QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Modernizare Turcia








Efortul de modernizare in Turcia in perioada interbelica




Dronca Lucian,
Facultatea de Istorie-Geografie Oradea





La sfarsitul primului razboi mondial, Turcia a facut parte din tabara statelor invinse. Conditiile armistitiului dintre Turcia si puterile aliate si asociate, semnat la Mudros la 30 octombrie 1918 au insemnat de fapt sfarsitul Imperiului Otoman. Armata a fost demobilizata iar pentru Stramtori s-a stabilit un statut de ocupatie militara. In caz de tulburari, aliatii aveau dreptul sa ocupe orice punct strategic din Turcia. S-a dorit chiar impartirea Turciei propriu-zise, nu doar a teritoriilor arabe care au facut parte din componenta imperiului. Rand pe rand au fost ocupate, in 1918-1919, Anatolia de sud-est si Cilicia (de trupele engleze), Adalia (de italieni) si Smirna (de armata greaca, sub protectia flotei engleze). In aceste conditii, turcii s-au ridicat la lupta pentru apararea independentei. Actiunile impotriva interventiei straine au fost legate de lupta impotriva sultanului si a ramasitelor feudale din viata politica si economica. Aceasta a conferit revolutiei turce un caracter national-burghez.



Conducerea revolutiei a apartinut burgheziei nationale anatoliene. Nucleul central a fost reprezentat de cercurile intelectuale, mai ales ofiteresti, din randul carora s-a ridicat un remarcabil militar si om politic, Mustafa Kemal.
In vara si toamna anului 1919 au avut loc congrese ale organizatiilor national-burgheze, numite “societati de aparare a drepturilor”.
Drept raspuns la aceasta situatie, trupele aliate anglo-franceze au ocupat Constantinopolul, Parlamentul a fost dizolvat, numerosi militanti pentru independenta fiind arestati si deportati in insula Malta. Parlamentul s-a reintrunit la Angora (Ankara) si s-a proclamat Mare Adunare Nationala – autoritate suprema unica in conducerea treburilor tarii. Sultanul a fost declarat “prizonier necredincios” intrucat se impotrivea oricarui proces de reforma, facand astfel jocul ocupantilor.
In septembrie 1919, Congresul de la Sivas a unit toate societatile locale intr-o Societate nationala de aparare a drepturilor Anatoliei si Rumeliei. A fost ales un Comitet Reprezentativ, in frunte cu generalul Mustafa Kemal. Tentativa sultanului de a-l aresta a esuat. Din ziua de 13 septembrie a aparut la Sivas ziarul “Iradei Milliye” (Vointa Nationala), care propaga idealurile miscarii nationale turce.
Comitetul Reprezentativ, cu sediul la Ankara, a cerut la sfarsitul anului 1919 convocarea unui nou Parlament turc (medjlis). La 28 ianuarie, acest parlament a votat Pactul National, programul miscarii kemaliste. El prevedea: mentinerea integritatii granitelor fixate in 1918, deci a regiunilor locuite de turci (Tracia orientala, zona Stramtorilor si Anatolia); sa formeze un stat national turc suveran si independent; inlaturarea controlului strain; asigurarea securitatii Constantinopolului si reglementarea ulterioara a regimului Stramtorilor de catre o conferinta a tarilor interesate.
Sub presiunea puterilor Antantei, sultanul Mehmet al VI-lea a semnat insa tratatul de pace de la Sèvres. Anturajul sau s-a compromis astfel si mai mult, pentru ca tratatul prevedea impartirea Turciei intre puterile invingatoare. Francezii au ocupat provincia Adana; englezii au retinut Urfa, Marasa si Ayntab; italienii provinciile Adalia si Konia. Constantinopolul a dobandit statutul unui oras international, sub protectorat anglo-franco-italian.
Marea Adunare Nationala de la Ankara a declarat ca nu recunoaste pacea impusa. Multi ofiteri si intelectuali au aderat la miscarea kemalista. Intre Ankara si Constantinopol ruptura era totala. In ianuarie 1921, aceasta adunare l-a ales pe Mustafa Kemal presedinte al ei si sef al statului.


Membrii Adunarii Nationale de la Ankara au aratat ca nu vor lua in considerare nici una din conventiile incheiate intre sultan si puterile occidentale. La indemnul reprezentantilor puterilor straine, sultanul Mehmet al VI - lea a decis scoaterea in afara legii a generalului Kemal si a ordonat “armatei califului” sa ii pedepseasca pe rebeli. Astfel, a izbucnit razboiul civil. Dupa lupte grele, armata sultanului a fost nimicita in toamna anului 1920. Soldatii si ofiterii au trecut in masa de partea revolutionarilor. Franta s-a desolidarizat treptat de interesele aliatilor sai in Turcia. Prestigiul si interesele nu ingaduiau insa indeosebi Angliei sa renunte total la actiunea din Turcia, mai ales ca regiunile petroliere din Mossul, care i-au fost cedate anterior de sultani, se aflau in primejdie.
In sprijinul intereselor Angliei, Grecia a fost statul care a oferit sustinere militara. Armata greaca, inarmata si aprovizionata de englezi, incepuse inca in iunie 1920 operatii militare si a ocupat Adrianopolul. Grecia revendica teritorii din Turcia europeana si de pe litoralul Asiei Mici.
In aprilie 1921, turcii au obtinut primele succese impotriva armatei grecesti la Inönü, sub comanda lui Ismet pasa. Pe plan politico-diplomatic, Turcia a fost sprijinita in toata aceasta perioada de Rusia sovietica. In iunie 1921, Italia a evacuat Adalia iar in octombrie 1921 s-a semnat un acord care a pus capat starii de razboi intre Franta si Turcia. Trupele franceze au fost evacuate din Cilicia iar guvernul de la Paris a recunoscut de facto guvernul lui Mustafa Kemal. Atitudinea Frantei si Italiei a nemultumit in schimb Anglia, fapt care reflecta contradictiile dintre Marile Puteri in aceasta perioada.
La 13 septembrie 1922, dupa mai multe batalii cu trupele grecesti, armata turca a reusit sa reocupe Smirna, deschizand drumul spre Constantinopol si Stramtori. Razboiul greco-turc a luat sfarsit prin incheierea armistitiului de la Mudania (11 octombrie 1922). Tratativele, care au preliminat tratatul de pace, au avut ca rezultat evacuarea imediata a grecilor din Tracia, apoi parasirea treptata a Istanbulului si a tuturor teritoriilor cu populatie turca ocupate inca de trupele Antantei. Tratativele au fost initiate de generalul englez Haringtone, care i-a relevat lui Kemal ca nu este dispus sa se bata pentru stapanirea Istanbulului sau apararea grecilor. Prin armistitiul de la Mudania, Turcia a scapat de umilinta stapanirii straine, infaptuind astfel punctul principal din programul miscarii kemaliste.



La 2 noiembrie 1922, Adunarea Nationala l-a detronat pe sultanul Mehmet al VI-lea si a desfiintat guvernul fantoma al acestuia de la Istanbul, care slujea fara rezerve politica engleza. Adunarea Nationala a decis apoi desfiintarea sultanatului si a declarat caduc Imperiul otoman, prin nasterea unui nou stat turc, a carui suveranitate urma sa apartina exclusiv vointei poporului.
Prin tratatul de pace de la Lausanne (23 iulie 1923) s-a recunoscut Turciei suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala, fiind inlocuite astfel prevederile nefavorabile din tratatul de la Sèvres.
La 29 octombrie 1923, Turcia a fost proclamata Republica, cu capitala la Ankara. Vechea capitala, Constantinopol, a fost condamnata sa decada lent, pastrand doar nostalgia unei splendori apuse. Presedintele Republicii a fost ales Mustafa Kemal iar premier – Ismet –pasa. Ales presedinte al noului stat, Kemal a continuat sa exercite si atributiile de presedinte al Marii Adunari Nationale, generalisim al armatei si sef al singurului partid, Partidului Poporului.
In martie 1924 a fost abolita si institutia califatului. Cei nemultumiti de guvernarea lui Kemal (preoti conservatori, ofiteri in disponibilitate, fosti demnitari ai sultanului etc.) si de realizarea programului sau de reforme, s-au adunat in jurul califului Abdul - Medjid, care era nepotul sultanului detronat. Doi principi indieni musulmani au trimis in acelasi timp un protest scris impotriva amestecului guvernului civil in atributiile califului, seful spiritual al islamului. Publicarea acestei note de protest in jurnalele din Istanbul, inainte de a fi remisa conducatorului Republicii, a indignat opinia publica, care a vazut in aceasta o manevra a statelor straine. Speculand aceasta indignare si dupa ce s-a informat despre starea de spirit a armatei, la 1 martie 1924 Kemal a propus Marii Adunari Nationale decretul de desfiintare a califatului, care a fost adoptat in unanimitate la 3 martie. Califul si alti reprezentanti ai dinastiei osmanice au fost expulzati. S-a realizat de fapt o noua structura politica, cu caracter laic, prin limitarea rolului religiei la o chestiune de constiinta individuala. Viata publica interna a fost clarificata si s-au stabilit raporturi de intelegere cu puterile straine.
La 20 aprilie 1924 a fost votata si o noua Constitutie, care consfintea trecerea puterii in mainile burgheziei turce.
A fost introdus in paralel un intreg ansamblu de reforme pentru modernizarea, “europenizarea” si laicizarea statului. Intuitia politica a lui Mustafa Kemal l-a determinat sa se foloseasca in procesul reformelor sale de metoda anchetei personale in satele, targurile si orasele Turciei. Reprezentati ai administratiei au facut, din ordinul sau, anchete similare. Treptat, a fost interzisa poligamia (femeile au primit totodata drepturi politice si sociale in deplina egalitate cu barbatii), portul turbanului, a fesului si a voalului. S-a admis ca turbanul sa fie purtat doar de slujitorii bisericii. A fost introdus calendarul gregorian si noul sistem cronologic; duminica a devenit ziua de sarbatoare oficiala din saptamana. Au fost elaborate un nou cod civil (dupa model elvetian) si un cod penal (1926). Alfabetul latin a luat locul celui arab (1928) iar limba turca a fost purificata de termeni straini (arabi, persani si grecesti). S-a adoptat cadastrul si sistemul metric. Biserica a fost despartita de stat iar bunurile bisericesti au fost nationalizate (1928). S-a suprimat scoala bazata pe Coran si tribunalele religioase. S-a introdus casatoria civila si numele de familie ereditar (adaugarea distinctiei patronimice, cel dintai exemplu fiind dat chiar de Kemal, caruia Marea Adunare Nationala i-a decernat numele simbolic de Atatürk – “parinte al turcilor”). Turcii au renuntat pana si la traditionalul fes rosu, cumparand zeci de mii de palarii moderne de pe piata mondiala.


loading...


Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }