QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate management

Contractul de tranzactie








Contractul de tranzactie

I.1.       Definitie

Tranzactia este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintimpina un proces ce se poate naste (art. 1704 Cod civil) prin concesii reciproce, constind in renuntari reciproce la pretentii sau in prestatii noi savirsite ori promise de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul care este litigios sau indoielnic.




Deci tranzactia presupune:

existenta unui drept litigios si/sau indoielnic (res litiogiosa et dubia), cel putin in conceptia partilor, adica de natura a da nastere unui proces; prin acest element tranzactia se deosebeste de un simplu contract de schimb sau de vinzare-cumparare;

intentia partilor de a pune capat (in intregime sau partial) litigiului existent sau de a preintimpina nasterea unui litigiu prin incheierea contractului de tranzactie;

existenta unor concesii reciproce – in lipsa acestui element (omis din definitia data tranzactiei in Codul civil) poate fi vorba eventual de o simpla achiesare (recunoasterea unei pretentii adverse) sau desistare (renuntare la o pretentie proprie), fara insa ca aceasta recunoastere sau renuntare sa aiba ca echivalent o recunoastere, renuntare sau prestatie noua reciproca; la fel se deosebeste tranzactia si de ratificare sau confirmare care, in lipsa de echivalenta, constituie un act juridic unilateral (iar nu contract de tranzactie).

I.2.       Caractere juridice

Tranzactia este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ si consensual.

Tranzactia este un contract sinalagmatic (bilateral) intrucit partile isi asuma obligatii reciproce (de a nu continua sau incepe procesul, in schimbul concesiilor sau prestatiilor noi facute de cealalta parte). Se poate cere rezolutiunea contractului pentru neexecutarea de obligatii, dar numai daca una dintre parti si‑a asumat o obligatie noua pe care nu o executa. In privinta concesiilor neexecutarea este exclusa, intrucit instanta va respinge actiunea prin care s‑ar incerca valorificarea dreptului care a facut obiectul tranzactiei (concesiei).

Tranzactia este un contract cu titlu oneros si comutativ, deoarece fiecare parte urmareste un avantaj patrimonial (cel putin evitarea pierderii procesului si a cheltuielilor de judecata), iar avantajele avute in vedere nu mai depind – dupa incheierea contractului – de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de cistig si pierdere pentru partile contractante. Alea (res litigiosa et dubia), existenta inainte, inceteaza prin incheierea contractului de tranzactie.

Tranzactia este un contract consensual. Cerinta formei scrise, prevazuta de art. 1075 Cod civil, indiferent de valoare, vizeaza numai dovada contractului. Ad probationem inscrisul este cerut pentru a nu se da loc, cu prilejul tranzactiei, la un proces mai greu decit cel pe care partile au cautat sa‑l evite.

Proba cu martori se admite insa, daca exista un inceput de dovada scrisa ori daca preconstituirea sau conservarea dovezii scrise a fost cu neputinta (art. 1197–1198 Cod civil).

Daca, in schimbul renuntarii facuta de o parte, cealalta parte instraineaza un bun, instrainare pentru care legea prevede forma solemna (de exemplu forma autentica prevazuta de art. 2 din Legea nr. 54/1998 pentru instrainarea terenurilor), atunci contractul de tranzactie va trebui sa fie incheiat – sub sanctiunea nulitatii absolute – in forma prevazuta de lege, devenind act solemn.

Solutia se impune, neindoielnic, daca tranzactia este extrajudiciara. Daca tranzactia este judiciara, invoiala partilor realizata in cursul judecatii poate fi prezentata in scris, iar la judecatorii si verbal, consimtamintul partilor fiind cuprins intr‑un proces-verbal (art. 82 si 272 Cod procedura civila), intelegerea dintre parti alcatuind dispozitivul hotaririi de expedient. Cu toate ca in cazul tranzactiei judiciare instanta nu judeca si nu adauga nimic la efectele (forta) contractului de tranzactie (nihil addit ad vim transactionis), verificind numai legalitatea intelegerii dintre parti, hotarirea de expedient are functia de a autentifica aceasta invoiala; orice hotarire judecatoreasca – din punct de vedere probator – este asimilata cu un act autentic. Deci nu este necesar un act autentificat de notar, chiar daca tranzactia ar cuprinde un contract solemn; hotarirea de expedient suplineste cu prisosinta forma notariala.

Daca tranzactia produce efecte pur declarative, nu va fi necesara respectarea formei autentice, indiferent ca este judiciara sau extrajudiciara, recunoasterea unui drept preexistent neavind semnificatia unei instrainari.

I.3.       Conditii de validitate

Se aplica regulile generale in materie de contracte.

Intrucit tranzactia implica renuntarea la un drept, iar renuntarile sint echivalente actelor de dispozitie (chiar daca tranzactia nu implica o instrainare), partile contractante trebuie sa aiba capacitatea (sa indeplineasca conditiile cerute de lege) pentru a dispune cu titlu oneros de dreptul care formeaza obiectul concesiei sau de prestatia promisa de o parte in schimbul renuntarii facute de cealalta parte (art. 1706 Cod civil). Tranzactia poate fi incheiata si prin mandatar, dar numai cu procura speciala.



Tranzactia nu poate avea ca obiect bunuri scoase din circuitul civil[1] (inalienabile). Art. 1707 Cod civil precizeaza insa ca “se poate transige asupra unei actiuni civile ce deriva din o infractiune” (de exemplu asupra despagubirilor civile rezultate din vatamarea sanatatii), caci prin aceasta intelegere nu este afectata actiunea penala, care isi urmeaza cursul, respectiv inceteaza prin impacarea partilor, potrivit regulilor procedurii penale, iar nu ca efect al tranzactiei care se refera exclusiv la pretentiile civile.

In toate cazurile, sub sanctiunea nulitatii absolute, partile sau una dintre ele nu trebuie sa urmareasca prin tranzactie realizarea de scopuri ilicite[2], eludarea dispozitilor imperative ale legii sau fraudarea tertilor (de exemplu a creditorilor). Daca tranzactia intervine in cursul procesului si instanta constata ca partile urmaresc asfel de scopuri, ea este obligata sa respinga cererea de a da o hotarire de expedient si sa continue judecata.

I.4.       Nulitatea contractului de tranzactie

In legatura cu cauzele de anulare a contractului de tranzactie, prevazute de art. 1712–1716 Cod civil si care constituie aplicatii ale regulilor generale in materie, nu constituie eroare asupra obiectului eroarea asupra cuantumului prejudiciilor suferite; in schimb, poate fi retinuta eroarea asupra naturii pagubei suferite (de exemplu leziunea ca urmare a vatamarii corporale este de alta natura decit aceea cunoscuta in momentul incheierii contractului de tranzactie) sau asupra consecintelor agravate sau noi ale faptei ilicite, caci victima nu incheie tranzactia decit asupra consecintelor previzibile in acel moment. La fel, se poate cere anularea tranzactiei incheiata pentru executarea unui titlu nul (sau anulabil), inclusiv alte cauze de ineficacitate (de exemplu testament revocat), sau pentru stingerea unui proces solutionat printr‑o hotarire definitiva, afara numai daca partile ar fi tratat in cunostinta de cauza (art. 1713 si 1715 Cod civil).

Daca tranzactia a avut ca obiect stingerea tuturor drepturilor litigioase dintre parti, ea produce efecte depline, deci si cu privire la drepturile ignorate de parti (de exemplu creante); anularea poate fi ceruta numai daca documentele din care rezulta acele drepturi au fost ascunse (dolosiv) de cealalta parte (art. 1716 al. 1 Cod civil). In schimb, tranzactia este anulabila daca a avut un obiect unic si din actele ulterior descoperite rezulta ca partea care a tranzactionat in temeiul dreptului asupra acelui obiect nu avea nici un drept (art. 1717 Cod civil).

In toate cazurile, greselile aritmetice nu constituie motive de anulare, insa ele trebuie sa fie rectificate (art. 1717 Cod civil).

Nulitatea tranzactiei se intinde asupra intregului contract, acesta fiind format din clauze indivizibile, astfel incit nici o clauza nu poate fi suprimata sau schimbata fara anularea intregului contract; in fond, este vorba numai de o prezumtie simpla privitoare la caracterul determinat al clauzei nule.

Daca tranzactia a avut ca efect stingerea litigiului prin hotarire de expedient si ulterior se constata sau se pronunta nulitatea tranzactiei, pe cale de consecinta, se anuleaza si hotarirea de expedient, litigiul urmind sa fie rejudecat, caci hotarirea de expedient nu este rezultatul unei judecati a instantei, ci a unui contract al partilor (contract judiciar).

I.5.       Interpretarea contractului

In principiu, renuntarile la drepturi sint de stricta interpretare. Art. 1710 Cod civil precizeaza ca tranzactiile se marginesc numai la obiectul lor. Cu toate acestea, tranzactia nu se margineste la ceea ce s‑a prevazut expres in contract, insa ceea ce nu este prevazut expres poate fi luat in consideratie numai daca este o “consecinta necesara” a prevederilor contractuale (art. 1710 Cod civil).

I.6.       Efectele contractului de tranzactie

I.6.1.       Efecte extinctive

Odata incheiata, tranzactia impiedica partile sa formuleze din nou pretentii cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzactie, ea avind efect extinctiv. Actiunea introdusa de una din parti va fi respinsa de plano ca urmare a invocarii exceptiei peremptorii (dirimante) rezultind din tranzactie. Art. 1711 Cod civil asimileaza puterea tranzactiei cu puterea unei hotariri judecatoresti definitive; asimilarea nu este completa, fiindca tranzactia este un contract civil obisnuit si, ca atare, nu constituie titlu executoriu; daca tranzactia este consemnata intr‑o hotarire judecatoreasca de expedient sau intr‑un act autentic susceptibil de executare silita, se poate cere investirea ei cu formula necesara in vederea executarii silite.




I.6.2.       Efecte declarative

Majoritatea autorilor recunosc ca tranzactia produce, de regula, efecte declarative, iar nu constitutive sau translative, intrucit nu are ca scop sa confere partilor drepturi noi, ci numai sa recunoasca drepturi preexistente – inclusiv garantiile si alte accesorii (de exemplu dobinzi) – si sa consolideze, punindu‑le la adapostul unei contestatii judiciare.

Din efectul declarativ al tranzactiei rezulta ca:

Partea nu este succesorul in drepturi al celeilalte parti. Partile nu sint obligate sa‑si garanteze reciproc drepturile pe care si le recunosc, intrucit obligatia de garantie nu se naste decit ca urmare a unei transmisiuni de drepturi.

Produce efecte si pentru trecut, pina in momentul nasterii drepturilor ce se consolideaza (efecte retroactive).

Nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea de 10–20 de ani – intrucit justul titlu trebuie sa fie un act translativ de proprietate.

In ce priveste opozabilitatea fata de terti a tranzactiei avind ca obiect un imobil, din efectul declarativ mai rezulta ca tranzactia nu va fi supusa publicitatii imobiliare in cazul in care drepturile referitoare la imobil supuse inscrierii se consolideaza prin tranzactie in favoarea partii pe numele careia publicitatea s‑a efectuat cu ocazia dobindirii sau constituirii initiale. In schimb, daca prin tranzactie se fac modificari sau indreptari cu privire la drepturile supuse publicitatii imobiliare, va fi necesara respectarea formelor de publicitate.

I.6.3.       Efecte constitutive sau translative

Desi tranzactia produce, in principiu, efecte declarative, in anumite cazuri ea poate produce si efecte constitutive sau translative de drepturi, in cazurile in care, in schimbul renuntarilor facute de o parte, cealalta parte efectueaza sau promite anumite prestatii (de a plati o suma de bani sau de a da un alt lucru etc.). In aceste cazuri, tranzactia fiind si constitutiva sau declarativa de drepturi, consecintele referitoare la prestatiile noi vor fi inverse fata de cazul efectului declarativ (adica va exista obligatia de garantie, efectele nu vor fi retroactive si contractul de tranzactie va putea servi ca just titlu). Iar daca dreptul (lucrul) promis sau dat in schimb se refera la un imobil, intotdeauna va fi necesara respectarea formelor de publicitate.

In caz de neexecutare a obligatiei noi se va putea angaja raspunderea contractuala a debitorului, inclusiv obligarea lui la plata penalitatii stipulate (art. 1708 Cod civil). Este posibila si rezolutiunea contractului pentru neexecutare de obligatii (ceea ce nu se poate in cazul tranzactiei bilateral declarative), in temeiul art. 1020–1021 Cod civil sau al pactului comisoriu expres. Fiind contract sinalagmatic, este aplicabila si teoria riscului contractului.

I.6.4.       Efecte relative

Potrivit principiului relativitatii efectelor contractelor, tranzactia nu produce efecte fata de terti. Desi tranzactia produce efecte retroactive (ca si partajul), ea este inopozabila fata de tertii care, inainte de tranzactie, au dobindit drepturi asupra bunului litigios (spre deosebire de partaj). Deci ei nu trebuie sa intenteze o actiune pauliana pentru a face inopozabila tranzactia sau sa se apere prin invocarea uzucapiunii, a dobindirii de la proprietarul aparent sau alte remedii juridice la indemina tertilor de buna credinta.



I.6.5.       Probleme speciale privitoare la imobile

In ce priveste terenurile, tranzactia poate avea ca obiect concesii reciproce asupra terenului (de exemplu printr‑o tranzactie partile pot pune capat unui litigiu purtind asupra hotarului dintre doua terenuri invecinate – actiune in granituire).

Pentru ipoteza in care, in schimbul renuntarilor facute de o parte, cealalta parte transmite proprietatea unui imobil (efecte translative) se impun citeva precizari:

Bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, deoarece sint inalienabile, nu pot fi instrainate nici pe calea tranzactiei. In cazul tranzactiei cu efecte pur declarative, interdictia nu opereaza, recunoasterea unui drept preexistent neavind semnificatia unei instrainari (de exemplu granituire intre un teren proprietate privata si altul proprietate publica). Tranzactia va fi nula absolut daca se incearca pe aceasta cale ocolirea regimului juridic al bunurilor proprietate publica.

Proprietatea terenului atribuit conform art. 19 al. 1, art. 21 si art. 43 din Legea nr. 18/1991 (ipoteze de constituire – iar nu de reconstituire – a dreptului de proprietate) nu poate fi transmisa in cadrul tranzactiei (in schimbul renuntarii facute de cealalta parte), intrucit legea – sub sanctiunea nulitatii absolute – interzice instrainarea timp de 10 ani socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s‑a facut inscrierea proprietatii (art. 32). Daca tranzactia produce efecte pur declarative, ea poate avea ca obiect si un astfel de teren (de exemplu stabilirea hotarului cu proprietarul terenului invecinat prin concesii reciproce).

Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobindi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe cale de tranzactie.

Daca instrainarea in cadrul tranzactiei (cu efecte translative) are ca obiect un teren (intravilan sau extravilan), contractul trebuie sa fie incheiat in forma autentica. In lipsa formei autentice, tranzactia poate valora cel mult antecontract (din care izvoraste obligatia inchierii contractului in forma prevazuta de lege).

Daca instrainarea in cadrul tranzactiei are ca obiect un teren agricol in extravilan, nu se pune problema exercitarii dreptului de preemptiune.

In ce priveste constructiile, numai in ipoteza tranzactiei care implica lucrari de construire, modificare, transformare, desfiintare etc. este necesara obtinerea autorizatiei administrative conform Legii nr. 50/1991. In lipsa autorizatiei, lucrarea nu poate fi executata, respectiv poate fi desfiintata, aplicindu‑se si alte sanctiuni prevazute de lege. Deci partile trebuie sa solicite autorizatia inainte de incheierea tranzactiei.

In toate celelalte ipoteze in care tranzactia (cu efecte declarative sau translative) are ca obiect imobile, autorizatia administrativa nu este ceruta de lege.





De exemplu statutul civil al persoanei, pensia alimentar`, dreptul la via]` [i s`n`tate etc.

De exemplu partea v`t`mat` s` nu profite de pozi]ia pe care o are n procesul penal (infrac]iune urm`rit` la plngerea prealabil` a p`r]ii v`t`mate), pentru a ob]ine de la inculpat – pe calea unei tranzac]ii – o desp`gubire considerabil dispropor]ionat` n raport cu prejudiciul suferit, s`vr[ind astfel un abuz n exerci]iul dreptului de a tranzac]iona.


loading...


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }