-1 ani): se caracterizeaza prin interesele biologice sau organo-olfactive, se centreaza catre valorile vitale (de sanatate)

perioada primei copilarii (1-3 ani): se identifica interesele de tip kinoperceptiv si glosic, ii corespund valorile senzuale (sau de placere)

perioada celei de-a doua copilarii (3-7 ani): ii sunt specifice interesele ludico-practice, ii corespund valorile de apropiere (sau de achizitie)

perioada celei de-a treia copilarii (7-12 ani): este centrata pe interesele constructive, se indreapta catre valorile tehnice (sau de productie)

perioada preadolescentei (12-14 ani): domina interesele ludico-afective, apar valorile politice (sau de organizare)

perioada adolescentei: se dezvolta interesele socio-abstracte si intelectuale, se centreaza in jurul valorilor culturale (sau de intelegere)

faza matura: are ca interse dominante nevoile trans-sociale, rationale, individul se centreaza catre valorile spirituale inalte (adevarul, frumusetea, dragostea, pietatea)

ETICA

Istoria eticii occidentale, ca de altfel si cea a filosofiei occidentale, isi are inceputurile in Grecia antica. Principalele nume mentionate atunci cand se vorbeste de etica greceasca sunt Socrate, Platon, Aristotel. Chiar daca se poate urmari un fir rosu in ideile celor trei filosofi mentionati, teoriile etice dezvoltate de cei trei sunt destul de diferite in esenta.

Socrate nescriind nici o lucrare, fiind partizanul unei traditii orale in ceea ce priveste filosofia, principale sale idei etice sunt desprinse din dialogurile lui Platon, in special Euthyphron, Laches, Menon, acesta din urma urmarind sa raspunda la intrebarea Ce este virtutea ?

Platon, a dezvoltat o teorie a formelor si s-a folosit de aceasta ca de o premisa in dezvoltarea teoriei asupra guvernarii, s-a indepartat intr-o mare masura de discursul socratic. Aristotel respinge din start teoria formelor gandita de Platon, iar propria sa viziune asupra eticii o exprima in Etica nicomahica si in Etica eudemica.

Punctul comun intre eticile anterior mentionate, care se regaseste in mai toate teoriile etice, inclusiv cele contemporane, il reprezinta includerea in discursul filosofic a doua concepte: fericirea si virtutea. Corespondentele conceptelor in limba greaca sunt eudaimonia si arete, dar acesti termeni erau folositi intr-un sens aparte. Un individ putea fi in aparenta un eudaimon, avand o viata lipsita de griji (am spune astazi), dar acest lucru nu implica in mod necesar si includerea acestuia in categoria daimonilor.

Binele, o alta constanta a filosofie occidentale, se impleteste cu virtutea si eudaimonia, dar si cu ratiunea. Bunaoara Socrate accentueaza ideea ca viata morala este o viata virtuasa. Prin cuvintele acestuia din dialogurile platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea si asupra filosofie lui Platon. Aristotel sublineaza importanta intelectului si implicit a ratiunii, dar si nevoia unei introspectii rationale, care sa ofere un raspuns la principala intrebare a filosofie grecesti: Cum ar trebui sa traiasca un individ pentru a atinge eudaimonia ?

Un posibil raspuns poate fi identificat la intrebarea anterioara, el putand fi si o concluzie a filosofie grecesti, si anume urmarind binele suprem. Binele suprem ca si teleologie nu inseamna pur si simplu respectarea unor anumite reguli de comportament - prin virtuti, el are in vedere o permanenta cautare prin intermediul sinelui si prin intermediul facultatilor cu care a fost inzestrat omul, iar principala facultate a individului este ratiunea.

Explozia gandirii rationale in Grecia antica a avut un ecou deosebit in toata lumea occidentala, influenta acestui mod a imagina si explica lumea, si implicit omul, s-a facut simtita chiar si in teologie.

Scolastica ca si scoala a filosofiei a fost influentata de demersul rational initiat in Grecia antica, principalul obiectiv al acestei scoli a fost acela de a imbina ratiunea, denumita lumina naturala, si teologia. Explicatiile etice se regasesc undeva la confluenta celor doua mari scoli: teologia rationala - avandu-l ca reprezentat pe Aristotel si teologia revelata, in prim planul acesteia fiind Toma d'Aquino. Incercarea lui Toma d'Aquino de a media intre un mod de viata rational si unul bazat pe credinte religioase este evidenta in principala lucrare a acestuia Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino ratiunea devine un deschizator de drumuri pentru credinta.

Istoria filosofiei il prezinta ca parinte al scolasticii pe Sfantul Anselm, recunoscut in general ca fiind cel care a introdus argumentul ontologic al lui Dumnezeu. Apeland la o argumentare rationala prin apelul la axiome si concluzii obtinute din premise, Anselm a intarit ideea necesitatii unei abordari deductive a cunoasterii, in acest sens marturie stau cuvintele acestuia:

„Mi se pare o dovada de neglijenta, daca, dupa ce am reusit sa avem Credinta, nu ne dam silinta sa intelegem ceea ce credem”

Importanta argumentarii logice in problemele etice, analizate filosofic sau teologic este subliniata si de William Ockham. Concluzia acestuia are in vedere localizarea sursei moralei in insasi vointa divina. Aducand in discutie unul din atributele lui Dumnezeu, si anume omnipotenta, ganditorului franciscan afirma ca Dumnezeu poate face orice, in afara de ceea ce este logic.

Etica normativa are in vedere prescrierea de norme pentru comportamentul individual al omului, dar si pentru organizarea morala a vietii sociale.

Etica aplicata este formata dintr-un manunchi de discipline care incearca sa analizeze filosofic cazuri, situatii, dileme relevante pentru lumea reala. Printre aceste discipline se numara etica tehnologiei informatiei, etica bunastarii animalelor, etica in afaceri, bioetica, etica medicala, etica mediului, etica cercetarii stiintifice, etica in politicile publice, etica relatiilor internationale, etica mijloacelor de informare.

Cum importanta economiei in diagrama oricarei societati este in continua crestere, este absolut normal sa apara si accentuarea cercetarilor din domeniul eticii in afaceri. Acestea se concentreaza cu precadere asupra partilor implicate (stakeholders) in activitatile economice desfasurate in interiorul unei piete. In categoria 'partilor implicate' sunt incluse corporatiile, clientii acestora, furnizorii si distribuitorii lor, actionarii, angajatii si nu in ultimul rand comunitatea. Raportarea corporatiilor la partile implicate enumerate se face si prin intermediul conceptului de responsabilitate sociala a corporatiilor.

Normele de etica sunt teoreme care se demonstreaza dupa regulile logicii si stiintei.

Acest sistem de valori la care ne raportam cu totii atunci cand vrem sa vedem daca suntem buni sau rai, acest sistem de valori care ne spune ce cale avem de urmat spre mai bine, spre succes.

Este normal ca un sistem de valori sa evolueze odata cu trecerea timpului dar sunt de parere ca natura valorilor ce compun acest sistem nu trebuie sa se schimbe radical. Nu putem trece de la un sistem de valori la unul diametral opus in scurt timp deoarece, in felul acesta, putem genera dezechilibre in societate.

Inainte de ‘89 ne lipseau multe, libertatea de exprimare avea un inteles destul de restrans si in felul acesta societatea (nu vorbesc de societatea politica ci de oamenii normali) si-a creat un sistem valori care sa-i satisfaca lipsurile.

Un sistem de valori bazat pe cultura, pe inteligenta, pe cultivarea potentialului, pe evolutie umana.

Nu erau multe lucruri pe care le puteai face in acele vremuri dar nimeni nu-ti putea interzice sa devii un om mai bun.

In scoala acelor ani intotdeauna erau admirati copii care castigau olimpiade dupa olimpiade, care aveau rezultate sportive deosebite, toti ne doream sa fim ca ei si unii dintre noi chiar au reusit.

Dupa ‘90 am fost inundati de o notiune de libertate foarte prost inteleasa. De parca aceasta nu ar fi fost suficienta ne-am bucurat in ultimii 20 de ani si de un interes sporit din partea clasei politice de a ne transforma intr-o tara de imbecili. Nu pot sa nu ma gandesc la melodia celor de la Sarmalele Reci – Tara te vrea prost.

Perioada in care sistemul de valori a fost transformat a fost destul de scurta, a durat doar cativa ani.

Sistemele de valori sunt cele carea creaza modele de urmat pentru noile generatii si in felul asta ajung sa ma gandesc cu groaza la generatiile ce vin din urma si, mai rau, la ce va urma de acum incolo.

Pe langa efectele negative evidente ale acestui sistem de valori mai trebuie sa ne gandim si la noua clasa sociala care apare, acea clasa sociala a inadaptatilor, a celor ce nu se pot conforma cu sistemul de valori existent si care traiesc intr-un univers social paralel.

Toate acestea creeaza dezechilibre in evolutia societatii in care traim si efectele negative se inmultesc exponential.

Teorii morale

In sens larg, etica vizeaza valorizarea unei actiuni (bine/bun, rau) in termeni de mijloace si scop si in acest sens se disting doua pozitii majore. Etica deontologica sustine ca valoarea morala a unei actiuni consta in respectarea regulii, indiferent de cinsecintele ei, iar etica teleologica sustine ca valoarea unei actiuni este data de scopul ei final.

Sustinatorii eticii teleologice afirma fericirea ca scop suprem al vietii, desi difera mijloacele prin care este obtinuta. Hedonismul (Aristip, J. St. Mill) promoveaza absenta durerii din corp si a suferintei din suflet ca mijloc de realizare a suferintei, iar eudemonismul (Platon, Aristotel) teoretizeaza cautarea rationala a fericirii. Ambele teorii privilegiaza ideea ca valoarea mijloacelor (placerea, intelepciunea) este determinata de valoarea scopului si se centreaza pe continutul actiunii morale. Totusi, hedonismul si eudemonismul nu stabilesc cadrul necesar si universal in care continutul unei actiuni are deplina valabilitate morala.

Etica deontologica (Imm. Kant) apreciaza ca, indiferent de scop, actiunile au valoare morala doar daca sunt guvernate de principii normative a caror respectare asigura unei actiuni caracter necesar si universal.

In replica la normativitatea principiilor morale si a demersului deductiv, etica aplicata depaseste domeniul strict teoretic si adopta un demers inductiv derivand principiile morale din analiza unor fapte concrete. Astfel, etica aplicata (M. Tooley) poate fi considerata un demers reflexiv adecvat la situatiile concrete.

O alta obiectie adusa teoriilor teleologice si deontologice o constituie universalismul lor nefondat, pentru ca nu tine cont de contextul cultural caruia ii apartin indivivizii, de codul moral presupus in infaptuirea unei actiuni.

1.Aristotel ( 384/322 i.H.) abordeaza domeniul eticii teoretizand in spatiul virtutilor dianoetice si stabileste intelesul moral al omului ca avand temei in cel metafizic.

Printr-o analogie intre fiinta in sine si binele in sine, identificat cu fericirea, Aristotel promoveaza o etica eudemonista, deoarece numai fericirea este activitatea care actualizeza caracteristica definitorie a omului ca fiinta care actioneaza condusa de ratiunea practica.

In domeniul idealurilor umane fericirea beneficiaza de valorizarea unui scop in sine si este conforma cu ratiunea intrucat corespunde facultatii superioare a sufletului. Astfel, se stabilepte o armonie intre virtute si fericire, deoarece placerea si jocul (relaxarea) se subordoneaza virtutii in realizarea fericirii.

Onoarea, inteligenta, placerea sunt bunuri imperfecte si intermediare fericirii, care este o activitate desavarsita. Asa cum fiinta este actuala, fericirea este o stare actuala, nu doar potenta, care isi este autosuficienta. Fericirea dobandeste realitate numai intr-o activitate serioasa si nu prin joc, care este mai degraba repaus. Este lipsit de sens sa se conceapa munca in vederea relaxarii, deoarece relaxarea este definita ca lipsa activitatii si mijloc in vederea reluarii muncii. Astfel, fixand domeniul fericirii ca activitate perfecta si straina de joc, Aristotel o defineste ca viata conforma cu ratiunea, iar intr-o ierarhie a facultatilor sufletului, partea lui superioara ar procura cel mai usor fericirea deoarece ei ii revine activitatea conforma virtutilor intelectuale.

2.Utilitarismul lui John Stuart Mill (1806/1873) face parte din eticile hedoniste consecventialiste si considera ca o actiune este buna in masura in care contribuie la fericirea unui numar maxim de persoane, in baza unui principiu al diferentierii calitative a valorilor.

Pornind de la principiul utilitatii in realizarea fericirii, care consta in placere, Mill accentueaza asupra diferentei intre calitatea si cantitatea placerilor si justifica dezirabilitatea superioara a placerilor spirituale, nu prin ele insele, ci prin consecintele lor. Spiritele inferioare ajung mult mai usor la fericire pentru ca sunt satisfacute de placeri usor de obtinut, pe cand dorintele unui spirit superior sunt mai greu de satisfacut, dar au avantajul duratei, certitudinii si intensitatii.

Mill rezolva disputa legata de stabilirea celei mai mari fericiri afirmand ca fiecare poate hotari numai pentru sine, astfel incat dominatia intelectului asupra placerii corporale genereaza continua insatisfactie de sine, care potentiaza cautarea maximei fericiri, fara sa o cenzureze.

3. Morala kantiana dezvolta notele specifice ale unei gandiri deontologice, fara sa faca abstractie de implicarile interioare care fac posibila fericirea. Criticand hedonismul, pentru ca placerea este determinata sensibil, si eudemonismul, pentru ca depinde de o vointa eteronoma, Immanuel Kant (1724/1804) sustine ca actiunile care au valoare morala sunt doar acelea care rezulta dintr-o vointa autonoma.

Ca scop subiectiv fericirea implica realizarea dorintelor, dar implinirea inclinatiilor umane poate conduce si spre scopuri derizorii. De aceea, inainte de a cauta fericirea trebuie sa ne intrebam daca meritam sa fim fericiti. Conform principiului autonomiei vointei, fericirea presupune virtute exercitata din datorie, iar pentru a fi demni de fericire trebuie ca prin ratiune sa ne invingem inclinatiile.

Prin conceptul central de datorie Kant caracterizeaza actiunea implinita in mod necesar din respect pentru legea care nu este determinata de o instanta superioara. Astfel vointa autonoma isi da siesi maxime care sunt valabile doar in masura in care pot fi adoptate ca lege universala. Astfel, prin morala datoriei, imperativul categoric devine unicul principiu normativ al actiunii si impune recunoasterea si respectarea umanitatii in persoana fiecaruia.

Probleme de etica aplicata.

Conceptiile traditionaliste asupra dreptului moral la viata considera avortul un infanticid. Contrar acestei teze, Michael Tooley sustine ca pentru ca o fiinta sa aiba dreptul la viata trebuie sa detina anumite atribute derivate din principii morale fundamentale.

In cadrul codului moral crestin avortul este considerat un infanticid, prin largirea conceptului de persoana aplicat organismului fetal. Tooley sustine ca dreptul moral la viata si calitatea de persoana se dobandesc in masura in care fiinta umana satisface criteriul constiintei de sine. Astfel, o fiinta este o persoana daca este subiect durabil al unor experiente si stari mentale si , simultan, poseda conceptul de sine ca identic cu acel subiect .

Din aceasta perspectiva, este evident ca un zigot nu respecta criteriul constiintei de sine , iar problema dreptului moral la viata al unei fiinte nenascute este o falsa problema, pentru ca atat infanticidul, cat si moralitatea presupun conceptul de persoana.

O alta problema ridicata de etica aplicata o reprezinta eutanasia ( eu – bine,buna; thanatos – moarte), adica metoda de a ucide nedureros un pacient aflat in agonie sau suferind de o boala incurabila. Incepand cu Platon si Francis Bacon, care a creat termenul pentru a denumi alinarea agonica, constiinta se vede pusa in fata unui conflict etic, transferat in domeniul actului medical. Chiar daca eytanasia are loc in conditii stricte ( decizia voluntara a pacientului, absenta altor solutii la suferinte considerate insuportabile, acordul altui medic) interogatia asupra dreptului unei persoane asupra vietii altei persoane ramane si azi o problema persistenta. Din aceasta cauza s-a ajuns la acceptarea mai mult sau mai putin tacita a eutanasiei pasive, adica permisiunea unui pacient de muri prin retragerea tratamentului care intretinea viata.

Se pune totusi intrebarea asupra moralitatii eutanasiei active, tinand cont ca prin eutasia pasiva pacientul inca nu evita suferinta. Astfel, James Rachels considera ca, de exemplu in cazul copiilor care se nasc cu sindromul Down (mongolism) eutanasia pasiva este mai condamnabila decat eutanasia activa, intrucat pacientul va muri fara posibilitatea de a evita suferinta

BIBLIOGRAFIE:

1. Brown Tom, Crainer Stuart, Dearlove Des, Rodrigues N. Jorge – Business Minds, Editura Publica, Bucuresti, 2008.

2. Buckingham Marcus, Clifton O. Donald, – Now,  discover your strenghts, The Free Press, New York, 2001.

3. Gardner W. John, – Leadership, The Free Press, New York, 1993.

4. Goffee Robert, Jones Gareth –  Why Should Anyone be Led by You?,  in 'The Harvard Business Review',  September - October 2000.

5. Kets de Vries Manfred – Leadership, arta si maiestria de a conduce, Editura Codecs, Bucuresti, 2003.

6. Koesterbaum  Peter – Liderul – fata ascunsa a excelentei, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2006.

7. Palmer E. Robert – Ultimate Leadership. Winning Execution Strategies For Your Situation, Wharton School Publishing, 2008.

8. Peters Tom – Leadership – inspire, liberate, achieve, DK Publishing,  New York, 2005.

9. Zlate Mielu – Leadership si management, Editura Polirom, Iasi, 2004.